17.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 139/11

—

consideră că politica industrială trebuie să fie din pilonii construcției comunitare, recunoscută ca o prioritate politică reală, care trebuie să se bucure de același grad de angajare politică ca și teme precum coeziunea, infrastructura sau agricultura;

—

consideră că Comisia Europeană trebuie să exploateze toate posibilitățile pe care le oferă Tratatul de la Lisabona în materie de politică industrială, definite la articolul 173 din TFUE;

—

sprijină propunerea Parlamentului European de constituire a unui grup de coordonare pentru a regrupa competențele de la nivelurile european, național și al autorităților locale și regionale și resursele, care sunt în prezent disipate la toate nivelurile și în toate sectoarele;

—

atrage atenția asupra faptului că numeroase autorități locale și regionale au plasat deja inovarea economică, socială și de mediu în centrul strategiei lor de dezvoltare; acestea au rețelele și experiența pentru a dezvolta ecosistemele de inovare indispensabile dezvoltării IMM-urilor;

—

propune emiterea de obligațiuni pentru finanțarea de proiecte, destinate finanțării IMM-urilor, orientând fondurile de investiții regionale în direcția IMM-urilor și a întreprinderilor de dimensiuni intermediare, încurajând astfel sectorul european al capitalurilor de risc să se sprijine pe teritorii;

—

propune ca mecanismele regionale de inovare să evolueze în direcția unor mecanisme regionale de inovare și dezvoltare industrială.

Raportor

dl Claude GEWERC (FR-PSE), președintele Consiliului regional din Picardia

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „O industrie europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economiei”

COM(2012) 582 final

1.

Salută comunicarea Comisiei, care scoate clar în evidență importanța industriei.

2.

În era globalizării, industria rămâne vârful de lance al Europei, asigurând 80 % din exporturi și din cheltuielile sectorului privat pentru cercetare și dezvoltare. Ea își păstrează o importantă capacitate de antrenare a ansamblului economiei, în special în privința locurilor de muncă (în acest sector lucrează 35 de milioane de persoane) și de impact asupra activităților din sectorul serviciilor.

3.

Cu toate acestea, se constată că în ultimul timp capacitățile de producție europene s-au diminuat, inegalitățile intracomunitare s-au adâncit, iar îngrijorările legate de delocalizări și de competitivitatea întreprinderilor europene au sporit.

4.

Uniunea Europeană s-a construit în jurul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Actuala criză economică și financiară confirmă ideea că prosperitatea și perenitatea Uniunii depind de capacitatea sa de a menține o bază industrială solidă prin promovarea unui nou model industrial – bazat pe inovare și pe investiții mai consistente în noile tehnologii –, care să o consolideze și să-i reconfirme locul în economia mondială. În acest scop, Europa, leagănul revoluției industriale, dispune de atuuri economice, culturale, științifice și politice indispensabile reînnoirii industriale: o piață vastă, de peste 500 de milioane de locuitori, o forță de muncă formată și calificată, a doua monedă la nivel mondial, întreprinderi de succes prezente în aproape toate sectoarele, un cadru politic stabil.

5.

Această constatare este un argument pentru transformarea politicii industriale într-unul din pilonii construcției comunitare, recunoscută ca o prioritate politică reală, care trebuie să se bucure de același grad de angajare politică ca și teme precum coeziunea, infrastructura sau agricultura.

6.

Acest deziderat este din ce în ce mai des afirmat, deși nu este întotdeauna împărtășit de statele membre, așa cum o dovedesc reducerile disproporționate propuse la nivelul Consiliului European, în cadrul negocierilor asupra viitorului cadru financiar multianual, pentru sectoare cu mare influență asupra industriei, cum sunt cercetarea și inovarea (Orizont 2020) și infrastructurile transeuropene (mecanismul Conectarea Europei).

7.

Comitetul consideră că Comisia Europeană trebuie să exploateze toate posibilitățile pe care le oferă Tratatul de la Lisabona în materie de politică industrială, definite la articolul 173 din TFUE, în special valorificând posibilitatea de a „adopta, în strâns contact cu statele membre, orice inițiativă utilă promovării acestei coordonări (a statelor membre în materie de coordonare a politicii industriale), în special inițiative menite să stabilească orientările și indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici și să pregătească elementele necesare pentru supravegherea și evaluarea periodică.”

8.

El susține, prin urmare, propunerea Parlamentului European de constituire a unui grup de coordonare pentru a regrupa competențele de la nivelurile european, național și al autorităților locale și regionale și resursele, care sunt în prezent disipate la toate nivelurile și în toate sectoarele.

9.

Potrivit Comisiei, consolidarea bazei industriale astfel încât să ajungă la 20 % din PIB-ul european are șase domenii de acțiune prioritare: tehnologiile de producție avansate, tehnologiile generice esențiale, produsele ecologice, existența unei politici industriale, construcțiile și materiile prime durabile, vehiculele ecologice și rețelele inteligente. Comunicarea are în vedere patru piloni.

10.

Împărtășește constatarea că trebuie acționat urgent în ceea ce privește industria, fapt care a determinat Comisia să-și completeze propunerile pe termen mediu și lung cu propuneri care vizează efecte mai rapide.

11.

Observă însă că dificultățile întâmpinate de industrie în numeroase state membre sunt legate de cauze structurale, care necesită schimbări profunde ale configurației, guvernanței și finanțării politicii industriale și că ar trebui, prin urmare, să se accelereze aceste schimbări și să se aloce resurse instituționale și financiare pe măsura acestei provocări.

12.

Împărtășește convingerea că elaborarea unor condiții generale favorabile industriei și investițiile în întreprinderi, precum și în ecosistemul acestora sunt indispensabile pentru a îmbunătăți competitivitatea și a asigura o creștere durabilă. De fapt, miza principală pentru competitivitatea întreprinderilor europene rezidă în creșterea productivității prin gestionarea durabilă și eficientă a resurselor, în special a celor umane, prin formarea pe tot parcursul vieții, prin inovare, internaționalizare și partajarea responsabilităților și a câștigurilor cu salariații, mai degrabă decât prin focalizarea exclusivă pe costul forței de muncă.

13.

Observă, în consens cu Comisia, consecințele crizei financiare asupra finanțării economiei reale, dar susține că a lua „o serie de măsuri” nu este de natură să răspundă unui dezechilibru sistemic.

14.

Subliniază rolul competențelor pentru dezvoltarea și modernizarea industriei europene.

15.

Insistă asupra necesității unei orientări urgente a mutațiilor industriale către dimensiunea umană, socială și teritorială.

16.

Observă că extinderea pieței unice nu s-a tradus până în prezent printr-o consolidare a bazei industriale a Uniunii și își exprimă mirarea că paritatea monetară nu este menționată printre condițiile de acces la piață.

17.

Se asociază intenției de a promova spiritul antreprenorial, dar subliniază că promovarea și recunoașterea profesiilor din industrie sunt la fel de importante.

18.

Solicită Comisiei să-și rafineze capacitatea de analiză și instrumentele de susținere a întreprinderilor prin studierea posibilității de a crea, așa cum a acceptat deja în cazul industriilor agro-alimentare, o nouă categorie de întreprinderi intermediare între IMM-uri și întreprinderile mari, al căror efectiv ar urma să fie cuprins între 250 și 750 de salariați și a căror cifră de afaceri nu ar depăși 200 de milioane EUR. Această categorie de întreprinderi ar putea beneficia de rate adaptate ale ajutoarelor, superioare celor ale marilor întreprinderi și inferioare celor ale IMM-urilor.

19.

Regretă că dimensiunea teritorială a politicii industriale nu este menționată decât în trecere, deși nivelul teritorial este cel la care trăiește și se formează publicul larg, nivelul la care se inventează noi moduri de viață, la care se folosesc infrastructura și platformele de schimburi comerciale, la care se formează rețelele și grupurile de colaborare, la care se construiesc încrederea și relațiile interpersonale.

20.

Susține pilonii unei politici industriale consolidate: investițiile în inovare, condiții de piață mai avantajoase, accesul la capital și la capitalul uman și competențele.

21.

Numeroase autorități locale și regionale au plasat deja inovarea economică, socială și de mediu în centrul strategiei lor de dezvoltare; acestea au rețelele și experiența pentru a dezvolta ecosistemele de inovare indispensabile dezvoltării IMM-urilor.

22.

Tehnologiile avansate pentru o producție proprie și materiile prime durabile sunt în mod natural legate de o abordare axată pe ecologia industrială, care stimulează reciclarea materialelor și economisirea energiei.

23.

Sectorul construcțiilor și al materiilor prime durabile este de asemenea foarte strâns legat de nivelul local, ca demonstrație concretă a modului în care sunt orientate alocările bugetare pentru investiții publice.

24.

Viitorul vehiculelor electrice și hibride se justifică, printre altele, în cadrul unei noi abordări a mobilității, al unei noi forme de intermodalitate, axată în special pe gări. În plus, pot fi însă luate în considerare și alte moduri de utilizare a vehiculelor electrice. Este vorba, în special, de a găsi soluții noi pentru mobilitate în mediul urban și periurban.

25.

Relația strânsă dintre amenajarea teritoriului și dezvoltarea industrială este exact tipul de subiect asupra căruia ar putea converge cu succes abordarea sectorială și abordarea bazată pe coeziune.

26.

Comitetul solicită Comisiei să devanseze data publicării planului de acțiune european în favoarea siderurgiei, care este în prezent anunțat pentru iunie 2013.

27.

În plus, fie că este vorba de economia digitală, fie de soluții la îmbătrânirea populației, regiunile sunt în mod natural spații de experimentare, de convergență a inițiativelor publice și private.

28.

În toate aceste domenii, forța Europei rezidă în cultura sa bazată pe conviețuire și complexitate. La nivel mondial, aceasta va fi o miză importantă a dezvoltării economice în următorii ani.

29.

își exprimă acordul cu strategia teritorializată de specializare inteligentă propusă de Comisie, subliniind totodată că această strategie privește ansamblul sectoarelor industriale și că ea trebuie să sprijine mutațiile din aceste sectoare pe întreg teritoriul Uniunii Europene;

30.

insistă asupra necesității de a se crea condiții favorabile ingineriei de proiecte, prin asocierea partenerilor publici și privați la nivelul teritoriilor, pentru a le permite să contribuie la marile opțiuni strategice adoptate de Uniune;

31.

subliniază importanța faptului că acest demers se înscrie în logica unei cooperări intracomunitare de natură să favorizeze emergența unei Europe a inovării care să se sprijine pe teritorii;

32.

își reiterează propunerea privind pactele teritoriale, care permit organizarea diferitelor niveluri de cooperare legate de proiect; propune ca acest demers să facă obiectul unui document unic de programare, care să permită convergența, la nivelul teritoriilor, a politicilor naționale și locale cu politicile sectoriale și de coeziune ale Uniunii;

33.

solicită ca investițiile legate de aceste documente unice de programare să poată face obiectul unui pachet specific de împrumuturi, rezervate de către Banca Europeană de Investiții în scopul creării de noi ecosisteme regionale de inovare economică și socială. Acesta ar putea fi un mijloc foarte bun de a încuraja soluțiile inovatoare, de a organiza demonstrații industriale pentru întreprinderi, de a promova constituirea de consorții în domenii care necesită noi parteneriate între întreprinderi. Aceste ecosisteme ar trebui să fie parteneriate public-privat care să răspundă dublului obiectiv de a contribui la îmbunătățirea competitivității întreprinderilor și a eficacității serviciilor publice (deci la raționalizarea cheltuielilor publice).

34.

În abordarea Comisiei îmbunătățirea accesului la piața de mărfuri devine una din pârghiile privilegiate ale politicii industriale. Propunerile sale au de asemenea în vedere extinderea piețelor în domeniul securității, apărării și medicamentelor, precum și subiecte legate de normele și proprietatea industrială sau de dezvoltarea spiritului antreprenorial.

35.

Împărtășește preocuparea Comisiei pentru stabilirea unor norme europene aplicate în Uniune și promovate pe piața globală, astfel încât întreprinderile europene care inovează în materie de protecția mediului să nu aibă de pierdut, ci, dimpotrivă, inovațiile să poată fi impuse treptat la scara pieței globale. Dorește ca Uniunea să se doteze cu mijloacele necesare pentru a negocia și a obține respectarea acestor norme în materie de protecție a mediului, securitate industrială, prevenire a riscurilor la locul de muncă și standarde sociale și profesionale minime, astfel încât produsele europene să concureze în condiții de egalitate pe piața globalizată.

36.

În acest context, subscrie pe deplin la dorința Comisiei de a atenua diferențele fiscale și sociale care pun teritoriile europene în concurență între ele fără a genera crearea de bogăție la nivelul Uniunii.

37.

Consideră că domeniile strategice subliniate în mod just de Comisie au capacitatea de a schimba radical modurile de consum. Este vorba despre organizarea producției, diviziunile dintre industrie și servicii și dintre sectoarele și ramurile de activitate așa cum le cunoaștem astăzi și, în definitiv, despre o formă de interconectare pe piață a producției industriale europene. Rezultă deci că pregătirea întreprinderilor europene pentru acest nou context reprezintă o miză importantă, care impune sporirea cooperării între ele, crearea de consorții și, în anumite cazuri, de parteneriate public-privat. Ar trebui să se anticipeze și să se sprijine aceste inițiative de adaptare la noile solicitări, la a căror formulare a contribuit și Comitetul, pentru a se asigura o prezență activă atât pe piața internă, cât și pe cea mondială. Europa trebuie să se doteze cu o inginerie comercială pe măsura capacităților sale tehnologice.

38.

Susține că această știință a introducerii pe piață trebuie să fie una dintre dimensiunile platformelor teritoriale puse în comun.

39.

Chiar dacă situațiile diferă de la un stat la altul, finanțarea întreprinderilor din Europa prin utilizarea împrumuturilor pe piața de capital nu reprezintă decât 7 %, în timp ce în Statele Unite reprezintă 35 %.

40.

Comisia arată că este vorba de un element de vulnerabilitate care trebuie diminuat sprijinind sectorul public și, în același timp, printr-o serie de măsuri care să faciliteze un acces mai simplu la piețele de capital.

41.

Observă necesitatea unei abordări globale a monedei și a finanțării. De fapt, industria, în care ciclurile sunt mai lungi și randamentele investițiilor mai reduse, este mai puțin atractivă pentru capitalurile aflate în căutarea unor randamente ridicate și imediate. Investițiile care urmăresc realizarea unui profit ridicat într-un interval de timp scurt pot periclita dezvoltarea pe termen lung a unei întreprinderi.

42.

Solicită, în consecință, ca finanțarea industriei să fie repusă în centrul arhitecturii financiare și monetare a Uniunii.

43.

Propune emiterea de obligațiuni pentru finanțarea de proiecte, destinate finanțării IMM-urilor, orientând fondurile de investiții regionale în direcția IMM-urilor și a întreprinderilor de dimensiuni intermediare încurajând astfel sectorul european al capitalurilor de risc să se sprijine pe teritorii.

44.

Își reiterează sprijinul pentru promovarea și instituirea unor „obligațiuni cetățenești” pentru a încuraja dezvoltarea industrială locală. Aceste obligațiuni cetățenești ar putea permite proiectelor susținute de UE să beneficieze de aporturi financiare suplimentare provenite de la cetățeni sau de la alte fonduri publice care ar investi în schimbul unor dividende garantate și echitabile.

45.

Solicită Comisiei să acționeze asupra unor instrumente financiare care să permită stimularea cooperării interindustriale și intracomunitare.

46.

Își reiterează dezacordul față de propunerea Comisiei de a declara ajutoarele regionale acordate întreprinderilor din sectorul siderurgic și din cel al fibrelor sintetice ca fiind a priori incompatibile cu piața internă.

47.

Consideră că, în contextul crizei economice și sociale, investițiile publice sunt esențiale în cadrul unei strategii globale de creștere. Susține deci reforma generală a ajutoarelor de stat în direcția simplificării, transparenței și flexibilității. Această reorientare a politicii Comisiei Europene în materie de ajutoare de stat trebuie să se bazeze, de asemenea, pe o abordare mai economică, care să țină seama de nivelul efectiv al riscului ca ajutoarele de stat să afecteze schimburile intracomunitare și să denatureze în mod real concurența pe piața internă. Reforma este legată de cerința unei mai atente luări în considerare a calității cheltuielilor publice și în special a unei evidențieri contabile specifice, în normele europene în materie de supraveghere macroeconomică, a investițiilor publice în infrastructuri sau inovare în raport cu cheltuielile publice de funcționare.

48.

Propune să se aibă în vedere crearea unei subcategorii în cadrul acordurilor Basel II pentru a obliga instituțiile bancare să investească în economia cu emisii reduse de dioxid de carbon și să promoveze investițiile de însoțire a mutațiilor tehnologice și pe cele cu responsabilitate socială.

49.

Comisia reamintește prioritatea creării de locuri de muncă și face observația că o politică industrială competitivă și eficientă trebuie să se sprijine pe o piață dinamică a forței de muncă, mobilitatea profesională fiind o variabilă de ajustare esențială în acest proces.

50.

Ea subliniază că în perioadele de încetinire a ritmului economic flexibilitatea internă poate fi un mijloc eficient de menținere a locurilor de muncă și de reducere a costurilor de adaptare.

51.

În fine, Comisia arată că țările în care piața forței de muncă a rezistat mai bine în fața crizei au drept trăsătură comună un dialog social puternic. Prin urmare, îndeamnă la creșterea implicării partenerilor sociali în politica industrială și își exprimă explicit sprijinul pentru propunerea de directivă privind informarea și consultarea lucrătorilor, anticiparea și gestionarea restructurărilor, adresată Parlamentului European.

52.

Ea propune să se investească în competențe și în formare profesională, pentru a însoți schimbările structurale și a anticipa necesitățile în materie de locuri de muncă și competențe.

53.

Împărtășește convingerea că gestionarea competențelor este o necesitate absolută pentru reușita mutațiilor industriale din UE și în același timp o măsură politică contraciclică.

54.

Insistă asupra obstacolelor care trebuie depășite pentru a reuși: dezinteresul tinerilor pentru profesiile din industrie, insuficiența și lipsa adaptării la noile evoluții a gestionării și dezvoltării învățământului superior și profesional, absența abordării europene și a unui loc de dezbatere asupra perspectivei și a strategiei industriale, întoarcerea la comitetele de experți a subiectelor care ar trebui să țină de dialogul social și teritorial.

55.

Afirmă că mutațiile nu reprezintă accidente, ci date fundamentale ale tranziției industriale cu care se confruntă Uniunea.

56.

Propune ca gestiunea previzională a competențelor și a mutațiilor să fie considerată drept componentă esențială a strategiei industriale la toate nivelurile.

57.

Atrage atenția că sunt necesare competențe îmbunătățite în domeniul tehnologiei informației și al limbilor străine, pentru a spori numărul IMM-urilor care exportă în țări terțe; invită Comisia să examineze cu atenție necesitățile întreprinderilor mai mici din statele membre, în aceste domenii.

58.

Afirmă rolul nivelului local în coordonarea relației dinamice dintre locul de muncă/formare și tranziția industrială.

59.

Își reiterează, în acest context, sprijinul pentru menținerea fondurilore de adaptare la globalizare pentru a îmbunătăți capacitatea statelor și a autorităților locale și regionale de a ține sub control efectele crizei și de a contribui la instituirea de măsuri active pe piața forței de muncă, în ajutorul lucrătorilor afectați de restructurări. Consideră că, în completarea fondului de adaptare la globalizare ar fi util să se prevadă un fond de adaptare la mutații, pentru a favoriza evoluția competențelor și tranziția industrială. Într-o primă etapă, s-ar putea lua în considerare acoperirea anumitor cheltuieli cu ajutorul fondurilor structurale și al programului Orizont 2020 de adaptare la mutațiile industriale. În plus, subliniază necesitatea ca, în cazul restructurărilor, actorii sociali din întreprinderi, statele și regiunile să intervină cât mai în amonte posibil și în mod proactiv, pentru a le evita sau cel puțin pentru a le reduce consecințele asupra locurilor de muncă, a integra tranzițiile impuse de excesul de capacitate și a face ajustări în timp util.

60.

Propune ca Uniunea Europeană să organizeze manifestări pe plan local pentru a spori interesul pentru industrie în rândul tinerilor din Uniune.

61.

Împărtășește intenția de a coordona mai bine politicile europene și naționale în avantajul industriei.

62.

Insistă asupra necesității de a pune dialogul social și teritorial în centrul acestor dinamici la toate nivelurile.

63.

În acest sens, solicită se instituie o rețea de resurse care să permită alimentarea dezbaterii democratice asupra viitorului industriei.

64.

Salută asocierea regiunilor la punerea în aplicare a strategiei de specializare inteligentă.

65.

Propune ca mecanismele regionale de inovare să evolueze în direcția unor mecanisme regionale de inovare și dezvoltare industrială.