EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32008L0101
Comercializarea cotelor de emisie de gaze cu efect de seră și aviația
Această sinteză a fost arhivată și nu va fi mai fi actualizată, deoarece documentul pe care îl sintetizează nu mai este în vigoare sau nu mai reflectă situația actuală.
Comercializarea cotelor de emisie de gaze cu efect de seră și aviația
Luând în considerare amploarea și natura globală a industriei aviatice, precum și impactul acesteia asupra mediului, UE ia măsuri ce vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, generate de aviația din Europa, și în același timp conlucrează cu comunitatea internațională prin intermediul Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) în vederea stabilirii unor măsuri la nivel global.
ACT
Directiva 2008/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activitățile de aviație în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității
SINTEZĂ
CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?
Această directivă modifică Directiva 2003/87/CE, care a stabilit Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) prin includerea emisiilor de dioxid de carbon cauzate de activităţile din sectorul aviaţiei. Prin urmare, toate zborurile către, dinspre și în toate țările UE, Norvegia, Islanda și Liechtenstein sunt reglementate de EU ETS.
ASPECTE-CHEIE
CONTEXT
Aviația este una dintre sursele de emisii de gaze cu efect de seră cu cea mai rapidă creștere la nivel global (și în UE), reprezentând aproximativ 3 % din totalul de emisii. Se estimează că, până în 2020, cantitatea de gaze cu efect de seră emise de sectorul aviației va fi mai mare cu 70 % decât în 2005, chiar și după luarea în considerare a eficienței îmbunătățite a consumului de combustibil.
TERMENI-CHEIE
Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) reprezintă un principiu fundamental al politicilor UE în vederea combaterii schimbărilor climatice, și totodată un instrument-cheie pentru reducerea rentabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din industrie. Primul - și încă de departe cel mai mare - sistem internațional de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră, EU ETS reglementează peste 11,000 centrale nucleare și uzine industriale în cele 28 de țări UE, Islanda, Norvegia și Liechtenstein, precum și emisiile din sectorul aviației.
EU ETS funcționează în baza principiului „limitare și comercializare”. Limita este stabilită pe cantitatea totală a anumitor gaze cu efect de seră care pot fi emise de fabrici, centre nucleare sau alte instalații din sistem. Limita este redusă cu timpul pentru a determina reducerea emisiilor totale. Sistemul permite comercializarea cotelor de emisie astfel încât emisiile totale generate de instalații și operatorii de aeronave să nu depășească limita impusă și să poată fi luate măsurile cel mai puțin costisitoare în vederea reducerii emisiilor.
Pentru informații suplimentare, consultați Reducerea emisiilor provenite din sectorul aviației de pe site-ul Comisiei Europene.
REFERINȚE
Act |
Intrarea în vigoare |
Termen de transpunere în legislația statelor membre |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
Directiva 2008/101/CE |
2.2.2009 |
- |
ACTE CONEXE
Decizia nr. 377/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2013 privind derogarea temporară de la Directiva 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității (JO L 113, 25.4.2013, pp. 1-4).
Regulamentul (UE) nr. 421/2014 al Parlamentului European și a Consiliului din16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității în vederea punerii în aplicare, din 2020, a unui acord internațional privind aplicarea unei măsuri unice globale bazate pe piață pentru emisiile generate de aviația internațională (JO L 129, 30.4.2014, pp. 1-4).
Data ultimei actualizări: 23.07.2015