Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31982L0443

Directiva Consiliului din 29 iunie 1982 de modificare a Directivelor 69/169/CEE și 77/800/CEE privind normele de reglementare a impozitului pe cifra de afaceri și a accizelor aplicabile în traficul internațional

JO L 206, 14.7.1982, p. 35–36 (DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (ES, PT, FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 30/11/2008; abrogare implicită prin 32007L0074

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/1982/443/oj

09/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

43


31982L0443


L 206/35

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 29 iunie 1982

de modificare a Directivelor 69/169/CEE și 77/800/CEE privind normele de reglementare a impozitului pe cifra de afaceri și a accizelor aplicabile în traficul internațional

(82/443/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 99,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât valorile scutite de drepturi vamale permise la călătoriile intracomunitare contribuie la întrepătrunderea economiilor statelor membre;

întrucât, pentru atingerea acestui obiectiv și în interesul populației statelor membre, valoarea scutirilor de taxe prevăzute în articolul 2 din Directiva 69/169/CEE a Consiliului din 28 mai 1969 privind armonizarea actelor cu putere de lege, și a actelor administrative privind normele de scutire de impozit pe cifra de afaceri și de accize la import aplicabile traficului internațional (4), modificată ultima dată prin Directiva 81/933/CEE (5), trebuie majorată;

întrucât pentru exprimarea tăriei alcoolice trebuie să se țină seama de Directiva 76/766/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la tabelele cu băuturi alcoolice (6) și, prin urmare, trebuie modificate articolele 4 și 5 din Directiva 69/169/CEE și articolul 1 din Directiva 77/800/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind derogarea acordată Regatului Danemarcei privind normele de reglementare a impozitului pe cifra de afaceri și a accizelor aplicabile în traficul internațional (7);

întrucât, ținând seama de situația economică prezentă, trebuie acordată o perioadă suplimentară Regatului Danemarcei în care să se aplice creșterea valorilor scutite de drepturi vamale pe care le pot introduce în țară persoanelor provenind din alte state membre ale Comunității,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolul 1 și 2 din Directiva 69/169/CEE a Consiliului se modifică după cum urmează:

1.

În articolul 1 alineatul (3), cuvintele „40 unități de cont europene” se înlocuiesc cu „suma prevăzută în alineatul (1)”.

2.

În articolul 2 alineatul (1), cuvintele „180 unități de cont europene” se înlocuiesc cu „210 ECU”.

3.

În articolul 2 alineatul (2), cuvintele „50 unități de cont europene” se înlocuiesc cu „60 ECU”.

4.

În articolul 2 alineatul (3), cuvintele „180 unități de cont europene” se înlocuiesc cu „suma prevăzută în alineatul (1)”.

Articolul 2

În articolele 4 și 5 din Directiva 69/169/CEE a Consiliului și articolul 1 din Directiva 77/800/CEE a Consiliului, „22°” se înlocuiește cu „22 % vol.”.

Articolul 3

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive, care trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 1983.

Totuși, Regatul Danemarcei adoptă măsurile necesare aducerii la îndeplinire a articolului 1 alineatul (2) până cel târziu la 1 ianuarie 1984.

(2)   Statele membre informează Comisia cu privire la prevederile pe care le adoptă în scopul punerii în aplicare a prezentei directive.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 iunie 1982.

Pentru Consiliu

Președintele

P. de KEERSMAEKER


(1)  JO C 318, 19.12.1979, p. 5.

(2)  JO C 117, 12.5.1980, p. 83.

(3)  JO C 113, 7.5.1980, p. 34.

(4)  JO L 133, 4.6.1969, p. 6.

(5)  JO L 338, 25.11.1981, p. 24.

(6)  JO L 262, 27.9.1976, p. 149.

(7)  JO L 136, 27.12.1977, p. 21.


Top