Cauza C‑524/14 P

Comisia Europeană

împotriva

Hansestadt Lübeck

„Recurs – Ajutoare de stat – Taxe de aeroport – Articolul 108 alineatul (2) TFUE – Articolul 263 al patrulea paragraf TFUE – Decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare – Admisibilitatea acțiunii în anulare – Persoană vizată în mod individual – Interesul de a exercita acțiunea – Articolul 107 alineatul (1) TFUE – Condiție referitoare la selectivitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 21 decembrie 2016

1. Recurs–Motive–Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă–Inadmisibilitate–Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea faptelor și a elementelor de probă–Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

2. Acțiune în anulare–Persoane fizice sau juridice–Interesul de a exercita acțiunea–Acțiune a unei entități statale fostă proprietară a unui aeroport împotriva unei decizii a Comisiei de a deschide o procedură formală de investigare a unei măsuri de stat–Privatizare a aeroportului care a pus capăt unei scheme de ajutor–Menținerea interesului de a exercita acțiunea–Risc de recuperare

   [art. 108 alin. (3) TFUE și art. 263 alin. (4) TFUE]

3. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Caracterul selectiv al măsurii–Regulament referitor la taxele unui anumit aeroport–Regulament care se aplică numai companiilor aeriene care utilizează acest aeroport–Criteriu insuficient pentru a se concluziona în sensul selectivității regulamentului respectiv

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

4. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Caracterul selectiv al măsurii–Regulament referitor la taxele unui anumit aeroport–Criterii de apreciere–Caracterul discriminatoriu al măsurii

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

5. Ajutoare acordate de state–Decizie a Comisiei de deschidere a procedurii oficiale de investigare a unei măsuri de stat–Control jurisdicțional–Limite–Eroare vădită de apreciere

   [art. 107 TFUE și art. 108 alin. (2) TFUE]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 20 și 21)

2.  Atunci când, în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE, Comisia a inițiat o procedură oficială de investigare cu privire la o măsură de ajutor care nu a fost notificată în cursul executării, o instanță națională, sesizată cu o cerere având ca obiect încetarea executării acestei măsuri și recuperarea sumelor deja plătite, are obligația să adopte toate măsurile necesare pentru a stabili consecințele unei eventuale încălcări a obligației de suspendare a punerii în aplicare a măsurii menționate. În acest scop, instanța națională poate decide să suspende punerea în aplicare a măsurii în cauză și să dispună recuperarea sumelor deja plătite și, eventual, să decidă și dispunerea unor măsuri provizorii pentru a asigura, pe de o parte, protecția intereselor părților în cauză și, pe de altă parte, efectul util al deciziei Comisiei de deschidere a procedurii oficiale de investigare. Astfel, obligația de a suspenda punerea în aplicare a măsurii în cauză nu este unicul efect juridic al unei asemenea decizii. În consecință, o entitate statală care deținea anterior participații la întreprinderea proprietară a unui aeroport rămâne expusă, după privatizarea acestui aeroport, riscului ca o instanță națională să dispună recuperarea eventualelor ajutoare acordate în perioada în care această entitate statală deținea participații la întreprinderea proprietară a aeroportului care face obiectul măsurii în litigiu. Prin urmare, în lipsa unei decizii finale a Comisiei de închidere a procedurii oficiale de investigare, efectele unei decizii de deschidere a unei proceduri oficiale de investigare se mențin, astfel încât entitatea statală are în continuare interesul de a exercita acțiunea în vederea solicitării anulării deciziei respective.

   (a se vedea punctele 29-31)

3.  Simpla împrejurare că regulamentul referitor la taxele aplicabile pe un anumit aeroport se aplică numai companiilor aeriene care utilizează acest aeroport nu este un criteriu pertinent pentru a considera că acesta are un caracter selectiv.

   Din jurisprudența Curții nu rezultă nicidecum că o măsură prin care o întreprindere publică stabilește condițiile de utilizare a bunurilor sau a serviciilor sale este întotdeauna, deci prin natura sa, o măsură selectivă în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

   Dimpotrivă, această dispoziție nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor de stat, ci le definește în funcție de efectele lor și, așadar, independent de tehnicile utilizate.

   În consecință, deși nu poate fi exclus ca o măsură prin care o întreprindere publică stabilește condițiile de utilizare a bunurilor sau a serviciilor sale, chiar dacă de aplicare generală pentru ansamblul întreprinderilor care utilizează aceste bunuri sau aceste servicii, să aibă un caracter selectiv, este necesar, pentru a stabili dacă situația se prezintă astfel, să se ia în considerare efectele acestei măsuri, iar nu natura sa, verificând dacă de avantajul pe care se presupune că aceasta îl conferă beneficiază în realitate numai unele întreprinderi în raport cu altele, chiar dacă, în raport cu obiectivul urmărit de regimul vizat, ansamblul întreprinderilor menționate se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă.

   Astfel, o măsură de stat de care beneficiază numai un sector de activitate sau o parte din întreprinderile din acest sector nu este în mod necesar selectivă. Aceasta este selectivă numai dacă, în cadrul unui regim juridic determinat, are ca efect să avantajeze anumite întreprinderi în raport cu altele care aparțin altor sectoare sau aceluiași sector și care se află, în raport cu obiectivul urmărit de acest regim, într‑o situație de fapt și de drept comparabilă.

   Prin urmare, faptul că un anumit aeroport se află în concurență directă cu alte aeroporturi naționale și că numai companiile aeriene care utilizează acest prim aeroport beneficiază de avantajele eventual conferite prin regulamentul referitor la taxele de aeroport menționat anterior nu este suficient pentru a demonstra caracterul selectiv al acestui regulament. Pentru a avea un asemenea caracter, ar trebui să se dovedească faptul că, în cadrul regimului juridic care ar fi aplicabil tuturor acestor aeroporturi, regulamentul menționat avantajează companiile aeriene care utilizează un anumit aeroport în detrimentul companiilor care utilizează celelalte aeroporturi și care se află, în raport cu obiectivul urmărit de acest regim, într‑o situație de fapt și de drept comparabilă.

   (a se vedea punctele 46-49, 58 și 59)

4.  Examinarea aspectului dacă o măsură de stat, chiar dacă este aplicabilă în general unui ansamblu de operatori economici, are un caracter selectiv coincide în esență cu examinarea aspectului dacă această măsură se aplică acestui ansamblu de operatori economici în mod nediscriminatoriu. Conceptul de selectivitate este legat de cel de discriminare. Pe de altă parte, această examinare a selectivității trebuie efectuată în cadrul unui regim juridic determinat, ceea ce implică, în principiu, să se definească în prealabil cadrul de referință în care se înscrie măsura vizată. Această metodă nu este rezervată examinării măsurilor fiscale, Curtea subliniind numai că determinarea cadrului de referință prezintă o importanță sporită în cazul unor măsuri fiscale, deoarece existența însăși a unui avantaj nu poate fi stabilită decât în raport cu o impozitare numită „normală”.

   (a se vedea punctele 52-55)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 78-80)