14.8.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/14

Raportor:

domnul Pierre-Jean COULON

1.1.

CESE consideră că, pentru cetățeni și întreprinderi, existența unei cooperări europene consolidate în domeniul rețelelor energetice este vitală.

1.2.

Actorii societății civile și cei din regiuni au un rol-cheie în tranziția energetică, singura garanție a eficienței, a controlului prețurilor și a combaterii schimbărilor climatice.

1.3.

CESE propune înființarea unor forumuri pentru schimburi de opinii între autoritățile locale și reprezentanții societății civile, ca inițiativă comună a Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor, și care să includă consiliile economice și sociale și instituțiile similare din fiecare stat membru.

1.3.1.

CESE salută propunerea Comisiei, formulată în Comunicarea sa privind uniunea energetică, de a înființa un forum al infrastructurilor energetice. Acest forum ar trebui să acorde un amplu spațiu societății civile, în scopul de a:

1.4.

CESE propune crearea unui „carnet european de economii de energie”. Acest carnet, care va putea fi deschis de orice cetățean al UE și va beneficia de o dobândă ușor superioară inflației anuale din Uniune, ar canaliza sume dedicate exclusiv proiectelor energetice europene și ar permite stimularea finanțărilor publice sau private europene (întreprinderi).

2.1.

În anii imediat următori, dezvoltarea rețelelor energetice va fi o miză „vitală” pentru Europa. Extinderea și consolidarea lor reprezintă o condiție sine qua non pentru succesul tranziției energetice, absolut necesară pentru combaterea schimbărilor climatice, pentru competitivitatea și atractivitatea economică a Europei, precum și pentru securitatea aprovizionării consumatorilor.

2.2.

Acest proces presupune mobilizarea a sute de miliarde EUR, bazele acestor investiții regăsindu-se în programul de redresare al Comisiei pentru o creștere economică care să favorizeze afacerile și ocuparea forței de muncă. Investițiile vor fi însoțite de utilizarea pe scară largă a rețelelor inteligente (atât de transport, cât și de distribuție), care devin o piață de mare amploare. Vor trebui puse la dispoziție fonduri suplimentare inovatoare, inclusiv printr-un apel public la o finanțare cetățenească valorificată.

2.3.

O adevărată politică europeană în domeniul infrastructurilor energetice necesită dezvoltarea unei serii de sectoare-cheie pentru inovare, care vor consolida competitivitatea europeană în contextul concurenței mondiale.

2.4.

Prioritatea acordată rețelelor energetice va juca un rol de prim rang la nivelul acestei cooperări și integrări europene în materie de energie, care a devenit în prezent o necesitate stringentă, deja intens dezbătută în avizele anterioare ale CESE, în special în cele referitoare la construirea unei Comunități europene a energiei. Acesta este chiar obiectivul Uniunii energiei propuse de noua Comisie și călăuzite de vicepreședintele Maroš Šefčovič.

2.5.

În consens cu prioritățile CESE, Uniunea energiei își propune, în mod oportun, să promoveze dialogul și cooperarea, doar prin acestea fiind posibile reducerea costurilor, creșterea eficienței și satisfacerea nevoilor cetățenilor și ale întreprinderilor.

3.1.

În 2014, situația din Ucraina a stârnit din nou îngrijorarea Europei în ceea ce privește aprovizionarea sa cu gaze. Într-un moment în care scad zăcămintele din Marea Nordului sau din Țările de Jos, diversificarea importurilor reprezintă astăzi o provocare majoră, la fel ca și capacitatea continentului de a face față eventualelor întreruperi ale aprovizionării. Acest lucru va presupune ca, în următorii ani, să se inițieze sau să se finalizeze o serie de proiecte de conducte de gaz transfrontaliere, de compresoare de inversare a fluxului în caz de necesitate sau chiar de terminale de gaz metan. În același timp, infrastructurile interne ale Europei vor fi necesare pentru a favoriza integrarea pieței interne și pentru a evita diferențele de preț cauzate de blocaje.

3.2.

În plus, tranziția energetică contrariază, în mai multe privințe, întreprinderile din industria gazelor, trimițând semnale diferite care, uneori, pot stârni confuzie. Într-adevăr, infrastructurile de gaze naturale presupun investiții care vor fi amortizate de-a lungul mai multor decenii. În acest context, dorința de a reduce consumul de energie sau de a transfera consumul de la sursele de cărbune la sursele regenerabile de energie încurajează prea puțin astfel de investiții. Cu atât mai mult cu cât nu a fost anticipată emergența gazelor de șist în SUA și, prin urmare, nici importurile de cărbune american, ceea ce a dus la o investiție excesivă în capacitățile de generare de energie electrică în ciclu combinat, care urmau să suplinească centralele de producție intermitentă. Cu toate acestea, tranziția energetică aduce cu sine dezvoltarea biogazului, care va necesita o anumită adaptare a rețelelor pentru a ține seama de colectare și de caracterul dispersat al acestor surse de producție.

3.3.

În ceea ce privește gazele naturale, conceperea unui itinerariu clar și inteligibil al Strategiei energetice europene este, prin urmare, o provocare esențială, având în vedere investițiile considerabile care urmează a fi întreprinse și care sunt evaluate, pentru perioada până în 2020, la 70 de miliarde EUR de Comisia Europeană și la 90 de miliarde EUR de Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaz (ENTSO-G).

4.1.

Rețelele de transport și distribuție a energiei electrice reprezintă coloana vertebrală a sistemului european de energie electrică și un atu esențial pentru tranziția energetică. Acestea trebuie să se adapteze la noile mijloace de producție, din surse regenerabile, mai dispersate și intermitente, precum și la noile nevoi de consum, pentru a asigura echilibrul dintre oferta și cererea de energie electrică. Primele linii de tensiune înaltă și foarte înaltă au fost inițial dezvoltate în jurul unor mijloace centralizate de producție, termică, apoi hidraulică și nucleară, în numeroase țări. Nevoile de consum ale zonelor urbane și industriale, care au crescut foarte rapid începând din anii 1950, au călăuzit în continuare itinerariul noilor linii. În prezent, Europa este traversată de importante fluxuri de energie electrică din surse regenerabile, care depășesc frontierele naționale și fac cu atât mai necesară solidaritatea între teritorii.

4.2.

Ținând seama de schimbările climatice și de protecția mediului, de securitatea aprovizionării cu energie și de competitivitate, obiectivele UE pentru 2020 și 2050 aduc cu sine o explozie a investițiilor în mijloacele de producție descentralizată de electricitate din surse regenerabile. În Franța și în Germania, dar și în Spania și Italia, aproximativ 95 % din aceste unități de producție sunt racordate de acum la rețeaua de distribuție a energiei electrice (de tensiune joasă și medie). Or, această energie descentralizată este prin definiție produsă în mod intermitent, atunci când este vânt sau soare. Prin urmare, rolurile și sarcinile furnizorilor de energie electrică trebuie să se schimbe radical. Odinioară, rețeaua de distribuție nu făcea față decât unui număr restrâns de „blocaje electrice” și distribuia consumatorului final, conform unei logici descendente, din amonte în aval, energia care era produsă la nivel central și care trecuse prin rețeaua de transport (tensiune înaltă și foarte înaltă). În viitor, modul de gestionare a rețelei se va schimba. Racordarea unei cote tot mai mare de surse regenerabile de energie descentralizate, încărcarea vehiculelor electrice și rolul crescut al consumatorilor care pot să participe activ pe piața de reechilibrare a consumului vor modifica responsabilitățile și activitățile desfășurate de distribuitorii de electricitate, precum și relațiile dintre rețelele de distribuție și rețelele de transport. Astfel, în viitor, rețelele de distribuție vor fi tot mai interconectate și mai complexe, incluzând surse multiple de producție și conectând modele de consum tot mai variate și mai variabile în timp; fluxurile de electricitate vor putea chiar să se inverseze și să treacă prin rețelele de distribuție către rețelele de transport, în cazul unei producții mult peste necesitățile locale de consum. Ca regulă generală, se poate preconiza că dificultățile cu care se confruntă astăzi rețelele de transport al energiei electrice, în special gestionarea blocajelor, va fi în curând o realitate în activitatea zilnică a operatorilor rețelelor de distribuție a electricității.

4.3.

Această tranziție energetică, inițiată în toate țările europene, duce la o localizare diferită a surselor de producție: noile locuri, mai dispersate decât mijloacele de producție „convenționale”, nu mai corespund cartografiei anterioare. Produsele fotovoltaice și eoliene se obțin, de obicei, în zone îndepărtate de principalele centre de consum. În Germania, de exemplu, transportul energiei eoliene produse în zona Mării Nordului sau a Mării Baltice către centrele de consum din sud este o problemă majoră și, în condițiile actuale de insuficiență a capacității de transport, producția din surse regenerabile trebuie să fie limitată uneori, provocând pierderi economice și fizice. Rețeaua trebuie, prin urmare, să se adapteze rapid pentru a fi în măsură să includă noile surse de producție. De asemenea, în ceea ce privește, de exemplu, viteza și amploarea introducerii energiilor din surse regenerabile, politicile energetice ar trebui să țină seama, în fiecare stat membru, și de efectul lor asupra sistemelor energetice din alte state membre.

4.4.

Dincolo de conectarea acestor surse, dezvoltarea masivă a acestor noi surse variabile de producție (spre deosebire de sursele variabile de producție stabile, până în prezent predominante) îi determină pe actori să reflecteze asupra chestiunii gestionării sistemului de energie electrică și să conceapă noi instrumente de conducere.

4.5.

Atunci când va deveni operațională, stocarea energiei electrice va reprezenta o foarte bună soluție la intermitența surselor regenerabile de energie și la variabilitatea (zilnică sau sezonieră) a consumului. Cu toate acestea, tehnologiile respective sunt în prezent limitate și, în principal condiționate de pomparea hidraulică, tehnologie ce-i drept verificată (și utilizată de aproape 80 de ani), dar limitată de insuficiența siturilor și de impactul asupra mediului. În plus, este vorba de instalații de mari dimensiuni, care necesită transmiterea de energie electrică în ambele direcții: pompare și restituire. Ar fi ideală o stocare dispersată.

4.5.1.

Există și alte soluții, cum ar fi stocarea sub formă de hidrogen, dar niciuna nu poate duce la o dezvoltare industrială pe scară largă timp de cel puțin un deceniu.

4.6.

În actualele condiții de lipsă de capacități suficiente de depozitare descentralizate, eficiente, rentabile și ecologice, chiar și cu integrarea diverselor posibilități oferite de auto-consum, cea mai bună soluție pentru primirea și valorizarea noilor surse regenerabile de energie rămâne în prezent o bună gestionare a fluxurilor. Acest lucru ar deveni posibil printr-o rețea suficient de bine conectată și rezilientă, la scară regională, națională și europeană. Punând în comun capacitățile de producție la diferite niveluri prin intermediul interconectărilor, întrepătrunderea rețelelor energetice permite o economisire semnificativă, garantând, în același timp, aprovizionarea cu energie electrică în întreaga Uniune Europeană.

4.7.

Aceste economii de resurse nu sunt facilitate doar de dimensiunea rețelei, ci și de diferențele sociale, culturale, geografice și meteorologice sau de diferențele dintre modurile de producție. Revenind la exemplul de interconectare a rețelelor europene, trebuie precizat, pe de o parte, că vârfurile de consum nocturn sunt decalate ca urmare a diversității stilurilor de viață din țări vecine: nu se cinează la aceeași oră în Belgia, în Germania, în Franța sau în Spania, și nici în România, Bulgaria, Grecia sau Polonia. Pe de altă parte, sistemele electrice din țările europene sunt mai mult sau mai puțin sensibile la anumite elemente fortuite: perioadele de mare consum în Franța sunt strâns legate de temperaturile scăzute (vârful de consum se va înregistra într-o noapte de iarnă deosebit de rece, în jurul orei 19.00), în vreme ce Germania este foarte dependentă de producția eoliană; la rândul ei, Spania înregistrează vârfuri de consum la miezul zilei vara, în jurul orei 13.00, din cauza utilizării aerului condiționat.

4.8.

Punerea în comun a capacităților de producție prin interconexiuni permite fiecărei țări să partajeze riscurile asociate cu aceste elemente și, prin urmare, să reducă nevoia de capacități de producție.

4.9.

Rețelele de transportare a energiei electrice permit sporirea zăcămintelor de energie din surse regenerabile pe scară largă și o mai bună gestionare a limitărilor impuse de caracterul lor intermitent; rețeaua permite o scădere a necesității de capacități de compensare (așa-numitele „back up”), care sunt adesea centrale termice cu combustibili fosili (cărbune, gaz, păcură), surse importante de gaze cu efect de seră. Rețelele (de transport și distribuție) asigură transportul excedentului momentan de producție locală, cum ar fi o producție fotovoltaică considerabilă în pauza de prânz într-o zonă rezidențială, către zonele de consum. Ele vor permite și acoperirea nevoilor populației respective în cursul nopții și în zilele înnorate sau cu puțin soare.

4.10.

O rețea europeană bine gestionată, pe baza unor infrastructuri adaptate la noua geografie a producției, pare a fi, așadar, un instrument esențial pentru tranziția energetică. Dar acesta este doar un aspect al situației.

4.11.

În țările industrializate, modurile de producție pe deplin controlabile utilizate până la începutul anilor 1990, cum ar fi producția hidraulică sau nucleară, au dus la concluzia că producția trebuie să se adapteze la consum (cerere și ofertă) și nu invers. Operatorul de rețea trebuia să asigure adaptarea producției și a aprovizionării la variațiile de consum, în scopul de a garanta un echilibru continuu între producția de energie electrică și consum.

4.12.

Dar situația s-a schimbat, în mod ireversibil. Dezvoltarea unor noi utilizări ale energiei electrice (generalizarea aerului condiționat, proliferarea echipamentelor electronice, telefonia mobilă și diversele tehnologii etc.) și transferurile de utilizare în curs, mai ales în sectorul transporturilor (vehiculele electrice) implică controlul consumului actual pentru a nu supraîncărca parcul de generare și rețelele de electricitate, în vederea evitării unor investiții exagerate.

4.13.

Trebuie luate în considerare vârfurile de consum datorate unei variabilități climatice mai ridicate: în țările în care încălzirea este pe bază de energie electrică, vârfurile de consum sunt din ce în ce mai mari în perioadele dificile: astfel, în Franța s-au înregistrat peste 102 GW la sfârșitul lunii februarie 2012, adică cu 30 % mai mult decât acum 10 ani. Caniculele mai frecvente, care duc la instalarea unui număr din ce în ce mai mare de aparate de aer condiționat, provoacă deja vârfuri de consum. Acest lucru poate crea probleme în termeni de producție. În Europa de Vest, de exemplu, vârfurile de consum de energie corespund perioadelor de iarnă rece și de căldură estivală, adică unui regim anticiclonic, caracterizat în special de lipsa vântului. Acest lucru este lipsit de importanță dacă electricitatea generată din surse eoliene reprezintă doar câteva procente din producția totală, însă emergența actuală a acestei surse de energie schimbă datele problemei.

4.14.

Reechilibrarea consumului reprezintă o formă specifică și utilă de gestionare a cererii, care permite atenuarea vârfurilor de consum și, mai general, netezirea „curbei de încărcare”. Ea constă în reducerea la un moment dat a consumului fizic al unui sit sau al unui grup de actori. Reechilibrarea consumului va fi dispersată în sectorul locuințelor, iar în cazul siturilor industriale va îmbrăca forme diferite. Trebuie luat în considerare efectul „amânării consumului”.

4.15.

Modularea consumului reprezintă un instrument, la fel ca și dezvoltarea de rețele inteligente (cu investiții mai mici), de mijloace de producție sau de depozitare. Administratorii de rețea trebuie să joace un rol activ în această privință și să contribuie la dezvoltarea unor noi tehnici de gestionare a consumului. Nu este vorba doar de tehnologie, ci și de reale mecanisme de piață care vor permite transformarea treptată a consumatorilor în „consuma(c)tori”. În prezent ele sunt în plină expansiune, iar operatorii rețelelor (de transport și distribuție) sunt actori majori. În Franța, de exemplu, diversele licitații au permis deja o creștere importantă a eliminării consumului de la apariția lor în 2010: s-a trecut de la 100 MW la prima experimentare, la + 700 MW la sfârșitul anului 2013. Este mare nevoie, în același timp de o concertare între operatori, autoritățile locale și regionale, salariații din sector și organizațiile de consumatori.

4.16.

Noile mecanisme de piață care urmează a fi puse în practică în anii următori, cum ar fi mecanismul de capacitate, ar trebui să permită susținerea acestei tendințe pe termen mediu și lung, contribuind astfel la valorificarea flexibilității cererii de energie electrică.

5.1.

Punerea în comun a resurselor și optimizarea mijloacelor de producție, pe de o parte, și sporirea flexibilității consumului pe de alta prezintă toate o legătură cu misiunea fundamentală a rețelei de transport și a celei de distribuție a energiei electrice, și anume, solidaritatea teritorială. Într-adevăr, rețeaua de transport permite punerea de acord a bilanțurilor regionale sau chiar naționale diferite, a potențialelor de producție disparate și a modelelor de consum diferite și neregulate. În plus față de flexibilitatea pe care o permite între producție și consum, rețeaua de transport de energie electrică reprezintă și un instrument pentru optimizarea ecologică a sistemului de energie electrică.

5.2.

Într-adevăr, gestionarea fluxului de energie electrică ține seama de constrângerile tehnice și de ordinea „ierarhică” economică și socială a diferitelor surse de producție de electricitate. Așa-numitele „energii urgente” (cele a căror producție se pierde dacă nu este utilizată imediat: eoliană, solară/fotovoltaică) sunt utilizate cu caracter prioritar, după acestea situându-se energia hidraulică și abia apoi energia nucleară, al cărei cost marginal este redus. Pe al doilea plan se situează mijloacele de producție fosile (cărbune, gaze și păcură) în funcție de costul combustibilului. La rândul său, energia hidroelectrică de reținere joacă mai curând un rol de „reglementare” a altora, ca și alte instalații de producție convenționale flexibile (de exemplu, centralele electrice pe bază de gaz).

5.3.

Teoretic, această funcționare garantează o utilizare optimă și economică a surselor de producție. Însă numeroșii parametri care trebuie luați în calcul pun sistemul la încercare, iar emergența energiilor din surse regenerabile poate contribui la dezechilibrarea acestuia.

5.4.

Dincolo de integrarea tehnică a energiilor din surse regenerabile în sistemul electric, dezvoltarea lor în cadrul mecanismelor de sprijin, mai ales al celor financiare, ridică problema relației lor cu mecanismele tradiționale de piață.

5.5.

Aceasta se datorează mai ales contextului: mijloacele de producție termice, în special ciclurile combinate cu gaz, sunt cu greu rentabile din cauza stagnării consumului (ceea ce poate fi considerat pozitiv din punct de vedere social), dar și a scăderii prețului cărbunelui și al CO2-ului în Europa. În aceste condiții, injectarea de energie produsă din surse regenerabile poate fi o sursă de dezechilibre pentru piețele organizate. Astfel, s-au înregistrat în repetate rânduri prețuri negative pe piețele de angro, situație paradoxală care ar putea să apară în unele țări europene mai multe sute de ore pe an. Oprirea, în ultimii ani, din lipsă de valorificare economică, a peste 70  000 MW de cicluri combinate cu gaz, cu consecințele tehnice, sociale și economice de rigoare, ilustrează lipsa de coordonare între dezvoltarea noului model energetic european și regulile jocului impuse de piața internă a energiei.

5.6.

Închiderea a numeroase centrale termice, mai ales a celor pe gaz, ar putea deveni o problemă pretutindeni în Europa. Pe lângă problemele sociale, marjele de securitate disponibile în prezent, care au permis, de exemplu, depășirea valului de frig continental în 2012, vor scădea în toată perioada 2014-2018, cu un declin puternic în 2015 și 2016. Diferitele scenarii analizate de mai multe companii arată că, în cazul în care o situație de tipul valului de frig din februarie 2012 s-ar repeta în aceleași condiții climatice (vânt, soare, temperatură), criteriul de securitate a aprovizionării stabilit de anumite state membre, și anume o medie de trei ore de întrerupere a aprovizionării cu electricitate, ar putea să nu fie îndeplinit în 2016!

5.7.

În prezent, piața energiei electrice are dificultăți în a trimite semnale eficiente pe termen lung, indispensabile pentru a stimula investițiile necesare și a îndeplini ambițioasele obiective ale UE în materie de energie și climă. În Uniunea Europeană, dar și într-o mare parte a țărilor limitrofe, trebuie conceput de urgență un nou model pentru a garanta securitatea aprovizionării cu energie electrică, model care să promoveze atât apariția unor noi oportunități industriale și tehnologice legate de rețelele inteligente, cât și regândirea economiei sistemului de energie electrică în ansamblu, pentru a-l alinia cu diferitele obiective stabilite pentru 2030 și pe termen mai lung.