30.4.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/60

---

Avizul Comitetului Economic și Social European privind siguranța alimentară a importurilor agricole și alimentare

2009/C 100/10

Prin scrisoarea din 3 iulie 2008, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Președinția franceză a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Siguranța alimentară a importurilor agricole și alimentare (aviz exploratoriu).

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 8 octombrie 2008. Raportor: dl BROS.

În cea de-a 448-a sesiune plenară, care a avut loc la 21, 22 și 23 octombrie 2008 (ședința din 22 octombrie 2008), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 92 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 4 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   În urma unor grave crize alimentare, Uniunea Europeană s-a echipat cu un dispozitiv sofisticat pentru siguranța alimentară, cu scopul de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății consumatorilor, precum și a sănătății animalelor și plantelor. Cu toate acestea, în contextul intensificării schimburilor comerciale de mărfuri agricole și alimentare la nivel mondial se constată că riscurile sanitare sunt în creștere, iar accidentele legate de siguranța alimentară a importurilor sunt încă frecvente în UE. Astfel de accidente reprezintă tot atâtea riscuri pentru sănătatea umană, precum și pentru cea a speciilor animale și vegetale și generează costuri semnificative pentru societate.

1.2   CESE întâmpină cu satisfacție memorandumul sprijinit de 15 state membre în cadrul Consiliului Agricultură din iunie 2008 și intitulat „Importul de alimente, de animale și de plante: siguranța alimentară și conformitatea cu normele comunitare” (1). Prin intermediul prezentului aviz, Comitetul dorește să contribuie la reflecția cu privire la posibilitățile de îmbunătățire a dispozitivului european privind siguranța alimentară. Organizația Mondială a Comerțului (OMC) oferă un cadru juridic indispensabil pentru evitarea barierelor nejustificate în calea comerțului. CESE dorește respectarea acestor reguli, propunând totodată unele ajustări.

1.3   Având în vedere efectele nocive ale diferențelor existente între practicile statelor membre în ceea ce privește controlul la import, CESE recomandă să se urmărească și să se întreprindă cât mai rapid armonizarea acestor practici.

1.4   Constatând că numeroase măsuri eficace de gestionare a importurilor din punct de vedere sanitar se referă doar la produsele de origine animală, CESE consideră că unele dintre aceste măsuri ar merita să fie extinse și la produsele de origine vegetală. Astfel s-ar putea supraveghea mai bine riscurile reprezentate de reziduurile de pesticide, de contaminările cu agenți toxici sau de bolile plantelor. CESE recomandă, în mod special, creșterea numărului de misiuni de inspecție în cazul produselor vegetale și sugerează, de asemenea, ca importul acestora să fie condiționat de conformitatea cu o listă a organismelor agreate și de efectuarea unor controale sistematice la punctul de intrare.

1.5   CESE consideră că deciziile privind măsurile referitoare la import trebuie să se bazeze într-o măsură cât mai mare pe date obiective. În acest scop, Comitetul dorește o aplicare sistematică a principiilor analizei riscurilor, precum și o mai bună definire a nivelurilor adecvate de protecție avute în vedere de Acordul privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (SPS).

1.6   Factorii socio-economici, cum ar fi consecințele unei decizii pe plan economic sau receptarea acesteia de către societate, ar trebui să facă obiectul unei evaluări independente și tot atât de riguroase ca și evaluarea riscului sanitar. Diferite țări – cum ar fi Canada și Marea Britanie – dispun deja de unități de experți socio-economici în cadrul agențiilor naționale pentru siguranța alimentară. CESE propune evaluarea de către Comisie a utilității înființării unei agenții independente de analiză socio-economică.

1.7   CESE consideră că sistemul de trasabilitate, care stă la baza modelului european de siguranță alimentară și care oferă informații despre alimente pe întregul lor traseu „de la fermă la consumatorul final”, ar trebui să poată fi aplicat produselor care provin din țări terțe. Această temă ar trebui să aibă prioritate în cadrul negocierilor bilaterale, precum și în cadrul programelor de asistență tehnică pentru țările cele mai puțin dezvoltate.

1.8   CESE atrage atenția asupra greutăților cu care se confruntă producătorii din țările cele mai puțin dezvoltate economic pentru a se conforma standardelor sanitare europene și îndeamnă la dezvoltarea asistenței tehnice la comercializare, a transferului de tehnologii și a acordării de sprijin în vederea înființării de sisteme de trasabilitate și de alertă rapidă în aceste țări.

1.9   Cerințele aplicabile produselor agricole și alimentare de import sunt mai puțin stricte decât cele aplicabile produselor comunitare în domenii ca trasabilitatea, bunăstarea animală sau, la nivel mai general, standardele de protecție a mediului. Considerând că, la ora actuală, normele internaționale privind comerțul nu oferă o bază suficientă pentru abordarea acestor domenii prioritare pentru UE, CESE solicită în mod deosebit elaborarea de către Comisie a unei strategii pentru apărarea acestor preferințe colective europene. CESE consideră că UE trebuie să fie unul din principalii militanți pentru ca acești factori legitimi să fie luați în considerare în cadrul comerțului internațional. În acest scop, ar trebui ca UE să-și asume preferințele colective, să pledeze pentru luarea în considerare a „celorlalți factori legitimi” în instanțele internaționale și să relanseze dezbaterea cu privire la legătura dintre OMC și celelalte acorduri internaționale.

2.   Observații generale

2.1   Ca urmare a crizelor alimentare care au afectat UE, Comisia Europeană a inițiat o vastă reformă a legislației din domeniul alimentar. A fost instaurat un nou cadru instituțional și legislativ, deosebit de elaborat, ceea ce reprezintă un progres evident.

2.2   Regulamentul (CE) nr. 178/2002 precizează: „Comunitatea a optat pentru un nivel ridicat de protecție a sănătății” și adaugă că legislația se aplică „în mod nediscriminatoriu, indiferent dacă produsele alimentare sau hrana pentru animale sunt comercializate pe piața internă sau pe cea internațională” (2).

2.3   Modelul european se bazează pe câteva principii fundamentale:

—	trasabilitatea „de la fermă la consumator”: „capacitatea de a urmări (…) un produs alimentar (…) pe parcursul tuturor etapelor de producție, prelucrare și distribuție” (3);

—	separarea dintre evaluarea riscului și gestionarea acestuia;

—	răspunderea juridică a tuturor actorilor lanțului alimentar;

—	un sistem de alertă eficace.

2.4   Cu toate acestea, chiar și în zilele noastre, accidentele legate de siguranța alimentară a produselor de import sunt încă frecvente. În ultimii ani, în UE s-a constatat prezența de reziduuri de pesticide în fructele de import, de aflatoxine în fructele cu coajă și în porumb, de reziduuri de medicamente veterinare în produsele de origine animală, apariția febrei aftoase, etc. În 2007, 314 alerte declanșate de Sistemul de alertă rapidă au vizat produse provenite din țări terțe (4), cu alte cuvinte 32 % din numărul total. Aceste probleme recurente trădează anumite disfuncții care se cer remediate.

2.5   Accidentele referitoare la siguranța alimentară a importurilor constituie atât o amenințare pentru siguranța consumatorilor europeni, cât și un cost ridicat pentru societate. În momentul declanșării unei alerte, procedurile de retragere parțială sau totală de pe piață a unei anumite mărfi sunt extrem de costisitoare pentru întreprinderile în cauză. În mod similar, măsurile de siguranță sanitară care urmăresc eradicarea unei patologii animale sau vegetale într-o anumită zonă – cum ar fi obligația de a vaccina șeptelul sau obligația de a pulveriza insecticide la scara unei întregi regiuni – au un impact important, care poate fi de lungă durată.

3.   O mai bună anticipare a riscurilor privind siguranța alimentară

3.1   Pentru a putea reduce frecvența acestor accidente sanitare, există anumite posibilități de a anticipa cu mai mult succes riscurile din domeniu.

3.2   Armonizarea la nivel comunitar a practicilor de control al importurilor este în curs de concretizare și trebuie să constituie o prioritate. Existența unor diferențe între practicile statelor membre cu privire la controlul la import creează multe probleme. Este inadmisibil ca operatorii comerciali să poată opta cu bună-știință pentru introducerea mărfurilor pe piața unică printr-o țară în care se practică un control mai puțin sever. De exemplu, s-a constatat că importatorii de citrice tind să evite porturile spaniole deoarece acolo se găsesc laboratoarele cele mai performante în domeniul bolilor sau reziduurilor specifice acestui tip de plante.

3.3   Multe din măsurile de gestionare a siguranței alimentare a importurilor nu se aplică la ora actuală decât animalelor vii și produselor de origine animală. Anumite riscuri – cum ar fi cele referitoare la prezența unor reziduuri de pesticide, de substanțe contaminante fizice sau chimice în care se găsesc agenți cancerigeni sau toxici (de exemplu metale grele, biotoxine, coloranți etc.) sau la bolile plantelor – ar trebui să fie mai bine monitorizate. Sunt necesare, prin urmare, măsuri eficace, care să fie extinse la produsele de origine vegetală.

3.4   În primul rând, s-ar putea crește numărul misiunilor de inspecție în cazul anumitor categorii de produse vegetale. Din programul Oficiului alimentar și veterinar (OAV) pentru 2008 rezultă, într-adevăr, că numai o misiune din trei vizează produsele vegetale.

3.5   Pe de altă parte, importul de produse de origine vegetală ar trebui să fie reglementat prin intermediul unei liste de țări și de unități autorizate, așa cum se procedează în cazul a aproximativ 15 categorii de produse animale.

3.6   Importul de produse vegetale ar trebui să facă, de asemenea, obiectul unor controale sistematice, încă de la primul punct de intrare – ceea ce nu se întâmplă la ora actuală. În cazul produselor animale, punctele de control la frontieră și-au demonstrat deja eficacitatea. Ar trebui îmbunătățită și cooperarea dintre organele publice de control și serviciile private de control ale importatorilor. Importatorii dispun din ce în ce mai frecvent realizarea unor analize chiar la locul de producție. Autoritatea de control al alimentelor ar trebui să aibă acces la aceste rezultate.

3.7   În sfârșit, baza de date „TRACES”, care permite înregistrarea și schimbul de informații privind comerțul și importul de animale vii și de mărfuri de origine animală ar putea fi extinsă și la domeniul fitosanitar și conectată la sistemul „EUROPHYT”.

4.   O mai bună utilizare a principiilor analizei riscului

4.1   Principiile care guvernează analiza riscului sunt definite de organizațiile internaționale recunoscute de OMC sub forma unui proces cu trei etape: evaluarea riscului, gestionarea riscului și comunicarea privind riscul. Reformarea legislației europene din domeniul alimentar a reprezentat un prim pas către aplicarea analizei riscului. Crearea EFSA a permis separarea evaluării riscului de gestionarea acestuia, ceea ce reprezintă un aspect fundamental. Bazându-se pe dovezile științifice disponibile și „desfășurându-se în mod independent, obiectiv și transparent” (5), evaluarea riscului efectuată de către EFSA permite organismului de gestionare a riscului, Comisia sau statul membru respectiv, să ia decizii cu privire la măsurile necesare.

4.2   Cu toate acestea, măsurile Comisiei referitoare la importuri - fie că este vorba de suspendarea unui anumit flux de importuri sau de menținerea acestuia - sunt uneori greșit înțelese, atât în interiorul UE, cât și de către țările terțe. Dezbaterile aprinse pe tema importului de pui american tratat cu clor sau de carne de vită din Brazilia sunt exemple recente în acest sens. În anumite cazuri, Comisia este acuzată că acordă prioritate intereselor comerciale, în defavoarea consumatorilor. În opinia CESE, deciziile privind măsurile referitoare la import trebuie să se bazeze într-o și mai mare măsură pe date obiective.

4.3   Cu toate aceste, există adesea conflicte între obiective, care trebuie bine cântărite. Punerea în balanță a diferitelor obiective trebuie să fie un proces transparent pentru consumator.

4.4   CESE îndeamnă Comisia să aplice în mod mai consecvent principiile analizei riscului și să acorde EFSA mijloacele de a stabili metodologia necesară în acest sens.

4.5   Prin prevederile Articolului 5.7 din Acordul SPS se autorizează recurgerea la măsuri provizorii, atunci când dovezile științifice cu privire la caracterul inofensiv al unui produs sau al unui procedeu nu sunt suficiente. Prin urmare, reglementările internaționale admit principiul precauției, așa cum este definit de dreptul comunitar. Acordul SPS permite și aplicarea unor standarde mai stricte decât cele internaționale, cu condiția definirii „nivelului de protecție adecvat”. UE ar trebui să se angajeze să definească mai bine propriile niveluri de protecție adecvate, pentru a le putea utiliza ca referință în momentul analizei riscului.

4.6   Pe de altă parte, legislația precizează că „evaluarea științifică a riscurilor, luată separat, nu poate, în unele cazuri, să furnizeze toate informațiile pe care trebuie să se bazeze o decizie de gestionare a riscului și că ar trebui luați în considerare și alți factori relevanți pentru subiectul respectiv” (6). Acești factori, recunoscuți de altfel și de către Acordul SPS, se pot referi la impactul economic al unei decizii, la receptarea ei de către societate sau la raportul cost-beneficiu care o caracterizează. La ora actuală, evaluarea lor are loc prin intermediul studiilor de impact ale Comisiei sau prin organizarea unor consultări.

4.7   Or, evaluarea acestor factori socio-economici ar trebui să se facă tot în mod obiectiv și independent, cu aceeași rigoare din punct de vedere științific ca și în cazul riscului sanitar, beneficiind de asistența unor experți în diferite discipline, cum ar fi economia, sociologia și dreptul. Anumite țări - cum ar fi Canada și Marea Britanie - dispun deja de unități de experți socio-economici în cadrul agențiilor naționale pentru siguranța alimentară (7). CESE dorește evaluarea de către Comisie a utilității înființării unei agenții independente de analiză socio-economică.

5.   Problema cerințelor diferite referitoare la produsele de import

5.1   Cerințele aplicabile produselor agricole și alimentare de import sunt, în multe domenii, mai puțin stricte decât cele aplicabile produselor provenite din Comunitatea Europeană. Această observație nu este valabilă pentru standardele private pe care industria le aplică tuturor furnizorilor, însă se verifică în cazul anumitor cerințe reglementare. De exemplu, obligația trasabilității animalelor încă de la naștere, îndeplinirea condițiilor care garantează bunăstarea animală sau interzicerea utilizării anumitor pesticide nu se aplică produselor provenite din țări terțe.

5.2   O reglementare europeană – așa cum este cazul celei privind siguranța alimentară, indiferent dacă este considerată justificată sau nu – reflectă o anumită preferință colectivă a UE. Se presupune că prin dezbaterile din Parlament și din Consiliu și prin cele care au implicat societatea civilă, procesul instituțional care a dus la adoptarea acestei reglementări este expresia legitimă a unei alegeri făcute de cetățenii europeni. Măsurile impuse producătorilor sunt rezultatul acestei alegeri colective și se aplică tuturor, în interiorul UE. Însă atâta timp cât măsurile în cauză nu se aplică producătorilor din țările terțe, pe piața internă se vor întâlni atât produse care au îndeplinit aceste condiții, cât și produse care nu sunt conforme cu acestea.

5.3   O astfel de situație problematică, care se regăsește și în alte domenii (standardele de mediu, drepturile sociale, etc) este inacceptabilă pentru consumatori. Aceștia pot cumpăra, fără să-și dea seama, produse care nu corespund alegerilor făcute de europeni. De exemplu, în prezent, consumatorul poate să găsească pe piață, în mod legal, portocale provenite din țări terțe, care au fost tratate cu „Lebaicid” – un insecticid puternic al cărui ingredient activ este substanța Fention – în pofida faptului că utilizarea acestui produs este interzisă în UE de mai mulți ani, din motive ecologice. Se poate spune că preferințele colective ale europenilor sunt astfel încălcate într-o oarecare măsură, iar consumatorii sunt înșelați.

5.4   Standardele europene care nu se aplică produselor de import generează, de asemenea, anumite denaturări ale concurenței în ceea ce îi privește pe producătorii europeni. Institutul zootehnic francez (Institut de l'Elevage) a încercat să estimeze câteva dintre aceste costuri adiționale. De exemplu, în ceea ce privește trasabilitatea, în Europa s-au depus mari eforturi pentru a introduce identificarea animalelor. Aceste investiții sunt estimate pentru producția de bovine la 0,4 EUR/100 kg de carcasă, adică la aproape 32 milioane EUR pentru UE-25. În ceea ce privește bunăstarea animală, obligația de a asigura adăposturi cu boxe colective pentru vițeii destinați sacrificării reprezintă un cost de 4 EUR/100 kg de carcasă, ceea ce înseamnă 31 milioane EUR pentru UE-25.

6.   Impactul normelor europene asupra țărilor în curs de dezvoltare

6.1   UE este principalul importator de produse agro-alimentare din țările în curs de dezvoltare, în special ca urmare a unor importante avantaje comerciale acordate anterior. CNUCED (Conferința Organizației Națiunilor Unite privind comerțul și dezvoltarea) atrage atenția în mod frecvent asupra impactului standardelor sanitare europene asupra producătorilor și întreprinderilor din țările cele mai puțin dezvoltate.

6.2   UE nu poate face concesii în ceea ce privește siguranța alimentară. Cu toate acestea, conștient de importanța acestui aspect, CESE încurajează asistența tehnică, dialogul și cooperarea cu partenerii comerciali care sunt deosebit de vulnerabili. CESE îndeamnă, de asemenea, Comisia să-și continue demersul de susținere a înființării unor sisteme de trasabilitate și de alertă în țările în curs de dezvoltare.

7.   Principiul echivalenței și trasabilitatea

7.1   Acordurile SPS și BTC (barierele tehnice în calea comerțului) reprezintă pentru membrii OMC (Organizația Mondială a Comerțului) un cadru juridic indispensabil pentru a evita restricțiile nejustificate la import și pentru a asigura o mai mare transparență a condițiilor de acces pe piață.

7.2   Dreptul comunitar precizează că produsele importate trebuie să respecte legislația europeană din domeniul alimentar sau „condițiile recunoscute de Comunitate ca fiind cel puțin echivalente” (8). CESE dorește să atragă atenția asupra riscurilor asociate cu o interpretare prea largă de către UE a principiului echivalenței prevăzut de reglementările internaționale.

7.3   În Europa, trasabilitatea alimentelor stă la baza modelului de siguranță alimentară. Aceasta este pusă în aplicare „de la începutul procesului de producție (…) și până la (...) vânzarea sau la furnizarea către consumatorul final” (de la fermă la consumator), deoarece „fiecare element poate avea un impact potențial asupra siguranței produselor alimentare” (9). Cu toate acestea, pentru majoritatea produselor importate, trasabilitatea nu constituie o obligație decât începând cu exportatorul. În pofida rolului pe care l-ar putea juca sectorul privat, CESE se îndoiește că practicile din anumite țări terțe pot fi considerate ca fiind „echivalente” din punct de vedere al siguranței. CESE pledează pentru o atitudine ofensivă în materie de trasabilitate, prin abordarea prioritară a acestui subiect în negocierile bilaterale și acordarea de asistență tehnică țărilor celor mai puțin dezvoltate.

8.   Alți factori legitimi și evoluția dreptului internațional

8.1   Textele GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț) și diferitele acorduri ale OMC prevăd ca reglementarea comerțului internațional să ia în considerare, pe lângă factorii sanitari, și „alți factori legitimi”. Cu toate acestea, evoluția dreptului internațional a fost mult mai lentă în acest domeniu. Opțiunile UE nu sunt întotdeauna justificate din punct de vedere strict sanitar. În cazul puiului tratat cu clor, Comisiei îi este foarte greu să demonstreze că tratarea păsărilor cu apă clorurată în scopul dezinfectării, așa cum se practică în SUA, poate dăuna sănătății consumatorilor europeni. Realitatea este că modul în care este percepută calitatea alimentelor diferă între cele două continente. Într-un alt domeniu, decizia de a interzice importul pieilor de focă nu se bazează nici ea pe motive sanitare, ci de bunăstare animală. Compatibilitatea acestor măsuri cu normele OMC face obiectul unei intense dezbateri la nivel internațional.

8.2   Cu toate acestea, jurisprudența Organului de reglementare a diferendelor din cadrul OMC indică unele evoluții încurajatoare. De exemplu, în cazul „broască țestoasă – creveți”, care a făcut obiectul unui litigiu între Statele Unite și Malaezia, experții din panel au dat câștig de cauză SUA, considerând că interzicerea importurilor de creveți era justificată în temeiul acordului internațional privind protecția biodiversității. Pescarii din Malaezia au fost obligați să-și modifice tehnicile de pescuit astfel încât să nu mai captureze broaște țestoase – specie protejată de convenția menționată. O altă dezbatere actuală vizează clarificarea raporturilor dintre normele OMC și celelalte acorduri internaționale.

8.3   UE ar trebui să fie unul din promotorii dezbaterilor pe aceste teme. În acest scop, UE ar trebui să-și asume preferințele colective, să apere luarea în considerare a „celorlalți factori legitimi” în instanțele internaționale și să relanseze dezbaterea cu privire la legăturile dintre OMC și celelalte acorduri internaționale. În plus, trebuie să se promoveze căutarea unor metode prin care preferințele colective și factorii legitimi să poată fi obiectivați, pentru a putea fi recunoscuți la nivel internațional.

9.   Informarea consumatorilor

9.1   Consumatorii europeni doresc din ce în ce mai mult să fie informați cu privire la condițiile în care sunt produse alimentele pe care le consumă. Ca răspuns la această solicitare, sectorul privat dezvoltă numeroase inițiative. În plus, la ora actuală se dezbat diferite idei - cum ar fi cea a unei etichete UE sau a unei etichetări cu privire la bunăstarea animală. S-ar putea propune ca sarcina de a informa consumatorii în mod independent cu privire la metodele de producție practicate în diferite țări să revină unei organizații internaționale. Sarcinile acestui organ de informare independent ar trebui să includă și punerea la dispoziție de informații în cadrul unui sistem de alertă precoce la nivel global, care încă nu a fost creat.

9.2   Cu toate acestea, informarea consumatorilor nu poate fi singurul răspuns la întrebările pe care le formulează acest raport. În cazul produselor prelucrate, care stau tot mai mult la baza alimentației, etichetarea referitoare la originea produsului devine deja prea complexă, atât din perspectiva întreprinderilor, cât și a consumatorilor. În consecință, răspunderea revine autorităților publice, care au datoria de a garanta că toate produsele care circulă pe piața internă corespund alegerilor făcute de cetățenii europeni. Consumatorii se așteaptă ca aceste decizii colective să nu fie sacrificate în acele procese politice (cum ar fi dialogul transatlantic) care servesc doar creșterii în vizibilitate a celor implicați sau câștigării favorurilor anumitor parteneri comerciali.

---

(1)  Documentul Consiliului 10698/08.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002, considerentul 8.

(3)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002, articolul 3.

(4)  Raportul anual al Sistemului de alertă rapidă pentru alimente și hrana pentru animale, 2007.

(5)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002, articolul 6.

(6)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002, considerentul 19.

(7)  OCDE, 2003, Prendre en compte les aspects socio-économiques de la sécurité des aliments: un examen des démarches novatrices de certains pays (Luarea în considerare a aspectelor socio-economice ale siguranței alimentare: o analiză a inițiativelor inovatoare din anumite țări).

(8)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002, articolul 11.

(9)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002, articolul 3.16 și considerentul 12.

---