Cauza C‑670/16

Tsegezab Mengesteab

împotriva

Bundesrepublik Deutschland

(cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Minden)

„Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) nr. 604/2013 – Determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într‑unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe – Articolul 20 – Începutul procesului de determinare – Prezentarea unei cereri de protecție internațională – Proces‑verbal întocmit de autorități, care a ajuns la autoritățile competente – Articolul 21 alineatul (1) – Termenele prevăzute pentru formularea unei cereri de preluare – Transferul responsabilității către un alt stat membru – Articolul 27 – Cale de atac – Întinderea controlului jurisdicțional”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 iulie 2017

1. Controale la frontiere, azil și imigrare–Politica privind azilul–Criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională–Regulamentul nr. 604/2013–Cale de atac formulată împotriva unei decizii de transfer adoptate în privința unui solicitant de protecție internațională–Posibilitatea de a invoca expirarea termenelor prevăzute pentru înaintarea unei cereri de preluare–Acceptarea cererii respective de către statul solicitat–Lipsa incidenței

   [Regulamentul nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (19) și art. 21 alin. (1) și art. 27 alin.(1)]

2. Controale la frontiere, azil și imigrare–Politica privind azilul–Criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională–Regulamentul nr. 604/2013–Procedură de preluare–Termene prevăzute pentru înaintarea unei cereri de preluare–Termen maxim de trei luni de la prezentarea cererii de protecție internațională

   [Regulamentul nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 21 alin. (1)]

3. Controale la frontiere, azil și imigrare–Politica privind azilul–Criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională–Regulamentul nr. 604/2013–Procedură de preluare–Începerea procedurii–Prezentarea unei cereri de protecție internațională–Proces‑verbal întocmit de autorități, care a ajuns la autoritățile competente–Noțiune

   [Regulamentul nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 20 alin. (2)]

1.  Articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într‑unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid, citit în lumina considerentului (19) al acestui regulament, trebuie să fie interpretat în sensul că un solicitant de protecție internațională poate invoca, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii de transfer adoptate în privința sa, expirarea unui termen prevăzut la articolul 21 alineatul (1) din regulamentul menționat, chiar dacă statul membru solicitat este dispus să preia acest solicitant.

   În ceea ce privește obiectivele vizate de regulamentul menționat, este necesar să se sublinieze printre altele că din considerentul (9) al acestuia reiese că regulamentul respectiv, confirmând în același timp principiile pe care este întemeiat Regulamentul nr. 343/2003, vizează să aducă îmbunătățirile necesare, în lumina experienței, nu numai eficacității sistemului de la Dublin, ci și protecției acordate solicitanților, aceasta fiind asigurată în special printr‑o protecție jurisdicțională efectivă și completă de care beneficiază (Hotărârea din 7 iunie 2016, Ghezelbash, C‑63/15, EU:C:2016:409, punctul 52).

   Or, o interpretare restrictivă a întinderii dreptului la o cale de atac prevăzut la articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III ar fi susceptibilă să se opună realizării acestui obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2016, Ghezelbash, C‑63/15, EU:C:2016:409, punctul 53).

   Din cele care precedă reiese că această dispoziție trebuie să fie interpretată în sensul că îi asigură solicitantului de protecție internațională o protecție jurisdicțională efectivă, garantându‑i printre altele posibilitatea de a introduce o cale de atac împotriva unei decizii de transfer adoptate în privința sa, care poate avea ca obiect examinarea aplicării acestui regulament, inclusiv respectarea garanțiilor procedurale prevăzute de regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2016, Karim, C‑155/15, EU:C:2016:410, punctul 22).

   Trebuie arătat, în această privință, că legiuitorul Uniunii a definit efectele expirării acestor termene precizând la articolul 21 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul Dublin III că, atunci când cererea respectivă nu este prezentată în termenele menționate, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecție internațională aparține statului membru în care aceasta a fost prezentată. Rezultă că, deși dispozițiile articolului 21 alineatul (1) din acest regulament urmăresc să reglementeze procedura de preluare, ele contribuie de asemenea, în aceeași măsură ca criteriile stabilite în capitolul III din regulamentul menționat, la determinarea statului membru responsabil, în sensul aceluiași regulament. Prin urmare, o decizie de transfer către un alt stat membru decât cel în care a fost prezentată cererea de protecție internațională nu poate fi valabil adoptată după expirarea termenelor care figurează în aceste dispoziții.

   În aceste condiții, pentru a se asigura că decizia de transfer contestată a fost adoptată în urma unei aplicări corecte a procesului de determinare a statului membru responsabil prevăzut de acest regulament, instanța sesizată cu o acțiune împotriva unei decizii de transfer trebuie să poată examina afirmațiile unui solicitant de azil care invocă încălcarea normei ce figurează la articolul 19 alineatul (2) al doilea paragraf din regulamentul menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 iunie 2016, Karim, C‑155/15, EU:C:2016:410, punctul 26).

   (a se vedea punctele 46-48, 52, 53, 55 și 62 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 604/2013 trebuie să fie interpretat în sensul că o cerere de preluare nu poate fi formulată în mod valabil după mai mult de trei luni de la prezentarea cererii de protecție internațională, chiar dacă această cerere de preluare este formulată după mai puțin de două luni de la primirea unui rezultat pozitiv transmis de Eurodac, în sensul acestei dispoziții.

   (a se vedea punctul 74 și dispozitiv 2)

3.  Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 604/2013 trebuie să fie interpretat în sensul că o cerere de protecție internațională este considerată prezentată atunci când un înscris, care este întocmit de o autoritate publică și care atestă că un resortisant al unei țări terțe a solicitat protecție internațională, a parvenit autorității responsabile de executarea obligațiilor care decurg din acest regulament și, după caz, atunci când numai principalele informații care figurează într‑un asemenea document – însă nu documentul în cauză sau copia acestuia – au parvenit acestei autorități.

   În această privință, trebuie arătat, în primul rând, că această dispoziție precizează în a doua teză că, atunci când o cerere nu este făcută în scris, perioada dintre declarația de intenție și întocmirea procesului‑verbal ar trebui să fie cât mai scurtă cu putință, ceea ce tinde să indice, pe de o parte, că întocmirea acestui proces‑verbal constituie în principal o formalitate destinată să exprime intenția unui resortisant al unei țări terțe de a solicita protecția internațională și, pe de altă parte, că efectuarea ei nu trebuie să fie amânată.

   În al doilea rând, din articolul 20 alineatul (1) din același regulament reiese că procesul de determinare a statului membru responsabil începe imediat ce cererea de protecție internațională este prezentată pentru prima oară într‑un stat membru. Prin urmare, pentru a putea iniția în mod eficient procesul de determinare a statului membru responsabil, autoritatea competentă are nevoie să fie informată, în mod cert, cu privire la faptul că un resortisant al unei țări terțe a solicitat protecție internațională, fără a fi necesar ca înscrisul întocmit în acest sens să îmbrace o formă strict determinată sau să cuprindă elemente suplimentare relevante pentru aplicarea criteriilor stabilite prin Regulamentul Dublin III sau, a fortiori, pentru examinarea pe fond a cererii de protecție internațională. În acest stadiu al procedurii, nu este necesar nici ca un interviu individual să fi fost deja organizat.

   În al treilea rând, eficiența anumitor garanții importante acordate solicitanților de protecție internațională ar fi redusă dacă primirea unui înscris precum cel în discuție în litigiul principal nu ar fi suficientă pentru a exprima prezentarea unei cereri de protecție internațională.

   În al patrulea rând, Regulamentul Dublin III atribuie un rol specific primului stat membru în care este prezentată o cerere de protecție internațională. În aceste condiții, aprecierea că un document precum cel în discuție în litigiul principal nu constituie un „proces‑verbal” în sensul acestei dispoziții ar permite, în practică, resortisanților unor țări terțe să părăsească statul membru în care au solicitat protecția internațională și să solicite din nou această protecție în alt stat membru, fără a putea fi transferați, pentru acest motiv, către primul stat membru și chiar fără a fi posibilă depistarea demersului lor inițial prin utilizarea sistemului Eurodac. O asemenea situație ar putea afecta serios funcționarea sistemului de la Dublin, repunând în discuție statutul special pe care Regulamentul Dublin III îl acordă primului stat membru în care este prezentată o cerere de protecție internațională.

   Având în vedere ansamblul acestor elemente, un înscris precum cel în discuție în litigiul principal, care este întocmit de o autoritate publică și care atestă că un resortisant al unei țări terțe a solicitat protecție internațională, trebuie să fie considerat un „proces‑verbal” în sensul articolului 20 alineatul (2) din acest regulament.

   (a se vedea punctele 84, 85, 88, 91, 93, 95, 97 și 103 și dispozitiv 3)