Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Cele două sisteme de radionavigație prin satelit ale Europei își continuă dezvoltarea

Legal status of the document This summary has been archived and will not be updated. See 'Programul spațial al UE (2021-2027) – Agenția Uniunii Europene pentru Programul spațial' for an updated information about the subject.

Cele două sisteme de radionavigație prin satelit ale Europei își continuă dezvoltarea

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) nr. 1285/2013 privind punerea în aplicare și exploatarea sistemelor europene de radionavigație prin satelit

Decizia nr. 1104/2011/UE privind modalitățile de acces la serviciul public reglementat oferit de sistemul global de radionavigație prin satelit constituit în cadrul programului Galileo

Decizia 2014/496/PESC privind aspecte ale desfășurării, funcționării și utilizării Sistemului Global de Navigație prin Satelit European care afectează securitatea UE

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT ȘI AL ACESTOR DECIZII?

  • Regulamentul (UE) nr. 1285/2013:
    • stabilește normele privind gestionarea și finanțarea celor două sisteme de radionavigație prin satelit ale UE, Galileo și EGNOS (European geostationary navigation overlay service – Serviciul european geostaționar mixt de navigare). Fiecare set de infrastructură constă în sateliți și o rețea de stații terestre;
    • urmărește să răspundă nevoilor celor două programe, în special în ceea ce privește guvernanța și securitatea, să asigure buna gestiune financiară a acestora și să le promoveze utilizarea.
  • Decizia nr. 1104/2011/UE prevede modalitățile de acces la serviciul public reglementat (PRS) oferit de sistemul global de radionavigație prin satelit constituit în cadrul programului Galileo.
  • Decizia 2014/496/PESC vizează aspecte ale desfășurării, funcționării și utilizării Sistemului Global de Navigație prin Satelit European care afectează securitatea UE.

ASPECTE-CHEIE

Galileo

  • urmărește să configureze și să opereze prima infrastructură globală de radionavigație prin satelit și localizare (sistemul furnizează date de radionavigație, oră și locație) concepută special în scopuri civile, care poate fi utilizată de către o varietate de actori publici și privați din Europa și din întreaga lume. Noul sistem este conceput astfel încât să funcționeze independent de alte sisteme existente – precum sistemul de poziționare globală (The Global Positioning System – GPS) al Statelor Unite, sistemul Glonass al Rusiei sau sistemul de sateliți pentru navigație BeiDou (BDS) al Chinei – sau alte sisteme potențiale;
  • pe lângă serviciul deschis (OS), oferă un serviciu public reglementat (PRS) rezervat utilizatorilor autorizați de guverne (pentru aplicațiile sensibile care necesită un nivel ridicat de continuitate a serviciului) și contribuie la serviciul de căutare și salvare (SAR) din sistemul COSPAS-SARSAT;
  • este conceput astfel încât să fie interoperabil cu alte sisteme globale de radionavigație prin satelit. Această interoperabilitate le va permite producătorilor să realizeze echipamente terminale care să proceseze mai multe sisteme.

Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/413 stabilește poziționarea diferitelor componente terestre care compun infrastructura Galileo, inclusiv:

  • două centre de control – în Germania și Italia;
  • un centru de monitorizare a securității împărțit între două locații – în Franța și în Regatul Unit (UK) (1);
  • un centru de referință – în Țările de Jos.

În lumina retragerii Regatului Unit  (1) din UE, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/115 a modificat Decizia (UE) 2016/413, lansând procesul de transfer al centrului de monitorizare a securității din Regatul Unit  (1) în Spania.

EGNOS

  • urmărește îmbunătățirea calității semnalelor deschise recepționate de la sistemele globale de radionavigație prin satelit existente (GNSS), precum și a semnalelor recepționate de la serviciul deschis oferit de sistemul Galileo;
  • oferă anumite aplicații sofisticate esențiale din punctul de vedere al siguranței, cum ar fi cele pentru ghidarea aeronavelor atât pe verticală, cât și pe orizontală în timpul abordurilor de aterizare sau navigarea ambarcațiunilor prin canalele înguste.

Finanțarea

În perioada 2014-2020, UE pune la dispoziție finanțări de aproximativ 7 miliarde EUR pentru activități conexe. Comisia Europeană deține responsabilitatea generală asupra celor două programe și gestionează fondurile.

Finanțarea se folosește pentru:

  • finalizarea fazei de desfășurare a programului Galileo până la 31 decembrie 2020 (de exemplu, construirea și protejarea infrastructurii din spațiu și de la sol);
  • faza de exploatare a programului Galileo (de exemplu, gestionarea, întreținerea, îmbunătățirea și protejarea infrastructurii din spațiu și de la sol);
  • faza de exploatare a programului EGNOS (de exemplu, gestionarea, întreținerea, îmbunătățirea și protejarea infrastructurii din spațiu și de la sol);
  • gestionarea și monitorizarea programelor Galileo și EGNOS.

Raport privind punerea în aplicare

În 2017, Comisia a publicat un raport privind punerea în aplicare a programelor Galileo și EGNOS. Concluzia raportului este că Galileo și EGNOS au îndeplinit toate etapele care erau prevăzute pentru perioada în cauză și se fac progrese în direcția realizării tuturor obiectivelor de punere în aplicare a programului prevăzute pentru 2020.

Agenția GNSS European și Agenția Spațială Europeană (ESA)

Regulamentul determină rolurile Agenției GNSS European și ale Agenției Spațiale Europene, accentuând principiul unei distribuții stricte a sarcinilor și a responsabilităților între entitățile implicate în guvernanța programelor Galileo și EGNOS (în special între Comisie, Agenția GNSS European și ESA, sub responsabilitatea generală a Comisiei).

GNSS

Mai sunt de menționat două decizii în contextul GNSS:

  • Decizia nr. 1104/2011/UE stabilește modalitățile în care țările UE, Consiliul, Comisia, SEAE, agențiile UE, țările din afara UE și organizațiile internaționale pot accesa PRS oferit de sistemul GNSS înființat în cadrul programului Galileo. PRS este un serviciu securizat și criptat destinat aplicațiilor sensibile și trebuie să rămână operațional chiar și în situații de criză în care alte servicii ar putea fi întrerupte. Accesul trebuie limitat la utilizatorii autorizați, în principal autorități publice, precum poliția, autoritățile responsabile de controalele la frontiere sau autoritățile responsabile cu protecția civilă;
  • Decizia 2014/496/PESC se referă la aspecte ale desfășurării, funcționării și utilizării sistemului GNSS care afectează securitatea UE. Aceasta stabilește responsabilitățile Consiliului și ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate în ceea ce privește prevenirea unei amenințări la adresa securității UE sau a uneia ori a mai multor țări ale UE sau diminuarea prejudiciilor aduse intereselor esențiale ale UE sau ale uneia ori ale mai multor țări ale UE ca urmare a desfășurării, a funcționării sau a utilizării sistemului GNSS European, în special ca rezultat al unei situații internaționale care necesită o acțiune din partea UE sau în cazul unei amenințări la adresa sistemului în sine sau a serviciilor acestuia.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL ȘI DECIZIILE?

Regulamentul (UE) nr. 1285/2013 se aplică de la 1 ianuarie 2014.

Decizia nr. 1104/2011/UE se aplică de la 5 noiembrie 2011.

Decizia 2014/496/PESC se aplică de la 22 iulie 2014.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Regulamentul (UE) nr. 1285/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind punerea în aplicare și exploatarea sistemelor europene de radionavigație prin satelit și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 876/2002 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, pp. 1-24)

Decizia nr. 1104/2011/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind modalitățile de acces la serviciul public reglementat oferit de sistemul global de radionavigație prin satelit constituit în cadrul programului Galileo (JO L 287, 4.11.2011, pp. 1-8)

Decizia 2014/496/PESC a Consiliului din 22 iulie 2014 privind aspecte ale desfășurării, funcționării și utilizării Sistemului Global de Navigație prin Satelit European care afectează securitatea Uniunii Europene și de abrogare a Acțiunii comune 2004/552/PESC (JO L 219, 25.7.2014, pp. 53-55)

DOCUMENTE CONEXE

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind punerea în aplicare a programelor Galileo și EGNOS și performanța Agenției GNSS European [COM(2017) 616 final, 23.10.2017]

Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/413 a Comisiei din 18 martie 2016 de stabilire a poziționării infrastructurii terestre a sistemului constituit în cadrul programului Galileo și de prevedere a măsurilor necesare pentru a asigura funcționarea acestuia, și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare 2012/117/UE (JO L 74, 19.3.2016, pp. 45-49)

Modificările succesive aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/413 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Regulamentul (UE) nr. 912/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2010 de instituire a Agenției GNSS European, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1321/2004 al Consiliului privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigație prin satelit și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 276, 20.10.2010, pp. 11-21)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 16.07.2020



(1) Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană și, de la 1 februarie 2020, are statut de țară terță (țară din afara UE).

Top