Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 02012R1024-20220202

    Consolidated text: Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne și de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei (Regulamentul IMI) (Text cu relevanță pentru SEE)Text cu relevanță pentru SEE

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/1024/2022-02-02

    02012R1024 — RO — 02.02.2022 — 006.001


    Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

    ►B

    REGULAMENTUL (UE) NR. 1024/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

    din 25 octombrie 2012

    privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne și de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei („Regulamentul IMI”)

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (JO L 316 14.11.2012, p. 1)

    Astfel cum a fost modificat prin:

     

     

    Jurnalul Oficial

      NR.

    Pagina

    Data

    ►M1

    DIRECTIVA 2013/55/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 20 noiembrie 2013

      L 354

    132

    28.12.2013

     M2

    DIRECTIVA 2014/60/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 mai 2014

      L 159

    1

    28.5.2014

    ►M3

    DIRECTIVA 2014/67/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 mai 2014

      L 159

    11

    28.5.2014

    ►M4

    REGULAMENTUL (UE) 2016/1191 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 6 iulie 2016

      L 200

    1

    26.7.2016

     M5

    REGULAMENTUL (UE) 2016/1628 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 14 septembrie 2016

      L 252

    53

    16.9.2016

    ►M6

    REGULAMENTUL (UE) 2018/1724 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 2 octombrie 2018

      L 295

    1

    21.11.2018

    ►M7

    DIRECTIVA (UE) 2020/1057 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 iulie 2020

      L 249

    49

    31.7.2020


    Rectificat prin:

    ►C1

    Rectificare, JO L 147, 12.6.2015, p.  24 (2014/60/UE)

    ►C2

    Rectificare, JO L 231, 6.9.2019, p.  29 (2016/1628)




    ▼B

    REGULAMENTUL (UE) NR. 1024/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

    din 25 octombrie 2012

    privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne și de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei („Regulamentul IMI”)

    (Text cu relevanță pentru SEE)



    CAPITOLUL I

    DISPOZIȚII GENERALE

    ▼M6

    Articolul 1

    Obiect

    Prezentul regulament stabilește normele pentru utilizarea unui sistem de informare al pieței interne (IMI) pentru cooperarea administrativă între actorii IMI, inclusiv pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

    ▼B

    Articolul 2

    Instituirea IMI

    Se instituie în mod formal IMI.

    Articolul 3

    Domeniul de aplicare

    ▼M6

    (1)  

    IMI se utilizează pentru schimbul de informații, inclusiv de date cu caracter personal, între actorii IMI și pentru prelucrarea informațiilor respective pentru oricare dintre scopurile următoare:

    (a) 

    cooperarea administrativă necesară în conformitate cu actele enumerate în anexă;

    (b) 

    cooperare administrativă care face obiectul unui proiect-pilot realizat în conformitate cu articolul 4.

    ▼B

    (2)  
    Niciun element din prezentul regulament nu are ca efect conferirea unui caracter obligatoriu dispozițiilor actelor Uniunii care nu au forță juridică obligatorie.

    Articolul 4

    Extinderea IMI

    (1)  
    Comisia poate derula proiecte-pilot pentru a evalua dacă sistemul IMI ar fi un instrument eficace pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea administrativă ale actelor Uniunii care nu figurează în anexă. Comisia adoptă un act de punere în aplicare pentru a stabili care dintre dispozițiile actelor Uniunii fac obiectul unui proiect-pilot, precum și modalitățile pentru fiecare proiect, în special funcționalitatea tehnică de bază și aranjamentele procedurale necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor relevante privind cooperarea administrativă. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 24 alineatul (3).
    (2)  
    Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului o evaluare a rezultatelor proiectului-pilot, inclusiv a aspectelor privind protecția datelor și a funcționalităților efective de traducere. După caz, respectiva evaluare poate fi însoțită de o propunere legislativă de modificare a anexei, în vederea extinderii utilizării IMI la dispozițiile relevante ale actelor Uniunii.

    Articolul 5

    Definiții

    În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile stabilite în Directiva 95/46/CE și în Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

    În plus, se aplică și următoarele definiții:

    ▼M6

    (a) 

    „IMI” înseamnă instrumentul electronic furnizat de Comisie pentru a facilita cooperarea administrativă dintre actorii IMI;

    (b) 

    „cooperare administrativă” înseamnă colaborarea dintre actorii IMI prin intermediul schimbului și prelucrării de informații pentru o mai bună aplicare a dreptului Uniunii.

    ▼B

    (c) 

    „domeniu al pieței interne” înseamnă un domeniu legislativ sau funcțional al pieței interne, în sensul articolului 26 alineatul (2) din TFUE, în care este utilizat IMI, în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament;

    (d) 

    „procedură de cooperare administrativă” înseamnă un flux de lucru predefinit prevăzut în IMI, care permite actorilor IMI să comunice și să interacționeze în mod structurat;

    (e) 

    „coordonator IMI” înseamnă un organism desemnat de un stat membru pentru a îndeplini sarcinile de sprijin necesare pentru funcționarea eficientă a IMI în conformitate cu prezentul regulament;

    (f) 

    „autoritate competentă” înseamnă orice organism instituit la nivel național, regional sau local și înregistrat în IMI, cu responsabilități specifice referitoare la aplicarea dreptului intern sau a actelor Uniunii enumerate în anexă în unul sau mai multe domenii ale pieței interne;

    ▼M6

    (g) 

    „actori IMI” înseamnă autoritățile competente, coordonatorii IMI, Comisia și organele, oficiile și agențiile Uniunii;

    ▼B

    (h) 

    „utilizator IMI” înseamnă o persoană fizică ce își desfășoară activitatea sub autoritatea unui actor IMI și este înregistrată în sistemul IMI în numele respectivului actor IMI;

    (i) 

    „actori externi” înseamnă persoanele fizice sau juridice, altele decât utilizatorii IMI, care pot interacționa cu IMI numai prin mijloace tehnice separate și în conformitate cu un anumit flux de lucru predefinit, prevăzut în acest scop;

    (j) 

    „blocare” înseamnă aplicarea mijloacelor tehnice prin care datele cu caracter personal devin inaccesibile utilizatorilor IMI prin intermediul interfeței normale a IMI;

    (k) 

    „închidere oficială” înseamnă aplicarea posibilității tehnice oferite de IMI pentru a închide o procedură de cooperare administrativă.



    CAPITOLUL II

    FUNCȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI LEGATE DE IMI

    Articolul 6

    Coordonatorii IMI

    (1)  

    Fiecare stat membru desemnează un coordonator național IMI ale cărui responsabilități includ:

    (a) 

    înregistrarea sau validarea înregistrării coordonatorilor IMI și a autorităților competente;

    (b) 

    îndeplinirea rolului de principal punct de contact pentru actorii IMI din statele membre în ceea ce privește aspectele legate de IMI, inclusiv furnizarea de informații privind aspectele referitoare la protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu prezentul regulament;

    (c) 

    îndeplinirea rolului de interlocutor al Comisiei în ceea ce privește aspectele legate de IMI, inclusiv furnizarea de informații privind aspectele referitoare la protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu prezentul regulament;

    (d) 

    furnizarea de cunoștințe, formare și sprijin, inclusiv asistență tehnică de bază actorilor IMI din statele membre;

    (e) 

    asigurarea funcționării eficiente a IMI în măsura în care se află sub controlul său, inclusiv prin transmiterea de răspunsuri adecvate și prompte de către actorii IMI ai statelor membre la cererile de cooperare administrativă.

    (2)  
    În funcție de propria structură administrativă internă, fiecare stat membru poate, în plus, să desemneze unul sau mai mulți coordonatori IMI pentru îndeplinirea oricăreia dintre sarcinile enumerate la alineatul (1).
    (3)  
    Statele membre informează Comisia cu privire la coordonatorii IMI desemnați în conformitate cu alineatele (1) și (2), precum și cu privire la sarcinile pentru care aceștia sunt responsabili. Comisia transmite informațiile respective celorlalte state membre.
    (4)  
    Toți coordonatorii IMI pot acționa în calitate de autorități competente. În astfel de cazuri, un coordonator IMI are aceleași drepturi de acces ca și o autoritate competentă. Fiecare coordonator IMI îndeplinește rolul de controlor în ceea ce privește propriile activități de prelucrare a datelor în calitate de actor IMI.

    Articolul 7

    Autoritățile competente

    (1)  
    În cadrul cooperării prin intermediul IMI, autoritățile competente, acționând prin intermediul utilizatorilor IMI în conformitate cu procedurile de cooperare administrativă, se asigură că, în conformitate cu actul aplicabil al Uniunii, un răspuns adecvat este transmis în cel mai scurt interval de timp posibil și, în orice caz, în termenul stabilit de respectivul act.
    (2)  
    O autoritate competentă poate să invoce ca probă orice informație, document, constatare, declarație sau copie certificată conformă primită prin mijloace electronice prin intermediul IMI, în același mod ca în cazul informațiilor similare obținute din propria țară, în scopuri compatibile cu scopurile pentru care datele au fost inițial colectate.
    (3)  
    Fiecare autoritate competentă îndeplinește rolul de controlor în ceea ce privește propriile activități de prelucrare a datelor efectuate de un utilizator IMI aflat sub autoritatea sa și se asigură că persoanele vizate își pot exercita drepturile în conformitate cu capitolele III și IV, dacă este cazul, în cooperare cu Comisia.

    Articolul 8

    Comisia

    (1)  

    Comisia este responsabilă de îndeplinirea următoarelor sarcini:

    (a) 

    asigurarea securității, disponibilității, întreținerii și dezvoltării software-ului și a infrastructurii IT pentru IMI;

    (b) 

    furnizarea unui sistem multilingv, inclusiv a funcționalităților de traducere existente, a activităților de formare în cooperare cu statele membre și a unui serviciu de asistență destinat statelor membre în utilizarea IMI;

    (c) 

    înregistrarea coordonatorilor naționali IMI și acordarea accesului acestora la IMI;

    (d) 

    executarea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal în IMI, în cazurile prevăzute de prezentul regulament, în conformitate cu scopurile stabilite de actele aplicabile ale Uniunii enumerate în anexă;

    (e) 

    monitorizarea aplicării prezentului regulament și prezentarea de rapoarte către Parlamentul European, Consiliu și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în conformitate cu articolul 25;

    ▼M6

    (f) 

    asigurarea coordonării cu organele, oficiile și agențiile Uniunii și acordarea accesului la IMI.

    ▼B

    (2)  
    Pentru îndeplinirea sarcinilor enumerate la alineatul (1) și pentru elaborarea de rapoarte statistice, Comisia are acces la informațiile necesare legate de operațiunile de prelucrare efectuate în IMI.
    (3)  
    Comisia nu participă la procedurile de cooperare administrativă care implică prelucrarea datelor cu caracter personal, cu excepția cazului în care acest lucru este impus de o dispoziție a unui act al Uniunii care figurează în anexă.

    Articolul 9

    Drepturi de acces ale actorilor și utilizatorilor IMI

    (1)  
    Numai utilizatorii IMI au acces la IMI.
    (2)  
    Statele membre desemnează coordonatorii IMI și autoritățile competente, precum și domeniile pieței interne în care aceștia dețin competențe. Comisia poate îndeplini o funcție consultativă în procesul menționat.
    (3)  
    Fiecare actor IMI acordă și revocă, după cum este necesar, drepturi de acces corespunzătoare propriilor utilizatori IMI în domeniul pieței interne pentru care deține competențe.

    ▼M6

    (4)  
    Statele membre, Comisia și organele, oficiile și agențiile Uniunii pun în practică mijloace corespunzătoare pentru a se asigura că utilizatorilor IMI li se permite să consulte datele cu caracter personal prelucrate în IMI numai pe baza principiului necesității de a cunoaște și doar în domeniul sau domeniile pieței interne pentru care le-au fost acordate drepturi de acces în conformitate cu alineatul (3).

    ▼B

    (5)  
    Se interzice utilizarea datelor cu caracter personal prelucrate în IMI pentru un scop anume, într-un mod care este incompatibil cu scopul inițial respectiv, cu excepția cazurilor în care acest lucru este prevăzut în mod explicit în dreptul intern, în conformitate cu dreptul Uniunii.
    (6)  
    În cazul în care o procedură de cooperare administrativă implică prelucrarea de date cu caracter personal, numai actorilor IMI care participă la această procedură li se permite accesul la astfel de date cu caracter personal.

    Articolul 10

    Confidențialitate

    (1)  
    Fiecare stat membru aplică actorilor săi IMI și utilizatorilor săi IMI propriile norme privind secretul profesional sau alte obligații echivalente în materie de confidențialitate, în conformitate cu legislația națională sau a Uniunii.
    (2)  
    Actorii IMI se asigură că utilizatorii IMI care lucrează sub autoritatea lor respectă cererile altor actori IMI referitoare la păstrarea confidențialității informațiilor care fac obiectul schimbului prin intermediul IMI.

    Articolul 11

    Proceduri de cooperare administrativă

    IMI se bazează pe proceduri de cooperare administrativă care pun în aplicare dispozițiile actelor relevante ale Uniunii care figurează în anexă. După caz, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru un anumit act al Uniunii enumerat în anexă sau pentru un tip de procedură de cooperare administrativă, care stabilesc funcționalitatea tehnică esențială și aranjamentele procedurale necesare pentru a permite aplicarea procedurilor relevante de cooperare administrativă, inclusiv, după caz, interacțiunea dintre actori externi și IMI, astfel cum este menționat la articolul 12. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 24 alineatul (2).

    Articolul 12

    Actori externi

    Actorilor externi le pot fi furnizate mijloace tehnice pentru a interacționa cu IMI în cazul în care o astfel de interacțiune este:

    (a) 

    prevăzută de un act al Uniunii;

    (b) 

    prevăzută într-un act de punere în aplicare dintre cele menționate la articolul 11 în vederea facilitării cooperării administrative între autoritățile competente din statele membre pentru aplicarea dispozițiilor actelor Uniunii care figurează în anexă; sau

    (c) 

    necesară pentru transmiterea de cereri în vederea exercitării drepturilor lor de persoane vizate, în conformitate cu articolul 19.

    Orice astfel de mijloace tehnice sunt separate de IMI și nu permit accesul actorilor externi la IMI.



    CAPITOLUL III

    PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ȘI SECURITATEA

    Articolul 13

    Limitarea scopului

    Actorii IMI fac schimb de date cu caracter personal și le prelucrează numai în scopurile definite în dispozițiile relevante ale actelor Uniunii care figurează în anexă.

    Datele transmise IMI de către persoanele vizate se utilizează numai pentru scopurile pentru care datele au fost transmise.

    Articolul 14

    Păstrarea datelor cu caracter personal

    (1)  
    Datele cu caracter personal prelucrate în IMI sunt blocate în IMI de îndată ce nu mai sunt necesare în scopul pentru care au fost colectate, în funcție de specificitățile fiecărui tip de cooperare administrativă și, ca regulă generală, nu mai târziu de șase luni de la închiderea oficială a procedurii de cooperare administrativă.

    Cu toate acestea, dacă un act aplicabil al Uniunii enumerat în anexă prevede o perioadă mai lungă, datele cu caracter personal prelucrate în IMI pot fi păstrate pentru o perioadă maximă de 18 luni de la închiderea oficială a procedurii de cooperare administrativă.

    (2)  
    În cazul în care o bază de date cu informații consultabilă ulterior ca referință de către actorii IMI este necesară în temeiul unui act obligatoriu al Uniunii enumerat în anexă, datele cu caracter personal incluse într-o astfel de bază de date pot fi prelucrate atât timp cât acestea sunt necesare în acest scop, fie cu consimțământul persoanei vizate, fie în cazul în care acest lucru este prevăzut în respectivul act al Uniunii.
    (3)  
    Cu excepția depozitării lor, datele cu caracter personal blocate în temeiul prezentului articol se prelucrează numai în scopul dovedirii faptului că a avut loc un schimb de informații prin intermediul sistemului IMI cu consimțământul persoanei vizate, în afara cazului în care se solicită prelucrarea din motive imperative în interesul public.
    (4)  
    Datele blocate sunt șterse în mod automat în IMI după trei ani de la închiderea oficială a procedurii de cooperare administrativă.
    (5)  
    La cererea expresă a unei autorități competente într-un anumit caz și cu consimțământul persoanei vizate, datele cu caracter personal pot fi șterse înainte de expirarea perioadei de păstrare aplicabile.
    (6)  
    Comisia asigură, prin mijloace tehnice, blocarea și ștergerea datelor cu caracter personal și extragerea lor în conformitate cu alineatul (3).
    (7)  
    Se instituie mijloace tehnice în vederea încurajării actorilor IMI să închidă oficial procedurile de cooperare administrativă cât mai devreme posibil după realizarea schimbului de informații și pentru a permite actorilor IMI să implice coordonatorii IMI responsabili în orice procedură care este inactivă nejustificat pe o perioadă mai mare de două luni.

    Articolul 15

    Păstrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor IMI

    (1)  
    Prin derogare de la articolul 14, alineatele (2) și (3) din prezentul articol se aplică păstrării datelor cu caracter personal ale utilizatorilor IMI. Datele cu caracter personal respective cuprind numele complet și toate mijloacele de contact electronice și de altă natură, necesare în sensul prezentului regulament.
    (2)  
    Datele cu caracter personal referitoare la utilizatorii IMI se depozitează în cadrul IMI atât timp cât aceștia continuă să fie utilizatori ai IMI și pot fi prelucrate în scopuri compatibile cu obiectivele prezentului regulament.
    (3)  
    Atunci când o persoană fizică încetează să mai fie utilizator IMI, datele cu caracter personal ale persoanei respective se blochează prin mijloace tehnice pentru o perioadă de trei ani. Cu excepția depozitării lor, datele respective se prelucrează numai în scopul dovedirii faptului că a avut loc un schimb de informații prin intermediul IMI și se șterg la sfârșitul perioadei de trei ani.

    Articolul 16

    Prelucrarea unor categorii speciale de date

    (1)  
    Prelucrarea categoriilor speciale de date menționate la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE și la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 prin intermediul IMI este permisă numai pe baza unui motiv specific, menționat la articolul 8 alineatele (2) și (4) din respectiva directivă, precum și la articolul 10 alineatul (2) din respectivul regulament, și sub rezerva garanțiilor adecvate prevăzute la articolele respective, pentru a asigura drepturile persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate.
    (2)  
    IMI poate fi utilizat pentru prelucrarea datelor referitoare la infracțiuni, condamnări penale sau măsuri de securitate menționate la articolul 8 alineatul (5) din Directiva 95/46/CE și la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, sub rezerva garanțiilor prevăzute la respectivele articole, inclusiv a informațiilor referitoare la sancțiuni disciplinare, administrative sau penale sau a altor informații necesare pentru a stabili buna reputație a unei persoane fizice sau juridice, atunci când prelucrarea unor astfel de date este prevăzută de un act al Uniunii care constituie temeiul pentru prelucrare sau cu consimțământul explicit al persoanei vizate, sub rezerva garanțiilor specifice menționate la articolul 8 alineatul (5) din Directiva 95/46/CE.

    Articolul 17

    Securitatea

    (1)  
    Comisia se asigură că IMI respectă normele privind securitatea datelor adoptate de către Comisie în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001.
    (2)  
    Comisia instituie măsurile necesare pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal prelucrate în IMI, inclusiv controlul corespunzător al accesului la date și un plan de securitate care trebuie actualizat în permanență.
    (3)  
    Comisia se asigură că, în cazul unui incident de securitate, este posibil să se verifice care date cu caracter personal au fost prelucrate în IMI, în ce moment, de către cine și în ce scop.
    (4)  
    Actorii IMI iau toate măsurile procedurale și organizatorice necesare pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal pe care le prelucrează în IMI în conformitate cu articolul 17 din Directiva 95/46/CE.



    CAPITOLUL IV

    DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE ȘI SUPRAVEGHEREA

    Articolul 18

    Informarea persoanelor vizate și transparența

    (1)  
    Actorii IMI se asigură că persoanele vizate sunt informate cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal în IMI cât mai curând posibil și că acestea au acces la informații privind drepturile pe care le dețin și modul de exercitare a acestora, inclusiv identitatea și datele de contact ale controlorului și ale reprezentantului controlorului, dacă există, în conformitate cu articolele 10 sau 11 din Directiva 95/46/CE și cu legislația națională care este în conformitate cu directiva respectivă.
    (2)  

    Comisia pune la dispoziția publicului într-un mod care este ușor accesibil:

    (a) 

    informații referitoare la IMI în conformitate cu articolele 11 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, într-o formă clară și ușor de înțeles;

    (b) 

    informații privind aspectele legate de protecția datelor în cadrul procedurilor de cooperare administrativă în IMI menționate la articolul 11 din prezentul regulament;

    (c) 

    informații cu privire la excepții sau limitări ale drepturilor persoanelor vizate, menționate la articolul 20 din prezentul regulament;

    (d) 

    tipurile de proceduri de cooperare administrativă, funcționalitățile esențiale ale IMI și categoriile de date care pot fi prelucrate în IMI;

    (e) 

    o listă cuprinzătoare a tuturor actelor de punere în aplicare sau delegate referitoare la IMI, adoptate în temeiul prezentului regulament sau al altui act al Uniunii, și o versiune consolidată a anexei la prezentul regulament și a modificărilor ulterioare ale acesteia prin intermediul altor acte ale Uniunii.

    Articolul 19

    Dreptul la acces, corectare și ștergere

    (1)  
    Actorii IMI se asigură că persoanele vizate își pot exercita efectiv dreptul de acces la datele care le privesc din IMI, precum și dreptul de a obține corectarea datelor inexacte sau incomplete și ștergerea datelor prelucrate în mod ilegal, în conformitate cu legislația națională. Corectarea sau ștergerea datelor se efectuează cât mai curând posibil și nu mai târziu de 30 de zile de la primirea cererii din partea persoanei vizate de către actorul IMI responsabil.
    (2)  
    În cazul în care acuratețea sau legalitatea datelor blocate în temeiul articolului 14 alineatul (1) este contestată de persoana vizată, se înregistrează acest fapt, precum și informațiile reale, corectate.

    Articolul 20

    Excepții și limitări

    Statele membre informează Comisia în cazul în care stabilesc în legislația națională excepții sau limitări ale drepturilor persoanelor vizate prevăzute în prezentul capitol în conformitate cu articolul 13 din Directiva 95/46/CE.

    Articolul 21

    Supraveghere

    (1)  
    Autoritatea națională de supraveghere sau autoritățile desemnate în fiecare stat membru și înzestrate cu competențele menționate la articolul 28 din Directiva 95/46/CE (denumite „autorități naționale de supraveghere”) monitorizează în mod independent legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal de către actorii IMI din propriul stat membru și se asigură, în special, că drepturile persoanelor vizate prevăzute în prezentul capitol sunt protejate în conformitate cu prezentul regulament.

    ▼M6

    (2)  
    Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor răspunde de monitorizarea și asigurarea aplicării prezentului regulament atunci când Comisia sau organele, oficiile și agențiile Uniunii, în calitatea lor de actori IMI, prelucrează datele cu caracter personal. Sarcinile și competențele menționate la articolele 57 și 58 din Regulamentul (UE) 2018/1725 ( 1 ) se aplică în consecință.
    (3)  
    Autoritățile naționale de supraveghere și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, acționând fiecare în domeniul de aplicare al respectivelor lor competențe, cooperează între ele în vederea asigurării supravegherii coordonate a IMI și a utilizării acestuia de către actorii IMI, în conformitate cu articolul 62 din Regulamentul (UE) 2018/1725.

    ▼M6 —————

    ▼B



    CAPITOLUL V

    DOMENIUL GEOGRAFIC DE APLICARE AL IMI

    Articolul 22

    Utilizarea IMI la nivel național

    (1)  

    Un stat membru poate utiliza IMI în scopul cooperării administrative dintre autoritățile competente de pe teritoriul său, în conformitate cu dreptul intern, numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

    (a) 

    nu este necesară nicio modificare substanțială a procedurilor de cooperare administrativă existente;

    (b) 

    a fost transmisă autorității naționale de supraveghere o notificare privind utilizarea preconizată a IMI, în cazul în care dreptul intern o impune; și

    (c) 

    nu are un impact negativ asupra funcționării eficiente a IMI pentru utilizatorii IMI.

    (2)  
    În cazul în care un stat membru intenționează să utilizeze IMI în mod sistematic la nivel național, acesta comunică intenția sa Comisiei și urmărește obținerea aprobării prealabile a acesteia. Comisia analizează dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la alineatul (1). În cazul în care este necesar, și în conformitate cu prezentul regulament, se încheie un acord între statul membru și Comisie prin care se stabilesc, între altele, aranjamente cu caracter tehnic, financiar și organizatoric pentru utilizarea națională, inclusiv responsabilitățile actorilor IMI.

    Articolul 23

    Schimbul de informații cu țări terțe

    (1)  

    În temeiul prezentului regulament, între actorii IMI din Uniune și omologii lor dintr-o țară terță se poate face schimb de informații în IMI, inclusiv de date cu caracter personal, numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

    (a) 

    informațiile sunt prelucrate în temeiul unei dispoziții a unui act al Uniunii care figurează în anexă și al unei dispoziții echivalente din dreptul țării terțe;

    (b) 

    informațiile fac obiectul schimbului sau sunt puse la dispoziție în conformitate cu un acord internațional care prevede:

    (i) 

    aplicarea unei dispoziții a unui act al Uniunii care figurează în anexă de către țara terță;

    (ii) 

    utilizarea IMI; și

    (iii) 

    principiile și modalitățile respectivului schimb; și

    (c) 

    țara terță în cauză asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal în conformitate cu articolul 25 alineatul (2) din Directiva 95/46/CE, inclusiv garanții corespunzătoare referitoare la faptul că datele prelucrate în IMI sunt folosite doar în scopul pentru care ele au făcut inițial obiectul schimbului, și Comisia a adoptat o decizie în conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE.

    (2)  
    În cazul în care Comisia este un actor IMI, articolul 9 alineatele (1) și (7) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se aplică în cazul oricărui schimb de date cu caracter personal prelucrate în IMI, efectuat cu omologii săi dintr-o țară terță.
    (3)  
    Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și actualizează o listă a țărilor terțe autorizate să facă schimb de informații, inclusiv de date cu caracter personal în conformitate cu alineatul (1).



    CAPITOLUL VI

    DISPOZIȚII FINALE

    Articolul 24

    Procedura comitetelor

    (1)  
    Comisia este asistată de un comitet. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
    (2)  
    Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
    (3)  
    Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

    Articolul 25

    Monitorizare și raportare

    (1)  
    Comisia prezintă un raport anual Parlamentului European și Consiliului cu privire la funcționarea IMI.
    (2)  
    Până la 5 decembrie 2017 și ulterior o dată la cinci ani, Comisia prezintă un raport Autorității Europene pentru Protecția Datelor privind aspectele referitoare la protecția datelor cu caracter personal în IMI, inclusiv securitatea datelor.
    (3)  
    În scopul elaborării rapoartelor menționate la alineatele (1) și (2), statele membre furnizează Comisiei orice informație relevantă cu privire la aplicarea prezentului regulament, inclusiv cu privire la aplicarea în practică a cerințelor de protecție a datelor stabilite în prezentul regulament.

    Articolul 26

    Costuri

    (1)  
    Costurile aferente dezvoltării, promovării, utilizării și întreținerii IMI sunt suportate de la bugetul general al Uniunii Europene, fără a aduce atingere aranjamentelor instituite în temeiul articolului 22 alineatul (2).
    (2)  
    Cu excepția cazului în care există o dispoziție contrară într-un act al Uniunii, costurile legate de operațiunile IMI la nivelul statelor membre, inclusiv resursele umane necesare pentru formare, promovare și activități de asistență tehnică (helpdesk), precum și pentru administrarea IMI la nivel național, sunt suportate de fiecare stat membru în parte.

    Articolul 27

    Abrogare

    Decizia 2008/49/CE se abrogă.

    Articolul 28

    Aplicarea efectivă

    Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a prezentului regulament de către actorii lor IMI.

    Articolul 29

    Excepții

    ▼M6 —————

    ▼B

    (2)  
    Prin derogare de la articolul 8 alineatul (3) și de la articolul 12 primul paragraf literele (a) și (b) din prezentul regulament, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea administrativă din Recomandarea SOLVIT prin IMI, implicarea Comisiei în procedurile de cooperare administrativă și facilitatea existentă pentru actorii externi pot continua pe baza aranjamentelor stabilite anterior intrării în vigoare a prezentului regulament. Perioada menționată la articolul 14 alineatul (1) din prezentul regulament este de 18 luni pentru datele cu caracter personal prelucrate în IMI în sensul Recomandării SOLVIT.
    (3)  
    Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din prezentul regulament, Comisia poate lansa un proiect-pilot pentru a evalua dacă IMI reprezintă un instrument eficace, eficient din punct de vedere al costurilor și ușor de folosit în vederea punerii în aplicare a articolului 3 alineatele (4), (5) și (6) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) ( 2 ). Cel mai târziu la doi ani de la lansarea respectivului proiect-pilot, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului evaluarea menționată la articolul 4 alineatul (2) din prezentul regulament, care se referă și la interacțiunea dintre cooperarea administrativă din cadrul sistemului de cooperare pentru protecția consumatorilor instituit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”) ( 3 ) și cea din cadrul IMI.
    (4)  
    Prin derogare de la articolul 14 alineatul (1) din prezentul regulament, orice perioadă de până la maximum 18 luni stabilită în temeiul articolului 36 din Directiva 2006/123/CE în ceea ce privește cooperarea administrativă prevăzută la capitolul VI din actul menționat continuă să se aplice în respectivul domeniu.

    Articolul 30

    Intrarea în vigoare

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.




    ANEXĂ

    DISPOZIȚIILE PRIVIND COOPERAREA ADMINISTRATIVĂ DIN ACTE ALE UNIUNII CARE SUNT PUSE ÎN APLICARE PRIN INTERMEDIUL IMI, MENȚIONATE LA ARTICOLUL 3

    1. Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne ( 4 ): capitolul VI, articolul 39 alineatul (5), precum și articolul 15 alineatul (7), în afara cazului în care se realizează o notificare, așa cum se prevede în acest din urmă articol, în conformitate cu Directiva 98/34/CE.

    ▼M1

    2. Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 5 ): articolele 4a - 4e, articolul 8, articolul 21a, articolul 50, articolul 56 și articolul 56a.

    ▼B

    3. Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere ( 6 ): articolul 10 alineatul (4).

    4. Regulamentul (UE) nr. 1214/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind transportul rutier transfrontalier profesionist de numerar în euro între statele membre din zona euro ( 7 ): articolul 11 alineatul (2).

    5. Recomandarea Comisiei din 7 decembrie 2001 referitoare la principiile de utilizare a „SOLVIT” – Rețeaua de soluționare a problemelor intervenite pe piața internă ( 8 ): capitolele I și II.

    ▼M3

    6. Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii ( 9 ): articolul 4.

    7. Directiva 2014/67/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul sistemului de informare al pieței interne („Regulamentul privind IMI”) ( 10 ): articolele 6 și 7, articolul 10 alineatul (3) și articolele 14-18.

    ▼C1

    8. Directiva 2014/60/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 ( 11 ): articolele 5 și 7.

    ▼M4

    9. Regulamentul (UE) 2016/1191 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 privind promovarea liberei circulații a cetățenilor prin simplificarea cerințelor privind prezentarea anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 ( 12 ): articolele 14 și 16 și articolul 22 alineatele (1) și (2).

    ▼C2

    10. Regulamentul (UE) 2016/1628 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2016 privind cerințele referitoare la limitele emisiilor de poluanți gazoși și de particule poluante și omologarea de tip pentru motoarele cu ardere internă pentru echipamentele mobile fără destinație rutieră, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1024/2012 și (UE) nr. 167/2013 și de modificare și abrogare a Directivei 97/68/CE ( 13 ): articolul 44.

    ▼M6

    11. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) ( 14 ): articolul 56, articolele 60-66 și articolul 70 alineatul (1).

    12. Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 octombrie 2018 privind înființarea unui portal digital unic (gateway) pentru a oferi acces la informații, la proceduri și la servicii de asistență și de soluționare a problemelor și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 ( 15 ): articolul 6 alineatul (4), articolul 15 și articolul 19.

    ▼M7

    13. Directiva 2006/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind condițiile minime pentru punerea în aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 561/2006 și (UE) nr. 165/2014 și a Directivei 2002/15/CE în ceea ce privește legislația socială referitoare la activitățile de transport rutier și de abrogare a Directivei 88/599/CEE a Consiliului ( 16 ): articolul 8.

    14. Directiva (UE) 2020/1057 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2020 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE și la Directiva 2014/67/UE privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier și de modificare a Directivei 2006/22/CE în ceea ce privește cerințele de control și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 ( 17 ): articolul 1 alineatul (14).



    ( 1 ) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

    ( 2 ) JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

    ( 3 ) JO L 364, 9.12.2004, p. 1.

    ( 4 ) JO L 376, 27.12.2006, p. 36.

    ( 5 ) JO L 255, 30.9.2005, p. 22.

    ( 6 ) JO L 88, 4.4.2011, p. 45.

    ( 7 ) JO L 316, 29.11.2011, p. 1.

    ( 8 ) JO L 331, 15.12.2001, p. 79.

    ( 9 ) JO L 18, 21.1.1997, p. 1.

    ( 10 ) JO L 159, 28.5.2014, p. 11.

    ( 11 ) JO L 159, 28.5.2014, p. 1.

    ( 12 ) JO L 200, 26.7.2016, p. 1.

    ( 13 ) JO L 252, 16.9.2016, p. 53.

    ( 14 ) JO L 119, 4.5.2016, p. 1.

    ( 15 ) JO 295, 21.11.2018, p. 39.

    ( 16 ) JO L 102, 11.4.2006, p. 35.

    ( 17 ) JO L 249, 31.7.2020, p. 49.

    Top