Cauza C‑153/14

Minister van Buitenlandse Zaken

împotriva

K

și

A

[cerere de decizie preliminară formulată de Raad van State (Țările de Jos)]

„Trimitere preliminară — Directiva 2003/86/CE — Articolul 7 alineatul (2) — Reîntregirea familiei — Măsuri de integrare — Reglementare națională care impune membrilor de familie ai unui resortisant al unei țări terțe care se află în situație de ședere legală în statul membru vizat obligația de a promova un examen de integrare civică pentru a putea intra pe teritoriul statului membru respectiv — Costurile aferente unui asemenea examen — Compatibilitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 9 iulie 2015

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Dreptul la reîntregirea familiei – Directiva 2003/86 – Condiții necesare pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei – Măsuri de integrare – Reglementare națională care prevede obligația de a promova un examen de integrare civică înainte de autorizarea intrării și a șederii pe teritoriul statului membru – Admisibilitate – Condiții – Luarea în considerare a unor circumstanțe particulare care împiedică în mod obiectiv promovarea examenului menționat – Cheltuieli rezonabile

[Directiva 2003/86 a Consiliului, art. 7 alin. (2) primul paragraf]

Articolul 7 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei trebuie interpretat în sensul că statele membre pot să impună resortisanților țărilor terțe obligația să promoveze un examen de integrare civică care cuprinde evaluarea cunoașterii elementare atât a limbii, cât și a societății statului membru vizat și care implică plata unor diferite cheltuieli, înainte de a autoriza intrarea și șederea resortisanților respectivi pe teritoriul lor în scopul reîntregirii familiei, dacă condițiile de aplicare a unei asemenea obligații nu fac imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la reîntregirea familiei, situație ce se regăsește atunci când nu permit luarea în considerare a unor circumstanțe particulare care împiedică în mod obiectiv persoanele interesate să poată promova acest examen și atunci când stabilesc cuantumul cheltuielilor aferente unui asemenea examen la un nivel prea ridicat.

Astfel, întrucât autorizarea reîntregirii familiei constituie regula generală, articolul 7 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2003/86 este de strictă interpretare. Pe de altă parte, marja de manevră recunoscută statelor membre nu trebuie utilizată de acestea într‑un mod ce ar aduce atingere obiectivului acestei directive, care este cel de a favoriza reîntregirea familiei, și nici efectului util al acesteia.

În această privință, în conformitate cu principiul proporționalității, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii, mijloacele puse în aplicare de reglementarea națională care transpune articolul 7 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2003/86 trebuie să fie apte să realizeze obiectivele vizate de această reglementare și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a atinge aceste obiective.

În acest sens, în măsura în care articolul 7 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2003/86 nu vizează decât măsuri „de integrare”, măsurile pe care statele membre le pot impune în temeiul acestei dispoziții nu pot fi considerate legitime decât dacă permit facilitarea integrării membrilor de familie ai susținătorului reîntregirii. În această privință, obligația de a promova un examen de integrare civică de nivel elementar permite în mod cert să se asigure dobândirea de către resortisanții țărilor terțe vizați a unor cunoștințe care se dovedesc incontestabil utile pentru stabilirea unor legături cu statul membru gazdă.

Cu toate acestea, criteriul proporționalității impune, în orice caz, ca condițiile de aplicare a unei asemenea obligații să nu depășească ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul de reîntregire a familiei urmărit de Directiva 2003/86. Astfel, măsurile de integrare menționate la articolul amintit nu trebuie să aibă ca scop selecționarea persoanelor care vor putea să își exercite dreptul la reîntregirea familiei, ci facilitarea integrării acestora din urmă în statele membre.

În plus, circumstanțe individuale particulare, precum vârsta, nivelul de educație, situația financiară sau starea de sănătate a membrilor de familie ai susținătorului reîntregirii vizați, trebuie să fie luate în considerare, pentru a‑i scuti pe aceștia de obligația de a promova un astfel de examen de integrare civică atunci când, din cauza acestor circumstanțe, se dovedește că aceștia din urmă nu sunt în măsură să susțină examenul respectiv sau să îl promoveze.

În caz contrar, în astfel de împrejurări, o asemenea obligație ar putea să constituie un obstacol dificil de depășit pentru a face efectiv dreptul la reîntregirea familiei recunoscut de Directiva 2003/86.

Această interpretare este susținută de articolul 17 din directiva menționată, care impune o individualizare a examinării cererilor de reîntregire.

În sfârșit, în ceea ce privește în special cheltuielile aferente unui asemenea examen de integrare civică, deși statelor membre li se permite să impună resortisanților țărilor terțe plata cheltuielilor aferente măsurilor de integrare adoptate în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2003/86, precum și să stabilească cuantumul acestor cheltuieli, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu principiul proporționalității, nivelul la care sunt stabilite cheltuielile respective nu trebuie să aibă nici ca obiect, nici ca efect să facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la reîntregirea familiei, cu riscul de a aduce atingere obiectivului urmărit de Directiva 2003/86 și de a o priva de efectul său util. Or, aceasta ar fi în special situația dacă valoarea cheltuielilor exigibile pentru a susține examenul de integrare civică ar fi excesivă din perspectiva impactului financiar considerabil asupra resortisanților țărilor terțe în cauză.

(a se vedea punctele 50-52, 54-60, 64, 65 și 71 și dispozitivul)