Asistența medicală în alte țări ale UE – drepturile pacienților

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2011/24/UE privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

• Directiva stabilește condițiile în care un pacient poate călători într-o altă țară a UE pentru a primi îngrijiri medicale sigure și de înaltă calitate și pentru a i se rambursa costul de către sistemul național de asigurări de sănătate.
• De asemenea, actul încurajează cooperarea dintre sistemele naționale de asistență medicală.

ASPECTE-CHEIE

• Țara UE care furnizează tratamentul trebuie să se asigure că:
  • toate informațiile necesare sunt disponibile pentru ca pacienții să ia hotărâri în cunoștință de cauză, inclusiv cu privire la opțiunile de tratament, disponibilitatea, calitatea și siguranța asistenței medicale oferite, prețurile, autorizarea sau statutul de înregistrare;
  • există proceduri transparente pentru depunerea de plângeri;
  • există sisteme de asigurări de răspundere profesională sau garanții similare;
  • se respectă confidențialitatea datelor cu caracter personal;
  • pacienții au acces la dosarul, în format pe hârtie sau electronic, al tratamentului pe care îl primesc;
  • scala taxelor de asistență medicală percepute este aceeași ca și pentru pacienții autohtoni care se află într-o situație medicală comparabilă sau prețul perceput este calculat în conformitate cu criterii obiective, nediscriminatorii, dacă nu există un preț comparabil pentru pacienții autohtoni.
• Țara UE în care pacientul este asigurat trebuie să se asigure că:
  • se rambursează costurile asistenței medicale furnizate;
  • sunt disponibile informații privind drepturile pacienților;
  • pacienții au acces la orice tratament medical de monitorizare necesar;
  • pacienții au acces la dosarele lor medicale.
• Punctele naționale de contact există pentru a furniza informații și pentru a se consulta cu organizațiile de pacienți, cu furnizorii de servicii medicale și cu asigurătorii.
• Furnizorii de servicii medicale oferă pacienților toate informațiile necesare, astfel încât să poată lua o decizie în cunoștință de cauză, inclusiv:
  • opțiunile de tratament;
  • disponibilitatea;
  • calitatea și siguranța asistenței medicale pe care o furnizează;
  • prețurile;
  • autorizarea sau înregistrarea.
• Țara de reședință a unui pacient trebuie să ramburseze costul tratamentului conform baremelor pe care le aplică intern.
• Un pacient poate solicita autorizarea prealabilă din țara de reședință înainte de a merge în străinătate pentru tratament. Aceasta poate fi necesară dacă îngrijirile medicale implică cel puțin o noapte la spital și/sau utilizarea unui echipament medical foarte specializat și costisitor sau dacă prezintă un risc deosebit pentru pacient sau pentru populație.
• O autoritate națională poate refuza acordarea autorizării prealabile în cazul în care consideră că îi poate oferi pacientului asistența medicală într-un termen justificat din punct de vedere medical.
• Cererile pentru tratament medical într-o altă țară a UE trebuie să fie prelucrate într-un termen rezonabil.
• Prescripțiile eliberate într-o țară a UE sunt valabile într-o altă țară a UE.
• Autoritățile naționale de sănătate trebuie să coopereze între ele la punerea în aplicare a legislației și la dezvoltarea rețelelor europene de referință între furnizorii de servicii medicale și centrele de expertiză.
• Cooperarea se extinde la abordarea bolilor rare, la dezvoltarea eSănătății și la evaluarea noilor tehnologii medicale.
• Actul legislativ nu vizează asistența de lungă durată sau alocarea și accesul la organe sau vaccinări.
• Directiva nu afectează modul în care țările UE organizează și finanțează sistemele naționale de sănătate pentru proprii cetățeni.
• Comisia Europeană elaborează un raport la fiecare trei ani privind modul de funcționare al sistemului și de aplicare a directivei. Primul raport a fost adoptat în septembrie 2015 și unul ulterior a fost adoptat în septembrie 2018.

Comisia a adoptat o serie de acte de punere în aplicare și delegate legate de Directiva 2011/24/UE. Printre acestea se numără:

• Directiva de punere în aplicare 2012/52/UE privind recunoașterea prescripțiilor medicale emise într-o altă țară a UE;
• Decizia de punere în aplicare 2013/329/UE de stabilire a normelor pentru înființarea, gestionarea și funcționarea transparentă a rețelei autorităților sau organismelor naționale responsabile de evaluarea tehnologiilor medicale;
• Decizia delegată 2014/286/UE de stabilire a criteriilor și condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească rețelele europene de referință și furnizorii de servicii medicale care doresc să se alăture unei rețele europene de referință;
• Decizia de punere în aplicare 2014/287/UE de stabilire a criteriilor pentru înființarea și evaluarea rețelelor europene de referință și a membrilor lor și pentru facilitarea schimbului de informații și de expertiză privind înființarea și evaluarea unor asemenea rețele;
• Decizia de punere în aplicare 2019/1765 privind înființarea, gestionarea și funcționarea rețelei de autorități naționale responsabile cu e-sănătatea, care a fost modificată ulterior de Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1023 în ceea ce privește schimbul transfrontalier de date dintre aplicațiile mobile naționale de depistare a contacților și de avertizare în contextul combaterii pandemiei de COVID-19. În special, Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1023 adaugă două noi anexe la Decizia de punere în aplicare 2019/1765, care se referă, respectiv, la responsabilitățile:
  • țărilor UE participante, ca operatori asociați pentru portalul federației pentru procesarea transfrontalieră între aplicațiile mobile naționale de depistare a contacților și de avertizare; și
  • Comisiei, ca procesator de date pentru portalul federației pentru procesarea transfrontalieră între aplicațiile mobile naționale de depistare a contacților și de avertizare.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se aplică de la 24 aprilie 2011, iar țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația proprie până la 25 octombrie 2013.

CONTEXT

• Motivul pentru care a fost necesară clarificarea normelor pentru asistența medicală transfrontalieră este acela că normele au fost dezvoltate pe baza unor hotărâri individuale ale Curții de Justiție a Uniunii Europene de-a lungul unei perioade de peste 10 ani. Directiva a fost concepută în mod specific pentru a clarifica drepturile la asistență medicală care derivă din hotărârile Curții pe baza articolului 56 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și pentru a permite utilizarea în practică a acestor drepturi. Directiva vizează clarificarea relației dintre normele sale privind asistența medicală transfrontalieră și cadrul existent furnizat de Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (a se vedea sinteza) privind coordonarea sistemelor de securitate socială.
• Pentru informații suplimentare, consultați:
  • Asistență medicală transfrontalieră – prezentare generală (Comisia Europeană);
  • Comunicare a Comisiei - Orientări privind Asistența de urgență acordată de UE în cadrul Cooperării transfrontaliere în materie de asistență medicală acordată în contextul crizei determinate de COVID-19 (Comisia Europeană).

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (JO L 88, 4.4.2011, pp. 45-65)

Modificările succesive aduse Directivei 2011/24/UE au fost integrate în textul de bază. A se vedea versiunea consolidată.

DOCUMENTE CONEXE

Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1023 a Comisiei din 15 iulie 2020 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/1765 în ceea ce privește schimbul transfrontalier de date dintre aplicațiile mobile naționale de depistare a contacților și de avertizare în contextul combaterii pandemiei de COVID-19 (JO L 227I, 16.7.2020, pp. 1-9)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1765 a Comisiei din 22 octombrie 2019 de stabilire a normelor pentru înființarea, gestionarea și funcționarea rețelei de autorități naționale responsabile cu e-sănătatea și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare 2011/890/UE (JO L 270, 24.10.2019, pp. 83-93)

A se vedea versiunea consolidată.

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2011/24/UE privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere [COM(2018) 651 final, 21.9.2018]

Decizia delegată 2014/286/UE a Comisiei din 10 martie 2014 de stabilire a criteriilor și condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească rețelele europene de referință și furnizorii de servicii medicale care doresc să se alăture unei rețele europene de referință [JO L 147, 17.5.2014, pp. 71-78]

Decizia de punere în aplicare 2014/287/UE a Comisiei din 10 martie 2014 de stabilire a criteriilor pentru înființarea și evaluarea rețelelor europene de referință și a membrilor lor și pentru facilitarea schimbului de informații și de expertiză privind înființarea și evaluarea unor asemenea rețele (JO L 147, 17.5.2014, pp. 79-87)

A se vedea versiunea consolidată.

Decizia de punere în aplicare 2013/329/UE a Comisiei din 26 iunie 2013 de stabilire a normelor pentru înființarea, gestionarea și funcționarea transparentă a rețelei autorităților sau organismelor naționale responsabile de evaluarea tehnologiilor medicale (JO L 175, 27.6.2013, pp. 71-72)

Directiva de punere în aplicare 2012/52/UE a Comisiei din 20 decembrie 2012 de stabilire a unor măsuri pentru facilitarea recunoașterii prescripțiilor medicale emise în alt stat membru (JO L 356, 22.12.2012, pp. 68-70)

Data ultimei actualizări: 14.09.2020