This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 31997R0552
Council Regulation (EC) No 552/97 of 24 March 1997 temporarily withdrawing access to generalized tariff preferences from the Union of Myanmar
Regulamentul (CE) nr. 552/97 al Consiliului din 24 martie 1997 de retragere temporară a beneficiului preferințelor tarifare generalizate al Uniunii Myanmar
Regulamentul (CE) nr. 552/97 al Consiliului din 24 martie 1997 de retragere temporară a beneficiului preferințelor tarifare generalizate al Uniunii Myanmar
JO L 85, 27.3.1997, pp. 8–9
(ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)
No longer in force, Date of end of validity: 12/06/2012; abrogat prin 32013R0607
|
11/Volumul 14 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
181 |
31997R0552
|
L 085/8 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 552/97 AL CONSILIULUI
din 24 martie 1997
de retragere temporară a beneficiului preferințelor tarifare generalizate al Uniunii Myanmar
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 3281/94 al Consiliului din 19 decembrie 1994 de aplicare a unui sistem multianual de preferințe tarifare generalizate pentru perioada 1995-1998 pentru anumite produse industriale originare din țări în curs de dezvoltare (1), în special articolul 12 alineatul (3),
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1256/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 de aplicare a sistemelor multianuale de preferințe tarifare generalizare de la 1 iulie 1996 la 30 iunie 1999 pentru anumite produse agricole originare din țările în curs de dezvoltare (2), în special articolul 12 alineatul (3),
având în vedere propunerea Comisiei (3),
având în vedere avizul Parlamentului European (4),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (5),
întrucât, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 3281/94 și al Regulamentului (CE) nr. 1256/96, Uniunea Myanmar (denumită în continuare „Myanmar”) este un beneficiar al preferințelor tarifare generalizate;
întrucât articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 3281/94 și articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1256/96 prevăd că preferințele în cauză pot fi retrase temporar, integral sau parțial, în special în cazul practicării de către un stat beneficiar a oricărei forme de muncă forțată, astfel cum este definită în Convențiile de la Geneva din 25 septembrie 1926 și 7 septembrie 1956 și în Convențiile nr. 29 și 105 ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM);
întrucât la 7 iunie 1995 Confederația Internațională a Sindicatelor Libere (CISL) și Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) au înaintat Comisiei o plângere comună, în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 3281/94 și au solicitat ca Myanmar să fie temporar retrasă din sistemul comunitar de preferințe tarifare generalizate, din cauza folosirii muncii forțate în această țară;
întrucât la 2 ianuarie 1997 CISL și CES au notificat Comisiei extinderea domeniului de aplicare a plângerii comune depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 3281/94 și la Regulamentul (CE) nr. 1256/96, în vederea retragerii dreptului preferențial al Myanmar;
întrucât Comisia a examinat plângerea din 7 iunie 1995, în consultare cu Comitetul pentru preferințe generalizate; întrucât dovezile prezentate de reclamanți au fost considerate suficiente pentru motivarea deschiderii unei anchete, și întrucât Comisia a decis, printr-un aviz din 16 ianuarie 1996 (6), că trebuie să aibă loc o anchetă;
întrucât autorităților din Myanmar li s-a notificat oficial deschiderea anchetei; întrucât acestea au negat că practicile menționate în plângere constituie muncă forțată, invocând excepțiile din articolul 2 alineatul (2) din Convenția nr. 29 a OIM și susținând că respectivele excepții au stat la baza Legii din 1907 privind orașele și a Legii din 1908 privind satele care impun populației executarea de lucrări și servicii; întrucât respectiva interpretare a fost contestată de OIM, ale cărei organisme competente au solicitat abrogarea imediată a legilor în cauză, în vederea asigurării conformității cu litera și spiritul Convenției nr. 29;
întrucât declarațiile scrise și verbale adunate de Comisie în cursul anchetei desfășurate în consultare cu Comitetul pentru preferințe generalizate confirmă afirmațiile din plângere; întrucât s-a demonstrat că autoritățile din Myanmar au utilizat în mod curent munca forțată, nu numai pentru operațiuni militare, ci și pentru proiecte de construcție a infrastructurii civile și militare, prin constrângere și represalii de cele mai multe ori violente;
întrucât, dorind să adauge alte informații celor adunate pe durata desfășurării anchetei, Comisia a solicitat autorităților din Myanmar să coopereze cu privire la respectiva anchetă, permițând accesul la fața locului a unei echipe de cercetare; întrucât această solicitare a fost respinsă și condițiile din articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 3281/94 fiind astfel îndeplinite, concluziile anchetei s-ar putea baza pe informațiile disponibile;
întrucât dovezile adunate pe durata desfășurării anchetei Comisiei, în urma plângerii inițiale depuse de CISL și CES, și concluziile rezultate pot fi valabil luate în considerare pentru examinarea plângerii extinse depusă de respectivele organizații la 2 ianuarie 1997, făcând astfel ca o anchetă complementară în sectorul agricol să nu mai fie necesară; întrucât cerințele din articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1256/96 au fost astfel respectate iar condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (5) din respectivul regulament au fost îndeplinite;
întrucât informațiile astfel disponibile oferă motive suficiente pentru a stabili că sunt îndeplinite condițiile pentru retragerea avantajelor sistemului preferințelor generalizate acordate Uniunii Myanmar;
întrucât concluziile anchetei au fost raportate Comitetului pentru preferințe generalizate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 3281/94;
întrucât caracterul sistematic și generalizat al practicilor incriminate justifică retragerea totală a avantajelor sistemului;
întrucât, în lumina celor menționate anterior, preferințele tarifare generalizate pentru produsele industriale și agricole originare din Myanmar trebuie temporar retrase până la stabilirea încetării practicilor în cauză;
întrucât mărfurile aflate în transport spre Comunitatea Europeană trebuie excluse de la această retragere a preferințelor, cu condiția expedierii acestora înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Dreptul Uniunii Myanmar de a beneficia de preferințele tarifare acordate de Regulamentul (CE) nr. 3281/94 și de Regulamentul (CE) nr. 1256/96 este retras temporar.
Articolul 2
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, pune capăt aplicării prezentului regulament, pe baza raportului Comisiei privind munca forțată în Myanmar, care demonstrează că practicile menționate la articolul 9 alineatul (1) prima liniuță din Regulamentul (CE) nr. 3281/94 și la articolul 9 alineatul (1) prima liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1256/96, care au dus la retragerea dreptului Uniunii Myanmar de a beneficia de preferințele tarifare generalizate au încetat.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Nu se aplică mărfurilor pentru care se face dovada că au fost expediate către Comunitatea Europeană înaintea datei respective.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 24 martie 1997.
Pentru Consiliu
Președintele
H. VAN MIERLO
(1) JO L 348, 31.12.1994, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2948/95 (JO L 308, 21.12.1995, p. 32).
(2) JO L 160, 29.6.1996, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2448/96 (JO L 333, 21.12.1996, p. 12).
(3) JO C 35, 4.2.1997, p. 14 și
(4) Aviz emis la 14 martie 1997 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(5) Aviz emis la 27 februarie 1997 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).