EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014CN0374

Cauza C-374/14 P: Recurs introdus la 4 august 2014 de Walcher Meßtechnik GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 22 mai 2014 în cauza T-95/13, Walcher Meßtechnik GmbH/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

OJ C 351, 6.10.2014, p. 6–7 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

6.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 351/6


Recurs introdus la 4 august 2014 de Walcher Meßtechnik GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 22 mai 2014 în cauza T-95/13, Walcher Meßtechnik GmbH/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

(Cauza C-374/14 P)

2014/C 351/08

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Walcher Meßtechnik GmbH (reprezentant: S. Walter, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

anularea Hotărârii Camerei a șasea a Tribunalului Uniunii Europene din 22 mai 2014, în cauza T-95/13 și a deciziei atacate a Camerei întâi de recurs a OAPI din 13 decembrie 2012 în cauza R1779/2012-1;

cu titlu subsidiar, anularea Hotărârii Camerei a șasea a Tribunalului din 22 mai 2014, în cauza T-95/13 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului;

obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Recurenta invocă două motive de recurs, dintre care primul este împărțit în trei aspecte:

1.

Primul motiv

Hotărârea atacată ar încălca articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 (1) pentru trei motive:

în aprecierea aptitudinii semnului de a fi înregistrat, ar trebuie să se țină seama de formularea produselor și/sau a serviciilor pentru care se solicită înregistrarea. Acest lucru nu ar fi fost realizat în cadrul procedurii în fața Tribunalului. În schimb, Tribunalul s-ar fi bazat pe paginile de internet ale recurentei și pe lista de produse a unei mărci americane, care nu face obiectul litigiului.

chiar în sensul pe care Tribunalul îl dă cuvântului HIPERDRIVE, semnul HIPERDRIVE ar descrie numai o caracteristică a unei comenzi. Cu toate acestea, în speță, pretinsa descriere a piesei comenzii integrate în produsele vizate nu ar descrie caracteristicile esențiale ale produselor vizate însele. Astfel, Tribunalul ar fi aplicat în mod eronat criteriile elaborate în această privință de jurisprudența recentă a instanțelor Uniunii (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 ianuarie 2013 în cauza T-625/11, BSH/OAPI [ecoDoor] (2) și Hotărârea Tribunalului din 10 iulie 2014 în cauza C-126/13 P, BSH/OAPI (3), punctul 27).

presupunerea pretins eronată a Tribunalului, potrivit căreia termenul „HIPER” ar fi asimilabil cu „hyper”, deși acești termeni nu ar fi niciodată folosiți ca sinonimi, ar fi întemeiată pe afirmația eronată că pronunțarea lui „HIPER” și a lui „hyper” ar fi identică în limba engleză. Această afirmație pretins eronată nu ar fi nici demonstrată nici motivată de Tribunal, în pofida numeroaselor exemple care indică contrariul prezentate de recurentă. Potrivit jurisprudenței, problema de a stabili dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este contradictorie sau insuficientă reprezintă o problemă de drept.

2.

Al doilea motiv:

hotărârea atacată ar încălca principiile generale ale dreptului Uniunii, și anume principiul egalității de tratament și interzicerea deciziilor arbitrarii. Ar exista o practică clară a OAPI care constă în neasimilarea, cu ocazia înregistrării, a elementului HIPER cu „hyper”. Această practică ar fi existat înainte de cererea de înregistrare a semnului în litigiu și ar fi continuat să existe după aceea. În speță, ar fi vorba de un caz diferit de cele în care solicitanții ar invoca pur și simplu cereri de înregistrare anterioare. Faptul că după contestarea cererilor de înregistrare în litigiu, OAPI nu a mai contestat vreo marcă care cuprinde elementul verbal „HIPER” ar demonstra că contestarea înregistrării mărcii în litigiu încalcă în mod clar principiul egalității de tratament și interzicerea deciziilor arbitrarii.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).

(2)  ECLI:EU:T:2013:14

(3)  ECLI:EU:C:2014:2065


Top