23.12.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 317/43

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind protejarea copiilor împotriva delincvenţilor sexuali itineranţi

(2009/C 317/07)

Raportor: dna SHARMA

La 10 iulie 2008, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât elaborarea unui aviz cu privire la

Protejarea copiilor împotriva delincvenţilor sexuali itineranţi.

Secţiunea pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 25 iunie 2009 Raportor: dna SHARMA.

În cea de-a 455-a sesiune plenară, care a avut loc la 15 şi 16 iulie 2009 (şedinţa din 15 iulie 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 157 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 4 abţineri.

1.   Recomandări – „Copiii nu trebuie să devină victimele turismului sexual” (1)

1.1.   Este necesar să se adopte, să se pună în aplicare şi să fie recunoscută ca prioritară o strategie europeană pentru protejarea copiilor împotriva delincvenţilor sexuali itineranţi.

Delincvenţii sexuali NU TREBUIE să rămână în responsabilitatea jurisdicţiilor străine. În afara Uniunii Europene, condamnările nu constau întotdeauna în pedepse cu închisoarea. Recidiviştii rămân, adesea, în aceeaşi ţară sau călătoresc în altele pentru a nu fi reperaţi. Aceasta înseamnă că autorităţile şi guvernele naţionale europene nu sunt înştiinţate cu privire la pătrunderea în Europa a unei persoane care a săvârşit abuzuri sexuale. Acest fapt sporeşte riscul pentru copiii europeni.

Se impune o abordare consolidată, holistică şi centrată pe copil, care să cuprindă:

—	prevenirea abuzurilor. Este necesar să se întreprindă cercetări asupra antecedentelor delincvenţilor sexuali itineranţi (2);

—	protejarea copiilor expuşi acestui risc şi a victimelor, prin identificarea copiilor vulnerabili (3) şi prin crearea de servicii telefonice de ajutor şi a unor linii telefonice de urgenţă;

—	urmărirea penală a celor care comit abuzuri, cu aplicarea dispoziţiilor legale;

—	stabilirea de parteneriate cu ONG-urile şi cu organizaţiile care nu sunt încă implicate;

—	participarea tinerilor şi a societăţii civile la sensibilizarea opiniei publice.

CESE este de acord cu recomandările Comunicării Comisiei intitulate „Către o strategie europeană privind drepturile copilului”, cu recomandarea PE (4) şi cu Convenţia Consiliului Europei (5), focalizate asupra combaterii exploatării copilului. Cu toate acestea, CESE solicită ca toate statele membre care nu au făcut-o încă (6) să semneze şi să ratifice de urgenţă Protocolul ONU CRC (7) şi Convenţia Consiliului Europei, pentru ca Europa să poată revizui eficient tratamentul rezervat cetăţenilor europeni care comit abuzuri sexuale asupra copiilor, atunci când lucrează în străinătate sau când fac turism.

1.2.   Măsurile necesare pentru o strategie eficientă şi proactivă trebuie să includă:

—	parteneriate internaţionale eficiente combinate cu o mai bună partajare a informaţiilor, care să includă cooperarea dintre organele poliţieneşti şi îmbunătăţirea instrumentelor informatice destinate urmăririi delincvenţilor sexuali itineranţi;

—	acorduri de cooperare bilaterală mai puternice cu ţările în cauză;

—	constituirea de echipe comune de investigaţii cu alte organisme de aplicare a legii;

—	acorduri cu guverne din străinătate privind expulzarea şi escortarea delincvenţilor recunoscuţi vinovaţi;

—	prevederea posibilităţii utilizării Ordinelor de călătorie în străinătate (Foreign Travel Orders - FTO), în vederea restricţionării călătoriilor pentru delincvenţii sexuali cu risc ridicat;

—	controlul prealabil şi neacordarea dreptului de a lucra în străinătate delincvenţilor sexuali (8);

—	lansarea unei campanii de sensibilizare a cetăţenilor la nivel european şi, dacă este posibil, la nivel global, privind denunţarea delincvenţilor sexuali. Aceasta ar trebui sprijinită prin crearea unui număr verde internaţional, cu un mecanism de denunţare online „în timp real” (9);

—	implicarea societăţii civile şi a partenerilor sociali în sensibilizarea opiniei publice;

—	crearea unor mecanisme de educare, consiliere şi a unor servicii medicale/terapeutice destinate victimelor, precum şi formarea de specialişti în acest domeniu.

1.3.   Provocarea esenţială constă în sensibilizarea opiniei publice cu privire la amploarea acestei probleme, ceea ce s-ar putea realiza prin iniţierea unui proiect european intitulat „Europa împotriva exploatării sexuale a copiilor” (10). Instituţiile UE ar putea juca un rol de pionier, făcând referire la politica privind turismul etic şi combatere a exploatării sexuale a copiilor pe toate formularele de rambursare a cheltuielilor de călătorie.

1.4.   Prezentul aviz nu abordează nici problema traficului de copii, nici a răpirilor de copii, întrucât acestea presupun o legislaţie şi măsuri specifice şi trebuie să facă obiectul unui aviz separat.

2.   Context

2.1.   Prezentul aviz se referă la turismul şi exploatarea sexuală a copiilor pe teritoriul şi în afara Europei.

2.2.   Majoritatea persoanelor care comit abuzuri sexuale asupra copiilor sau îi exploatează în scopuri sexuale este constituită din localnici. Aceasta se întâmplă peste tot în lume. Cu toate acestea, la ora actuală, exploatarea sexuală a copiilor în cadrul turismului face parte dintr-o lucrativă industrie a sexului solid implantată la scară globală.

2.3.   Ieftinirea călătoriilor, absenţa vizelor şi noile tehnologii le permit delincvenţilor să-i identifice pe cei mai vulnerabili copii din lume, inclusiv din Europa, în special acolo unde sărăcia, lipsurile, carenţa afectivă şi degradarea condiţiilor sociale ating cote maxime. Actele comise sunt adesea înregistrate digital şi difuzate la nivel global. Multe ONG-uri, dintre care ECPAT (11) este cea mai cunoscută, colaborează cu poliţia şi cu industria călătoriilor şi turismului pentru a-i proteja pe aceşti copii.

2.4.   Primul Congres mondial împotriva exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale s-a desfăşurat la Stockholm, în 1996. 122 de ţări s-au angajat într-un „parteneriat global împotriva exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale”. În prezent, conferinţe locale (12) şi internaţionale (13) denunţă în mod repetat aceleaşi obstacole care se ridică în calea unei preveniri eficiente.

2.5.   În UE, s-au înmulţit angajamentele şi rapoartele (14). Cu toate acestea, după cum observa raportul recent al Parlamentului European (15), multe state membre încă nu au semnat sau ratificat aceste convenţii.

2.6.   Aceasta înseamnă că, din păcate, deşi s-au obţinut şi rezultate excelente (16) şi în ciuda numeroaselor măsuri practice adoptate la scară comunitară (17), Europa a eşuat în ceea ce priveşte protejarea celor mai vulnerabili copii, prevenirea abuzurilor comise de cetăţenii europeni şi îndeplinirea angajamentelor asumate la Stockholm. Numai printr-o aplicare concretă a măsurilor, copiii vor fi protejaţi, acasă şi în străinătate.

2.7.   Este imposibil să se estimeze câţi copii sunt victime ale delincvenţilor sexuali itineranţi. Caracterul ascuns şi natura criminală a abuzurilor sexuale asupra copiilor, precum şi vulnerabilitatea acestora, mai ales a celor care trăiesc în sărăcie, fac foarte dificilă colectarea de date. Abuzurile sexuale ce vizează copiii este parte a fenomenului global de exploatare sexuală a copiilor în scopuri comerciale. Acesta include:

—	cumpărarea şi vânzarea copiilor în scopul prostituţiei;

—	abuzurile sexuale împotriva copiilor legate de pedofilie;

—	producerea de imagini conţinând abuzuri faţă de copii şi alte forme de pornografie în care sunt implicaţi copii.

2.8.   De regulă, cei care săvârşesc astfel de abuzuri merg în locuri în care consideră că nu vor fi prinşi, adesea caracterizate printr-un grad scăzut de educaţie al populaţiei, sărăcie, ignoranţă, corupţie, apatie, neaplicarea legii sau a politicilor guvernamentale. Abuzurile împotriva copiilor sunt comise şi de persoane care în mod deliberat au creat orfelinate (18), proiecte pentru copii şi şcoli în comunităţi vulnerabile, doar în scopul de a-şi continua, atât ei, cât şi asociaţii lor, comportamentul abuziv. Recidiviştii călătoresc dintr-o ţară în alta, evitând astfel a fi reperaţi prin mecanismele de supraveghere a delincvenţilor sexuali. Este necesară realizarea unor cercetări mai aprofundate privind procesul mental implicat în abuzurile sexuale comise asupra copiilor. Finkelhors identifică patru condiţii prealabile, în funcţie de existenţa cărora delictele sexuale sunt comise sau nu (19):

—	motivaţia comiterii abuzului;

—	inhibiţiile interne legate de etica personală;

—	inhibiţiile externe;

—	rezistenţa victimei.

2.9.   Profesioniştii care se ocupă de protecţia copiilor şi publicul larg dispun de cunoştinţe reduse despre infracţiunile comise în străinătate. Mass-media acoperă doar cazurile senzaţionale. Se vorbeşte prea puţin despre riscul la care sunt expuşi copiii europeni atunci când infractorii se întorc în ţara de origine.

2.10.   CEOP (20) foloseşte termenul potrivit de „delincvenţi sexuali itineranţi” pentru a-i descrie pe cei care călătoresc în străinătate şi abuzează de copii. Cetăţenii presupun că, dacă o persoană săvârşeşte o infracţiune în străinătate, aceasta este automat înscrisă în registrul delincvenţilor sexuali. Cu toate acestea, acest lucru se întâmplă rareori, dat fiind că, din motive diverse şi complexe, fie că aceste registre nu există, fie că informaţiile nu sunt transmise sau reglementările privind protecţia datelor nu permit monitorizarea.

2.11.   Turismul sexual trebuie considerat un fenomen care merge dincolo de turismul„de vacanţă”. În prezent, multe întreprinderi sunt delocalizate, au filiale sau duc negocieri în întreaga lume. Este necesar ca angajatorii şi organizaţiile şi sindicatele angajaţilor să dea limpede de înţeles că abuzurile sexuale asupra copiilor nu vor fi absolut de loc tolerate.

3.   Responsabilitatea globală

3.1.   Guvernele au o responsabilitate la nivel global faţă de cetăţenii lor privind protejarea copiilor vulnerabili, oriunde s-ar afla aceştia. Extinderea turismului în ultimii 50 de ani a fost însoţită, mai recent, de creşterea numărului delincvenţilor sexuali itineranţi care au ca victime copii. Majoritatea persoanelor care comit astfel de fapte profită de avantajul de a se afla într-o altă ţară pentru a putea încălca tabuurile sociale care, în mod normal, le controlează comportamentul.

3.2.   Codul global de etică pentru turism (21) stabileşte un cadru de referinţă pentru dezvoltarea responsabilă şi durabilă a turismului în lume. Pentru Europa, ar trebui să fie o ruşine la nivel comunitar faptul că europenii se află printre cei care exploatează sexual copii pe teritoriul UE şi în întreaga lume. Cetăţenii europeni sunt în responsabilitatea Europei, iar faptul că aceşti infractori pot fi judecaţi în ţara de origine, pentru ca apoi să li se permită să călătorească liber în alte ţări, fără monitorizare, este total inacceptabil. Europa trebuie să abordeze dihotomia juridică care, permiţând libera circulaţie a cetăţenilor săi, le permite şi delincvenţilor sexuali să circule fără restricţii.

3.3.   La nivel internaţional, există un principiu juridic care împiedică ca o persoană să fie condamnată de două ori pentru aceeaşi faptă. Când un infractor se întoarce în ţara-gazdă, trebuie continuată aplicarea pedepsei în ţara-gazdă sau, pe bază de noi dovezi, se poate iniţia un nou proces. În consecinţă, cooperarea internaţională este esenţială. Comitetul salută noua decizie-cadru a Comisiei care abordează această chestiune (22).

3.4.   Este necesară coordonarea activităţilor, monitorizarea şi evaluarea statisticilor şi elaborarea unor recomandări practice şi prompte. Cu toate acestea, în Uniunea Europeană, dat fiind că deciziile luate pot duce la privarea de libertate şi, astfel, la îngrădirea libertăţilor fundamentale ale persoanei, doar statele membre sunt competente să dispună, cu respectarea legilor care guvernează practicile poliţieneşti şi judiciare de pe tot teritoriul Uniunii. ONG-urile europene şi internaţionale desfăşoară o muncă excelentă în domeniul protecţiei copiilor, dar nu pot înlocui poliţia sau justiţia.

Dezvoltarea cooperării şi a asistenţei în materie de ieşire din sărăcie (23), educaţie, sănătate şi dezvoltare socială trebuie să sprijine mai mult protecţia copiilor împotriva abuzurilor sexuale. Trebuie luate în considerare şi sprijinite mai mult ONG-urile, precum şi partenerii sociali, în materie de formare şi de sprijin emoţional/psihologic. Este esenţială îmbunătăţirea educaţiei şi a formării celor care lucrează în acest domeniu şi în sectorul serviciilor în sensul cel mai larg (de exemplu media, industria hotelieră, învăţământ, asistenţă socială, poliţie) pentru a înţelege şi suprima obstacolele care împiedică denunţarea faptelor. După cum subliniază raportul filialei daneze a organizaţiei Save the Children (Salvaţi copiii) (24), copiii, şi în special cei mai expuşi riscului, trebuie îndrumaţi, pentru a deveni conştienţi de pericol şi a şti cum să se ferească. În ţările dezvoltate şi în cele în curs de dezvoltare, este necesară instruirea copiilor în vederea utilizării în siguranţă a internetului, astfel încât să fie preveniţi împotriva practicilor abuzive ale celor care ştiu să folosească acest instrument pentru a identifica victime.

3.5.   Este indispensabil să se prevadă o terapie şi servicii de consiliere destinate celor care comit abuzuri, pentru a favoriza reabilitarea acestora (25).

4.   Responsabilitatea societăţii civile

4.1.   Societatea civilă europeană are responsabilitatea de a se ridica împotriva infracţiunilor şi de a acţiona atunci când există o ameninţare pentru alţii - indiferent dacă aceasta se întâmplă acasă sau în străinătate - şi mai ales în cazul comiterii de abuzuri asupra copiilor. Se consideră că, în prezent, în Europa, între 10 % şi 20 % dintre copii sunt victime ale abuzurilor sexuale, fenomen care se intensifică şi se extinde geografic. Unii cetăţeni europeni sunt delincvenţi sexuali itineranţi, călătorind în interiorul şi în afara Europei.

4.2.   Prin urmare, este necesar să se elaboreze strategii comune şi să se întreprindă acţiuni suplimentare de prevenire şi combatere a acestui flagel. În cazul angajatorilor europeni, lupta împotriva prostituţiei infantile şi a pornografiei infantile ar trebui percepută ca o chestiune de responsabilitate socială a întreprinderii.

4.3.   4,5 % dintr-un total de 842 de milioane (2006) de călători sunt delincvenţi sexuali, iar 10% dintre aceştia sunt pedofili (26). Începând din 2003, agenţiile de voiaj pot subscrie la „Codul de conduită pentru protejarea copiilor împotriva exploatării sexuale în călătorii şi turism” (27). În prezent, peste 600 de companii, din peste 30 de ţări, au semnat acest cod de conduită. Totuşi, responsabilitatea exploatării sexuale a copiilor prin turism nu revine numai industriei turismului. Toate sectoarele comerciale ar trebui să împiedice astfel de activităţi.

4.4.   Confederaţia sindicală internaţională (CSI) îşi încurajează membrii să creeze structuri de funcţionari, comitete şi grupuri de lucru care să sprijine strategiile. Pentru a pătrunde pe teren, CSI a adoptat o abordare sectorială şi a creat parteneriate importante pentru a pune în aplicare acordurile-cadru internaţionale. Dat fiind că exploatarea sexuală a copiilor constituie o gravă încălcare a drepturilor omului şi ale celor ce muncesc, acest aspect face parte integrantă din lupta CSI împotriva celei mai dure forme de muncă la care sunt supuşi copiii (28). Prin urmare, sindicatele continuă să-şi îndeplinească rolul, prin promovarea ratificării normelor internaţionale în materie, monitorizarea aplicării efective a politicilor şi a reglementărilor adoptate de guverne şi de angajatori (29), sensibilizarea propriilor membri şi a opiniei publice (30), precum şi prin abordarea acestei chestiuni în cadrul negocierilor colective (31).

4.5.   În Convenţia sa, adoptată de către Comitetul de Miniştri la 12 iulie 2007, Consiliul Europei a afirmat că „fiecare parte va încuraja sectorul privat , precum şi societatea civilă, să participe la elaborarea şi punerea în practică a unor politici de prevenire a exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale împotriva copiilor şi pentru aplicarea normelor interne prin autoreglementare şi coreglementare”. Prin urmare, este posibil un proiect european comun.

5.   Măsuri concrete

5.1.   Orice acţiune întreprinsă trebuie să-şi fixeze ca obiectiv unic STOPAREA abuzurilor comise asupra copiilor şi protejarea celor vulnerabili. Dacă abuzurile asupra copiilor ar fi definitiv stopate, nu ar mai fi victime. Acest lucru trebuie să constituie prioritatea şi obiectivul principal al tuturor politicilor privind protecţia copilului.

5.2.   Instituţiile UE ar putea juca un rol de pionier, condamnând în mod explicit exploatarea sexuală a copiilor în cadrul politicii lor privind turismul etic şi menţionând acest lucru pe toate formularele de rambursare a cheltuielilor de călătorie.

Măsurile şi exemplele de mai jos pot fi expuse aici numai pe scurt şi au fost elaborate în colaborare cu ECPAT (32), una dintre cele mai importante organizaţii de apărare a drepturilor copiilor la nivel global, care militează pentru protejarea copiilor împotriva exploatării sexuale în scopuri comerciale. ECPAT este activă în peste 70 de ţări, la cel mai înalt nivel de guvernare, implicând totodată şi profesionişti şi persoane care lucrează direct cu copii, prin activităţi de cercetare, formare şi consolidare a capacităţilor.

5.3.1.   Control prealabil şi interzicere. În prezent, şcolile din străinătate nu au niciun mecanism de verificare a candidaţilor sau a măsurii în care profilul acestora le-ar permite să lucreze cu copii. Aceasta constituie o carenţă enormă în protejarea copiilor vulnerabili. Trebuie adoptate mecanisme care să permită organizaţiilor internaţionale înregistrate sau poliţiei să aibă acces la astfel de informaţii.

5.3.2.   Acorduri de cooperare bilaterală. ONG-urile din întreaga lume schimbă tot mai multe informaţii vitale privind delincvenţii sexuali. Acest lucru favorizează acţiuni rapide şi prompte. În mod ironic, guvernele, înglodate în birocraţie şi reguli de protejare a datelor, nu pot acţiona prompt şi lasă în sarcina ONG-urilor să facă ceea ce acţiunea internaţională de tip poliţienesc nu reuşeşte. Protejarea copiilor ar trebui să primeze întotdeauna în faţa regulilor de protejare a datelor. Consolidarea încrederii şi a cunoaşterii reciproce între ţări, prin stabilirea unui cadru de cooperare, asigură posibilitatea de a acţiona din timp în combaterea abuzurilor sexuale. Pentru a fi eficient, acest demers ar trebui să depăşească şi să completeze faza de pregătire şi de consolidare a capacităţii instituţionale.

5.3.3.   Trebuie prevăzute servicii telefonice de ajutor şi linii telefonice de urgenţă la scară internaţională pentru evitarea unui scenariu clădit pe o cultură a tăcerii şi pe o politică a struţului. Mecanismele trebuie să permită o acţiune „în timp real”. Trebuie creat un sistem integrat de protecţie a copilului, în care organismele profesioniste şi furnizorii de servicii să colaboreze cu ONG-urile pentru a sprijini protejarea şi identificarea victimelor sau a copiilor expuşi riscului.

5.3.4.   Echipe de investigaţie comune şi agenţii naţionale de aplicare a legii. Europa are nevoie de agenţii specializate, cu priorităţi în domeniul protecţiei copiilor, care să poată acţiona în străinătate, cu resurse adecvate de investigare a delincvenţilor sexuali itineranţi sau de colectare de probe privitoare la cei care comit astfel de fapte în alte ţări.

5.3.5.   Acorduri de deportare şi escortare a infractorilor condamnaţi: Sistemele de raportare a proceselor sau condamnărilor între ţări nu sunt obligatorii, prin urmare delincvenţii sexuali pot fi condamnaţi în străinătate, iar acest lucru să nu fie cunoscut în ţara de origine. Este de datoria ambasadelor şi misiunilor diplomatice să informeze ţara de origine, în situaţia în care acestea intră în posesia informaţiei. După ce au fost condamnaţi şi şi-au îndeplinit pedeapsa în străinătate, mulţi delincvenţi rămân în aceeaşi ţară sau se mută în alta, dar nu se întorc în ţara de origine, evitând astfel să fie trecuţi în registrul delincvenţilor sexuali. În cazul celor care sunt condamnaţi şi trimişi înapoi în ţara de origine, deoarece această operaţiune presupune călătorii cu avionul pe distanţe mari, cu escale, există riscul ca aceştia să poată fugi. De aici, nevoia de a încheia acorduri de cooperare bilaterale şi de a apela şi la escortă în vederea aplicării legii.

5.3.6.   Modelul de acorduri de protecţie publică între agenţii (Multi-Agency Public Protection Arrangements - MAPPA). Este un model utilizat în Marea Britanie pentru evaluarea şi „gestionarea” delincvenţilor sexuali din interiorul comunităţii. Modelul implică mai multe agenţii (din domeniul justiţiei, protecţiei sociale, locuinţei, sănătăţii) pentru a reduce la minimum riscurile grave la care sunt expuşi cetăţenii şi pentru a ajuta la reperarea infractorilor recidivişti. Cadrul cuprinde patru funcţii de bază, dar nu-i acoperă în prezent pe cetăţenii britanici care călătoresc în străinătate:

—	identificarea infractorilor;

—	schimbul de informaţii relevante pentru evaluarea riscului;

—	evaluarea riscului de daune grave;

—	gestionarea riscului.

5.3.7.   Utilizarea şi eficienţa Ordinelor de călătorie în străinătate (Foreign Travel Orders - FTO). Acestea pot fi utilizate de tribunale pentru a interzice persoanelor să călătorească în străinătate, fie către o anumită destinaţie, fie oriunde în lume. Acest lucru se poate aplica fie pentru protejarea unui anumit copil, fie pentru protejarea copiilor în general. Aceste ordine sunt valabile pentru o perioadă de timp determinată. În 2005, guvernul Australiei a modificat legea australiană privind paşapoartele (Australian Passport Act) pentru a permite poliţiei să solicite anularea paşapoartelor delincvenţilor sexuali cu risc ridicat.

5.4.   O măsură specifică: proiectul european „Europa SPUNE NU exploatării sexuale a copiilor!”

Putem construi un proiect european care să adune la un loc toate măsurile şi toate cartele deja elaborate şi care să contribuie la sensibilizarea opiniei publice, implicând organizaţiile în combaterea exploatării sexuale a copiilor, prin simpla punere în evidenţă a principalelor fapte existente. Un „cod” sau o „cartă” adoptată deja la nivel global ar putea însoţi declaraţia propusă în Anexa I. Legile deja adoptate sau cele noi, dacă sunt aplicate în mod eficient, ar putea, de asemenea, veni în sprijinul acestei cauze.

---

(1)  Slogan al campaniei organizate de Organizaţia mondială a turismului.

(2)  Organizaţia Save the Children (Salvaţi copiii), Danemarca. Raportul „Sex Offenders without Borders” (Delincvenţi sexuali fără frontiere), mai 2009.

(3)  Declaraţia şi Planul de acţiune de la Rio de Janeiro privind prevenirea şi eradicarea exploatării sexuale a copiilor şi a adolescenţilor, noiembrie 2008.

(4)  Recomandarea Parlamentului European către Consiliu, din 3 februarie 2009, privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile [2008/2144(INI)].

(5)  Convenţia Consiliului Europei privind protecţia copiilor faţă de exploatarea şi abuzurile sexuale, adoptată la 25.10.2007, http://conventions.coe.int/Treaty/EN/treaties/Html/201.htm.

(6)  http://conventions.coe.int/Treaty/Commun/ChercheSig.asp?NT=201&CM=&DF=&CL=ENG. Statele membre care nu au ratificat încă Protocolul facultativ ONU CRC sunt: Germania, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Malta şi Marea Britanie. Statele membre care nu au semnat încă Convenţia Consiliului Europei sunt: Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Luxemburg, Malta şi Slovacia. Grecia este singura ţară care l-a ratificat.

(7)  Protocolul facultativ la Convenţia privind drepturile copilului referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, adoptat în mai 2000 şi intrat în vigoare în ianuarie 2002. A se vedea http://www.unhchr.ch/html/menu2/6/crc/treaties/opsc.htm.

(8)  „The End of the Line for Child Exploitation” (Sfârşitul exploatării copiilor). A se vedea raportul ECPAT 2006.

(9)  A se vedea organizaţia Childwise - ECPAT Australia.

(10)  A se vedea Anexa 1.

(11)  ECPAT (End Child Prostitution, Child Pornography and the Trafficking of Children for Sexual Purposes) - Eliminarea prostituţiei în rândul copiilor, a pornografiei infantile şi a traficului de copii în scopuri sexuale. ECPAT are un statut special consultativ în cadrul Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ECOSOC).

(12)  „When Travelling, Put a Stop to Indifference” (Când călătoriţi, nu daţi dovadă de indiferenţă), sloganul iniţiativei Stopchildprostitution.be al ECPAT Belgia, şi reuniunea pe tema „Travelling abusers in Europe” (Cei care comit abuzuri sexuale în Europa), mai 2007.

(13)  Cel de-al treilea congres mondial împotriva exploatării sexuale a copiilor şi adolescenţilor, noiembrie 2008.

(14)  A se vedea notele de subsol 4 şi 5. A se vedea şi

http://www.nspcc.org.uk/Inform/policyandpublicaffairs/Europe/Briefings/councilofeurope_wdf51232.pdf şi http://www.unhchr.ch/html/menu2/6/crc/treaties/opsc.htm

(15)  A se vedea nota de subsol 4.

(16)  PE 410.671, ianuarie 2009.

(17)  COM(1996) 547 final; COM(1999) 262 final; Decizia-cadru a Consiliului 2000/375/JAI (JO L 138, 9.6.2000); Decizia-cadru a Consiliului 2004/68/JAI (JO L 13, 20.1.2004) şi COM(2009) 135 final.

(18)  Făptuitorii utilizează adesea termenul „orfelinat” pentru a-şi camufla activităţile. Este vorba despre cămine pentru copii înfiinţate special în scopul comiterii de abuzuri asupra copiilor.

(19)  Organizaţia Save the Children (Salvaţi copiii), Danemarca. Raportul „Sex Offenders without Borders” (Delincvenţi sexuali fără frontiere), mai 2009.

(20)  CEOP (Child Exploitation and Online Centre) - Centrul online împotriva exploatării copiilor, Marea Britanie.

(21)  Adoptat prin rezoluţia A/RES/406(XIII) la cea de-a 13-a Adunare Generală a Organizaţiei ONU a Turismului Mondial (UNWTO) (27 septembrie - 1 octombrie 1999).

(22)  COM(2009)135 final.

(23)  A se vedea „Thematic Study on Policy Measures concerning Child” (Studiu tematic al acţiunilor privind sărăcia în rândul copiilor).

(24)  Idem.

(25)  Sarah Macgregor: „Sex offenders treatment programs: effectiveness of prison and community based programs in Australia and New Zealand” (Programele de tratament al delincvenţilor sexuali: eficacitatea închisorii şi a programelor bazate pe comunitate din Australia şi Noua Zeelandă): http://www.indigenousjustice.gov.au/briefs/brief003.pdf; Dario Dosio, Friedemann Pfaefflin, Reinhard Eher (editori.): „Preventing Sexual Violence Through Effective Sexual Offender Treatment and Public Policy” (Prevenirea violenţei sexuale prin tratarea eficientă a delincvenţilor sexuali şi prin politici publice), cea de-a 10-a conferinţă a Asociaţiei internaţionale pentru tratarea delincvenţilor sexuali (International Association for the Treatment of Sexual Offenders - IATSO): www.iatso.org.

(26)  Sursa: ACPE (Association against child prostitution) - Asociaţia împotriva prostituţiei în rândul copiilor.

(27)  Acest cod a fost iniţiat în 1998 de către ECPAT Suedia. În prezent, este acceptat de UNICEF şi OMC. Pentru mai multe informaţii, a se vedea: www.thecode.org.

(28)  Convenţia nr.182 a OIM.

(29)  http://www.ituc-csi.org/IMG/pdf/FINAL_EU_CLS_2009_report__2_.pdf.

(30)  http://www.itfglobal.org/campaigns/traffickingstate.cfm.

(31)  http://www.iiicongressomundial.net/congresso/arquivos/thematic_paper_csr_eng.pdf.

(32)  ECPAT (End Child Prostitution, Child Pornography and Trafficking of Children for Sexual Purposes) - Eliminarea prostituţiei în rândul copiilor, a pornografiei infantile şi a traficului de copii în scopuri sexuale.

---

---