—

anularea Hotărârii Tribunalului din 17 ianuarie 2018 în cauza T-68/17;

—

anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 4 decembrie 2015 în cauza R 2345/2014-4;

—

cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului;

—

obligarea intimatului și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii în primă instanță, cât și celei în recurs.

1)

În primul rând, Tribunalul a apreciat în mod greșit importanța și consecințele juridice ale determinării tipului mărcii în cauză. Acesta a prezumat în mod eronat că nu a fost relevant aspectul dacă marca în litigiu era clasificată drept marcă figurativă sau drept marcă de poziție. În realitate, distincția dintre diferitele tipuri de mărci are însă o incindență semnificativă în ceea ce privește obiectul lor, precum și modul în care acestea sunt utilizate. Utilizarea mărcii în litigiu ca marcă figurativă ar diferi considerabil de modul în care aceasta ar fi utilizată dacă ar fi o marcă de poziție.

2)

În al doilea rând, Tribunalul nu a determinat corect obiectul mărcii în litigiu, ci a considerat și tratat această marcă drept o marcă de poziție. Marca în litigiu este o marcă figurativă, având în vedere că înregistrarea sa a fost solicitată și obținută cu titlu de marcă figurativă și nicio descriere sau declarație de renunțare nu au sugerat altceva. Simpla utilizare a unor linii întrerupte nu transformă o marcă figurative într-o marcă de poziție.

3)

Ca o consecință, Tribunalul a prezumat în mod incorect că Munich S.L. a demonstrat utilizarea serioasă a mărcii sale dovedind vânzarea unor articole de încălțăminte pe partea laterală a cărora erau aplicate două linii încrucișate. Acest tip de utilizare ar putea fi relevant numai pentru o marcă de poziție, iar nu pentru o marcă figurativă precum cea în litigiu.