Cauza C‑709/20

CG

împotriva

The Department for Communities in Northern Ireland

(cerere de decizie preliminară formulată de Appeal Tribunal for Northern Ireland)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 iulie 2021

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Resortisant al unui stat membru fără activitate economică, care are reședința pe teritoriul unui alt stat membru în temeiul dreptului național – Articolul 18 primul paragraf TFUE – Nediscriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate – Directiva 2004/38/CE – Articolul 7 – Condiții de obținere a unui drept de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni – Articolul 24 – Prestații de asistență socială – Noțiune – Egalitate de tratament – Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – Perioadă de tranziție – Dispoziție națională care îi exclude de la beneficiul unei prestații de asistență socială pe cetățenii Uniunii care dispun de un drept de ședere pe durată determinată în temeiul dreptului național – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 1, 7 și 24”

1. Întrebări preliminare – Procedură preliminară accelerată – Condiții – Împrejurări care justifică o examinare rapidă – Risc de încălcare a unor drepturi fundamentale față de reclamanta din litigiul principal și de copiii săi – Admisibilitatea recurgerii la această procedură

   (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7 și 24; Regulamentul de procedură al Curții, art. 105)

   (a se vedea punctele 42-44)

2. Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Prestații de asistență socială – Noțiune – Prestație de subzistență în numerar precum creditul universal – Includere – Verificare de către instanța de trimitere

   [Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 24 alin. (2)]

   (a se vedea punctele 68-71)

3. Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Principiul egalității de tratament – Cetățean al Uniunii fără activitate economică și care nu dispune de resurse suficiente – Drept de ședere temporară acordat cetățeanului menționat în temeiul dreptului statului membru gazdă – Reglementare a acestui stat membru care exclude un astfel de cetățean de la beneficiul prestațiilor de asistență socială – Prestații garantate resortisanților statului membru gazdă care se află în aceeași situație – Admisibilitate

   [Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 și art. 24 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 78, 79 și 93 și dispozitivul)

4. Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Domeniu de aplicare – Cetățean al Uniunii fără activitate economică și care nu dispune de resurse suficiente – Drept de ședere temporară acordat cetățeanului menționat în temeiul dreptului statului membru gazdă – Includere – Cerere de prestații de asistență socială introdusă în acest stat membru – Obligația autorităților competente de a examina respectarea drepturilor fundamentale consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii – Întinderea acestei examinări

   [art. 21 alin. (1) TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1, 7 și 24 și art. 51 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 84, 85, 88 și 93 și dispozitivul)

Rezumat

Reglementarea britanică privind creditul universal, care îi privează de acesta din urmă pe cetățenii Uniunii care dispun de un drept de ședere pe baza regimului instituit în contextul Brexitului, dar care nu îndeplinesc toate condițiile Directivei 2004/38, este compatibilă cu principiul egalității de tratament garantat de dreptul UE

Cu toate acestea, autoritățile naționale competente trebuie să verifice că un refuz de a acorda astfel de prestații de asistență socială nu îi expune pe cetățeanul Uniunii și pe copiii săi unui risc de încălcare a drepturilor lor consacrate de Carta drepturilor fundamentale a UE, în special respectarea demnității umane.

CG, titulară a dublei cetățenii croate și neerlandeze, trăiește în Regatul Unit din anul 2018 fără a desfășura o activitate economică. Ea trăia în Regatul Unit împreună cu partenerul său, cetățean neerlandez, și cu cei doi copii ai lor până când s‑a mutat într‑un centru de primire pentru femei maltratate. CG nu dispune de nicio resursă.

La 4 iunie 2020, Home Office (Ministerul de Interne, Regatul Unit) i‑a acordat dreptul de ședere temporară în Regatul Unit în temeiul unui nou regim britanic aplicabil cetățenilor Uniunii care au reședința în această țară, instituit în contextul retragerii Regatului Unit din Uniune. Acordarea unui astfel de drept de ședere nu este supusă unei condiții privind resursele.

La 8 iunie 2020, CG a depus la Ministerul Comunităților din Irlanda de Nord o cerere de acordare a unei prestații de asistență socială, denumită credit universal („Universal Credit”). Această cerere a fost respinsă pentru motivul că Legea privind creditul universal îi exclude din categoria beneficiarilor potențiali ai creditului universal pe cetățenii Uniunii care dispun de un drept de ședere acordat în temeiul noului regim.

CG a contestat acest refuz la Appeal Tribunal (Northern Ireland) (Tribunalul de Apel pentru Irlanda de Nord, Regatul Unit), invocând printre altele o diferență de tratament între cetățenii Uniunii care au reședința legală în Regatul Unit și resortisanții britanici. Această instanță a decis să întrebe Curtea cu privire la eventuala incompatibilitate a Legii britanice privind creditul universal cu interdicția discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, prevăzută la articolul 18 primul paragraf TFUE.

Curtea, întrunită în Marea Cameră, constată compatibilitatea reglementării britanice cu principiul egalității de tratament prevăzut la articolul 24 din Directiva 2004/38 ( 1 ), obligând însă autoritățile naționale competente să verifice dacă un refuz de a acorda prestațiile de asistență socială întemeiat pe această reglementare nu îi expune pe cetățeanul Uniunii și pe copiii săi unui risc concret și actual de încălcare a drepturilor lor fundamentale consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Aprecierea Curții

Având în vedere că cererea instanței de trimitere a fost formulată înainte de sfârșitul perioadei de tranziție, și anume înainte de 31 decembrie 2020, Curtea este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la această cerere, în temeiul articolului 86 alineatul (2) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice ( 2 ).

Curtea precizează, mai întâi, dispozițiile dreptului Uniunii aplicabile în speță și concluzionează că problema dacă CG suferă o discriminare pe motiv de cetățenie trebuie apreciată în lumina articolului 24 din Directiva 2004/38, iar nu a articolului 18 TFUE, întrucât primul dintre aceste articole concretizează principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie, consacrat printre altele de cel de al doilea, față de cetățenii Uniunii care își exercită libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre.

După ce a constatat că creditul universal în cauză trebuie calificat drept prestație de asistență socială, în sensul acestei directive, Curtea arată că accesul la prestațiile menționate este rezervat cetățenilor Uniunii care respectă condițiile definite de Directiva 2004/38. În această privință, Curtea amintește că, în temeiul articolului 7 din această directivă, obligația unui cetățean al Uniunii inactiv din punct de vedere economic de a dispune de resurse suficiente constituie o condiție pentru ca el să beneficieze de un drept de ședere pe o perioadă mai mare de trei luni, dar mai mică de cinci ani.

Curtea își confirmă, în continuare, jurisprudența potrivit căreia un stat membru dispune de posibilitatea, în temeiul acestui articol, de a refuza acordarea de prestații de asistență socială unor cetățeni ai Uniunii inactivi din punct de vedere economic care, precum CG, își exercită libertatea de circulație și nu dispun de resurse suficiente pentru a pretinde să beneficieze de un drept de ședere în temeiul acestei directive. Curtea precizează că, în cadrul examinării concrete a situației economice a fiecărei persoane interesate, prestațiile solicitate nu sunt luate în considerare pentru a stabili dacă îndeplinește condiția de a dispune de suficiente resurse.

Curtea subliniază, în plus, că Directiva 2004/38 nu împiedică statele membre să instituie un regim mai favorabil decât cel stabilit prin această directivă, în conformitate cu articolul 37 din aceasta din urmă. Or, un drept de ședere acordat numai în temeiul dreptului național, cum este cazul în litigiul principal, nu poate fi nicidecum considerat ca fiind acordat „în temeiul” directivei menționate.

Astfel fiind, CG și‑a exercitat libertatea fundamentală de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, prevăzută de tratat, astfel încât situația sa intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, chiar dacă își întemeiază dreptul de ședere pe dreptul britanic, care instituie un regim mai favorabil în raport cu cel prevăzut de Directiva 2004/38. Or, Curtea statuează că, atunci când acordă un asemenea drept de ședere precum cel în discuție în litigiul principal, fără a se prevala de condițiile și de limitările acestui drept prevăzute de Directiva 2004/38, autoritățile statului membru gazdă pun în aplicare dispozițiile Tratatului FUE referitoare la statutul de cetățean al Uniunii, care are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre.

În conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale, aceste autorități sunt astfel obligate, cu ocazia examinării unei cereri de prestații de asistență socială precum cea formulată de CG, să se conformeze dispozițiilor acestei carte, în special articolelor 1 (demnitatea umană), 7 (respectarea vieții private și de familie) și 24 (drepturile copilului). În cadrul acestei examinări, aceste autorități pot ține seama de ansamblul dispozitivelor de asistență prevăzute de dreptul național de care cetățeanul în cauză și copiii săi pot beneficia în mod efectiv.

( 1 ) Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56, rectificare în JO 2020, L 191, p. 6).

( 2 ) JO 2020, L 29, p. 7.