31.7.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 203/31

(1)

Prin intermediul unei plângeri, Comisia a fost informată cu privire la anumite măsuri de ajutor pe care Franța le-a acordat în favoarea întreprinderii Arbel Fauvet Rail (denumită în continuare „AFR”). La 28 ianuarie 2006, 25 octombrie 2006, 30 ianuarie 2007 și 6 iunie 2007, Franța a furnizat informații suplimentare.

(2)

Prin scrisoarea din 12 septembrie 2007, Comisia a informat Franța cu privire la decizia sa de a iniția, pentru ajutorul în cauză, procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE.

(3)

Franța a prezentat observații prin comunicările din 12 octombrie 2007 și din 18 și 19 decembrie 2007.

(4)

Decizia Comisiei de a iniția procedura oficială de investigare a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (3). Comisia a invitat părțile interesate să-și prezinte observațiile cu privire la ajutorul în cauză.

(5)

Comisia nu a primit nicio observație de la părțile interesate.

(6)

La 2 aprilie 2008, Comisia a adoptat, în ceea ce privește măsurile în cauză, o decizie negativă (4) cu ordin de recuperare (denumită în continuare „decizia AFR originală”).

(7)

Decizia AFR originală a fost atacată în instanță de către Regiunea Nord-Pas-de-Calais (T-267/08), la 9 iulie 2008, și de către Communauté d'Agglomération du Douaisis (T-279/08), la 17 iulie 2008. Unul dintre motivele invocate de părțile reclamante în sprijinul anulării a fost lipsa motivării în ceea ce privește calcularea elementului de ajutor. Părțile reclamante au arătat, de asemenea, că, atunci când a calificat, în mod eronat, AFR ca fiind o întreprindere în dificultate, Comisia ar fi comis o eroare manifestă de apreciere.

(8)

Calcularea cuantumului ajutorului în decizia AFR originală din 2 aprilie 2008 s-a făcut pe baza unei metode formulate în decizia anterioară a Comisiei în cazul C-38/2005 „Grupul Biria” (denumită în continuare „decizia Biria”) (5).

(9)

Prin recursurile (6) din 5 aprilie 2007 (T-102/07) și din 16 aprilie 2007 (T-120/07), decizia Biria a fost atacată de autoritatea care a acordat ajutorul, respectiv de succesorul legal al beneficiarilor ajutorului. La 3 martie 2010 (7), Tribunalul a anulat decizia Biria.

(10)

Deși Tribunalul a confirmat într-o mare măsură raționamentul Comisiei, decizia a fost, totuși, anulată din lipsa motivației pentru un anumit punct. Curtea de Justiție a considerat că, în motivația sa referitoare la calcularea primelor de risc în momentul stabilirii valorii elementului de ajutor inclus în împrumutul acordat unei întreprinderi în dificultate, Comisia nu putea să se mulțumească cu o simplă referire la Comunicarea Comisiei din 1997 privind metoda de stabilire a ratelor de referință și de actualizare (8) (denumită în continuare „comunicarea din 1997 privind ratele de referință”).

(11)

Decizia AFR originală se referă explicit la considerentul din decizia Biria care a determinat anularea acestei decizii de către Tribunal. În ceea ce privește prima de risc care trebuie reținută, raționamentul pe care se bazează decizia Biria și cel pe care se bazează decizia AFR originală conțin elemente similare.

(12)

Astfel, Comisia constată, în lumina hotărârii Biria, că decizia AFR originală din 2 aprilie 2008 nu este suficient motivată în ceea ce privește nivelul primei de risc care trebuie reținută. Întrucât decizia nu a devenit definitivă, aceasta poate fi retrasă, iar în locul ei poate fi adoptată o nouă decizie.

(13)

AFR este o întreprindere producătoare de echipament feroviar specializată în producția de vagoane de marfă și cisterne. Este vorba de unul dintre producătorii cei mai importanți de pe piața europeană a materialului rulant feroviar. Sediul întreprinderii se află la Douai (Nord), iar în 2008, numărul angajaților era de 265.

(14)

În 2005, AFR era deținută în proporție de 100 % de întreprinderea Arbel SA (9) și avea aproximativ 330 de angajați.

(15)

Exploatarea AFR a fost deficitară timp de mai mulți ani. Dificultățile economice ale întreprinderii s-au accentuat începând din 2001. Această tendință s-a intensificat în perioada 2002-2005. Tabelul următor reia câțiva indicatori-cheie ai performanței AFR în perioada dinaintea acordării ajutorului:

(16)

La 4 iulie 2005, Regiunea Nord-Pas-de-Calais și Communauté d'agglomération du Douaisis au acordat AFR un avans rambursabil cumulat în valoare de 1 milion de EUR fiecare, adică 2 milioane EUR, în total.

(17)

Potrivit informațiilor furnizate de către autoritățile franceze, condițiile de acordare a avansurilor au fost următoarele:

(18)

În decizia sa de inițiere a procedurii oficiale de investigare, Comisia a considerat că avansurile rambursabile constituiau ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. În acest sens, Comisia a subliniat, în special, că aceste avansuri confereau un avantaj AFR în măsura în care întreprinderea, având în vedere situația sa financiară, nu ar fi putut obține fonduri în condiții la fel de avantajoase pe piața financiară.

(19)

Comisia a considerat, de asemenea, că AFR era o întreprindere în dificultate în sensul Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (10) (denumite în continuare „liniile directoare”) și că, având în vedere acest aspect, compatibilitatea ajutorului de stat de care a beneficiat aceasta trebuia examinată în lumina liniilor directoare în cauză. Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă în sensul liniilor directoare.

(20)

Autoritățile franceze au subliniat faptul că, deși AFR traversa o etapă dificilă în perioada în care au fost acordate, apoi plătite, avansurile rambursabile (adică luna iulie și al doilea semestru din 2005), întreprinderea s-a bucurat în continuare de încredere din partea clienților și a băncilor cu care lucra.

(21)

În sprijinul acestor afirmații, autoritățile franceze au invocat următoarele elemente, calificate drept „semne de încredere” ale clienților și ale băncilor cu privire la AFR:

(22)

Autoritățile franceze și-au susținut observațiile cu documente din care reies, în special, următoarele:

(23)

Autoritățile franceze au menționat, de asemenea, că AFR ar fi prevăzut măsuri „pentru o redresare a comenzilor, a activității, a nivelului de exploatare și a conturilor AFR”. Aceste măsuri, considerate de autoritățile franceze drept „plan de restructurare”, se articulau în jurul a trei axe: (a) o nouă strategie comercială (menită să asigure o mai bună poziționare a produselor AFR); (b) reducerea efectivelor; și (c) un plan de finanțare și de recapitalizare. Punerea în aplicare, începând din 2004, a acestor măsuri, ar fi avut rezultate pozitive, și anume creșterea cifrei de afaceri (de la 22,6 milioane EUR, în 2004, la 45 de milioane EUR, în 2005) și a rezultatului net, care rămâne, totuși, negativ (de la – 11,9 milioane EUR, în 2004, la – 8,1 milioane EUR, în 2005).

(24)

În plus, trebuie subliniat faptul că, în contextul recursurilor introduse împotriva deciziei AFR originale, părțile solicitante menționate în considerentul 7 au afirmat că AFR nu era o întreprindere în dificultate în momentul acordării ajutorului. Acestea subliniază că, astfel, Comisia a comis o eroare manifestă de apreciere, neținând cont suficient de măsurile de „redresare” a AFR (menționate în considerentul 23), ale căror rezultate pozitive (care constau în special într-o serie de contracte de bunuri încheiate de AFR în 2004 și în primul semestru al anului 2005) ar contrazice argumentele invocate de Comisie în sprijinul ideii că AFR era o întreprindere în dificultate.

(25)

Articolul 107 alineatul (1) din TFUE prevede că, exceptând derogările prevăzute de tratat, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(26)

În ceea ce privește avansurile rambursabile, Comisia prezintă următoarele observații.

(27)

Articolul 107 din TFUE nu vizează doar ajutoarele acordate de către guvernele naționale ale statelor membre, ci și ajutoarele provenite de la colectivități teritoriale, cum sunt Regiunea Nord-Pas-de-Calais sau Communauté d'agglomération du Douaisis. Fondurile acestor colectivități constituie resurse de stat, iar deciziile lor de a acorda avansurile în cauză întreprinderii AFR sunt imputabile statului.

(28)

Avansurile au fost acordate într-un moment în care AFR traversa o situație financiară delicată. În decizia de inițiere a procedurii, Comisia a considerat că, având în vedere situația sa economică, așa cum reiese din considerentul 15 al prezentei decizii, AFR era, la momentul acordării ajutorului, o întreprindere în dificultate, în sensul liniilor directoare. Comisia a precizat, de asemenea, că avansurile fuseseră acordate fără nicio garanție care să asigure rambursarea acestora, în timp ce ratele aplicabile ale dobânzii sunt prezentate ca fiind corespunzătoare ratei aplicabile împrumuturilor „garantate cu garanții normale” (12). Comisia consideră, prin urmare, că este exclus ca AFR, având în vedere situația sa financiară, să fi putut obține fonduri în condiții la fel de avantajoase pe piața de credit. În consecință, avansurile în cauză constituie un avantaj în favoarea AFR.

(29)

În acest sens, trebuie notat că autoritățile franceze au afirmat, pe baza exemplelor citate în considerentul 24, că AFR se bucura încă de încrederea băncilor și a clienților săi în momentul acordării ajutorului. Comisia interpretează aceste observații în sensul că Franța contestă faptul că AFR nu ar fi putut obține fonduri în condiții similare pe piața de credit (contestând, astfel, că avansurile rambursabile ar fi conferit un avantaj întreprinderii AFR) și, implicit, că AFR era, în momentul acordării avansurilor rambursabile, o întreprindere în dificultate în sensul liniilor directoare.

(30)

Cu toate acestea, observațiile prezentate de autoritățile franceze nu pot modifica analiza formulată în decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare, din motivele prezentate mai jos.

(31)

Exemplele de credit invocate de autoritățile franceze (mai ales, autorizarea descoperitului de cont curent și aconturile clienților) nu sunt comparabile cu avansurile rambursabile în cauză. Descoperitul de cont curent este un credit pe termen foarte scurt, spre deosebire de avansurile rambursabile, acordate pe trei ani. Aceste forme diferite de credit nu fac, prin urmare, obiectul acelorași analize de risc din partea creditorilor, iar faptul că un debitor poate obține un credit pe termen scurt nu permite evaluarea posibilităților sale de a obține un împrumut pe termen mai lung, a cărui rambursare va depinde de capacitatea de supraviețuire a debitorului.

(32)

În ceea ce privește aconturile clienților, Comisia arată că acestea erau contra-garantate de […], o instituție independentă, ceea ce înseamnă că furnizorii și clienții nu se expuneau unor riscuri legate de situația financiară a AFR și că, astfel, nu exista niciun motiv ca plata aconturilor să fie supusă unei analize a solidității financiare a întreprinderii similare celei pe care ar efectua-o un creditor care dorește să acorde un împrumut fără garanție.

(33)

În concluzie, din observațiile Franței nu reiese că AFR ar fi fost în măsură să obțină fonduri în condiții similare pe piața de credit.

(34)

În ceea ce privește calificarea AFR drept întreprindere în dificultate în sensul liniilor directoare, Comisia constată următoarele.

(35)

Conform punctului 10 litera (a) din liniile directoare, o întreprindere se află în dificultate în momentul în care mai mult de jumătate din capitalul său social a dispărut, mai mult de un sfert din capital fiind pierdut în cursul ultimelor 12 luni. Această dispoziție transpune presupunerea că o întreprindere care se confruntă cu o pierdere masivă a capitalului său social va fi incapabilă să reducă nivelul unor pierderi care o vor conduce spre o moarte economică aproape sigură pe termen scurt sau mediu. Comisia consideră că această presupunere, în mod logic, se aplică, a fortiori, unei întreprinderi care a pierdut întregul său capital social și care prezintă capitaluri proprii negative.

(36)

Astfel cum reiese din datele financiare citate în considerentul 15 (care nu au fost contestate de Franța în cadrul procedurii oficiale de investigare), AFR prezenta capitaluri proprii negative din 2001 și nu fusese capabilă, la momentul acordării ajutorului, să reducă această tendință și să-și redobândească capitaluri proprii pozitive. În aceste condiții, Comisia consideră că AFR era, la momentul acordării ajutorului, o întreprindere în dificultate în sensul punctului 10 litera (a) din liniile directoare.

(37)

În plus, Tribunalul a confirmat, în hotărârea Biria, că o scădere substanțială a capitalului oferă, de fapt, un indiciu privind existența unor dificultăți și că, atunci când a concluzionat că o întreprindere cu fonduri proprii negative este o întreprindere în dificultate, indiferent de dispozițiile foarte specifice ale liniilor directoare, Comisia a avut dreptate.

(38)

În subsidiar, Comisia notează că AFR corespundea, de asemenea, în momentul acordării ajutorului, definiției unei întreprinderi în dificultate menționate la punctul 11 din liniile directoare, care prevede că, deși nu sunt îndeplinite condițiile enunțate la punctul 10 din liniile directoare, o întreprindere poate fi considerată ca fiind în dificultate, în special dacă aceasta prezintă semnele obișnuite ale unei întreprinderi aflate în dificultate, mai ales un nivel crescut al pierderilor și o scădere a cifrei de afaceri. Punctul 11 din liniile directoare prevede, totuși, că o întreprindere în dificultate nu este eligibilă decât după ce se dovedește incapacitatea acesteia de a-și asigura redresarea cu resurse proprii sau cu fonduri obținute de la proprietarii/acționarii săi ori din resurse de pe piață. Această dispoziție amintește, prin urmare, că, pentru ca o întreprindere să fie considerată în dificultate, trebuie să se ia în calcul toate indiciile pertinente, o importanță decisivă fiind acordată, totuși, capacității întreprinderii de a se redresa fără intervenția autorităților publice. De asemenea, Comisia reamintește că, în conformitate cu jurisprudența constantă (13), astfel de „indicii” nu sunt nici cumulative, nici exhaustive, și că nu există un număr minim de semne care trebuie să fie prezente pentru a respecta acest criteriu.

(39)

În acest sens, Comisia notează (astfel cum reiese din tabelul care figurează în considerentul 15) că AFR a cunoscut, din 2001, o diminuare continuă a cifrei sale de afaceri, precum și un nivel constant al pierderilor. Acestea sunt indicii caracteristice pentru o întreprindere în dificultate în sensul punctului 11 din liniile directoare. În decizia sa de inițiere a procedurii oficiale de investigare, Comisia prezentase deja aceste indicii în sprijinul concluziei sale preliminare potrivit căreia AFR era o întreprindere în dificultate. Mai mult, tendința negativă a situației financiare a AFR rezultă din faptul că, din ianuarie 2004, întreprinderea se află în incapacitatea de a-și plăti la timp datoriile sociale și fiscale, care se ridică la 4,3 milioane de EUR și, prin urmare, a fost obligată să solicite un moratoriu și un plan de lichidare a datoriei de către autoritățile competente.

(40)

Principalele elemente invocate de către Franța care ar putea constitui indicii în sens contrar sunt creditele acordate întreprinderii AFR (descoperit de cont curent și aconturi), precum și faptul că AFR beneficia de anumite garanții din partea […]. Comisia consideră că trebuie să se țină cont de aceste indicii în cadrul investigației, conform punctului 11 din liniile directoare, precum și de capacitatea întreprinderii de a se redresa cu ajutorul fondurilor de care ar putea dispune pe piața financiară. În acest sens, Comisia constată următoarele:

(41)

În ceea ce privește măsurile de redresare a AFR puse în aplicare din 2004, Comisia observă, în primul rând, că punerea în aplicare a măsurilor de restructurare constituie o condiție a compatibilității ajutorului în temeiul liniilor directoare, cu condiția ca respectivele măsuri să fie conforme cu liniile directoare. Cu toate acestea, măsurile nu au neapărat efect asupra calificării întreprinderii drept întreprindere în dificultate, calificare care se face pe baza stării de sănătate financiare a beneficiarului în momentul acordării ajutorului. Această analiză se efectuează în special pe baza datelor contabile celor mai recente prezentate pentru această întreprindere. Este vorba, de fapt, de date aferente anului contabil 2004; în urma analizării acestor date, din motivele evocate mai sus, s-a ajuns la concluzia că AFR se afla în dificultate în momentul acordării ajutorului.

(42)

Autoritățile franceze (și părțile solicitante care au introdus un recurs împotriva deciziei originale) au arătat că măsurile de redresare a AFR ar fi avut rezultate pozitive în lunile de dinaintea acordării avansurilor rambursabile. Cu toate acestea, Comisia consideră că rezultatele invocate în sprijinul acestui argument sunt modeste, aleatorii și corespund unei perioade de timp relativ scurte. De altfel, rezultatul net al întreprinderii a rămas puternic negativ.

(43)

Prin comparație cu elementele care demonstrează prezența unor dificultăți grave, ce pun în pericol, pe termen scurt sau mediu, capacitatea de supraviețuire a întreprinderii – în special faptul că AFR prezenta capitaluri proprii negative din 2001 (indicator foarte puternic, care corespunde unei perioade lungi)-, tendințele invocate de către autoritățile franceze nu pot fi considerate indicii serioase ale unei redresări în ceea ce privește situația financiară a AFR. Astfel, aceste tendințe nu ar putea invalida indiciile foarte puternice care demonstrează că AFR era, într-adevăr, o întreprindere în dificultate.

(44)

Prin urmare, se poate concluziona că, la momentul acordării ajutorului, AFR se confrunta cu grave dificultăți financiare, care îi amenințau supraviețuirea pe termen scurt sau mediu și cărora aceasta nu era în măsură să le găsească o soluție fără intervenția autorităților publice.

(45)

Comisia consideră, prin urmare, că, având în vedere considerațiile anterioare și mai ales rezultatele financiare care figurează în tabelul din considerentul 15, AFR era o întreprindere în dificultate în sensul punctului 10 din liniile directoare și, în subsidiar, în sensul punctului 11 din liniile directoare la momentul acordării avansurilor rambursabile. Având în vedere dificultățile cu care se confrunta AFR, Comisia consideră că AFR nu ar fi fost în măsură să obțină fonduri în condiții la fel de avantajoase pe piața de credit. Avansurile în cauză au conferit, prin urmare, un avantaj întreprinderii AFR, permițându-i acesteia să se finanțeze în condiții mai favorabile decât cele pe care le-ar fi putut obține de pe piața de credit.

(46)

Avansurile rambursabile favorizează AFR în comparație cu alte întreprinderi care se găsesc într-o situație comparabilă, în măsura în care avansurile sunt destinate exclusiv acesteia.

(47)

Sectorul construcției de material feroviar rulant este caracterizat prin prezența mai multor operatori europeni și prin schimburi în cadrul Uniunii. Așadar, avantajul acordat AFR poate denatura concurența și schimburile dintre statele membre.

(48)

Având în vedere considerațiile anterioare, Comisia consideră că avansurile rambursabile acordate întreprinderii AFR constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(49)

În cazul ajutoarelor acordate sub formă de credite întreprinderilor în dificultate, elementul de ajutor constă în diferența dintre dobânda aplicată efectiv și dobânda pe care ar fi putut să o obțină întreprinderea beneficiară pentru același credit pe piața privată.

(50)

În conformitate cu comunicarea din 1997 privind ratele de referință, Comisia stabilește ratele de referință care reflectă, în principiu, ratele medii ale dobânzii pe piață pentru împrumuturile pe termen mediu și lung, aceste împrumuturi fiind însoțite de garanții normale. Această comunicare subliniază, de asemenea, că rata de referință reprezintă un plafon minim, care poate fi majorat în situații care implică riscuri speciale, de exemplu atunci când întreprinderea se află în dificultate sau când garanțiile solicitate în mod normal de către bănci nu sunt prezente. În astfel de cazuri, majorarea poate fi de cel puțin 400 de puncte de bază. Comunicarea din 1997 privind ratele de referință nu precizează dacă diferitele prime de risc pot fi cumulate în cazul în care se iau în considerare diferitele riscuri. Deși acest cumul nu este exclus, Comisia trebuie să motiveze, în decizia sa, metoda utilizată în vederea cumulării diferitelor prime de risc, prezentând o analiză a practicii piețelor financiare (14).

(51)

În 2004, cabinetul de audit Deloitte & Touche Wirtschaftsprüfungsgesellschaft GmbH a realizat un studiu (15) pentru Comisie (denumit în continuare „studiul”). Pe baza unei cercetări empirice, studiul identifică primele acordate pe piață pentru diferitele categorii de riscuri aferente întreprinderilor sau tranzacțiilor (însoțite de garanții variabile). Studiul arată clar că prezența simultană a diferitelor aspecte de risc (solvabilitatea debitorului, garanții) se materializează sub formă de majorări care trebuie adăugate la ratele de bază.

(52)

În urma acestui studiu, abordarea Comisiei privind calcularea elementului de ajutor în cadrul împrumuturilor a fost revizuită și figurează în comunicarea sa din 2008 privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont (16) (denumită în continuare „comunicarea din 2008 privind ratele de referință”). Această comunicare reflectă metoda preconizată de studiu și prevede adăugarea unor majorări diferite la ratele de bază, atât în funcție de solvabilitatea întreprinderii, cât și în funcție de garanțiile oferite.

(53)

Trebuie precizat, însă, că stabilirea elementului de ajutor în cadrul măsurilor se referă la noțiunea de ajutor de stat și, așa cum se arată în mod constant în jurisprudența Curții de Justiție, „noțiunea de ajutor de stat corespunde unei situații obiective care se evaluează la data la care Comisia ia decizia” (17).

(54)

Prin urmare, Comisia consideră că metoda potrivită pentru stabilirea elementului de ajutor este cea prevăzută în comunicarea din 2008 privind ratele de referință și intenționează să examineze măsurile respective din perspectiva acestei comunicări.

(55)

Comunicarea din 2008 privind ratele de referință prevede că majorarea care permite excluderea prezenței unui ajutor de stat în cazul unei întreprinderi în dificultate care oferă un nivel scăzut de garanții echivalează cu 1 000 de puncte de bază.

(56)

Conform precizărilor din secțiunea 5.1.3, Comisia consideră că AFR era o întreprindere în dificultate în momentul adoptării măsurilor (acordării ajutorului). În plus, Comisia observă că nu s-au oferit garanții în sprijinul avansurilor rambursabile și că, în consecință, nivelul garanțiilor poate fi considerat scăzut.

(57)

Așadar, elementul de ajutor este echivalent, în principiu, cu diferența dintre rata de bază majorată cu 1 000 de puncte și rata la care a fost acordată măsura. Având, totuși, în vedere că, în decizia sa originală din 2 aprilie 2008, Comisia a considerat că majorarea aplicabilă este de 800 de puncte de bază, că beneficiarul ajutorului nu a atacat această decizie și că niciun concurent al beneficiarului nu a pus la îndoială legalitatea deciziei inițiale și având în vedere totalitatea circumstanțelor cazului de față, Comisia este de părere că nu este necesară o creștere a acestei majorări în acest caz.

(58)

Comisia concluzionează că elementul de ajutor este egal cu diferența dintre rata dobânzii de referință aplicabilă, majorată cu 800 de puncte de bază, și rata dobânzii aferentă măsurii acordate.

(59)

Având în vedere situația economică a AFR din momentul acordării ajutorului, astfel cum reiese din considerentul 15 (exploatare deficitară timp de mai mulți ani, capital propriu negativ, cifră de afaceri în scădere), Comisia consideră că, în momentul acordării avansurilor rambursabile, AFR era o întreprindere în dificultate, în sensul liniilor directoare. Din motivele expuse în considerentele 41-44, observațiile Franței nu permit modificarea acestei analize.

(60)

Este adevărat că, în 2005, AFR făcea parte dintr-un grup controlat de holdingul Arbel SA. Pe lângă polul feroviar (compus din AFR și Lormafer), grupul mai cuprindea un pol „construcții”, din care făceau parte întreprinderi specializate în construcția de ferestre pentru industria construcțiilor. Cu toate acestea, din informațiile furnizate de către autoritățile franceze în schimbul de corespondență purtat înainte de inițierea procedurii oficiale de investigare rezultă că dificultățile cu care se confrunta AFR nu erau specifice grupului, activitatea acesteia neavând nicio legătură cu polul „construcții”. În plus, Comisia notează că dificultățile cu care se confrunta întreprinderea AFR par să fi fost prea semnificative pentru a putea fi soluționate de către grup, având în vedere rezultatele mediocre ale acestuia. Prin urmare, Comisia apreciază că, în ciuda apartenenței sale la grupul în cauză, AFR poate fi considerată eligibilă pentru ajutor pentru salvare și restructurare, punctul 13 din liniile directoare nereprezentând un obstacol în acest sens.

(61)

Compatibilitatea ajutorului trebuie, prin urmare, evaluată în funcție de liniile directoare.

(62)

Comisia constată că nu sunt îndeplinite condițiile de compatibilitate a ajutoarelor pentru restructurare prevăzute în liniile directoare, având în vedere elementele următoare.

(63)

Autoritățile franceze nu i-au prezentat un plan de restructurare în conformitate cu punctele 34-37 din liniile directoare; de fapt, măsurile de restructurare citate în considerentul 24, prezentate de autoritățile franceze drept „plan de restructurare” care ar fi fost pus aplicare începând din 2004 (a se vedea considerentul 24), nu se înscriau, în momentul în care au fost acordate, într-un plan de restructurare viabil în baza căruia statul membru respectiv să își asume angajamentul (punctul 35 din liniile directoare). Contrar dispozițiilor prevăzute în liniile directoare, așa-zisul plan nu conține un studiu de piață. Or un astfel de studiu este necesar pentru a verifica șansele de recăpătare a viabilității, precum și măsurile interne de restructurare (punctul 35 din liniile directoare). De altfel, nimic nu dovedește că în iulie 2005 exista un plan de restructurare care descria „circumstanțele care au generat dificultățile cu care se confruntă întreprinderea” pentru a servi drept „bază pentru a stabili dacă măsurile propuse sunt adaptate” (punctul 36 din liniile directoare privind restructurarea). În final, din așa-zisul plan nu reiese că ar fi existat măsuri compensatorii, deși punctul 38 din liniile directoare prevede acest lucru.

(64)

Din motivele menționate în considerentul anterior, Comisia consideră că nu i-a fost prezentat nici un plan de restructurare, în conformitate cu liniile directoare.

(65)

În plus, ajutorul nu pare să îndeplinească nici condițiile de compatibilitate a ajutoarelor pentru salvare prevăzute în liniile directoare, având în vedere că avansurile rambursabile au fost acordate pentru o perioadă mai mare de șase luni (a se vedea punctul 25 din liniile directoare).

(66)

În concluzie, ajutorul respectiv nu este compatibil cu piața internă.

(67)

Comisia constată că Franța a acordat ilegal ajutorul în cauză, încălcând articolul 108 alineatul (3) din TFUE. Întrucât ajutorul este incompatibil cu piața internă, Franța trebuie să înceteze acordarea acestuia și să recupereze sumele deja acordate beneficiarului,

(a)

valoarea totală (principal și dobânzi) care trebuie recuperată de la beneficiar;

(b)

o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și cele prevăzute pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii;

(c)

documente care demonstrează că beneficiarul a primit somație privind rambursarea ajutorului.