EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62013CN0548

Cauza C-548/13: Cerere de decizie preliminară introdusă de Juzgado de Primera Instancia e Instrucción n °2 de Marchena (Spania) la 24 octombrie 2013 — Caixabank S.A./Francisco Javier Brenes Jiménez și Andrea Jiménez Jiménez

OJ C 24, 25.1.2014, p. 2–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

25.1.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 24/2


Cerere de decizie preliminară introdusă de Juzgado de Primera Instancia e Instrucción no 2 de Marchena (Spania) la 24 octombrie 2013 — Caixabank S.A./Francisco Javier Brenes Jiménez și Andrea Jiménez Jiménez

(Cauza C-548/13)

2014/C 24/03

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Juzgado de Primera Instancia e Instrucción no 2 de Marchena

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Caixabank S. A.

Pârâți: Francisco Javier Brenes Jiménez și Andrea Jiménez Jiménez

Întrebările preliminare

1.

În conformitate cu Directiva 93/13/CEE a Consiliului (1) din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în special cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din aceasta, și în scopul garantării protecției consumatorilor și utilizatorilor în conformitate cu principiile echivalenței și efectivității, atunci când o instanță națională apreciază existența unei clauze abuzive privind dobânzile de întârziere în contractele de credit ipotecar, trebuie să constate nulitatea clauzei și lipsa efectului obligatoriu al acesteia sau, dimpotrivă, trebuie să modereze respectiva clauză privind dobânzile, acordând un termen executantului sau creditorului pentru a recalcula dobânzile?

2.

A doua dispoziție tranzitorie din Legea 1/2013 din 14 mai 2013 presupune o limitare clară a protecției intereselor consumatorului prin faptul că impune implicit instanței obligația de a modera o clauză abuzivă privind dobânzi de întârziere, recalculând dobânzile prevăzute și menținând în vigoare clauza abuzivă, în loc să constate nulitatea clauzei și lipsa efectului obligatoriu al acesteia în privința consumatorului?

3.

A doua dispoziție tranzitorie din Legea 1/2013 din 14 mai 2013 încalcă Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în special articolul 6 alineatul (1) din aceasta, prin faptul că nu permite aplicarea principiilor echivalenței și efectivității în domeniul protecției consumatorului și evită aplicarea sancțiunii nulității și a lipsei efectului obligatoriu în privința clauzelor abuzive privind dobânzi de întârziere prevăzute în contractele de credit ipotecar încheiate anterior intrării în vigoare a Legii 1/2013 din 14 mai 2013?


(1)  JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273.


Top