19.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 54/1

---

A 467-A SESIUNE PLENARĂ DIN 8 ŞI 9 DECEMBRIE 2010

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Strategia energetică pentru perioada 2011-2020

(aviz exploratoriu)

(2011/C 54/01)

Raportor: dl Hernández BATALLER

La 12 mai 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Strategia energetică pentru perioada 2011-2020

(aviz exploratoriu).

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 16 noiembrie 2010.

În cea de-a 467-a sesiune plenară, care a avut loc la 8 şi 9 decembrie 2010 (şedinţa din 9 decembrie 2010), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 138 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă şi 21 de abţineri.

1.   Introducere şi rezumat

1.1   Comisia Europeană intenţionează să adopte o strategie energetică pentru perioada 2011-2020 şi o foaie de parcurs pentru un sistem energetic cu emisii scăzute de dioxid de carbon cu orizont 2050. Aceasta a solicitat Comitetului să contribuie la lucrările sale prin elaborarea unor avize exploratorii cu privire la aceste două subiecte.

1.2   Comitetul salută faptul că aceste două subiecte sunt abordate împreună. Investiţiile în sectorul energiei au o durată lungă de viaţă şi este foarte important ca strategia pentru următorii 10 ani să urmărească obiectivele pe termen mai lung stabilite în perspectiva anului 2050.

1.3   Comisia a publicat un document de bilanţ, intitulat „Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020”, care serveşte drept bază de consultare. În prezentul aviz, capitolul 1 rezumă poziţia şi recomandările noastre. Capitolul 2 prezintă câteva teme generale care ar trebui abordate în cadrul strategiei. În capitolul 3, abordăm principalele teme aduse în discuţie în documentul de bilanţ întocmit de Comisie.

1.4   De-a lungul ultimilor 200 de ani, în lume s-au utilizat în principal combustibilii fosili pentru producerea de energie şi pentru transport. În această perioadă au fost disponibile resurse abundente de combustibili fosili, extraşi la preţuri relativ scăzute, care au permis lumii dezvoltate să realizeze o creştere uriaşă a productivităţii şi a nivelului de trai.

1.5   Cu toate acestea, majoritatea experţilor sunt de acord că, în următorii 40 de ani, se vor reduce resursele de ţiţei şi gaz şi va creşte concurenţa pentru resursele rămase, precum şi preţurile acestora. Probabil că resursele de cărbune vor rămâne relativ abundente, în cazul acestuia existând riscuri mai reduse de constrângeri de aprovizionare în secolul următor. Însă, în acelaşi timp, lumea trebuie să reducă urgent nivelul emisiilor de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili, pentru a evita schimbări climatice catastrofale; acest lucru se aplică în aceeaşi măsură utilizării cărbunelui şi utilizării ţiţeiului sau gazului.

1.6   Lumea trebuie deci să-şi schimbe baza energetică şi modul de utilizare a energiei până în 2050. Toate sursele alternative de energie posibile trebuie dezvoltate cât mai rapid cu putinţă. În cazurile în care continuă să fie utilizaţi combustibilii fosili, va fi necesar să se capteze majoritatea emisiilor de dioxid de carbon ale acestora la sursă, pentru a le stoca sau a le reutiliza, evitându-se astfel răspândirea lor în atmosferă. În plus, în toate sectoarele, energia trebuie utilizată mai eficient decât în momentul de faţă.

1.7   Gestionarea eficace a acestei transformări reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă societatea şi guvernele în secolul XXI. Aceasta va necesita o nouă abordare cu privire la stabilirea preţului energiei şi al serviciilor energetice, pentru ca utilizarea combustibililor fosili să acopere în întregime costul poverii de CO2 pe care o reprezintă pentru planetă, investiţii masive în noi tehnologii, parteneriate noi şi solide între întreprinderi şi guverne pentru crearea infrastructurii necesare, precum şi o transformare a atitudinilor publice faţă de utilizarea şi costul energiei.

1.8   Statele vor trebui să colaboreze strâns pentru a realiza schimbările necesare. În acelaşi timp, procesul de transformare în sine va fi caracterizat de o concurenţă intensă. Va apărea o concurenţă feroce pentru accesul la sursele de ţiţei şi gaz rămase, în acelaşi timp cu apariţia unor noi domenii concurenţiale, pentru dezvoltarea unor surse de energie alternative şi în sectorul produselor şi serviciilor eficiente din punct de vedere energetic. Regiunile şi ţările care progresează mai rapid către o mai mare eficienţă energetică şi o exploatare efectivă a energiei din surse alternative îşi vor consolida poziţia concurenţială. Acelea care tergiversează şi amână transformarea vor constata că poziţia lor concurenţială se erodează.

1.9   Europa şi Uniunea Europeană se află în prezent într-o fază critică în acest proces. UE are motive solide de a grăbi transformarea, deoarece este în mare măsură dependentă de importurile de ţiţei şi gaz din străinătate şi va fi vulnerabilă la orice limitări care ar putea apărea în privinţa acestor resurse. De asemenea, UE s-a aflat în prima linie în privinţa creşterii nivelului de conştientizare publică şi politică cu privire la ameninţarea reprezentată de schimbările climatice şi a fost unul dintre pionierii dezvoltării unora dintre sursele alternative de energie de care va fi nevoie, precum şi a măsurilor de sporire a eficienţei energetice în unele sectoare-cheie.

1.10   Însă Europa nu-şi poate permite să se complacă în starea actuală. Procesul de transformare nu a căpătat încă un impuls suficient pentru a continua cu forţe proprii şi ar putea fi întors din drum cu uşurinţă de dificultăţile economice actuale şi de viziunea pe termen scurt pe care o induc acestea. Între timp, alte ţări şi regiuni, precum SUA şi China, se pregătesc pentru o acţiune rapidă. În special China va deveni probabil un concurent foarte puternic în dezvoltarea de surse alternative de energie.

1.11   Este de o importanţă vitală ca Europa să dezvolte un nou dinamism pentru transformarea energetică. Noua strategie energetică a UE ar putea şi ar trebui să ofere cadrul necesar pentru realizarea acesteia. Această strategie ar trebui să stabilească obiective şi ţinte şi să prezinte măsurile şi structurile de care va fi nevoie pentru realizarea lor. Adoptarea strategiei de către Consiliu şi instituţii trebuie să reprezinte ocazia de a mobiliza o voinţă politică, antreprenorială şi societală unită pentru schimbările necesare. Această ocazie nu trebuie ratată sau irosită.

2.   Elementele-cheie ale strategiei

2.1   Noua strategie energetică a UE pentru 2011-2020 trebuie să se întemeieze pe cel puţin trei elemente-cheie: securitatea aprovizionării, o economie cu emisii scăzute de CO2 şi competitivitatea energetică. Comitetul sprijină eforturile depuse în vederea declanşării tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de CO2 şi a îmbunătăţirii securităţii aprovizionării, însă regretă că problema competitivităţii energetice a primit mult prea puţină atenţie în documentul de bilanţ al Comisiei din mai 2010, intitulat „Către o nouă strategie energetică 2011-2020”. Pe termen mediu, însăşi crearea unei economii cu emisii scăzute de CO2 ar trebui să sporească competitivitatea Europei pe plan mondial, dar, pe termen scurt, în lipsa adoptării neîntârziate a unor măsuri adecvate, există un risc real de relocare a emisiilor de CO2 şi a locurilor de muncă, determinat de costurile ridicate ale tuturor politicilor energetice.

2.2   În opinia CESE, elementele principale ale strategiei pot fi cuprinse în următoarele puncte:

—	obţinerea unor semnale economice corecte;

—	obţinerea tehnologiilor potrivite;

—	mobilizarea fondurilor;

—	crearea instituţiilor şi structurilor (publice şi private) corespunzătoare;

—	asigurarea angajamentului consumatorilor şi publicului;

—	crearea unei alianţe şi a unor parteneriate europene pentru tranziţie şi stabilirea unor acorduri generale cu privire la aceste obiective, la ritmul progresului şi la sarcinile specifice care trebuie îndeplinite până la anumite date.

2.3   Semnale economice. Din perspectiva unui economist, mijlocul cel mai important de a genera transformarea necesară a sectorului energetic este calcularea corectă a preţului energiei, incluzându-se toate efectele externe ale producţiei şi utilizării acesteia. Producţia şi utilizarea energiei ar trebui în special să suporte costul total al dezavantajelor cauzate la nivel global de producţia de CO2.

2.4   În prezent, peste tot în lume situaţia este foarte departe de acest deziderat. Producţia şi utilizarea energiei sunt departe de a suporta costurile totale generate de dioxidul de carbon emis şi, în multe locuri, primesc subvenţii nefaste pentru scăderea costului şi încurajarea cererii şi, în consecinţă, a producţiei aferente de CO2. În viitor, politica aplicată ar trebui să se asigure că sunt luate în calcul pe deplin costurile emisiilor de CO2 rezultate din arderea combustibililor fosili. Toate subvenţiile care continuă să existe ar trebui să se concentreze mai atent asupra:

—	promovării cercetării şi dezvoltării de noi tehnologii;

—	sprijinirii trecerii la noi tehnologii, cu emisii scăzute de CO2, pe perioade limitate, până când aceste tehnologii pot rezista singure pe piaţă;

—	încurajării luării de măsuri şi adoptării de tehnici în materie de eficienţă energetică;

—	sprijinirii gospodăriilor mai sărace sau mai vulnerabile să beneficieze de serviciile energetice de care au nevoie.

2.5   Europa a înregistrat anumite progrese în direcţia unor mai bune structuri de stabilire a preţurilor. Însă combinaţia actuală reprezentată de taxe diferite pe combustibili în diferite ţări, anumite subvenţii reziduale pentru producţie, un sistem imperfect şi volatil de comercializare a emisiilor de dioxid de carbon etc. este departe de a asigura semnalele constante şi coerente în materie de preţuri de care este nevoie pentru a le permite producătorilor de energie şi consumatorilor să facă cu încredere planuri de viitor pentru a realiza investiţiile necesare pe scară mare sau mică. Noua strategie energetică ar trebui să stabilească obiective şi ţinte clare pentru:

—	eliminarea subvenţiilor cu efecte negative din sectorul energetic şi sectoarele conexe, atât de partea producţiei, cât şi a consumului;

—	armonizarea sporită a impozitării tuturor combustibililor, proceselor şi produselor producătoare de gaze cu efect de seră;

—	stabilirea unui preţ efectiv al emisiilor de CO2 în toate sectoarele, fie prin extinderea sistemului de comercializare a emisiilor şi eliminarea hiaturilor acestuia, fie prin alte mijloace fiscale;

—	concentrarea subvenţiilor rămase către scopurile specifice menţionate mai sus.

2.6   Este probabil ca preţurile la energie să rămână mai ridicate decât în trecut (iar aprovizionarea Europei cu anumite surse de energie ar putea fi limitată din când în când). Energia trebuie utilizată într-un mod cât mai eficient posibil, astfel încât consumul total de energie şi noile investiţii necesare să se menţină la niveluri rezonabile. Trebuie depuse eforturi maxime pentru promovarea eficienţei energetice în toate sectoarele.

2.7   Stabilirea corectă a preţurilor este importantă, dar, în opinia Comitetului, aceasta nu este nici pe departe suficientă pentru a genera un impuls ireversibil în direcţia economiei cu emisii scăzute de CO2. Va fi nevoie de multe alte măsuri şi iniţiative, mai ales în stadiile iniţiale, înainte ca piaţa să poată fi ea însăşi motorul principal.

2.8   Tehnologiile adecvate. Trebuie încă făcute eforturi majore pentru promovarea dezvoltării şi exploatării pe scară largă a surselor alternative de energie, inclusiv a întregii game de surse regenerabile de energie. Atunci când aceste alternative vor fi complet dezvoltate, ele ar trebui să devină pe deplin competitive pe piaţă şi să nu mai aibă nevoie de susţinere specială în afară de diferenţa pe care un preţ corect al emisiilor de dioxid de carbon o aduce în favoarea lor. Însă în perioada de până în 2020, multe dintre aceste tehnologii vor fi încă în faza de dezvoltare şi vor avea probabil nevoie de sprijin financiar prin programe de cercetare şi dezvoltare, tarife stimulative pentru producătorii de energie regenerabilă (feed-in tariffs) sau alte stimulente pentru investiţii, precum şi susţinere pentru dezvoltarea infrastructurii adecvate.

2.9   Multe din sursele alternative de energie sunt probabil utilizate cel mai eficient ca surse pentru generarea de energie electrică. Pentru a optimiza contribuţia lor în acest sens şi pentru a utiliza cât mai bine capacitatea existentă de generare a energiei electrice, reţeaua de energie electrică va trebui să fie puternic consolidată şi extinsă la nivel local, naţional şi european şi va trebui, de asemenea, să devină mai „inteligentă”, astfel încât să poată integra diversele inputuri care provin din numeroase surse diferite, la diferite niveluri, precum şi să poată răspunde la modele de cerere variabile.

2.10   Capacitatea de rezervă sau stocarea (împreună cu o reţea integrată) vor avea, pe viitor, de jucat un rol şi mai important decât în prezent, dat fiind că acestea vor trebui să facă faţă modelelor fluctuante de aprovizionare din surse regenerabile de energie cum ar fi vântul sau energia solară, precum şi modelelor de cerere variabile. Hidrocentralele, centralele care funcţionează pe bază de biomasă, instalaţiile de stocare a gazelor şi, eventual, bateriile de stocare a energiei de mari dimensiuni ar putea avea un rol din ce în ce mai important în acest sens, alături de centralele pe bază de combustibili fosili rămase (în special cele pe bază de gaze), dotate cu sisteme de captare a dioxidului de carbon.

2.11   Unii comentatori consideră că o nouă generaţie de centrale nucleare va trebui să joace un rol considerabil în noua economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, iar câteva ţări din Europa şi dinafara acesteia adoptă măsuri pentru prelungirea timpului de utilizare a centralelor existente şi pentru planificarea unora noi: în cadrul Comitetului, există o majoritate care împărtăşeşte opinia conform căreia energia nucleară va trebui să joace un rol în tranziţia Europei către o economie cu emisii scăzute. Însă tehnologia pentru generarea de energie nucleară convenţională este deja bine dezvoltată şi, în opinia Comitetului, dezvoltarea oricărei noi centrale nucleare ar trebui să se supună în prezent exigenţei de a acoperi toate costurile economice de exploatare, asigurare, precum şi costurile legate de o eventuală dezafectare, de stocare şi eliminare a deşeurilor, fără subvenţii explicite sau ascunse.

2.12   Cărbunele va rămâne cu siguranţă o sursă importantă de energie, mai ales pentru generarea de energie electrică, timp de câteva decenii. Pentru a minimiza impactul acestuia în materie de CO2, trebuie impulsionate viguros eforturile de a dezvolta şi a instala dispozitive de captare şi înmagazinare a dioxidului de carbon şi trebuie stabilite calendare pentru amplasarea acestora la toate termocentralele care funcţionează pe cărbune.

2.13   Eficienţa energetică şi reducerea emisiilor trebuie promovate mai intens în toate sectoarele, în special în transporturi, locuinţe şi construcţii, în sectorul producerii de energie şi în industriile mari consumatoare de energie.

2.14   Mobilizarea fondurilor. Realizarea acestei mutaţii a sectorului energiei va necesita investiţii majore în următorii 20 de ani (probabil la un nivel de trei sau patru ori mai mare decât nivelul actual de investiţii). Pentru a realiza această extindere, este necesară o strategie europeană ambiţioasă, care să definească obiective clare, şi să se stabilească un cadru adecvat, fiabil şi coerent care să includă reglementări, stimulente şi alte măsuri de sprijin pentru industriile respective, pentru a le permite să înainteze constant către realizarea acestor obiective.

2.15   Structuri şi instituţii adecvate. Transformarea va necesita, de asemenea, consolidarea considerabilă a instrumentelor instituţionale pentru a planifica şi orienta evoluţiile, continuându-se, în acelaşi timp, promovarea unei pieţe dinamice şi competitive pentru efectuarea investiţiilor necesare. Planificarea aprovizionării cu energie, gestionarea reţelei, precum şi reglementarea pieţei energetice şi a structurilor sale tarifare trebuie revizuite şi integrate sau coordonate la nivel european, astfel încât să fie asigurată concordanţa dintre acestea şi obiectivele Strategiei energetice pentru perioada 2011-2020.

2.16   Schimbările necesare vor necesita modificări rapide şi profunde ale modelelor de producţie şi consum din economia europeană. În ceea ce priveşte producţia, ar trebui să apară noi activităţi şi locuri de muncă în domeniul energiei, pe măsură ce se vor dezvolta sursele regenerabile de energie şi produsele şi serviciile eficiente din punct de vedere energetic. Alte activităţi şi locuri de muncă vor dispărea însă în segmentele mai vechi ale sectorului energetic. Pentru gestionarea armonioasă a acestei tranziţii, va fi necesar un program major de sensibilizare, formare şi reconversie.

2.17   Există o piaţă internaţională caracterizată printr-o creştere rapidă în domeniul noilor tehnologii şi al soluţiilor necesare pentru transformarea sectorului energiei. Europa trebuie să îşi extindă propria cercetare şi dezvoltare şi să-şi încurajeze propriile întreprinderi şi industrii, pentru a-şi asigura o poziţie de prim-plan pe această piaţă dinamică şi competitivă.

2.18   Angajamentul consumatorilor, al IMM-urilor şi al publicului în general. În ceea ce priveşte cererea, trebuie să se realizeze eforturi majore în vederea educării şi a stimulării consumatorilor casnici şi a întreprinderilor, în calitate de consumatori, astfel încât aceştia să poată juca un rol în consumul inteligent de energie necesar pe viitor. Toate tipurile de consumatori (întreprinderi şi persoane) vor necesita informaţii adecvate cu privire la posibilităţile de care dispun de a utiliza energia în mod mai eficient şi de a contribui la tranziţia către surse regenerabile de energie. În numeroase cazuri, aceştia vor necesita, de asemenea, stimulente pentru a lua ei înşişi măsuri în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice sau pentru a instala surse regenerabile de energie.

2.19   Este probabil ca preţurile la energie să rămână mai ridicate decât în trecut şi trebuie evaluat cu grijă impactul asupra gospodăriilor mai sărace sau a persoanelor vulnerabile, elaborându-se politici adecvate pentru această problemă. Astfel de gospodării ar trebui să fie candidaţii prioritari pentru acordarea de asistenţă pentru măsurile de sporire a eficienţei energetice, atât pentru că acestora le pot lipsi resursele pentru a lua astfel de măsuri din proprie iniţiativă, cât şi pentru că preţurile crescute ale energiei vor avea un impact mai mare asupra lor decât asupra persoanelor mai înstărite.

2.20   O alianţă europeană în favoarea schimbării. Pentru a realiza transformarea masivă şi rapidă necesară, UE şi statele sale membre trebuie să-şi pună în comun competenţele şi să colaboreze îndeaproape pentru a obţine integrarea tehnică şi economică necesară a pieţei unice a energiei şi pentru a implica sectoarele industriale relevante în eforturile depuse în direcţia tranziţiei. Strategia UE trebuie însuşită şi pusă în aplicare în comun de ambele părţi.

2.21   Obiective. Pentru a ţine pasul cu schimbările, Comitetul sugerează că ar fi util ca strategia UE să definească o serie de termene interdependente şi coerente pentru realizarea diferitelor etape ale tranziţiei. Fiecare obiectiv ar trebui apoi să fie însoţit de o serie de măsuri proprii de punere în aplicare şi de planuri de investiţii elaborate în colaborare cu industria şi alte părţi interesate. Printre exemple s-ar număra:

—	obiectivele stabilite deja în materie de surse regenerabile de energie pentru 2020, precum şi noi obiective pentru 2030, 2040 şi 2050;

—

de îndată ce tehnicile sau tehnologiile de captare sau de eliminare a dioxidului de carbon provenit din centralele energetice pe bază de combustibili fosili se dovedesc a fi bune, acestea trebuie integrate de la început în toate centralele electrice pe bază de combustibili fosili şi trebuie stabilite termene pentru introducerea lor la toate centralele existente;

—	stabilirea unor termene pentru introducerea obligaţiei ca toate locuinţele noi şi alte tipuri de clădiri să aibă un nivel de emisii de dioxid de carbon egal cu zero, precum şi pentru aducerea progresivă în conformitate a clădirilor existente;

—	definirea unor termene pentru creşterea progresivă a numărului de vehicule electrice;

—	stabilirea unor obiective orientative pentru eliminarea în integralitate a consumului de combustibili fosili pentru încălzire şi pentru gătit în gospodării.

2.22   Toate aceste obiective şi măsuri separate trebuie integrate în strategia globală pentru reducerea gazelor cu efect de seră şi coordonate cu obiectivul general de reducere cu 20 % (sau 30 %) a acestora până în 2020.

3.   Domenii prioritare pentru noua strategie energetică identificate în documentul de consultare al Comisiei

3.1   Reţele integrate moderne. Comitetul este de acord cu Comisia în ceea ce priveşte faptul că este esenţial să se dezvolte o infrastructură de reţea mai solidă, rezistentă, inteligentă şi integrată pentru Europa. Pentru a garanta obţinerea celor mai bune rezultate în urma exploatării surselor regenerabile de energie, ar trebui să se prefere amplasarea diverselor tipuri de instalaţii pentru surse regenerabile de energie în locurile optime pentru fiecare dintre acestea (energia eoliană în zonele cu cel mai mult vânt, energia solară în zonele cele mai însorite etc.), iar apoi, plecând de la o reţea eficientă, să se transfere energia acolo unde este necesar. În final, realizarea acestei optimizări la scară europeană va presupune considerarea întregii producţii europene de energie electrică ca un sistem integrat unic. Trebuie instituite o „reţea europeană unică”, precum şi proiecte comune şi structuri pentru planificarea şi gestionarea acesteia. Reţeaua va trebui să permită o gestionare şi o exploatare inteligente la toate nivelurile, în scopul unei mai bune adaptări a ofertei la cerere. Printre alte obiective, reţeaua integrată va trebui să poată accepta aporturi de energie din surse îndepărtate (de exemplu, centrale eoliene în largul mării sau instalaţii solare în deşert); va trebui să se optimizeze, de asemenea, utilizarea de curent alternativ şi de curent continuu în diferite părţi ale reţelei, pentru a se minimiza pierderea de energie în întreaga reţea.

3.2   Comisia şi statele membre trebuie să colaboreze mai strâns atât între ele, cât şi cu toate reţelele europene ale operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO), pentru a crea o structură coordonată care să permită planificarea dezvoltării şi a gestionării reţelei integrate, inclusiv a parametrilor tehnici şi financiari pentru construirea şi exploatarea acesteia.

3.3   Comitetul împărtăşeşte punctul de vedere al Comisiei conform căruia va fi important să se introducă contorizarea inteligentă la toate nivelurile de consum, inclusiv la cel al locuinţelor individuale. Consumatorii vor necesita foarte mult sprijin din partea furnizorilor de combustibil şi a organismelor publice pentru a putea înţelege informaţia pe care le-o vor pune la dispoziţie contoarele inteligente şi pentru a putea face alegeri reale în ceea ce priveşte modalitatea de utilizare a acestei informaţii în vederea optimizării propriilor modele de consum energetic.

Progrese către un sistem energetic cu emisii scăzute de dioxid de carbon. UE şi-a luat deja angajamentul de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 20 % până în 2020 şi cu 30 %, dacă şi alte ţări îşi vor lua angajamente similare. Aceste obiective reprezintă un impuls important pentru numeroase alte politici şi pentru investiţia în noile sisteme energetice care vor decurge din acestea. În opinia Comitetului, ar fi de dorit ca UE să se angajeze, în conformitate cu propunerea miniştrilor mediului din Germania, Franţa şi Marea Britanie, să adopte din timp un obiectiv mai strict în privinţa emisiilor de CO2 pentru 2020, pentru a obţine o reducere de 30 % până la acea dată în loc de cei 20 % promişi în prezent, dacă o permit condiţiile sociale şi economice, fără o pierdere a competitivităţii şi cu condiţia ca acest angajament să fie efectiv însoţit de măsurile şi investiţiile necesare pentru realizarea lui.

3.4.1   Uniunea Europeană a înregistrat deja progrese substanţiale pe calea reducerii cu 20 % a emisiilor de CO2 până în 2020 (în 2009 s-a ajuns deja la o reducere cu 17 %), ea putând profita de stimulul sporit reprezentat de o un obiectiv mai strict de reducere, astfel încât procesul de transformare energetică să fie accelerat, piaţa de comercializare a cotelor de emisii să funcţioneze mai eficient, iar competitivitatea Europei pe termen lung să se îmbunătăţească. Dar din perspectivă politică şi sub aspectul protejării competitivităţii industriei europene pe termen scurt (în special a sectoarelor mari consumatoare de energie), ar fi cu siguranţă mai uşor să se treacă mai repede la un obiectiv de reducere cu 30 %, dacă şi alte ţări industrializate s-ar angaja la reduceri comparabile şi dacă ţările în curs de dezvoltare mai avansate ar fi de acord să aducă o contribuţie corespunzătoare la eforturile globale. Aceasta ar însemna că va exista o repartiţie mai echitabilă, între toate ţările mari implicate, a costurilor de investiţie şi a preţurilor ridicate ale energiei pe care le presupune gestionarea tranziţiei energetice, reducându-se totodată la minimum relocarea emisiilor de dioxid de carbon.

3.4.2   Până în prezent, UE a încercat să utilizeze posibilitatea trecerii la un obiectiv de reducere cu 30 % până în 2020 ca argument de negociere, pentru a convinge celelalte ţări să îşi asume angajamente similare. Dar aceasta nu s-a dovedit o tactică eficientă, nici la Copenhaga şi nici după aceea. Pe de altă parte, pe măsura trecerii timpului, şansele de a profita de un obiectiv mai strict pentru 2020 în vederea accelerării transformărilor energetice în Europa devin tot mai reduse.

3.4.3   Absenţa prelungită a unui acord global cuprinzător pe tema schimbărilor climatice ar trebui să determine UE să ia în calcul trecerea mai rapidă la o reducere cu 25 % până în 2020, propunându-şi astfel să îndeplinească obiectivul minim de reducere pe care Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) l-a recomandat ţărilor dezvoltate pentru anul menţionat. Aceasta ar permite şi obţinerea unora dintre beneficiile pe care le implică – sub aspectul transformării energetice – asumarea cât mai rapidă a unui obiectiv mai strict, cu menţinerea avantajelor de negociere presupuse de o marjă suplimentară de ofertă de 5 %, în vederea încurajării altor ţări în sensul întreprinderii de eforturi suplimentare în următorii doi ani.

3.5   Avansarea din timp pe această cale ar duce la limite mai stricte în sistemul european de comercializare a cotelor de emisie şi, astfel, la un preţ mai ridicat şi mai eficace al emisiilor de dioxid de carbon. Comitetul consideră că, dacă se doreşte ca sistemul de comercializare a cotelor de emisie să aibă rezultate reale, este necesar să se stabilească un preţ minim de cel puţin 30 de euro, precum şi să se ia măsuri care să garanteze că, în cadrul UE, se înregistrează un procentaj superior de reduceri ale emisiilor de dioxid de carbon datorită unor investiţii adecvate, şi nu prin exportarea către alte părţi ale lumii prin intermediul mecanismului de dezvoltare curată (MDC). Cu toate acestea, chiar şi cu aceste îmbunătăţiri, Comitetul consideră că este important să nu se exagereze rezultatele care pot fi obţinute exclusiv prin utilizarea sistemului de comercializare a emisiilor. În plus, s-ar putea dovedi inacceptabil din punct de vedere politic şi concurenţial să se consolideze substanţial sistemul în UE, dacă alte părţi ale lumii îşi menţin poziţia conservatoare faţă de luarea unor măsuri comparabile. Pentru ca transformarea energetică să aibă loc în ritmul necesar, vor trebui adoptate multe alte politici în direcţiile prezentate în avizul de faţă, în cadrul unei strategii cuprinzătoare, iar dacă sistemul de comercializare continuă să manifeste carenţe în practică, ar putea să fie nevoie ca acestor politici să li se acorde un loc mai important în viitoarea strategie.

3.6   UE a înregistrat deja progrese considerabile în definirea de standarde minime de eficienţă energetică pentru clădiri, vehicule şi diverse alte bunuri şi servicii. Însă rămân încă multe de făcut pentru a extinde şi întări aceste limite. Rămân, de asemenea, multe de făcut pentru a garanta punerea în aplicare şi respectarea acestor standarde. Comisia va trebui să sporească presiunea asupra statelor membre pentru ca acestea să dezvolte politici şi planuri de acţiune adecvate în domeniul eficienţei energetice.

3.7   Poziţia de lider în materie de inovaţie tehnologică. Inovaţia tehnologică va fi esenţială în sectorul energiei pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii, precum şi pentru reducerea preţurilor acestora la niveluri mai acceptabile. Europa se confruntă cu riscul de a rămâne în urma principalilor săi concurenţi la nivel mondial în acest sector şi trebuie să sporească nivelul cercetării şi al dezvoltării (publice şi private) în domeniul noilor tehnologii esenţiale. La nivel european, ar trebui pus în aplicare rapid Planul strategic european privind tehnologiile energetice (Planul SET).

3.8   Ar trebui să se acorde o mai mare prioritate energiei în toate programele relevante ale UE, în special în fondurile structurale. Statele membre trebuie, de asemenea, să acorde o mai mare prioritate energiei în cadrul planurilor lor de investiţii, în special în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi dezvoltarea de surse regenerabile de energie. UE şi statele membre trebuie, de asemenea, să se asigure că întreprinderile din sectorul privat care se ocupă cu aprovizionarea cu energie, distribuţia energiei şi cu produsele şi serviciile eficiente din punct de vedere energetic dispun de un cadru stabil şi adecvat de norme şi stimulente care să le permită să-şi asume rolul care le revine în sporirea eforturilor.

3.9   Comitetul este de acord cu faptul că autorităţilor locale şi regionale le revine un rol deosebit de important în ceea ce priveşte promovarea eficienţei energetice în domeniile care ţin de competenţa lor şi în coordonarea planurilor pentru dezvoltarea de surse regenerabile de energie. Comitetul recomandă să se acorde sprijin, la nivel european, iniţiativelor excelente pe care Pactul primarilor le-a întreprins în domeniul energiei şi să se găsească modalităţi de consolidare şi extindere a acestei iniţiative.

3.10   O politică energetică externă puternică şi coordonată. Comitetul este de acord cu faptul că UE ar beneficia în urma unei politici energetice mai bine coordonate în ceea ce priveşte ţările terţe. Dar, oricât de bine coordonată ar fi politica sa, Europa va rămâne vulnerabilă pe plan internaţional dacă va continua să depindă într-o mare măsură de importurile de combustibili fosili din alte părţi ale lumii, în special dacă acestea sunt concentrate în câteva ţări principale. Cu cât UE avansează mai rapid către un grad mai mare de eficienţă, către niveluri mai scăzute de consum global şi de dependenţă de importurile de combustibili fosili, cu atât mai sigură va fi poziţia sa.

3.11   Protejarea cetăţenilor europeni. Comitetul este de acord cu Comisia în ceea ce priveşte faptul că ar trebui să se acorde prioritate sporită măsurilor destinate să creeze condiţii egale pentru operatorii din domeniul energiei în întreaga Europă şi să promoveze transparenţa faţă de consumatori în ceea ce priveşte toate aspectele legate de serviciile energetice pe care le primesc. Toate tipurile de consumatori (întreprinderi şi persoane) vor trebui să înveţe să acorde mult mai multă atenţie modelelor lor de consum energetic şi posibilităţilor care vor apărea de a utiliza mai puţină energie într-un mod mai eficient.

3.12   Este probabil ca produsele şi serviciile energetice să devină relativ mai scumpe, ceea ce va reprezenta un stimul economic în acest sens. Însă toate tipurile de consumatori se vor aştepta, pe bună dreptate, să fie încurajaţi să avanseze pe calea cea bună şi prin alte moduri decât prin creşterea preţurilor. Informarea cu privire la caracteristicile energetice ale bunurilor şi serviciilor va trebui să fie disponibilă într-o formă mult mai generalizată, împreună cu informaţii specifice cu privire la opţiunile existente şi la sprijinul pentru realizarea schimbărilor (de exemplu, opţiuni în ceea ce priveşte îmbunătăţirea performanţei energetice a locuinţelor şi a celorlalte clădiri, opţiuni de transport mai ecologic, opţiuni mai ecologice pentru cumpărături şi vacanţe etc.).

---

---