EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32014L0048
Council Directive 2014/48/EU of 24 March 2014 amending Directive 2003/48/EC on taxation of savings income in the form of interest payments
Directiva 2014/48/UE a Consiliului din 24 martie 2014 de modificare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi
Directiva 2014/48/UE a Consiliului din 24 martie 2014 de modificare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi
OJ L 111, 15.4.2014, p. 50–78
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2015; abrogare implicită prin 32015L2060
|
15.4.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 111/50 |
DIRECTIVA 2014/48/UE A CONSILIULUI
din 24 martie 2014
de modificare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 115,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),
întrucât:
|
(1) |
Directiva 2003/48/CE a Consiliului (3) se aplică în statele membre de la 1 iulie 2005 și s-a dovedit a fi eficace în primii trei ani de aplicare, în limitele stabilite de domeniul său de aplicare. Cu toate acestea, primul raport al Comisiei din 15 septembrie 2008 privind aplicarea directivei arată că aceasta nu se ridică pe deplin la înălțimea ambițiilor exprimate în concluziile adoptate în unanimitate de Consiliu cu ocazia reuniunii sale din 26-27 noiembrie 2000. În special, anumite instrumente financiare echivalente cu titlurile purtătoare de dobândă și anumite mijloace indirecte de deținere a unor titluri purtătoare de dobândă nu sunt acoperite de domeniul de aplicare. |
|
(2) |
Pentru a realiza mai bine obiectivul Directivei 2003/48/CE, este necesar în primul rând să se îmbunătățească calitatea informațiilor utilizate pentru stabilirea identității și a domiciliului beneficiarilor efectivi. În această privință, agentul plătitor ar trebui să utilizeze atât data și locul nașterii, cât și, dacă există, numărul de identificare fiscală sau echivalentul acestuia alocate de statele membre. Directiva 2003/48/CE nu impune statelor membre o obligație de a introduce numere de identificare fiscală. În această privință, ar trebui de asemenea îmbunătățite informațiile cu privire la conturile comune și la alte tipuri de proprietate efectivă partajată. |
|
(3) |
Directiva 2003/48/CE se aplică numai plăților de dobândă efectuate în folosul imediat al persoanelor fizice rezidente pe teritoriul Uniunii. Aceste persoane fizice au astfel posibilitatea de a eluda dispozițiile Directivei 2003/48/CE prin intermediul unei entități sau al unei construcții juridice interpuse, în special în cazul în care aceste entități sau construcții juridice sunt stabilite într-o jurisdicție în care nu se asigură impozitarea veniturilor care le sunt transferate. Prin urmare, având în vedere și măsurile de combatere a spălării banilor prevăzute de Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), este oportun să se solicite agenților plătitori să adopte o abordare „prin transparență” (look-through approach) în ceea ce privește plățile efectuate către anumite entități sau construcții juridice stabilite sau având sediul conducerii efective în anumite țări sau teritorii în care Directiva 2003/48/CE sau măsurile care au același efect sau un efect echivalent nu se aplică. Agenții plătitori respectivi ar trebui să utilizeze informațiile aflate deja la dispoziția lor cu privire la adevăratul (adevărații) beneficiar(i) efectiv(i) al (ai) acestor entității sau construcții juridice, pentru a se asigura că se aplică dispozițiile Directivei 2003/48/CE în situația în care beneficiarul efectiv astfel identificat este o persoană fizică rezidentă într-un alt stat membru decât statul în care este stabilit agentul plătitor. Pentru a reduce sarcina administrativă a agenților plătitori, ar trebui să se întocmească o listă orientativă cu entitățile și construcțiile juridice din țările și jurisdicțiile terțe vizate de această măsură. |
|
(4) |
Ar trebui, de asemenea, evitată eludarea dispozițiilor Directivei 2003/48/CE prin efectuarea unei plăți de dobânzi recurgându-se în mod artificial la un agent economic stabilit în afara Uniunii. Prin urmare, este necesar să se specifice responsabilitățile agenților economici comunitari atunci când sunt la curent cu faptul că o plată a dobânzii efectuată către un agent stabilit în afara domeniului teritorial de aplicare a Directivei 2003/48/CE este realizată în folosul unei persoane fizice, cunoscută de aceștia drept rezident al unui alt stat membru și care poate fi considerată ca fiind clientul lor. În astfel de împrejurări, agenții economici în cauză ar trebui tratați ca agenți plătitori. Această măsură ar putea, de asemenea, contribui la prevenirea unei posibile utilizări abuzive a rețelei internaționale de instituții financiare, și anume sucursale, filiale, holdinguri sau întreprinderi asociate, cu scopul eludării dispozițiilor Directivei 2003/48/CE. |
|
(5) |
Experiența a arătat că este necesară o mai mare claritate în ceea ce privește obligația de a acționa ca agent plătitor în momentul încasării plății unor dobânzi. În special, ar trebui identificate cu claritate structurile intermediare care fac obiectul acestei obligații. Entitățile și construcțiile juridice care nu fac obiectul impozitării efective ar trebui să aplice dispozițiile Directivei 2003/48/CE la momentul încasării plății unor dobânzi din partea unui agent economic din amonte. O listă orientativă a acestor entități și construcții juridice în fiecare stat membru va facilita punerea în aplicare a noilor dispoziții. |
|
(6) |
Primul raport prezentat cu privire la aplicarea Directivei 2003/48/CE arată că dispozițiile acesteia pot fi eludate utilizându-se instrumente financiare care sunt echivalente cu creanțele din perspectiva gradului de risc, a flexibilității și a randamentului preconizat. Prin urmare, este necesar să se garanteze că dispozițiile directivei acoperă nu numai dobânzile, ci și alte venituri foarte similare. |
|
(7) |
În același mod, contractele de asigurare de viață care conțin o garanție de rentabilitate a veniturilor sau a căror performanță este legată, în proporție de peste 40 %, de veniturile din creanțe sau de venituri echivalente care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2003/48/CE ar trebui incluse în domeniul de aplicare al respectivei directive. |
|
(8) |
În ceea ce privește fondurile de investiții stabilite pe teritoriul Uniunii, Directiva 2003/48/CE acoperă în prezent numai veniturile obținute prin organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) autorizate în conformitate cu Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5), care a abrogat și a înlocuit, printre altele, Directiva 85/611/CEE a Consiliului (6). Veniturile echivalente generate de non-OPCVM-uri sunt incluse în domeniul de aplicare al Directivei 2003/48/CE numai dacă respectivele organisme sunt entități fără personalitate juridică și prin urmare acționează ca agenți plătitori în momentul încasării plății unor dobânzi. Pentru a garanta tratamentul nediferențiat al tuturor fondurilor sau schemelor de investiții, indiferent de forma lor juridică, trimiterea la Directiva 85/611/CEE conținută în Directiva 2003/48/CE ar trebui înlocuită cu trimiterea la înregistrarea acestora în conformitate cu legislația unui stat membru sau la regulamentele sau documentele constitutive ale acestora care sunt reglementate de legislația unuia dintre statele membre. În plus, ar trebui asigurat tratamentul egal, ținându-se seama de Tratatul privind Spațiul Economic European. |
|
(9) |
În ceea ce privește fondurile de investiții stabilite în afara unui stat membru al Uniunii Europene sau în afara Spațiului Economic European, trebuie clarificat faptul că în domeniul de aplicare al directivei sunt incluse dobânzile și veniturile echivalente generate de toate aceste fonduri, indiferent de forma lor juridică și de modul în care acestea sunt propuse investitorilor. |
|
(10) |
Definiția plății de dobânzi ar trebui clarificată pentru a se garanta că atât investițiile directe în creanțe, cât și investițiile indirecte sunt luate în considerare în momentul calculării procentului de active investite în instrumentele respective. Mai mult, pentru ca agenții plătitori să poată aplica cu mai mare ușurință Directiva 2003/48/CE în cazul veniturilor provenite din organisme de plasament colectiv stabilite în alte țări, ar trebui clarificat faptul că calculul componenței activelor pentru tratarea unor venituri generate de respectivele organisme este reglementat de normele adoptate de statul membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European în care sunt stabilite acestea. |
|
(11) |
Atât procedura de prezentare a „certificatului”, care permite beneficiarilor efectivi care sunt rezidenți fiscali într-un stat membru să evite impunerea reținerii la sursă în cazul plăților de dobânzi primite într-un alt stat membru menționat la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2003/48/CE, cât și procedura alternativă de prezentare voluntară a informațiilor către statul de rezidență al beneficiarului efectiv prezintă avantaje. Cu toate acestea, procedura de prezentare voluntară este mai puțin împovărătoare pentru beneficiarul efectiv și, prin urmare, ar fi oportun să li se permită beneficiarilor efectivi să aleagă procedura. |
|
(12) |
Statele membre ar trebui să comunice informații statistice pertinente cu privire la aplicarea Directivei 2003/48/CE, pentru a îmbunătăți calitatea informațiilor care vor sta la baza raportului pe care Comisia trebuie să îl prezinte Consiliului o dată la trei ani cu privire la aplicarea directivei în cauză. |
|
(13) |
În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare (7), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Uniunii Europene, propriile lor tabele care, pe cât posibil, să ilustreze corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice. |
|
(14) |
Pentru a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Directivei 2003/48/CE, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (8). |
|
(15) |
Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume asigurarea unei impozitări efective a veniturilor din economii sub forma unor plăți de dobânzi care sunt în general incluse în toate statele membre în venitul impozabil al persoanelor fizice rezidente, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate. |
|
(16) |
Directiva 2003/48/CE ar trebui modificată, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Directiva 2003/48/CE se modifică după cum urmează:
|
1. |
La articolul 1, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că agenții plătitori și alți agenți economici care și-au stabilit sediul sau, după caz, își au sediul conducerii efective pe teritoriul lor îndeplinesc sarcinile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive, indiferent de locul în care s-a stabilit debitorul creanței care produce dobânzi.” |
|
2. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 1a Definiții ale anumitor termeni În sensul prezentei directive:
|
|
3. |
Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 Definiția beneficiarului efectiv (1) În sensul prezentei directive și fără a aduce atingere alineatelor (2)-(4), termenul «beneficiar efectiv» desemnează orice persoană fizică căreia i se plătesc anumite dobânzi sau orice persoană fizică căreia i se atribuie plata unor dobânzi, cu excepția cazului în care aceasta face dovada că plata nu a fost efectuată sau atribuită în folosul său, aflându-se în una dintre următoarele situații:
(2) Dacă un agent plătitor dispune de informații care sugerează că persoana fizică destinatară a plății unor dobânzi sau căreia îi este atribuită plata unor dobânzi poate să nu fie beneficiarul efectiv și dacă această persoană fizică nu se încadrează la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c), acesta ia măsuri rezonabile pentru a stabili identitatea beneficiarului efectiv în conformitate cu articolul 3 alineatul (2). Dacă agentul plătitor nu este în măsură să identifice beneficiarul efectiv, acesta consideră că persoana fizică în cauză este beneficiarul efectiv. (3) În cazul în care un agent economic căruia i se aplică, de asemenea, articolul 2 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*1) efectuează sau atribuie plata dobânzii în favoarea unei entități sau a unei construcții juridice care nu face obiectul impozitării efective și care este stabilită sau își are sediul conducerii efective într-o țară sau o jurisdicție din afara teritoriului menționat la articolul 7 din prezenta directivă și în afara domeniului teritorial de aplicare a acordurilor și mecanismelor care prevăd aceleași măsuri ca cele prevăzute în prezenta directivă sau măsuri echivalente acestora, se aplică dispozițiile de la cel de al doilea paragraf până la cel de al cincilea paragraf din prezentul alineat. Plata se consideră efectuată sau atribuită în folosul imediat al oricărei persoane fizice care este rezidentă în alt stat membru decât agentul economic și care este definită la articolul 3 alineatul (6) din Directiva 2005/60/CE drept beneficiar efectiv al entității sau al construcției juridice. Identitatea persoanei fizice respective se stabilește în conformitate cu măsurile de precauție privind clientela prevăzute la articolul 7 și articolul 8 alineatul (1) litera (b) din directiva respectivă. Persoana fizică în cauză este considerată beneficiar efectiv, în sensul prezentei directive. În sensul primului paragraf, categoriile de entități și construcții juridice menționate în lista orientativă din anexa I sunt considerate ca nefăcând obiectul impozitării efective. Agentul economic menționat la primul paragraf stabilește forma juridică și locul în care este stabilită entitatea sau construcția juridică sau, după caz, sediul conducerii efective al acesteia utilizând informațiile comunicate de orice persoană fizică care acționează în numele entității sau al construcției juridice, în special în conformitate cu alineatul (1) literele (b) și (c), cu excepția cazului în care agentul economic deține informații mai fiabile care dovedesc faptul că informațiile primite nu sunt corecte sau sunt incomplete în sensul aplicării prezentului alineat. În cazul în care o anumită entitate sau construcție juridică nu se încadrează la nicio categorie menționată în anexa I sau atunci când se încadrează la categoriile respective, dar pretinde că face obiectul impozitării efective, agentul economic menționat la primul paragraf stabilește dacă aceasta face obiectul impozitării efective pe baza unor informații care sunt general acceptate sau pe baza documentelor oficiale fie prezentate de entitatea sau de construcția juridică respectivă, fie disponibile prin intermediul măsurilor de precauție privind clientela luate în conformitate cu Directiva 2005/60/CE. (4) În cazul în care o entitate sau o construcție juridică este considerată agent plătitor în momentul încasării plății unor dobânzi sau al atribuirii unei astfel de plăți în conformitate cu articolul 4 alineatul (2), plata dobânzii se consideră ca revenind următoarelor persoane fizice care se consideră a fi beneficiari efectivi în sensul prezentei directive:
(*1) Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15).”" |
|
4. |
Articolele 3 și 4 se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 3 Identificarea și determinarea reședinței beneficiarilor efectivi (1) Fiecare stat membru adoptă și asigură aplicarea pe teritoriul său a procedurilor care îi permit agentului plătitor să identifice beneficiarii efectivi și reședința acestora în sensul articolelor 8-12. Aceste proceduri trebuie să fie conforme cu standardele minime stabilite la alineatele (2) și (3). (2) Agentul plătitor stabilește astfel identitatea beneficiarului efectiv, pe baza unor standarde minime care diferă în funcție de data la care au început relațiile dintre agentul plătitor și beneficiarul efectiv:
Elementele menționate la litera (b) din primul paragraf se stabilesc pe baza unui pașaport sau a unei cărți de identitate oficiale sau a oricărui alt document de identitate oficial, după caz, astfel cum se precizează în lista menționată la alineatul (4), prezentat de beneficiarul efectiv. Orice astfel de detaliu care nu figurează în aceste documente se stabilește pe baza oricărui alt document justificativ oficial prezentat de beneficiarul efectiv. (3) În cazul în care beneficiarul efectiv prezintă de bunăvoie un certificat de rezidență fiscală emis de o autoritate competentă dintr-o țară în ultimii trei ani anteriori datei plății sau la o dată ulterioară, atunci când plata se consideră ca revenind beneficiarului efectiv, se consideră că reședința acestui beneficiar se află în țara respectivă. În caz contrar, se consideră că beneficiarul este rezident în țara în care își are domiciliul stabil. Agentul plătitor determină domiciliul stabil al beneficiarului efectiv pe baza următoarelor standarde minime:
În situația menționată la litera (b) din primul paragraf, în care beneficiarii efectivi prezintă un pașaport, o carte de identitate oficială sau orice alt document de identitate oficial emis de un stat membru și declară că sunt rezidenți într-o țară terță, reședința se stabilește cu ajutorul unui certificat de rezidență fiscală emis în ultimii trei ani anteriori datei plății sau la o dată ulterioară, atunci când plata se consideră ca revenind beneficiarului efectiv, de către autoritatea competentă din țara terță în care beneficiarul efectiv declară că este rezident. În lipsa prezentării unui astfel de certificat, se consideră că reședința se află în statul membru care a eliberat pașaportul sau cartea de identitate oficială sau orice alt act de identitate oficial. În cazul beneficiarilor efectivi pentru care agentul plătitor dispune de documente oficiale care le atestă rezidența fiscală într-o altă țară decât cea în care își au domiciliul stabil, pe baza privilegiilor conferite de statutul lor diplomatic sau de alte norme convenite la nivel internațional, reședința acestora se determină cu ajutorul documentelor oficiale aflate la dispoziția agentului plătitor. (4) Până la 31 decembrie 2014, fiecare stat membru care atribuie numere de identificare fiscală sau echivalentul acestora informează Comisia cu privire la structura și la formatul acestor numere, precum și la documentația oficială care conține informații cu privire la numerele de identificare fiscală atribuite. Fiecare stat membru informează de asemenea Comisia în cazul în care survin eventuale modificări în acest sens. Comisia are obligația de a publica o listă generală cu informațiile primite în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 4 Agenții plătitori (1) Un agent economic stabilit într-un stat membru, care plătește dobânzi sau atribuie o astfel de plată în folosul imediat al beneficiarului efectiv, este considerat agent plătitor în sensul prezentei directive. În sensul prezentului alineat, nu este important dacă agentul economic în cauză este debitorul sau emitentul creanței sau al titlului sau dacă este agentul economic mandatat de debitor sau emitent sau de beneficiarul efectiv să efectueze plata venitului sau să atribuie respectiva plată. Un agent economic stabilit într-un stat membru este de asemenea considerat agent plătitor în sensul prezentei directive dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
Atunci când condițiile menționate la literele (a) și (b) din primul paragraf sunt îndeplinite, plata efectuată sau atribuită de primul agent economic se consideră ca fiind efectuată sau atribuită în folosul imediat al beneficiarului efectiv menționat la litera (b) din acel paragraf. (2) O entitate sau o construcție juridică care își are sediul conducerii efective într-un stat membru și care nu face obiectul impozitării efective în temeiul normelor generale de impozitare directă aplicabile fie în statul membru în cauză, fie în statul membru în care este stabilită sau în altă țară sau jurisdicție în care este rezident fiscal, este considerată drept agent plătitor în momentul încasării plății unor dobânzi sau al atribuirii unei astfel de plăți. În sensul prezentului alineat, categoriile de entități și construcții juridice menționate în lista orientativă din anexa II nu sunt considerate ca făcând obiectul impozitării efective. În cazul în care o entitate sau o construcție juridică nu figurează în niciuna dintre categoriile menționate în lista orientativă din anexa II sau atunci când face obiectul anexei respective, dar pretinde că face obiectul impozitării efective, agentul economic stabilește dacă aceasta face obiectul impozitării efective pe baza unor informații care sunt general acceptate sau pe baza unor documente oficiale, fie prezentate de entitatea sau de construcția juridică respectivă, fie disponibile prin intermediul măsurilor de precauție privind clientela luate în conformitate cu Directiva 2005/60/CE. Orice agent economic stabilit într-un stat membru care efectuează sau atribuie plata dobânzii în favoarea unei entități sau a unei construcții juridice menționate la prezentul alineat și care își are sediul conducerii efective în alt stat membru decât cel în care este stabilit agentul economic comunică autorității competente din statul membru în care este stabilit următoarele date, utilizând informațiile indicate la articolul 2 alineatul (3) al patrulea paragraf sau alte informații disponibile:
Persoanele fizice care sunt considerate beneficiari efectivi ai plății dobânzii efectuate sau atribuite entităților sau construcțiilor juridice menționate la primul paragraf din prezentul alineat se determină în conformitate cu normele prevăzute la articolul 2 alineatul (4). În cazul în care se aplică articolul 2 alineatul (4) litera (c), entitatea sau construcția juridică furnizează autorității competente a statului membru în care își are sediul conducerii efective informațiile prevăzute la articolul 8 alineatul (1) al doilea paragraf, ori de câte ori o persoană fizică dobândește, la o dată ulterioară, dreptul asupra activelor care produc o astfel de plată a dobânzii sau asupra altor active care reprezintă o astfel de plată. Entitatea sau construcția juridică informează, de asemenea, autoritatea competentă cu privire la orice schimbare a sediului conducerii sale efective. Obligațiile menționate la paragraful al cincilea sunt menținute 10 ani de la data primirii sau atribuirii ultimei plăți de dobânzi de către entitate sau de către construcția juridică sau de la ultima dată la care persoana fizică a dobândit dreptul asupra activelor care produc o astfel de plată sau asupra altor active care reprezintă o astfel de plată, oricare dintre aceste date survine mai târziu. Dacă o entitate sau o construcție juridică, în cazul în care se aplică articolul 2 alineatul (4) litera (c), și-a mutat sediul conducerii efective în alt stat membru, autoritatea competentă a primului stat membru comunică autorității competente din noul stat membru următoarele informații:
Prezentul alineat nu se aplică în cazul în care entitatea sau construcția juridică furnizează dovezi referitoare la încadrarea sa în una dintre următoarele categorii:
(3) O entitate în sensul alineatului (2) care este similară unui organism de plasament colectiv sau altor fonduri sau scheme de plasament colectiv la care se face referire la alineatul (2) al optulea paragraf litera (a) are opțiunea, în sensul prezentei directive, de a fi tratată ca o astfel de entitate, fond de investiții sau schemă. În cazul în care o entitate își exercită această opțiune, statul membru în care este situat sediul conducerii efective emite un certificat în acest sens. Entitatea prezintă certificatul în cauză agentului economic care efectuează sau atribuie plata dobânzii. În cazul respectiv, agentul economic este scutit de obligațiile prevăzute la alineatul (2) al patrulea paragraf. Statele membre stabilesc normele detaliate privind această opțiune menționată în prezentul alineat primul paragraf pentru entitățile cu sediul conducerii efective pe teritoriul lor, pentru a asigura aplicarea efectivă a prezentei directive.” |
|
5. |
Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 Definiția plății dobânzilor (1) În sensul prezentei directive, prin «plata unor dobânzi» se înțelege:
(2) În ceea ce privește alineatul (1) primul paragraf litera (b), atunci când un agent plătitor nu deține informații privind valoarea veniturilor plătite, realizate sau creditate, valoarea totală a plății se consideră ca fiind plată de dobânzi. În ceea ce privește alineatul (1) primul paragraf litera (c), atunci când un agent plătitor nu deține informații privind valoarea dobânzilor sau a veniturilor acumulate sau capitalizate în momentul cesionării, rambursării sau răscumpărării, valoarea totală a plății se consideră ca fiind plată de dobânzi. În ceea ce privește alineatul (1) primul paragraf literele (d) și (e), în cazul în care un agent plătitor nu dispune de nicio informație privind partea din venituri care provine din plata unor dobânzi în sensul literei (a), (b) sau (c) din respectivul paragraf, valoarea globală a veniturilor se consideră ca fiind plată de dobânzi. În ceea ce privește alineatul (1) primul paragraf litera (f), atunci când un agent plătitor nu deține informații privind valoarea beneficiilor generate de un contract de asigurare de viață, valoarea totală a plății se consideră ca fiind plată de dobânzi. (3) În ceea ce privește alineatul (1) primul paragraf litera (e), în cazul în care un agent plătitor nu dispune de nicio informație privind procentul de active investit în creanțe sau în titluri relevante sau în părți sau unități definite la litera în cauză, respectivul procent se consideră a fi mai mare de 40 %. Când agentul plătitor nu este în măsură să determine valoarea venitului realizat de beneficiarul efectiv, venitul se consideră ca fiind produsul cesionării, al rambursării sau al răscumpărării părților sau a unităților în cauză. În ceea ce privește alineatul (1) primul paragraf litera (f) punctul (ii), atunci când un agent plătitor nu deține informații privind procentul de performanță legat de plata dobânzilor, în sensul literei (a), (b), (c), (d) sau (e) din respectivul paragraf, acel procent este considerat a fi peste 40 %. (4) În cazul în care plata unei dobânzi definită la alineatul (1) se efectuează sau se creditează în contul unei entități sau al unei construcții juridice menționate la articolul 4 alineatul (2), plata este considerată ca revenind persoanei fizice menționate la articolul 2 alineatul (4). În cazul entităților, această dispoziție se aplică numai dacă entitatea nu și-a exercitat opțiunea prevăzută la articolul 4 alineatul (3). (5) În ceea ce privește alineatul (1) primul paragraf literele (c) și (e), statele membre au posibilitatea să solicite agenților plătitori de pe teritoriul lor să anualizeze dobânzile sau alte venituri relevante pe o perioadă care nu poate să depășească un an și să trateze respectivele dobânzi anualizate sau venituri relevante ca plăți de dobânzi, chiar dacă nu are loc nicio cesionare, răscumpărare sau rambursare în cursul respectivei perioade. (6) Prin derogare de la alineatul (1) primul paragraf literele (d) și (e), statele membre pot decide să excludă din definiția plății de dobânzi orice venit menționat în dispozițiile respective care provine de la organisme, entități sau fonduri de investiții sau scheme ale căror regulamente sau documente constitutive sunt reglementate de legislația unui acestora, dacă investițiile directe sau indirecte ale respectivelor organisme, entități, fonduri sau scheme în creanțele menționate la litera (a) din respectivul paragraf sau în titlurile menționate la litera (b) din respectivul paragraf nu depășesc 15 % din activele lor. Prin derogare de la alineatul (4), statele membre pot decide să excludă din definiția plății de dobânzi de la alineatul (1) acele plăți de dobânzi efectuate sau creditate în contul unei entități sau al unei construcții juridice menționate la articolul 4 alineatul (2) și care își are sediul conducerii efective pe teritoriul lor, dacă investițiile directe sau indirecte ale respectivelor entități sau construcții juridice în creanțele menționate la alineatul (1) primul paragraf litera (a) sau în titlurile menționate la litera (b) din respectivul paragraf nu depășesc 15 % din activele acesteia. În cazul entităților, această dispoziție se aplică numai dacă entitatea nu și-a exercitat opțiunea prevăzută la articolul 4 alineatul (3). Dacă un stat membru recurge la una sau la ambele opțiuni menționate la primul și al doilea paragraf, acesta trebuie să notifice Comisia. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene faptul că această opțiune a fost exercitată și, începând cu data publicării, exercitarea acestei opțiuni trebuie respectată și de celelalte state membre. (7) Începând cu 1 ianuarie 2016, pragurile de 40 % menționate la alineatul (1) primul paragraf litera (e) și litera (f) punctul (ii) și la alineatul (3) sunt de 25 %. (8) Procentele menționate la alineatul (1) primul paragraf litera (e) și la alineatul (6) se stabilesc în funcție de politica în materie de investiții sau de strategiile și obiectivele în materie de investiții, definite în documentele care reglementează operațiunile organismelor, entităților sau ale fondurilor sau schemelor de investiții în cauză. În sensul prezentului alineat, documentele includ:
În cazul în care documentele nu definesc politica sau strategia și obiectivele în materie de investiții, procentele respective se stabilesc pe baza componenței reale a activelor deținute de organismele, entitățile sau de fondurile sau schemele de investiții în cauză, astfel cum rezultă aceasta din media valorii activelor la începutul sau la data primului raport semestrial și la sfârșitul ultimului exercițiu contabil anterior datei la care agentul plătitor a efectuat sau a atribuit plata unor dobânzi către beneficiarul efectiv. În cazul organismelor, entităților sau construcțiilor juridice sau al fondurilor sau schemelor de investiții nou înființate, această componență reală se determină pe baza mediei valorii activelor înregistrate la începutul și la data primei evaluări a activelor, astfel cum se prevede în documentele care reglementează funcționarea organismelor, entităților sau fondurilor sau schemelor de investiții în cauză. Componența activelor este evaluată în conformitate cu normele aplicabile în statul membru sau într-o țară din Spațiul Economic European care nu este membră a Uniunii, în care este înregistrat ca atare organismul de plasament colectiv sau fondul sau schema de investiții sau în temeiul legislației căreia sunt reglementate regulamentele sau documentele constitutive ale acestora. Componența evaluată astfel este obligatorie pentru alte state membre. (9) Veniturile menționate la alineatul (1) primul paragraf litera (b) sunt considerate ca reprezentând plata unor dobânzi doar în măsura în care titlurile care generează respectivele venituri au fost emise prima dată la 1 iulie 2014 sau după această dată. Titlurile emise anterior datei respective nu sunt luate în considerare pentru calculul procentelor menționate la alineatul (1) primul paragraf litera (e) și la alineatul (6). (10) Beneficiile generate de un contract de asigurare de viață sunt considerate ca reprezentând plata unor dobânzi în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf litera (f) doar în măsura în care contractul care generează beneficiile în cauză a fost încheiat prima dată la 1 iulie 2014 sau după această dată. (11) Statele membre au opțiunea de a considera veniturile la care se face referire la alineatul (1) primul paragraf litera (e) punctul (i), realizate cu ocazia cesionării, a rambursării sau a achiziționării unor părți sau a unor unități ale unor organisme de plasament colectiv cu personalitate juridică, care nu sunt OPCVM-uri autorizate în conformitate cu Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*2), drept plăți de dobânzi numai în măsura în care au fost acumulate de aceste organisme la 1 iulie 2014 sau după această dată. (*2) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).”" |
|
6. |
Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8 Comunicarea informațiilor de către agentul plătitor (1) În cazul în care beneficiarul efectiv al dobânzilor este rezident al unui alt stat membru decât cel în care se află sediul agentului plătitor, conținutul minim al informațiilor pe care agentul plătitor trebuie să le comunice autorității competente din statul membru unde își are sediul este următorul:
În cazul în care beneficiarul efectiv își are reședința într-un stat membru altul decât cel în care agentul plătitor își are sediul de gestionare efectivă în conformitate cu articolul 4 alineatul (2), un astfel de agent plătitor furnizează autorităților competente din statul membru în care își are sediul de gestionare efectivă informațiile menționate la primul paragraf literele (a)-(d) din prezentul alineat. În plus, acest agent plătitor comunică următoarele informații:
(2) Conținutul minim al informațiilor pe care agentul plătitor trebuie să le comunice în ceea ce privește plata dobânzilor trebuie să facă distincția între plățile de dobânzi, conform următoarelor categorii, și să indice:
Agentul plătitor informează autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit sau, în cazul unui agent plătitor menționat la articolul 4 alineatul (2), acesta informează autoritățile competente ale statului membru în care își are sediul conducerea sa efectivă, atunci când comunică sumele totale în conformitate cu literele (b), (c), (d) și (e) din primul paragraf al prezentului alineat. (3) În cazul proprietății efective partajate, agentul plătitor informează autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit sau, în cazul unui agent plătitor menționat la articolul 4 alineatul (2), acesta informează autoritățile competente ale statului membru în care își are sediul conducerii efective, dacă suma comunicată pentru fiecare beneficiar efectiv este suma totală care revine în mod colectiv beneficiarilor efectivi, partea reală care îi revine beneficiarului efectiv respectiv sau o parte egală. (4) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (2), statele membre pot permite agenților plătitori să comunice numai următoarele informații:
Agentul plătitor precizează dacă raportează sumele totale în conformitate cu literele (a), (b) și (c) din primul paragraf al prezentului alineat.” |
|
7. |
Articolul 9 se modifică după cum urmează:
|
|
8. |
Articolul 10 se modifică după cum urmează:
|
|
9. |
Articolul 11 se modifică după cu urmează:
|
|
10. |
Articolul 13 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 13 Excepții la sistemul reținerii la sursă (1) Statele membre care percep o reținere la sursă în conformitate cu articolul 11 prevăd una dintre următoarele proceduri, pentru a permite beneficiarilor efectivi să solicite neaplicarea unei astfel de rețineri:
(2) La cererea beneficiarului efectiv, autoritatea competentă din statul membru unde se află rezidența sa fiscală eliberează un certificat care conține următoarele informații:
Acest certificat este valabil cel mult trei ani. Se eliberează oricărui beneficiar efectiv care l-a solicitat, în termen de două luni de la înaintarea cererii.” |
|
11. |
Articolul 14 se modifică după cum urmează:
|
|
12. |
La articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf, termenul „anexă” se înlocuiește cu „anexa III”. |
|
13. |
La articolul 18, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text: „Comisia prezintă Consiliului, o dată la trei ani, un raport privind funcționarea prezentei directive, pe baza informațiilor statistice enumerate în anexa IV, pe care fiecare stat membru le transmite Comisiei.” |
|
14. |
Se introduc următoarele articole: „Articolul 18a Măsuri de punere în aplicare (1) Acționând în conformitate cu procedura menționată la articolul 18b alineatul (2), Comisia poate adopta măsuri în următoarele scopuri:
(2) Comisia actualizează lista din anexa III la solicitarea statului membru direct vizat. Articolul 18b Comitetul (1) Comisia este asistată de Comitetul privind cooperarea administrativă în domeniul impozitării («comitetul»). (2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.” |
|
15. |
Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă. |
Articolul 2
(1) Statele membre adoptă și publică până la 1 ianuarie 2016 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.
Statele membre aplică aceste acte începând cu prima zi a celui de al treilea an calendaristic ce urmează anului calendaristic în care prezenta directivă a intrat în vigoare.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 24 martie 2014.
Pentru Consiliu
Președintele
A. TSAFTARIS
(1) JO C 184 E, 8.7.2010, p. 488.
(2) JO C 277, 17.11.2009, p. 109.
(3) Directiva 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi (JO L 157, 26.6.2003, p. 38).
(4) Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15).
(5) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).
(6) Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 375, 31.12.1985, p. 3).
(7) JO C 321, 31.12.2003, p. 1.
(8) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
ANEXĂ
Anexa la Directiva 2003/48/CE se modifică după cum urmează:
|
1. |
Anexa devine „Anexa III”. |
|
2. |
Se introduce următoarea anexă ca „Anexa I”: „ANEXA I Lista orientativă a categoriilor de entități și de construcții juridice care sunt considerate ca nefiind supuse impozitării efective, în sensul articolului 2 alineatul (3)
|
|
3. |
Se introduce următoarea anexă ca „Anexa II”: „ANEXA II Lista orientativă a categoriilor de entități și de construcții juridice care sunt considerate ca nefiind supuse impozitării efective, în sensul articolului 4 alineatul (2)
|
|
4. |
Se adaugă următoarea anexă ca „Anexa IV”: „ANEXA IV LISTA INFORMAȚIILOR NECESARE ÎN SCOPURI STATISTICE PE CARE STATELE MEMBRE TREBUIE SĂ LE COMUNICE ANUAL COMISIEI 1. Informații de natură economică 1.1. Reținerea la sursă În cazul Austriei și al Luxemburgului (pe perioada în care aplică dispozițiile tranzitorii stabilite în capitolul III), valoarea totală anuală a veniturilor fiscale provenind din impozitele reținute la sursă, împărțită pe stat membru de rezidență al beneficiarilor efectivi. În cazul Austriei și al Luxemburgului (pe perioada în care aplică dispozițiile tranzitorii stabilite în capitolul III), valoarea totală a veniturilor fiscale împărțite cu celelalte state membre din impozitele reținute la sursă în temeiul articolului 11 alineatul (5). Datele privind sumele totale colectate ca impozite reținute la sursă, repartizate pe stat membru de rezidență al beneficiarilor efectivi, ar trebui, de asemenea, comunicate și instituției naționale responsabile de elaborarea statisticilor privind balanța de plăți. 1.2. Valoarea plăților dobânzilor/veniturilor obținute din cesionări În cazul statelor membre care fac schimb de informații sau care au optat pentru prezentarea voluntară de informații în temeiul articolului 13, valoarea plăților de dobânzi de pe teritoriul lor, care fac obiectul schimbului de informații în temeiul articolului 9, împărțită pe stat membru sau pe teritoriu dependent și asociat în care își au reședința beneficiarii efectivi. În cazul statelor membre care fac schimb de informații sau care au optat pentru prezentarea voluntară de informații în temeiul articolului 13, valoarea veniturilor din cesionări de pe teritoriul lor, care fac obiectul schimbului de informații în temeiul articolului 9, împărțită pe stat membru sau teritoriu dependent și asociat în care își au reședința beneficiarii efectivi. În cazul statelor membre care fac schimb de informații sau care au optat pentru mecanismul de prezentare voluntară a informațiilor, valoarea plăților de dobânzi care fac obiectul schimbului de informații, defalcată în funcție de tipul de plată a dobânzii, conform categoriilor stabilite la articolul 8 alineatul (2). Datele privind valoarea totală a plăților de dobânzi și a veniturilor din cesionări, împărțite pe stat membru de rezidență al beneficiarilor efectivi, ar trebui comunicate și instituției naționale responsabile de elaborarea statisticilor privind balanța de plăți. 1.3. Beneficiarul efectiv În cazul tuturor statelor membre, numărul beneficiarilor efectivi rezidenți în alte state membre și teritorii dependente și asociate, repartizați în funcție de statul membru și de teritoriul dependent sau asociat de rezidență. 1.4. Agenții plătitori În cazul tuturor statelor membre, numărul agenților plătitori (per stat membru expeditor) implicați în schimbul de informații sau în mecanismul reținerii la sursă în sensul prezentei directive. 1.5. Agenți plătitori în momentul plății În cazul tuturor statelor membre, numărul agenților plătitori în momentul plății care au încasat plata unor dobânzi în sensul articolului 6 alineatul (4). Aceste informații privesc atât statele membre expeditoare, în care se efectuează plăți de dobânzi către agenți plătitori în momentul plății, care au sediul conducerii efective în alte state membre, cât și statele membre destinatare în care se primesc plățile și pe teritoriul cărora sunt stabilite respectivele entități sau construcții juridice. 2. Informații de natură tehnică 2.1. Înregistrări În cazul statelor membre care fac schimb de informații sau care au optat pentru prezentarea voluntară de informații în temeiul articolului 13, numărul înregistrărilor trimise și primite. O înregistrare înseamnă o singură plată pentru un singur beneficiar efectiv. 2.2. Înregistrări procesate/corectate
3. Categorii opționale
|
(1) Regatul Unit este statul membru responsabil pentru relațiile externe ale Gibraltarului în temeiul articolului 355 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.”