Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62017CJ0518

    Hotărârea Curții (Camera a noua) din 20 septembrie 2018.
    Stefan Rudigier.
    Trimitere preliminară – Achiziții publice – Servicii publice de transport feroviar și rutier de călători – Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 – Articolul 5 alineatul (1) – Atribuirea de contracte de servicii publice – Articolul 7 alineatul (2) – Obligația de a publica anumite informații în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu cel puțin un an înainte de lansarea procedurii – Consecințele lipsei publicării – Anularea cererii de ofertă – Directiva 2014/24/UE – Articolul 27 alineatul (1) – Articolul 47 alineatul (1) – Directiva 2014/25/UE – Articolul 45 alineatul (1) – Articolul 66 alineatul (1) – Anunț de participare.
    Cauza C-518/17.

    Court reports – general – 'Information on unpublished decisions' section

    Cauza C‑518/17

    Stefan Rudigier

    (cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof)

    „Trimitere preliminară – Achiziții publice – Servicii publice de transport feroviar și rutier de călători – Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 – Articolul 5 alineatul (1) – Atribuirea de contracte de servicii publice – Articolul 7 alineatul (2) – Obligația de a publica anumite informații în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu cel puțin un an înainte de lansarea procedurii – Consecințele lipsei publicării – Anularea cererii de ofertă – Directiva 2014/24/UE – Articolul 27 alineatul (1) – Articolul 47 alineatul (1) – Directiva 2014/25/UE – Articolul 45 alineatul (1) – Articolul 66 alineatul (1) – Anunț de participare”

    Sumar – Hotărârea Curții (Camera a noua) din 20 septembrie 2018

    1. Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii, de bunuri, de lucrări și în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor – Directivele 2004/17 și 2004/18 – Aplicarea în timp – Decizie a autorității contractante prin care este ales tipul de procedură ce va fi urmată pentru atribuire, adoptată ulterior abrogării directivelor – Inaplicabilitatea directivelor

      Directivele 2004/17 și 2004/18 ale Parlamentului European și ale Consiliului, Directiva 2014/24 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 90 și 91 și Directiva 2014/25 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 106 și 107)

    2. Transporturi – Servicii publice de transport feroviar și rutier de călători – Regulamentul nr. 1370/2007 – Atribuirea contractelor de servicii publice de transport de călători cu autobuzul – Obligația de a publica anumite informații în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene înainte de lansarea procedurii – Conținut – Aplicabilitate în cazul contractelor atribuite în conformitate cu Directivele 2014/24 și 2014/25 – Consecințele lipsei publicării – Anularea cererii de ofertă – Condiții

      [Regulamentul nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (2), Directivele 2014/24 și 2014/25 ale Parlamentului European și ale Consiliului]

    1.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctele 42 și 43)

    2.  Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1107/70 ale Consiliului trebuie să fie interpretat în sensul că:

      obligația de informare prealabilă pe care o prevede se aplică unor contracte de achiziții publice de servicii de transport cu autobuzul care sunt, în principiu, atribuite în conformitate cu procedurile prevăzute de Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE sau de Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ;

      încălcarea acestei obligații de informare prealabilă nu atrage anularea cererii de ofertă în cauză dacă sunt respectate principiile echivalenței, efectivității și egalității de tratament, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

      (a se vedea punctele 53 și 72 și dispozitivul)

    Top