Cauza C‑536/23

Bundesrepublik Deutschland

împotriva

Mutua Madrileña Automovilista

(cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht München I)

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 30 aprilie 2025

„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Competența în materie de asigurări – Articolul 11 alineatul (1) litera (b) – Articolul 13 alineatul (2) – Acțiune directă introdusă de partea vătămată împotriva asigurătorului – Noțiunea de «parte vătămată» – Funcționar, victimă a unui accident de circulație – Remunerație menținută pe durata incapacității de muncă – Stat membru care acționează în calitate de angajator subrogat în drepturile la despăgubire ale acestui funcționar – Competența instanței de la locul unde este domiciliat reclamantul – Locul unde se află sediul entității administrative al căreia angajat este funcționarul”

Cooperarea judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 1215/2012 – Competența în materie de asigurări – Acțiuni intentate împotriva asigurătorului – Acțiune directă a părții vătămate – Noțiunea de parte vătămată – Stat membru care acționează în calitate de angajator subrogat în drepturile unui funcționar rănit într‑un accident de circulație și care a menținut acestuia remunerația pe durata incapacității sale de muncă – Includere – Competența instanței de la locul unde are domiciliul reclamantul – Stat membru ce poate acționa în justiție societatea care asigură vehiculul implicat în acest accident în fața instanței de la locul unde se află sediul entității administrative al cărei angajat este funcționarul respectiv

[Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (15), (16) și (18) și art. 1 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. (a) și (b), art. 13 alin (2) și art. 63 alin. (1)]

(a se vedea punctele 27-49 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Landgericht München I (Tribunalul Regional din München I, Germania), Curtea se pronunță cu privire la normele speciale de competență prevăzute de Regulamentul nr. 1215/2012 ( 1 ) în materie de asigurări într‑o situație în care acțiunea în justiție a fost introdusă de angajatorul unei victime a unui accident de circulație, subrogat în drepturile acesteia, împotriva societății care asigură vehiculul care a produs accidentul.

În luna martie 2020, o funcționară federală care lucrează la München (Germania) și este domiciliată în acest oraș a fost rănită într‑un accident de circulație care s‑a produs în Spania și în care a fost implicat un vehicul asigurat de Mutua Madrileña Automovilista. În perioada incapacității de muncă a acestei funcționare, angajatorul său, Republica Federală Germania, a continuat să îi plătească remunerația.

Acționând în calitatea sa de angajator, Republica Federală Germania a sesizat Amtsgericht München (Tribunalul Districtual din München, Germania) cu o acțiune civilă având ca obiect obligarea Mutua Madrileña Automovilista la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din acordarea remunerației angajatei sale. Întrucât are sediul în Spania, această societate a invocat lipsa competenței internaționale a instanței sesizate.

În luna februarie 2022, Tribunalul Districtual din München și‑a declinat competența internațională, considerând că Republica Federală Germania nu poate beneficia de normele speciale de competență în materie de asigurări prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (b) și la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1215/2012. În aceste condiții, Republica Federală Germania a declarat apel la Tribunalul Regional din München I.

Potrivit acestei instanțe, este necontestat faptul că Republica Federală Germania înțelege să exercite o acțiune directă împotriva Mutua Madrileña Automovilista și că a sesizat instanța în temeiul unei cesiuni legale de drepturi. Pentru a examina temeinicia apelului, această instanță a decis să solicite Curții să stabilească dacă un stat membru care, în calitate de angajator, introduce o acțiune directă împotriva unui asigurător, în temeiul unei subrogații legale în drepturile la despăgubire ale unui funcționar rănit într‑un accident, se poate prevala de normele speciale de competență în materie de asigurări instituite în favoarea „părții vătămate” prin Regulamentul nr. 1215/2012.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea amintește că, prin derogare de la norma generală de competență a instanței de la domiciliul pârâtului prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor din alt stat membru în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din capitolul II din acest regulament. În special, dispozițiile secțiunii 3 din capitolul II din regulamentul menționat urmăresc să corecteze un anumit dezechilibru între părțile la acțiunea în materie de asigurări, garantând că partea defavorizată poate introduce o acțiune în justiție împotriva părții mai puternice în fața unei instanțe a unui stat membru ușor accesibilă. Mai precis, potrivit articolului 13 alineatul (2) din același regulament, dispozițiile articolului 11 – care reglementează, la alineatul (1), competența în materie de asigurări în cazul în care asigurătorul are domiciliul într‑un stat membru ( 2 ) – se aplică în cazul unei acțiuni directe introduse de partea vătămată împotriva asigurătorului, în situația în care este permisă o asemenea acțiune.

În al doilea rând, rezultă din jurisprudență că normele de competență care derogă de la norma generală de competență a instanței de la domiciliul pârâtului sunt de strictă interpretare. Or, Curtea a precizat deja că de normele speciale de competență în materie de asigurări prevăzute de Regulamentul nr. 1215/2012 beneficiază persoanele care au suferit un prejudiciu, fără ca cercul acestor persoane să fie restrâns la cele care au suferit prejudiciul în mod direct. Astfel, anumite categorii de persoane subrogate în drepturile părții direct vătămate printr‑un prejudiciu se pot prevala și ele de normele de competență prevăzute de dispozițiile articolului 13 alineatul (2) coroborate cu ale articolului 11 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012 pentru a acționa în justiție un asigurător în fața unei alte instanțe decât cea de la domiciliul acestuia, atunci când aceste persoane subrogate pot fi calificate drept „părți vătămate”, în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul menționat.

Cu toate acestea, Curtea a subliniat că, pentru a putea intra sub incidența noțiunii de „parte vătămată”, în sensul acestei dispoziții, nu este necesar să se efectueze o apreciere de la caz la caz a aspectului dacă persoana care a introdus acțiunea împotriva asigurătorului în cauză poate fi considerată o „parte defavorizată”. Astfel, în ceea ce privește raporturile dintre profesioniștii din sectorul asigurărilor, în care niciunul dintre ei nu poate fi prezumat că se află într‑o poziție defavorizată în raport cu celălalt, Curtea a exclus aplicarea articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1215/2012 coroborat cu articolul 11 alineatul (1) litera (b) din acesta (sau dispozițiile echivalente din Regulamentul nr. 44/2001 ( 3 )), în cazurile în care cesionarul drepturilor părții direct vătămate este un profesionist în acest sector. O excludere similară a fost decisă în ceea ce privește un organism de securitate socială care a acționat în vederea rambursării prestațiilor furnizate asiguratului său vătămat într‑un accident de circulație.

În schimb, rezultă din jurisprudența Curții referitoare la aceste dispoziții echivalente ale Regulamentului nr. 44/2001 că un angajator, subrogat în drepturile angajatului său pentru că i‑a plătit remunerația în perioada de incapacitate de muncă, care, numai în această calitate, introduce o acțiune pentru recuperarea prejudiciului suferit poate fi considerat defavorizat în raport cu asigurătorul pe care îl acționează în justiție, în calitate de persoană care a suferit un prejudiciu și indiferent de mărimea și de forma sa juridică.

În ceea ce privește aspectul dacă rezultă din această jurisprudență că unui stat membru care acționează în calitate de angajator subrogat în drepturile la despăgubire ale unei funcționare direct vătămate, care a fost rănită într‑un accident în care a fost implicat un vehicul asigurat, ar trebui să i se recunoască în nume propriu calitatea de „parte vătămată”, în sensul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1215/2012, ca urmare a faptului că i‑a menținut remunerația funcționarei pe durata incapacității de muncă a acesteia, astfel încât un asemenea stat angajator ar beneficia de posibilitatea de a acționa în justiție asigurătorul respectiv în fața instanței de la locul unde este domiciliat reclamantul, în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, în situația în care este permisă o asemenea acțiune directă, Curtea arată că cauza pe care o examinează este analoagă cu cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea MMA IARD ( 4 ). Prin urmare, considerațiile reținute de Curte în acea hotărâre pot fi transpuse în prezenta cauză. Astfel, acea hotărâre a fost pronunțată într‑un context și în împrejurări de fapt asemănătoare cu cele aflate la originea litigiului principal. Această analogie se impune cu atât mai mult cu cât Republica Federală Germania acționează în scopul reparării prejudiciului numai în calitatea sa de angajator subrogat în drepturile unuia dintre angajații săi, iar nu în calitate de subiect de drept internațional public.

Prin urmare, în aplicarea Regulamentului nr. 1215/2012 ( 5 ), un angajator care i‑a menținut remunerația angajatului său pe durata incapacității de muncă a acestuia ca urmare a unui accident de circulație și care se subrogă în drepturile acestuia față de asigurătorul vehiculului implicat în accident trebuie considerat o „parte vătămată”, inclusiv în cazul în care reclamantul este un stat membru care acționează în calitate de angajator. Este lipsită de relevanță în această privință împrejurarea că un asemenea stat membru ar exercita în același timp funcția de organism de securitate socială, din moment ce statul membru în cauză introduce acțiunea în despăgubire numai în calitate de angajator subrogat în drepturile la despăgubire ale angajatului său, iar nu în calitate de organism de securitate socială.

În al treilea rând, Curtea înlătură teza instanței de trimitere potrivit căreia în aplicarea Regulamentului nr. 1215/2012, în cazul în care reclamantul care a acționat în justiție un asigurător este un stat membru ce acționează în calitate de angajator subrogat în drepturile angajatului său direct vătămat, instanța de la domiciliul acestui angajat ar fi competentă teritorial. În fapt, atunci când este aplicabil articolul 11 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, care desemnează „instanța de la locul unde este domiciliat reclamantul”, această dispoziție determină atât competența internațională, cât și competența teritorială a instanței astfel desemnate. În plus, dat fiind faptul că angajatorul subrogat în drepturile angajatului său, ca urmare a faptului că i‑a achitat acestuia remunerația, a suferit un prejudiciu propriu și este, așadar, el însuși o „parte vătămată”, el poate beneficia de posibilitatea prevăzută la această dispoziție de a introduce acțiunea împotriva unui asigurător în fața instanței de la domiciliul său. Întrucât angajatorul subrogat este singurul care se poate prevala de drepturile la despăgubire rezultate din subrogație, nu este necesar, pentru a preîntâmpina riscul unei multiplicări a instanțelor competente, să i se impună să sesizeze instanța de la domiciliul angajatului său. Această considerație este valabilă și în cazul în care, precum în speță, angajatorul subrogat menționat este un stat membru. Referitor la identificarea locului în care este domiciliat statul membru angajator, trebuie reținut locul în care își are sediului entitatea administrativă al cărei angajat este funcționarul în cauză, care a suferit, practic, prejudiciul legat de absența acestuia.

Având în vedere ceea ce precedă, Curtea declară că, în aplicarea articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1215/2012 coroborat cu articolul 11 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, un stat membru care acționează în calitate de angajator subrogat în drepturile unui funcționar rănit într‑un accident de circulație, căruia a continuat să îi plătească remunerația pe durata incapacității sale de muncă, poate, în calitate de „parte vătămată” în sensul articolului 13 alineatul (2) menționat, să acționeze în justiție societatea care a încheiat asigurarea de răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculul implicat în accident în fața instanței de la locul unde se află sediul entității administrative al cărei angajat este funcționarul, iar nu de la locul unde este domiciliat funcționarul respectiv, în situația în care este permisă o acțiune directă.

( 1 ) Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1, cunoscut și sub denumirea de „Regulamentul Bruxelles Ia”).

( 2 ) Potrivit articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012: „Un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în justiție: (a) în fața instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul; (b) în alt stat membru, în cazul acțiunilor introduse de către deținătorul poliței de asigurare, de către asigurat sau de către un beneficiar, în fața instanțelor de la locul unde este domiciliat reclamantul; […]”

( 3 ) Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74, cunoscut și sub denumirea „Regulamentul Bruxelles I”). Mai precis, aceste „dispoziții echivalente” sunt articolul 11 alineatul (2) coroborat cu articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 44/2001.

( 4 ) Hotărârea din 20 iulie 2017, MMA IARD (C‑340/16, EU:C:2017:576).

( 5 ) Articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1215/2012 coroborat cu articolul 11 alineatul (1) litera (b) din acesta.