Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62018CN0731

    Cauza C-731/18 P: Recurs introdus la 23 noiembrie 2018 de Bank for Development and Foreign Economic Affairs (Vnesheconombank) împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 13 septembrie 2018 în cauza T-737/14, Vnesheconombank (VEB)/Consiliul

    JO C 65, 18.2.2019, p. 25–26 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    18.2.2019   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 65/25


    Recurs introdus la 23 noiembrie 2018 de Bank for Development and Foreign Economic Affairs (Vnesheconombank) împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 13 septembrie 2018 în cauza T-737/14, Vnesheconombank (VEB)/Consiliul

    (Cauza C-731/18 P)

    (2019/C 65/33)

    Limba de procedură: spaniola

    Părțile

    Recurentă: Bank for Development and Foreign Economic Affairs (Vnesheconombank) (reprezentanți: J. Viñals Camallonga și J. Iriarte Ángel, avocați)

    Celelalte părți din procedură: Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană

    Concluziile recurentei

    Anularea Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 13 septembrie 2018 în cauza T-737/14;

    soluţionarea în mod definitiv a litigiului prin admiterea pretenţiilor recurentei formulate în primă instanţă, şi anume anularea articolului 1 din Decizia 2014/512/PESC (1) din 31 iulie 2014, a articolului 5 din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 (2) din 31 iulie 2014, a noului articol 1 potrivit Deciziei 2014/659/PESC (3) din 8 septembrie 2014, şi a noului articol 5 potrivit Regulamentului (UE) nr. 960/2014 (4) din 8 septembrie 2014, în măsura în care o privesc pe VEB, şi eliminarea numelui său din anexele la dispoziţiile citate în cazul în care acesta este menţionat;

    obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul celor două proceduri.

    Motivele și principalele argumente

    În susținerea recursului, recurenta invocă patru motive:

    1.

    Eroare de drept, întemeiată pe faptul că Tribunalul a afirmat în mod greşit că Consiliul şi-a respectat obligaţia de motivare;

    2.

    Eroare de drept, întemeiată pe faptul că Tribunalul a afirmat în mod greşit că nu există o eroare vădită de apreciere a faptelor pe care se întemeiază dispoziţiile relevante din actele atacate. Constituie, de asemenea, un abuz de putere;

    3.

    Eroare de drept, întemeiată pe faptul că Tribunalul a afirmat în mod greşit că dreptul la protecţie jurisdicţională efectivă a fost respectat;

    4.

    Eroare de drept, întemeiată pe faptul că Tribunalul a afirmat în mod greşit că dreptul de proprietate al VEB a fost respectat. Constituie, de asemenea, o încălcare a principiului egalităţii.


    (1)  Decizia 2014/512/PESC a Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (JO 2014, L 229, p. 13).

    (2)  Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (JO 2014, L 229, p. 1).

    (3)  Decizia 2014/659/PESC a Consiliului din 8 septembrie 2014 de modificare a Deciziei 2014/512/PESC privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (JO 2014, L 271, p. 54).

    (4)  Regulamentul (UE) nr. 960/2014 al Consiliului din 8 septembrie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (JO 2014, L 271, p. 3).


    Top