EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011CN0504

Cauza C-504/11 P: Recurs introdus la 30 septembrie 2011 de ThyssenKrupp Ascenseurs Luxemburg Sàrl împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) pronunțate la 13 iulie 2011 în cauzele conexate T-144/07, T-147/07, T-148/07, T-149/07, T-150/07 și T-154/07, ThyssenKrupp Liften Ascenseurs și alții/Comisia Europeană

OJ C 347, 26.11.2011, p. 22–22 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

26.11.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 347/22


Recurs introdus la 30 septembrie 2011 de ThyssenKrupp Ascenseurs Luxemburg Sàrl împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) pronunțate la 13 iulie 2011 în cauzele conexate T-144/07, T-147/07, T-148/07, T-149/07, T-150/07 și T-154/07, ThyssenKrupp Liften Ascenseurs și alții/Comisia Europeană

(Cauza C-504/11 P)

2011/C 347/32

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: ThyssenKrupp Ascenseurs Luxemburg Sàrl (reprezentant: T. Schaper, avocat)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Anularea în tot a Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 13 iulie 2011, pronunțată în cauzele conexate T-144/07, T-147/07, T-148/07, T-149/07, T-150/07 și T-154/07 (ThyssenKrupp Liften Ascenseurs și alții/Comisia Europeană), în măsura în care prin aceasta se respinge acțiunea și în măsura în care privește recurenta;

cu titlu subsidiar, reducerea la un cuantum mai rezonabil a amenzii aplicate recurentei conform articolului 2 din decizia Comisiei Europene din 21 februarie 2007, care a făcut obiectul acțiunii;

cu titlu mai subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii.

Motivele și principalele argumente

Prin prezentul recurs, recurenta contestă Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 13 iulie 2011, pronunțată, printre altele, în cauza T-147/07 (ThyssenKrupp Liften Ascenseurs și alții/Comisia Europeană), în măsura în care prin aceasta s-a respins acțiunea introdusă la 7 mai 2007 împotriva Deciziei C(2007) 512 final a Comisiei Europene din 21 februarie 2007 (cazul COMP/E-1/38.823 — Lifturi și scări rulante) și în măsura în care hotărârea privește recurenta.

Recurenta invocă în total trei motive privind necompetența Comisiei, încălcarea normelor fundamentale de procedură, încălcarea Tratatului CE, respectiv a Tratatului FUE și a normelor juridice care trebuie aplicate pentru punerea în aplicare a acestor tratate, precum și abuzul de putere și încălcarea drepturilor fundamentale.

În primul rând, recurenta susține că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept întrucât ar fi confirmat competența Comisiei de a pune în aplicare procedura. În opinia recurentei, Tribunalul ar fi trebuit să declare nulitatea deciziei Comisiei ca urmare a inaplicabilității articolului 101 TFUE (ex articolul 81 CE), din cauza lipsei de relevanță interstatală a încălcărilor locale imputate. Chiar și în cazul în care ar declara aplicabil articolul 101 TFUE, Tribunalul ar fi trebuit să țină cont de faptul că, în conformitate cu Comunicarea privind cooperarea, sistemul de competențe paralele întemeiat pe Regulamentul nr. 1/2003 (1) s-ar opune în orice caz competenței Comisiei. În sfârșit, Tribunalul nu ține cont de faptul că deschiderea ulterioară a procedurii de către Comisie ar reprezenta o încălcare a certitudinii și a legalității în materie de sancțiuni, protejate în calitate de principiu fundamental de drept.

În al doilea rând, recurenta susține că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept confirmând decizia Comisiei prin care se stabilește răspunderea solidară a recurentei pe baza cifrei de afaceri a concernului ThyssenKrupp AG. Astfel, hotărârea încalcă articolul 23 din Regulamentul nr. 1/2003, principiul statului de drept care se manifestă sub forma principiului de drept nulla poena sine lege, principiul proporționalității în materie de sancțiuni, principiul in dubio pro reo și principiul legalității răspunderii penale (nulla poena sine culpa). Hotărârea este nelegală întrucât se întemeiază pe prezumția că o filială alcătuiește împreună cu societatea-mamă (și cu alte societăți din cadrul concernului) o colectivitate cu răspundere solidară, sub forma unei unități economice. Pe de altă parte, independent de această critică, hotărârea încalcă principiul legalității răspunderii penale, pentru că recurenta a fost obligată în solidar împreună cu societatea sa mamă la plata unei amenzi. Cu titlu subsidiar, recurenta susține că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept întrucât a confirmat răspunderea în solidar în pofida lipsei unei repartizări a răspunderii în cadrul concernului.

În al treilea rând, recurenta susține că, în hotărâre, Tribunalul și-a încălcat obligația legală de examinare completă întrucât a analizat insuficient caracterul disproporționat al stabilirii cuantumurilor de plecare ale amenzilor, al factorului multiplicator, precum și lipsa aprecierii de către Comisie a cooperării recurentei și a încălcat astfel dreptul fundamental la un proces echitabil și garanția protecției juridice pe care o implică.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269).


Top