02009L0031 — RO — 24.12.2018 — 003.001

---

Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

DIRECTIVA 2009/31/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum și a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 140 5.6.2009, p. 114)

Astfel cum a fost modificată prin:

		Jurnalul Oficial
		NR.	Pagina	Data
►M1	DIRECTIVA 2011/92/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI Text cu relevanță pentru SEE din 13 decembrie 2011	L 26	1	28.1.2012
►M2	DECIZIA (UE) 2018/853 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 30 mai 2018	L 150	155	14.6.2018
►M3	REGULAMENTUL (UE) 2018/1999 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2018	L 328	1	21.12.2018

---

▼B

DIRECTIVA 2009/31/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 23 aprilie 2009

privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum și a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

CAPITOLUL 1

OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiect și scop

(1)  Prezenta directivă instituie un cadru juridic pentru stocarea geologică sigură din punctul de vedere al mediului a dioxidului de carbon (CO2), pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

(2)  Scopul stocării geologice a CO2 sigure din punctul de vedere al mediului este reținerea permanentă de CO2, astfel încât să se prevină și, atunci când acest lucru nu este posibil, să se elimine pe cât posibil efectele negative și orice riscuri pentru mediu și sănătatea umană.

Articolul 2

Domeniu de aplicare și interdicție

(1)  Prezenta directiva se aplică stocării geologice a CO2 pe teritoriul statelor membre, în zonele economice exclusive și pe platourile continentale ale acestora, în sensul Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS).

(2)  Prezenta directivă nu se aplică stocării geologice de CO2 într-o cantitate totală prevăzută de stocare mai mică de 100 de kilotone, care se desfășoară în scopuri de cercetare, dezvoltare sau testare de noi produse și procese.

(3)  Nu este permisă stocarea de CO2 într-un sit de stocare cu un complex de stocare care se extinde dincolo de zona menționată la alineatul (1).

(4)  Nu este permisă stocarea de CO2 în coloana de apă.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

CAPITOLUL 2

SELECTAREA SITURILOR DE STOCARE ȘI AUTORIZAȚIILE DE EXPLORARE

Articolul 4

Selectarea siturilor de stocare

(1)  Statele membre își rezervă dreptul de a determina zonele de pe teritoriul lor în care pot fi selectate situri de stocare, în conformitate cu cerințele din prezenta directivă. Aceasta include dreptul statelor membre de a nu permite niciun fel de stocare în anumite părți sau pe întregul lor teritoriu.

(2)  Statele membre care intenționează să permită stocarea geologică a CO2 pe teritoriul lor întreprind o evaluare a capacității de stocare disponibilă în anumite părți sau pe întregul lor teritoriu, inclusiv prin permiterea explorării în temeiul articolului 5. Comisia poate organiza un schimb de informații și cele mai bune practici între respectivele state membre, în contextul schimbului de informații prevăzut la articolul 27.

(3)  Gradul de adecvare a unei formațiuni geologice pentru utilizarea drept sit de stocare se determină printr-o caracterizare și printr-o evaluare a complexului potențial de stocare și a zonei înconjurătoare, în conformitate cu criteriile menționate în anexa I.

(4)  O formațiune geologică este selectată drept sit de stocare numai dacă, în condițiile de utilizare propuse, nu există riscuri semnificative de scurgere și nu există riscuri semnificative pentru mediu sau sănătate.

Articolul 5

Autorizațiile de explorare

(1)  Atunci când statele membre stabilesc faptul că este necesară explorarea pentru a obține informațiile necesare pentru selectarea siturilor de stocare în conformitate cu articolul 4, acestea se asigură că nicio astfel de explorare nu are loc fără o autorizație de explorare.

Acolo unde este cazul, monitorizarea testelor de injectare poate face parte din autorizația de explorare.

(2)  Statele membre asigură faptul că procedurile de emitere a autorizațiilor de explorare permit participarea tuturor entităților care dețin capacitățile necesare și că autorizațiile se emit sau se refuză pe baza unor criterii obiective, disponibile în mod public și nediscriminatorii.

(3)  Durata de valabilitate a unei autorizații nu poate să depășească perioada necesară realizării explorării pentru care a fost acordată autorizația. Cu toate acestea, statele membre pot prelungi valabilitatea autorizației în situația în care perioada de valabilitate prevăzută nu este suficientă pentru realizarea completă a explorării și în situația în care explorarea s-a realizat în conformitate cu autorizația. Autorizațiile de explorare se acordă în ceea ce privește un volum și perimetru limitat.

(4)  Titularul unei autorizații de explorare deține dreptul exclusiv de a explora complexul potențial de stocare a CO2. Statele membre asigură faptul că pe parcursul perioadei de valabilitate a autorizației nu sunt permise niciun fel de utilizări conflictuale ale complexului.

CAPITOLUL 3

AUTORIZAȚIILE DE STOCARE

Articolul 6

Autorizațiile de stocare

(1)  Statele membre asigură că niciun sit de stocare nu este operat în absența unei autorizații de stocare și că există un singur operator pentru fiecare sit de stocare, precum și că nu sunt permise niciun fel de utilizări conflictuale ale sitului.

(2)  Statele membre asigură faptul că procedurile de emitere a autorizațiilor de stocare permit participarea tuturor entităților care dețin capacitățile necesare și că autorizațiile se emit pe baza unor criterii obiective, publice și transparente.

(3)  Fără a se aduce atingere cerințelor impuse de prezenta directivă, se acordă prioritate pentru emiterea unei autorizații de stocare pentru un anumit sit deținătorului autorizației de explorare pentru respectivul sit, cu condiția ca explorarea sitului în cauză să fie completă, ca toate condițiile prevăzute în autorizația de explorare să fi fost îndeplinite și ca cererea pentru o autorizație de stocare să fie făcută în timpul perioadei de valabilitate a autorizației de explorare. Statele membre ar trebui să asigure faptul că pe durata explorării nu sunt permise niciun fel de utilizări conflictuale ale complexului.

Articolul 7

Cererile de autorizații de stocare

Cererile de autorizații de stocare adresate autorității competente cuprind cel puțin următoarele informații:

Articolul 8

Condițiile pentru obținerea autorizațiilor de stocare

Autoritatea competentă emite o autorizație de stocare numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

Articolul 9

Conținutul autorizațiilor de stocare

Autorizația conține cel puțin următoarele informații:

Articolul 10

Examinarea de către Comisie a proiectelor de autorizații de stocare

(1)  Statele membre pun la dispoziția Comisiei cererile de emitere a autorizațiilor în termen de o lună de la primire. De asemenea, acestea pun la dispoziția Comisiei orice documente conexe care vor fi luate în considerare de autoritatea competentă în luarea deciziei privind emiterea unei autorizații de stocare. Acestea informează Comisia cu privire la toate proiectele de autorizații de stocare și la orice alte materiale luate în considerare la adoptarea proiectului de decizie. În termen de patru luni de la primirea proiectului de autorizație de stocare, Comisia poate emite un aviz fără caracter obligatoriu cu privire la aceasta. În situația în care Comisia hotărăște să nu emită un aviz, aceasta informează statul membru în termen de o lună de la depunerea proiectului de autorizație și își expune motivele.

(2)  Autoritatea competentă notifică Comisiei decizia finală, iar, dacă aceasta nu respectă avizul Comisiei, prezintă motivele pentru acesta.

Articolul 11

Modificările, examinarea, actualizarea și retragerea autorizațiilor de stocare

(1)  Operatorul informează autoritatea competentă în legătură cu orice modificări planificate a interveni în operarea sitului de stocare, inclusiv în legătură cu modificările care îl privesc pe operator. După caz, autoritatea competentă actualizează autorizația de stocare sau condițiile din autorizație.

(2)  Statele membre se asigură că nu se pune în aplicare nicio modificare substanțială în absența unei autorizații de stocare noi sau actualizate emise în conformitate cu prezenta directivă. În astfel de cazuri se aplică anexa II punctul 13 prima liniuță din Directiva 85/337/CEE.

(3)  Autoritatea competentă examinează și, acolo unde este necesar, actualizează sau, în ultimă instanță, retrage autorizația de stocare:

(4)  După retragerea unei autorizații în conformitate cu alineatul (3), autoritatea competentă fie emite o nouă autorizație de stocare, fie închide situl de stocare în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (c). Până la emiterea unei noi autorizații de stocare, autoritatea competentă își asumă temporar toate obligațiile juridice privind criteriile de acceptare în situația în care autoritatea competentă decide să continue injectarea de CO2, monitorizarea și măsurile corective în conformitate cu cerințele prevăzute în prezenta directivă, restituirea cotelor în caz de scurgeri de CO2, în temeiul Directivei 2003/87/CE și acțiunile preventive și de remediere conform articolului 5 alineatul (1) și articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2004/35/CE. Autoritatea competentă recuperează de la operatorul anterior orice costuri suportate inclusiv făcând apel la garanția financiară prevăzută la articolul 19. În cazul închiderii sitului de stocare în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (c), se aplică articolul 17 alineatul (4).

CAPITOLUL 4

OBLIGAȚIILE AFERENTE OPERĂRII, ÎNCHIDERII ȘI POSTÎNCHIDERII

Articolul 12

Criteriile și procedura de acceptare a fluxului de CO2

(1)  Un flux de CO2 conține preponderent dioxid de carbon. În acest sens, nu se pot adăuga deșeuri și alte materii în scopul eliminării lor. Cu toate acestea, un flux de CO2 poate conține substanțe asociate incidental provenite de la sursă sau din procesul de captare sau injectare și urme de substanțe adăugate pentru a asista monitorizarea și verificarea migrației de CO2. Concentrațiile tuturor substanțelor incidentale și adăugate trebuie să fie inferioare nivelurilor care:

(2)  Dacă este cazul, Comisia adoptă ghiduri pentru a contribui la identificarea condițiilor aplicabile, de la caz la caz, pentru respectarea criteriilor stabilite la alineatul (1).

(3)  Statele membre se asigură că operatorul:

Articolul 13

Monitorizarea

(1)  Statele membre se asigură că operatorul monitorizează instalațiile de injectare, complexul de stocare (inclusiv, acolo unde este posibil, pana de CO2) și, după caz, mediul înconjurător, pentru:

(2)  Monitorizarea se bazează pe un plan de monitorizare conceput de către operator în conformitate cu cerințele enunțate în anexa II, care include detalii privind monitorizarea în conformitate cu ghidurile întocmite în temeiul articolului 14 și al articolului 23 alineatul (2) din Directiva 2003/87/CE, înaintat autorității competente și aprobat de aceasta, în conformitate cu articolul 7 punctul 6 și cu articolul 9 punctul 5 din prezenta directivă. Planul se actualizează în conformitate cu cerințele stabilite la anexa II și în orice caz o dată la cinci ani pentru a lua în considerare modificările din domeniul evaluării riscurilor de scurgere, modificările din domeniul riscurilor asupra mediului și a sănătății umane evaluate, noile cunoștințe științifice și îmbunătățiri în cea mai bună tehnologie disponibilă. Planurile actualizate sunt înaintate din nou spre aprobare autorității competente.

Articolul 14

Raportarea de către operator

Cu o frecvență care urmează a fi stabilită de autoritatea competentă și în orice caz cel puțin o dată pe an, operatorul înaintează autorității competente:

Articolul 15

Inspecții

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile competente organizează un sistem de inspecții de rutină și neprogramate la toate complexele de stocare cuprinse în domeniul de aplicare al prezentei directive pentru verificarea și promovarea respectării cerințelor directivei și pentru monitorizarea efectelor asupra mediului și asupra sănătății umane.

(2)  Inspecțiile ar trebui să includă activități precum vizite la instalațiile de suprafață, inclusiv la instalațiile de injectare, evaluarea operațiilor de injectare și monitorizare derulate de către operator și verificarea tuturor registrelor relevante menținute de către operator.

(3)  Inspecțiile de rutină se desfășoară cel puțin o dată pe an până la trei ani de la închidere și o dată la cinci ani până la transferul răspunderii către autoritatea competentă. Cu ocazia inspecțiilor se examinează instalațiile de injectare și monitorizare relevante, precum și întreaga gamă de efecte relevante asupra mediului și asupra sănătății umane de la complexul de stocare.

(4)  Inspecțiile neprogramate se desfășoară:

(5)  În urma fiecărei inspecții, autoritatea competentă pregătește un raport privind rezultatele inspecției. Raportul evaluează respectarea cerințelor prezentei directive și indică în ce măsură este necesar să se întreprindă sau nu acțiuni suplimentare. Raportul este comunicat operatorului în cauză și este pus la dispoziția publicului în conformitate cu legislația comunitară relevantă în termen de două luni de la inspecție.

Articolul 16

Măsuri în cazul unor scurgeri sau al unor nereguli semnificative

(1)  Statele membre se asigură că, în eventualitatea unor scurgeri sau a unor nereguli semnificative, operatorul notifică imediat autoritatea competentă și ia măsurile corective necesare, inclusiv măsuri privind protecția sănătății umane. În cazul unor scurgeri sau al unor nereguli semnificative care implică riscul unei scurgeri, operatorul notifică, de asemenea, autoritatea competentă în temeiul Directivei 2003/87/CE.

(2)  Măsurile corective menționate la alineatul (1) se întreprind, ca un minim, pe baza unui plan de măsuri corective înaintat autorității competente și aprobat de către aceasta în conformitate cu articolul 7 punctul 7 și cu articolul 9 punctul 6.

(3)  Autoritatea competentă poate impune în orice moment operatorului să întreprindă măsurile corective necesare, precum și măsuri privind protecția sănătății umane. Acestea pot fi măsuri suplimentare sau diferite de cele prevăzute în planul de măsuri corective. Autoritatea competentă poate, de asemenea, să întreprindă măsuri corective ea însăși.

(4)  În cazul în care operatorul nu ia măsurile corective necesare, acestea sunt întreprinse de către autoritatea competentă însăși.

(5)  Autoritatea competentă recuperează de la operator costurile determinate de măsurile prevăzute la alineatele (3) și (4), inclusiv prin utilizarea garanției financiare în conformitate cu articolul 19.

Articolul 17

Obligațiile aferente închiderii și postînchiderii

(1)  Un sit de stocare se închide:

(2)  După închiderea unui sit de stocare în conformitate cu alineatul (1) litera (a) sau (b), operatorul rămâne responsabil pentru monitorizare, raportare și măsuri corective, în conformitate cu cerințele din prezenta directivă, precum și pentru toate obligațiile privind restituirea cotelor în caz de scurgeri de emisii de dioxid de carbon care îi revin în temeiul Directivei 2003/87/CE și pentru măsuri preventive și de remediere în temeiul articolelor 5-8 din Directiva 2004/35/CE până când responsabilitatea pentru situl de stocare este transferată autorității competente în conformitate cu articolul 18 alineatele (1)-(5) din prezenta directivă. Operatorul răspunde și de sigilarea sitului de stocare și de dezafectarea instalațiilor de injectare.

(3)  Obligațiile menționate la alineatul (2) se îndeplinesc pe baza unui plan pentru etapa de postînchidere conceput de către operator pe baza celor mai bune practici și în conformitate cu cerințele enunțate în anexa II. În conformitate cu articolul 7 punctul 8 și articolul 9 punctul 7, se prezintă autorității competente, spre aprobare, un plan provizoriu pentru etapa de postînchidere. Înainte de închiderea unui sit de stocare în temeiul alineatului (1) litera (a) sau (b) din prezentul articol, planul provizoriu pentru etapa de postînchidere:

(4)  După închiderea unui sit de stocare în conformitate cu alineatul (1) litera (c), autoritatea competentă este responsabilă pentru monitorizare și măsuri corective, în conformitate cu cerințele din prezenta directivă, precum și pentru toate obligațiile privind restituirea cotelor în caz de scurgeri ale emisiilor de dioxid de carbon în temeiul Directivei 2003/87/CE și acțiuni preventive și de remediere conform articolului 5 alineatul (1) și articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2004/35/CE. Cerințele aferente etapei de postînchidere în conformitate cu prezenta directivă se îndeplinesc de către autoritatea competentă pe baza planului provizoriu pentru etapa de postînchidere prevăzut la alineatul (3) din prezentul articol, plan care este actualizat după cum este necesar.

(5)  Autoritatea competentă recuperează de la operator costurile determinate de măsurile prevăzute la alineatul (4), inclusiv prin utilizarea garanției financiare în conformitate cu articolul 19.

Articolul 18

Transferul de responsabilitate

(1)  Atunci când un sit de stocare a fost închis în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) sau (b), toate obligațiile juridice privind monitorizarea și măsurile corective în conformitate cu cerințele prevăzute în prezenta directivă, restituirea cotelor în caz de scurgeri în temeiul Directivei 2003/87/CE și acțiunile preventive și de remediere conform articolului 5 alineatul (1) și articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2004/35/CE sunt transferate autorității competente la inițiativa acesteia sau la cererea operatorului, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

(2)  Operatorul pregătește un raport care să dovedească îndeplinirea condiției prevăzute la alineatul (1) litera (a) și înaintează acest raport autorității competente pentru ca aceasta să aprobe transferul de responsabilitate. Acest raport demonstrează cel puțin următoarele elemente:

Comisia poate adopta ghiduri cu privire la evaluarea elementelor menționate la literele (a), (b) și (c) din primul paragraf, subliniind implicațiile în privința criteriilor tehnice relevante pentru determinarea perioadelor minime prevăzute la alineatul (1) litera (b).

(3)  Atunci când autoritatea competentă se asigură de îndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b), aceasta elaborează un proiect de decizie de aprobare a transferului de responsabilitate. Proiectul de decizie specifică metoda de determinare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (d), precum și a îndeplinirii oricărei cerințe actualizate privind sigilarea sitului de stocare și dezafectarea instalațiilor de injectare.

Dacă autoritatea competentă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b), îl informează pe operator cu privire la motivele sale.

(4)  Statele membre pun la dispoziția Comisiei rapoartele prevăzute la alineatul (2) în termen de o lună de la primire. De asemenea, acestea pun la dispoziția Comisiei alte materiale care trebuie luate în considerare de autoritatea competentă la pregătirea proiectului de decizie privind aprobarea transferul responsabilității. Acestea informează Comisia cu privire la toate proiectele de decizii de aprobare elaborate de către autoritatea competentă în conformitate cu alineatul (3), inclusiv cu privire la orice alte materiale luate în considerare pentru a formula concluzia sa. În termen de patru luni de la primirea proiectului de decizie de aprobare, Comisia poate emite un aviz fără caracter obligatoriu cu privire la aceasta. În situația în care Comisia hotărăște să nu emită un aviz, aceasta informează statul membru în termen de o lună de la depunerea proiectului de decizie de aprobare și își precizează motivele.

(5)  Atunci când autoritatea competentă se asigură de îndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(d), aceasta adoptă decizia finală și notifică respectiva decizie operatorului. Autoritatea competentă informează, de asemenea, Comisia în legătură cu decizia finală, prezentând, în situația în care aceasta deviază de la avizul Comisiei, motivele pentru aceasta.

(6)  După transferul de responsabilitate, inspecțiile de rutină prevăzute la articolul 15 alineatul (3) încetează, iar monitorizarea poate fi redusă până la un nivel care permite detectarea scurgerilor sau a neregulilor semnificative. În cazul detectării oricăror scurgeri sau nereguli semnificative, monitorizarea se intensifică după cum se impune, pentru a evalua amploarea problemei și eficacitatea unor măsuri corective.

(7)  În cazurile în care culpa revine operatorului, inclusiv în cazurile legate de date deficitare, de disimularea informațiilor relevante, de neglijență, inducere în eroare intenționată sau lipsă de diligență, autoritatea competentă recuperează de la operatorul anterior costurile intervenite în urma transferului de responsabilitate. Fără a aduce atingere articolului 20, nu se vor recupera costurile după transferul de responsabilitate.

(8)  Când un sit de stocare a fost închis în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (c), se consideră că transferul de responsabilitate are loc în cazul în care și atunci când toate probele disponibile indică faptul că CO2 stocat va fi reținut complet și permanent, și ulterior sigilării sitului și dezafectării instalațiilor de injectare.

Articolul 19

Garanția financiară

(1)  Statele membre se asigură că operatorul potențial prezintă, în cadrul cererii de autorizație de stocare, dovada faptului că acesta poate constitui resurse financiare adecvate, sub forma unei garanții financiare sau a oricăror alte măsuri echivalente, în conformitate cu modalitățile care urmează să fie definite de statele membre. Această prevedere garantează îndeplinirea tuturor obligațiilor care revin în temeiul autorizației emise în conformitate cu prezenta directivă, inclusiv cerințele privind închiderea și etapa postînchidere, precum și orice obligații care decurg din includerea siturilor de stocare în temeiul Directivei 2003/87/CE. Garanția financiară trebuie să fie valabilă și efectivă înainte de începerea operației de injecție.

(2)  Garanția financiară se modifică în mod regulat pentru a lua în considerare modificările privind riscul de scurgeri evaluat și costurile estimate ale obligațiilor care revin în temeiul autorizației emise în baza prezentei directive, precum și obligațiile care revin din includerea sitului de stocare în temeiul Directivei 2003/87/CE.

(3)  Garanția financiară sau orice altă măsură echivalentă menționată la alineatul (1) rămâne valabilă și efectivă:

Articolul 20

Mecanismul financiar

(1)  Statele membre se asigură că, pe baza măsurilor cu privire la care urmează să decidă statele membre, operatorul pune la dispoziția autorității competente o contribuție financiară înainte ca transferul de responsabilitate în conformitate cu articolul 18 să fi avut loc. Contribuția operatorului ține seama de criteriile prevăzute în anexa I și de elementele privind istoricul stocării de CO2 relevante pentru a determina obligațiile aferente etapei de posttransfer, și acoperă cel puțin costul anticipat al monitorizării pentru o perioadă de 30 de ani. Respectiva contribuție financiară poate fi folosită pentru a acoperi costurile suportate de autoritatea competentă după transferul răspunderii în scopul de a se asigura că CO2 este stocat în mod complet și permanent în siturile geologice de stocare după transferul de responsabilitate.

(2)  Comisia poate adopta ghiduri privind estimarea costurilor prevăzute la alineatul (1), care urmează să fie elaborate în consultare cu statele membre pentru a asigura operatorilor transparența și predictibilitatea.

CAPITOLUL 5

ACCESUL TERȚILOR

Articolul 21

Accesul la rețeaua de transport și la siturile de stocare

(1)  Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că utilizatorii potențiali pot obține accesul la rețelele de transport și la siturile de stocare ale CO2 în scopul stocării geologice a CO2 produs și captat în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4).

(2)  Accesul menționat la alineatul (1) se furnizează într-un mod transparent și nediscriminatoriu stabilit de către statele membre. Statul membru aplică obiectivele accesului echitabil și deschis ținând seama de:

(3)  Operatorii rețelelor de transport și operatorii siturilor de stocare pot refuza accesul pe motivul lipsei de capacitate. Refuzul este motivat și justificat în mod corespunzător.

(4)  Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că operatorul care refuză accesul pe baza lipsei de capacitate sau a unei lipse de racordare face orice îmbunătățiri necesare, în măsura în care acestea sunt realizabile din punct de vedere economic sau atunci când un client potențial este dispus să acopere costurile respective, cu condiția ca acest lucru să nu aibă un impact negativ asupra securității transportului și stocării geologice a CO2 din perspectiva mediului.

Articolul 22

Soluționarea litigiilor

(1)  Statele membre asigură instituirea unui sistem de soluționare a litigiilor, inclusiv a unei autorități independente de părțile implicate, care are acces la toate informațiile relevante, pentru a permite soluționarea promptă a litigiilor privind accesul la rețelele de transport și la siturile de stocare, luând în considerare criteriile menționate la articolul 21 alineatul (2) și numărul părților care pot fi implicate în negocierea accesului respectiv.

(2)  În cazul unor litigii transfrontaliere, se aplică sistemul de soluționare a litigiilor din statul membru sub jurisdicția căruia se află rețeaua de transport sau situl de stocare pentru care s-a refuzat accesul. Atunci când, în litigiile transfrontaliere, rețeaua respectivă de transport sau situl respectiv de stocare se află sub jurisdicția mai multor state membre, acestea se consultă pentru a se asigura aplicarea prezentei directive în mod consecvent.

CAPITOLUL 6

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 23

Autoritatea competentă

Statele membre instituie sau desemnează autoritatea competentă sau autoritățile competente responsabile pentru îndeplinirea sarcinilor definite în prezenta directivă. Atunci când se desemnează mai mult de o autoritate competentă, statele membre stabilesc modalități privind coordonarea activității acestor autorități, preluată în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 24

Colaborarea transfrontalieră

În cazul transportului transfrontalier de CO2, al siturilor de stocare transfrontaliere sau al complexelor de stocare transfrontaliere, autoritățile competente din statele membre în cauză îndeplinesc concomitent cerințele din prezenta directivă și din celelalte texte legislative comunitare.

Articolul 25

Registre

(1)  Autoritatea competentă înființează și menține:

(2)  În cadrul procedurilor relevante de planificare și de autorizare a oricărei activități care ar putea afecta sau care ar putea fi afectată de stocarea geologică a CO2 în siturile de stocare înregistrate, autoritățile naționale competente țin seama de informațiile cuprinse în registrele menționate la alineatul (1).

Articolul 26

Informarea publicului

Statele membre pun la dispoziția publicului informațiile de mediu privind stocarea geologică a CO2 în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă.

Articolul 27

Raportarea de către statele membre

▼M2

(1)   ►M3  La fiecare patru ani, statele membre înaintează Comisiei un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive, inclusiv registrul menționat la articolul 25 alineatul (1) litera (b). Primul raport se transmite Comisiei până la 30 iunie 2011. Raportul se întocmește pe baza unui chestionar sau a unei prezentări generale adoptate de Comisie sub formă de acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 30 alineatul (2). Chestionarul sau prezentarea generală se trimit statelor membre cu cel puțin șase luni înainte de termenul de depunere a raportului. ◄

▼B

(2)  Comisia organizează un schimb de informații între autoritățile competente din statele membre cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive.

Articolul 28

Sancțiuni

Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile pentru încălcări ale dispozițiilor naționale adoptate în conformitate cu prezenta directivă și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea punerii în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre informează Comisia cu privire la aceste dispoziții până la 25 iunie 2011și o informează fără întârziere cu privire la orice modificare ulterioară a acestora.

▼M2

Articolul 29

Modificări ale anexelor

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 29a pentru a modifica anexele în vederea adaptării lor la progresul tehnic și științific. O astfel de adaptare nu poate avea drept rezultat o reducere a nivelului de siguranță prevăzut de criteriile incluse în anexa I sau slăbirea principiilor de monitorizare incluse în anexa II.

▼M2

Articolul 29a

Exercitarea delegării de competențe

(1)  Competența de a adopta acte delegate se conferă Comisiei în condițiile prevăzute de prezentul articol.

(2)  Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 29 se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la 4 iulie 2018. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Raportul este transmis Parlamentului European și Consiliului. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)  Delegarea de competențe menționată la articolul 29 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)  Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare ( 1 ).

(5)  De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)  Un act delegat adoptat în temeiul articolului 29 intră în vigoare în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

▼M2

Articolul 30

Procedura comitetului

(1)  Comisia este asistată de Comitetul privind schimbările climatice instituit prin articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 ). Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului ( 3 ).

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

▼B

CAPITOLUL 7

MODIFICĂRI

▼M1 —————

▼B

Articolul 32

Modificarea Directivei 2000/60/CE

La articolul 11 alineatul (3) litera (j) din Directiva 2000/60/CE, după cea de-a treia liniuță se introduce o liniuță cu următorul text:

Articolul 33

Modificarea Directivei 2001/80/CE

În Directiva 2001/80/CE, se introduce un articol cu următorul text:

„Articolul 9a

(1)  Statele membre se asigură că operatorii tuturor instalațiilor de ardere cu o putere electrică nominală de minimum 300 megawați sau mai mult, pentru care licența de construcție inițială sau, în absența unei astfel de proceduri, licența de exploatare inițială este acordată după intrarea în vigoare a Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon () , au evaluat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(2)  În cazul în care condițiile prevăzute la alineatul (1) sunt întrunite, autoritatea competentă se asigură că pe amplasamentul instalației este rezervat un spațiu adecvat pentru echipamentul necesar captării și comprimării CO2. Autoritatea competentă stabilește pe baza evaluării prevăzute la alineatul (1) și a altor informații disponibile, dacă sunt îndeplinite condițiile, în special în ceea ce privește protecția mediului și a sănătății umane.

Articolul 34

Modificarea Directivei 2004/35/CE

În anexa III la Directiva 2004/35/CE, se adaugă următorul punct:

Articolul 35

Modificarea Directivei 2006/12/CE

Articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/12/CE se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 36

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

La articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 se adaugă următoarea literă:

Articolul 37

Modificarea Directivei 2008/1/CE

În anexa I la Directiva 2008/1/CE, se adaugă următorul punct:

CAPITOLUL 8

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 38

Revizuire

▼M3 —————

▼B

(2)  În cadrul raportului transmis până la 31 martie 2015, pe baza experienței acumulate în cadrul punerii în aplicare a prezentei directive, inclusiv a rapoartelor menționate la articolul 27, în perspectiva experienței privind CSC și luând în considerare progresele tehnice și cele mai recente cunoștințe științifice, Comisia evaluează, în special:

și prezintă o propunere de revizuire a directivei dacă este cazul.

(3)  Dacă reținerea permanentă a CO2, astfel încât să se prevină și, atunci când acest lucru nu este posibil, să se elimine cât mai mult posibil efectele negative și orice riscuri pentru mediu și sănătatea umană, și siguranța din punct de vedere al mediului și al sănătății umane a CSC au fost dovedite în mod suficient, precum și fezabilitatea din punct de vedere economic, revizuirea examinează dacă este necesar și posibil să se stabilească o cerință obligatorie privind standardele de performanță pentru emisii în ceea ce privește instalațiile mari de ardere noi generatoare de electricitate, în temeiul articolului 9a din Directiva 2001/80/CE.

Articolul 39

Transpunere și măsuri tranzitorii

(1)  Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 25 iunie 2011 Statele membre comunică Comisiei textul acestor măsuri.

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modul în care urmează să se facă această trimitere.

(2)  Statele membre transmit Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(3)  Statele membre asigură faptul că următoarele situri de stocare care intră sub incidența prezentei directive sunt operate în conformitate cu cerințele prezentei directive până la 25 iunie 2012:

Articolul 4, articolul 5, articolul 7 punctul 3, articolul 8 punctul 2 și articolul 10 nu se aplică în aceste cazuri.

Articolul 40

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 41

Destinatarii

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

ANEXA I

CRITERII PENTRU CARACTERIZAREA ȘI EVALUAREA POTENȚIALELOR COMPLEXE DE STOCARE ȘI ZONA ÎNCONJURĂTOARE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 4 ALINEATUL (3)

Caracterizarea și evaluarea potențialelor complexe de stocare menționate la articolul 4 alineatul (3) se desfășoară în trei etape, în conformitate cu cele mai bune practici disponibile la momentul evaluării și cu următoarele criterii. Derogările de la una sau mai multe dintre aceste criterii pot fi permise de către autoritatea competentă, cu condiția ca operatorul să fi demonstrat că nu este afectată capacitatea de caracterizare și evaluare în vederea efectuării determinărilor în conformitate cu articolul 4.

Etapa 1:   Colectarea de date

Se acumulează suficiente date pentru a construi un model terestru tridimensional (3D) volumetric și static pentru situl de stocare și pentru complexul de stocare, inclusiv roca acoperiș și zona înconjurătoare incluzând zonele care comunică din punct de vedere hidraulic. Aceste date se referă cel puțin la următoarele caracteristici intrinsece ale complexului de stocare:

Se prezintă documente justificative pentru următoarele caracteristici ale vecinătății complexului:

Etapa 2:   Crearea modelului terestru static geologic tridimensional

Cu ajutorul datelor colectate în etapa 1, se construiește, folosindu-se simulatori computerizați de rezervor, un model terestru static geologic tridimensional sau un set de astfel de modele, ale complexului de stocare propus, incluzând roca acoperiș, zonele care comunică din punct de vedere hidraulic și fluidele. Modelul (modelele) terestru (terestre) geologic(e) static(e) caracterizează complexul din punctul de vedere al:

Incertitudinea asociată fiecărui parametru utilizat pentru construirea modelului este evaluată prin elaborarea unei serii de scenarii pentru fiecare parametru și prin calcularea limitelor corespunzătoare de încredere. Este, de asemenea, evaluată orice incertitudine asociată modelului în sine.

Etapa 3:   Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării, caracterizarea sensibilității, evaluarea riscurilor

Caracterizările și evaluarea se bazează pe modelarea dinamică, care cuprinde simulări la diferite intervale de timp ale injectării de CO2 în situl de stocare, folosind modelul (modelele) terestru (terestre) geologic(e) tridimensional(e) static(e) în simulatorul computerizat al complexului de stocare construit în etapa 2.

Etapa 3.1: Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării

Sunt luați în considerare cel puțin următorii factori:

Modelarea dinamică furnizează informații referitoare la:

Etapa 3.2: Caracterizarea sensibilității

Se întreprind multiple simulări pentru a identifica sensibilitatea evaluării la ipotezele emise cu privire la anumiți parametri. Simulările se bazează pe modificarea parametrilor din modelul (modelele) terestru (terestre) geologic(e) static(e) și pe schimbarea funcțiilor debitului și a ipotezelor aferente exercițiului de modelare dinamică. La evaluarea riscurilor se ține seama de orice sensibilitate semnificativă.

Etapa 3.3: Evaluarea riscurilor

Evaluarea riscurilor cuprinde, între altele, următoarele:

3.3.1.   Caracterizarea pericolelor

Caracterizarea pericolelor se realizează prin caracterizarea potențialului de scurgere din complexul de stocare, după cum s-a stabilit prin modelarea dinamică și prin caracterizarea securității prezentate mai sus. Pentru aceasta se iau în considerare, printre altele:

Caracterizarea pericolelor se referă la întreaga serie de condiții de funcționare potențiale, care testează securitatea complexului de stocare.

3.3.2.

Evaluarea expunerii – pe baza caracteristicilor mediului și a distribuției și activităților populației umane pe suprafața de deasupra complexului de stocare și pe baza comportamentului potențial și a evoluției potențiale a CO2 care se scurge prin căile potențiale identificate la etapa 3.3.1.

3.3.3.

Evaluarea efectelor – pe baza sensibilității unor anumite specii, comunități sau habitate legate de scurgerile potențiale identificate la etapa 3.3.1. Acolo unde este relevant, evaluarea cuprinde efecte ale expunerii la concentrații ridicate de CO2 din biosferă [inclusiv în soluri, sedimente marine și ape bentonice (asfixiere; hipercapnie) și pH-ul redus din aceste medii ca urmare a scurgerilor de CO2]. Se include și o evaluare a efectelor altor substanțe care pot fi prezente în fluxurile de CO2 scurs (fie impurități prezente în fluxul injectat, fie substanțe noi formate prin stocare CO2). Aceste efecte se examinează la scară temporală și la scară spațială și în legătură cu un domeniu al evenimentelor de scurgeri de gravități diferite.

3.3.4.

Caracterizarea riscurilor – aceasta cuprinde o evaluare a siguranței și integrității sitului pe termen scurt și pe termen lung, inclusiv o evaluare a riscului de scurgere în condițiile de utilizare propuse și cu efecte asupra mediului și sănătății de proporțiile celui mai pesimist scenariu. Caracterizarea riscului se efectuează pe baza evaluării pericolelor, a expunerii și a efectelor. Aceasta include o evaluare a surselor de incertitudine identificate în timpul etapelor caracterizării și evaluării sitului de stocare și, când acest lucru este posibil, o descriere a posibilităților de reducere a riscurilor.

---

ANEXA II

CRITERII PENTRU STABILIREA ȘI ACTUALIZAREA PLANULUI DE MONITORIZARE MENȚIONAT LA ARTICOLUL 13 ALINEATUL (2) ȘI PENTRU MONITORIZAREA DIN ETAPA DE POSTÎNCHIDERE

1.   Stabilirea și actualizarea planului de monitorizare

Planul de monitorizare menționat la articolul 13 alineatul (2) se stabilește în conformitate cu analiza evaluării riscurilor realizată în etapa 3 din anexa I și se actualizează în scopul îndeplinirii cerințelor de monitorizare prevăzute la articolul 13 alineatul (1) în conformitate cu următoarele criterii:

1.1.

Stabilirea planului Planul de monitorizare asigură detalii referitoare la monitorizarea care urmează să se desfășoare în principalele stadii ale proiectului, incluzând monitorizarea în etapa inițială, în cea de operare și în cea de postînchidere. Pentru fiecare fază se specifică următoarele elemente: (a) parametrii monitorizați; (b) tehnologia de monitorizare folosită și justificarea alegerii acestei tehnologii; (c) locațiile de monitorizare și justificarea prelevării din punct de vedere spațial; (d) frecvența aplicării și justificarea prelevării din punct de vedere temporal. Parametrii care trebuie monitorizați sunt identificați pentru a îndeplini obiectivele monitorizării. Cu toate acestea, planul cuprinde, în orice caz, monitorizarea continuă sau discontinuă a următoarelor aspecte: (e) emisii fugitive de CO2 la instalațiile de injectare; (f) fluxul volumetric al CO2 la gurile de puțuri de injectare; (g) presiunea și temperatura CO2 la gurile de puțuri de injectare (pentru determinarea debitului masic); (h) analiza chimică a materialului injectat; (i) temperatura și presiunea în rezervor (pentru determinarea comportamentului și a stării de fază a CO2). Alegerea tehnologiei de monitorizare se bazează pe cele mai bune practici disponibile la momentul creării planului. Se iau în considerare și se utilizează, după caz, următoarele opțiuni: (j) tehnologiile care pot detecta prezența, locația și căile de migrare ale CO2 în subteran și la suprafață; (k) tehnologiile care oferă informații cu privire la comportamentul volum-presiune și la distribuția pe suprafață/verticală a penei de CO2 în vederea îmbunătățirii modelelor de simulare numerică 3-D la modele geologice 3-D ale formațiunii de stocare stabilite în conformitate cu articolul 4 și cu anexa I; (l) tehnologiile care pot oferi o largă întindere pe suprafață pentru a capta informații cu privire la orice căi potențiale de scurgere nedetectate anterior în perimetrul suprafeței întregului complex de stocare și dincolo de aceasta, în cazul unor nereguli semnificative sau a migrării de CO2 din complexul de stocare.

1.2.

Actualizarea planului Se asamblează și se interpretează datele colectate din monitorizare. Rezultatele constatate se compară cu comportamentul preconizat în simularea dinamică a modelului 3-D al volumului în presiune și comportamentului saturării, întreprinsă în contextul caracterizării securității în conformitate cu articolul 4 și cu etapa 3 din anexa I. Atunci când există o deviere semnificativă între comportamentul observat și cel preconizat, modelul 3-D este recalibrat pentru a reflecta comportamentul observat. Recalibrarea se bazează pe observațiile legate de date din planul de monitorizare și, acolo unde este necesar, pentru a oferi încredere în ipotezele de recalibrare, se obțin date suplimentare. Etapele 2 și 3 din anexa I se repetă folosindu-se modelul (modelele) 3-D pentru a genera noi scenarii de pericole și noi rate de flux și pentru revizuirea și actualizarea evaluării riscurilor. Atunci când se identifică, în urma unei corelații istorice și a unei recalibrări a modelului, noi surse de CO2, căi de scurgere și rate de flux, sau deviații semnificative de la evaluările anterioare, planul de monitorizare se actualizează în consecință.

2.   Monitorizare în etapa de postînchidere

Monitorizarea în etapa de postînchidere se bazează pe informațiile colectate și modelate pe parcursul punerii în aplicare a planului de monitorizare menționat la articolul 13 alineatul (2) și la punctul 1.2 din prezenta anexă. Aceasta este utilă în special pentru a furniza informațiile necesare pentru determinarea menționată la articolul 18 alineatul (1).

---

( 1 ) JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

( 2 ) Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice și de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE (JO L 165, 18.6.2013, p. 13).

( 3 ) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

( 4 ) JO L 103, 25.4.1979, p. 1.

( 5 ) JO L 206, 22.7.1992, p. 7.