Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62013CJ0659

    Hotărârea Curții (Camera a patra) din 4 februarie 2016.
    C & J Clark International Ltd împotriva Commissioners for Her Majesty's Revenue & Customs și Puma SE împotriva Hauptzollamt Nürnberg.
    Trimitere preliminară – Admisibilitate – Dumping – Importuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam – Validitatea Regulamentului (CE) nr. 1472/2006 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 – Acordul antidumping al OMC – Regulamentul (CE) nr. 384/96 – Articolul 2 alineatul (7) – Stabilirea existenței dumpingului – Importuri care provin din țări care nu au economie de piață – Cereri de obținere a statutului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață – Termen – Articolul 9 alineatele (5) și (6) – Cereri de tratament individual – Articolul 17 – Eșantionare – Articolul 3 alineatele (1), (5) și (6), articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (4) – Cooperarea industriei Uniunii – Articolul 3 alineatele (2) și (7) – Stabilirea existenței unui prejudiciu – Alți factori cunoscuți – Codul vamal comunitar – Articolul 236 alineatele (1) și (2) – Rambursarea unor taxe nedatorate legal – Termen – Caz fortuit sau caz de forță majoră – Nevaliditatea unui regulament de instituire a unor taxe antidumping.
    Cauzele conexate C-659/13 și C-34/14.

    Court reports – general

    Cauzele conexate C‑659/13 și C‑34/14

    C & J Clark International Ltd

    împotriva

    The Commissioners for Her Majesty’s Revenue & Customs

    și

    Puma SE

    împotriva

    Hauptzollamt Nürnberg

    [cereri de decizie preliminară formulate de First‑tier Tribunal (Tax Chamber) și de Finanzgericht München]

    „Trimitere preliminară — Admisibilitate — Dumping — Importuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam — Validitatea Regulamentului (CE) nr. 1472/2006 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 — Acordul antidumping al OMC — Regulamentul (CE) nr. 384/96 — Articolul 2 alineatul (7) — Stabilirea existenței dumpingului — Importuri care provin din țări care nu au economie de piață — Cereri de obținere a statutului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață — Termen — Articolul 9 alineatele (5) și (6) — Cereri de tratament individual — Articolul 17 — Eșantionare — Articolul 3 alineatele (1), (5) și (6), articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (4) — Cooperarea industriei Uniunii — Articolul 3 alineatele (2) și (7) — Stabilirea existenței unui prejudiciu — Alți factori cunoscuți — Codul vamal comunitar — Articolul 236 alineatele (1) și (2) — Rambursarea unor taxe nedatorate legal — Termen — Caz fortuit sau caz de forță majoră — Nevaliditatea unui regulament de instituire a unor taxe antidumping”

    Sumarul hotărârii – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 4 februarie 2016

    1. Întrebări preliminare — Aprecierea validității — Întrebare privind validitatea unui regulament care nu a fost atacat în temeiul articolului 263 TFUE — Acțiune principală introdusă de o societate care, în mod evident, nu putea introduce o acțiune admisibilă în anulare — Admisibilitate

      [art. 263 alin. (4) TFUE și art. 267 lit. (b) TFUE]

    2. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Regulament care instituie taxe antidumping — Producători și exportatori din țările terțe — Importatori și operatori ai Uniunii care au relații speciale cu producătorii

      (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

    3. Resurse proprii ale Uniunii Europene — Rambursarea sau remiterea taxelor la import — Importator al produsului supus taxelor antidumping care nu a introdus în termenul acordat o cerere de rambursare în temeiul articolului 11 alineatul (8) din Regulamentul nr. 384/96 — Omisiune care nu împiedică introducerea unei cereri de rambursare întemeiate pe articolul 236 din Codul vamal

      [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, art. 11 alin. (8), și Regulamentul nr. 2913/92, art. 236]

    4. Excepție de nelegalitate — Contestare în fața instanței naționale a legalității unui regulament care instituie o taxă antidumping pentru un importator cu ocazia unei acțiuni formulate împotriva unei măsuri naționale adoptate în temeiul acestui regulament — Interesul importatorului de a invoca încălcarea de către Comisie a obligației sale de a examina cererile de obținere a statutului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață sau de tratament individual

      (art. 263 TFUE și 277 TFUE)

    5. Acorduri internaționale — Acord de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului — GATT din 1994 — Imposibilitatea de a invoca acordurile OMC pentru a contesta legalitatea unui act al Uniunii — Excepții — Act al Uniunii prin care se urmărește asigurarea executării acestora sau care se referă la ele în mod expres și precis

      [art. 216 alin. (2) TFUE; Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994; Acordul privind punerea în aplicare a articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994, „Acordul antidumping 1994”]

    6. Acorduri internaționale — Acord de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului — GATT din 1994 — Imposibilitatea de a invoca acordurile OMC pentru a contesta legalitatea unui act al Uniunii — Excepții — Act al Uniunii prin care se urmărește asigurarea executării acestora — Domeniu de aplicare

      [Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț din 1994, „Acordul antidumping din 1994”; Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, considerentul (5), art. 2 alin. (7) și art. 9 alin. (5)]

    7. Acorduri internaționale — Acord de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului — Decizie a Organului de soluționare a litigiilor (OSL) al OMC prin care se constată nerespectarea normelor materiale ale acordului menționat — Imposibilitatea de a invoca acordurile menționate sau decizia menționată pentru a contesta legalitatea unui act al Uniunii

    8. Politica comercială comună — Apărare împotriva practicilor de dumping — Marja de dumping — Stabilirea valorii normale — Importuri care provin din țări care nu au economie de piață — Acordarea statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață — Condiții — Sarcină a probei care incumbă producătorilor — Evaluarea elementelor de probă de către instituții

      [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, art. 2 alin. (1)-(6) și art. 7 lit. (a), (b) și (c)]

    9. Politica comercială comună — Apărare împotriva practicilor de dumping — Marja de dumping — Stabilirea valorii normale — Importuri care provin din țări care nu au economie de piață — Acordarea statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață — Obligația Comisiei de a se pronunța cu privire la cererile de obținere a statutului menționat ale tuturor producătorilor — Lipsa examinării cererilor producătorilor care nu făceau parte din procedura de eșantionare — Inadmisibilitate — Nevaliditatea Regulamentului nr. 1472/2006 în această măsură

      [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, art. 2 alin. (7) lit. (b) și art. 17, și Regulamentul nr. 1472/2006]

    10. Politica comercială comună — Apărare împotriva practicilor de dumping — Stabilirea taxelor antidumping — Tratamentul individual al întreprinderilor exportatoare dintr‑o țară care nu are o economie de piață — Obligația instituțiilor Uniunii de a examina cererile de acordare a tratamentului individual și de a se pronunța cu privire la ele

      [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, art. 9 alin. (5)]

    11. Dreptul Uniunii Europene — Interpretare — Texte multilingve — Divergențe între diferitele versiuni lingvistice — Luarea în considerare a voinței reale a autorului și a scopului urmărit de acesta

    12. Politica comercială comună — Apărare împotriva practicilor de dumping — Stabilirea taxelor antidumping — Tratamentul individual al întreprinderilor exportatoare dintr‑o țară care nu are o economie de piață — Obligația Comisiei de a examina cererile de acordare a tratamentului menționat și de a se pronunța cu privire la ele — Lipsa examinării cererilor producătorilor care nu făceau parte din procedura de eșantionare — Inadmisibilitate — Nevaliditatea Regulamentului nr. 1472/2006 în această măsură

      [art. 267 TFUE; Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, Regulamentul nr. 1472/2006 și Regulamentul nr. 1294/2009]

    13. Politica comercială comună — Apărare împotriva practicilor de dumping — Importuri provenite din țări care nu au economie de piață, precum cele vizate la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul nr. 384/96 — Procedura de evaluare a condițiilor care permit unui producător să beneficieze de statutul de întreprindere care își desfășoară activitatea în economia de piață — Depășirea termenului de către instituțiile Uniunii — Neafectare a validității regulamentului definitiv

      [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, art. 2 alin. (7) lit. (c), și Regulamentul nr. 1472/2006]

    14. Politica comercială comună — Apărare împotriva practicilor de dumping — Anchetă — Obligația Comisiei de a pune capăt procedurii în urma diminuării susținerii aduse plângerii sub pragurile minime — Inexistență

      [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, art. 5 alin. (4)]

    15. Politica comercială comună — Apărare împotriva practicilor de dumping — Puterea de apreciere a instituțiilor — Respectarea garanțiilor procedurale — Control jurisdicțional — Limite

      [art. 263 TFUE și 267 TFUE; Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004 și prin Regulamentul nr. 1472/2006]

    16. Politica comercială comună — Apărare împotriva practicilor de dumping — Prejudiciu — Stabilirea legăturii de cauzalitate — Obligațiile instituțiilor — Luarea în considerare a factorilor exteriori dumpingului — Incidența unor astfel de factori asupra stabilirii legăturii de cauzalitate — Sarcina probei

      [Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, art. 3 alin. (7)]

    17. Acțiune în anulare — Hotărâre de anulare — Domeniu de aplicare — Anularea unui regulament antidumping în partea care impunea o taxă antidumping pentru produsele anumitor societăți — Efectul anulării asupra validității unei taxe antidumping aplicabile produselor altor societăți — Inexistență — Prezumție de validitate a actelor instituțiilor Uniunii

      [art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 236 alin. (1), și Regulamentul nr. 1472/2006 al Consiliului]

    18. Resurse proprii ale Uniunii Europene — Rambursarea sau remiterea taxelor la import — Condiții

      [Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 236 alin. (2)]

    1.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctul 56)

    2.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctele 58-62 și 64)

    3.  În materie de apărare împotriva practicilor de dumping, nici cuprinsul articolului 11 alineatul (8) din Regulamentul nr. 384/96, nici cel al articolului 236 din Codul vamal nu cuprind niciun text în temeiul căruia să se poată considera că importatorii care nu s‑au prevalat de procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (8) din Regulamentul nr. 384/96 în termenul stabilit în acest scop nu ar fi sau nu ar mai fi îndreptățiți să solicite să beneficieze de procedura instituită la articolul 236 din Codul vamal.

      Pe de altă parte, procedura instituită la articolul 11 alineatul (8) din Regulamentul nr. 384/96 nu urmărește același obiectiv precum cea prevăzută la articolul 236 din Codul vamal. Astfel, procedura reglementată la articolul 11 alineatul (8) din Regulamentul nr. 384/96 urmărește să permită importatorilor care au achitat taxe antidumping să solicite Comisiei rambursarea acestora prin intermediul autorităților naționale competente, atunci când se demonstrează că marja de dumping pe baza căreia au fost achitate taxele a fost eliminată sau a fost redusă la un nivel inferior nivelului taxei în vigoare. În cadrul acestei proceduri, importatorii nu contestă legalitatea taxelor antidumping care au fost impuse, ci invocă o modificare a situației care are un impact direct asupra marjei de dumping stabilite inițial. În schimb, procedura reglementată la articolul 236 din Codul vamal permite importatorilor menționați să solicite rambursarea taxelor de import sau de export achitate în cazul în care se stabilește că aceste taxe nu erau datorate legal în momentul plății.

      În sfârșit, economia acestor două proceduri este fundamental diferită. În special, procedura instituită la articolul 11 alineatul (8) din Regulamentul nr. 384/96 este de competența Comisiei și nu poate fi inițiată decât în termen de șase luni de la data la care cuantumul definitiv al taxelor care trebuie percepute a fost stabilit în mod adecvat de autoritățile competente, pe când cea prevăzută la articolul 236 din Codul vamal este de competența autorităților vamale naționale și se poate recurge la ea în termen de trei ani de la data comunicării acestor taxe către debitor.

      (a se vedea punctele 68-70)

    4.  În cadrul acțiunilor introduse la o instanță națională, formulate împotriva unei măsuri naționale adoptate în temeiul unui regulament prin care s‑a instituit o taxă antidumping, importatorii care au achitat o taxă antidumping au un interes și o calitate proprii și evidente pentru a susține că regulamentele care instituie această taxă sunt lipsite de validitate, pentru motivul că taxa respectivă a fost impusă fără ca Comisia să se fi pronunțat în prealabil, potrivit normelor prevăzute de Regulamentul nr. 384/96, cu privire la cererile de obținere a statutului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață sau de tratament individual prezentate de producătorii sau de exportatorii produselor vizate. Astfel, neluarea în considerare a acestor cereri poate avea o incidență negativă asupra taxei antidumping care va fi instituită la finalul procedurii asupra produselor operatorilor vizați.

      (a se vedea punctele 72 și 73)

    5.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctele 82-87)

    6.  În materie de apărare împotriva practicilor de dumping, deși este adevărat că considerentul (5) al Regulamentului nr. 384/96 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 461/2004, arată că este necesar să se transpună în dreptul Uniunii, în măsura posibilului, termenii Acordului privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (Acordul antidumping), această expresie trebuie înțeleasă în sensul că, chiar dacă legiuitorul Uniunii intenționa să țină seama de normele acestui acord cu ocazia adoptării Regulamentului nr. 384/96, totuși el nu și‑a manifestat voința de a efectua o transpunere a fiecăreia dintre aceste norme în regulamentul menționat.

      În special, articolul 2 alineatul (7) din Regulamentul nr. 384/96 constituie expresia voinței legiuitorului Uniunii de a adopta o abordare proprie ordinii juridice a Uniunii prin instituirea unui sistem special de norme detaliate referitoare la calculul valorii normale în privința importurilor care provin din țări care nu au economie de piață. Dispozițiile articolului 9 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 384/96 fac trimitere la articolul 2 alineatul (7) din acest regulament și fac parte integrantă din regimul pe care acesta îl instituie.

      (a se vedea punctele 90 și 91)

    7.  Având în vedere natura și economia sistemului de soluționare a litigiilor instituit prin Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și locul important pe care acest sistem îl rezervă negocierii între părțile contractante, instanța Uniunii nu poate, în orice caz, să controleze legalitatea sau validitatea actelor Uniunii în raport cu normele OMC atât timp cât termenul rezonabil acordat Uniunii pentru a se conforma deciziilor și recomandărilor Organului de soluționare a litigiilor (OSL) prin care s‑a constatat nerespectarea acestor norme nu a expirat, sub sancțiunea lipsirii de efect a acestui termen.

      În plus, simpla expirare a acestui termen nu înseamnă că Uniunea a epuizat posibilitățile prevăzute de sistemul de soluționare a litigiilor în vederea identificării unei soluții a litigiului dintre aceasta și alte părți. În aceste condiții, faptul de a impune instanței Uniunii, numai pentru motivul că acest termen a expirat, să controleze legalitatea sau validitatea măsurilor Uniunii respective în raport cu normele OMC și deciziile și recomandările OSL prin care se constată nerespectarea acestora ar putea avea ca efect să slăbească poziția Uniunii în procesul de căutare a unei soluții care să fie în același timp în conformitate cu normele OMC și reciproc acceptabilă pentru părțile la litigiu.

      În consecință, chiar ulterior expirării termenului stabilit, un particular nu se poate prevala de astfel de decizii și recomandări ale OSL în scopul de a obține un control al legalității sau al validității acțiunii instituțiilor Uniunii, cel puțin în afara ipotezelor în care, în urma acestor decizii și recomandări, Uniunea a intenționat să își asume o obligație specială.

      (a se vedea punctele 94-96)

    8.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctele 105-109)

    9.  În materie de apărare împotriva practicilor de dumping, Consiliul și Comisia au obligația de a se pronunța cu privire la cererea de obținere a statutului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață prezentată de orice producător cu sediul într‑o țară în care nu există economie de piață și care este membră a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) la data deschiderii anchetei antidumping, inclusiv atunci când au folosit tehnica eșantionării prevăzută la articolul 17 din Regulamentul nr. 384/96.

      În ceea ce privește Regulamentul nr. 1472/2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a dreptului provizoriu instituit asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam, faptul că Consiliul și Comisia nu s‑au pronunțat cu privire la cererile de obținere a statutului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață prezentate de producătorii‑exportatori chinezi și vietnamezi care nu au fost reținuți în eșantionul stabilit în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 384/96 constituie o încălcare a articolului 2 alineatul (7) litera (b) din acest regulament. Prin urmare, Regulamentul nr. 1472/2006 este lipsit de validitate în această măsură.

      (a se vedea punctele 110, 112 și 174 și dispozitiv 1)

    10.  În materie de apărare împotriva practicilor de dumping, reiese din articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul nr. 384/96 că Consiliul și Comisia au în principiu obligația, atunci când adoptă un regulament prin care se impun taxe antidumping, să precizeze în respectivul regulament valoarea taxei antidumping aplicate fiecărui furnizor vizat prin acesta, cu excepția cazului în care tratamentul individual este imposibil de realizat.

      Totuși, articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din Regulamentul nr. 384/96 derogă de la acest principiu în cazul, prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul amintit, în care Consiliul sau Comisia adoptă un regulament prin care aplică taxe antidumping în cazul importurilor provenite dintr‑o anumită sursă, respectiv din țări care nu au economie de piață. Astfel, în acest caz, legiuitorul Uniunii a prevăzut o normă generală diferită, potrivit căreia este necesar și în același timp suficient ca regulamentul adoptat de Consiliu sau de Comisie să precizeze cuantumul taxei antidumping aplicate la nivelul țării furnizoare vizate.

      În aceste condiții, articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 384/96 prevede că se stabilește o taxă antidumping individuală pentru furnizorii stabiliți într‑o țară în care nu există economie de piață dacă au în plus calitatea de exportator și în cazul în care demonstrează, prin intermediul unor cereri documentate corespunzător, că îndeplinesc criteriile care justifică acest tratament individual. Această taxă antidumping individuală le va fi, așadar, aplicată în locul taxei antidumping stabilite la nivelul țării și care le‑ar fi fost aplicabilă în lipsa unei astfel de cereri.

      În această privință, Consiliul și Comisia sunt în principiu obligate să examineze cererile de tratament individual care le sunt adresate în temeiul articolului 9 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 384/96 și să se pronunțe cu privire la aceste cereri.

      (a se vedea punctele 118-120 și 123)

    11.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctul 122)

    12.  Faptul că Consiliul și Comisia nu s‑au pronunțat, anterior adoptării Regulamentului nr. 1472/2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a dreptului provizoriu instituit asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam, cu privire la cererile de tratament individual prezentate de producătorii‑exportatori chinezi și vietnamezi care nu au fost reținuți în eșantionul stabilit în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 384/96 constituie o încălcare a articolului 9 alineatul (5) din acest regulament. Prin urmare, Regulamentul definitiv nr. 1472/2006 este lipsit de validitate în această măsură. Pentru aceleași motive și în aceeași măsură este lipsit de validitate și Regulamentul de punere în aplicare nr. 1294/2009 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Vietnam și din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele expediate din (RAS) Macao, indiferent dacă acestea sunt sau nu sunt declarate ca originare din RAS Macao, în urma unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 384/96.

      În această privință, examinarea relației existente între, pe de o parte, articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 384/96 și, pe de altă parte, articolul 17 din același regulament, care prevede tehnica eșantionării, arată că modul de redactare a articolului 9 alineatul (5) diferă de cel al articolului 9 alineatul (6) din Regulamentul nr. 384/96, care cuprinde o trimitere explicită ce prevede aplicarea articolului 17 menționat. Prin urmare, alineatul (5) al articolului 9 din Regulamentul nr. 384/96 poate fi interpretat în sensul că, în cadrul acestuia și spre deosebire de cazul articolului 9 alineatul (6), articolul 17 din Regulamentul nr. 384/96 este lipsit de relevanță. În consecință, atunci când un producător‑exportator cu sediul într‑o țară în care nu există economie de piață invocă articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 384/96 pentru motivul că prețurile sale de export individuale sunt determinate în mod suficient de independent de stat, el urmărește să obțină de la Consiliu și de la Comisie o recunoaștere a faptului că se află, din acest punct de vedere, într‑o situație fundamental diferită de cea a celorlalți producători‑exportatori cu sediul în țara respectivă. Pe acest temei, solicită să fie tratat în mod individualizat, în condițiile în care ceilalți producători‑exportatori menționați vor fi tratați practic precum o entitate unică.

      Or, dacă s‑ar admite că Consiliul și Comisia pot aplica, în cazul unui producător‑exportator care se află în această situație, o taxă antidumping stabilită la nivelul țării vizate și calculată pe baza marjei medii ponderate de dumping, stabilită pentru producătorii‑exportatori reținuți în eșantion, fără să se fi pronunțat în prealabil cu privire la cererea unui astfel de producător‑exportator, aceasta ar echivala cu a permite instituțiilor amintite să trateze acest producător‑exportator în același mod precum pe cei reținuți în eșantionul menționat, cu toate că aceștia din urmă se găsesc a priori într‑o situație diferită.

      (a se vedea punctele 124-127, 131, 132, 135 și 174 și dispozitiv 2)

    13.  Precum Regulamentul nr. 384/96, un regulament de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite cu privire la importurile anumitor produse provenite din țări terțe nu poate fi declarat lipsit de validitate pentru simplul motiv că Consiliul și Comisia nu s‑au pronunțat în termenul prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul nr. 384/96 menționat cu privire la cererile de obținere a statutului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață care le‑au fost prezentate. Importatorul care invocă această neregularitate trebuie, în plus, să dovedească în mod concret că nu este cu totul exclus ca, în lipsa acesteia, regulamentul adoptat la finalul procedurii să fi avut un conținut mai favorabil intereselor lui.

      În aceste condiții, din lipsa prezentării unei astfel de probe de către persoanele interesate, nerespectarea termenului menționat nu determină nevaliditatea Regulamentului nr. 1472/2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a dreptului provizoriu instituit asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam.

      Această interpretare este valabilă indiferent, după cum producătorii‑exportatori vizați au fost sau nu au fost reținuți în eșantionul constituit în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 384/96.

      (a se vedea punctele 141-144 și 174 și dispozitiv 2)

    14.  În materie de apărare împotriva practicilor de dumping, Regulamentul nr. 384/96 nu prevede nicio dispoziție cu privire la măsurile care trebuie luate în cursul anchetei în cazul diminuării susținerii acordate plângerii de producători, astfel încât Consiliul și Comisia trebuie să poată continua ancheta, inclusiv în cazul în care gradul de susținere pentru aceasta se diminuează și chiar dacă o asemenea diminuare ar însemna că această susținere corespunde unui nivel de producție inferior unuia dintre cele două praguri prevăzute la articolul 5 alineatul (4) din regulamentul menționat. Aceste praguri sunt stabilite, pe de o parte, în funcție de susținerea acordată de producătorii din cadrul Uniunii, ale căror producții adunate constituie mai mult de 50 % din producția totală realizată de partea industriei Uniunii care își exprimă susținerea sau opoziția față de plângere și, pe de altă parte, în funcție de susținerea acordată de producătorii Uniunii care reprezintă cel puțin 25 % din producția totală realizată de industria Uniunii.

      (a se vedea punctele 152 și 153)

    15.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctele 161, 162, 165 și 166)

    16.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctele 168-170)

    17.  Instanțele statelor membre nu se pot întemeia pe hotărârile în care instanța Uniunii a anulat un regulament prin care s‑au instituit taxe antidumping în măsura în care acesta viza anumiți producători‑exportatori avuți în vedere prin acest regulament pentru a considera că taxele impuse cu privire la produsele altor producători‑exportatori vizați de regulamentul menționat și care se află în aceeași situație precum producătorii‑exportatori cu privire la care a fost anulat un astfel de regulament nu sunt datorate legal în sensul articolului 236 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar. Întrucât un asemenea regulament nu a fost revocat de instituția care l‑a adoptat, nu a fost anulat de instanța Uniunii sau nu a fost declarat ca fiind lipsit de validitate de Curte în măsura în care impune taxe asupra produselor acestor alți producători‑exportatori, taxele menționate rămân datorate legal, în sensul acestei dispoziții.

      Astfel, în cadrul unei acțiuni în anulare introduse de o persoană vizată direct și individual de un act cu aplicabilitate generală, precum un regulament prin care s‑au impus taxe antidumping, instanța Uniunii anulează un asemenea act în măsura în care privește această persoană, o astfel de anulare parțială nu afectează legalitatea celorlalte dispoziții ale acestui act și în special a dispozițiilor care au instituit taxe antidumping pentru alte produse decât cele fabricate, exportate sau importate de persoana menționată.

      Dimpotrivă, în cazul în care aceste dispoziții nu au fost atacate în termenul prevăzut la articolul 263 TFUE de către persoanele care ar fi avut calitatea necesară pentru a solicita anularea lor, ele sunt definitive în privința acestora. Pe de altă parte, atât timp cât nu au fost revocate sau declarate ca fiind lipsite de validitate în urma unei trimiteri preliminare sau a unei excepții de nelegalitate, aceste dispoziții beneficiază de o prezumție de legalitate, ceea ce implică faptul că produc efecte juridice depline față de orice altă persoană.

      (a se vedea punctele 183-185 și dispozitiv 3)

    18.  Articolul 236 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar trebuie interpretat în sensul că împrejurarea că un regulament care instituie taxe antidumping este declarat în întregime sau în parte lipsit de validitate de către instanța Uniunii nu constituie un caz fortuit sau de forță majoră în sensul acestei dispoziții.

      (a se vedea punctele 190-194 și dispozitiv 4)

    Top