EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010R0644

Regulamentul (UE) nr. 644/2010 al Comisiei din 20 iulie 2010 de stabilire a coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat cererilor de licențe de import depuse în perioada 9 - 16 iulie 2010 în cadrul contingentului tarifar deschis de Regulamentul (CE) nr. 969/2006 pentru porumb

OJ L 187, 21.7.2010, p. 25–25 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/644/oj

21.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 187/25


REGULAMENTUL (UE) NR. 644/2010 AL COMISIEI

din 20 iulie 2010

de stabilire a coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat cererilor de licențe de import depuse în perioada 9-16 iulie 2010 în cadrul contingentului tarifar deschis de Regulamentul (CE) nr. 969/2006 pentru porumb

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 969/2006 al Comisiei (3) deschide un contingent tarifar anual de import de 242 074 de tone de porumb (număr de ordine 09.4131).

(2)

Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 969/2006 a stabilit la 121 037 de tone cantitatea aferentă subperioadei nr. 2 pentru perioada cuprinsă între 1 iulie-31 decembrie 2010.

(3)

Din comunicarea efectuată în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 969/2006 rezultă că cererile depuse de la 9 iulie 2010 ora 13.00 până la 16 iulie 2010 ora 13.00, ora Bruxelles-ului, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior, vizează cantități superioare cantităților disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate.

(4)

De asemenea, este necesar să nu se mai elibereze licențe de import în temeiul Regulamentului (CE) nr. 969/2006 pentru perioada în curs din cadrul contingentului.

(5)

Pentru a se garanta o gestionare eficace a procedurii de eliberare a licențelor de import, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat după publicare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Fiecare cerere de licență de import de porumb din cadrul contingentului menționat în Regulamentul (CE) nr. 969/2006 depusă de la 9 iulie 2010 ora 13.00 până la 16 iulie 2010 ora 13.00, ora Bruxelles-ului, are ca rezultat eliberarea unei licențe pentru cantitățile solicitate cărora li se aplică un coeficient de atribuire de 40,231108 %.

(2)   Eliberarea de licențe de import pentru cantitățile solicitate începând cu 16 iulie 2010 ora 13.00, ora Bruxelles-ului, se suspendă pentru perioada în curs din cadrul contingentului.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 iulie 2010.

Pentru Comisie, pentru președinte

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)  JO L 176, 30.6.2006, p. 44.


Top