Autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice

Această directivă creează un cadru juridic care să garanteze libertatea de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice în întreaga Uniune Europeană.

ACT

Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea)

SINTEZĂ

Directiva privind autorizarea face parte din „pachetul telecomunicații”, care cuprinde încă patru directive (directiva-cadru, Directiva privind accesul, Directiva privind serviciul universal și Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) și definește cadrul de reglementare al cărui scop este de a spori competitivitatea sectorului rețelelor și serviciilor de comunicații electronice.

În 2009, „pachetul telecomunicații” a fost modificat prin Directiva privind o mai bună legiferare și prin Directiva privind drepturile cetățenilor, precum și prin înființarea Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC).

Domeniul de aplicare, obiectivul și principiul general

Directiva reglementează autorizațiile pentru toate rețelele și serviciile de comunicații electronice, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate publicului. Aceasta se aplică acordării drepturilor de utilizare a frecvențelor radio atunci când o astfel de utilizare implică furnizarea unei rețele sau a unui serviciu de comunicații electronice, de regulă contra unei remunerații.

Obiectivul este de a armoniza piața rețelelor și serviciilor de comunicații electronice prin limitarea reglementării la minimul necesar.

Principala inovație o reprezintă înlocuirea licențelor individuale cu autorizația generală pentru toate rețelele sau serviciile de comunicații electronice, alături de un sistem special de alocare a frecvențelor și a numerelor.

Astfel, furnizarea de rețele sau servicii de comunicații electronice poate să fie supusă numai unei autorizații generale, fără a fi necesară obținerea unei decizii explicite sau a oricărui alt act administrativ al autorității naționale de reglementare (ANR), procedura limitându-se astfel la o singură notificare pentru companiile în cauză.

Drepturile care decurg din autorizația generală

Autorizația generală le acordă companiilor dreptul de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice. În cazul în care aceste companii furnizează rețele și servicii de comunicații electronice publicului, ele au dreptul:

—	să negocieze interconectarea cu alți furnizori din UE;

—	să obțină accesul sau interconectarea la rețelele altor furnizori;

—	să fie desemnate în vederea furnizării anumitor funcții ale unui serviciu universal.

Drepturile de utilizare a frecvențelor radio și a numerelor

Țările UE facilitează utilizarea frecvențelor radio prin autorizații generale, dar, dacă este necesar, pot condiționa utilizarea frecvențelor radio de acordarea unor drepturi individuale în vederea:

—	evitării bruiajului dăunător;

—	asigurării calității tehnice a serviciului;

—	protejării utilizării eficiente a spectrului;

—	îndeplinirii altor obiective de interes general definite de țările UE.

Drepturile de utilizare a frecvențelor radio și a numerelor trebuie acordate prin proceduri deschise, obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale.

Deciziile privind drepturile de utilizare trebuie să fie adoptate și făcute publice cât mai repede posibil după primirea cererii complete de către ANR.

Condiții aferente autorizației generale și drepturilor de utilizare specifice

Autorizația generală și drepturile de utilizare pot fi supuse numai condițiilor enumerate în anexa la directivă, de exemplu:

—	contribuțiile financiare la finanțarea serviciului universal;

—	interoperabilitatea serviciilor și interconectarea rețelelor;

—	accesibilitatea și portabilitatea numerelor, portabilitatea însemnând că utilizatorii își pot păstra numărul de telefon atunci când trec la un alt operator;

—	cerințe privind mediul, planificarea urbană și amenajarea teritoriului;

—	protecția datelor cu caracter personal și a vieții private;

—	obligația de a transmite anumite programe de televiziune și de radio („obligația de redifuzare”);

—	posibilitatea impunerii unor taxe administrative pentru întreprinderi;

—	restricții cu privire la difuzarea de conținut ilegal.

Limitarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio

Acordarea unor drepturi limitate de utilizare a frecvențelor radio trebuie supusă unor criterii de selecție transparente, nediscriminatorii și proporționale.

Țările UE pot limita numărul de drepturi de utilizare care se acordă pentru frecvențele radio sau pot prelungi valabilitatea drepturilor existente, în baza anumitor condiții și proceduri, cum ar fi consultarea tuturor părților interesate, publicarea eventualelor decizii împreună cu motivele și revizuirea limitării la intervale rezonabile.

Atunci când o țară a UE ajunge la concluzia că se pot acorda drepturi suplimentare de utilizare a frecvențelor radio, acesta trebuie să publice această concluzie și să formuleze o invitație în vederea prezentării solicitărilor pentru astfel de drepturi.

Respectarea condițiilor

ANR-urile monitorizează și supraveghează respectarea cerințelor autorizației generale sau ale drepturilor de utilizare și ale obligațiilor specifice. În cazul în care o întreprindere nu respectă una sau mai multe dintre aceste condiții și nu corectează încălcările în perioada stabilită, autoritățile competente pot fi împuternicite să impună ordine de încetare a încălcării sau sancțiuni financiare. În cazul unor încălcări grave și repetate, acestea pot împiedica o întreprindere să își continue activitatea de furnizare a rețelelor sau serviciilor de comunicații electronice sau pot suspenda sau retrage drepturile de utilizare.

Taxe administrative și redevențe

ANR-urile pot impune taxe administrative companiilor care furnizează un serviciu sau o rețea în cadrul autorizației generale sau cărora li s-a acordat un drept de utilizare. Aceste taxe vor acoperi costurile aferente gestionării, controlării și aplicării sistemului de autorizare generală, a drepturilor de utilizare și a obligațiilor specifice și pot include costuri pentru cooperare, armonizare și standardizare internațională, analize de piață, monitorizarea conformității și alte controale de piață, precum și alte cheltuieli aferente altor lucrări de reglementare. În cazul în care impun asemenea taxe, ANR-urile trebuie să publice o prezentare anuală a costurilor administrative și a valorii totale a taxelor percepute.

De asemenea, autoritatea competentă poate impune o taxă pentru drepturile de utilizare a frecvențelor radio și pentru drepturile de instalare a infrastructurii.

ACTE CONEXE

Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (JO L 337, 18.12.2009, pp. 11-36)

Orientările Comisiei privind analiza pieței și evaluarea puterii semnificative pe piață conform cadrului de reglementare al Comunității pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (JO C 165, 11.7.2002, pp. 6-31)

În conformitate cu noul cadru de reglementare privind serviciile de comunicații, aceste orientări, care au fost adoptate în iulie 2002, stabilesc principiile pe care trebuie să se bazeze analiza de piață a autorităților de reglementare pentru a garanta o concurență eficace.

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor măsuri privind piața unică europeană a comunicațiilor electronice și de realizare a unui continent conectat și de modificare a Directivelor 2002/20/CE, 2002/21/CE și 2002/22/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1211/2009 și (UE) nr. 531/2012. (COM/2013/0627 final, 11.9.2013 - nepublicată în Jurnalul Oficial)

Data ultimei actualizări: 10.09.2015