(1)

Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) instituie Codul vamal al Uniunii (denumit în continuare „codul”) și stabilește normele și procedurile generale aplicabile mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sau scoase de pe acesta.

(2)

Comuna italiană Campione d'Italia, o enclavă italiană pe teritoriul Elveției, și apele italiene ale lacului Lugano ar trebui incluse în teritoriul vamal al Uniunii, deoarece nu mai sunt valabile motivele care au justificat în trecut excluderea respectivelor teritorii, precum izolarea lor și dezavantajele lor economice. Din aceleași motive, respectivele teritorii ar trebui să fie incluse în regimul general al accizelor, continuând să fie excluse însă din sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. Pentru a se asigura că aceste modificări se aplică în mod consecvent din același moment, includerea acestor teritorii în teritoriul vamal al Uniunii ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2020.

(3)

Codul ar trebui modificat pentru a se clarifica faptul că titularul unei decizii referitoare la informațiile tarifare obligatorii (o decizie ITO) poate utiliza respectiva decizie ITO pe o perioadă de până la șase luni de la revocarea acesteia dacă motivul revocării este faptul că respectiva decizie nu respectă legislația vamală sau că nu au fost ori nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru luareadeciziilor ITO.

(4)

Depozitarea temporară ar trebui adăugată la lista formalităților vamale vizate de dispoziția din cod care prevede stingerea unei datorii vamale când nerespectarea care a dus la nașterea datoriei vamale nu a avut consecințe semnificative asupra funcționării corecte a regimului declarat și nu constituie o tentativă de fraudă, iar situația a fost regularizată ulterior. În scopul stingerii unei datorii vamale în cazurile respective, depozitarea temporară nu ar trebui tratată în mod diferit față de un regim vamal. Ar trebui modificată și delegarea de competențe către Comisie în vederea completării dispoziției respective din cod, astfel încât această delegare de competențe să includă depozitarea temporară.

(5)

În cazul în care autoritățile vamale trebuie să invalideze o declarație sumară de intrare deoarece mărfurile care fac obiectul declarației nu au fost introduse pe teritoriul vamal al Uniunii, declarația sumară de intrare ar trebui să fie invalidată fără întârziere după 200 de zile de la depunerea declarației, și nu în termen de 200 de zile, dat fiind că acesta este termenul în care mărfurile trebuie introduse pe teritoriul vamal al Uniunii.

(6)

Pentru a permite autorităților vamale să efectueze o analiză adecvată a riscurilor și controale corespunzătoare bazate pe analiza riscurilor, este necesar să se asigure că operatorii economici furnizează acestor autorități date și informații prealabile sosirii referitoare la mărfurile neunionale, sub forma unei declarații sumare de intrare. Atunci când nu s-a depus o declarație sumară de intrare înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal al Uniunii și nu s-a făcut derogare de la obligația de a depune această declarație, operatorii economici ar trebui să prezinte, în declarațiile lor vamale sau în declarațiile de depozitare temporară, datele și informațiile în mod normal cuprinse în declarațiile sumare de intrare. În acest scop, ar trebui oferită posibilitatea de a depune o declarație vamală sau o declarație de depozitare temporară în loc de o declarație sumară de intrare numai în cazul în care autoritățile vamale cărora li se prezintă mărfurile permit o astfel de posibilitate. În cazul în care autoritățile vamale trebuie să invalideze o declarație de depozitare temporară deoarece mărfurile care fac obiectul declarației nu au fost prezentate în vamă, acea declarație ar trebui invalidată fără întârziere după trecerea a 30 de zile de la depunerea acesteia, și nu în termen de 30 de zile, dat fiind că acesta este termenul în care trebuie prezentate mărfurile în vamă.

(7)

Ar trebui să se ofere o scutire totală de taxe la import în cazul mărfurilor care au fost reparate sau modificate sub regimul de perfecționare pasivă într-o țară sau pe un teritoriu cu care Uniunea a încheiat un acord internațional ce prevede o astfel de scutire, astfel încât să se asigure că Uniunea își respectă angajamentele internaționale în acest sens. Întrucât domeniul de aplicare al respectivei scutiri este limitat la importul produselor care au fost efectiv reparate sau modificate în țara sau pe teritoriul în cauză, acesta nu ar trebui extins la importul de produse reparate sau modificate obținute din mărfuri echivalente sau al importului de produse de înlocuire în cadrul sistemului de schimb standard. Scutirea de taxe la import nu ar trebui așadar să se aplice acestor mărfuri și produse.

(8)

În cazul în care autoritățile vamale trebuie să invalideze o declarație sumară de ieșire sau o notificare de reexport deoarece mărfurile în cauză nu au fost scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii, declarația sau notificarea ar trebui invalidată fără întârziere după trecerea a 150 de zile de la depunerea acesteia, și nu în termen de 150 de zile, dat fiind că acesta este termenul în care mărfurile trebuie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.

(9)

În conformitate cu principiul proporționalității, este necesar și oportun, în vederea realizării obiectivelor fundamentale de a permite uniunii vamale să funcționeze în mod eficace și de a implementa politica comercială comună, să se remedieze o serie de probleme tehnice care au fost identificate în cursul punerii în aplicare a codului de la intrarea sa în vigoare, să se includă două teritorii ale unui stat membru în cuprinsul teritoriului vamal al Uniunii și să se alinieze codul la acordurile internaționale care nu erau în vigoare la data adoptării sale. Prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(10)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 952/2013 ar trebui modificat în consecință,