28.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 24/111

1.1

În acest al patrulea aviz pe tema politicii privind biodiversitatea, elaborat în doar patru ani, CESE salută o dată în plus sublinierea Comisiei că trebuie depuse eforturi mult mai mari în acest domeniu pentru a se atinge obiectivele stabilite de Consiliul European.

1.2

În același timp, CESE dezaprobă faptul că Comisia nu a efectuat încă o analiză reală a motivelor pentru care cerințele cunoscute de mai mulți ani și mereu salutate de Comitet – cum ar fi cele 160 de măsuri din cadrul planului de acțiune privind biodiversitatea din anul 2006 – fie nu au fost puse în practică, fie au fost puse în practică doar parțial. O analiză a cauzelor care au dus la nepunerea în aplicare, respectiv la eșecul catalogului amplu de măsuri din cadrul planului de acțiune din 2006 privind biodiversitatea este cu atât mai importantă cu cât ea reprezintă însăși instrumentul din care se pot dezvolta în mod orientat noi măsuri și strategii cu un potențial mai ridicat de succes.

1.3

Strategia prezentată acum nu conține niciun element fundamental nou! Problema nu poate fi soluționată prin prezentarea unui nou document de strategie care cuprinde cerințe arhicunoscute. În ceea ce privește conservarea biodiversității, nu ducem lipsă de legi, directive, programe, proiecte de model, declarații politice sau manuale, ci de punere în aplicare și de acțiuni concertate pe toate nivelurile politice de acțiune.

1.4

Până în prezent, factorul politic nu a avut puterea sau voința de a pune în practică măsurile a căror necesitate este recunoscută de ani buni, cu toate că însăși comunicarea reamintește în mod clar că societatea și economia profită deopotrivă de o politică stringentă privind biodiversitatea. După 32, respectiv 19 ani de la intrarea lor în vigoare, nici măcar principalele directive ale UE privind protecția mediului nu au fost puse în întregime în aplicare de către statele membre.

1.5

CESE recunoaște că au fost obținute rezultate parțiale în ceea ce privește conservarea biodiversității. Acestea nu pot duce însă la ignorarea faptului că, în ansamblu, diversitatea biologică continuă să scadă în mod drastic. De aceea, UE se confruntă cu provocarea de a dezvolta o strategie orientată către punerea concretă în aplicare.

1.6

Din păcate rămâne neclar cum poate fi depășită lipsa de până acum a voinței politice. În acest sens, strategia privind biodiversitatea nu reprezintă un progres real. Dezbaterile purtate în cadrul Consiliului de miniștri pe marginea acestei comunicări arată că integrarea politicii privind biodiversitatea în celelalte domenii politice este departe de a fi realizată.

1.7

De aceea, este de o importanță covârșitoare ca reformele politice iminente (de exemplu în domeniul pescuitului, al politicii agrare, al transporturilor, al energiei și coeziunii) să fie realizată o legătură strânsă cu strategia privind biodiversitatea. Din acest punct de vedere, CESE consideră că mai există deficite considerabile. Acest lucru este valabil, de asemenea, pentru planurile prezentate privind perspectiva financiară 2014-2020, pe care CESE nu le consideră adecvate pentru a pune la dispoziție mijloace financiare în măsura necesară. Comisia trebuie să ia mai în serios propria ei strategie privind biodiversitatea!

1.8

În timpul elaborării prezentului aviz, la acest punct au fost constatate o serie de paralele cu criza datoriilor publice și criza euro. Dacă statele membre ale UE nu iau în serios propriile lor principii și criterii, indiferent dacă este vorba de reglementările privind conservarea mediului sau criteriile de stabilitate pentru uniunea monetară, ancorate în Tratatul de la Maastricht, atunci nu este de mirare că a) apar probleme în acest domeniu politic și b) cetățenii își pierd încrederea în clasa politică.

1.9

Există o nevoie evidentă de informații și cunoștințe cu privire la diversitatea biologică, la interacțiunile complexe cu dezvoltarea și ocuparea forței de muncă, precum și cu privire la identificarea și sprijinirea exemplelor de bune practici.

1.10

Comisia este invitată să prezinte în sfârșit lista subvențiilor dăunătoare față de mediu, anunțată deja în 2006.

2.1

În anul 2001, Consiliul European de la Göteborg a adoptat strategia de dezvoltare durabilă a UE, care a formulat și pentru politica privind biodiversitatea un obiectiv clar, și anume: „protejarea și refacerea habitatelor și sistemelor naturale și oprirea pierderii biodiversității până în anul 2010” (1).

2.2

În martie 2010, șefii de stat și de guvern ai UE au trebuit să recunoască faptul că obiectivul nu a fost atins. Prin urmare, ei s-au pronunțat în favoarea unui nou obiectiv, propus de Comisie în Comunicarea „Opțiuni pentru o perspectivă și un obiectiv post-2010 în materie de biodiversitate la nivelul UE” (2). Acesta se raportează la orizontul anului 2020 și constă în „stoparea pierderii biodiversității și a degradării serviciilor ecosistemice din UE […] și refacerea acestora în măsura posibilului, odată cu sporirea contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității pe plan mondial”.

2.3

Consiliul a mandatat Comisia să elaboreze un nou proiect de strategie pentru atingerea acestui obiectiv, proiect care face obiectul acestei comunicări.

2.4

Comisia subliniază în acest document – pe baza unor date cunoscute de mulți ani – necesitatea de a se trece în sfârșit la acțiune:

2.5

Prin comparație cu documentele anterioare, comunicarea acordă o atenție mai mare aspectelor economice care derivă din pierderea biodiversității; acest fapt reiese, între altele, din utilizarea din ce în ce mai frecventă a termenului de „servicii ecosistemice”. Se face din nou referire la studiul TEEB (5), menționând, de exemplu, că în UE, polenizarea prin insecte are o valoare economică de 15 miliarde EUR pe an. Se trage concluzia că „scăderea continuă a numărului de albine și alți polenizatori ar putea avea consecințe grave pentru fermierii (…) din Europa”.

2.6

Partea a 3-a comunicării descrie un cadru de acțiune pentru următorul deceniu, care se compune din 6 obiective specifice:

2.7

Fiecare obiectiv conține un pachet de măsuri menit să răspundă provocărilor specifice pentru care a fost definit. În ansamblu sunt descrise 37 de măsuri.

2.8

Comunicarea evocă în repetate rânduri că este nevoie de o mai bună integrare a politicii privind biodiversitatea în alte domenii politice ale UE (cum ar fi politica agricolă sau cea piscicolă).

2.9

Se constată o nevoie de finanțare în mod special în două domenii: finalizarea constituirii rețelei Natura 2000 și punerea în practică a angajamentelor asumate la nivel global (6).

2.10

În plus, comunicarea menționează că „reforma subvențiilor dăunătoare mediului (…) va aduce de asemenea beneficii biodiversității”.

3.1

CESE și-a prezentat poziția cu privire la politica privind biodiversitatea în februarie 2007, iulie 2009 și septembrie 2010.

3.2

CESE constată că domeniile, obiectivele și măsurile menționate în actualul proiect de strategie au constituit deja în 2006 elementele centrale ale planului de acțiune de atunci.

3.3

Strategia prezentată acum nu conține niciun element fundamental nou, dar arată încă o dată care sunt abordările absolut indispensabile și în ce constau abordările cele mai urgente și cele mai promițătoare. Documentul prezentat reprezintă în bună măsură un „copy – paste” de fapte, cerințe și măsuri cunoscute de demult. Tot conținutul este arhicunoscut. Nu mai trebuie să ne punem întrebarea ce ar fi de făcut, ci trebuie să ne întrebăm de ce nu se face și cum putem ajunge la acțiuni direcționate. Tocmai această întrebare crucială nu-și găsește răspunsul în strategia prezentată.

3.4

De aceea, documentul Comisiei este nesatisfăcător. Prin urmare, CESE solicită ca strategia în domeniul biodiversității pentru 2020 să fie mai puternic orientată spre punerea sa în aplicare.

3.5

CESE dorește să reamintească concluziile la care a ajuns deja în 2007:

3.6

Afirmațiile centrale ale avizului adoptat în plen în 2007 sunt astăzi la fel de actuale ca și atunci. CESE își exprimă regretul profund că în ultimii ani nu s-a întreprins nimic decisiv în acest sens.

3.7

Nici această comunicare a Comisiei nu conține o analiză a cauzelor care au dus la nepunerea în aplicare, respectiv la eșecul catalogului amplu de măsuri din cadrul planului de acțiune din 2006 privind biodiversitatea. O asemenea analiză a eșecului este cu atât mai importantă cu cât ea reprezintă însăși instrumentul din care se pot dezvolta în mod orientat noi măsuri și strategii cu un potențial mai ridicat de succes. Problema nu poate fi soluționată prin prezentarea unui nou document de strategie care cuprinde cerințe arhicunoscute.

3.8

În ciuda încercărilor Comisiei de a prezenta din ce în ce mai mult argumente economice în favoarea conservării biodiversității, rezultatele sunt modeste. CESE, care a definit politica privind biodiversitatea drept „economie de lungă durată”, „motiv pentru care și miniștrii economiei și finanțelor ar trebui, în cele din urmă, să se ocupe de această temă” (8), salută pe de o parte că se încearcă o prezentare a urmărilor pe care le produce lipsa unei politici a biodiversității asupra economiei. Însă, integrarea politicii privind biodiversitatea în politica economică și financiară a UE continuă să lipsească. Noua strategie ar trebui să conțină un răspuns la întrebarea privind soluționarea acestei probleme.

3.9

Pe de altă parte, CESE dorește să atragă în mod explicit atenția asupra unui pericol care derivă din comercializarea din ce în ce mai amplă: protecția biodiversității ar putea să se concentreze în viitor mai ales asupra acelor domenii care, din punct de vedere economic, par să fie rentabile pe termen scurt. Prin urmare, Comisia ar trebui să aleagă abordarea corespunzătoare pentru acele specii și habitate, a căror valoare economică nu poate fi calculată în mod direct. Ar fi, de exemplu, dificil să se definească valoarea monetară exactă în euro și cenți a unui lup, urs sau râs. Același lucru se poate spune despre broaște, lăcuste, berze și mii de alte specii. În afara acestora există specii a căror „performanță” nici nu poate fi apreciată la adevărata lor valoare economică, care nu fac obiectul dezbaterii politice. Există, oare, programe de protecție pentru bacterii, ciuperci sau râme, adică pentru acei decompozitori, fără de care descompunerea substanțelor organice nu ar fi posibilă?

3.10

Strategia pune un accent deosebit pe agricultură și silvicultură, precum și pe politica piscicolă. Pe de o parte, acest lucru este justificat, pentru că a) aceste politici au un efect asupra biodiversității și b) este vorba de domenii politice care acoperă suprafețe importante și care pot fi influențate de UE. Pe de altă parte, alte sectoare nefaste pentru biodiversitate, precum transporturile și urbanizarea, sunt neglijate.

3.11

Cu siguranță că este adevărată observația Comisiei făcută în proiectul de strategie, în care se menționează că „reforma subvențiilor dăunătoare (…) va aduce de asemenea beneficii biodiversității”. Numai că ea ar trebui în sfârșit să prezinte lista acelor subvenții dăunătoare pentru mediu. O asemenea promisiune a fost făcută în 2006, dar nu a fost onorată până în ziua de azi.

3.12

CESE salută inițiativa Comisiei de a evalua toate posturile de cheltuieli din perspectiva compatibilității lor cu biodiversitatea și de a garanta pe viitor că, prin intermediul unei inițiative care își propune să evite orice pierdere a biodiversității, („no-net-loss”) să nu mai fie afectată biodiversitatea.

4.1

Printr-o trecere în revistă a celor șase obiective specifice și a unora din măsuri, CESE dorește să explice motivul pentru care consideră actuala strategie privind biodiversitatea drept insuficient de ambițioasă din punct de vedere tehnic. Motivul pentru care Comisia acționează deosebit de prudent în ceea ce privește definirea unor măsuri este probabil de natură politică. Negocierile dificile în cadrul Consiliului Mediu privind stabilirea de măsuri individuale demonstrează că în continuare nu poate fi vorba de o integrare suficientă a biodiversității în alte domenii politice.

4.2

Obiectivul specific nr. 1:

4.3

Obiectivul specific nr. 2:

4.4

Obiectivul specific nr. 3:

4.5

Obiectiv specific nr. 4:

4.6

Obiectivele specifice 5 și 6: