Cauza C‑106/16

Procedură inițiată de Polbud – Wykonawstwo sp. z o.o.

(cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Najwyższy)

„Trimitere preliminară – Libertatea de stabilire – Transformare transfrontalieră a unei societăți – Transferare a sediului social fără transferarea sediului real – Refuzul radierii din registrul comerțului – Reglementare națională care condiționează radierea din registrul comerțului de dizolvarea societății la finalul unei proceduri de lichidare – Domeniul de aplicare al libertății de stabilire – Restricție privind libertatea de stabilire – Protecția intereselor creditorilor, ale asociaților minoritari și ale salariaților – Combaterea practicilor abuzive”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 25 octombrie 2017

1. Procedură jurisdicțională–Procedură orală–Redeschidere–Obligația de a redeschide procedura orală pentru a permite părților să depună observații asupra aspectelor de drept ridicate în concluziile avocatului general–Inexistență

   [art. 252 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul de procedură al Curții, art. 83]

2. Întrebări preliminare–Competența Curții–Limite–Competența instanței naționale–Necesitatea unei întrebări preliminare și pertinența întrebărilor adresate–Apreciere de către instanța națională

   (art. 267 TFUE)

3. Libera circulație a persoanelor–Libertatea de stabilire–Dispozițiile tratatului–Domeniu de aplicare–Transferare a sediului social al unei societăți de drept național către alt stat membru fără modificarea sediului real–Includere

   (art. 49 TFUE și 54 TFUE)

4. Libera circulație a persoanelor–Libertatea de stabilire–Restricții–Transferare a sediului social al unei societăți de drept național către alt stat membru fără modificarea sediului real–Reglementare națională care condiționează transferarea de lichidarea societății–Inadmisibilitate–Justificare–Lipsă

   (art. 49 TFUE și 54 TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 23 și 24)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 27)

3.  Articolele 49 și 54 TFUE trebuie interpretate în sensul că libertatea de stabilire este aplicabilă transferării sediului social al unei societăți, constituită în temeiul dreptului unui stat membru, pe teritoriul unui alt stat membru în scopul transformării sale, în conformitate cu condițiile impuse de legislația acestui alt stat membru, într‑o societate care intră sub incidența dreptului acestui din urmă stat membru, fără modificarea sediului real al societății respective.

   În temeiul articolului 49 al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 54 TFUE, libertatea de stabilire pentru societățile menționate la acest ultim articol include printre altele constituirea și administrarea acestor societăți în condițiile definite de legislația statului membru de stabilire pentru propriile societăți. Libertatea de stabilire înglobează astfel dreptul unei societăți constituite în conformitate cu legislația unui stat membru de a se transforma într‑o societate care intră sub incidența dreptului altui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 1988, Daily Mail and General Trust, 81/87, EU:C:1988:456, punctul 17), atât timp cât sunt îndeplinite condițiile definite de legislația acestui alt stat membru și în special criteriul pe care acest din urmă stat l‑a reținut pentru stabilirea legăturii dintre o societate și ordinea sa juridică națională.

   Astfel, Curtea a statuat că libertatea de stabilire este aplicabilă unei situații în care o societate constituită potrivit legislației unui stat membru în care are sediul social intenționează să înființeze o sucursală în alt stat membru, inclusiv atunci când această societate ar fi fost constituită în primul stat membru doar pentru a se stabili în al doilea stat membru, în care și‑ar exercita principala sau chiar întreaga sa activitate economică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 1999, Centros, C‑212/97, EU:C:1999:126, punctul 17). În același mod, o situație în care o societate constituită potrivit legislației unui stat membru intenționează să se transforme într‑o societate de drept al unui alt stat membru, cu respectarea criteriului reținut de al doilea stat membru pentru stabilirea legăturii dintre societate și ordinea sa juridică națională, intră sub incidența libertății de stabilire, inclusiv atunci când această societate și‑ar exercita în mare parte sau chiar întreaga sa activitate economică în primul stat membru.

   În al doilea rând, în ceea ce privește Hotărârea din 27 septembrie 1988, Daily Mail and General Trust (81/87, EU:C:1988:456), și Hotărârea din 16 decembrie 2008, Cartesio (C‑210/06, EU:C:2008:723), nu rezultă, contrar celor susținute de guvernul polonez, că transferul sediului social al unei societăți ar trebui în mod obligatoriu să fie însoțit de transferul sediului său real pentru a intra sub incidența libertății de stabilire.

   În schimb, din aceste hotărâri, precum și din Hotărârea din 12 iulie 2012, VALE (C‑378/10, EU:C:2012:440), rezultă că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, fiecare stat membru are facultatea de a defini elementul de legătură impus unei societăți pentru ca aceasta să poată fi considerată a fi constituită în conformitate cu legislația sa națională. În ipoteza în care o societate care intră sub incidența dreptului unui stat membru se transformă într‑o societate care intră sub incidența dreptului altui stat membru prin întrunirea condițiilor impuse de legislația acestuia din urmă pentru a exista în ordinea lui juridică, facultatea respectivă, deși nu implică o imunitate în raport cu legislația statului membru de origine în materie de constituire sau de dizolvare a societăților din perspectiva normelor privind libertatea de stabilire, nu poate să justifice ca acest stat membru, prin stabilirea unor condiții mai restrictive pentru o astfel de transformare transfrontalieră decât cele care guvernează transformarea unei societăți în respectivul stat membru, să împiedice sau să descurajeze societatea în cauză să recurgă la această transformare transfrontalieră (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 1988, Daily Mail and General Trust, 81/87, EU:C:1988:456, punctele 19-21, Hotărârea din 16 decembrie 2008, Cartesio, C‑210/06, EU:C:2008:723, punctele 109-112, precum și Hotărârea din 12 iulie 2012, VALE, C‑378/10, EU:C:2012:440, punctul 32).

   (a se vedea punctele 33, 38 și 42-44 și dispozitiv 1)

4.  Articolele 49 și 54 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care condiționează transferarea sediului social al unei societăți, constituită în conformitate cu dreptul unui stat membru, pe teritoriul unui alt stat membru în scopul transformării, în conformitate cu condițiile impuse de legislația acestui din urmă stat membru, într‑o societate care intră sub incidența dreptului acestuia de lichidarea celei dintâi societăți.

   Astfel, deși în principiu poate să își transfere sediul social în alt stat membru decât Republica Polonă fără a‑și pierde personalitatea juridică, o societate de drept polonez precum Polbud, care intenționează să efectueze un astfel de transfer, nu poate obține radierea sa din registrul comerțului polonez decât cu condiția lichidării.

   În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin faptul că impune lichidarea societății, reglementarea națională în discuție în litigiul principal este de natură să îngreuneze, ba chiar să împiedice transformarea transfrontalieră a unei societăți. Ea constituie, așadar, o restricție privind libertatea de stabilire (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Cartesio, C‑210/06, EU:C:2008:723, punctele 112 și 113).

   Trebuie arătat că această reglementare prevede într‑o manieră generală o obligație de lichidare, fără a ține cont de riscul real de atingere adusă intereselor creditorilor, ale asociaților minoritari și ale salariaților și fără posibilitatea de a opta pentru măsuri mai puțin restrictive prin care să se protejeze aceste interese. Referitor mai ales la interesele creditorilor, constituirea unor garanții bancare sau a altor garanții echivalente ar putea oferi, astfel cum a subliniat Comisia Europeană, o protecție adecvată acestor interese.

   În consecință, obligația de lichidare impusă de reglementarea națională în discuție în litigiul principal depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului protecției intereselor menționate la punctul 56 din prezenta hotărâre.

   În plus, simpla împrejurare că o societate își transferă sediul dintr‑un stat membru în altul nu poate să constituie temeiul unei prezumții generale de fraudă și să justifice o măsură care aduce atingere exercitării unei libertăți fundamentale garantate prin tratat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 noiembrie 2011, National Grid Indus, C‑371/10, EU:C:2011:785, punctul 84).

   Din moment ce prin obligația generală de aplicare a unei proceduri de lichidare se ajunge la instituirea unei prezumții generale privind existența unui abuz, este necesar să se aprecieze că o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal, care impune o astfel de obligație, este disproporționată.

   (a se vedea punctele 49, 51, 58, 59 și 63-65 și dispozitiv 2)