EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014L0057

Sancțiunile penale pentru abuzul de piață

Sancțiunile penale pentru abuzul de piață

Acest act legislativ al Uniunii Europene vizează sporirea integrității piețelor financiare europene.

ACT

Directiva 2014/57/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind sancțiunile penale pentru abuzul de piață (directiva privind abuzul de piață)

SINTEZĂ

Abuzurile care au loc pe piețele financiare, cum ar fi atunci când participanții pe piață răspândesc informații false privind prețurile produselor financiare, pot fi foarte dăunătoare pentru consumatori, pentru investitori și pentru economie în ansamblu.

Acest act stabilește sancțiuni penale pentru cele mai grave abuzuri de piață comise intenționat. Noile norme ar trebui să intre în vigoare cel târziu în iulie 2016 în toate statele membre ale UE.

ASPECTE-CHEIE

1.

Sancțiuni pentru persoane fizice -pedepse cu închisoarea

În baza noilor norme, utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate și manipularea pieței, două forme majore de abuz de piață, sunt sancționate cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani.

Manipularea pieței constă în manipularea artificială a prețurilor produselor financiare. De exemplu, acest lucru se poate întâmpla atunci când o persoană răspândește informații false cu privire la oferta, la cererea sau la prețul unui produs financiar.

Utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate are loc atunci când o persoană fizică tranzacționează un produs financiar având acces la „informații privilegiate”. Acestea sunt informații confidențiale referitoare la produsul financiar tranzacționat sau la compania care a emis produsul respectiv pe piață. Accesarea informațiilor de acest tip îi oferă persoanei respective un avantaj necuvenit.

Divulgarea ilegală a informațiilor privilegiate este considerată și ea ca fiind o infracțiune și se sancționează cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin doi ani. Această infracțiune are loc atunci când o persoană fizică divulgă „informații privilegiate” altor persoane, cu excepția cazului în care divulgarea se face prin exercitarea normală a profesiei.

2.

Sancțiuni pentru companiile răspunzătoare (persoane juridice)

Normele prevăd că acele companii care se fac vinovate de infracțiuni de abuz de piață sunt pasibile de amenzi penale sau de altă natură. Se pot aplica și alte sancțiuni, cum ar fi interdicția temporară sau permanentă de a desfășura activități comerciale.

Regulamentul (UE) nr. 596/2014, adoptat împreună cu aceste norme noi, consolidează sancțiunile administrative care pot fi și ele impuse pentru abuzurile de piață. De asemenea, acesta consolidează competențele de investigare ale autorităților naționale de reglementare în vederea detectării abuzurilor de pe piețele financiare.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Directiva 2014/57/UE

2.7.2014

3.7.2016

JO L 173, 12.6.2014

ACTE CONEXE

Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei, JO L 173, 12.6.2014

Data ultimei actualizări: 04.08.2014

Sus