EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32007R1134

Regulamentul (CE) nr. 1134/2007 al Consiliului din 10 iulie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2866/98 în ceea ce privește rata de conversie a monedei euro pentru Malta

OJ L 256, 2.10.2007, p. 1–1 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 10 Volume 002 P. 165 - 165

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/1134/oj

2.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 256/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 1134/2007 AL CONSILIULUI

din 10 iulie 2007

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2866/98 în ceea ce privește rata de conversie a monedei euro pentru Malta

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 123 alineatul (5),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2866/98 al Consiliului din 31 decembrie 1998 privind ratele de conversie între moneda euro și monedele statelor membre care adoptă moneda euro (2) stabilește ratele de conversie începând cu 1 ianuarie 1999.

(2)

În conformitate cu articolul 4 din Actul de aderare din 2003, Malta este un stat membru care beneficiază de o derogare, în înțelesul articolul 122 din tratat.

(3)

În temeiul Deciziei 2007/504/CE a Consiliului din 10 iulie 2007 privind adoptarea de către Malta a monedei unice la 1 ianuarie 2008 în conformitate cu articolul 122 alineatul (2) din tratat (3), Malta îndeplinește condițiile necesare pentru adoptarea monedei unice, iar derogarea de care beneficiază Malta se abrogă cu începere de la 1 ianuarie 2008.

(4)

Introducerea monedei euro în Malta necesită adoptarea ratei de conversie între euro și lira malteză. Aceasta rată de conversie ar trebui să fie stabilită la 0,4293 lire pentru 1 euro, ceea ce corespunde cursului de schimb central actual al lirei malteze din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II).

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2866/98 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2866/98, se introduce următorul rând între rubricile corespunzătoare ratelor de conversie aplicabile francului luxemburghez și guldenului olandez:

„= 0,429300 lire malteze”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 iulie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

F. TEIXEIRA DOS SANTOS


(1)  JO C 160, 13.7.2007, p. 1.

(2)  JO L 359, 31.12.1998, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1086/2006 (JO L 195, 15.7.2006, p. 1).

(3)  JO L 186, 18.7.2007, p. 32.


Top