Cauza C‑530/20

„EUROAPTIEKA” SIA

[cerere de decizie preliminară formulată de Latvijas Republikas Satversmes tiesa (Letonia)]

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 22 decembrie 2022

„Trimitere preliminară – Medicamente de uz uman – Directiva 2001/83/CE – Articolul 86 alineatul (1) – Noțiunea de «publicitate pentru medicamente» – Articolul 87 alineatul (3) – Utilizarea rațională a medicamentelor – Articolul 90 – Elemente publicitare interzise – Publicitate pentru medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile – Publicitate prin preț – Publicitate pentru ofertele promoționale – Publicitate pentru vânzări combinate – Interzicere”

1. Apropierea legislațiilor – Medicamente de uz uman – Directiva 2001/83 – Publicitate – Noțiune – Publicitate pentru medicamente nedeterminate – Includere

   [Directiva 2001/83 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/27, art. 86 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 32-47 și dispozitiv 1)

2. Apropierea legislațiilor – Medicamente de uz uman – Directiva 2001/83 – Publicitate – Noțiune – Criteriul finalității promoționale a mesajului – Publicitate prin preț pentru oferte promoționale sau pentru vânzări combinate – Includere

   [Directiva 2001/83 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/27, art. 86 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 52-55 și dispozitiv 1)

3. Apropierea legislațiilor – Medicamente de uz uman – Directiva 2001/83 – Publicitate – Dispoziție națională care interzice includerea în publicitatea pentru medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile a altor elemente decât cele menționate în directivă – Interzicerea publicității prin preț, pentru oferte promoționale sau pentru vânzări combinate – Admisibilitate – Condiții – Elemente de natură să încurajeze utilizarea irațională și excesivă a medicamentelor – Obiectivul esențial de protejare a sănătății publice

   [Directiva 2001/83 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/27, art. 87 alin. (3) și art. 90]

Rezumat

„EUROAPTIEKA” SIA este o societate care desfășoară o activitate farmaceutică în Letonia. Ea face parte dintr‑un grup care deține o rețea de farmacii și de societăți de distribuție cu amănuntul de medicamente în această țară. În anul 2016, Veselības inspekcijas Zāļu kontroles nodaļa (Inspecția pentru Sănătate Publică, Serviciul pentru controlul medicamentelor, Letonia) a interzis EUROAPTIEKA să difuzeze o publicitate referitoare la o vânzare promoțională oferind o reducere de 15 % din prețul de achiziție al oricărui medicament în cazul cumpărării a cel puțin trei articole. Această decizie a fost luată în temeiul unei dispoziții naționale care interzice includerea în publicitatea destinată publicului larg pentru medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile a unor informații care stimulează achiziționarea medicamentului justificând necesitatea unei astfel de achiziționări prin prețul său, anunțând o vânzare specială sau indicând faptul că medicamentul este vândut împreună cu alte medicamente (inclusiv la un preț redus) sau împreună cu alte produse ( 1 ).

Sesizată în anul 2020 cu o acțiune formulată de EUROAPTIEKA împotriva acestei dispoziții, Latvijas Republikas Satversmes tiesa (Curtea Constituțională, Letonia) a solicitat Curții să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea Directivei 2001/83 ( 2 ).

Prin hotărârea sa, Curtea, reunită în Marea Cameră, precizează întinderea noțiunii de „publicitate pentru medicamente”, în sensul acestei directive, în special privind conținuturi care nu vizează un anumit medicament, ci medicamente nedeterminate. Pe de altă parte, ea se pronunță cu privire la compatibilitatea cu directiva menționată a unei dispoziții naționale care prevede interdicții precum cele în discuție în litigiul principal, în special cu privire la aspectul dacă aceste interdicții urmăresc să încurajeze utilizarea rațională a medicamentelor, în sensul aceleiași directive.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea declară că difuzarea de informații care încurajează achiziționarea de medicamente, justificând necesitatea unei astfel de achiziționări prin prețul lor, anunțând o vânzare specială sau indicând faptul că medicamentele respective sunt vândute împreună cu alte medicamente (inclusiv la un preț redus) sau împreună cu alte produse, intră sub incidența noțiunii de „publicitate pentru medicamente”, în sensul Directivei 2001/83, chiar și atunci când aceste informații nu se referă la un medicament determinat, ci la medicamente nedeterminate.

Mai întâi, din punct de vedere textual, Curtea amintește că articolul 86 alineatul (1) din această directivă, care cuprinde noțiunea de „publicitate pentru medicamente”, face referire în mod sistematic la „medicamente” la plural. În plus, această dispoziție definește noțiunea menționată într‑un mod foarte larg ca acoperind „orice formă” de informare la domiciliu, prin contact direct, de prospectare sau de stimulare, inclusiv printre altele „publicitatea pentru medicamente destinată publicului larg”.

În continuare, din punct de vedere contextual, Curtea arată că dispozițiile titlului VIII din Directiva 2001/83, din care face parte articolul 86, prevăd normele generale și fundamentale referitoare la publicitatea pentru medicamente și că, prin urmare, acestea au vocația de a se aplica oricărei acțiuni care vizează promovarea prescrierii, eliberării, vânzării sau consumului de medicamente.

În sfârșit, în ceea ce privește obiectivele urmărite de Directiva 2001/83, Curtea apreciază că obiectivul esențial de protejare a sănătății publice urmărit de această directivă ar fi compromis în mare măsură dacă o activitate de informare la domiciliu, prin contact direct, de prospectare sau de stimulare destinată să promoveze prescrierea, eliberarea, vânzarea sau consumul de medicamente fără a face referire la un medicament determinat nu ar intra în sfera noțiunii de „publicitate pentru medicamente” și, prin urmare, nu ar intra sub incidența interdicțiilor, condițiilor și restricțiilor prevăzute de această directivă în materie de publicitate.

Astfel, în măsura în care o publicitate pentru medicamente nedeterminate, cum ar fi o publicitate care vizează o întreagă clasă de medicamente destinate tratării aceleiași patologii, poate privi și medicamente care se eliberează pe bază de prescripție medicală sau medicamente rambursabile, excluderea unei asemenea publicități din domeniul de aplicare al dispozițiilor Directivei 2001/83 în materie de publicitate ar însemna lipsirea în mare măsură de efectul lor util a interdicțiilor prevăzute de această directivă ( 3 ), întrucât ar excepta de la interdicțiile respective orice publicitate care nu vizează în mod specific un medicament ce se încadrează în această clasă.

În plus, Curtea consideră că o publicitate pentru un ansamblu nedeterminat de medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile poate fi, la fel ca o publicitate pentru un singur medicament determinat, excesivă și nepotrivită și, prin urmare, poate să afecteze sănătatea publică prin faptul că încurajează consumatorii să utilizeze în mod irațional medicamentele în cauză sau să le consume în exces.

Curtea concluzionează că, în pofida celor afirmate în Hotărârea A (Publicitate și vânzare de medicamente online) ( 4 ), precum și în Hotărârea DocMorris ( 5 ), noțiunea de „publicitate pentru medicamente” prevăzută de Directiva 2001/83 acoperă orice formă de informare la domiciliu, prin contact direct, activități de prospectare sau de stimulare destinate să promoveze prescrierea, eliberarea, vânzarea sau consumul unui medicament determinat sau al unor medicamente nedeterminate.

Curtea adaugă că, dat fiind că finalitatea mesajului constituie trăsătura caracteristică esențială a acestei noțiuni și elementul determinant pentru a distinge publicitatea de simpla informare și că activitățile de difuzare a informațiilor vizate de o dispoziție națională precum cea în discuție în litigiul principal par să aibă o astfel de finalitate promoțională, aceste activități intră în sfera noțiunii menționate.

În al doilea rând, Curtea statuează că dispozițiile Directivei 2001/83 ( 6 ) nu se opun unei dispoziții naționale care impune restricții care nu sunt prevăzute de această directivă, dar care răspund obiectivului esențial de protejare a sănătății publice urmărit de directiva menționată, interzicând includerea în publicitatea destinată publicului larg pentru medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile a unor informații care încurajează achiziționarea de medicamente justificând necesitatea unei astfel de achiziționări prin prețul acestor medicamente, anunțând o vânzare specială sau indicând faptul că medicamentele respective sunt vândute împreună cu alte medicamente, inclusiv la un preț redus, sau împreună cu alte produse.

În susținerea acestei interpretări, Curtea amintește, primo, în ceea ce privește corelația dintre cerința ca publicitatea menționată să încurajeze utilizarea rațională a medicamentelor ( 7 ) și restricțiile vizate de Directiva 2001/83 sub forma unei liste de elemente de publicitate interzise ( 8 ), că faptul că această directivă nu conține norme specifice privind un anumit element publicitar nu se opune ca, în scopul de a împiedica orice formă de publicitate excesivă și nepotrivită pentru medicamente care ar putea afecta sănătatea publică, statele membre să interzică ( 9 ) un asemenea element în măsura în care aceasta ar încuraja utilizarea irațională a medicamentelor.

În consecință, chiar dacă Directiva 2001/83 autorizează publicitatea pentru medicamentele care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală, statele membre trebuie să interzică, pentru a preveni apariția unor riscuri pentru sănătatea publică în conformitate cu obiectivul esențial de protejare a acesteia, includerea în publicitatea destinată publicului larg pentru medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile a unor elemente care sunt de natură să încurajeze utilizarea irațională a unor asemenea medicamente.

Secundo, în ceea ce privește aspectul dacă aceasta este situația elementelor vizate de interdicții precum cele în discuție în litigiul principal, Curtea arată că, în ceea ce privește medicamentele care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile, de multe ori însuși consumatorul final evaluează, fără asistența unui medic, utilitatea sau necesitatea de a achiziționa astfel de medicamente. Or, acest consumator nu dispune în mod necesar de cunoștințe specifice și obiective care să îi permită să aprecieze valoarea lor terapeutică. Publicitatea poate exercita, așadar, o influență deosebit de importantă asupra evaluării și a alegerii efectuate de consumatorul respectiv, atât în ceea ce privește calitatea medicamentului, cât și cantitatea care trebuie achiziționată.

În acest context, elementele de publicitate precum cele vizate de dispoziția națională în discuție în litigiul principal sunt de natură să stimuleze consumatorii să achiziționeze medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile în funcție de un criteriu economic legat de prețul acestor medicamente și, prin urmare, pot determina acești consumatori să achiziționeze și să consume medicamentele respective fără să se fi efectuat o evaluare obiectivă întemeiată pe proprietățile terapeutice ale acestora din urmă și pe nevoi medicale concrete.

Or, potrivit Curții, o publicitate care distrage atenția consumatorului de la evaluarea obiectivă a necesității de a lua un medicament încurajează utilizarea irațională și excesivă a medicamentului respectiv. O astfel de utilizare irațională și excesivă a medicamentelor poate decurge și dintr‑o publicitate care, precum cele referitoare la oferte promoționale sau la vânzări combinate de medicamente și de alte produse, asimilează medicamentele altor produse de consum, care fac în general obiectul unor rabaturi și al unor reduceri de preț legate de depășirea unui anumit nivel de cheltuieli.

Curtea concluzionează că, în măsura în care interzice difuzarea unor elemente de publicitate care încurajează utilizarea irațională și excesivă a medicamentelor care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile – fără a aduce atingere posibilității farmaciilor de a acorda rabaturi și reduceri de preț la vânzarea acestor medicamente și a altor produse de sănătate, o dispoziție națională precum cea în discuție în litigiul principal răspunde obiectivului esențial de protejare a sănătății publice și este, așadar, compatibilă cu Directiva 2001/83.

( 1 ) Punctul 18.12 din Ministru kabineta noteikumi Nr. 378 „Zāļu reklamēšanas kārtība un kārtība, kādā zāļu ražotājs ir tiesīgs nodot ārstiem bezmaksas zāļu paraugus” (Decretul nr. 378 al Consiliului de Miniștri privind formele de publicitate pentru medicamente și modalitățile în care producătorii de medicamente pot oferi medicilor mostre gratuite de medicamente) din 17 mai 2011 (Latvijas Vēstnesis, 2011, nr. 78).

( 2 ) Mai precis, sunt vizate articolul 86 alineatul (1), articolul 87 alineatul (3) și articolul 90 din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (JO 2001, L 311, p. 67, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 (JO 2004, L 136, p. 34, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 116).

( 3 ) Articolul 88 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3) din Directiva 2001/83.

( 4 ) Hotărârea din 1 octombrie 2020, A (Publicitate și vânzare de medicamente online) (C‑649/18, EU:C:2020:764, punctul 50).

( 5 ) Hotărârea din 15 iulie 2021, DocMorris (C‑190/20, EU:C:2021:609, punctul 20).

( 6 ) Mai precis, articolul 87 alineatul (3) și articolul 90 din Directiva 2001/83.

( 7 ) Cerință prevăzută la articolul 87 alineatul (3) din Directiva 2001/83.

( 8 ) Restricții vizate la articolul 90 din Directiva 2001/83.

( 9 ) În temeiul articolului 87 alineatul (3) din Directiva 2001/83.