EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Linii directoare pentru depunerea programelor de dezvoltare

Linii directoare pentru depunerea programelor de dezvoltare

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 288/2014 – condiții uniforme pentru prezentarea informațiilor pentru programele de dezvoltare ale UE

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

  • Acesta stabilește modele uniforme pentru prezentarea informațiilor pentru programele operaționale:
    • unul pentru programele operaționale în cadrul obiectivului Uniunii Europene (UE) privind investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă,
    • un altul pentru programele de cooperare în cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană.
  • Aceste norme asigură faptul că informațiile furnizate sunt consecvente, comparabile și, dacă este necesar, pot fi agregate.
  • Ele asigură, de asemenea, faptul că programele respectă obiectivele pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

ASPECTE-CHEIE

Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune contribuie la dezvoltarea și urmărirea acțiunilor UE care consolidează coeziunea sa economică, socială și teritorială, prin urmărirea a două obiective principale.

  • 1.
    Investiții pentru creștere și locuri de muncă

    Regulamentul de modificare (UE) 2021/435, înlocuiește anexa I a Regulamentului (UE) nr. 288/2014 și introduce modificări modelelor pentru programele operaționale din cadrul obiectivului privind investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă pentru a oferi asistență în cadrul obiectivului tematic „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pentru pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei”.

    Această modificare a luat în considerare posibilitatea de a aplica temporar o rată de cofinanțare de 100 % în cazul cheltuielilor declarate în cererile de plată în decursul anului fiscal care începe la 1 iulie 2020 și se încheie la 30 iunie 2021 pentru una sau mai multe axe prioritare dintr-un program sprijinit de Fondul european de dezvoltare regională, de Fondul social european sau de Fondul de coeziune.

    Modelul prezentat în regulament pentru prezentarea informațiilor privind astfel de programe stabilește următoarele orientări:

    • finanțarea este asigurată în principal prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională și al Fondului social european, cum ar fi prin intermediul inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor;
    • resursele sunt alocate pentru trei categorii de regiuni ale UE:
      • regiuni mai puțin dezvoltate*;
      • regiuni aflate în tranziție*;
      • regiuni mai dezvoltate*;
    • programele operaționale sunt alcătuite din axe prioritare care se pot referi la mai mult de o categorie de regiuni și pot combina investiții din diferite fonduri UE;
    • modul în care programul operațional contribuie la o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și la realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale – inclusiv o justificare a opțiunilor de politică, a priorităților de investiții și a nivelului de finanțare;
    • dacă o axă prioritară se referă la mai mult de un fond, sprijinul acordat de UE și cel al contrapartidei naționale sunt defalcate pe fiecare fond, cu o rată separată de cofinanțare aferentă fiecărui fond;
    • dacă o axă prioritară acoperă mai mult de o categorie de regiune, sprijinul acordat de UE și cel al contrapartidei naționale sunt defalcate pe categorie de regiune, cu o rată separată de cofinanțare aferentă fiecărei categorii de regiune;
    • programul operațional ar trebui:
  • 2.
    Cooperare teritorială europeană (Interreg)

    Regulamentul de modificare (UE) 2021/435 modifică, de asemenea, anexa II a Regulamentului (UE) nr. 288/2014, introducând modificări modelelor pentru programe operaționale în cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană pentru a oferi asistență în cadrul obiectivului tematic „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pentru pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei”.

    Această modificare ia în considerare posibilitatea de a aplica temporar o rată de cofinanțare de 100 % în cazul cheltuielilor declarate în cererile de plată în decursul anului fiscal care începe la 1 iulie 2020 și se încheie la 30 iunie 2021 pentru una sau mai multe axe prioritare dintr-un program sprijinit de Fondul european de dezvoltare regională, de Fondul social european sau de Fondul de coeziune.

    Modelul prezentat în regulament pentru prezentarea informațiilor privind astfel de programe stabilește următoarele orientări:

    • pentru perioada 2021-2027, Interreg urmărește să încurajeze dezvoltarea economică, socială și teritorială armonioasă a UE în ansamblul său și a țărilor vecine, o Europă mai ecologică și cu emisii reduse de dioxid de carbon, o mai bună guvernanță în materie de cooperare și o mai mare siguranță și securitate în Europa;
    • dacă programele pentru regiunile cele mai îndepărtate ale UE combină elemente transfrontaliere și transnaționale, pentru fiecare dintre acestea sunt stabilite axe prioritare separate;
    • modul în care programul contribuie la obiectivele de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și la realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale – inclusiv o justificare a opțiunilor de politică, a priorităților de investiții și a nivelului de finanțare;
    • include o descriere a abordării dezvoltării teritoriale, inclusiv, după caz:
    • conține indicatori comuni și specifici de realizare a programelor, inclusiv obiective finale;
    • dacă programele pentru regiunile cele mai îndepărtate combină alocări pentru cooperarea transfrontalieră și transnațională, pentru fiecare dintre acestea vor fi stabilite axe prioritare separate;
    • respectă anumite principii generale:
      • dezvoltarea durabilă;
      • egalitatea de șanse și nediscriminarea;
      • egalitatea între bărbați și femei.

Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE) – sprijin de urgență pentru persoanele care fug din calea invaziei ruse din Ucraina

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/872 modifică Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 288/2014, aducând modificări atât modelului pentru programe operaționale în cadrul obiectivului privind investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă (anexa I), cât și modelului de programe de cooperare în cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană (anexa II) în ceea ce privește acțiunile de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE), adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2022/562 – o inițiativă care permite statelor membre și regiunilor să ofere sprijin de urgență persoanelor care fug din calea invaziei ruse din Ucraina (a se vedea sinteza).

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la 23 martie 2014.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Regiuni mai puțin dezvoltate. Regiuni în care produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor este mai mic de 75 % din media UE.
Regiuni aflate în tranziție. Regiuni al căror PIB pe cap de locuitor este cuprins între 75 % și 90 % din media UE.
Regiuni mai dezvoltate. Regiuni al căror PIB pe cap de locuitor este mai mare de 90 % din media UE.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 288/2014 al Comisiei din 25 februarie 2014 de stabilire a normelor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime cu privire la modelul pentru programele operaționale în cadrul obiectivului privind investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană cu privire la modelul pentru programele de cooperare în cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană (JO L 87, 22.3.2014, pp. 1-48).

Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) nr. 288/2014 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) 2022/562 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 aprilie 2022 Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 și (UE) nr. 223/2014 în ceea ce privește Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE) (JO L 109, 8.4.2022, pp. 1-5).

Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, pp. 320-469).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, pp. 470-486).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006 (JO L 347, 20.12.2013, pp. 281-288).

Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (JO L 347, 20.12.2013, pp. 259-280).

Data ultimei actualizări: 18.07.2022

Top