EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62008TN0522

Cauza T-522/08: Acțiune introdusă la 28 noiembrie 2008 — Agatha Ruiz de la Prada de Sentmenat/OAPI — Mary Quant (AGATHA RUIZ DE LA PRADA)

OJ C 32, 7.2.2009, p. 45–45 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

7.2.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 32/45


Acțiune introdusă la 28 noiembrie 2008 — Agatha Ruiz de la Prada de Sentmenat/OAPI — Mary Quant (AGATHA RUIZ DE LA PRADA)

(Cauza T-522/08)

(2009/C 32/87)

Limba în care a fost formulată acțiunea: spaniola

Părțile

Reclamantă: Agatha Ruiz de la Prada de Sentmenat (Madrid, Spania) (reprezentant: R. Bercovitz Álvarez, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Mary Quant Ltd (Birmingham, Regatul Unit)

Concluziile reclamantei

Anularea punctelor 1 și 3 din decizia atacată și înlocuirea acestora cu o altă decizie prin care să se admită înregistrarea mărcii comunitare nr. 3 291 234 pentru toate produsele solicitate din clasa 3 din clasificare (inclusiv „săpunuri, parfumerie, uleiuri esențiale, cosmetice, loțiuni pentru păr”) și obligarea MARY QUANT Cosmetics Japan Ltd. la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de opoziție, și

obligarea pârâtului și a oricărui intervenient la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

Persoana care solicită înregistrarea mărcii comunitare: Agatha Ruiz de la Prada de Sentmenat

Marca comunitară vizată: marca figurativă reprezentând o floare roz cu centrul galben, pe un fond verde deschis cu mențiunea AGATHA RUIZ DE LA PRADA (cererea de înregistrare nr. 3 291 234) pentru produse din clasele 3, 4, 5, 8, 9, 11, 12, 14, 16, 18, 19, 20, 21, 24, 25, 27 și 28.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: MARY QUANT Cosmetics Japan Ltd.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca figurativă reprezentând o floare neagră cu centrul de aceeași culoare delimitat de o circumferință albă: mărcile britanică, pentru produse din clasele 9, 14, 16, 18, 20, 21, 24, 25 și 26, și comunitară pentru produse din clasele 9, 14, 16, 18, 20, 24, 25 și 26.

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția.

Decizia camerei de recurs: admite recursul în parte.

Motivele invocate: aplicarea în mod neîntemeiat a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară.


Top