Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 22010D0255

    Recomandarea nr. 1/2009 a Consiliului de cooperare UE-Ucraina din 23 noiembrie 2009 privind punerea în aplicare a Programului de asociere UE-Ucraina

    JO L 111, 4.5.2010, p. 31–31 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2010/255/oj

    4.5.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 111/31


    RECOMANDAREA NR. 1/2009 A CONSILIULUI DE COOPERARE UE-UCRAINA

    din 23 noiembrie 2009

    privind punerea în aplicare a Programului de asociere UE-Ucraina

    (2010/255/CE)

    CONSILIUL DE COOPERARE UE-UCRAINA,

    având în vedere Acordul de parteneriat și cooperare de stabilire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora și Ucraina, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 85,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 85 din acord, Consiliul de cooperare poate emite recomandări adecvate, de comun acord între cele două părți.

    (2)

    În conformitate cu articolul 102 din acord, părțile adoptă orice măsuri de ordin general sau specific necesare îndeplinirii obligațiilor acestora care decurg din acord și se asigură că obiectivele stabilite în acord sunt îndeplinite.

    (3)

    Părțile la acord negociază în prezent un acord de asociere, inclusiv o zonă de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare.

    (4)

    Părțile la acord au convenit asupra textului Programului de asociere UE-Ucraina.

    (5)

    Programul de asociere UE-Ucraina va înlocui actualul Plan de acțiune UE-Ucraina, va pregăti și va facilita intrarea în vigoare timpurie a viitorului Acord de asociere UE-Ucraina, prin elaborarea și convenirea unor etape concrete care vor oferi îndrumări practice pentru astfel de pregătiri și pentru punerea în practică.

    (6)

    Programul de asociere are un dublu rol, de a stabili etape concrete în pregătirea Acordului de asociere și de a oferi un cadru mai amplu pentru scopul global de a realiza o asociere politică și o integrare economică mai aprofundată a Ucrainei cu Uniunea Europeană.

    (7)

    Programul de asociere este un document operațional, care va fi revizuit, dacă este necesar, pe baza evaluărilor privind progresele realizate, menționate în secțiunea 3.9 a Programului de asociere, și în vederea atingerii obiectivelor sale globale,

    ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

    Articol unic

    Consiliul de cooperare recomandă părților să pună în aplicare Programul de asociere UE-Ucraina, astfel cum figurează în documentul UE-UA 1056/2/09 REV 2, în măsura în care punerea în aplicare vizează pregătirea și punerea în aplicare a viitorului Acord de asociere UE-Ucraina.

    Adoptată la Bruxelles, 23 noiembrie 2009.

    Pentru Consiliul de Cooperare

    Șeful delegației UE

    C. BILDT

    Șeful delegației ucrainene

    Y. TYMOSHENKO


    Top