15.1.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 13/183

Raportor:

domnul Luca JAHIER

Coraportor:

domnul José Isaías RODRÍGUEZ GARCÍA-CARO

1.1.

Prezentul aviz este elaborat la solicitarea Parlamentului European, în contextul celor două rapoarte ale Comisiei pentru afaceri constituționale, și anume: „Îmbunătățirea funcționării Uniunii Europene prin valorificarea potențialului Tratatului de la Lisabona” (raportori: doamna Bresso și domnul Brok) și „Posibile evoluții și ajustări ale structurii instituționale actuale a Uniunii Europene” (raportor: domnul Verhofstadt).

1.2.

CESE salută inițiativa Parlamentului European și consideră că aceasta va reprezenta o contribuție semnificativă la relansarea dezbaterii privind viitorul Uniunii Europene. CESE a adoptat deja mai multe avize legate de acest subiect și se angajează să contribuie în continuare la lucrările Parlamentului European.

1.3.

CESE este reprezentantul instituțional al societății civile organizate (1) la nivel european, iar membrii săi „își exercită funcțiile în deplină independență, în interesul general al Uniunii” (2). Ca organ consultativ al instituțiilor europene, CESE a asigurat, încă de la crearea sa, o participare efectivă, globală și coerentă a societății civile organizate reprezentative din Europa la procesele de elaborare a politicilor și de luare a deciziilor din UE. Prin urmare, el contribuie la garantarea faptului că deciziile sunt luate în modul cel mai transparent și cât mai aproape posibil de cetățean (3) și, astfel, la punerea în aplicare a principiilor subsidiarității și proporționalității, care guvernează modul de utilizare a competențelor Uniunii (4).

2.1.

La aproape șase ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European și-a pus întrebarea dacă, prin valorificarea deplină a dispozițiilor acestuia, Uniunea Europeană poate depăși provocările cu care se confruntă și/sau dacă ar fi necesar să se revizuiască anumite domenii de politică și actuala configurație instituțională a Uniunii Europene.

2.2.

Criza care s-a declanșat în 2008 a scos la lumină deficiențe grave în arhitectura zonei euro și în configurația instituțională a UE, ceea ce determinat măsuri rapide de adaptare și inovare. Aceste schimbări au demonstrat gradul de rezistență a instituțiilor europene și capacitatea lor de a face față riscurilor unei destrămări a zonei euro. În plus, rezultatul a fost introducerea unor mecanisme de solidaritate și de asistență fără precedent în istoria UE. Cu toate acestea, UE trebuie să atingă din nou un nivel suficient de creștere pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și a menține locurile de muncă, dar și pentru a reduce rata șomajului, inegalitățile sociale și asimetriile dintre statele membre și regiuni sub aspectul dezvoltării. Până în prezent, măsurile de sprijinire a creșterii economice s-au dovedit insuficiente pentru atingerea acestor obiective.

2.3.

Totuși, problemele economice au dus la o întreagă serie de inițiative economice și fiscale urgente, menite să soluționeze criza economică și financiară profundă. Măsurile respective au generat îngrijorări serioase legate de responsabilitatea democratică și impactul lor social, care nu au fost luate suficient în considerare. Esențial este faptul că răspunsul la criză a adus în prim-plan întrebări legate de transparența, responsabilitatea și sustenabilitatea procesului decizional european, printre altele din cauză că s-a apelat în mod repetat la interguvernamentalism.

2.4.

În timpul crizei, o largă majoritate a statelor membre UE a recurs la semnarea de tratate interguvernamentale, care sunt instrumente juridice încheiate în afara procedurilor specifice tratatelor UE. Acestea sunt Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare (TSCG) și Tratatul privind Mecanismul european de stabilitate (TESM). Aceste tratate au fost adoptate fără o dezbatere publică sau cu adevărat transparentă. O astfel de abordare, la nivelul interguvernamental reprezentat de Consiliul European, se poate explica prin dimensiunea financiară a crizei și necesitatea urgentă de a pune rapid în aplicare instrumente funcționale pentru a o depăși, ceea ce ridică problema unor potențiale conflicte între caracterul interguvernamental al tratatelor și propriul „stat de drept” al UE.

2.5.

În prezent, Uniunea Europeană este obligată să depășească fragmentarea în creștere, o criză economică, socială și politică generatoare de dezbinare, însoțită de tensiuni civice crescânde, toate acestea ducând la divergențe tot mai mari. Europa de astăzi este una a prejudecăților reînviate, a stereotipurilor naționale și a escaladării disensiunilor dintre oameni și țări, odată cu apariția mișcărilor populiste și antieuropene. Prin urmare, există o nevoie urgentă de a promova ceea ce unește oamenii din Europa și nu ceea ce îi desparte. Acesta va fi un proces îndelungat și ar trebui să înceapă imediat.

2.6.

De asemenea, avem o Europă în care cetățenii au o încredere limitată în instituțiile europene și în care politica partidelor democratice tradiționale este examinată cu severitate. Acest lucru se reflectă în principal la nivel național, după cum o demonstrează rezultatele alegerilor recente. Cu toate acestea, impactul se resimte acut la nivel european. În urma alegerilor parlamentare europene din 2014, aproximativ un sfert din numărul total de locuri au revenit candidaților unor partide sceptice față de proiectul european sau față de unele politici ale UE. În pofida asumării la nivel național a responsabilităților față de criză, cetățenii simt fie că „Europa” poartă răspunderea problemelor socioeconomice, fie că instituțiile UE nu depun suficiente eforturi pentru a le îmbunătăți viața de zi cu zi. Cu toate acestea, există încă o majoritate semnificativă de alegători care sunt în favoarea continuării integrării europene.

2.7.

Riscul unei retrageri a Regatului Unit din UE printr-un referendum, în 2017 sau chiar mai înainte, și instabilitatea continuă din Grecia confirmă o dată în plus faptul că UE se află la o răscruce politică. Într-adevăr, se poate argumenta că Europa și-a pierdut capacitatea de orientare în ceea ce privește aprofundarea integrării europene și că există semne de întrebare considerabile cu privire la actuala și viitoarea sa evoluție și identitate. Întrucât, în trecut, integrarea europeană a fost călăuzită de o viziune (pace, reconciliere, prosperitate etc.), astăzi avem o Uniune Europeană care „reacționează” la amenințări și provocări în loc să fie proactivă.

2.8.

În schimb, așa cum a declarat domnul Van Rompuy, fostul președinte al Consiliului European, astăzi UE trebuie să depună eforturi pentru a realiza echilibrul just între o Europă promotoare de soluții, capabilă să ofere noi oportunități, și una „protectoare”, care să-și sprijine cetățenii (5). Tocmai această sinergie, consolidată cu o nouă dimensiune participativă, va încuraja cetățenii și, în consecință, politicienii europeni să își recapete încrederea în proiectul european, în spiritul preambulului la Tratatul privind Uniunea Europeană.

2.9.

La dificultățile interne cu care se confruntă UE, se adaugă numărul tot mai mare de provocări externe. Printre altele, există temeri și incertitudini tot mai mari legate de terorism, de presiunile exercitate de migrație, de securitatea energetică și de coeziunea teritorială, la care se adaugă creșterea instabilității de-a lungul frontierelor sudice și estice ale UE.

2.10.

În acest context extrem de dificil, este urgent să se redeschidă dezbaterea privind funcționarea eficientă a UE și rolul tratatelor în cadrul acestui proces. Este un moment oportun pentru a examina căile prin care să se obțină rezultate mai bune pentru cetățenii Europei și să se adapteze și să se consolideze actualul cadru instituțional.

2.11.

La fel de importantă este necesitatea de a recâștiga încrederea cetățenilor, trebuind depuse mai multe eforturi pentru a explica acestora avantajele oferite de UE și, de asemenea, pentru a asculta opiniile lor și ale organizațiilor reprezentative ale societății civile. Percepția dominantă este că UE nu a avut succes nici în formularea, nici în punerea în aplicare a unor strategii durabile, favorabile incluziunii și echilibrate, axate pe investiții, creștere economică și reducerea inegalităților. În plus, UE nu a reușit să ofere rezultate concrete cetățenilor săi, fapt pentru care statele membre poartă o parte din responsabilitate. Rezultatul final este accentuarea lipsei de încredere a cetățenilor în UE, sentimentul unor intruziuni inadecvate din partea instituțiilor UE la nivel local și un deficit tot mai acut de informații corecte. Refacerea încrederii în UE este de o importanță crucială. UE se află într-un punct de cotitură, iar acceptul cetățenilor săi este esențial pentru a progresa.

3.1.

Fără îndoială, tratatele europene existente oferă o multitudine de oportunități neexploatate, care ar putea fi utilizate pentru a îmbunătăți politicile și pentru a consolida UE pe plan intern și extern. Fie că este vorba de explorarea unor acțiuni politice aprofundate, fie de îmbunătățirea punerii în aplicare, există o gamă largă de domenii de politică și de instrumente tehnice care ar putea fi exploatate în acest scop. Aceasta ar trebui să fie prioritatea actuală a Uniunii Europene și a structurii sale instituționale.

3.2.

În ciuda necesității de a revizui anumite elemente ale cadrului instituțional existent al Uniunii Europene prin intermediul unor modificări ale tratatului, trebuie să se aibă în vedere că în prezent nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru aceasta. Prin urmare, CESE va aborda chestiunea modificărilor și adaptărilor tratatelor numai atunci când și acolo unde este cazul.

3.3.

Esențială pentru îmbunătățirea punerii în aplicare a tratatelor existente este necesitatea de a asigura coerența și consecvența tuturor politicilor și activităților UE, așa cum se prevede la articolul 7 din TFUE, îmbunătățind astfel implementarea tratatelor existente. Acest lucru ar presupune echilibrarea coeziunii teritoriale cu dimensiunea economică și cea socială a tratatelor. Mai concret, ar impune aplicarea deplină a articolului 3 din Tratatul UE, care stipulează, printre altele, că UE trebuie să se bazeze pe „[…] o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social, […] [care] promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea între statele membre”.

3.4.

Printre exemplele de prevederi existente în tratate, dar puțin utilizate se numără și cele cinci clauze orizontale ale TFUE, care vizează în special promovarea egalității dintre bărbați și femei (articolul 8), asigurarea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare și combaterea excluziunii sociale (articolul 9), combaterea discriminării (articolul 10), protecția mediului (articolul 11) și protecția consumatorilor (articolul 12). În viitor, acestea vor trebui folosite pentru a promova un grad mai ridicat de interconectivitate între politicile europene și o mai mare responsabilitate în raport cu cetățenii UE.

3.5.

În plus, există o gamă largă de domenii de politică insuficient utilizate. Principalul instrument de integrare a celor 28 de state membre a fost piața internă  (6). Aceasta ar trebui completată de o integrare sporită, pentru a stimula creșterea, competitivitatea și ocuparea forței de muncă și a genera beneficii pentru toți cetățenii și toate regiunile UE. Pentru a realiza acest lucru, sunt necesare reforme substanțiale în materie de piețe de produse, energie, transport, servicii, piețe ale forței de muncă, achiziții publice, proprietate intelectuală și economie digitală. În plus, reformele naționale ar trebui să fie mai transparente în domeniul fiscal, să abordeze concurența fiscală neloială și să fie completate cu un spectru mai larg de măsuri politice la nivelul UE (7).

3.6.

Uniunea energetică și piața unică digitală sunt două mari sectoare de bază care ar trebui să facă obiectul unor politici europene consolidate. Piața unică digitală face obiectul unui aviz specific al CESE, aflat în curs de elaborare, și deci nu va fi abordată în detaliu în prezentul aviz.

3.7.

Pentru a face față amenințării externe reprezentate de insecuritatea energetică, UE ar putea să aplice dispozițiile existente ale articolului 194 din TFUE și să se îndrepte către o uniune energetică. CESE a susținut în mod constant o politică bazată pe principiul „mai multă Europă” în politica energetică și a cerut ca solidaritatea să devină forța motrice în elaborarea unei politici energetice europene. Articolul 194 ar permite crearea unui sistem de guvernanță eficient și transparent pentru uniunea energetică, ceea ce ar eficientiza politica energetică a UE, ar reduce costurile, ar aduce valoare pentru cetățeni și ar crește vizibilitatea UE în raport cu partenerii săi internaționali. Promovarea energiei din surse regenerabile și sprijinirea întreprinderilor în tranziția lor energetică sunt parte integrantă a acestui proces.

3.8.

În plus, prin intermediul viitoarei revizuiri la jumătatea perioadei a Strategiei Europa 2020 pot fi realizate progrese reale în impulsionarea unei creșteri incluzive, a competitivității, a ocupării forței de muncă și a creării unor beneficii pentru toți cetățenii și toate regiunile din UE. Pentru aceasta, este necesar ca reformele să se axeze pe investiții UE pentru a consolida competitivitatea în inovare, ocuparea forței de muncă, utilizarea eficientă a resurselor, reindustrializarea sustenabilă, crearea de mai multe locuri de muncă decente, egalitatea pe piața forței de muncă, coeziunea socială și regională, incluziunea și o piață internă performantă. CESE subliniază că UE nu are nevoie de o strategie complet nouă, ci de o strategie Europa 2020 mult mai eficientă (8), inclusiv o concepție mai eficientă, mai echilibrată și mai democratică a semestrului european.

3.9.

O contribuție la realizarea economiilor de scară și la îndeplinirea obiectivelor politice ale UE ar putea consta în reforma sistemului de resurse proprii ale UE, prin simplificare sistemului actual de contribuții și plăți pentru statele membre, instituirea unui nou sistem de resurse proprii și reformarea sistemului de corecție. O schimbare a sistemului resurselor proprii ar însemna că articolul inițial 201 din Tratatul de la Roma, în prezent articolul 311 din TFUE, ar trebui pus în aplicare în mod corespunzător și în totalitate, pentru prima dată. Pentru CESE, este esențial ca sistemul de resurse proprii să îndeplinească o serie de criterii. Acestea ar trebui să includă echitatea, eficiența, stabilitatea, transparența, simplitatea, responsabilitatea, disciplina bugetară, accentul pe valoarea adăugată europeană, subsidiaritatea și suveranitatea fiscală. Pentru a atinge aceste obiective, se propune valorificarea oportunității create de următoarea revizuire intermediară a bugetului UE, în vederea adoptării propunerilor relevante ale grupului la nivel înalt Monti. Obiectivul principal trebuie să fie consolidarea autonomiei bugetului UE, care să-i permită să aibă un efect de pârghie și să-i asigure o mai mare complementaritate cu bugetele naționale. Acest lucru va contribui în mod direct la realizarea economiilor de scară și a obiectivelor politice ale UE (9).

3.10.

De asemenea, UE are nevoie de reforme pentru a consolida sentimentul de cetățenie comună la nivel european. Dar sentimentul de cetățenie europeană comună nu va fi creat fără implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor la nivel european. Aceasta presupune crearea unui sentiment de participare la procesul colectiv consacrat cauzei comune în toate statele membre din întreaga Europă. O modalitate de a realiza acest lucru ar fi să se ofere cetățenilor posibilitatea de a alege deputați în Parlamentul European pe liste transnaționale, și anume din mai multe state membre, dar din partide europene, în loc de a vota doar pentru partide naționale. Totuși, acest lucru poate necesita modificarea articolului 223 din TFUE.

3.11.

În acest context, CESE a subliniat necesitatea implementării efective a Cartei drepturilor fundamentale a UE, prin intermediul unor inițiative noi, specifice (10). Comitetul a evidențiat necesitatea asigurării egalității pentru toți, cu un accent special pe grupurile vulnerabile. Acesta a subliniat că, la nivelul UE, obligațiile enunțate în Cartă se aplică tuturor instituțiilor, agențiilor și organismelor. CESE îndeamnă statele membre să construiască o cultură orientată către protecția și promovarea drepturilor fundamentale la toate nivelurile de guvernare și în toate domeniile politice și legislative. De asemenea, în cursul procesului de transpunere, ar trebui să se examineze și să se identifice impactul specific asupra drepturilor fundamentale. CESE încurajează călduros Comisia să acționeze efectiv în virtutea rolului său de gardian al tratatelor și să folosească procedura în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, fără să țină seama de anumite considerații politice. În plus, CESE a solicitat tuturor instituțiilor, agențiilor, organismelor UE și statelor membre implicate în implementarea drepturilor fundamentale să promoveze aceste drepturi prin participarea societății civile. Orice regulament legat de guvernanța economică și de funcționarea pieței interne trebuie să ia în considerare dispozițiile Cartei UE, prin intermediul unei evaluări specifice (11).

3.12.

În concluzie, pe parcursul ultimilor 10 ani, UE și cele 28 de state membre ale sale s-au confruntat cu grave provocări și probleme de dezbinare socială, pe care niciun stat membru nu le poate înfrunta singur în mod eficace. Numai prin politici coordonate și acțiuni comune la nivel european se pot obține rezultate pozitive. Acest lucru este valabil în special în politicile din domeniul migrației și azilului și în politica externă și de securitate comună (PESC). În aceste două domenii de politică, tratatele UE existente oferă o amplă marjă de manevră, însă numeroase dispoziții nu au fost exploatate din cauza absenței unei voințe politice comune și convergente (12). În acest scop, ar trebui să se recurgă într-o măsură mai mare la articolele 21-46 din Tratatul UE și la articolele 76-81 din TFUE.

3.13.

Pentru a progresa, trebuie combinate ambiția, pragmatismul și inovarea. CESE consideră că prezentul oferă o șansă de mobilizare pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă UE și de lansare a unei noi faze de dezvoltare a UE. O șansă de a elabora un nou pact între statele membre, precum și între UE și cetățenii săi, pentru o Europă care va consolida cooperarea, competitivitatea și creșterea economică, integrarea și solidaritatea.

3.14.

Fără îndoială, un instrument insuficient exploatat este „cooperarea consolidată” (definită la articolul 20 din Tratatul UE). Această procedură a fost folosită pentru prima dată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept și, ulterior, pentru crearea unei protecții a brevetului unitar în UE, precum și pentru propunerea de introducere a unei taxe pe tranzacțiile financiare. În al doilea rând, poate fi folosită clauza „pasarelă” [articolul 48 alineatul (7) din Tratatul UE]. Totuși, astfel de revizuiri ar necesita unanimitatea guvernelor statelor membre în cadrul Consiliul European sau al Consiliului, ceea ce ar fi greu de realizat. Aceste două instrumente ar putea, în principiu, să simplifice și să accelereze procesul decizional european.

3.15.

Prin urmare, este esențial să se plece de la concluziile Consiliului European, care, în cadrul reuniunii sale din 26 și 27 iunie 2014, a convenit că: „[…] conceptul unei uniuni tot mai strânse permite diferite căi de integrare pentru diferite țări, dând celor care doresc să aprofundeze integrarea posibilitatea de a progresa, respectând totodată dorința celor care nu doresc continuarea acestei aprofundări” (13). Această declarație oferă baza pentru o Uniune Europeană diferențiată, la care participă toate cele 28 de state membre, poate într-o măsură diferită, facilitându-se astfel o cooperare consolidată în domenii strategice, dar care rămâne deschisă participării depline pentru toate statele membre.

3.16.

În opinia CESE, rolul strategiilor macroregionale este tot mai important pentru viitorul Uniunii. Consolidarea și extinderea acestora ar putea contribui la dezvoltarea unui nivel european intermediar, capabil să creeze convergență în UE și să conducă la implicarea sistematică a societății civile organizate, inclusiv a partenerilor economici și sociali.

4.1.

În ultimii ani, în centrul strategiei de criză a UE s-au aflat îmbunătățirea arhitecturii șubrezite a UEM și consolidarea guvernanței economice. Măsurile de urgență pentru menținerea pe linia de plutire a UEM au determinat o serie de progrese, dar care au fost rezultatul unui proces decizional interguvernamental. În prezent, este important să se ia măsuri pentru ca aceste soluții interguvernamentale să nu devină un cadru juridic suplimentar permanent în raport cu tratatele UE.

4.2.

În acest context, este imperativ să se treacă rapid de la sistemul actual, care se bazează pe norme menite să asigure disciplina bugetară, la un proces de convergență mai pronunțată între țările din zona euro.

4.3.

În primul rând, având în vedere că euro este moneda UE, statele membre care sunt membre ale zonei euro trebuie să accelereze și să aprofundeze integrarea prin finalizarea UEM, un proces care trebuie să rămână deschis tuturor statelor membre ale UE. Acest lucru ar putea fi realizat printr-o guvernanță solidă și prin consolidarea cadrului instituțional al zonei euro, care ar urma să se bazeze pe:

4.4.

În plus, ar trebui luate măsuri de asigurare a unui buget pentru zona euro, ceea ce ar contribui la absorbția șocurilor care pot apărea în viitor, atâta vreme cât această capacitate bugetară potențială este concepută ca un ajutor condiționat, pentru a depune eforturi de reformare. După cum se menționează în avizul din proprie inițiativă al CESE privind finalizarea UEM (14), un astfel de buget pentru zona euro ar putea fi finanțat printr-o taxă pe tranzacțiile financiare care să acopere întreaga zonă euro, o taxă pe emisiile de dioxid de carbon, o taxă temporară sau prin emiterea de obligațiuni comune. Cu toate acestea, nu există încă un acord asupra niciuneia dintre aceste opțiuni.

4.5.

Progresele în ceea ce privește guvernanța economică europeană nu vor apărea decât prin sporirea dimensiunii sociale a UE. Acest lucru ar trebui să se bazeze pe o aplicare mai echilibrată a articolului 3 din Tratatul UE, care prevede că UE trebuie să găsească un echilibru între eficiența economică și coeziunea socială și teritorială. În plus, articolele 151 și 153 din TFUE vizează sprijinirea unei armonizări a sistemelor sociale ale statelor membre, o idee examinată de CESE în 2013 (15).

4.6.

În același timp, este necesară sporirea legitimității democratice a UE în vederea consolidării cadrului de politici și, în special, a rolului Parlamentului European. În acest scop, pot fi adoptate măsuri concrete în cadrul tratatului și al normelor actuale. Pe termen mediu și lung, posibila revizuire a tratatului ar trebui să alinieze dispozițiile instituționale la cerințele indispensabile ale unei adevărate uniuni politice europene. CESE a aprobat deja o foaie de parcurs foarte detaliată pentru realizarea pilonului politic al UEM, care prezintă o gamă largă de acțiuni posibile (16).

4.7.

CESE ia notă de raportul celor cinci președinții din 22 iunie 2015, adresat Consiliului European, cu titlul „Finalizarea uniunii economice și monetare a Europei”, și își exprimă speranța că acesta va servi drept bază pentru luarea unor măsuri mai ferme, așa cum se indică mai sus (17).

5.1.

În centrul întregii dezbateri privind viitorul Uniunii Europene ar trebui să se afle cetățenii. Democrația și responsabilitatea sunt concepte fundamentale pentru cetățenia europeană. În vederea punerii în aplicare a acestor principii, un rol-cheie trebuie să îl joace Comisia Europeană, care este gardianul tratatelor. Comisia, ca instituție care deține monopolul inițiativei legislative, joacă, de asemenea, un rol esențial, cel de a echilibra diferitele forțe și interese care alcătuiesc UE. Acest act de echilibrare trebuie efectuat în paralel cu o implementare mai eficientă a principiilor subsidiarității și proporționalității, în vederea asigurării unei guvernanțe mai democratice și mai participative a Uniunii Europene.

5.2.

Tratatul de la Lisabona a conferit un rol mai important Parlamentului European și a generat o atitudine proactivă din partea statelor membre, prin intermediul unui Consiliu consolidat. Cu toate acestea, în viitor va fi necesară extinderea în continuare a competențelor Parlamentului European, de exemplu prin acordarea unui rol sporit în guvernanța economică europeană și în semestrul european, precum și instituirea unei repartizări mai echilibrate a responsabilităților și a unei cooperări interinstituționale între cele trei instituții, asigurând astfel o metodă UE mai solidă. În acest context, un aspect de interes deosebit este utilizarea pe scară largă a „trilogurilor” pentru adoptarea actelor în prima și a doua lectură din cadrul procedurii legislative ordinare (18). În mare măsură, „trilogurile” au devenit normă, ceea ce contravine principiilor democratice ale transparenței și responsabilității, precum și echilibrului necesar care trebuie menținut între cele trei instituții în cadrul procedurii legislative ordinare. Prin urmare, CESE susține revenirea la spiritul, dacă nu la litera procedurii legislative ordinare, „trilogurile” urmând să constituie excepția.

5.3.

În plus, metoda UE va fi aplicată mai eficient prin subsidiaritate orizontală. Acest termen, precum și cel de subsidiaritate „verticală” nu este definit în mod explicit în tratate. Totuși, el recunoaște rolul public al actorilor privați, de exemplu, cetățeni și reprezentanții organizațiilor societății civile, precum și participarea acestora la elaborarea politicilor și la procesul decizional, prin rolul lor consultativ specific, precum și rolul legislativ autonom al partenerilor sociali în cadrul dialogului social european.

5.4.

De fapt, acest concept de subsidiaritate „orizontală”, numit uneori și subsidiaritate „funcțională”, este deja recunoscut în mod explicit în tratate, în conformitate cu articolele 152, 154 și 155 din TFUE privind dialogul social și rolul partenerilor sociali.

5.5.

De asemenea, articolul 11 din Tratatul UE acoperă principiul democrației participative ca o componentă complementară esențială a democrației reprezentative, conform articolelor 10 și 12 din Tratatul UE (19), aceasta constituind fundamentul democrației. Așa cum CESE a subliniat în numeroase ocazii, alineatele (1) și (2) ale articolului 11 din Tratatul UE (20) deschid importante perspective pentru dezvoltarea democrației europene, punând bazele creării, pe termen lung, a unui dialog civil structurat la nivel european, alături de dialogul politic dintre instituțiile UE și statele membre.

5.6.

În plus, această metodă UE trebuie să fie completată de o subsidiaritate „verticală” consolidată, cu un rol sporit al parlamentelor naționale în procesul de elaborare a politicilor în UE și cu o cooperare mai strânsă între acestea și Parlamentul European.

5.7.

Este fundamental faptul că toate cele de mai sus ar putea fi deja îndeplinite în cadrul tratatelor existente. În special în ceea ce privește participarea civilă, democrația și responsabilitatea, se pot realiza foarte multe prin dezvoltarea în continuare a politicilor europene, prin îmbunătățirea proceselor și a implementării. Cu toate acestea, după cum s-a indicat deja în două avize ale CESE (21)  (22), s-au înregistrat progrese limitate în ceea ce privește punerea în aplicare efectivă a articolului 11 și în concretizarea deplină a conceptului de democrație participativă.

5.8.

Această concluzie este valabilă și în ceea ce privește inițiativa cetățenească europeană (ICE), menționată la articolul 11 alineatul (4). ICE ar trebui să fie un instrument esențial pentru democrația participativă și cetățenia activă, dar, în formatul său actual, ea este în mare parte ineficientă, iar modalitățile de punere în aplicare trebuie revizuite substanțial.

5.9.

Principiul subsidiarității „orizontale” trebuie consolidat și extins la o gamă mai largă de domenii de politică în viitor, printr-un dialog civil structurat, de exemplu în domeniul protecției mediului și al protecției consumatorilor. Acest lucru ar consolida rolul organizațiilor reprezentative ale societății civile în procesele europene, permițându-le să contribuie pe deplin la domenii de politică care le privesc, concretizând astfel principiul democrației participative. Pentru atingerea acestui obiectiv și în calitate de reprezentant instituțional al societății civile organizate, CESE are de jucat un rol esențial în valorificarea întregului potențial al democrației participative și în dezvoltarea și consolidarea dialogului civil, în parteneriat cu instituțiile UE.

5.10.

Ca reprezentant instituțional al societății civile organizate la nivel european, rolul său este triplu: (i) să faciliteze și să sprijine dialogul dintre organizațiile reprezentative ale societății civile și instituțiile europene; (ii) să asigure o implicare durabilă a societății civile organizate în procesul politic al UE; și (iii) să monitorizeze punerea în aplicare a articolului 11 din Tratatul UE.

5.11.

În această calitate, dar și ca organ consultativ pe lângă instituțiile UE (23), CESE are posibilitatea de a acționa pe deplin ca: (i) un catalizator și coordonator în dialogul dintre și cu organizațiile societății civile; (ii) intermediar esențial între organizațiile societății civile și organismele decizionale ale UE; și (iii) punte efectivă între nivelurile național și european. În cazul în care tratatele ar fi revizuite, CESE ar solicita ca acest rol să fie recunoscut în mod explicit (24).

5.12.

Relansarea agendei „O mai bună legiferare” reflectă noua dorință a Comisiei de a pune un accent puternic pe activitatea sa de evaluare, implicând pe scară largă alte instituții, autorități naționale și societatea civilă în acest proces. În virtutea faptului că CESE este un organ consultativ, implicarea acestuia în evaluarea politicilor este esențială, deoarece se bazează pe rolul său legitim în cadrul arhitecturii instituționale a UE: (i) pentru a proteja ceea ce a realizat UE cu scopul de a răspunde nevoilor cetățenilor europeni; și (ii) pentru a avertiza cu privire la obstacolele aflate în calea punerii în aplicare a politicilor și legislației UE sau la eventualele deficiențe.

5.13.

În cadrul rolului care revine Comitetului în temeiul articolului 13 alineatul (4) din Tratatul UE, atât Protocolul de cooperare încheiat cu Comisia Europeană la 22 februarie 2012, cât și Acordul de cooperare dintre CESE și Parlamentul European, încheiat la 5 februarie 2014, recunosc valoarea adăugată considerabilă pe care CESE o poate aduce programului privind o mai bună legiferare, transmițând contribuția societății civile de-a lungul ciclului politic al UE (25). Prin urmare, CESE solicită ca rolul său instituțional să fie recunoscut în mod clar în orice viitoare revizuire a Acordului interinstituțional privind o mai bună legiferare (26).

5.14.

Pentru a contribui în mod eficace la toate aceste acțiuni, CESE însuși ar trebui să-și utilizeze la maximum potențialul și să-și consolideze rolul, metodele de operare și de lucru, precum și legăturile operaționale cu principalele rețele și organizații ale societății civile europene. Totodată, CESE ar spori relevanța lucrărilor sale dacă le-ar axa mai mult pe grupurile de politici prioritare ale UE, în contextul funcției consultative care i-a fost atribuită de tratate.

5.15.

În acest mod, CESE poate contribui semnificativ la valorificarea potențialului Tratatului de la Lisabona în domenii de politică de interes direct pentru cetățeni, precum și la identificarea eventualelor deficiențe care ar necesita modificări și ajustări ale politicilor în cauză, pentru a răspunde mai bine nevoilor acestora.