Cauza C‑521/14

SOVAG – Schwarzmeer und Ostsee Versicherungs‑Aktiengesellschaft

împotriva

If Vahinkovakuutusyhtiö Oy

(cerere de decizie preliminară formulată de Korkein oikeus)

„Trimitere preliminară — Cooperare judiciară în materie civilă — Regulamentul (CE) nr. 44/2001 — Articolul 6 punctul 2 — Competență judiciară — Acțiune în garanție sau în intervenție intentată de un terț împotriva unei părți într‑un proces în fața instanței sesizate cu cererea principală”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 21 ianuarie 2016

1. Dreptul Uniunii Europene — Interpretare — Texte plurilingve — Interpretare uniformă — Divergențe între diferitele versiuni lingvistice — Luarea în considerare a economiei generale și a finalității reglementării în cauză

   (Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 6 punctul 2)

2. Cooperare judiciară în materie civilă — Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială — Regulamentul nr. 44/2001 — Competențe speciale — Acțiune în garanție sau în intervenție intentată de un terț împotriva unei părți într‑un proces în fața instanței sesizate cu cererea principală și strâns legată de cererea menționată — Competența instanței menționate — Condiție

   (Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 6 punctul 2)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 35)

2.  Articolul 6 punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că în domeniul său de aplicare intră o acțiune pe care a formulat‑o un terț, conform dispozițiilor din legislația națională, împotriva pârâtului din procedura inițială și care are ca obiect o cerere strâns legată de cererea principală, vizând obținerea rambursării unor despăgubiri plătite de acest terț reclamantului din cadrul procedurii inițiale amintite, cu condiția ca această acțiune să nu fi fost formulată doar pentru a scoate pârâtul menționat de sub competența instanței în cauză.

   Astfel, considerentul (15) al regulamentului menționat subliniază că, în interesul administrării armonioase a justiției, este necesar să se reducă la minimum posibilitatea apariției procedurilor concurente și să se evite pronunțarea în două state membre a unor hotărâri ireconciliabile, în timp ce considerentul (12) al aceluiași regulament amintește că, în afară de instanța domiciliului pârâtului, trebuie să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și litigiu sau în scopul bunei administrări a justiției. Or, soluționarea în cadrul aceleiași proceduri a cererii principale și a unei cereri formulate de un terț împotriva unei părți din această procedură și strâns legată de prima cerere este de natură să favorizeze obiectivele vizate mai sus într‑o situație în care acțiunea a fost formulată de persoana vătămată împotriva asigurătorului persoanei responsabile pentru daunele produse și în care un alt asigurător, care a despăgubit deja în parte această persoană pentru aceste daune, urmărește să obțină de la primul asigurător rambursarea despăgubirii respective. Astfel, în lipsa acestei posibilități, ar exista riscul ca două instanțe judecătorești să pronunțe în aceeași cauză hotărâri divergente, ale căror recunoaștere și executare ar fi, prin urmare, incerte.

   (a se vedea punctele 38-40 și 47 și dispozitivul)