Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32021R0818

    Europa creativă

    Europa creativă

     

    SINTEZĂ PRIVIND:

    Regulamentul (UE) 2021/818 de instituire a programului „Europa creativă” (2021-2027)

    CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

    Programul „Europa creativă” are ca obiectiv:

    • protejarea, dezvoltarea și promovarea diversității și a patrimoniului cultural și lingvistic european;
    • creșterea competitivității și a potențialului economic al sectoarelor culturale și creative, în special în ce privește sectorul audiovizual.

    ASPECTE-CHEIE

    Programul are trei obiective specifice:

    • intensificarea cooperării artistice și culturale la nivelul Uniunii Europene (UE) în vederea sprijinirii creării de opere europene și a consolidării dimensiunii economice, sociale și externe a sectoarelor culturale și creative europene, precum și a inovării și mobilității în cadrul acestora;
    • promovarea competitivității, a scalabilității, a cooperării, a inovării și a durabilității, inclusiv prin mobilitate, în sectorul audiovizual european;
    • promovarea cooperării în materie de politici și a acțiunilor inovatoare care sprijină toate componentele programului, precum și promovarea unui peisaj mediatic diversificat, independent și pluralist și a educației în domeniul mass-mediei, încurajând astfel libertatea de exprimare artistică, dialogul intercultural și incluziunea socială.

    Componente de acțiune

    Programul cuprinde trei componente distincte, fiecare având priorități definite:

    • componenta cultură, care acoperă sectoarele culturale și creative, cu excepția sectorului audiovizual – prioritățile acesteia includ consolidarea cooperării transnaționale și a dimensiunii transfrontaliere a creației, circulației și vizibilității operelor europene;
    • componenta media, care acoperă sectorul audiovizual – prioritățile acesteia includ stimularea colaborării, a mobilității și a inovării transfrontaliere în crearea și producerea de opere audiovizuale europene;
    • componenta transsectorială, care acoperă acțiuni vizând toate sectoarele culturale și creative – prioritățile acesteia includ sprijinirea cooperării politice transnaționale transsectoriale privind promovarea rolului culturii în incluziunea socială și a cooperării privind libertatea artistică, precum și a jurnalismului de calitate și a educației în domeniul mass-mediei.

    Buget

    • Programul se desfășoară între 1 ianuarie 2021 și 31 decembrie 2027, adică pe durata cadrului financiar multianual.
    • Programul are un buget de 1,842 miliarde EUR în prețuri curente, cu un buget suplimentar de 600 de milioane EUR în prețurile din 2018.
    • Cel puțin 33 % din această sumă este alocată culturii, cel puțin 58 % mass-mediei și până la 9 % acțiunilor transsectoriale.
    • Regulamentul include formele de finanțare ale UE disponibile și normele privind acordarea unor astfel de fonduri.

    DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

    Se aplică de la 1 ianuarie 2021.

    CONTEXT

    DOCUMENTUL PRINCIPAL

    Regulamentul (UE) 2021/818 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2021 de instituire a programului „Europa creativă” (2021-2027) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1295/2013 (JO L 189, 28.5.2021, pp. 34-60)

    DOCUMENTE CONEXE

    Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, pp. 1-222)

    Data ultimei actualizări: 19.07.2021

    Sus