2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/130

Raportor:

domnul Peter SCHMIDT

1.1.

CESE subliniază faptul că poziția slabă a celor mai vulnerabili jucători din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente trebuie abordată, punându-se capăt practicilor comerciale neloiale (PCN) ale comercianților cu amănuntul de produse alimentare (NB: în acest document, sintagma „comercianți cu amănuntul” se referă la întreprinderile mari din sectorul comerțului cu amănuntul) și ale anumitor întreprinderi transnaționale, practici care duc la creșterea riscurilor și a incertitudinii pentru toți operatorii, de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente și, prin urmare, generează costuri inutile.

1.2.

CESE recunoaște că simpla evitare a PCN nu ar face posibilă rezolvarea problemelor structurale ale pieței în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, cum ar fi dezechilibrele temporare ale pieței, situația vulnerabilă a agricultorilor etc.

1.3.

CESE reiterează motivele de îngrijorare și recomandările formulate în avizul său precedent „Relațiile comerciale dintre marea distribuție și furnizorii de produse alimentare – situația actuală” (1). În special, CESE solicită din nou Comisiei să adapteze legislația europeană la caracteristicile specifice ale diferitelor părți din sectorul alimentar.

1.4.

CESE atrage atenția asupra existenței unor disfuncționalități ale pieței, întrucât situația se deteriorează în continuare într-un sistem care este insuficient reglementat (2).

1.5.

CESE sprijină cu fermitate rezoluția Parlamentului European din 7 iunie 2016 (3) și subliniază necesitatea adoptării unei legislații-cadru la nivelul UE pentru a combate PCN ale comercianților cu amănuntul de produse alimentare și ale anumitor întreprinderi transnaționale și pentru a asigura condiții echitabile de vânzare și cumpărare pentru agricultorii și consumatorii europeni. CESE subliniază că, dată fiind natura PCN, existența unei legislații a UE care să le interzică constituie o cerință și, totodată, o necesitate.

1.6.

CESE invită Comisia și statele membre să ia măsuri rapide de prevenire a PCN prin înființarea, în acest scop, a unei rețele europene armonizate a autorităților de punere în aplicare, astfel încât să se creeze condiții de concurență echitabile în cadrul pieței unice.

1.7.

CESE salută crearea Inițiativei privind lanțul de aprovizionare (SCI) la nivelul UE și a altor sisteme voluntare naționale, dar numai în completarea unor mecanisme de punere în aplicare solide și eficiente la nivelul statelor membre. Totuși, este necesar să se asigure posibilități de participare a tuturor părților interesate (de exemplu, agricultorii și sindicatele) și de depunere a unor plângeri anonime. De asemenea, trebuie să se instituie sancțiuni cu efect descurajant. În plus, astfel de platforme ar trebui să poată reacționa în mod independent. CESE propune, de asemenea, instituirea unui ombudsman cu competențe de reglementare în ceea ce privește medierea în etapa care precedă procesul.

1.8.

CESE solicită interzicerea practicilor abuzive, de exemplu a celor enumerate la punctul 3.3 din prezentul aviz.

1.9.

În special, CESE recomandă ca furnizorii (agricultorii, de exemplu) să nu primească pentru produsele lor un preț mai mic decât costul producției. De asemenea, CESE solicită să se interzică cu desăvârșire vânzarea produselor alimentare sub prețul de cost de către comercianții cu amănuntul.

1.10.

CESE recomandă încurajarea și sprijinirea modelelor de afaceri alternative, care au un rol în scurtarea lanțului de aprovizionare între producătorii de produse alimentare și consumatorul final, de exemplu prin intermediul unor politici de achiziții publice ale statelor membre.

1.11.

CESE sugerează ca rolul și poziția cooperativelor și ale organizațiilor de producători să fie consolidate, pentru ca echilibrul de forțe să fie restabilit, întrucât ele reprezintă o formă de întreprindere adecvată și importantă, în cadrul căreia fermierii, în calitate de proprietari, își pot îmbunătăți împreună poziția pe piață, inclusiv în condițiile pieței interne a UE, și pot reechilibra în mod activ distribuția puterii de negociere de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente.

1.12.

CESE îndeamnă operatorii din cadrul lanțului alimentar să dezvolte relații comerciale echitabile, bazate pe contracte stabile, pe termen lung, și să coopereze, lucrând împreună pentru a răspunde nevoilor și exigențelor consumatorilor.

1.13.

CESE solicită protecția și garantarea anonimatului celor care denunță cazurile de PCN.

1.14.

CESE recomandă instituirea dreptului de a introduce acțiuni colective.

1.15.

CESE propune lansarea unei campanii de informare și sensibilizare la nivel european privind „valoarea alimentelor”. Aceasta ar fi necesară pentru a determina o schimbare pe termen lung în comportamentul consumatorilor.

2.1.

Lanțul de aprovizionare agroalimentar conectează sectoare importante și diverse ale economiei europene, care sunt esențiale pentru bunăstarea economică, socială și de mediu, precum și pentru sănătatea europenilor. Totuși, în ultimii ani s-a observat o schimbare în ceea ce privește puterea de negociere în cadrul lanțului de aprovizionare, mai ales în avantajul sectorului comerțului cu amănuntul și al unor întreprinderi transnaționale, în detrimentul furnizorilor, în special al producătorilor primari.

2.2.

Un număr mic de întreprinderi domină în prezent comercializarea și vânzarea produselor alimentare. De exemplu, numeroase piețe ale produselor alimentare din tot mai multe state membre sunt controlate majoritar de trei până la cinci comercianți cu amănuntul, cu o cotă de piață colectivă cuprinsă între 65 și 90 %, în rândul comercianților cu amănuntul moderni (4), (5).

2.3.

Concentrarea puterii de negociere a dus la abuz de poziție dominantă și a avut drept consecință vulnerabilitatea tot mai accentuată a operatorilor mai slabi la practici comerciale neloiale. Acest lucru transferă riscul economic de pe piață în amonte, de-a lungul lanțului de aprovizionare și are un impact negativ îndeosebi asupra consumatorilor și anumitor operatori, ca, de exemplu, agricultorii, lucrătorii și IMM-urile.

2.4.

CESE a analizat deja PCN în avizul său pe tema „Relațiile comerciale dintre marea distribuție și furnizorii de produse alimentare – situația actuală” din februarie 2013 (6). Din momentul respectiv, situația PCN s-a mai îmbunătățit puțin. În antiteză, puterea sectorului marii distribuții chiar a crescut, iar acest lucru ar putea duce la abuzuri față de anumiți operatori, ca, de exemplu, agricultorii, lucrătorii și IMM-urile.

3.1.

PCN pot fi definite în sens larg ca practici care se abat în mod vădit de la buna conduită comercială și care contravin bunei-credințe și corectitudinii. (7)

3.2.

PCN pot avea loc în orice etapă a lanțului de aprovizionare între diferiți operatori. Totuși, ele sunt mai răspândite în etapele ulterioare ale lanțului de aprovizionare, în care se înregistrează o mai mare concentrare a puterii exercitate de comercianții cu amănuntul și de unele întreprinderi transnaționale. În cazul în care se descoperă PCN în etape timpurii ale lanțului de aprovizionare, acestea sunt adesea rezultatul unui transfer de risc care provine din PCN care au loc în etape ulterioare.

3.3.

Printre exemplele de astfel de practici se numără și următoarele, lista lor fiind însă mult mai lungă:

3.4.

PCN au efecte ample asupra operatorilor, consumatorilor și mediului. Totuși, astfel de practici sunt profitabile prin însăși natura lor și, prin urmare, atrag câștiguri pe termen scurt pentru cei care le adoptă, în detrimentul altor părți interesate din cadrul lanțului de aprovizionare. Pe termen lung, operatorii din cadrul lanțului alimentar trebuie să stabilească relații de aprovizionare durabile și să încerce să prevină perturbarea lanțului de aprovizionare pentru a putea concura și pentru a răspunde în continuare cerințelor în continuă schimbare ale consumatorilor.

3.5.1.

Tipurile de impact al PCN asupra operatorilor, care sunt afectați, sunt diverse și de anvergură și pot duce la venituri reduse pentru furnizori, fie prin deduceri de preț, fie din cauza creșterii costurilor suportate ca urmare a acestor practici. Potrivit estimărilor, costurile PCN pentru furnizori se ridică la 30-40 de miliarde EUR (8). În plus față de presiunile continue exercitate asupra prețurilor aplicate furnizorilor, astfel de practici creează incertitudine, ducând la stagnarea inovării și a investițiilor în cadrul lanțului de aprovizionare, ceea ce mai departe poate duce la eliminarea de pe piață a furnizorilor competenți și responsabili.

3.5.2.

Presiunea exercitată asupra agricultorilor și a operatorilor din sectorul prelucrării alimentelor, precum și presiunea de a scădea prețurile ce rezultă din aceasta duc, la rândul lor, la salarii reduse, atât în sectorul agricol, cât și pentru angajații din industria prelucrătoare alimentară. În cazul unei activități care se desfășoară pe o perioadă mai lungă, cursa pentru a oferi prețuri cât mai mici duce, de asemenea, la salarii reduse, care să le permită furnizorilor să obțină profit.

3.5.3.

Adesea, IMM-urile sunt cele mai vulnerabile față de PCN, de exemplu, în comerțul mondial cu banane, unde produsele micilor agricultori sunt folosite pentru a completa volumul plantațiilor mai mari, acești furnizori fiind expuși riscului de a fi primii eliminați de la vânzare în cazul în care o comandă este anulată fără notificare prealabilă (9).

3.5.4.

Există unele zone ale producției și prelucrării alimentelor în care libertatea contractuală nu mai există. În Germania, evoluțiile recente arată că prețurile de vânzare cu amănuntul au fost reduse în mod unilateral, fără negocieri cu furnizorii. În Regatul Unit, laptele este adesea un „lider al pierderilor” în sectorul produselor alimentare, iar producătorii britanici de produse lactate au fost puși în situația de a primi prețuri tot mai mici pentru laptele lor, în unele cazuri fiind chiar sub costul de producție. În Spania, în industria alimentară, este legal să se ofere prețuri sub costul de producție, fapt ce erodează puternic formarea prețurilor de-a lungul lanțului alimentar.

3.5.5.

Sectorul produselor proaspete este deosebit de expus la PCN din cauza gradului ridicat de perisabilitate a produselor pe care le furnizează pe piața europeană. Agricultorii au o perioadă limitată de timp în care își pot vinde produsele pentru a asigura o durată de depozitare adecvată pentru clientul final și consumatorul final, și aici au loc cele mai multe abuzuri din partea cumpărătorilor comerciali față de comercianții cu amănuntul și intermediari, prin impunerea unor reduceri de preț nenegociabile la primirea bunurilor.

3.5.6.

În urma desfășurării mai multor anchete, au fost identificați anumiți operatori care dispun în mod clar de o putere de cumpărare care duce la abuzuri prin practici comerciale neloiale (10). Aceste practici abuzive pot apărea în orice etapă a lanțului de aprovizionare și sunt evidente, de asemenea, în relațiile dintre agricultori și industria alimentară, întrucât și societățile din acest sector au „putere de cumpărare”, datorită concentrării relative a puterii (11).

3.5.7.

Creșterea vânzărilor de produse „marcă proprie” – „white label” sau mărci deținute de comercianții cu amănuntul – le permite comercianților cu amănuntul să schimbe frecvent furnizorii, în cazul în care găsesc un producător mai ieftin, în timpul negocierilor sau după stabilirea relațiilor contractuale. Totuși, produsele „marcă proprie” nu sunt inechitabile în sine: pot sprijini IMM-urile care intră pe piață și le oferă consumatorilor o varietate de opțiuni.

3.5.8.

Extinderea la achiziționare și prelucrare a anumitor activități de comerț cu amănuntul, prin integrare verticală, poate conduce la o subcotare a prețurilor în cazul comercianților respectivi. Acesta este un exemplu de creștere a puterii de negociere, printr-o continuă concentrare a puterii.

3.5.9.

În cazul vânzării sub costul de producție și al utilizării produselor agricole de bază, cum ar fi laptele, brânza, fructele și legumele ca „lideri ai pierderilor” (adică sub costul de achiziție) de către marii comercianți cu amănuntul și unele întreprinderi transnaționale, este pusă în primejdie dezvoltarea durabilă a producției agricole europene.

3.6.1.

PCN au un efect negativ semnificativ asupra consumatorilor europeni. Operatorii mari absorb adesea costurile ocazionate de PCN, însă întreprinderile mici se confruntă cu o presiune crescută și cu imposibilitatea de a investi și de a inova, fiind excluse de pe piețele cu valoare ridicată (12). Aceasta duce la posibilități de alegere și disponibilități reduse pentru consumatori și, în cele din urmă, la o creștere a prețurilor de consum.

3.6.2.

Lipsa de transparență pe etichete este în detrimentul consumatorilor, care nu pot face alegeri de cumpărare în cunoștință de cauză, în pofida faptului că, în mai multe rânduri, și-au exprimat preferința față de produsele agroalimentare sănătoase, care respectă mediul, sunt de calitate și provin din zona lor locală. Această opacitate are un impact negativ asupra nivelului de încredere a consumatorilor, agravând și mai mult criza care afectează sectorul agricol.

3.6.3.

Presiunile asociate prețurilor îi forțează pe operatorii din sectorul prelucrării alimentelor să producă cât mai ieftin posibil, ceea ce poate afecta calitatea produselor alimentare disponibile pentru consumatori. În vederea reducerii costurilor, în unele cazuri, societățile utilizează materii prime mai ieftine, care afectează calitatea și valoarea produselor alimentare – de exemplu, utilizarea acizilor grași trans în multe produse, în locul uleiurilor și grăsimilor mai sănătoase din Europa.

3.7.1.

Impactul PCN asupra mediului trebuie să fie recunoscut. PCN încurajează supraproducția ca mijloc folosit de furnizori pentru a se proteja împotriva nesiguranței. Această supraproducție poate duce la risipă de alimente, provocând o epuizare inutilă a resurselor (de exemplu, terenuri, apă, produse agrochimice și combustibili) (13), (14).

4.1.

Comisia a elaborat un raport (15) de evaluare a existenței și eficacității cadrelor naționale create pentru a pune în aplicare măsuri de combatere a PCN și, de asemenea, a rolului jucat de Inițiativa voluntară privind lanțul de aprovizionare (SCI) la nivelul UE și de platformele sale voluntare naționale.

4.2.

Raportul Comisiei din 2016 subliniază faptul că marea majoritate a statelor membre au introdus deja măsuri de reglementare și sisteme publice de aplicare pentru a aborda PCN. Unele state membre au mers chiar mai departe decât altele, însă multe rămân încă în imposibilitatea de a aborda „atmosfera de frică” cu care se confruntă victimele PCN. Având în vedere că diferitele abordări ar putea contribui la combaterea PCN în mod eficace, Comisia a ajuns, în acest stadiu, la concluzia că o legislație europeană specifică nu ar aduce nicio valoare adăugată.

4.3.

Inițiativa privind lanțul de aprovizionare (SCI) (16) este o inițiativă comună a opt asociații din UE. Acestea reprezintă industria alimentară și a băuturilor, producătorii de bunuri de marcă, sectorul comerțului cu amănuntul, IMM-urile și comercianții agricoli. SCI a fost lansată în cadrul „Forumului la nivel înalt pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente” (17) cu scopul de a ajuta părțile interesate în abordarea PCN.

4.4.

Concluziile raportului arată că SCI a permis creșterea gradului de conștientizare cu privire la PCN și că aceasta poate fi o alternativă mai rapidă și mai ieftină la procedurile judiciare. De asemenea, ar putea ajuta la rezolvarea problemelor transfrontaliere. Comisia subliniază, de asemenea, domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri ale SCI, cum ar fi sporirea imparțialității structurii de guvernanță și posibilitatea depunerii unor plângeri confidențiale individuale.

5.1.

Poziția CESE privind raportul Comisiei este în conformitate cu rezoluția Parlamentului European privind PCN în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, adoptată la 7 iunie 2016 cu un sprijin puternic al tuturor părților implicate (18). Parlamentul subliniază necesitatea adoptării unei legislații-cadru la nivelul UE și solicită Comisiei să prezinte propuneri de combatere a PCN în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, astfel încât să se asigure câștiguri echitabile pentru agricultori și o gamă largă de opțiuni pentru consumatori. De asemenea, Parlamentul subliniază faptul că SCI și alte sisteme voluntare naționale și ale UE ar trebui promovate nu ca o alternativă, ci „pentru a completa mecanismele de punere în aplicare solide și eficiente de la nivelul statelor membre, asigurând faptul că se pot depune plângeri anonime și instituind sancțiuni cu efect descurajant și menținând coordonarea la nivelul UE” (19).

5.2.

Comisia consideră că Inițiativa privind lanțul de aprovizionare este încă prea recentă pentru a putea evalua succesul acesteia. Totuși, CESE constată că SCI nu a fost eficace în reducerea cazurilor de PCN și a abuzurilor de putere de cumpărare din următoarele motive:

5.2.1.

Poziția de lider a sectorului comerțului cu amănuntul în cadrul SCI este, pentru orice agricultor, un factor major de descurajare în ceea ce privește implicarea efectivă în această platformă, având în vedere neîncrederea dintre aceste părți interesate. Prin urmare, SCI nu oferă furnizorilor anonimatul de care au nevoie pentru a depăși „atmosfera de frică”. În plus, SCI nu poate investiga în mod proactiv lanțurile de aprovizionare și, prin urmare, se bazează pe plângerile transmise de operatori, plasând astfel sarcina probei asupra victimelor PCN.

5.2.2.

Comisia sugerează că SCI permite autoreglementarea PCN. Totuși, în lipsa unor sancțiuni financiare, cumpărătorii nu sunt descurajați să utilizeze PCN, care, de altfel, sunt foarte profitabile. De exemplu, s-a descoperit recent că Tesco PLC aplica practici comerciale neloiale în relația cu furnizorii săi, în pofida faptului că era membru al SCI. Tesco a fost sancționat – însă nu prin măsuri financiare – de legislația britanică (Groceries Code Adjudicator – Arbitrul Codului Alimentar), dar nu a primit nicio sancțiune din partea SCI. Singura măsură de descurajare a SCI este posibilitatea de a exclude dintre membrii săi o întreprindere care a săvârșit o infracțiune, care nu s-a concretizat încă în ceea ce privește Tesco PLC. Acesta este un exemplu clar al faptului că SCI nu împiedică PCN.

5.2.3.

CESE remarcă, de asemenea, absența agricultorilor și a sindicatelor din componența SCI. În timp ce unele organizații nu au aderat niciodată la inițiativă sau la organismele naționale similare, Uniunea centrală finlandeză a producătorilor agricoli și a proprietarilor de păduri (MTK), membru fondator al platformei naționale de punere în aplicare a SCI în Finlanda, a părăsit inițiativa, motivând că aceasta nu funcționează, întrucât a dus la creșterea riscurilor pentru agricultori din cauza neprotejării anonimatului.

6.1.

În 20 de state membre există prevederi legislative și inițiative de reglementare, însă succesul lor rămâne moderat (20). Cincisprezece dintre aceste state membre au introdus sisteme de evaluare în ultimii cinci ani, demonstrând prevalența semnificativă a PCN în cadrul lanțului de aprovizionare. Totuși, există o mare diferență între diferitele niveluri de reglementare, iar multe autorități naționale responsabile nu sunt în măsură să instituie sancțiuni financiare sau să accepte plângeri anonime.

6.2.

Codul de practici privind aprovizionarea cu produse alimentare (21) (GSCOP) din Regatul Unit este considerat a fi una dintre măsurile legislative cele mai progresiste pentru prevenirea PCN (22). Înainte de instituirea acestui cod, a existat un cod voluntar de practică, dar acesta s-a dovedit a fi ineficace în prevenirea PCN din cauza lipsei de reglementări. GSCOP este reglementat de persoana responsabilă cu reglementarea relațiilor dintre supermarketuri și furnizori (Groceries Code Adjudicator), care are puterea legală de a primi plângeri anonime referitoare la PCN, de a deschide anchete din oficiu, de a face publice cazurile de practici incorecte asociate acestor întreprinderi și de a aplica comercianților cu amănuntul amenzi de până la 1 % din cifra de afaceri anuală a acestora pentru încălcarea GCSOP. Totuși, în pofida realizărilor sale, GCA nu poate reglementa decât relația dintre comercianții cu amănuntul și furnizorii lor direcți (în mare parte cu sediul în Regatul Unit). Această problemă prezintă „riscuri morale” prin aceea că atât comercianții cu amănuntul, cât și furnizorii lor direcți transferă riscul furnizorilor indirecți prin PCN.

6.3.

Anchete similare cu cea a Comisiei pentru concurență a Regatului Unit au fost efectuate și în Spania (23), Finlanda (24), Franța (25), Italia (26) și Germania, fiecare arătând o prevalență ridicată a PCN în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente.

6.4.

Mulți dintre operatorii din Europa își desfășoară activitățile comerciale în mai multe state membre, oferind acestor întreprinderi posibilitatea de a căuta instanța cea mai favorabilă („forum-shop”) și subminând astfel legislația la nivel de stat membru. Peisajul legislativ nearmonizat la nivel european a creat condiții de concurență inechitabile în cadrul pieței unice. În plus, în cazul în care legislația se aplică doar furnizorilor direcți și comercianților cu amănuntul, utilizarea de către cei din urmă a organizațiilor intermediare pentru a achiziționa alimente reduce eficacitatea acestei legislații, așa cum este cazul în Regatul Unit. Acesta este încă un argument în favoarea unei legislații la nivel european.

6.5.

Furnizorii externi îi aprovizionează, în general, pe comercianții cu amănuntul din UE indirect, prin intermediul importatorilor și al altor intermediari. Ca atare, existența acestor autorități este puțin cunoscută (27), iar cei care au cunoștință despre ele nu au acces la majoritatea autorităților de punere în aplicare pentru a solicita măsuri de remediere a PCN.

7.1.

Ca o recunoaștere a observațiilor formulate mai sus, CESE solicită crearea unei rețele europene a autorităților de punere în aplicare pentru a preveni PCN. Natura PCN necesită și totodată garantează interzicerea acestora prin legislația UE, astfel încât să asigure protecția tuturor furnizorilor de produse alimentare, indiferent de locul în care se află, inclusiv în țările terțe. În acest scop, autoritățile de punere în aplicare din cadrul rețelei trebuie să aibă următoarele funcții:

7.2.

Obiectivul tuturor statelor membre ar trebui să fie acela de a institui organisme naționale de punere în aplicare pentru a gestiona plângerile privind PCN. Aceste organisme ar trebui să dețină funcțiile de mai sus ca un standard minim.

7.3.

Măsurile legislative de prevenire a PCN pot și ar trebui să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor.

7.4.

De asemenea, în rezoluția Parlamentului European, i se solicită Comisiei să întreprindă acțiuni pentru a stabili mecanisme eficace de punere în aplicare, precum crearea și coordonarea unei „rețele de autorități naționale, recunoscute reciproc la nivelul UE” (28).

7.5.

Institutul Britanic de Drept Internațional și Comparativ (BIICL) a recomandat UE să adopte o directivă care să stabilească obiective comune ale autorităților de punere în aplicare din statele membre pentru a preveni PCN și să includă norme privind coordonarea acestor organisme la nivel european (29).

8.1.

Fixarea prețurilor sau contractele care garantează prețuri minime bazate pe negocieri echitabile între cumpărători și furnizori le oferă acestora din urmă un grad mai mare de securitate decât vânzarea produselor pe piața deschisă. Totuși, deși aceste tipuri de contracte garantează prețuri stabilite pentru furnizori, această practică ar fi încurajată dacă volumele de produse ar fi stabile ori s-ar bucura de garanții minime. În prezent, volumele pot fi modificate retroactiv și produsele pot fi respinse de cumpărători atunci când cererea de pe piață se modifică, uneori în ultimul moment, ceea ce conduce la costuri neprevăzute de remarketing, reambalare sau eliminare a produselor alimentare.

8.2.

Unii furnizori din UE au început să angajeze agenți terți pentru inspectarea produselor la sosirea la destinație, astfel încât să se prevină respingerile false ale produselor din partea importatorilor. Astfel de respingeri apar atunci când intervin schimbări la nivelul ofertei și cererii prognozate, crescând astfel riscul pentru cumpărători în etapele ulterioare ale lanțului de aprovizionare. Trebuie luat în calcul și caracterul sezonier, având în vedere că, atunci când oferta este mare și, prin urmare, prețurile sunt mici, furnizorii se confruntă cu un risc mai mare de respingere, comparativ cu perioadele în care oferta este redusă. În timp ce utilizarea unor agenți terți reduce cu siguranță frecvența acestor cereri de respingere pentru exportatori, astfel de servicii reprezintă un cost suplimentar pentru furnizori, limitând astfel mai mult capacitatea acestora de a investi și inova în activitatea lor. În plus, în general, furnizorii mai mici nu își pot permite o astfel de asistență și, deci, nu beneficiază de această practică.

9.1.

Există multe exemple de lanțuri de aprovizionare alternative în care se regăsesc practici comerciale mai echitabile și un echilibru mai echitabil al distribuției sau realocării. Există unele abordări promițătoare în domeniul cooperării, dar acestea sunt amenințate din ce în ce mai mult de puterea tot mai mare a grupurilor de întreprinderi și a întreprinderilor multinaționale.

9.2.

Pentru a spori echitatea în cadrul lanțului european de aprovizionare cu alimente, este necesară o combinație de măsuri care, pe de o parte, să abordeze puterea deținută de întreprinderile mari în cadrul lanțului de aprovizionare pentru prevenirea PCN și, pe de altă parte, să consolideze puterea de contracarare prin încurajarea dezvoltării unor cooperative și canale alternative pentru distribuția produselor alimentare.

9.3.

Cooperativele și asociațiile de agricultori din Europa și din străinătate au permis furnizorilor agregarea volumelor de producție cu scopul de a crește puterea de vânzare, de a intra pe piețele de masă și a negocia prețuri mai bune. Astfel de modele de afaceri permit furnizorilor mici un control mai mare al producției și comercializării produselor lor și oferă o alternativă la operațiile pe scară largă în creștere. Parlamentul European a invitat Comisia să încurajeze aceste modele de afaceri pentru a determina creșterea puterii lor de negociere și pentru ca ei să își îmbunătățească poziția în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente (30). În plus, este necesar să se promoveze în continuare, la nivel de sectoare și regiuni, cu și mai multă energie, cooperarea dintre agricultori și cooperative (31).

9.4.

Schemele agricole sprijinite de comunitate (CSA) și alte cooperative agricultori-consumatori permit consumatorilor să contribuie în mod direct la producția alimentelor pe care le consumă. Cifrele recente sugerează că, în prezent, există în Europa 2 776 de astfel de scheme CSA, care „hrănesc”472 055 de consumatori (32). De asemenea, există modele mai mari de scheme de tip „coș de produse” care beneficiază de lanțuri de aprovizionare scurte pentru livrarea directă a produselor, fie către gospodăriile de consum, fie la punctele de colectare centralizate.

9.5.

Vânzarea directă a produselor agroalimentare de către agricultori, de exemplu pe piețele destinate fermierilor, prezintă un dublu avantaj: pentru producători, se elimină practicile abuzive, aceștia putând beneficia de un grad mai mare de autonomie și se obțin venituri mai mari, în timp ce consumatorii au acces la produse proaspete, autentice și durabile, a căror proveniență este sigură. În cadrul unui studiu (33), s-a constatat că agricultorii au înregistrat venituri mult mai mari pentru produsele lor utilizând mai degrabă aceste lanțuri de aprovizionare decât piețele tradiționale. Astfel de inițiative ar trebui sprijinite în continuare din fonduri publice, cum ar fi plățile prin intermediul celui de al doilea pilon al PAC, deoarece generează creștere și locuri de muncă și, de asemenea, răspund nevoilor consumatorilor.

9.6.

Statele membre ar trebui să găsească modalități de îmbunătățire a situației agricultorilor și a întreprinderilor alimentare locale prin încheierea de contracte directe cu autoritățile publice la momentul punerii în aplicare a noilor directive privind achizițiile publice, mergând dincolo de logica reducerii maxime.

9.7.

În plus, ar trebui lansată o campanie de informare și sensibilizare la nivel european cu privire la „valoarea alimentelor”. Un nivel mai ridicat de conștientizare în rândul consumatorilor cu privire la importanța producției de alimente și aprecierea alimentelor în mai mare măsură se dovedesc a fi din ce în ce mai necesare și ar putea contribui la practici comerciale mai echitabile.