EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document DD_2007_17_001_RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Ediție specială 2007
17.Legislația privind întreprinderile
Volumul 01

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

-

European flag

Ediţia în limba română

17.   Legislația privind întreprinderile

Volumul 001

 


Referințe

 

Cuprins

 

Anul

JO

Pagina

 

 

 

 

Notă introductivă

1

1968

L 065

8

 

 

31968L0151

 

 

 

Prima Directivă a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților

3

1977

L 026

1

 

 

31977L0091

 

 

 

A doua Directivă a Consiliului din 13 decembrie 1976 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora

8

1978

L 222

11

 

 

31978L0660

 

 

 

A Patra Directivă a Consiliului din 25 iulie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale

21

1978

L 295

36

 

 

31978L0855

 

 

 

A treia Directivă a Consiliului din 9 octombrie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni

42

1982

L 378

47

 

 

31982L0891

 

 

 

A Șasea Directivă a Consiliului din 17 decembrie 1982 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind divizarea societăților comerciale pe acțiuni

50

1983

L 193

1

 

 

31983L0349

 

 

 

A șaptea Directivă a Consiliului din 13 iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate

58

1984

L 126

20

 

 

31984L0253

 

 

 

A opta Directivă a Consiliului din 10 aprilie 1984 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din Tratatul CEE, privind autorizarea persoanelor care răspund de controlul legal al documentelor contabile

75

1984

L 314

28

 

 

31984L0569

 

 

 

Directiva Consiliului din 27 noiembrie 1984 de revizuire a sumelor exprimate în ECU în Directiva 78/660/CEE

82

1985

L 199

1

 

 

31985R2137

 

 

 

Regulamentul (CEE) nr. 2137/85 al Consiliului din 25 iulie 1985 privind Grupul European de Interes Economic (GEIE)

83

1989

L 040

1

 

 

31989L0104

 

 

 

Prima Directivă a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci

92

1989

L 073

52

 

 

31989D0196

 

 

 

Decizia Comisiei din 3 martie 1989 de stabilire a normelor de declasificare a unor documente care intră sub incidența secretului profesional sau de afaceri

99

1989

L 395

36

 

 

31989L0666

 

 

 

A unsprezecea Directivă a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind publicitatea sucursalelor înființate într-un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat

100

1989

L 395

40

 

 

31989L0667

 

 

 

A douăsprezecea directivă în materie de drept al societăților comerciale a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic

104

1990

L 317

57

 

 

31990L0604

 

 

 

Directiva Consiliului din 8 noiembrie 1990 de modificare a Directivei 78/660/CEE privind conturile anuale și a Directivei 83/349/CEE privind conturile consolidate în ceea ce privește derogările în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii și publicarea conturilor în ECU

107

1990

L 317

60

 

 

31990L0605

 

 

 

Directiva Consiliului din 8 noiembrie 1990 de modificare a Directivei 78/660/CEE privind conturile anuale și a Directivei 83/349/CEE privind conturile consolidate în ceea ce privește domeniul lor de aplicare

110

1990

L 340

24

 

 

31990D0631

 

 

 

Decizia Comisiei din 30 noiembrie 1990 de modificare a Deciziei 89/196/CEE, Euratom, CECO de stabilire a normelor de declasificare a unor documente care intră sub incidența secretului profesional sau de afaceri

113

1991

L 122

42

 

 

31991L0250

 

 

 

Directiva Consiliului din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator

114

1992

L 006

35

 

 

31992D0010

 

 

 

Decizia Consiliului din 19 decembrie 1991 de amânare a datei de intrare în vigoare a dispozițiilor de drept intern de aplicare a Directivei 89/104/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre privind mărcile

119

1992

L 346

61

 

 

31992L0100

 

 

 

Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale

120

1992

L 347

64

 

 

31992L0101

 

 

 

Directiva 92/101/CEE a Consiliului din 23 noiembrie 1992 de modificare a Directivei 77/91/CEE privind constituirea societăților comerciale pe acțiuni, menținerea și modificarea capitalului acestora

126

1993

L 011

20

 

 

31993D0016

 

 

 

Decizia Consiliului din 21 decembrie 1992 privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Statele Unite ale Americii și din anumite teritorii

129

1993

L 246

31

 

 

31993D0520

 

 

 

Decizia Consiliului din 27 septembrie 1993 de modificare a Deciziei 93/16/CEE privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Statele Unite ale Americii și din anumite teritorii

132

1993

L 248

15

 

 

31993L0083

 

 

 

Directiva 93/83/CEE a Consiliului din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu

134

1993

L 290

9

 

 

31993L0098

 

 

 

Directiva 93/98/CEE a Consiliului din 29 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe

141

1994

L 011

1

 

 

31994R0040

 

 

 

Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară

146

1994

L 082

33

 

 

31994L0008

 

 

 

Directiva 94/8/CE a Consiliului din 21 martie 1994 de modificare a Directivei 78/660/CEE în ceea ce privește revizuirea sumelor exprimate în ecu

181

1994

L 284

61

 

 

31994D0700

 

 

 

Decizia Consiliului din 24 octombrie 1994 privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Canada

183

1994

L 349

83

 

 

31994R3288

 

 

 

Regulamentul (CE) nr. 3288/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară în vederea punerii în aplicare a acordurilor încheiate în cadrul Rundei Uruguay

185

1994

L 349

201

 

 

31994D0824

 

 

 

Decizia Consiliului din 22 decembrie 1994 privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din țările membre ale Organizației Mondiale a Comerțului

187

1995

L 303

1

 

 

31995R2868

 

 

 

Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară

189

1996

L 028

11

 

 

31996R0216

 

 

 

Regulamentul (CE) nr. 216/96 al Comisiei din 5 februarie 1996 de stabilire a regulamentului de procedură al camerelor de recurs ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci și desene și modele industriale)

221

1996

L 293

18

 

 

31996D0644

 

 

 

Decizia Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Insula Man

224

2000

L 200

35

 

 

32000L0035

 

 

 

Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale

226

2001

L 167

10

 

 

32001L0029

 

 

 

Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională

230

2001

L 272

32

 

 

32001L0084

 

 

 

Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale

240

2001

L 283

28

 

 

32001L0065

 

 

 

Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE în ceea ce privește normele de evaluare aplicabile conturilor anuale și conturilor consolidate ale anumitor forme de societăți comerciale, precum și ale băncilor și ale altor instituții financiare

245

2003

L 120

22

 

 

32003L0038

 

 

 

Directiva 2003/38/CE a Consiliului din 13 mai 2003 de modificare, în ceea ce privește sumele exprimate în euro, a Directivei 78/660/CEE privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale

250

2003

L 178

16

 

 

32003L0051

 

 

 

Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE, 86/635/CEE și 91/674/CEE ale Consiliului privind conturile anuale și conturile consolidate ale anumitor forme de societăți, ale băncilor și ale altor instituții financiare și ale întreprinderilor de asigurare (Text cu relevanță pentru SEE)

252

2003

L 207

1

 

 

32003R1435

 

 

 

Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societății cooperative europene (SCE)

259


17/Volumul 001

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1




/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01

Probleme generale, financiare și instituționale

02

Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor

03

Agricultură

04

Pescuit

05

Libera circulație a lucrătorilor și politica socială

06

Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

07

Politica în domeniul transporturilor

08

Politica în domeniul concurenței

09

Impozitare

10

Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor

11

Relații externe

12

Energie

13

Politica industrială și piața internă

14

Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale

15

Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății

16

Știință, informare și cultură

17

Legislația privind întreprinderile

18

Politica externă și de securitate comună

19

Spațiul de libertate, securitate și justiție

20

Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)

numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

Legislație („L”),

Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3


31968L0151


L 065/8

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PRIMA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 9 martie 1968

de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților

(68/151/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54 alineatul (3) litera (g),

având în vedere Programul general de eliminare a restricțiilor la libertatea de stabilire (1), în special titlul VI,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât coordonarea prevăzută la articolul 54 alineatul (3) litera (g) și în Programul general de eliminare a restricțiilor la libertatea de stabilire este urgentă, în special în ceea ce privește societățile pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată, dat fiind că activitățile acestor societăți comerciale se extind frecvent dincolo de frontierele teritoriului național;

întrucât coordonarea dispozițiilor de drept intern privind publicitatea, valabilitatea angajamentelor acestor societăți și nulitatea acestora prezintă o importanță deosebită, în special pentru protejarea intereselor terților;

întrucât, în aceste domenii, trebuie adoptate simultan dispoziții comunitare privind societățile comerciale în cauză, deoarece singura garanție pe care o oferă terților este patrimoniul lor social;

întrucât publicitatea trebuie să permită terților cunoașterea actelor esențiale ale societății comerciale și alte informații privind societatea, în special identitatea persoanelor care au competența să angajeze societatea;

întrucât protecția terților trebuie asigurată prin dispoziții care să limiteze, pe cât posibil, cauzele de nulitate a angajamentelor asumate în numele societății;

întrucât, pentru a asigura certitudinea juridică în raporturile dintre societate și terți, precum și în raporturile dintre asociați, este necesar să se limiteze cazurile de nulitate și efectul retroactiv al declarației de nulitate și să se stabilească un termen scurt în care terții pot ridica obiecții privind o astfel de declarație,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Măsurile de coordonare prevăzute de prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre cu privire la următoarele forme de societăți comerciale:

în Germania,

die Aktiengesellschaft, die Kommanditgesellschaft auf Aktien, die Gesellschaft mit beschränkter Haftung;

în Belgia,

de naamloze vennootschap,

la société anonyme,

de commanditaire vennootschap op aandelen

la société en commandite par actions,

de personenvennootschap met beperkte aansprakelijkheid;

la société de personnes à responsabilité limitée;

în Franța,

la société anonyme, la société en commandite par actions, la société à responsabilité limitée;

în Italia,

società per azioni, società in accomandita per azioni, società a responsabilità limitata;

în Luxemburg,

la société anonyme, la société en commandite par actions, la société à responsabilité limitée;

în Țările de Jos,

de naamloze vennootschap, de commanditaire vennootschap op aandelen.

SECȚIUNEA I

Publicitatea

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru ca publicitatea obligatorie privind societățile să vizeze cel puțin următoarele acte și informații:

(a)

actul constitutiv, precum și statutul, dacă fac obiectul unui act separat;

(b)

orice modificări ale documentelor menționate la litera (a), inclusiv extinderea duratei societății;

(c)

după orice modificare a actului constitutiv sau a statutului, textul integral actualizat al actului modificat;

(d)

numirea, încetarea funcției, precum și identitatea persoanelor care, în calitate de organ constituit în temeiul legii sau ca membri ai unui astfel de organ:

(i)

au competența de a angaja societatea față de terți și de a o reprezenta în justiție;

(ii)

participă la administrarea, supravegherea și controlul societății.

Măsurile de publicitate trebuie să precizeze dacă persoanele care au competența de a angaja societatea pot face acest lucru individual sau trebuie să acționeze împreună;

(e)

cel puțin o dată pe an, valoarea capitalului subscris, dacă actul constitutiv sau statutul menționează un capital autorizat, cu excepția cazului în care orice majorare a capitalului subscris impune modificarea statutului;

(f)

bilanțul și contul de profit și pierderi pentru fiecare exercițiu financiar. Documentul care conține bilanțul trebuie să indice identitatea persoanelor care, conform legii, trebuie să certifice bilanțul.

Cu toate acestea, în ceea ce privește societatea comercială cu răspundere Gesellschaft mit beschränkter Haftung, société de personnes à responsabilité limitée, personenvennootschap met beperkte aansprakelijkheid, société à responsabilité limitée and società a responsabilità limitata limitată din dreptul german, belgian, francez, italian sau luxemburghez, menționate la articolul 1, precum și societatea comercială pe acțiuni închisă din dreptul olandez, aplicarea obligatorie a acestei dispoziții se amână până la data punerii în aplicare a unei directive privind coordonarea conținutului bilanțului și a contului de profit și pierderi și privind scutirea societăților al căror total al bilanțului nu depășește valoarea specificată în directiva în cauză de la obligația de publicitate, integrală sau parțială, a documentelor în cauză. Consiliul va adopta această directivă în termen de doi ani de la adoptarea prezentei directive;

(g)

orice mutare al sediului social al societății;

(h)

dizolvarea societății;

(i)

hotărârea judecătorească prin care se pronunță nulitatea societății;

(j)

numirea și identitatea lichidatorilor, precum și competențele acestora, cu excepția cazului în care competențele în cauză rezultă expres și exclusiv din lege și din statutul societății;

(k)

finalizarea procedurii de lichidare și radierea din registru în statele membre în care radierea generează efecte juridice.

(2)   În aplicarea alineatului (1) litera (f), sunt considerate societăți comerciale pe acțiuni închise societățile comerciale care îndeplinesc următoarele condiții:

(a)

nu pot emite acțiuni la purtător;

(b)

nici o persoană nu poate emite certificate la purtător pentru acțiuni nominative, în înțelesul articolului 42 litera (c) din Codul comercial olandez;

(c)

acțiunile lor nu pot fi cotate la bursă;

(d)

statutul conține o clauză conform căreia orice cesiune trebuie aprobată de către societate, cu excepția cesiunilor în caz de deces și, dacă statutul prevede astfel, a cesiunilor către soț/soție, ascendenți sau descendenți; cu excepția actelor în alb, cesiunea trebuie să se facă fie prin înscris, sub semnătură privată, semnat de cedent și cesionar, fie prin act autentic;

(e)

statutul prevede că societatea comercială este o societate comercială pe acțiuni închisă; denumirea societății comerciale include cuvintele „Besloten Naamloze Vennootschap” sau inițialele „BNV”.

Articolul 3

(1)   În fiecare stat membru, la registrul central, registrul comercial sau registrul societăților comerciale se deschide un dosar pentru fiecare dintre societățile comerciale înregistrate în registrul în cauză.

(2)   Toate actele și informațiile care trebuie publicate în conformitate cu articolul 2 trebuie păstrate în dosar sau înregistrate în registru; obiectul înregistrărilor în registru trebuie să apară în orice caz în dosar.

(3)   Trebuie să fie posibilă obținerea unei copii integrale sau parțiale a tuturor actelor și informațiilor menționate în articolul 2, prin corespondență, costul acestei copii nedepășind costul administrativ.

Copiile transmise sunt certificate „pentru conformitate”, cu excepția cazului în care solicitantul renunță la certificare.

(4)   Actele și informațiile menționate la alineatul (2) se publică în buletinul național desemnat de statul membru în acest sens, integral, parțial sau sub forma unei mențiuni care semnalează depunerea documentului la dosar sau înregistrarea lui în registru.

(5)   Actele și informațiile sunt opozabile terților doar după publicarea lor în conformitate cu alineatul (4), cu excepția cazului în care societatea comercială poate dovedi că terții aveau cunoștință de acestea. Cu toate acestea, în ceea ce privește tranzacțiile încheiate înainte de a șaisprezecea zi de la publicare, actele și informațiile nu sunt opozabile terților care dovedesc că se aflau în imposibilitatea de a le cunoaște.

(6)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor neconcordanțe între cele publicate în presă și ceea ce apare în dosar sau registru.

Cu toate acestea, în cazul unei neconcordanțe, textul publicat în presă nu este opozabil terților; cu toate acestea, terții se pot prevala de textul în cauză, cu excepția cazului în care societatea comercială dovedește că ei au avut cunoștință de textul depus la dosar sau înregistrat în registru.

(7)   Terții pot totuși să se prevaleze de orice act sau informație pentru care nu au fost încă îndeplinite formalitățile de publicitate, cu excepția cazului în care nepublicarea le privează de efect.

Articolul 4

Statele membre dispun ca scrisorile și notele de comandă să menționeze următoarele informații:

registrul la care este păstrat dosarul menționat în articolul 3, împreună cu numărul de înmatriculare a societății în registrul în cauză;

forma societății, adresa sediului social și, dacă este cazul, faptul că societatea comercială este în lichidare.

Dacă în aceste documente se menționează capitalul societății, se precizează capitalul subscris și vărsat.

Articolul 5

Fiecare stat membru stabilește persoanele responsabile pentru îndeplinirea formalităților de publicitate.

Articolul 6

Statele membre prevăd sancțiuni adecvate pentru:

neîndeplinirea publicității bilanțului și a contului de profit și pierderi prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (f);

omiterea din documentele comerciale a informațiilor obligatorii prevăzute la articolul 4.

SECȚIUNEA II

Valabilitatea obligațiilor asumate de o societate comercială

Articolul 7

Dacă sunt îndeplinite anumite acte în numele unei societăți în curs de înființare, înainte ca aceasta să fi dobândit personalitate juridică și dacă societatea nu își asumă obligațiile ce rezultă din actele în cauză, persoanele care le-au îndeplinit sunt responsabile solidar și nelimitat pentru acțiunile în cauză, în absența unei clauze contractuale contrare.

Articolul 8

Îndeplinirea obligațiilor de publicitate cu privire la persoanele care, în calitate de organ, au competența de a o angaja face inopozabilă terților orice neregulă cu privire la numirea acestora, cu excepția cazului în care societatea poate dovedi că terții în cauză aveau cunoștință despre acest lucru.

Articolul 9

(1)   Actele îndeplinite de organele societății angajează societatea, chiar dacă nu se încadrează în obiectul de activitate al societății, cu excepția cazului în care astfel de acte depășesc limitele competențelor pe care legea le atribuie sau permite a fi atribuite organelor în cauză.

Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă că societatea nu este angajată în cazul în care acțiunile respective nu se încadrează în obiectul de activitate al societății, dacă societatea dovedește că terții cunoșteau sau, având în vedere circumstanțele, nu puteau să nu cunoască faptul că actul nu se încadrează în obiectul de activitate; publicarea statutului nu constituie, în sine, o dovadă suficientă în acest sens.

(2)   Limitele competențelor conferite organelor societății conform statutului sau prin decizie a organelor competente nu sunt niciodată opozabile terților, nici chiar dacă au fost publicate.

(3)   Dacă legislația internă prevede că competența de a reprezenta societatea poate fi conferită prin statut, prin derogare de la normele juridice în materie, unei singure persoane sau mai multor persoane care acționează împreună, legislația în cauză poate prevedea, de asemenea, că o astfel de dispoziție din statut este opozabilă terților, cu condiția să vizeze competența generală de reprezentare; opozabilitatea față de terți a unei astfel de dispoziții din statut este reglementată de articolul 3.

SECȚIUNEA III

Nulitatea societății

Articolul 10

În toate statele membre a căror legislație nu prevede un control preventiv, administrativ sau judiciar, în momentul constituirii societății, actul constitutiv, statutul societății și orice modificări ale acestor acte se întocmesc în formă autentică.

Articolul 11

Legislațiile statelor membre pot să prevadă nulitatea societăților doar în următoarele condiții:

1.

nulitatea trebuie pronunțată prin hotărâre judecătorească;

2.

singurele cazuri în care nulitatea poate fi pronunțată sunt:

(a)

absența actului constitutiv sau nerespectarea formalităților de control preventiv sau a formei autentice;

(b)

obiectul de activitate al societății este ilicit sau contrar ordinii publice;

(c)

actul constitutiv sau statutul nu menționează denumirea societății, aporturile, capitalul total subscris sau obiectul de activitate al societății;

(d)

nerespectarea dispozițiilor din legislația internă privind cuantumul minim al capitalului vărsat;

(e)

incapacitatea tuturor asociaților fondatori;

(f)

numărul asociaților fondatori este mai mic de doi, contrar legislației interne care reglementează societatea comercială.

Societatea comercială nu face obiectul vreunei cauze de inexistență, nulitate absolută, nulitate relativă sau anulabilitate, altele decât cauzele de nulitate menționate anterior.

Articolul 12

(1)   Opozabilitatea față de terți a unei hotărâri judecătorești prin care se pronunță nulitatea este reglementată de dispozițiile articolului 3. Opoziția terților, dacă este prevăzută de legislația internă, nu poate fi primită decât în termen de șase luni de la publicarea hotărârii judecătorești.

(2)   Nulitatea determină lichidarea societății, la fel ca și dizolvarea.

(3)   Nulitatea în sine nu aduce atingere valabilității angajamentelor asumate de sau față de societate, fără a aduce atingere consecințelor lichidării societății.

(4)   Legislația fiecărui stat membru poate reglementa efectele nulității între asociați.

(5)   Deținătorii de părți sociale sau de acțiuni rămân cu obligația de a vărsa capitalul nevărsat până la concurența capitalului subscris, în măsura impusă de angajamentele încheiate cu creditorii.

SECȚIUNEA IV

Dispoziții generale

Articolul 13

Statele membre pun în aplicare, în termen de optsprezece luni de la notificarea prezentei directive, orice modificări ale actelor cu putere de lege și actelor administrative necesare pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor prezentei directive și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Obligația de publicitate prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (f) intră în vigoare după treizeci de luni de la notificarea prezentei directive în ceea ce privește societățile comerciale pe acțiuni de drept olandez, cu excepția celor menționate la actualul articolul 42 litera (c) din Codul comercial olandez.

Statele membre pot să prevadă ca publicitatea aferentă textului integral al statutului, în versiunea modificată după constituirea societății, să fie obligatorie numai la o nouă modificare a statutului, sau, în absența acesteia, cel târziu la 31 decembrie 1970.

Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 14

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 9 martie 1968.

Pentru Consiliu

Președintele

M. COUVE DE MURVILLE


(1)  JO 2, 15.1.1962, p. 36/62.

(2)  JO 96, 28.5.1966, p. 1519/66.

(3)  JO 194, 27.11.1964, p. 3248/64.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

8


31977L0091


L 026/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A DOUA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 13 decembrie 1976

de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora

(77/91/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54 alineatul (3) litera (g),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât coordonarea prevăzută la articolul 54 alineatul (3) litera (g) și în Programul general de eliminare a restricțiilor la libertatea de stabilire, inițiată prin Directiva 68/151/CEE (3), este deosebit de importantă în ceea ce privește societățile comerciale pe acțiuni, dată fiind predominanța activităților lor în economiile statelor membre și deoarece acestea se extind frecvent dincolo de frontierele teritoriului național;

întrucât coordonarea dispozițiilor de drept intern privind constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea, majorarea și reducerea capitalului lor este deosebit de importantă pentru a asigura o protecție minimă echivalentă atât pentru acționarii, cât și pentru creditorii societăților în cauză;

întrucât, pe teritoriul Comunității, statutul și actul constitutiv al unei societăți comerciale pe acțiuni trebuie să permită oricărei persoane interesate să cunoască principalele informații privind societatea, în special compunerea exactă a capitalului;

întrucât ar trebui adoptate dispoziții comunitare pentru menținerea capitalului, care constituie garanția creditorilor, în special prin interzicerea reducerii capitalului prin repartizarea nejustificată către acționari și prin limitarea dreptului societății de a-și achiziționa propriile acțiuni;

întrucât, având în vedere obiectivele articolului 54 alineatul (3) litera (g), este necesar ca, în cazul majorării și reducerii capitalului, legislațiile statelor membre să asigure respectarea și armonizarea punerii în aplicare a principiilor care garantează tratamentul egal al acționarilor aflați în condiții identice și protecția titularilor de creanțe anterioare deciziei de reducere a capitalului,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Măsurile de coordonare prevăzute prin prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind următoarele forme de societăți comerciale:

în Belgia:

la société anonyme/de naamloze vennootschap;

în Danemarca:

aktieselskabet;

în Franța:

la société anonyme;

în Germania:

die Aktiengesellschaft;

în Irlanda:

the public company limited by shares,

the public company limited by guarantee and having a share capital;

în Italia:

la società per azioni;

în Luxembrug:

la société anonyme;

în Țările de Jos:

de naamloze vennootschap;

în Regatul Unit:

the public company limited by shares,

the public company limited by guarantee and having a share capital.

Denumirea oricărei societăți comerciale având una dintre formele juridice de mai sus conține sau este însoțită de o descriere distinctă de descrierea impusă pentru alte forme de societăți comerciale.

(2)   Statele membre pot să nu aplice prezenta directivă societăților de investiții cu capital variabil și cooperativelor înregistrate sub una din formele juridice de societăți comerciale enumerate la alineatul (1). Dacă folosesc această opțiune, legislațiile statelor membre impun societăților în cauză să includă cuvintele „societate de investiții cu capital variabil” sau „cooperativă” în toate documentele menționate la articolul 4 din Directiva 68/151/CEE.

„Societate de investiții cu capital variabil” înseamnă, în înțelesul prezentei directive, doar societățile comerciale:

al căror obiect exclusiv de activitate este investirea fondurilor lor în diverse titluri și acțiuni, terenuri sau alte active, cu singurul scop de a repartiza riscurile de investiții și de a le acorda acționarilor lor beneficiile rezultate din gestionarea activelor lor;

care oferă acțiunile proprii spre subscripție publică;

al căror statut prevede că, în limitele unui capital minim și maxim, acestea pot în orice moment să emită, să răscumpere sau să revândă acțiunile proprii.

Articolul 2

Statutul sau actul constitutiv al societății comerciale menționează întotdeauna cel puțin următoarele informații:

(a)

forma și denumirea societății;

(b)

obiectul de activitate al societății;

(c)

dacă societatea nu are capital autorizat, cuantumul capitalului subscris,

dacă societatea are capital autorizat, cuantumul acestuia, precum și cuantumul capitalului subscris la înființarea societății sau la autorizarea societății pentru începerea activității și în momentul oricărei modificări a capitalului autorizat, fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (1) litera (e) din Directiva 68/151/CEE;

(d)

în măsura în care nu sunt determinate prin lege, normele care reglementează numărul și procedura de numire a membrilor organelor care reprezintă societatea în relațiile cu terții, răspund de administrarea, supravegherea și controlul societății, precum și repartizarea competențelor între aceste organe;

(e)

durata societății, cu excepția cazurilor în care este nedeterminată.

Articolul 3

În statut, în actul constitutiv sau într-un document separat publicat în conformitate cu procedura prevăzută de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE, trebuie menționate cel puțin următoarele informații:

(a)

sediul social;

(b)

valoarea nominală a acțiunilor subscrise și, cel puțin o dată pe an, numărul acestora;

(c)

numărul acțiunilor subscrise, fără precizarea valorii nominale, dacă astfel de acțiuni pot fi emise conform legislației interne;

(d)

condițiile speciale care limitează transferul acțiunilor, dacă există;

(e)

dacă există mai multe categorii de acțiuni, informațiile menționate la literele (b), (c) și (d) pentru fiecare dintre ele și drepturile aferente acțiunilor din fiecare categorie;

(f)

tipul acțiunilor, nominative sau la purtător, dacă legislația internă prevede ambele tipuri, precum și orice dispoziții privind conversia acestor acțiuni, cu excepția cazului în care procedura în cauză este prevăzută prin lege;

(g)

cuantumul capitalului subscris și vărsat la înființarea societății sau în momentul în care societatea este autorizată să își înceapă activitatea;

(h)

valoarea nominală a acțiunilor sau, dacă acestea nu au valoarea nominală, numărul de acțiuni emise pentru orice aport la capital, altul decât aporturile în numerar, precum și natura aportului și numele persoanei care face aportul în cauză;

(i)

identitatea persoanelor fizice sau juridice sau a societăților care sau în numele cărora s-a semnat statutul sau actul constitutiv al societății sau, în cazul în care constituirea societății nu este simultană, proiectul de statut sau de act constitutiv;

(j)

cuantumul total sau cel puțin o estimare a tuturor costurilor pe care societatea trebuie să le suporte sau care îi pot fi imputate pentru constituire și, dacă este cazul, înainte ca societatea să fie autorizată să își înceapă activitatea;

(k)

orice avantaj special acordat, în momentul constituirii societății sau până în momentul în care societatea este autorizată să își înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societății sau la tranzacții conducând la acordarea autorizației în cauză.

Articolul 4

(1)   Dacă legislația statului membru dispune că o societate comercială nu își poate începe activitatea fără a fi autorizată în acest sens, prevede, de asemenea, responsabilitatea pentru angajamentele asumate de societate sau în numele acesteia în perioada de dinainte de acordarea sau refuzul autorizației în cauză.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică angajamentelor rezultate din contracte încheiate de societate sub rezerva primirii autorizației de a-și începe activitatea.

Articolul 5

(1)   Dacă legislația unui stat membru impune ca o societate comercială să fie formată din mai mult de un acționar, deținerea tuturor acțiunilor de către o singură persoană sau scăderea numărului de acționari sub numărul minim legal după constituirea societății nu atrag dizolvarea automată a societății.

(2)   Dacă, în cazurile menționate în alineatul (1), legislația unui stat membru permite dizolvarea societății comerciale prin hotărâre judecătorească, judecătorul competent trebuie să aibă posibilitatea de a acorda societății timpul necesar pentru a-și regulariza situația.

(3)   Dacă se pronunță o astfel de hotărâre de dizolvare, societatea intră în lichidare.

Articolul 6

(1)   Legislațiile statelor membre impun, pentru constituirea unei societăți comerciale sau pentru acordarea autorizației de începere a activității, subscrierea unui capital minim în valoare de cel puțin 25 000 unități europene de cont.

Unitatea europeană de cont este cea definită prin Decizia nr. 3289/75/CECO a Comisiei (4). Echivalentul în monedă națională se calculează inițial la rata aplicabilă la data adoptării prezentei directive.

(2)   Dacă echivalentul unității europene de cont în moneda națională se modifică astfel încât valoarea capitalului minim în moneda națională rămâne sub 22 500 unități europene de cont pentru o perioadă de un an, Comisia informează statul membru în cauză că trebuie să își modifice legislația internă pentru a se conforma cu alineatul (1) în termen de 12 luni de data expirării perioadei în cauză. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă că legislația modificată se aplică societăților comerciale existente numai după 18 luni de la intrarea sa în vigoare.

(3)   La fiecare cinci ani, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, examinează și, dacă este nevoie, revizuiește valorile exprimate în unități de cont europene, ținând cont, pe de o parte, de evoluția economică și monetară din Comunitate și, pe de altă parte, de tendința de a permite doar întreprinderilor mari și mijlocii să opteze pentru formele de societate comercială enumerate în articolul 1 alineatul (1).

Articolul 7

Capitalul subscris poate fi format doar din active care pot fi evaluate economic. Cu toate acestea, un angajament de a presta muncă sau servicii nu poate face parte din aceste active.

Articolul 8

(1)   Acțiunile nu pot fi emise la o valoare mai mică decât valoarea lor nominală sau, dacă nu au valoare nominală, echivalentul lor contabil.

(2)   Cu toate acestea, statele membre pot să permită celor care, prin profesia lor, se angajează să plaseze acțiuni să plătească mai puțin decât prețul total al acțiunilor pentru care subscriu în cursul acestei tranzacții.

Articolul 9

(1)   Acțiunile emise pentru un aport de capital trebuie să fie achitate în momentul constituirii societății sau în momentul autorizării societății pentru începerea activității în proporție de cel puțin 25 % din valoarea lor nominală sau, în absența valorii nominale, din echivalentul lor contabil.

(2)   Cu toate acestea, dacă acțiunile sunt emise pentru un alt aport de capital decât cel în numerar, în momentul constituirii societății sau în momentul autorizării societății pentru începerea activității, aportul trebuie transferat complet în termen de cinci ani din momentul în cauză.

Articolul 10

(1)   Unul sau mai mulți experți independenți, desemnați sau agreați de o autoritate administrativă sau judiciară, vor întocmi un raport asupra oricărui alt aport decât cel în numerar înainte de constituirea sau autorizarea începerii activității societății comerciale. Experții în cauză pot fi persoane fizice sau juridice sau societăți comerciale, conform legislației fiecărui stat membru.

(2)   Raportul experților conține cel puțin descrierea fiecăruia dintre activele care formează aportul, precum și metoda de evaluare utilizată și menționează dacă valorile obținute prin aplicarea acestor metode corespund cel puțin numărului și valorii nominale sau, în absența valorii nominale, a echivalentului contabil și, dacă este cazul, a primei de emisiune a acțiunilor emise pentru aport.

(3)   Raportul experților se publică în conformitate cu normele prevăzute de legislația fiecărui stat membru, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

(4)   Statele membre pot să nu aplice prezentul articol dacă 90 % din valoarea nominală, sau, în absența valorii nominale, din echivalentul contabil al tuturor acțiunilor sunt emise pentru un alt aport decât cel în numerar adus de una sau mai multe societăți comerciale și dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe:

(a)

în ceea ce privește societatea care primește astfel de aporturi, persoanele menționate la articolul 3 litera (i) au fost de acord să renunțe la întocmirea raportului de expertiză;

(b)

acordul în cauză a fost publicat în conformitate cu alineatul (3);

(c)

societățile care fac astfel de aporturi dețin rezerve care, conform legii sau conform statutului, nu pot fi repartizate și care sunt cel puțin egale cu valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, cu echivalentul contabil al acțiunilor emise pentru aporturi altele decât în numerar;

(d)

societățile care fac astfel de aporturi garantează, până la concurența valorii menționate la litera (c), datoriile societății beneficiare acumulate în perioada dintre momentul emiterii acțiunilor pentru alte aporturi decât cele în numerar și un an după publicarea conturilor anuale ale societății beneficiare pentru exercițiul financiar în care au fost făcute aporturile în cauză. În această perioadă este interzis orice transfer al acțiunilor astfel emise;

(e)

garanția menționată la litera (d) a fost publicată în conformitate cu alineatul (3);

(f)

societățile care fac astfel de aporturi depun o sumă egală cu cea menționată la litera (c) într-o rezervă care nu poate fi repartizată până la expirarea unui termen de trei ani de la publicarea conturilor anuale ale societății beneficiare pentru exercițiul financiar în cursul căruia au fost făcute aporturile în cauză sau, dacă este necesar, până la o dată ulterioară la care sunt soluționate toate pretențiile prezentate în această perioadă cu privire la garanția menționată la litera (d).

Articolul 11

(1)   Dacă, înainte de expirarea termenului stabilit prin legislația internă de cel puțin doi ani de la constituirea sau de la autorizarea societății începerii activității societății, societatea achiziționează orice element de activ de la o persoană sau societate menționată la articolul 3 litera (i) în schimbul a cel puțin o zecime din capitalul subscris, achiziția este examinată și detaliile cu privire la achiziție sunt publicate în conformitate cu articolul 10, iar achiziția se supune aprobării adunării generale.

Statele membre pot, de asemenea, să dispună aplicarea acestor dispoziții în cazul în care activele aparțin unui acționar sau oricărei alte persoane.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică pentru achizițiile efectuate în cadrul operațiunilor curente ale societății, achizițiile efectuate la inițiativa sau sub supravegherea unei autorități administrative sau judiciare, sau achizițiile realizate la bursă.

Articolul 12

Sub rezerva dispozițiilor privind reducerea capitalului subscris, acționarii nu pot fi scutiți de obligația de a vărsa contribuțiile datorate.

Articolul 13

Până la coordonarea ulterioară a legislațiilor interne, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a impune cel puțin garanțiile prevăzute la articolele 2-12 în cazul transformării unei alte forme de societate comercială într-o societate comercială pe acțiuni.

Articolul 14

Articolele 2-13 nu aduc atingere dispozițiilor prevăzute de statele membre privind competența și procedura de modificare a statutului sau a actului constitutiv.

Articolul 15

(1)

(a)

Cu excepția cazurilor de reducere a capitalului subscris, nu se poate repartiza acționarilor dacă, la data încheierii ultimului exercițiu financiar, activul net rezultat din conturile anuale ale societății este sau, după o astfel de repartizare, ar scădea sub cuantumul capitalului subscris plus rezervele care nu pot fi repartizate conform legii sau statutului;

(b)

dacă partea nevărsată a capitalului subscris nu este inclusă în activul din bilanț, această sumă se deduce din cuantumul capitalului subscris menționat la litera (a);

(c)

cuantumul distribuției către acționari nu poate depăși cuantumul profiturilor de la sfârșitul ultimului exercițiu financiar plus eventualele profituri reportate și sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, minus orice pierderi reportate și sume depuse în rezerve în conformitate cu legea sau statutul;

(d)

noțiunea de „repartizare” utilizată la literele (a) și (c) include, în special, plata dividendelor și a dobânzilor pentru acțiuni.

(2)   Dacă legislația statului membru permite repartizarea de avansuri din dividende, se aplică cel puțin următoarele condiții:

(a)

se creează conturi care să arate că fondurile disponibile pentru repartizare sunt suficiente;

(b)

cuantumul de repartizat nu poate depăși profiturile totale obținute de la sfârșitul ultimului exercițiu financiar pentru care s-au întocmit conturile anuale, plus eventualele profituri reportate și sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, minus orice pierderi reportate și sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere dispozițiilor statelor membre privind majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervelor.

(4)   Legislația statului membru poate să prevadă derogări de la alineatul (1) litera (a) în cazul societăților de investiții cu capital fix.

În înțelesul prezentului alineat, expresia „societate de investiții cu capital fix” înseamnă numai acele societăți comerciale:

al căror obiect exclusiv de activitate îl constituie plasarea fondurilor lor în diverse titluri și acțiuni, terenuri sau alte active cu singurul scop de a repartiza riscurile de investiții și de a le acorda acționarilor lor beneficiile rezultate din gestionarea activelor lor;

care oferă acțiunile proprii spre subscripție publică.

Dacă fac uz de această opțiune, legislațiile statelor membre:

(a)

impun acestor societăți să includă expresia „societate de investiții” în toate documentele menționate la articolul 4 din Directiva 68/151/CEE;

(b)

nu permit unei astfel de societăți al cărei activ net scade sub cuantumul specificat la alineatul (1) litera (a) să facă repartizări către acționari dacă la data încheierii ultimului exercițiu financiar activul total al societății rezultat din conturile anuale este sau, după o astfel de repartizare, ajunge sub o dată și jumătate din cuantumul obligațiilor totale către creditori rezultate din conturile anuale;

(c)

impun oricărei astfel de societăți comerciale care efectuează o repartizare când activul său net este sub cuantumul menționat la alineatul (1) litera (a) să includă în conturile sale anuale o notă în acest sens.

Articolul 16

Orice repartizare care contravine articolului 15 trebuie restituită de acționarii care au primit-o, dacă societatea dovedește că acționarii în cauză aveau sau, în împrejurările date, nu puteau să nu aibă cunoștință de neregulile privind repartizarea efectuată în favoarea lor.

Articolul 17

(1)   În cazul unei pierderi semnificative de capital subscris, trebuie convocată o adunare generală a acționarilor în termenul prevăzut de legislația statului membru în cauză, pentru a analiza dacă societatea comercială ar trebui lichidată sau dacă ar trebui adoptate alte măsuri.

(2)   Cuantumul unei pierderi considerate semnificative în înțelesul alineatului (1) nu poate fi stabilit prin legislațiile statelor membre la o valoare mai mare de jumătate din capitalul subscris.

Articolul 18

(1)   Societatea comercială nu poate subscrie propriile acțiuni.

(2)   Dacă acțiunile unei societăți comerciale sunt subscrise de o persoană acționând în nume propriu, dar în contul societății în cauză, se consideră că subscriitorul a subscris acțiunile în contul propriu.

(3)   Persoanele sau societățile menționate la articolul 3 litera (i) sau, în cazul unei majorări a capitalului subscris, membrii organului de administrare sau conducere, sunt obligați să achite contravaloarea acțiunilor subscrise prin nerespectarea prezentului articol.

Cu toate acestea, legislația statului membru poate să prevadă că orice persoană interesată poate fi liberată de această obligație, dacă dovedește că nu îi poate fi imputată personal nici o greșeală.

Articolul 19

(1)   Dacă legislația unui stat membru permite unei societăți comerciale să-și achiziționeze propriile acțiuni, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății în cauză, ea supune achizițiile în cauză cel puțin următoarelor condiții:

(a)

acordarea unei aprobări din partea adunării generale, care determină condițiile achizițiilor în cauză și, în special, numărul maxim de acțiuni care urmează a fi achiziționate, durata pentru care este acordată aprobarea și care nu poate depăși 18 luni și, în cazul unei achiziții cu titlu oneros, contravaloarea maximă și minimă. Membrii organului de administrare sau de conducere sunt obligați să verifice respectarea condițiilor menționate la literele (b), (c) și (d) în momentul realizării oricărei achiziții aprobate;

(b)

valoarea nominală sau, în absența acesteia, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate, inclusiv al acțiunilor achiziționate anterior și deținute de către societate, precum și al acțiunilor achiziționate de către o persoană acționând în nume propriu, dar în contul societății, nu poate să depășească 10 % din capitalul subscris;

(c)

achizițiile nu trebuie să conducă la reducerea activului net sub cuantumul menționat în articolul 15 alineatul (1) litera (a);

(d)

tranzacția poate avea ca obiect doar acțiuni integral achitate.

(2)   Legislația unui stat membru poate să prevadă derogări de la alineatul (1) litera (a) prima teză, dacă achiziționarea de către societate a propriilor acțiuni este necesară pentru a evita ca societatea să sufere prejudicii iminente și semnificative. În acest caz, următoarea adunare generală trebuie să fie informată de către organul de administrare sau conducere cu privire la motivele sau natura achiziției efectuate, numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate, proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă și contravaloarea acestor acțiuni.

(3)   Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) litera (a) prima teză pentru acțiunile achiziționate chiar de către societate sau de către o persoană acționând în nume propriu, dar în contul societății, pentru a fi repartizate angajaților societății sau angajaților unei societăți asociate. Acțiunile în cauză trebuie repartizate în termen de 12 luni de la achiziționare.

Articolul 20

(1)   Statele membre pot să nu aplice articolul 19 pentru:

(a)

acțiunile achiziționate prin punerea în aplicare a unei decizii de reducere a capitalului sau în împrejurările menționate la articolul 39;

(b)

acțiunile achiziționate ca urmare a unui transfer universal de active;

(c)

acțiunile integral achitate, achiziționate cu titlu gratuit sau achiziționate de către bănci sau alte instituții financiare cu titlul de comision de achiziție;

(d)

acțiunile achiziționate în temeiul unei obligații legale sau care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească de protejare a acționarilor minoritari în cazul, în special, al unei fuziuni, al unei modificări a obiectului de activitate și a formei juridice, al unui transfer în străinătate al sediului social, sau în cazul introducerii unor restricții privind transferul de acțiuni;

(e)

acțiunile achiziționate de la un acționar în cazul în care nu au fost achitate;

(f)

acțiunile achiziționate pentru despăgubirea acționarilor minoritari la societăți asociate;

(g)

acțiunile integral achitate, achiziționate în cadrul unei vânzări impuse printr-o hotărâre judecătorească pentru plata unei creanțe datorate societății de către proprietarul acțiunilor;

(h)

acțiunile integral achitate, emise de o societate de investiții cu capital fix, definită la articolul 15 alineatul (4) al doilea paragraf, și achiziționate la cererea investitorului de societatea în cauză sau de o societate comercială asociată. Se aplică articolul 15 alineatul (4) litera (a). Aceste achiziții nu trebuie să conducă la reducerea activului net sub cuantumul capitalului subscris plus eventualele rezerve a căror repartizare este interzisă de lege.

(2)   Cu toate acestea, acțiunile achiziționate în cazurile menționate la alineatul (1) literele (b)-(g) trebuie înstrăinate în termen de maxim trei ani de la achiziționare, cu excepția cazului în care valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate, inclusiv acțiunile pe care societatea le-a achiziționat prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, nu depășește 10 % din capitalul subscris.

(3)   Dacă acțiunile nu sunt înstrăinate în termenul prevăzut la alineatul (2), ele trebuie anulate. Legislația statului membru poate să condiționeze această anulare de reducere corespunzătoare a capitalului subscris. O astfel de reducere trebuie prevăzută în cazul în care achiziționarea acțiunilor care urmează a fi anulate conduce la reducerea activului net sub cuantumul stabilit în articolul 15 alineatul (1) litera (a).

Articolul 21

Acțiunile achiziționate prin încălcarea articolelor 19 și 20 trebuie înstrăinate în termen de un an de la achiziționare. Dacă ele nu sunt înstrăinate în termenul prevăzut, se aplică articolul 20 alineatul (3).

Articolul 22

(1)   Dacă legislația statului membru permite unei societăți comerciale să-și achiziționeze propriile acțiuni, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, deținerea acțiunilor în cauză este supusă în orice moment cel puțin următoarelor condiții:

(a)

printre drepturile asociate acțiunilor în cauză, dreptul de vot conferit de acțiunile deținute de societate se suspendă în orice situație;

(b)

dacă acțiunile sunt incluse în activul bilanțului, în pasivul bilanțului se prevede o rezervă de valoare egală, care nu poate fi repartizată;

(2)   Dacă legislația statului membru permite unei societăți comerciale să-și achiziționeze propriile acțiuni, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, ea va impune ca raportul anual să menționeze cel puțin următoarele:

(a)

motivele achizițiilor efectuate în cursul exercițiului financiar;

(b)

numărul și valoarea nominală sau, în absența acesteia, echivalentul contabil al acțiunilor contabile achiziționate și înstrăinate în cursul exercițiului financiar și proporția pe care o reprezintă în cadrul capitalului subscris;

(c)

în cazul achiziției și înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acțiunilor;

(d)

numărul și valoarea sau, în absența acesteia, echivalentul contabil al tuturor acțiunilor achiziționate și deținute de societate și proporția pe care o reprezintă în cadrul capitalului subscris.

Articolul 23

(1)   O societate comercială nu poate să acorde avansuri sau împrumuturi și nici să constituie garanții în vederea achiziționării propriilor sale acțiuni de către un terț.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică tranzacțiilor efectuate în cadrul operațiunilor curente ale băncilor și ale altor instituții financiare, nici operațiunilor efectuate în vederea achiziționării de acțiuni de către sau pentru salariații societății sau ai unei societăți comerciale asociate. Cu toate acestea, aceste operațiuni nu trebuie să conducă la reducerea activului net sub cuantumul menționat la articolul 15 alineatul (1) litera (a).

(3)   Alineatul (1) nu se aplică operațiunilor efectuate în vederea achiziționării de acțiuni în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (h).

Articolul 24

(1)   Luarea în gaj a propriilor acțiuni de către societate, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, este considerată ca o achiziție în înțelesul articolului 19, al articolului 20 alineatul (1) și al articolelor 22 și 23.

(2)   Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) operațiunilor curente ale băncilor sau ale altor instituții financiare.

Articolul 25

(1)   Orice majorare de capital trebuie să fie decisă de adunarea generală. Atât decizia în cauză, cât și majorarea capitalului subscris trebuie publicate sub forma prevăzută de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

(2)   Cu toate acestea, statutul, actul constitutiv sau adunarea generală, ale cărei decizii trebuie publicate în conformitate cu dispozițiile alineatului (1), pot să autorizeze o majorare a capitalului subscris până la un cuantum maxim stabilit ținând cont de valoarea maximă prevăzută prin lege. Dacă este cazul, majorarea capitalului subscris poate fi decisă, în limitele cuantumului stabilit, de către organul societății abilitat în acest sens. Organul în cauză poate fi abilitat în această privință pentru un termen de maximum cinci ani, termen care poate fi reînnoit o dată sau de mai multe ori de către adunarea generală, de fiecare dată pentru maximum cinci ani.

(3)   Dacă există mai multe categorii de acțiuni, decizia adunării generale privind majorarea de capital menționată la alineatul (1) sau aprobarea de a majora capitalul menționată la alineatul (2) sunt supuse unui vot separat cel puțin pentru fiecare categorie de acționari ale căror drepturi sunt afectate de operațiunea în cauză.

(4)   Prezentul articol se aplică emisiunilor de orice titluri care pot fi convertite în acțiuni sau conferă dreptul de subscriere de acțiuni, dar nu și conversiei unor astfel de titluri sau exercitării dreptului de subscriere.

Articolul 26

Acțiunile emise în schimbul unor aporturi, în cursul unei majorări a capitalului subscris, trebuie achitate în proporție de cel puțin 25 % din valoarea lor nominală sau, în absența unei valori nominale, din echivalentul lor contabil. Dacă este prevăzută o primă de emisiune, aceasta trebuie achitată integral.

Articolul 27

(1)   Acțiunile emise pentru alte aporturi decât cele în numerar ca efect al unei majorări a capitalului subscris trebuie achitate integral în termen de cinci ani de la decizia de majorare a capitalului subscris.

(2)   Aporturile menționate la alineatul (1) fac obiectul unui raport întocmit, înainte de majorarea de capital, de către unul sau mai mulți experți independenți față de societate, desemnați sau agreați sau aprobați de către o autoritate administrativă sau judecătorească. Experții în cauză pot fi persoane fizice sau juridice sau societăți, în conformitate cu legislația fiecărui stat membru.

Se aplică articolul 10 alineatele (2) și (3).

(3)   Statele membre pot să nu aplice alineatul (2) în cazul unei majorări a capitalului subscris efectuate pentru realizarea unei fuziuni sau prin ofertă publică de achiziționare sau schimb de acțiuni și pentru a remunera acționarii unei societăți comerciale care este absorbită sau care face obiectul unei oferte publice de achiziționare sau schimb de acțiuni.

(4)   Statele membre pot să nu aplice alineatul (2), dacă toate acțiunile emise în cursul unei majorări a capitalului subscris sunt emise pentru alte aporturi decât cele în numerar subscrise de una sau mai multe societăți comerciale, cu condiția ca toți acționarii societății beneficiare să fi fost de acord să nu se întocmească raportul de expertiză și cu condiția îndeplinirii cerințelor din articolul 10 alineatul (4) literele (b)-(f).

Articolul 28

Dacă majorarea de capital nu este subscrisă integral, capitalul va fi majorat cu cuantumul subscrierilor vărsate doar în cazul în care condițiile de emisiune prevăd această posibilitate.

Articolul 29

(1)   Ori de câte ori majorarea de capital are loc pentru aporturi în numerar, acționarii trebuie să beneficieze, proporțional cu capitalul reprezentat de acțiunile deținute de aceștia, de dreptul de preemțiune asupra acțiunilor emise.

(2)   Legislația unui stat membru:

(a)

poate să nu aplice alineatul (1) acțiunilor care oferă un drept limitat de participare la repartizare în înțelesul articolului 15 și/sau la repartizarea activelor societății în caz de lichidare, ori

(b)

în cazul în care o societate comercială având mai multe categorii de acțiuni care conferă drepturi diferite de vot sau de participare la repartizare în înțelesul articolului 15 sau la repartizarea activelor societății în caz de lichidare procedează la o majorare a capitalului subscris prin emisiune de acțiuni noi din doar una dintre aceste categorii, aceasta poate permite ca dreptul de preemțiune al acționarilor din celelalte categorii să se exercite doar după exercitarea dreptului de preemțiune al acționarilor din categoria căreia aparțin noile acțiuni emise.

(3)   Orice ofertă de subscriere în temeiul dreptului de preemțiune și perioada în care trebuie exercitat acest drept se publică în buletinul național desemnat în conformitate cu Directiva 68/151/CEE. Cu toate acestea, legislația unui stat membru poate să nu prevadă respectiva obligație de publicare în cazul în care toate acțiunile societății sunt nominative. În acest caz, toți acționarii societății trebuie informați în scris. Dreptul de preemțiune trebuie exercitat într-un termen care nu poate fi mai scurt de 14 zile de la data publicării ofertei de subscriere sau de la data expedierii scrisorilor către acționari.

(4)   Dreptul de preemțiune nu poate fi limitat sau retras prin statut sau actul constitutiv. Cu toate acestea, adunarea generală poate decide cu privire la aceasta. Organul de administrare sau conducere trebuie să prezinte acestei adunări un raport scris motivând limitarea sau retragerea dreptului de preemțiune, justificând prețul de emisiune propus. Adunarea generală hotărăște în conformitate cu normele privind cvorumul și majoritatea prevăzute la articolul 40. Hotărârea adunării se publică sub forma prevăzută de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

(5)   Legislația unui stat membru poate prevedea ca statutul, actul constitutiv sau adunarea generală, hotărând în conformitate cu normele privind cvorumul și majoritatea prevăzute la alineatul (4), pot să acorde competența de a limita sau retrage dreptul de preemțiune organului societății care este împuternicit să decidă asupra unei majorări a capitalului subscris în limitele capitalului autorizat. Această competență nu poate fi acordată pentru un termen mai lung decât termenul prevăzut în cazul competenței prevăzute la articolul 25 alineatul (2).

(6)   Dispozițiile alineatelor (1)-(5) se aplică pentru emisiunea tuturor titlurilor convertibile în acțiuni sau care conferă dreptul de subscriere de acțiuni, dar nu și pentru conversia titlurilor în cauză sau exercitarea dreptului de subscriere.

(7)   Dreptul de preemțiune nu este exclus în înțelesul alineatelor (4) și (5) dacă, în conformitate cu decizia de majorare a capitalului subscris, acțiunile sunt emise la bănci și alte instituții financiare pentru a fi oferite acționarilor societății în conformitate cu alineatele (1) și (3).

Articolul 30

Orice reducere a capitalului subscris, cu excepția celei hotărâte prin hotărâre judecătorească, trebuie supusă cel puțin unei hotărâri a adunării generale, care hotărăște în conformitate cu normele privind cvorumul și majoritatea prevăzute la articolul 40, fără a aduce atingere articolelor 36 și 37. Decizia adunării se publică sub forma prevăzută de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

Notificarea de convocare a adunării generale trebuie să specifice cel puțin scopul și modul de realizare a reducerii.

Articolul 31

Dacă există mai multe categorii de acțiuni, hotărârea adunării generale privind o reducere a capitalului subscris este supusă unui vot separat, cel puțin pentru fiecare categorie de acționari ale căror drepturi sunt afectate de operațiunea în cauză.

Articolul 32

(1)   În cazul unei reduceri a capitalului subscris, cel puțin creditorii ale căror creanțe sunt anterioare publicării deciziei de reducere au cel puțin dreptul de a obține o garanție pentru creanțele care nu au devenit exigibile până la data publicării. Prin legislațiile statelor membre se stabilesc condițiile de exercitare a acestui drept. Prin acestea nu este eliminat acest drept decât dacă creditorul posedă garanții corespunzătoare sau dacă acestea din urmă nu sunt necesare având în vedere patrimoniul societății.

(2)   De asemenea, prin legislațiile statelor membre se prevede cel puțin că reducerea nu are efect și nu se fac plăți în beneficiul acționarilor până când creditorii nu vor fi obținut satisfacție sau o instanță nu va fi decis neonorarea solicitărilor creditorilor.

(3)   Prezentul articol se aplică dacă reducerea capitalului subscris se realizează prin exonerarea totală sau parțială de la plata soldului contribuțiilor acționarilor.

Articolul 33

(1)   În cazul unei reduceri a capitalului subscris efectuată cu scopul de a compensa pierderile suferite sau de a include anumite sume într-o rezervă, statele membre nu e necesar să aplice articolul 32 cu condiția ca, după această operațiune, cuantumul rezervei în cauză să nu depășească 10 % din capitalul subscris redus. Exceptând cazul unei reduceri a capitalului subscris, rezerva în cauză nu poate fi repartizată acționarilor; rezerva poate fi utilizată doar pentru compensarea pierderilor suferite sau pentru majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervei în cauză, în măsura în care statele membre permit o astfel de operațiune.

(2)   În cazurile menționate la alineatul (1), legislațiile statelor membre trebuie să prevadă cel puțin măsurile necesare pentru a garanta că sumele derivând din reducerea capitalului social nu pot fi utilizate pentru plăți și repartizare în beneficiul acționarilor sau pentru scutirea acționarilor de obligația de a-și plăti contribuțiile.

Articolul 34

Capitalul subscris nu poate fi redus la un cuantum mai mic decât capitalul minim prevăzut în conformitate cu articolul 6. Statele membre pot permite, totuși, o astfel de reducere, dacă prevăd, de asemenea, că decizia de reducere a capitalului subscris poate avea efect doar atunci când capitalul subscris este majorat la un cuantum cel puțin egal cu capitalul minim prescris.

Articolul 35

În cazul în care prin legislația statului membru se permite amortizarea integrală sau parțială a capitalului subscris fără reducerea acestuia, aceasta impune cel puțin respectarea următoarelor condiții:

(a)

în cazul în care statutul sau actul constitutiv prevăd amortizarea, aceasta din urmă este decisă de adunarea generală care hotărăște cel puțin în condițiile normale de cvorum și majoritate. În cazul în care statutul și actul constitutiv nu prevăd amortizarea, aceasta din urmă este decisă de adunarea generală care hotărăște cel puțin în condițiile de cvorum și majoritate prevăzute la articolul 40. Decizia trebuie publicată sub forma prevăzută de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE;

(b)

doar sumele care pot fi utilizate pentru repartizare în înțelesul articolului 15 alineatul (1) pot fi utilizate pentru amortizare;

(c)

acționarii ale căror acțiuni sunt amortizate își mențin drepturile în societate, cu excepția drepturilor de rambursare a investițiilor lor și de participare la repartizarea unui dividend inițial pentru acțiunile neamortizate.

Articolul 36

(1)   Dacă permite societăților reducerea capitalului subscris prin retragerea obligatorie de acțiuni, legislația unui stat membru impune îndeplinirea cel puțin a următoarelor condiții:

(a)

retragerea obligatorie trebuie să fie prevăzută sau permisă prin statut sau actul constitutiv, înainte de subscrierea acțiunilor care urmează a fi retrase;

(b)

dacă este doar autorizată prin statut sau actul constitutiv, retragerea obligatorie este decisă de către adunarea generală, cu excepția cazului în care a fost unanim aprobată de către acționarii implicați;

(c)

organul societății care decide retragerea obligatorie determină condițiile și modul de retragere, dacă acestea nu au fost stabilite prin statut sau actul constitutiv;

(d)

articolul 32 se aplică, cu excepția acțiunilor integral achiziționate și puse la dispoziția societății cu titlu gratuit sau retrase folosind sume disponibile pentru repartizare în conformitate cu articolul 15 alineatul (1); în aceste cazuri, o sumă egală cu valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, cu echivalentul contabil al tuturor acțiunilor retrase trebuie depusă într-o rezervă. Rezerva în cauză nu poate fi repartizată acționarilor, exceptând cazul unei reduceri a capitalului subscris. Rezerva în cauză poate fi utilizată doar pentru compensarea unor pierderi suferite sau pentru majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervei în cauză, cu condiția ca statele membre să permită o astfel de operațiune;

(e)

decizia de retragere obligatorie se publică sub forma prevăzută de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

(2)   Articolul 30 alineatul (1), articolele 31, 33 și 40 nu se aplică cazurilor menționate la alineatul (1).

Articolul 37

(1)   În cazul unei reduceri a capitalului subscris prin retragerea de acțiuni achiziționate de către societate, direct sau prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, retragerea trebuie întotdeauna decisă de adunarea generală.

(2)   Se aplică articolul 32, cu excepția cazurilor în care acțiunile sunt achiziționate integral și sunt dobândite cu titlu gratuit sau folosind sume disponibile pentru repartizare în conformitate cu articolul 15 alineatul (1); în aceste cazuri, o sumă egală cu valoarea nominală sau, în absența acesteia, cu echivalentul contabil al tuturor acțiunilor retrase trebuie depusă într-o rezervă. Rezerva în cauză nu poate fi repartizată acționarilor, exceptând cazul unei reduceri a capitalului subscris. Rezerva în cauză poate fi utilizată doar pentru compensarea unor pierderi suferite sau pentru majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervei în cauză, cu condiția ca statele membre să permită o astfel de operațiune.

(3)   Articolele 31, 33 și 40 nu se aplică cazurilor menționate la alineatul (1).

Articolul 38

În cazurile care intră sub incidența articolului 35, articolului 36 alineatul (1) litera (b) și articolului 37 alineatul (1), dacă există mai multe categorii de acțiuni, decizia adunării generale privind amortizarea capitalului subscris sau reducerea acestuia prin retragerea de acțiuni este supusă unui vor separat, cel puțin pentru fiecare categorie de acționari ale căror drepturi sunt afectate de operațiunea în cauză.

Articolul 39

Dacă societățile comerciale sunt autorizate să emită acțiuni rambursabile, prin legislația unui stat membru se impune îndeplinirea cel puțin a următoarelor condiții pentru rambursarea acestor acțiuni:

(a)

răscumpărarea trebuie să fie permisă prin statutul sau actul constitutiv al societății înainte de subscrierea acțiunilor care urmează să fie răscumpărate;

(b)

acțiunile trebuie să fie achitate integral;

(c)

condițiile și modul de răscumpărare sunt stabilite prin statutul sau actul constitutiv al societății;

(d)

răscumpărarea se poate face doar utilizând sume disponibile pentru repartizare în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) sau sume obținute dintr-o nouă emisiune realizată în vederea efectuării rambursării în cauză;

(e)

o sumă egală cu valoarea nominală sau, în absența acesteia, cu echivalentul contabil al tuturor acțiunilor răscumpărate trebuie depusă într-o rezervă care nu poate fi repartizată acționarilor, exceptând cazul unei reduceri a capitalului subscris; rezerva în cauză poate fi utilizată doar pentru majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervelor;

(f)

litera (e) nu se aplică dacă răscumpărarea se face cu sume obținute dintr-o nouă emisiune realizată în vederea efectuării rambursării în cauză;

(g)

dacă se prevede plata unei prime către acționari ca urmare a răscumpărării, prima poate fi plătită doar din sumele disponibile pentru repartizare în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) sau dintr-o altă rezervă decât cea menționată la litera (e) care nu poate fi repartizată acționarilor, exceptând cazul unei reduceri a capitalului subscris; rezerva în cauză poate fi utilizată doar pentru majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervelor sau pentru acoperirea costurilor menționate în articolul 3 litera (j) sau a costurilor emisiunii de acțiuni sau obligațiuni sau pentru plata unei prime către deținătorii de acțiuni sau obligațiuni răscumpărabile;

(h)

notificarea răscumpărării se publică sub forma prevăzută de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

Articolul 40

(1)   Prin legislațiile statelor membre se prevede că deciziile menționate la articolele 29 alineatele (4) și (5), 30, 31, 35 și 38 trebuie adoptate cu cel puțin o majoritate de nu mai puțin de două treimi din voturile conferite de titlurile sau capitalul subscris reprezentante.

(2)   Cu toate acestea, prin legislațiile statelor membre poate să se prevadă că este suficientă o majoritate simplă a voturilor menționate la alineatul (1), dacă este reprezentat cel puțin jumătate din capitalul subscris.

Articolul 41

(1)   Statele membre pot deroga de la articolul 9 alineatul (1), articolul 19 alineatul (1) litera (a) prima teză și litera (b) și de la articolele 25, 26 și 29, în măsura în care aceste derogări sunt necesare pentru adoptarea sau aplicarea dispozițiilor destinate să încurajeze participarea la capitalul întreprinderilor a angajaților sau a altor grupuri de persoane definite prin legislația internă.

(2)   Statele membre pot să nu aplice articolul 19 alineatul (1) litera (a) prima teză și articolele 30, 31, 36, 37, 38 și 39 pentru societățile constituite în conformitate cu un act cu putere de lege special, care emit atât acțiuni de capital, cât și acțiuni pentru lucrători, cele din urmă fiind emise în favoarea angajaților societății ca organism, aceștia fiind reprezentanți la adunările generale ale acționarilor prin delegați cu drept de vot.

Articolul 42

În scopul punerii în aplicare a prezentei directive, prin actele cu putere de lege ale statelor membre se asigură tratamentul egal al tuturor acționarilor aflați în condiții identice.

Articolul 43

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre pot să nu aplice articolul 3 literele (g), (i), (j) și (k) pentru societățile existente la data intrării în vigoare a dispozițiilor menționate în alineatul (1).

Statele membre pot să prevadă ca celelalte dispoziții ale prezentei directive să nu se aplice pentru aceste societăți decât după 18 luni de la data în cauză.

Cu toate acestea, acest termen poate fi de trei ani în cazul articolelor 6 și 9 și de cinci ani în cazul societăților neînregistrate din Regatul Unit și Irlanda.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 44

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 1976.

Pentru Comisie

Președintele

M. VAN DER STOEL


(1)  JO C 114, 11.11.1971, p. 18.

(2)  JO C 88, 6.9.1971, p. 1.

(3)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.

(4)  JO L 327, 19.12.1975, p. 4.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

21


31978L0660


L 222/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A PATRA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 25 iulie 1978

în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale

(78/660/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54 alineatul (3) litera (g),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât coordonarea dispozițiilor de drept intern privind structura și conținutul conturilor anuale și al rapoartelor de gestiune, metodele de evaluare, precum și publicitatea acestor documente în ceea ce privește, în special, societatea comercială pe acțiuni și societatea comercială cu răspundere limitată prezintă o importanță deosebită pentru protecția asociaților și a terților;

întrucât coordonarea simultană se impune în aceste domenii pentru formele de societăți comerciale menționate, deoarece, pe de o parte, activitățile acestor societăți se extind frecvent dincolo de frontierele teritoriilor lor naționale și, pe de altă parte, aceste societăți nu oferă terților garanții peste valoarea patrimoniului lor social; întrucât, în plus, necesitatea și urgența unei astfel de coordonări a fost recunoscută și confirmată prin articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 68/151/CEE (3);

întrucât este necesar, în plus, să se prevadă în cadrul Comunității condiții juridice echivalente minime în ceea ce privește extinderea informațiilor financiare care ar trebui aduse la cunoștința publicului de către societăți comerciale concurente;

întrucât conturile anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare, precum și a rezultatelor societății comerciale; întrucât, în acest sens, trebuie prevăzute structuri cu caracter obligatoriu pentru stabilirea bilanțului și a contului de profit și pierderi și întrucât trebuie stabilit conținutul minim al anexei, precum și al raportului de gestiune; întrucât, se pot cu toate acestea acorda derogări pentru anumite societăți comerciale de importanță economică și socială redusă;

întrucât diversele metode de evaluare trebuie coordonate în măsura necesară pentru a se asigura comparabilitatea și echivalența informațiilor cuprinse în conturile anuale;

întrucât conturile anuale ale tuturor societăților comerciale cărora li se aplică prezenta directivă trebuie să facă obiectul unei publicități în conformitate cu Directiva 68/151/CEE; întrucât, cu toate acestea, și în acest domeniu se pot acorda anumite derogări în favoarea societăților mici și mijlocii;

întrucât conturile anuale trebuie auditate de persoane autorizate ale căror calificări minime vor fi supuse unei coordonări ulterioare și întrucât doar societățile mici pot fi scutite de obligația de auditare;

întrucât, dacă o societate comercială aparține unui grup, este de dorit să se publice conturi de grup care să ofere o imagine fidelă a activităților grupului ca întreg; întrucât, până la intrarea în vigoare a Directivei Consiliului privind conturile consolidate, sunt cu toate acestea necesare derogări de la anumite dispoziții ale prezentei directive;

întrucât, pentru a depăși dificultățile generate de situația actuală a legislației din anumite state membre, termenul acordat pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale prezentei directive trebuie să fie mai lung decât termenul prevăzut în general în acest sens,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Măsurile de coordonare prevăzute prin prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind următoarele forme de societăți comerciale:

în Germania:

die Aktiengesellschaft, die Kommanditgesellschaft auf Aktien, die Gesellschaft mit beschränkter Haftung;

în Belgia:

la société anonymede naamloze vennootschap, la société en commandite par actionsde commanditaire vennootschap op aandelen, la société de personnes à responsabilité limitéede personenvennootschap met beperkte aansprakelijkheid;

în Danemarca:

aktieselskaber, kommanditaktieselskaber, anpartsselskaber;

în Franța:

la société anonyme, la société en commandite par actions, la société à responsabilité limitée;

în Irlanda:

public companies limited by shares or by guarantee, private companies limited by shares or by guarantee;

În Italia:

la società per azioni, la società in accomandita per azioni, la società a responsabilità limitata;

În Luxemburg:

la société anonyme, la société en commandite par actions, la société à responsabilité limitée;

În Țările de Jos:

de naamloze vennootschap, de besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid;

În Regatul Unit:

public companies limited by shares or by guarantee, private companies limited by shares or by guarantee.

(2)   Până la o ulterioară coordonare, statele membre pot să nu aplice dispozițiile prezentei directive băncilor și altor instituții financiare sau societăților de asigurări.

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Articolul 2

(1)   Conturile anuale includ bilanțul, contul de profit și pierderi și anexa la situația financiară anuală. Aceste documente formează un întreg.

(2)   Conturile anuale sunt întocmite clar și în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

(3)   Conturile anuale oferă o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare, precum și a rezultatelor societății.

(4)   Dacă punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei directive nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă în sensul alineatului (3), trebuie furnizate informații suplimentare.

(5)   Dacă, în cazuri excepționale, aplicarea unei dispoziții din prezenta directivă se dovedește contrară obligației prevăzute la alineatul (3), trebuie să se facă o derogare de la dispoziția în cauză, pentru a se oferi o imagine fidelă în sensul alineatului (3). Orice astfel de derogare trebuie menționată în anexa la situația financiară anuală, împreună cu o explicație a motivelor sale și o declarație privind efectele derogării în cauză asupra patrimoniului, asupra situației financiare și asupra rezultatelor. Statele membre pot să precizeze cazurile excepționale și să prevadă regimul derogatoriu corespunzător.

(6)   Statele membre pot autoriza sau impune dezvăluirea în conturile anuale a altor informații în plus față de cele care trebuie dezvăluite în conformitate cu prezenta directivă.

SECȚIUNEA 2

Dispoziții generale privind bilanțul și contul de profit și pierderi

Articolul 3

Structura bilanțului și a contului de profit și pierderi, în special în ceea ce privește forma de prezentare, nu poate fi modificată de la un exercițiu financiar la altul. În cazuri excepționale, sunt permise derogări de la acest principiu. Orice astfel de derogare trebuie menționată în anexa la situația financiară anuală, împreună cu o explicație a motivelor care au determinat-o.

Articolul 4

(1)   În bilanț și în contul de profit și pierderi, posturile menționate în articolele 9, 10 și 23-26 trebuie menționate separat, în ordinea indicată. O subdivizare mai detaliată a posturilor este autorizată cu condiția respectării structurii. Se pot adăuga noi posturi în măsura în care conținutul acestora nu este acoperit de nici unul dintre posturile prevăzute de structură. Subdivizarea sau adăugarea de noi posturi pot fi impuse de statele membre.

(2)   Structura, nomenclatura și terminologia posturilor din bilanț și din contul de profit și pierderi care sunt precedate de cifre arabe trebuie adaptate în cazurile în care natura specifică a unei societăți impune acest lucru. O astfel de adaptare poate fi impusă de statele membre întreprinderilor care fac parte dintr-un anumit sector economic.

(3)   Posturile din bilanț și din contul de profit și pierderi care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate, dacă:

(a)

ele reprezintă o sumă neglijabilă în ceea ce privește obiectivele de la articolul 2 alineatul (3) sau

(b)

o astfel de combinație oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiția ca posturile astfel combinate să fie tratate separat în anexa la situația financiară anuală. O astfel de combinație poate fi impusă de statele membre.

(4)   Pentru fiecare post din bilanț și din contul de profit și pierderi trebuie menționată cifra referitoare la postul corespunzător exercițiului financiar anterior. Statele membre pot să prevadă că, dacă aceste cifre nu sunt comparabile, cifra pentru exercițiul anterior trebuie ajustată. În orice caz, absența comparabilității și orice ajustare trebuie menționate în anexa la situația financiară anuală, însoțite de comentarii relevante.

(5)   Cu excepția cazurilor în care există un post corespunzător exercițiului financiar anterior în sensul alineatului (4), un post din bilanț sau din contul de profit și pierderi pentru care nu există cifre nu va fi indicat.

Articolul 5

(1)   Prin derogare de la articolul 4 alineatele (1) și (2), statele membre pot să prevadă structuri speciale pentru conturile anuale ale societăților de investiții, precum și pentru cele ale holdingurilor financiare, cu condiția ca structurile în cauză să ofere o imagine a acestor societăți echivalentă cu cea prevăzută la articolul 2 alineatul (3).

(2)   În înțelesul prezentei directive, „societăți de investiții” înseamnă exclusiv:

(a)

societățile al căror obiect unic de activitate este plasarea fondurilor lor în diverse valori mobiliare, valori imobiliare și alte active, cu singurul scop de a repartiza riscurile de investiție și de a oferi acționarilor și asociaților lor beneficiile rezultate din gestionarea activelor lor;

(b)

societățile asociate cu societăți de investiții cu capital fix, dacă obiectul unic de activitate al societăților astfel asociate este achiziționarea de acțiuni integral liberate emise de societățile de investiții în cauză, fără a aduce atingere articolului 20 alineatul (1) litera (h) din Directiva 77/91/CEE (4).

(3)   În înțelesul prezentei directive, „holdinguri financiare” înseamnă societățile al căror obiect unic de activitate este de a achiziționa participații la alte întreprinderi și de a gestiona și valorifica aceste participații, fără a se implica direct sau indirect în gestionarea întreprinderilor în cauză, fără a aduce atingere drepturilor pe care holdingurile financiare le dețin în calitate de acționari. Respectarea limitelor impuse activităților acestor societăți trebuie să poată fi controlată de către o autoritate administrativă sau judecătorească.

Articolul 6

Statele membre pot autoriza sau impune adaptarea structurii bilanțului și a contului de profit și pierderi pentru a include alocarea profitului și a pierderilor.

Articolul 7

Orice compensare între posturile de activ și pasiv sau între posturile de venituri și cheltuieli este interzisă.

SECȚIUNEA 3

Structura bilanțului

Articolul 8

Pentru prezentarea bilanțului, statele membre pot să prevadă una sau ambele structuri prevăzute la articolele 9 și 10. Dacă se prevăd ambele structuri, un stat membru poate permite societăților să aleagă între ele.

Articolul 9

A.

Capital subscris nevărsat

din care solicitat:

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea capitalului solicitat în pasiv. În acest caz, capitalul care a fost solicitat, dar nu a fost încă vărsat, trebuie să figureze fie la postul A de activ, fie la postul D II 5 de activ.

B.

Cheltuieli de constituire

conform definiției date prin legislația internă și în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor în activ. Legislația internă poate să prevadă, de asemenea, includerea cheltuielilor de constituire ca prim post la „Active necorporale”.

C.

Active fixe

I.

Active necorporale

1.

Costuri de cercetare și dezvoltare, în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor ca elemente de activ.

2.

Concesiuni, brevete, licențe, mărci, precum și drepturi și valori similare, dacă au fost:

(a)

achiziționate cu titlu oneros și nu trebuie înregistrate la postul C I 3 sau

(b)

create de întreprinderea în sine, în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor ca elemente de activ.

3.

Fondul de comerț, în măsura în care a fost achiziționat cu titlu oneros.

4.

Plăți în avans.

II.

Active corporale

1.

Terenuri și construcții.

2.

Instalații tehnice și mașini.

3.

Alte instalații, utilaj și mobilier.

4.

Plăți în avans și active corporale în curs de construcție.

III.

Active financiare

1.

Participații la întreprinderi afiliate.

2.

Creanțe ale întreprinderilor afiliate.

3.

Participații.

4.

Creanțe ale întreprinderilor cu care societatea are legături prin participații.

5.

Investiții deținute ca active fixe.

6.

Alte împrumuturi.

7.

Acțiuni sau părți sociale proprii (cu indicarea valorii lor nominale sau, în absența unei valori nominale, a echivalentului lor contabil), în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor în bilanț.

D.

Active circulante

I.

Stocuri

1.

Materii prime și consumabile.

2.

Produse în curs de execuție.

3.

Produse finite și mărfuri.

4.

Plăți în avans.

II.

Creanțe

(Cuantumul creanțelor a căror durată reziduală depășește un an trebuie înregistrat separat pentru fiecare post.)

1.

Creanțe din vânzări și prestări de servicii.

2.

Creanțe ale întreprinderilor afiliate.

3.

Creanțe ale întreprinderilor cu care societatea are legături prin participații.

4.

Alte creanțe.

5.

Capital subscris solicitat, dar nevărsat (dacă legislația internă nu prevede înregistrarea capitalului solicitat în postul A de activ).

6.

Conturi de regularizare (dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora ca element de activ la postul E).

III.

Valori mobiliare

1.

Participații la întreprinderi afiliate.

2.

Acțiuni sau părți sociale proprii (cu indicarea valorii lor nominale sau, în absența unei valori nominale, a echivalentului lor contabil), în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor în bilanț.

3.

Alte valori mobiliare.

IV.

Lichidități în bănci și în casierie

E.

Conturi de regularizare

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora ca element de activ la postul D II 6).

F.

Pierderea exercițiului financiar

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea pierderii la postul A VI din pasiv).

A.

Capitaluri proprii

I.

Capital subscris

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea la acest post a capitalului solicitat. În acest caz, cuantumul capitalului subscris și cuantumul capitalului vărsat trebuie menționate separat).

II.

Prime de emisiune

III.

Rezervă de reevaluare

IV.

Rezerve

1.

Rezerva legală, în măsura în care legislația internă impune constituirea unei astfel de rezerve.

2.

Rezerva pentru acțiuni sau părți sociale proprii, în măsura în care legislația internă impune constituirea unei astfel de rezerve, fără a aduce atingere articolului 22 alineatul (1) litera (b) din Directiva 77/91/CEE.

3.

Rezerve statutare.

4.

Alte rezerve.

V.

Rezultate reportate

VI.

Rezultatul exercițiului

(dacă legislația internă nu impune ca acesta să fie înregistrat la postul F de activ sau la postul E de pasiv).

B.

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

1.

Provizioane pentru pensii și obligații similare.

2.

Provizioane pentru impozite.

3.

Alte provizioane.

C.

Datorii

(Cuantumul datoriilor a căror durată reziduală nu depășește un an și cuantumul datoriilor a căror durată reziduală depășește un an trebuie înregistrate separat pentru fiecare post, precum și pentru totalul acestor posturi.)

1.

Împrumuturi obligatare, cu menționarea separată a împrumuturilor convertibile.

2.

Sume datorate instituțiilor de credit.

3.

Plăți încasate în avans pentru comenzi în măsura în care nu sunt înregistrate separat ca deduceri din stocuri.

4.

Sume datorate pentru achiziții și prestări de servicii.

5.

Efecte de comerț reprezentând datorii.

6.

Sume datorate întreprinderilor afiliate.

7.

Sume datorate întreprinderilor cu care societatea are legături prin participații.

8.

Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii cu titlu de securitate socială.

9.

Conturi de regularizare (dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora ca element de pasiv la postul D).

D.

Conturi de regularizare

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora ca element de pasiv la postul C 9).

E.

Profitul exercițiului

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea profitului ca element de pasiv la postul A VI).

Articolul 10

A.

Capital subscris nevărsat

din care a fost solicitat:

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea capitalului solicitat la postul L. În acest caz, capitalul care a fost solicitat, dar nu a fost încă vărsat, trebuie înregistrat fie la postul A, fie la postul D II 5).

B.

Cheltuieli de constituire

conform definiției date prin legislația internă și în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor ca element de activ. Legislația internă poate să prevadă, de asemenea, includerea cheltuielilor de constituire ca primul post de la „Active necorporale”.

C.

Active fixe

I.

Active necorporale

1.

Costuri de cercetare și dezvoltare, în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor ca elemente de activ.

2.

Concesiuni, brevete, licențe, mărci, precum și drepturi și valori similare, dacă au fost:

(a)

achiziționate cu titlu oneros și nu trebuie înregistrate la postul C I 3 sau

(b)

create de întreprinderea în sine, în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor ca elemente de activ.

3.

Fondul de comerț, în măsura în care a fost achiziționat cu titlu oneros.

4.

Plăți în avans.

II.

Active corporale

1.

Terenuri și construcții.

2.

Instalații tehnice și mașini.

3.

Alte instalații, utilaj și mobilier.

4.

Plăți în avans și active corporale în curs de construcție.

III.

Active financiare

1.

Participații la întreprinderi afiliate.

2.

Creanțe ale întreprinderilor afiliate.

3.

Participații.

4.

Creanțe ale întreprinderilor cu care societatea are legături prin participații.

5.

Titluri deținute ca active fixe.

6.

Alte împrumuturi.

7.

Acțiuni sau părți sociale proprii (cu indicarea valorii lor nominale sau, în absența unei valori nominale, a echivalentului lor contabil), în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor în bilanț.

D.

Active circulante

I.

Stocuri

1.

Materii prime și consumabile.

2.

Produse în curs de execuție.

3.

Produse finite și mărfuri.

4.

Plăți în avans.

II.

Creanțe

(Cuantumul creanțelor a căror durată reziduală depășește un an trebuie înregistrat separat pentru fiecare post)

1.

Creanțe din vânzări și prestări de servicii.

2.

Creanțe ale întreprinderilor afiliate.

3.

Creanțe ale întreprinderilor cu care societatea are legături prin participații.

4.

Alte creanțe.

5.

Capital subscris solicitat, dar nevărsat (dacă legislația internă nu prevede înregistrarea capitalului solicitat la postul A).

6.

Conturi de regularizare (dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora la postul E).

III.

Valori mobiliare

1.

Participații la întreprinderi afiliate.

2.

Acțiuni sau părți sociale proprii (cu indicarea valorii lor nominale sau, în absența unei valori nominale, a echivalentului lor contabil), în măsura în care legislația internă permite înregistrarea lor în bilanț.

3.

Alte valori mobiliare.

IV.

Lichidități în bănci și în casierie

E.

Conturi de regularizare

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora la postul D II 6).

F.

Datorii a căror durată reziduală nu depășește un an

1.

Împrumuturi obligatare, cu menționarea separată a împrumuturilor convertibile.

2.

Sume datorate instituțiilor de credit.

3.

Plăți încasate în avans pentru comenzi în măsura în care nu sunt înregistrate separat ca deduceri din stocuri.

4.

Sume datorate pentru achiziții și prestări de servicii.

5.

Efecte de comerț reprezentând datorii.

6.

Sume datorate întreprinderilor afiliate.

7.

Sume datorate întreprinderilor cu care societatea are legături prin participații.

8.

Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii cu titlu de securitate socială.

9.

Conturi de regularizare (dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora la postul K).

G.

Activ circulant (inclusiv conturile de regularizare, dacă sunt înregistrate la postul E) cu o valoare superioară datoriilor a căror durată reziduală nu depășește un an (inclusiv conturile de regularizare, dacă sunt înregistrate la postul K).

H.

Cuantumul total al elementelor de activ după deducerea datoriilor a căror durată reziduală nu depășește un an

I.

Datorii a căror durată reziduală depășește un an

1.

Împrumuturi obligatare, cu menționarea separată a împrumuturilor convertibile.

2.

Sume datorate instituțiilor de credit.

3.

Plăți încasate în avans pentru comenzi în măsura în care nu sunt înregistrate separat ca deduceri din stocuri.

4.

Sume datorate pentru achiziții și prestări de servicii.

5.

Efecte de comerț reprezentând datorii.

6.

Sume datorate întreprinderilor afiliate.

7.

Sume datorate întreprinderilor cu care societatea are legături prin participații.

8.

Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii cu titlu de securitate socială.

9.

Conturi de regularizare (dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora la postul K).

J.

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

1.

Provizioane pentru pensii și obligații similare.

2.

Provizioane pentru impozite.

3.

Alte provizioane.

K.

Conturi de regularizare

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea acestora fie la postul F 9, fie la postul I 9 sau la ambele).

L.

Capitaluri proprii

I.

Capital subscris

(dacă legislația internă nu prevede înregistrarea la acest post a capitalului solicitat. În acest caz, cuantumul capitalului subscris și cuantumul capitalului vărsat trebuie menționate separat).

II.

Prime de emisiune

III.

Rezervă de reevaluare

IV.

Rezerve

1.

Rezervă legală, în măsura în care legislația internă impune constituirea unei astfel de rezerve.

2.

Rezervă pentru acțiuni sau părți sociale proprii, în măsura în care legislația internă impune o astfel de rezervă, fără a aduce atingere articolului 22 alineatul (1) litera (b) din Directiva 77/91/CEE.

3.

Rezerve statutare.

4.

Alte rezerve.

V.

Rezultate reportate

VI.

Rezultatul exercițiului.

Articolul 11

Statele membre pot să permită societăților care, la data închiderii bilanțului, nu depășesc limitele a două din următoarele trei criterii:

totalul bilanțului: 1 000 000 unități de cont europene;

cuantumul net al cifrei de afaceri: 2 000 000 unități de cont europene;

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50,

să întocmească bilanțuri prescurtate incluzând doar posturile precedate de litere și cifre romane în articolele 9 și 10, menționând separat informațiile solicitate între paranteze la posturile D II de activ și C de pasiv în articolul 9 și la postul D II în articolul 10, dar în mod global pentru fiecare post.

Articolul 12

(1)   Dacă la data închiderii bilanțului, o societate comercială tocmai a depășit sau a încetat să depășească limitele a două din cele trei criterii menționate la articolul 11, acest lucru afectează aplicarea derogării prevăzute la articolul în cauză doar dacă se repetă în două exerciții financiare consecutive.

(2)   Pentru transformarea în monedele naționale, cuantumurile exprimate în unități de cont europene precizate la articolul 11 pot fi majorate, dar cu cel mult 10 %.

(3)   Totalul bilanțului menționat la articolul 11 este format din elemente de activ înregistrate la posturile A-E în structura prezentată în articolul 9 sau la posturile A-E din structura prezentată la articolul 10.

Articolul 13

(1)   Dacă un element de activ sau de pasiv ține de mai multe posturi din structura bilanțului, relația sa cu alte posturi trebuie indicată fie la postul la care figurează, fie în anexa la situația financiară, dacă această indicație este esențială pentru înțelegerea conturilor anuale.

(2)   Acțiunile și părțile sociale proprii, precum și participațiile la întreprinderi afiliate, pot fi înregistrate doar la posturile prevăzute în acest sens.

Articolul 14

Dacă nu există nici o obligație de a le înregistra în pasiv, toate angajamentele asumate în temeiul unei garanții de orice fel trebuie menționate separat la sfârșitul bilanțului sau în anexa la situația financiară, făcându-se distincție între diversele categorii de garanții prevăzute prin legislația internă și menționându-se expres orice garanție reală oferită. Angajamentele de acest tip în relațiile cu întreprinderile afiliate se menționează separat.

SECȚIUNEA 4

Dispoziții speciale cu privire la anumite posturi din bilanț

Articolul 15

(1)   Elementele de patrimoniu sunt înregistrate ca active fixe sau active circulante, în funcție de scopul căruia le sunt destinate.

(2)   Activele fixe includ elementele de patrimoniu care sunt destinate a fi utilizate continuu în desfășurarea activităților întreprinderii.

(3)

(a)

Mișcările diverselor posturi de active fixe trebuie menționate în bilanț sau în anexa la situația financiară. În acest scop, începând cu prețul de achiziție sau costul de producție, se menționează separat pentru fiecare post de active fixe, intrările, ieșirile și transferurile din cursul exercițiului financiar, pe de o parte, și ajustările cumulative valorice la data închiderii bilanțului și rectificările făcute în fiecare exercițiu financiar ajustărilor valorice din exercițiul financiar anterior, pe de altă parte. Ajustările valorice trebuie menționate fie în bilanț, ca deduceri clare de la postul relevant, fie în anexa la situația financiară;

(b)

dacă, la întocmirea primelor conturi anuale în conformitate cu prezenta directivă, prețul de achiziție sau costul de producție a unui element de active fixe nu poate fi determinat fără cheltuieli sau întârzieri nejustificate, valoarea reziduală la începutul exercițiului financiar poate fi considerată ca preț de achiziție sau cost de producție. Aplicarea prezentei dispoziții trebuie menționată în anexa la situația financiară;

(c)

dacă se aplică articolul 33, mișcările diverselor posturi de active fixe menționate la litera (a) din prezentul alineat trebuie menționate începând cu prețul de achiziție sau costul de producție determinate prin reevaluare.

(4)   Alineatul (3) literele (a) și (b) se aplică pentru prezentarea postului „Cheltuieli de constituire”.

Articolul 16

Drepturile reale imobiliare și alte drepturi similare, definite prin legislația internă, trebuie înregistrate la postul „Terenuri și construcții”.

Articolul 17

În înțelesul prezentei directive, „participații” înseamnă drepturi în capitalul altor întreprinderi, materializate sau nu prin titluri, care, creând o legătură durabilă cu acestea, sunt destinate să contribuie la activitățile societății. Deținerea unei părți din capitalul unei alte societăți este presupusă a fi o participație, dacă depășește procentul stabilit de statele membre la un nivel care nu poate fi mai mare de 20 %.

Articolul 18

Cheltuielile înregistrate în cursul exercițiului financiar, dar care privesc exercițiul financiar următor, împreună cu orice venit care, deși privește exercițiul financiar în cauză, nu este exigibil înainte de încheierea acestuia, trebuie înregistrate la postul „Conturi de regularizare”. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă ca veniturile în cauză să figureze printre creanțe. Dacă venitul în cauză este important, el trebuie menționat în anexa la situația financiară.

Articolul 19

Ajustările valorice includ toate ajustările destinate să țină cont de deprecierea, definitivă sau nu, a elementelor de patrimoniu, constatată la data închiderii bilanțului.

Articolul 20

(1)   Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt destinate acoperirii pierderilor sau datoriilor a căror natură este clar definită și care, la data închiderii bilanțului, sunt fie probabile, fie sigure, dar în privința cărora nu sunt determinate valoarea sau data la care urmează să survină.

(2)   Statele membre pot autoriza, de asemenea, constituirea de provizioane destinate să acopere cheltuieli care sunt generate în exercițiul financiar respectiv sau într-un exercițiu financiar anterior, a căror natură este clar definită și care, la data închiderii bilanțului, sunt fie probabile, fie sigure, dar în privința cărora nu sunt determinate valoarea sau data la care urmează să survină.

(3)   Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorii elementelor de activ.

Articolul 21

Veniturile exigibile înainte de data închiderii bilanțului, dar care privesc un exercițiu financiar ulterior, împreună cu orice cheltuieli care, deși privesc exercițiul financiar în cauză, vor fi achitate în cursul exercițiului financiar ulterior, trebuie înregistrate la postul „Conturi de regularizare”. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă ca cheltuielile în cauză să figureze printre datorii. Dacă cheltuielile în cauză sunt importante, ele trebuie menționate în anexa la situația financiară.

SECȚIUNEA 5

Structura contului de profit și pierderi

Articolul 22

Pentru prezentarea contului de profit și pierderi, statele membre prevăd una sau mai multe dintre structurile prevăzute la articolele 23-26. Dacă prevede mai multe structuri, un stat membru poate permite societăților să aleagă între structurile în cauză.

Articolul 23

1.

Cuantumul net al cifrei de afaceri.

2.

Variații ale stocurilor de produse finite și în curs de fabricație.

3.

Lucrări efectuate de societate în regie proprie și reflectate în activ.

4.

Alte venituri din exploatare.

5.

(a)

Cheltuieli cu materii prime și consumabile;

(b)

alte cheltuieli externe.

6.

Cheltuieli cu personalul:

(a)

salarii și beneficii;

(b)

cheltuieli sociale, cu menționarea separată a contribuțiilor pentru pensii.

7.

(a)

Ajustări valorice pentru cheltuieli de constituire și active fixe corporale și necorporale;

(b)

ajustări valorice pentru active circulante, în măsura în care depășesc cuantumul ajustărilor valorice normale în cadrul întreprinderii.

8.

Alte cheltuieli de exploatare.

9.

Venituri din participații, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

10.

Venituri din alte valori mobiliare și creanțe înregistrate ca active fixe, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

11.

Alte dobânzi și venituri asimilate, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

12.

Ajustări valorice ale activelor financiare și ale valorilor mobiliare înregistrate ca active fixe.

13.

Dobânzi datorate și cheltuieli asimilate, cu menționarea separată a celor privind întreprinderi afiliate.

14.

Impozit pe rezultatul din activități ordinare.

15.

Rezultatul net din activități ordinare.

16.

Venituri extraordinare.

17.

Cheltuieli extraordinare.

18.

Rezultatul din activități extraordinare.

19.

Impozite pe rezultatul din activități extraordinare.

20.

Alte impozite neincluse la posturile anterioare.

21.

Rezultatul exercițiului.

Articolul 24

A.

Cheltuieli

1.

Scăderea stocurilor de produse finite și în curs de execuție.

2.

(a)

Cheltuieli cu materii prime și consumabile;

(b)

alte cheltuieli externe.

3.

Cheltuieli cu personalul:

(a)

salarii și beneficii;

(b)

cheltuieli sociale, cu menționarea separată a contribuțiilor pentru pensii.

4.

(a)

Ajustări valorice pentru cheltuieli de constituire și active fixe corporale și necorporale;

(b)

ajustări valorice pentru active circulante, în măsura în care depășesc cuantumul ajustărilor valorice normale în cadrul întreprinderii.

5.

Alte cheltuieli de exploatare.

6.

Ajustări valorice ale activelor financiare și ale valorilor mobiliare înregistrate ca active circulante.

7.

Dobânzi datorate și cheltuieli asimilate, cu menționarea separată a celor privind întreprinderi afiliate.

8.

Impozite pe rezultatul din activități ordinare.

9.

Rezultatul net din activități ordinare.

10.

Cheltuieli extraordinare.

11.

Impozit pe rezultatul din activități extraordinare.

12.

Alte impozite neincluse la posturile anterioare.

13.

Rezultatul exercițiului.

B.

Venituri

1.

Cuantumul net al cifrei de afaceri.

2.

Majorări ale stocurilor de produse finite și în curs de execuție.

3.

Lucrări efectuate de întreprindere în regie proprie și reflectate în activ.

4.

Alte venituri din exploatare.

5.

Venituri din participații, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

6.

Venituri din alte valori mobiliare și creanțe înregistrate ca active fixe, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

7.

Alte dobânzi și venituri asimilate, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

8.

Rezultatul net din activități ordinare.

9.

Venituri extraordinare.

10.

Rezultatul exercițiului.

Articolul 25

1.

Cuantumul net al cifrei de afaceri.

2.

Costuri de producție ale prestațiilor furnizate pentru realizarea cifrei de afaceri (inclusiv ajustări valorice).

3.

Rezultatul brut din cifra de afaceri.

4.

Costuri de distribuție (inclusiv ajustări valorice).

5.

Cheltuieli generale administrative (inclusiv ajustări valorice).

6.

Alte venituri de exploatare.

7.

Venituri din participații, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

8.

Venituri din alte valori mobiliare și creanțe înregistrate ca active fixe, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

9.

Alte dobânzi și venituri asimilate, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

10.

Ajustări valorice ale activelor financiare și ale valorilor mobiliare înregistrate ca active circulante.

11.

Dobânzi datorate și cheltuieli asimilate, cu menționarea separată a celor privind întreprinderi afiliate.

12.

Impozit pe rezultatul din activități ordinare.

13.

Rezultatul net din activități ordinare.

14.

Venituri extraordinare.

15.

Cheltuieli extraordinare.

16.

Rezultatul din activități extraordinare.

17.

Impozite pe rezultatul din activități extraordinare.

18.

Alte impozite neincluse la posturile anterioare.

19.

Rezultatul exercițiului.

Articolul 26

A.

Cheltuieli

1.

Costuri de producție ale prestațiilor furnizate pentru realizarea cifrei de afaceri (inclusiv ajustări valorice).

2.

Costuri de distribuție (inclusiv ajustări valorice).

3.

Cheltuieli generale administrative (inclusiv ajustări valorice).

4.

Ajustări valorice ale activelor financiare și ale valorilor mobiliare înregistrate ca active circulante.

5.

Dobânzi datorate și cheltuieli asimilate, cu menționarea separată a celor privind întreprinderi afiliate.

6.

Impozite pe rezultatul din activități ordinare.

7.

Rezultatul net din activități ordinare.

8.

Cheltuieli extraordinare.

9.

Impozite pe rezultatul din activități extraordinare.

10.

Alte impozite neincluse la posturile anterioare.

11.

Rezultatul exercițiului.

B.

Venituri

1.

Cuantumul net al cifrei de afaceri.

2.

Alte venituri de exploatare.

3.

Venituri din participații, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

4.

Venituri din alte valori mobiliare și creanțe înregistrate ca active fixe, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

5.

Alte dobânzi și venituri asimilate, cu menționarea separată a celor obținute de la întreprinderi afiliate.

6.

Rezultatul net din activități ordinare.

7.

Venituri extraordinare.

8.

Rezultatul exercițiului.

Articolul 27

Statele membre pot permite societăților care, la data închiderii bilanțului, nu depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii:

totalul bilanțului: 4 milioane de unități europene de cont;

cuantumul net al cifrei de afaceri: 8 milioane de unități europene de cont;

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250,

să adopte structuri diferite de cele prevăzute la articolele 23-26 în următoarele limite:

(a)

la articolul 23: posturile de la 1 la 5, inclusiv, pot fi combinate într-un singur post, denumit „Rezultatul brut”;

(b)

la articolul 24: posturile A 1, A 2 și de la B 1 la B 4, inclusiv, pot fi combinate într-un singur post, denumit „Rezultatul brut”;

(c)

la articolul 25: posturile 1, 2, 3 și 6 pot fi combinate într-un singur post, denumit „Rezultatul brut”;

(d)

la articolul 26, posturile A 1, B 1 și B 2 pot fi combinate într-un singur post, denumit „Rezultatul brut”.

Se aplică articolul 12.

SECȚIUNEA 6

Dispoziții speciale cu privire la anumite posturi din contul de profit și pierderi

Articolul 28

Cuantumul net al cifrei de afaceri include sumele derivate din vânzarea de produse și prestarea de servicii incluse în activitățile ordinare ale societății, după deducerea reducerilor pentru vânzări și a taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite direct corelate cu cifra de afaceri.

Articolul 29

(1)   Veniturile sau cheltuielile generate altfel decât în cursul activităților ordinare ale societății trebuie înregistrate la postul „Venituri extraordinare” și „Cheltuieli extraordinare”.

(2)   Cu excepția cazului în care veniturile și cheltuielile menționate la alineatul (1) sunt de mică importanță pentru evaluarea rezultatelor, anexa la situația financiară trebuie să includă explicații privind cuantumul și natura acestor venituri și cheltuieli. Aceste dispoziții se aplică și veniturilor și cheltuielilor privind un alt exercițiu financiar.

Articolul 30

Statele membre pot permite înregistrarea cuantumului total al impozitului pe rezultatul din activități ordinare și al impozitului pe rezultatul din activități extraordinare în contul de profit și pierderi înainte de postul „Alte impozite neincluse la posturile anterioare”. În acest caz, postul „Rezultatul net din activități ordinare” este exclus din structurile prevăzute la articolele 23-26.

Dacă se aplică prezenta derogare, societățile trebuie să menționeze în anexa la situația financiară proporțiile în care impozitele pe rezultatul exercițiului afectează rezultatul din activități ordinare și „Rezultatul extraordinar”.

SECȚIUNEA 7

Norme de evaluare

Articolul 31

(1)   Statele membre se asigură că posturile care figurează în conturile anuale sunt evaluate în conformitate cu următoarele principii generale:

(a)

se consideră că societatea comercială își continuă activitatea;

(b)

metodele de evaluare trebuie aplicate consecvent de la un exercițiu financiar la altul;

(c)

evaluarea trebuie efectuată cu respectarea principiului prudenței, în special:

(aa)

pot fi incluse doar beneficiile realizate la data închiderii bilanțului;

(bb)

trebuie să se țină cont de toate riscurile previzibile și pierderile potențiale apărute în cursul exercițiului financiar în cauză sau în cursul exercițiului anterior, chiar dacă astfel de riscuri sau pierderi devin evidente între data închiderii bilanțului și data întocmirii acestuia;

(cc)

trebuie să se țină cont de toate deprecierile, indiferent dacă exercițiul se încheie cu profit sau cu pierdere;

(d)

trebuie să se țină cont de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului la care se raportează conturile, indiferent de data încasării sau a plății veniturilor sau a cheltuielilor în cauză;

(e)

elementele posturilor de activ și de pasiv trebuie evaluate separat;

(f)

bilanțul de deschidere a exercițiului financiar trebuie să corespundă bilanțului de închidere a exercițiului financiar anterior.

(2)   În cazuri excepționale, sunt permise derogări de la aceste principii. Dacă se face uz de aceste derogări, acestea trebuie semnalate în anexa la situația financiară, împreună cu o evaluare a efectelor lor asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor.

Articolul 32

Evaluarea posturilor din conturile anuale se face în conformitate cu dispozițiile articolelor 34-42, pe baza principiului prețului de achiziție sau al costului de producție.

Articolul 33

(1)   Statele membre pot declara Comisiei că își rezervă competența, prin derogare de la articolul 32 și până la o coordonare ulterioară, de a permite sau de a impune pentru toate societățile sau orice categorie de societăți:

(a)

evaluarea pe baza valorii de înlocuire pentru activele fixe corporale a căror utilizare în timp este limitată, precum și pentru stocuri;

(b)

evaluarea posturilor care figurează în conturile anuale, inclusiv capitalurile proprii, prin alte metode decât cea prevăzută la litera (a), destinate să țină cont de inflație;

(c)

reevaluarea activelor fixe corporale și financiare.

Dacă prevăd metode de evaluare conform literei (a), (b) sau (c), legislațiile interne trebuie să definească conținutul și limitele metodelor în cauză, precum și normele de aplicare.

Aplicarea unei astfel de metode este semnalată în anexa la situația financiară, cu indicarea posturilor afectate din bilanț și din contul de profit și pierderi, precum și a metodei de calcul a valorilor înregistrate.

(2)

(a)

Dacă se aplică alineatul (1), cuantumul diferenței dintre evaluarea realizată prin metoda utilizată și evaluarea în conformitate cu regula generală prevăzută la articolul 32 trebuie înregistrat la postul de pasiv „Rezerva de reevaluare”. Tratamentul fiscal al acestui post trebuie explicat fie în bilanț, fie în anexa la situația financiară.

Pentru aplicarea ultimului paragraf de la alineatul (1), ori de câte ori valoarea rezervei este modificată în cursul exercițiului financiar, societățile publică în anexa la situația financiară, inter alia, un tabel conținând:

cuantumul rezervei de reevaluare la începutul exercițiului financiar;

diferențele din reevaluare transferate în rezerva de reevaluare în cursul exercițiului financiar;

cuantumurile capitalizate sau transferate în alt mod din rezerva de reevaluare în cursul exercițiului financiar, cu indicarea naturii unui astfel de transfer;

cuantumul rezervei de reevaluare la sfârșitul exercițiului financiar;

(b)

rezerva de reevaluare poate fi capitalizată integral sau parțial în orice moment;

(c)

rezerva de reevaluare trebuie dizolvată în măsura în care sumele transferate în rezervă nu mai sunt necesare pentru aplicarea metodei de evaluare utilizate și atingerea obiectivelor sale.

Statele membre pot să prevadă norme de reglementare a utilizării rezervei de reevaluare, cu condiția ca transferurile din rezerva de reevaluare în contul de profit și pierderi să se poată face doar în măsura în care sumele transferate au fost înregistrate în contul de profit și pierderi drept cheltuieli sau reflectă creșteri de valoare realizate efectiv. Aceste sume trebuie menționate separat în contul de profit și pierderi. Nici o parte din rezerva de reevaluare nu poate fi repartizată direct sau indirect, cu excepția cazului în care reprezintă o plus-valoare realizată.

(d)

Rezerva de reevaluare nu poate fi dizolvată, cu excepția cazurilor prevăzute la literele (b) și (c).

(3)   Ajustările valorice se calculează anual pe baza valorii adoptate pentru exercițiul financiar în cauză. Cu toate acestea, prin derogare de la articolele 4 și 22, statele membre pot permite sau impune ca doar cuantumul ajustărilor valorice determinate de aplicarea regulii generale prevăzute la articolul 32 să fie înregistrat la posturile relevante prevăzute la articolele 23-26 și ca diferența obținută prin metoda de evaluare adoptată în temeiul prezentului articol să fie menționată separat în structură. În plus, articolele 34-42 se aplică mutatis mutandis.

(4)   Dacă se aplică alineatul (1), următoarele informații trebuie menționate fie în bilanț, fie în anexa la structura financiară, separat pentru fiecare post din bilanț prevăzut în structurile prezentate la articolele 9 și 10, cu excepția stocurilor:

(a)

valoarea, la data închiderii bilanțului, a evaluării efectuate în conformitate cu regula generală prevăzută la articolul 32 și valoarea cumulată a ajustărilor de valoare sau

(b)

valoarea, la data închiderii bilanțului, a diferenței dintre evaluarea făcută în conformitate cu prezentul articol și rezultatul obținut prin aplicarea articolului 32 și, dacă este cazul, valoarea cumulată a ajustărilor suplimentare de valoare.

(5)   Fără a aduce atingere articolului 52, în termen de șapte ani de la notificarea prezentei directive, la propunerea Comisiei, Consiliul examinează și, dacă este necesar, modifică prezentul articol ținând cont de tendințele economice și monetare din Comunitate.

Articolul 34

(1)

(a)

Dacă legislația internă permite includerea cheltuielilor de constituire în activ, acestea trebuie amortizate în termen de cel mult cinci ani;

(b)

în cazul în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, profitul nu se repartizează dacă cuantumul rezervelor disponibile pentru repartizare și al profitului reportat nu este cel puțin egal cu valoarea cheltuielilor de constituire care nu au fost încă amortizate.

(2)   Elementele înregistrate la postul „Cheltuieli de constituire” trebuie explicate în anexa la situația financiară.

Articolul 35

(1)

(a)

Elementele de activ fix trebuie evaluate la prețul de achiziție sau la costul de producție, fără a aduce atingere literelor (b) și (c) de mai jos;

(b)

prețul de achiziție sau costul de producție al elementelor de activ fix a căror utilizare este limitată în timp trebuie redus cu ajustările valorice calculate pentru amortizarea sistematică a valorii activelor în cauză pe parcursul duratei lor de utilizare;

(c)

(aa)

se pot face ajustări valorice pentru activele fixe financiare, astfel încât acestea din urmă să fie evaluate la valoarea inferioară care să le fie atribuită la data închiderii bilanțului;

(bb)

activele fixe trebuie să facă obiectul unor ajustări valorice, indiferent dacă durata lor de utilizare este limitată sau nu, astfel încât acestea să fie evaluate la valoarea inferioară care le este atribuită la data închiderii bilanțului, dacă se estimează că reducerea valorii lor este permanentă;

(cc)

ajustările valorice menționate la punctele (aa) și (bb) trebuie înregistrate în contul de profit și pierderi și menționate separat în anexa la situația financiară, dacă nu au fost înregistrate separat în contul de profit și pierderi;

(dd)

evaluarea la valoarea inferioară, prevăzută la punctele (aa) și (bb), nu poate continua dacă motivele pentru care s-au făcut ajustările valorice nu mai sunt aplicabile;

(d)

dacă activele fixe sunt supuse unor ajustări valorice excepționale în scopuri exclusiv fiscale, cuantumul și motivația ajustărilor trebuie menționate în anexa la situația financiară.

(2)   Prețul de achiziție se calculează prin adăugarea cheltuielilor conexe la prețul de cumpărare.

(3)

(a)

Costul de producție se calculează prin adăugarea costurilor direct imputabile produsului în cauză la prețul de achiziție al materiilor prime și al consumabilelor;

(b)

în costul de producție poate fi inclusă o fracțiune rezonabilă din costurile care sunt doar indirect imputabile produsului în cauză, în măsura în care aceste costuri se referă la perioada de fabricație.

(4)   Dobânzile pentru capitalurile împrumutate pentru a finanța producția de active fixe poate fi inclusă în costurile de producție în măsura în care aceste dobânzi privesc perioada de fabricație. În acest caz, includerea dobânzii în cauză în activ trebuie menționată în anexa la situația financiară.

Articolul 36

Prin derogare de la articolul 35 alineatul (1) litera (c) punctul (cc), statele membre pot permite societăților de investiții în înțelesul articolului 5 alineatul (2) să compenseze direct ajustările valorice ale valorilor mobiliare direct cu capitalurile proprii. Sumele în cauză trebuie menționate separat în pasivul bilanțului.

Articolul 37

(1)   Articolul 34 se aplică postului Costuri de dezvoltare și cercetare. Cu toate acestea, în cazuri excepționale statele membre pot permite derogări de la articolul 34 alineatul (1) litera (a). În acest caz, statele membre pot, de asemenea, prevedea derogări de la articolul 34 alineatul (1) litera (b). Astfel de derogări trebuie menționate și justificate în anexa la situația financiară.

(2)   Articolul 34 alineatul (1) litera (a) se aplică postului „Fondul de comerț”. Statele membre pot cu toate acestea să permită societăților să amortizeze sistematic fondul de comerț într-o perioadă limitată de peste cinci ani, cu condiția ca perioada în cauză să nu depășească durata de utilizare a acestui activ și să fie menționată și justificată în anexa la situația financiară.

Articolul 38

Activele fixe corporale, materiile prime și consumabilele care sunt permanent înlocuite și a căror valoare globală este de o importanță secundară pentru întreprindere pot fi înregistrate în activ la o valoare și o cantitate fixe, dacă valoarea, cantitatea și compoziția acestora nu variază semnificativ.

Articolul 39

(1)

(a)

Activele circulante trebuie evaluate la prețul de achiziție sau costul de producție, fără a aduce atingere literelor (a) și (b);

(b)

activele circulante sunt supuse ajustărilor valorice cu scopul de a fi înregistrate la valoarea inferioară de piață sau, în împrejurări speciale, la o altă valoare inferioară care le este atribuită la data închiderii bilanțului;

(c)

statele membre pot permite ajustări valorice excepționale în cazul în care, în temeiul unei evaluări comerciale rezonabile, acestea sunt necesare pentru ca evaluarea acestor elemente să nu fie modificată în viitorul apropiat din cauza unor fluctuații valorice. Cuantumul acestor ajustări valorice trebuie menționat separat în contul de profit și pierderi sau în anexa la situația financiară;

(d)

evaluarea la valoarea inferioară prevăzută la literele (b) și (c) nu poate continua dacă motivele pentru care s-au făcut ajustările valorice nu mai sunt aplicabile;

(e)

dacă activele circulante fac obiectul unor ajustări valorice excepționale în scopuri exclusiv fiscale, cuantumul și motivația ajustărilor valorice trebuie menționate și justificate în anexa la situația financiară.

(2)   Se aplică definiția prețului de achiziție și respectiv a costului de producție, menționate la articolul 35 alineatele (2) și (3). Statele membre pot, de asemenea, să aplice articolul 35 alineatul (4). Costurile de distribuție nu pot fi incluse în costurile de producție.

Articolul 40

(1)   Statele membre pot permite calcularea prețului de achiziție sau a costului de producție al stocurilor de bunuri din aceeași categorie și al tuturor elementelor fungibile, inclusiv al investițiilor, fie pe baza prețurilor medii ponderate, fie prin metoda „primul intrat, primul ieșit” (FIFO), metoda „ultimul intrat, primul ieșit” (LIFO) sau o metodă similară.

(2)   Dacă evaluarea din bilanț, după aplicarea metodelor de calcul precizate la alineatul (1), diferă semnificativ, la data închiderii bilanțului, de evaluarea efectuată pe baza ultimei valori de piață cunoscute înainte de data închiderii bilanțului, cuantumul total al diferenței în cauză trebuie menționat global pe categorii în anexa la situația financiară.

Articolul 41

(1)   Dacă suma de rambursat în contul oricărei datorii este mai mare decât suma primită, diferența poate fi înregistrată ca activ. Ea trebuie menționată separat în bilanț sau în anexa la situația financiară.

(2)   Cuantumul acestei diferențe trebuie amortizat anual în proporții rezonabile și până la data rambursării datoriei.

Articolul 42

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli nu pot depăși ca valoare sumele care sunt necesare.

Provizioanele incluse în bilanț la postul „Alte provizioane” trebuie menționate în anexa la situația financiară, dacă sunt semnificative.

SECȚIUNEA 8

Conținutul anexei la situația financiară

Articolul 43

(1)   În plus față de informațiile prevăzute de alte dispoziții din prezenta directivă, anexa la situația financiară trebuie să cuprindă informații privind cel puțin următoarele:

1.

metodele de evaluare aplicate pentru diferitele posturi din conturile anuale și metodele utilizate pentru calcularea ajustărilor valorice. Pentru elementele incluse în conturile anuale care sunt sau au fost inițial exprimate în monede străine, trebuie menționate bazele de conversie utilizate pentru a le exprima în moneda locală;

2.

denumirea și sediul social al tuturor întreprinderilor la care societatea comercială, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în sarcina societății, deține cel puțin un procent din capital pe care statele membre nu îl pot stabili la peste 20 %, menționând fracțiunea din capital deținută, cuantumul capitalurilor proprii și rezultatul întreprinderii în cauză pentru ultimul exercițiu financiar pentru care s-au adoptat conturile anuale. Aceste informații pot fi omise dacă au doar o importanță neglijabilă, în înțelesul articolului 2 alineatul (3). Informațiile privind capitalurile proprii și rezultatele pot fi, de asemenea, omise, dacă întreprinderea în cauză nu își publică bilanțul, iar societatea deține, direct sau indirect, mai puțin de 50 % din capital;

3.

numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al acțiunilor subscrise în cursul exercițiului financiar în limitele unui capital autorizat, fără a aduce atingere, în ceea ce privește cuantumul capitalului, dispozițiilor articolului 2 alineatul (1) litera (e) din Directiva 68/151/CEE sau dispozițiilor articolului 2 litera (c) din Directiva 77/91/CEE;

4.

dacă există mai multe categorii de acțiuni, numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al acțiunilor din fiecare categorie;

5.

existența oricăror certificare de participație, obligațiuni convertibile și titluri sau drepturi similare, indicând numărul acestora și extinderea drepturilor pe care le conferă;

6.

sumele datorate de societate a căror durată reziduală depășește cinci ani, precum și cuantumul total al datoriilor societății acoperite cu garanții reale oferite de societate, indicând natura și forma garanțiilor. Aceste informații trebuie menționate separat pentru fiecare post privind datoriile, în conformitate cu structurile prevăzute la articolele 9 și 10;

7.

cuantumul total al oricăror angajamente financiare care nu sunt incluse în bilanț, în măsura în care aceste informații sunt utile pentru evaluarea situației financiare. Orice angajamente privind pensiile și întreprinderile afiliate trebuie precizate separat;

8.

defalcarea cuantumului net al cifrei de afaceri, în înțelesul articolului 28, pe categorii de activități și pe piețe geografice, în măsura în care, ținând cont de organizarea activităților ordinare ale societății de vânzare de produse și de furnizare de servicii, categoriile și piețele în cauză diferă substanțial între ele;

9.

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar, defalcat pe categorii de personal și, dacă nu sunt menționate separat în contul de profit și pierderi, costurile cu personalul pentru exercițiul financiar în cauză, defalcate în conformitate cu articolul 23 alineatul (6);

10.

măsura în care calcularea rezultatului exercițiului financiar a fost afectată de evaluarea elementelor care a fost efectuată, prin derogare de la principiile enunțate la articolele 31 și 34-42, în cursul exercițiului financiar în cauză sau într-un exercițiu anterior în vederea obținerii unei relaxări fiscale. Dacă o astfel de evaluare influențează semnificativ sarcina fiscală ulterioară, trebuie furnizate detalii;

11.

diferența între sarcina fiscală imputată pentru exercițiul financiar în cauză și pentru exercițiile financiare anterioare și sarcina fiscală deja plătită sau de plată pentru aceste exerciții, cu condiția ca diferența să fie semnificativă pentru sarcina fiscală ulterioară. Această sumă poate fi, de asemenea, menționată cumulat în bilanț, într-un post separat cu o denumire corespunzătoare;

12.

cuantumul remunerațiilor alocate pentru exercițiul financiar în cauză membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere pentru responsabilitățile lor, precum și orice angajamente generate de sau asumate în ceea ce privește pensiile de vechime acordate foștilor membri ai acestor organe. Aceste informații trebuie furnizate global pentru fiecare categorie;

13.

cuantumul avansurilor și creditelor acordate membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere, indicând rata dobânzii, principalele condiții și sumele eventual rambursate, precum și angajamentele asumate în sarcina acestora prin garanții de orice fel, indicând cuantumul total pentru fiecare categorie.

(2)   Până la o coordonare ulterioară, statele membre pot să nu aplice alineatul (1) punctul 2 holdingurilor financiare în înțelesul articolului 5 alineatul (3).

Articolul 44

Statele membre pot permite societăților menționate la articolul 11 să întocmească anexe prescurtate la situația financiară, fără informațiile impuse de articolul 43 alineatul (1) punctele 5-12. Cu toate acestea, anexa trebuie să menționeze global, pentru toate posturile în cauză, informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 6.

Se aplică articolul 12.

Articolul 45

(1)   Statele membre pot permite ca informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 2:

(a)

să fie publicate sub forma unei declarații depuse în conformitate cu articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 68/151/CEE; acest lucru trebuie menționat în anexa la situația financiară;

(b)

să fie omise, dacă prin natura lor pot prejudicia grav oricare dintre întreprinderile menționate la articolul 43 alineatul (1) punctul 2. Statele membre pot supune astfel de omisiuni autorizării prealabile a unei autorități administrative sau judecătorești. Orice astfel de omisiune trebuie menționată în anexa la situația financiară.

(2)   Alineatul (1) litera (b) se aplică, de asemenea, informațiilor prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 8.

Statele membre pot permite societăților menționate la articolul 27 să omită informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 8. Se aplică articolul 12.

SECȚIUNEA 9

Conținutul raportului de gestiune

Articolul 46

(1)   Raportul de gestiune trebuie să includă cel puțin o prezentare fidelă a evoluției activităților și a situației societății comerciale.

(2)   Raportul indică de asemenea:

(a)

orice evenimente importante survenite după închiderea exercițiului financiar;

(b)

evoluția previzibilă a societății;

(c)

activitățile din domeniul cercetării și dezvoltării;

(d)

în ceea ce privește achizițiile de acțiuni proprii, informațiile prevăzute la articolul 22 alineatul (2) din Directiva 77/91/CEE.

SECȚIUNEA 10

Publicitatea

Articolul 47

(1)   Conturile anuale aprobate periodic și raportul de gestiune, precum și raportul întocmit de persoana răspunzătoare de auditarea conturilor, fac obiectul unei publicități efectuate în conformitate cu procedura prevăzută de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

Legislația unui stat membru poate permite, cu toate acestea, ca raportul de gestiune să nu facă obiectul publicității menționate anterior. În acest caz, raportul de gestiune este pus la dispoziția publicului la sediul societății comerciale din statul membru în cauză. Trebuie să fie posibilă obținerea la cerere a unei copii integrale sau parțiale a acestui raport, cu titlu gratuit.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot permite societăților menționate la articolul 11 să publice:

(a)

un bilanț prescurtat conținând doar posturile precedate de litere și cifre romane, prevăzute la articolele 9 și 10, menționând separat informațiile cerute între paranteze la postul D II din activ și la postul C din pasiv din articolul 9 și la postul D II din articolul 10, dar ca total pentru toate posturile în cauză;

(b)

o anexă prescurtată, fără explicațiile solicitate la articolul 43 alineatul (1) punctele 5-12. Cu toate acestea, anexa trebuie să precizeze informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 6, ca total pentru toate posturile în cauză.

Se aplică articolul 12.

În plus, statele membre pot scuti societățile în cauză de obligația de a-și publica contul de profit și pierderi, raportul de gestiune, precum și raportul întocmit de persoanele răspunzătoare de auditarea conturilor.

(3)   Statele membre pot permite societăților menționate la articolul 27 să publice:

(a)

un bilanț prescurtat care să includă doar posturile precedate de litere și cifre romane din articolele 9 și 10, indicând separat, fie în bilanț, fie în anexa la situația financiară:

posturile C I 3, C II 1, 2, 3 și 4, C III 1, 2, 3, 4 și 7, D II 2, 3 și 6, D III 1 și 2 din activ și C 1, 2, 6, 7 și 9 din pasiv de la articolul 9;

C I 3, C II 1, 2, 3 și 4, C III 1, 2, 3, 4 și 7, D II 2, 3 și 6, D III 1 și 2, F 1, 2, 6, 7 și 9 și I 1, 2, 6, 7 și 9 din articolul 10;

informațiile solicitate între paranteze la postul D II din activ și C din pasiv din articolul 9, ca total pentru toate posturile în cauză și separat pentru D II 2 și 3 din activ și C 1, 2, 6, 7 și 9 din pasiv;

informațiile solicitate între paranteze la postul D II din articolul 10, ca total pentru toate posturile în cauză și separat pentru D II 2 și 3;

(b)

o anexă prescurtată, fără informațiile solicitate prin articolul 43 alineatul (1) punctele 5, 6, 8, 10 și 11. Cu toate acestea, anexa trebuie să precizeze informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 6 ca total pentru toate elementele în cauză.

Prezentul alineat nu aduce atingere alineatului (1) în ceea ce privește contul de profit și pierderi, raportul de gestiune, precum și raportul întocmit de persoana răspunzătoare de auditarea conturilor.

Se aplică articolul 12.

Articolul 48

Dacă raportul de gestiune și conturile anuale sunt publicate integral, ele trebuie reproduse în forma și conținutul pe baza cărora persoana răspunzătoare de auditarea conturilor și-a întocmit raportul. Ele trebuie însoțite de textul complet al atestării. Dacă persoana răspunzătoare de auditarea conturilor a exprimat rezerve sau a refuzat atestarea, acest lucru trebuie menționat și trebuie precizate motivele.

Articolul 49

În cazul în care conturile anuale nu sunt publicate integral, trebuie să se indice faptul că versiunea publicată este prescurtată și trebuie să se facă trimitere la registrul la care au fost depuse conturile, în conformitate cu articolul 47 alineatul (1). În cazul în care conturile nu au fost încă depuse, acest lucru trebuie menționat. Atestarea persoanei răspunzătoare de auditarea conturilor nu poate însoți această publicare, dar trebuie să se menționeze dacă atestarea a fost acordată cu sau fără rezerve sau a fost refuzată.

Articolul 50

Următoarele trebuie publicate împreună cu conturile anuale, folosind aceleași modalități:

propunerea de repartizare a rezultatelor;

repartizarea rezultatelor,

dacă aceste elemente nu apar în conturile anuale.

SECȚIUNEA 11

Auditarea

Articolul 51

(1)

(a)

Societățile trebuie să asigure auditarea conturilor lor anuale de către una sau mai multe persoane autorizate de legislația internă să auditeze conturi;

(b)

persoana sau persoanele răspunzătoare de auditarea conturilor trebuie să verifice, de asemenea, dacă raportul de gestiune corespunde conturilor anuale pentru același exercițiu financiar.

(2)   Statele membre pot exonera societățile menționate la articolul 11 de obligația impusă prin alineatul (1).

Se aplică articolul 12.

(3)   În cazul prevăzut la alineatul (2), statele membre introduc prin legislația lor sancțiuni corespunzătoare pentru cazurile în care conturile anuale sau rapoartele de gestiune ale societăților în cauză nu sunt întocmite în conformitate cu cerințele prezentei directive.

SECȚIUNEA 12

Dispoziții finale

Articolul 52

(1)   Se instituie pe lângă Comisie un comitet de contact, având ca misiune:

(a)

să faciliteze, fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 169 și 170 din tratat, aplicarea armonizată a prezentei directive prin reuniuni periodice privind în special probleme practice apărute în legătură cu aplicarea sa;

(b)

să consilieze Comisia, dacă este necesar, cu privire la adăugirile și modificările aduse prezentei directive.

(2)   Comitetul de contact este format din reprezentați ai statelor membre și reprezentanți ai Comisiei. Președinția este asigurată de un reprezentant al Comisiei. Serviciile Comisiei asigură secretariatul comitetului.

(3)   Comitetul este convocat de președinte, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea unuia dintre membrii săi.

Articolul 53

(1)   În înțelesul prezentei directive, unitatea de cont europeană este cea definită prin Decizia nr. 3289/75/CECO a Comisiei din 18 decembrie 1975 (5). Echivalentul în moneda națională este calculat inițial la rata aplicabilă în ziua adoptării prezentei directive.

(2)   La fiecare cinci ani, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, examinează și, dacă este necesar, revizuiește sumele exprimate în unități de cont europene în prezenta directivă, ținând cont de tendințele economice și monetare din Comunitate.

Articolul 54

Prezenta directivă nu aduce atingere legislațiilor statelor membre care impun depunerea conturilor anuale ale unor societăți care nu intră sub incidența lor la registrul la care sunt înscrise sucursale ale societăților în cauză.

Articolul 55

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru aducerea la îndeplinire a prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre pot să prevadă că dispozițiile menționate la alineatul (1) nu se aplică decât după 18 luni de la expirarea termenului menționat la alineatul menționat.

Termenul de 18 luni poate fi, cu toate acestea, extins la cinci ani:

(a)

în cazul „unregistered companies” din Regatul Unit și Irlanda;

(b)

pentru aplicarea articolelor 9 și 10 și a articolelor 23-26 privind structura bilanțului și a contului de profit și pierderi, dacă statul membru a pus în aplicare alte structuri pentru documentele în cauză cu cel mult trei ani înainte de notificarea prezentei directive;

(c)

pentru aplicarea dispozițiilor prezentei directive în ceea ce privește calculul și menționarea în bilanț a amortizării aferente elementelor de patrimoniu care țin de posturile de activ C II 2 și 3 din articolul 9 și C II 2 și 3 din articolul 10;

(d)

pentru aplicarea articolului 47 alineatul (1) din prezenta directivă, cu excepția societăților care sunt deja supuse obligației de publicitate în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 68/151/CEE. În acest caz, articolul 47 alineatul (1) paragraful al doilea din prezenta directivă se aplică conturilor anuale și raportului întocmit de persoana răspunzătoare de auditarea conturilor;

(e)

pentru aplicarea articolului 51 alineatul (1) din prezenta directivă.

Mai mult, acest termen de 18 luni poate fi extins la opt ani pentru societățile al căror obiect principal de activitate este transportul naval și care erau constituite la intrarea în vigoare a dispozițiilor prevăzute la alineatul (1).

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 56

Obligația de a indica în conturile anuale posturile prevăzute la articolele 9, 10 și 23-26 privind întreprinderile afiliate și obligația de a furniza informațiile privind întreprinderile în cauză, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2), articolul 14 și articolul 43 alineatul (1) punctul 7, intră în vigoare simultan cu directiva Consiliului privind conturile consolidate.

Articolul 57

(1)   Până la intrarea în vigoare a unei directive a Consiliului privind conturile consolidate și fără a aduce atingere dispozițiilor Directivelor 68/151/CEE și 77/91/CEE, statele membre pot să nu aplice societăților dependente ale oricărui grup aflat sub incidența dreptului lor național dispozițiile prezentei directive privind conținutul, auditarea, precum și publicitatea conturilor anuale ale societăților dependente în cauză, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

societatea dominantă trebuie să intre sub incidența dreptului unui stat membru;

(b)

toți acționarii sau asociații societății dependente trebuie să se fi declarat de acord cu scutirea de la această obligație; declarația în cauză trebuie făcută pentru fiecare exercițiu financiar;

(c)

societatea dominantă trebuie să fi declarat că garantează angajamentele asumate de societatea dependentă;

(d)

declarațiile menționate la literele (b) și (c) fac obiectul unei publicități din partea societății dependente în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) primul paragraf;

(e)

conturile anuale ale societății dependente trebuie consolidate în conturile anuale ale grupului;

(f)

scutirea vizând conținutul, auditarea și publicarea conturilor anuale ale societății dependente trebuie menționată în anexa la conturile anuale ale grupului.

(2)   Articolele 47 și 51 se aplică conturilor anuale ale grupului.

(3)   Articolele 2-46 se aplică în măsura în care este posibil conturilor anuale ale grupului.

Articolul 58

(1)   Până la intrarea în vigoare a unei directive a Consiliului privind conturile consolidate și fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 77/91/CEE, statele membre pot să nu aplice societăților dominante din grupuri aflate sub incidența legislației lor interne dispozițiile prezentei directive privind auditarea și publicitatea conturilor de profit și pierderi ale societăților dominante în cauză, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

această scutire face obiectul unei publicități, în conformitate cu articolul 47 alineatul (1), din partea societății dominante;

(b)

conturile anuale ale societății dominante trebuie consolidate în conturile anuale ale grupului;

(c)

scutirea de la auditarea și publicitatea contului de profit și pierderi al societății dominante trebuie menționată în anexa la conturile anuale ale grupului;

(d)

rezultatul societății dominante, calculat în conformitate cu principiile din prezenta directivă, figurează în bilanțul societății dominante.

(2)   Articolele 47 și 51 se aplică conturilor anuale ale grupului.

(3)   Articolele 2-46 se aplică în măsura în care este posibil conturilor anuale ale grupului.

Articolul 59

Până la o coordonare ulterioară, statele membre pot permite evaluarea drepturilor deținute în capitalul altor întreprinderi prin metoda echivalării, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

aplicarea acestei metode de evaluare trebuie menționată în anexa la conturile anuale ale societății comerciale care deține aceste drepturi;

(b)

cuantumul oricăror diferențe existente la achiziționarea acestor drepturi între prețul lor de achiziție și fracțiunea din capital pe care o reprezintă, inclusiv rezervele, rezultatul, precum și rezultatele reportate ale întreprinderii afiliate, trebuie menționat separat în bilanțul sau anexa la conturile anuale ale societății comerciale care deține aceste drepturi;

(c)

valoarea de achiziție a acestor participări este majorată sau redusă, în bilanțul societății comerciale care le deține, cu profitul sau pierderea realizate de întreprinderea afiliată în funcție de fracțiunea de capital deținută;

(d)

cuantumurile indicate la litera (c) sunt înregistrate în fiecare an în contul de profit și pierderi al societății comerciale care deține aceste drepturi ca post separat cu o denumire corespunzătoare;

(e)

dacă întreprinderea afiliată repartizează dividende societății comerciale care deține aceste drepturi, valoarea lor contabilă se reduce corespunzător;

(f)

dacă sumele înregistrate în contul de profit și pierderi în conformitate cu litera (d) depășesc valoarea dividendelor deja primite sau exigibile, cuantumul diferențelor trebuie inclus într-o rezervă care nu poate fi repartizată acționarilor.

Articolul 60

Până la o coordonare ulterioară, statele membre pot să prevadă că valorile în care și-au plasat fondurile societățile de investiții în înțelesul articolului 5 alineatul (2) se evaluează pe baza valorii lor de piață.

În acest caz, statele membre pot, de asemenea, scuti societățile de investiții cu capital variabil de obligația de a menționa separat ajustările valorice indicate la articolul 36.

Articolul 61

Până la intrarea în vigoare a unei directive a Consiliului privind conturile consolidate, statele membre pot să nu aplice societății dominante a unui grup care intră sub incidența dreptului lor intern dispozițiile articolului 43 alineatul (1) punctul 2 privind cuantumul capitalurilor proprii și al rezultatului întreprinderilor în cauză, în cazul în care conturile anuale ale întreprinderilor respective sunt consolidate în conturile anuale ale grupului sau dacă drepturile deținute în capitalul acestor întreprinderi sunt evaluate prin metoda echivalării.

Articolul 62

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 25 iulie 1978.

Pentru Consiliu

Președintele

K. VON DOHNANYI


(1)  JO C 129, 11.12.1972, p. 38.

(2)  JO C 39, 7.6.1973, p. 31.

(3)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.

(4)  JO L 26, 31.1.1977, p. 1.

(5)  JO L 327, 19.12.1975, p. 4.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

42


31978L0855


L 295/36

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A TREIA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 9 octombrie 1978

în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni

(78/855/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54 alineatul (3) litera (g),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât coordonarea prevăzută la articolul 54 alineatul (3) litera (g) și în Programul general de eliminare a restricțiilor la libertatea de stabilire (4) a început cu Directiva 68/151/CEE (5);

întrucât coordonarea a continuat în ceea ce privește constituirea societăților anonime și menținerea și modificarea capitalului acestora cu Directiva 77/91/CEE (6) și, în ceea ce privește conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți, cu Directiva 78/660/CEE (7);

întrucât protejarea intereselor asociaților și terților impune coordonarea legislațiilor statelor membre privind fuziunile societăților anonime și întrucât este necesar să se introducă în dreptul tuturor statelor membre unele dispoziții privind fuziunile;

întrucât, în contextul acestei coordonări, este deosebit de important ca acționarii societăților care fuzionează să fie informați în mod corespunzător și cât mai obiectiv posibil și ca drepturile acestora să fie protejate în mod adecvat;

întrucât protejarea drepturilor salariaților în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de unități este în prezent reglementată de Directiva 77/187/CEE (8);

întrucât creditorii, inclusiv deținătorii de obligațiuni, precum și titularii care invocă alte drepturi asupra societăților care fuzionează trebuie protejați astfel încât fuziunea să nu aducă atingere intereselor lor;

întrucât publicitatea asigurată prin Directiva 68/151/CEE trebuie extinsă pentru a include fuziunile, astfel încât terții să fie informați corespunzător;

întrucât garanțiile oferite asociaților și terților în legătură cu fuziunile trebuie extinse pentru a include anumite practici juridice care, în punctele esențiale, sunt similare cu fuziunile, astfel încât obligația de a asigura această protecție să nu poată fi eludată;

întrucât, pentru a asigura certitudinea juridică în raporturile dintre societățile implicate într-o fuziune, între acestea și terți și între acționari, trebuie limitate cazurile de nulitate prin prevederea posibilității de a acoperi neregulile ori de câte ori este posibil și prin restrângerea termenului în care poate fi invocată nulitatea,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Domeniu de aplicare

(1)   Măsurile de coordonare prevăzute prin prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind următoarele forme de societate comercială:

în Germania:

die Aktiengesellschaft;

în Belgia:

la société anonymede naamloze vennootschap;

în Danemarca:

aktieselskaber;

în Franța:

la société anonyme;

în Irlanda:

public companies limited by shares și public companies limited by guarantee having a share capital;

în Italia:

la società per azioni;

în Luxemburg:

la société anonyme;

în Țările de Jos:

de naamloze vennootschap;

în Regatul Unit:

public companies limited by shares și public companies limited by guarantee having a share capital.

(2)   Statele membre pot să nu aplice prezenta directivă cooperativelor înregistrate sub una dintre formele de societate enumerate la alineatul (1). În măsura în care fac uz de această opțiune, legislațiile statelor membre impun acestor societăți să includă cuvântul „cooperativă” în toate documentele menționate la articolul 4 din Directiva 68/151/CEE.

(3)   Statele membre pot să nu aplice prezenta directivă în cazurile în care societatea sau societățile care sunt achiziționate sau care încetează să existe fac obiectul procedurilor de faliment, de concordat sau al altor proceduri similare.

CAPITOLUL I

Organizarea fuziunii prin absorbția unei sau mai multor societăți de către o altă societate și a fuziunii prin constituirea unei noi societăți

Articolul 2

În ceea ce privește societățile aflate sub incidența legislațiilor interne, statele membre prevăd norme de reglementare a fuziunii prin absorbția uneia sau mai multor societăți de către o altă societate și a fuziunii prin constituirea unei noi societăți.

Articolul 3

(1)   În înțelesul prezentei directive, „fuziune prin absorbție” înseamnă operațiunea prin care una sau mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă toate activele și pasivele lor unei alte societăți, în schimbul emiterii către acționarii societății sau societăților absorbite de acțiuni la societatea absorbantă și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10 % din valoarea nominală sau, în absența acesteia, din echivalentul contabil al acțiunilor astfel emise.

(2)   Legislația unui stat membru poate să prevadă că fuziunea prin absorbție poate fi, de asemenea, realizată, dacă una sau mai multe dintre societățile absorbite sunt în lichidare, cu condiția ca această opțiune să fie limitată la societățile care nu au început încă repartizarea activelor între acționari.

Articolul 4

(1)   În înțelesul prezentei directive, „fuziune prin constituirea unei noi societăți” înseamnă operațiunea prin care mai multe societăți sunt dizolvate fără a fi lichidate și transferă toate activele și pasivele lor unei societăți pe care o constituie, în schimbul emiterii către acționarii lor de acțiuni la societatea nou constituită și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10 % din valoarea nominală sau, în absența acesteia, din echivalentul contabil al acțiunilor astfel emise.

(2)   Legislația unui stat membru poate să prevadă că fuziunea prin constituirea unei noi societăți poate fi, de asemenea, realizată, dacă una sau mai multe dintre societățile care încetează să mai existe sunt în lichidare, cu condiția ca această opțiune să fie limitată la societățile care nu au început încă repartizarea activelor între acționari.

CAPITOLUL II

Fuziunea prin absorbție

Articolul 5

(1)   Organele administrative sau de conducere ale societăților care fuzionează întocmesc în scris un proiect de fuziune.

(2)   Proiectul de fuziune menționează cel puțin următoarele:

(a)

forma juridică, denumirea și sediul social al societăților care fuzionează;

(b)

rata de schimb a acțiunilor și valoarea eventualelor plăți în numerar;

(c)

condițiile de alocare a acțiunilor la societatea absorbantă;

(d)

data de la care deținerea acestor acțiuni conferă acționarilor dreptul de a participa la beneficii, precum și orice condiții speciale care afectează acest drept;

(e)

data de la care tranzacțiile societății absorbite sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparținând societății absorbante;

(f)

drepturile acordate de societatea absorbantă deținătorilor de acțiuni care conferă drepturi speciale și deținătorilor de titluri, altele decât acțiuni, sau măsurile propuse în privința acestora;

(g)

orice avantaj special acordat experților menționați la articolul 10 alineatul (1) și membrilor organismelor administrative, de conducere, de supraveghere și control ale societăților care fuzionează.

Articolul 6

Proiectul de fuziune trebuie publicat sub forma prevăzută de legislația fiecărui stat membru, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE, pentru fiecare dintre societățile care fuzionează, cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale care urmează să se pronunțe asupra proiectului de fuziune.

Articolul 7

(1)   Pentru o fuziune este necesară cel puțin aprobarea din partea adunării generale a fiecăreia dintre societățile care fuzionează. Legislațiile statelor membre prevăd că pentru hotărârea în cauză este nevoie de o majoritate de cel puțin două treimi din voturile aferente acțiunilor sau capitalului subscris reprezentate.

Cu toate acestea, legislațiile statelor membre pot să prevadă că este suficientă o majoritate simplă a voturilor indicate în primul paragraf, dacă este reprezentat cel puțin jumătate din capitalul social. În plus, dacă este cazul, se aplică normele privind modificarea statutului.

(2)   Dacă există mai multe categorii de acțiuni, decizia privind fuziunea face obiectul unui vot separat cel puțin pentru fiecare categorie de acționari ale căror drepturi sunt afectate de operațiune.

(3)   Decizia privește atât probarea proiectului de fuziune, cât și, dacă este cazul, orice modificare a statutului, necesară pentru realizarea fuziunii.

Articolul 8

Legislația unui stat membru poate să nu impună aprobarea fuziunii de către adunarea generală a societății absorbante, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

publicitatea prevăzută la articolul 6 trebuie să aibă loc, pentru societatea absorbantă, cu cel puțin o lună înainte de data stabilită pentru adunarea generală a societății sau societăților absorbite care trebuie să se pronunțe asupra proiectului de fuziune;

(b)

cu cel puțin o lună înainte de data menționată la litera (a), toți acționarii societății absorbante trebuie să aibă dreptul de a consulta documentele menționate la articolul 11 alineatul (1) la sediul social al societății absorbante;

(c)

unul sau mai mulți acționari ai societății absorbante care dețin acțiuni pentru un procent minim din capitalul subscris trebuie să aibă dreptul de a solicita convocarea unei adunări generale a societății absorbante pentru a se pronunța asupra aprobării fuziunii. Procentul minim nu poate fi stabilit la mai mult de 5 %. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă excluderea acțiunilor fără drept de vot din acest calcul.

Articolul 9

Organele administrative sau de conducere ale fiecăreia dintre societățile care fuzionează întocmesc un raport scris, detaliat, explicând proiectul de fuziune și precizând temeiul juridic și economic al proiectului, în special al ratei de schimb a acțiunilor.

Raportul descrie, de asemenea, orice dificultăți speciale de evaluare survenite.

Articolul 10

(1)   Pentru fiecare din societățile care fuzionează, unul sau mai mulți experți, acționând independent de acestea, desemnați sau agreați de către o autoritate administrativă sau judecătorească, analizează propunerea de fuziune și întocmesc un raport scris către acționari. Cu toate acestea, legislația unui stat membru poate să prevadă desemnarea unuia sau mai multor experți independenți pentru toate societățile care fuzionează, dacă desemnarea se face de către o autoritate judecătorească sau administrativă, la solicitarea comună a societăților respective. Experții în cauză pot să fie, în funcție de legislația fiecărui stat membru, persoane fizice sau juridice sau societăți.

(2)   În raportul menționat la alineatul (1), experții trebuie să menționeze în fiecare caz dacă, în opinia lor, rata de schimb a acțiunilor este corectă și rezonabilă. Declarația lor trebuie cel puțin:

(a)

să indice metoda sau metodele utilizate pentru obținerea ratei propuse pentru schimbul de acțiuni;

(b)

să indice dacă metoda sau metodele respective sunt adecvate pentru cazul în speță, să menționeze valorile obținute prin utilizarea fiecăreia dintre aceste metode și să emită o opinie privind importanța relativă atribuită metodelor în cauză pentru obținerea valorii decise.

Raportul descrie, de asemenea, orice dificultăți speciale de evaluare survenite.

(3)   Fiecare expert are dreptul de a obține de la societățile care fuzionează toate informațiile și documentele relevante și să facă toate investigațiile necesare.

Articolul 11

(1)   Toți acționarii au dreptul de a consulta cel puțin următoarele documente la sediul social cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale care urmează să se pronunțe asupra proiectului de fuziune:

(a)

proiectul de fuziune;

(b)

conturile și rapoartele anuale ale societăților care fuzionează pentru cele trei exerciții financiare anterioare;

(c)

o declarație contabilă întocmită nu mai devreme de prima zi a celei de-a treia luni anterioare datei propunerii de fuziune, dacă cele mai recente conturi anuale au fost întocmite pentru un exercițiu financiar încheiat cu mai mult de șase luni înainte de această dată;

(d)

rapoartele organelor administrative sau de conducere ale societăților care fuzionează, prevăzute la articolul 9;

(e)

rapoartele prevăzute la articolul 10.

(2)   Declarația contabilă prevăzută la alineatul (1) litera (c) se întocmește în conformitate cu metodele și structura utilizate pentru ultimul bilanț anual.

Cu toate acestea, legislația unui stat membru poate să prevadă că:

(a)

nu este necesar să se efectueze un nou inventar fizic;

(b)

evaluările înregistrate în ultimul bilanț sunt modificate doar pentru a reflecta intrările din registrele contabile; cu toate acestea, se ține cont de următoarele:

amortizări și provizioane interimare;

modificări semnificative ale valorii reale neînregistrate în registre.

(3)   Fiecare acționar are dreptul să obțină, la cerere și gratuit, copii integrale, sau, dacă dorește, parțiale, ale documentelor prevăzute la alineatul (1).

Articolul 12

Protecția drepturilor salariaților fiecăreia dintre societățile care fuzionează este reglementată în conformitate cu Directiva 77/187/CEE.

Articolul 13

(1)   Legislațiile statelor membre trebuie să prevadă un sistem adecvat de protecție a intereselor creditorilor societăților care fuzionează, ale căror creanțe sunt anterioare datei publicării proiectului de fuziune și nu sunt scadente la data publicării.

(2)   În acest scop, legislațiile statelor membre prevăd cel puțin dreptul creditorilor în cauză de a obține garanții adecvate, dacă această protecție este impusă de situația financiară a societăților care fuzionează și dacă creditorii în cauză nu dispun deja de astfel de garanții.

(3)   Protecția în cauză poate fi diferită pentru creditorii societății absorbante și pentru cei ai societății absorbite.

Articolul 14

Fără a aduce atingere normelor privind exercitarea colectivă a drepturilor lor, articolul 13 se aplică deținătorilor de obligațiuni ale societăților care fuzionează, cu excepția cazului în care fuziunea a fost aprobată de o adunare a deținătorilor de obligațiuni, dacă legislația internă prevede o astfel de adunare, sau individual de către deținătorii de obligațiuni.

Articolul 15

Deținătorilor de titluri, altele decât acțiuni, care conferă drepturi speciale, trebuie să li se acorde în cadrul societății absorbante drepturi cel puțin echivalente cu cele pe care le dețineau la societatea absorbită, cu excepția cazului în care modificarea drepturilor în cauză este aprobată de o adunare a deținătorilor de astfel de titluri, dacă legislația internă prevede o astfel de adunare, sau individual de către deținătorii de astfel de titluri sau a cazului în care deținătorii au dreptul de a obține răscumpărarea titlurilor lor de către societatea absorbantă.

Articolul 16

(1)   Dacă legislația unui stat membru nu prevede controlul preventiv judecătoresc sau administrativ al legalității fuziunilor sau dacă acest control nu se referă la toate actele juridice necesare pentru fuziune, procesele-verbale ale adunărilor generale care decid asupra fuziunii și, dacă este cazul, contractul de fuziune încheiat ca urmare a acestor adunări generale se întocmesc și se certifică în forma legală adecvată. În cazurile în care fuziunea nu trebuie aprobată de adunările generale ale tuturor societăților care fuzionează, propunerea de fuziune este întocmită și certificată în forma legală adecvată.

(2)   Notarul sau autoritatea competentă să întocmească și să certifice documentul în forma legală adecvată trebuie să verifice și să ateste existența și legalitatea actelor și a formalităților impuse societății comerciale pentru care acționează și ale proiectului de fuziune.

Articolul 17

Legislațiile statelor membre determină data de la care fuziunea produce efecte.

Articolul 18

(1)   O fuziune trebuie făcută publică în modul prevăzut de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE, pentru fiecare dintre societățile care fuzionează.

(2)   Societatea absorbantă poate să îndeplinească ea însăși formalitățile de publicitate pentru societatea sau societățile absorbite.

Articolul 19

(1)   O fuziune are următoarele efecte ipso jureși simultan:

(a)

transferul, atât între societatea absorbită și societatea absorbantă, cât și în ceea ce privește terții, a tuturor activelor și pasivelor societății absorbite către societatea absorbantă;

(b)

acționarii societății absorbite devin acționari ai societății absorbante;

(c)

societatea absorbită încetează să mai existe.

(2)   Nici o acțiune la societatea absorbantă nu este schimbată pentru o acțiune la societatea absorbită deținută:

(a)

de către societatea absorbantă, direct sau prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății

sau

(b)

de către societatea absorbită, direct sau prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății.

(3)   Dispozițiile menționate anterior nu aduc atingere legislațiilor statelor membre care impun îndeplinirea de formalități speciale pentru ca transferul anumitor active, drepturi și obligații ale societății absorbite să fie opozabil terților. Societatea absorbantă poate îndeplini aceste formalități ea însăși; totuși, legislația statelor membre poate permite societății absorbite să continue îndeplinirea acestor formalități pentru o perioadă limitată care, cu excepția unor cazuri excepționale, nu poate fi stabilită la mai mult de șase luni de la data la care fuziunea produce efecte.

Articolul 20

Legislațiile statelor membre prevăd cel puțin norme care reglementează răspunderea civilă față de acționarii societății absorbite a membrilor organelor administrative sau de conducere ale societății în cauză pentru greșeli comise de membrii organismelor respective în pregătirea și realizarea fuziunii.

Articolul 21

Legislațiile statelor membre prevăd cel puțin norme care reglementează răspunderea civilă față de acționarii societății absorbite a experților însărcinați cu întocmirea, în contul societății în cauză, a raportului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) pentru greșeli comise de experții respectivi în îndeplinirea misiunii lor.

Articolul 22

(1)   Legislațiile statelor membre pot adopta dispoziții privind nulitatea fuziunilor doar în conformitate cu următoarele condiții:

(a)

nulitatea trebuie pronunțată prin hotărâre judecătorească;

(b)

fuziunile care produc efecte în temeiul articolului 17 pot fi declarate nule doar dacă legalitatea lor nu a fost supusă controlului preventiv judecătoresc sau administrativ, dacă nu au fost întocmite sau certificate în forma legală adecvată sau dacă se arată că decizia adunării generale este nulă sau poate fi anulată în conformitate cu dreptul intern;

(c)

procedurile de anulare nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de șase luni de la data la care fuziunea este opozabilă persoanei care invocă nulitatea sau dacă situația a fost rectificată;

(d)

dacă neregula care poate conduce la anularea unei fuziuni poate fi remediată, instanța competentă acordă societăților implicate un termen pentru rectificarea situației;

(e)

hotărârea de pronunțare a nulității fuziunii se publică în modul prevăzut de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE;

(f)

opoziția terților, dacă legislația unui stat membru prevede acest lucru, poate fi exprimată doar în termen de șase luni de la publicarea hotărârii în modul prevăzut în Directiva 68/151/CEE;

(g)

hotărârea care pronunță nulitatea fuziunii nu aduce atingere prin ea însăși valabilității obligațiilor în sarcina sau în beneficiul societății absorbante, angajate înainte de publicarea hotărârii și după data prevăzută la articolul 17;

(h)

societățile care au participat la fuziune poartă răspunderea comună și indivizibilă pentru obligațiile societății absorbante prevăzute la litera (g).

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), legislația unui stat membru poate să prevadă pronunțarea nulității unei fuziuni de către o autoritate administrativă, dacă o astfel de decizie poate fi contestată în instanță. Literele (b), (d), (e), (f), (g) și (h) se aplică prin analogie autorității administrative. Aceste proceduri de anulare nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de șase luni de la data prevăzută la articolul 17.

(3)   Dispozițiile anterioare nu aduc atingere legislațiilor statelor membre privind nulitatea unei fuziuni pronunțată ca urmare a unei monitorizări, alta decât controlul preventiv judecătoresc sau administrativ al legalității.

CAPITOLUL III

Fuziunea prin constituirea unei noi societăți

Articolul 23

(1)   Articolele 5, 6, 7 și 9 - 22 se aplică, fără a aduce atingere articolelor 11 și 12 din Directiva 68/151/CEE, pentru fuziunea prin constituirea unei noi societăți. În acest scop, „societățile care fuzionează” și „societatea absorbită” înseamnă societățile care încetează să mai existe, iar „societatea absorbantă” înseamnă noua societate.

(2)   Articolul 5 alineatul (2) litera (a) se aplică, de asemenea, noii societăți.

(3)   Proiectul de fuziune și, dacă sunt conținute într-un document separat, actul constitutiv sau proiectul de act constitutiv și statutul sau proiectul de statut al noii societăți trebuie să fie aprobate de adunarea generală a fiecăreia dintre societățile care încetează să mai existe.

(4)   Statele membre pot să nu aplice pentru constituirea unei noi societăți dispozițiile prevăzute la articolul 10 din Directiva 77/91/CEE care reglementează verificarea oricărui aport, altul decât cel în numerar.

CAPITOLUL IV

Absorbția unei societăți de către o altă societate care deține cel puțin 90 % din acțiunile sale

Articolul 24

În ceea ce privește societățile aflate sub incidența legislațiilor interne, statele membre adoptă dispoziții privind operațiunea prin care una sau mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă toate activele și pasivele lor unei alte societăți care deține toate acțiunile lor sau alte titluri conferind drepturi de vot în adunarea generală. Operațiunea în cauză este reglementată prin dispozițiile capitolului II, cu excepția articolului 5 alineatul (2) literele (b), (c) și (d), articolelor 9, 10, 11 alineatul (1) literele (d) și (e), articolului 19 alineatul (1) litera (b) și articolelor 20 și 21.

Articolul 25

Statele membre pot să nu aplice articolul 7 pentru operațiunile prevăzute la articolul 24, dacă sunt îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

(a)

trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute la articolul 6 pentru fiecare societate implicată în operațiune cu cel puțin o lună înainte ca operațiunea să producă efecte;

(b)

cu cel puțin o lună înainte ca operațiunea să producă efecte, toți acționarii societății absorbante trebuie să aibă dreptul de lua cunoștință de documentele menționate la articolul 11 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) la sediul societății comerciale. Se aplică articolul 11 alineatele (2) și (3);

(c)

se aplică articolul 8 litera (c).

Articolul 26

Statele membre pot să aplice articolele 24 și 25 pentru operațiunile prin care una sau mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă toate activele și pasivele lor unei alte societăți, dacă toate acțiunile și alte titluri menționate la articolul 24 ale societății sau societăților absorbite aparțin societății absorbante și/sau persoanelor care dețin acțiunile și titlurile respective în nume propriu, dar în contul societății absorbante.

Articolul 27

În cazul unei fuziuni prin care una sau mai multe societăți sunt absorbite de o altă societate care deține cel puțin 90 %, dar nu 100 %, din acțiunile sau celelalte titluri ale acestora care conferă drepturi de vot în adunarea generală, statele membre pot să nu impună aprobarea fuziunii de către adunarea generală a societății absorbante, cu condiția să fie îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

(a)

trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute la articolul 6 pentru societatea absorbantă cu cel puțin o lună înainte de data stabilită pentru adunarea generală a societății sau a societăților absorbite care urmează să se pronunțe asupra proiectului de fuziune;

(b)

cu cel puțin o lună înainte de data menționată la litera (a), toți acționarii societății absorbante trebuie să aibă dreptul să ia cunoștință de documentele prevăzute la articolul 11 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), la sediul societății comerciale. Se aplică articolul 11 alineatele (2) și (3);

(c)

se aplică articolul 8 litera (c).

Articolul 28

Statele membre pot să nu aplice articolele 9-11 pentru o fuziune în înțelesul articolului 27, dacă sunt îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

(a)

acționarii minoritari ai societății absorbite își pot exercita dreptul ca acțiunile lor să fie achiziționate de societatea absorbantă;

(b)

dacă își exercită acest drept, ei trebuie să aibă dreptul de a obține în schimb contravaloarea acțiunilor lor;

(c)

în cazul unui dezacord asupra contravalorii acțiunilor, trebuie să fie posibilă stabilirea acesteia de către instanță.

Articolul 29

Statele membre pot să aplice articolele 27 și 28 pentru operațiunile prin care una sau mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă toate activele și pasivele lor unei alte societăți, dacă cel puțin 90 %, dar nu 100 %, din acțiunile și celelalte titluri prevăzute la articolul 27 ale societății sau societăților absorbite aparțin societății absorbante în cauză și/sau persoanelor care dețin acțiunile și titlurile respective în nume propriu, dar în contul societății absorbante.

CAPITOLUL V

Alte operațiuni asimilate fuziunii

Articolul 30

Dacă, în cazul uneia dintre operațiunile prevăzute la articolul 2, legislațiile statelor membre permit o plată în numerar de peste 10 %, au aplicare capitolele II și III, precum și articolele 27, 28 și 29.

Articolul 31

Dacă legislația unui stat membru permite realizarea uneia dintre operațiunile prevăzute la articolele 2, 24 și 30 fără ca toate societățile care își transferă patrimoniul să înceteze să existe, au aplicare, după caz, capitolul II, cu excepția articolului 19 alineatul (1) litera (c), capitolul III sau capitolul IV.

CAPITOLUL VI

Dispoziții finale

Articolul 32

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în termen de trei ani de la notificarea acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Cu toate acestea, se poate prevedea un termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a dispozițiilor menționate la alineatul (1) pentru aplicarea dispozițiilor în cauză pentru „unregistered companies” în Regatul Unit și Irlanda.

(3)   Statele membre pot să nu aplice articolele 13, 14 și 15 în ceea ce privește deținătorii de obligațiuni și alte titluri convertibile dacă, la intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și actelor administrative menționate la alineatul (1), poziția acestor deținători în cazul unei fuziuni a fost determinată anterior prin condițiile de emisiune.

(4)   Statele membre pot să nu aplice prezenta directivă pentru fuziunile și operațiunile asimilate fuziunilor pentru pregătirea sau realizarea cărora, în momentul intrării în vigoare a dispozițiilor prevăzute la alineatul (1), s-au realizat deja un act sau o formalitate impuse prin legislația internă.

Articolul 33

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 9 octombrie 1978.

Pentru Consiliu

Președintele

H.-J. VOGEL


(1)  JO C 89, 14.7.1970, p. 20.

(2)  JO C 129, 11.12.1972, p. 50; JO C 95, 28.4.1975, p. 12.

(3)  JO C 88, 6.9.1971, p. 18.

(4)  JO 2, 15.1.1962, p. 36/62.

(5)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.

(6)  JO L 26, 31.1.1977, p. 1.

(7)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(8)  JO L 61, 5.3.1977, p. 26.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

50


31982L0891


L 378/47

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A ȘASEA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 17 decembrie 1982

în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind divizarea societăților comerciale pe acțiuni

(82/891/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54 alineatul (3) litera (g),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât coordonarea prevăzută la articolul 54 alineatul (3) litera (g) și în programul general de eliminare a restricțiilor la libertatea de stabilire (4) a început cu Directiva 68/151/CEE (5);

întrucât coordonarea a continuat, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni, menținerea și modificarea capitalului acestora, cu Directiva 77/91/CEE (6), în ceea ce privește conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale, cu Directiva 78/660/CEE (7) și, în ceea ce privește fuziunile societăților comerciale pe acțiuni, cu Directiva 78/855/CEE (8);

întrucât Directiva 78/855/CEE reglementează doar fuziunile societăților comerciale pe acțiuni și anumite operațiuni asimilate fuziunilor; întrucât, cu toate acestea, propunerea Comisiei viza, de asemenea, operațiunile de divizare; întrucât Parlamentul European și Comitetul Economic și Social s-au pronunțat în favoarea reglementării unor astfel de operațiuni;

întrucât, datorită similitudinilor care există între operațiunile de fuziune și divizare, riscurile ca garanțiile oferite în ceea ce privește fuziunile de Directiva 78/855/CEE să fie eludate pot fi evitate doar dacă adoptă dispoziții pentru o protecție echivalentă în cazul divizărilor;

întrucât protejarea intereselor asociaților și terților impune coordonarea legislațiilor statelor membre privind divizările societăților comerciale pe acțiuni, dacă statele membre permit astfel de operațiuni;

întrucât, în contextul acestei coordonări, este deosebit de important ca acționarii societăților implicate într-o divizare să fie informați în mod corespunzător și cât mai obiectiv posibil și ca drepturile acestora să fie protejate în mod adecvat;

întrucât protecția drepturilor salariaților în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de unități este în prezent reglementată prin Directiva 77/187/CEE (9);

întrucât creditorii, inclusiv deținătorii de obligațiuni, precum și titularii altor drepturi asupra societăților implicate într-o divizare trebuie protejați astfel încât divizarea să nu le afecteze negativ interesele;

întrucât publicitatea prevăzută de Directiva 68/151/CEE trebuie extinsă pentru a include divizările, astfel încât terții să fie informați corespunzător;

întrucât garanțiile oferite asociaților și terților în legătură cu divizările trebuie extinse pentru a include anumite practici juridice care, în punctele esențiale, sunt similare cu divizările, astfel încât obligația de a asigura această protecție să nu poată fi eludată;

întrucât pentru a asigura certitudinea juridică în raporturile dintre societățile implicate într-o divizare, între acestea și terți și între asociați, trebuie limitate cazurile de nulitate prin aceea de a se prevedea posibilitatea de a acoperi neregulile ori de câte ori este posibil și prin restrângerea termenului în care poate fi invocată nulitatea,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Dacă statele membre permit societăților comerciale aflate sub incidența legislațiilor lor și menționate la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 78/855/CEE să efectueze operațiunea de divizare prin absorbție conform definiției de la articolul 2 din prezenta directivă, ele supun operațiunile în cauză dispozițiilor capitolului I din prezenta directivă.

(2)   Dacă statele membre permit societăților comerciale menționate la alineatul (1) să efectueze operațiuni de divizare prin constituirea unei noi societăți în înțelesul articolului 21, ele supun operațiunile în cauză dispozițiilor capitolului II din prezenta directivă.

(3)   Dacă statele membre permit societăților comerciale menționate la alineatul (1) să efectueze operațiuni prin care o divizare prin absorbție în înțelesul articolului 2 alineatul (1) este combinată cu o divizare prin constituirea uneia sau mai multor noi societăți în înțelesul articolului 21 alineatul (1), ele supun operațiunea în cauză dispozițiilor capitolului I și ale articolului 22.

(4)   Se aplică articolul 1 alineatele (2) și (3) din Directiva 78/855/CEE.

CAPITOLUL I

Divizarea prin absorbție

Articolul 2

(1)   În înțelesul prezentei directive, „divizare prin absorbție” înseamnă operațiunea prin care, după dizolvarea fără intrare în lichidare, o societate comercială transferă mai multor societăți comerciale toate activele și pasivele sale în schimbul alocării către acționarii societății divizate de acțiuni la societățile care primesc contribuții ca urmare a divizării (denumite în continuare „societăți beneficiare”) și, eventual, a unei plăți în numerar care nu poate depăși 10 % din valoarea nominală a acțiunilor alocate sau, în absența acesteia, din echivalentul lor contabil.

(2)   Se aplică articolul 3 alineatul (2) din Directiva 78/855/CEE.

(3)   În cazul în care prezenta directivă face trimitere la Directiva 78/855/CEE, expresia „societăți comerciale care fuzionează” înseamnă „societățile comerciale implicate într-o divizare”, expresia „societate absorbită” înseamnă „societatea divizată”, expresia „societatea absorbantă” înseamnă „fiecare dintre societățile beneficiare”, iar expresia „proiect de fuziune” înseamnă „proiect de divizare”.

Articolul 3

(1)   Organismele administrative sau de conducere ale societăților comerciale implicate într-o divizare întocmesc în scris un proiect de divizare.

(2)   Proiectul de divizare menționează cel puțin următoarele:

(a)

forma juridică, denumirea și sediul social al fiecărei societăți implicate în divizare;

(b)

rata de schimb a acțiunilor și, dacă este cazul, valoarea eventualelor plăți în numerar;

(c)

condițiile de alocare a acțiunilor la societățile beneficiare;

(d)

data de la care deținerea acestor acțiuni dă deținătorilor dreptul de a participa la beneficii și orice condiții speciale care afectează acest drept;

(e)

data de la care tranzacțiile societății divizate sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparținând uneia sau alteia dintre societățile beneficiare;

(f)

drepturile acordate de societățile beneficiare deținătorilor de acțiuni care conferă drepturi speciale și deținătorilor de titluri, altele decât acțiuni, sau măsurile propuse în privința acestora;

(g)

orice avantaj special acordat experților menționați la articolul 8 alineatul (1) și membrilor organismelor administrative, de conducere, de supraveghere și control ale societăților implicate în divizare;

(h)

descrierea și repartizarea cu precizie a activelor și pasivelor care urmează a fi transferate fiecăreia dintre societățile beneficiare;

(i)

repartizarea către acționarii societății divizate de acțiuni la societățile beneficiare și criteriul pe baza căruia se face repartizarea.

(3)

(a)

Dacă un element de activ nu este alocat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, elementul de activ în cauză sau contravaloarea acestuia se repartizează între toate societățile beneficiare proporțional cu cota din activul net alocat societăților în cauză în conformitate cu proiectul de divizare.

(b)

Dacă un element de pasiv nu este alocat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, fiecare dintre societățile beneficiare are o răspundere solidară pentru elementul de pasiv în cauză. Statele membre pot prevedea ca această răspundere solidară să fie limitată la activul net alocat fiecărei societăți.

Articolul 4

Proiectul de divizare trebuie publicat în forma prevăzută de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE (10) pentru fiecare dintre societățile implicate într-o divizare, cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale care urmează să se pronunțe asupra proiectului.

Articolul 5

(1)   Pentru o divizare este necesară cel puțin aprobarea adunării generale a fiecăreia dintre societățile implicate în divizare. În ceea ce privește majoritatea necesară pentru astfel de decizii, domeniul lor de acoperire și necesitatea unui vot separat, se aplică articolul 7 din Directiva 78/855/CEE.

(2)   Dacă acțiunile la societățile beneficiare sunt alocate acționarilor societății divizate altfel decât proporțional cu drepturile pe care le dețin la societatea în cauză, statele membre pot prevedea că acționarii minoritari ai societății divizate își pot exercita dreptul ca acțiunile lor să fie achiziționate. În acest caz, ei au dreptul de a primi contravaloarea acțiunilor deținute. În cazul unui dezacord privind contravaloarea acțiunilor, trebuie să fie posibil ca aceasta să fie stabilită de către instanță.

Articolul 6

Legislația unui stat membru poate să nu impună aprobarea unei divizări de către adunarea generală a unei societăți beneficiare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

publicitatea prevăzută la articolul 4 trebuie să aibă loc, pentru societatea beneficiară, cu cel puțin o lună înainte de data stabilită pentru adunarea generală a societății divizate care trebuie să se pronunțe asupra proiectului de divizare;

(b)

cu cel puțin o lună înainte de data menționată la litera (a), toți acționarii fiecăreia dintre societățile beneficiare trebuie să aibă dreptul de a consulta documentele prevăzute la articolul 9 alineatul (1) la sediul societății comerciale în cauză;

(c)

unul sau mai mulți acționari ai oricăreia dintre societățile beneficiare care dețin acțiuni pentru un procent minim din capitalul subscris trebuie să aibă dreptul de a solicita convocarea unei adunări generale a societății beneficiare în cauză pentru a se pronunța asupra aprobării divizării. Procentul minim nu poate fi stabilit la mai mult de 5 %. Cu toate acestea, statele membre pot prevedea excluderea acțiunilor fără drept de vot din acest calcul.

Articolul 7

(1)   Organismele administrative sau de conducere ale fiecăreia dintre societățile implicate în divizare întocmesc un raport scris, detaliat, explicând proiectul de divizare și precizând temeiul juridic și economic al propunerii, în special al ratei de schimb a acțiunilor și al criteriului de alocare a acțiunilor.

(2)   Raportul descrie, de asemenea, dificultățile speciale de evaluare survenite.

Raportul menționează, de asemenea, întocmirea, pentru societățile beneficiare, a raportului prevăzut la articolul 27 alineatul (2) din Directiva 77/91/CEE (11) privind alte aporturi decât cele în numerar și registrul la care trebuie depus raportul.

(3)   Organele administrative sau de conducere ale societății divizate au obligația de a informa adunarea generală a societății divizate, precum și organele administrative sau de conducere ale societăților beneficiare pentru ca acestea să poate informa adunările generale ale societăților respective asupra fiecărei modificări substanțiale a activelor și pasivelor între data întocmirii proiectului de divizare și data adunării generale a societății divizate care urmează să se pronunțe asupra proiectului de divizare.

Articolul 8

(1)   Pentru fiecare din societățile implicate în divizare, unul sau mai mulți experți, acționând independent de acestea, desemnați sau agreați de către o autoritate administrativă sau judiciară, analizează proiectul de divizare și întocmesc un raport scris către acționari. Cu toate acestea, legislația unui stat membru poate să prevadă desemnarea unuia sau mai multor experți independenți pentru toate societățile implicate în divizare, dacă desemnarea se face de către o autoritate judiciară sau administrativă la solicitarea comună a societăților respective. Experții în cauză pot să fie, în funcție de legislația fiecărui stat membru, persoane fizice sau juridice sau societăți.

(2)   Se aplică articolul 10 alineatele (2) și (3) din Directiva 78/855/CEE.

(3)   Statele membre pot prevedea ca raportul privind verificarea altor aporturi decât cele în natură, prevăzut la articolul 27 alineatul (2) din Directiva 77/91/CEE, și raportul asupra proiectului de divizare, menționat la alineatul (1) din prezentul articol, să fie întocmite de același expert sau aceiași experți.

Articolul 9

(1)   Toți acționarii au dreptul de a consulta cel puțin următoarele documente la sediul social cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale care urmează să decidă asupra propunerii de divizare:

(a)

proiectul de divizare;

(b)

conturile anuale și rapoartele societăților implicate în divizare pentru cele trei exerciții financiare anterioare;

(c)

o declarație contabilă întocmită nu mai devreme de prima zi a celei de-a treia luni anterioare datei proiectului de divizare, dacă cele mai recente conturi anuale au fost întocmite pentru un exercițiu financiar încheiat cu mai mult de șase luni înainte de această dată;

(d)

rapoartele organismelor administrative sau de conducere ale societăților implicate în divizare, prevăzute la articolul 7 alineatul (1);

(e)

rapoartele prevăzute la articolul 8.

(2)   Declarația contabilă prevăzută la alineatul (1) litera (c) se întocmește în conformitate cu metodele și structura utilizate pentru ultimul bilanț anual.

Cu toate acestea, legislația unui stat membru poate să prevadă că:

(a)

nu este necesar să se efectueze un nou inventar fizic;

(b)

evaluările înregistrate în ultimul bilanț sunt modificate doar pentru a reflecta intrările din registrele contabile; cu toate acestea, se ține cont de următoarele:

amortizări și provizioane interimare;

modificări semnificative ale valorii reale neînregistrate în registre.

(3)   Fiecare acționar are dreptul de a obține, la cerere și gratuit, copii integrale, sau, dacă dorește, parțiale ale documentelor prevăzute la alineatul (1).

Articolul 10

Statele membre pot permite ca articolele 7 și 8 alineatele (1) și (2) și articolul 9 alineatul (1) literele (c), (d) și (e) să nu se aplice, dacă toți acționarii și deținătorii de alte titluri care conferă drept de vot la societățile implicate în divizare sunt de acord în această privință.

Articolul 11

Protecția salariaților fiecăreia dintre societățile implicate în divizare este reglementată în conformitate cu Directiva 77/187/CEE (12).

Articolul 12

(1)   Legislațiile statelor membre trebuie să prevadă un sistem adecvat de protecție a intereselor creditorilor societăților implicate în divizare ale căror creanțe sunt anterioare datei publicării proiectului de divizare și nu sunt scadente la data publicării.

(2)   În acest scop, legislațiile statelor membre prevăd cel puțin dreptul creditorilor în cauză de a obține garanții adecvate dacă această protecție este impusă de situația financiară a societății divizate și de cea a societății căreia îi va fi transferată obligația în conformitate cu proiectul de divizare și dacă creditorii în cauză nu dispun deja de astfel de garanții.

(3)   Dacă un creditor al societății căreia îi este transferată obligația în conformitate cu proiectul de divizare nu a obținut satisfacție, societățile beneficiare sunt solidar răspunzătoare pentru obligația în cauză. Statele membre pot limita această răspundere la activul net alocat fiecăreia dintre societățile în cauză, cu excepția celei căreia i-a fost transferată obligația. Cu toate acestea, statele membre pot să nu aplice prezentul alineat dacă operațiunea de divizare este supusă monitorizării unei autorități judecătorești în conformitate cu articolul 23 și o majoritate din numărul creditorilor reprezentând trei pătrimi din valoarea creanțelor sau o majoritate din orice clasă de creditori ai societății divizate sunt de acord să renunțe la răspunderea solidară la o adunare convocată în temeiul articolului 23 alineatul (1) litera (c).

(4)   Se aplică articolul 13 alineatul (3) din Directiva 78/855/CEE.

(5)   Fără a aduce atingere normelor privind exercitarea colectivă a drepturilor lor, alineatele (1)-(4) se aplică deținătorilor de obligațiuni la societățile implicate în divizare, cu excepția cazului în care divizarea a fost aprobată de o adunare a deținătorilor de obligațiuni, dacă legislația internă prevede o astfel de adunare, sau individual de către deținătorii de obligațiuni.

(6)   Statele membre pot să prevadă că societățile beneficiare poartă răspunderea solidară și indivizibilă pentru obligațiile societății divizate. În acest caz, statele membre pot să nu aplice alineatele anterioare.

(7)   Dacă un stat membru combină sistemul de protecție a creditorilor prevăzut la alineatele (1)-(5) cu răspunderea solidară a societăților beneficiare prevăzută la alineatul (6), statul membru poate limita această răspundere solidară la activul net alocat fiecăreia dintre societățile în cauză.

Articolul 13

Deținătorilor de titluri, altele decât acțiuni, care conferă drepturi speciale trebuie să li se acorde, în cadrul societăților beneficiare împotriva cărora pot fi invocate titlurile în cauză, în conformitate cu proiectul de divizare, de drepturi cel puțin echivalente cu drepturile de care beneficiau în societatea divizată, cu excepția cazului în care modificarea drepturilor în cauză este aprobată de o adunare a deținătorilor de astfel de titluri, dacă legislația internă prevede o astfel de adunare, sau individual de către deținătorii de astfel de titluri sau a cazului în care deținătorii au dreptul de a obține răscumpărarea titlurilor lor.

Articolul 14

Dacă legislația unui stat membru nu prevede controlul preventiv judecătoresc sau administrativ al legalității divizărilor sau dacă acest control nu se referă la toate actele juridice necesare pentru divizare, se aplică articolul 16 din Directiva 78/855/CEE.

Articolul 15

Legislațiile statelor membre determină data de la care divizarea produce efecte.

Articolul 16

(1)   O divizare trebuie făcută publică în modul prevăzut de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE, pentru fiecare dintre societățile implicate în divizare.

(2)   Oricare dintre societățile beneficiare poate îndeplini formalitățile de publicitate pentru societatea divizată.

Articolul 17

(1)   O divizare are următoarele efecte ipso jureși simultan:

(a)

transferul, atât între societatea divizată și societățile beneficiare, cât și în ceea ce privește terții, a tuturor activelor și pasivelor societății divizate către societățile beneficiare; la efectuarea acestui transfer, activele și pasivele sunt divizate conform alocării prevăzute în proiectul de divizare sau la articolul 3 alineatul (3);

(b)

acționarii societății divizate devin acționari ai uneia sau mai multora dintre societățile beneficiare în conformitate cu alocarea prevăzută în proiectul de divizare;

(c)

societatea divizată încetează să mai existe.

(2)   Nici o acțiune la una dintre societățile beneficiare nu este schimbată pentru acțiuni la societatea divizată deținute:

(a)

de către societatea beneficiară în cauză, direct sau prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății sau

(b)

de către societatea divizată în sine, direct sau prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății.

(3)   Dispozițiile menționate anterior nu aduc atingere legislațiilor statelor membre care impun îndeplinirea unor formalități speciale pentru ca transferul anumitor active, drepturi și obligații ale societății absorbite să fie opozabil terților. Societatea sau societățile beneficiare cărora le sunt transferate astfel de active, drepturi și obligații în conformitate cu proiectul de divizare sau cu articolul 3 alineatul (3) pot îndeplini aceste formalități ele însele; cu toate acestea, legislațiile statelor membre pot permite unei societăți divizate să continue îndeplinirea acestor formalități pentru o perioadă limitată care, cu excepția unor cazuri excepționale, nu poate fi stabilită la mai mult de șase luni de la data la care divizarea produce efecte.

Articolul 18

Legislațiile statelor membre prevăd cel puțin dispoziții care reglementează răspunderea civilă față de acționarii unei societăți divizate a membrilor organelor administrative sau de conducere ale societății în cauză pentru greșeli comise de membrii organelor respective în pregătirea și realizarea divizării și răspunderea civilă a experților răspunzători de întocmirea în contul societății în cauză a raportului prevăzut la articolul 8 pentru greșeli comise de experții respectivi în îndeplinirea misiunii lor.

Articolul 19

(1)   Legislațiile statelor membre pot adopta dispoziții privind nulitatea divizărilor doar în conformitate cu următoarele condiții:

(a)

nulitatea trebuie pronunțată prin hotărâre judecătorească;

(b)

divizările care produc efecte în temeiul articolului 15 pot fi declarate nule doar dacă legalitatea lor nu a fost supusă controlului preventiv judecătoresc sau administrativ, dacă nu au fost întocmite sau certificate în forma juridică adecvată sau dacă se arată că decizia adunării generale este nulă sau poate fi anulată în conformitate cu dreptul intern;

(c)

procedurile de anulare nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de șase luni de la data la care divizarea este opozabilă persoanei care invocă nulitatea sau dacă situația a fost rectificată;

(d)

dacă un defect care poate conduce la anularea unei divizări poate fi remediat, instanța competentă acordă societăților implicate un termen pentru rectificarea situației;

(e)

hotărârea de anulare a unei divizări se publică în modul prevăzut de legislația fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE;

(f)

dacă legislația unui stat membru permite contestarea unei astfel de hotărâri de către terți, contestația poate fi făcută doar în termen de șase luni de la publicarea hotărârii în modul prevăzut de Directiva 68/151/CEE;

(g)

hotărârea de anulare a unei divizări nu afectează prin ea însăși valabilitatea obligațiilor în sarcina sau în beneficiul societăților beneficiare angajate înainte de publicarea hotărârii și după data prevăzută la articolul 15;

(h)

fiecare dintre societățile beneficiare este răspunzătoare pentru obligațiile născute după data de la care divizarea produce efecte și înainte de data publicării hotărârii de anulare a divizării. Societatea divizată este, de asemenea, răspunzătoare pentru aceste obligații; statele membre pot prevedea limitarea acestei răspunderi la cota din activul net transferată către societatea beneficiară în sarcina căreia cad obligațiile în cauză.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), legislația unui stat membru poate să prevadă, de asemenea, pronunțarea nulității unei divizări de către o autoritate administrativă, dacă o astfel de decizie poate fi contestată în instanță. Literele (b), (d), (e), (f), (g) și (h) se aplică prin analogie autorității administrative. Această procedură de anulare nu poate fi inițiată după expirarea unui termen de șase luni de la data prevăzută la articolul 15.

(3)   Dispozițiile menționate anterior nu aduc atingere legislațiilor statelor membre privind nulitatea unei divizări pronunțată ca urmare a unui alt tip de control decât cel preventiv judecătoresc sau administrativ al legalității.

Articolul 20

Dacă societățile beneficiare dețin împreună toate acțiunile societății divizate și toate celelalte titluri care conferă drept de vot la adunarea generală a societății divizate, statele membre, fără a aduce atingere articolului 6, pot să nu impună aprobarea divizării de către adunarea generală a societății divizate, dacă sunt îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

(a)

fiecare dintre societățile implicate în operațiune trebuie să îndeplinească formalitățile de publicitate prevăzute la articolul 4 cu cel puțin o lună înainte de data la care operațiunea produce efecte;

(b)

cu cel puțin o lună înainte de data la care operațiunea produce efecte, toți acționarii societăților implicate în operațiune trebuie să aibă dreptul de consulta documentele menționate la articolul 9 alineatul (1) la sediul societății lor. Se aplică, de asemenea, articolul 9 alineatele (2) și (3);

(c)

unul sau mai mulți acționari ai societății divizate care dețin un procent minim din capitalul subscris trebuie să aibă dreptul de a solicita convocarea unei adunări generale a societății divizate pentru a decide asupra aprobării divizării. Procentul minim nu poate fi stabilit la mai mult de 5 %. Cu toate acestea, statele membre pot prevedea excluderea acțiunilor fără drept de vot din acest calcul;

(d)

dacă nu este convocată o adunare generală a societății divizate, care urmează să se pronunțe asupra aprobării divizării, informațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) privesc orice modificare semnificativă a activelor și pasivelor după data întocmirii proiectului de divizare.

CAPITOLUL II

Divizarea prin constituirea de noi societăți comerciale

Articolul 21

(1)   În înțelesul prezentei directive, „divizare prin formarea de noi societăți comerciale” înseamnă operațiunea prin care, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, o societate comercială transferă către mai multe societăți nou constituite toate activele și pasivele sale în schimbul alocării către acționarii societății divizate de acțiuni la societățile beneficiare și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10 % din valoarea nominală a acțiunilor alocate sau, în absența acesteia, din echivalentul lor contabil.

(2)   Se aplică articolul 4 alineatul (2) din Directiva 78/855/CEE.

Articolul 22

(1)   Articolele 3, 4, 5 și 7, articolul 8 alineatele (1) și (2) și articolele 9–19 din prezenta directivă se aplică, fără a aduce atingere articolelor 11 și 12 din Directiva 68/151/CEE, în cazul divizării prin constituirea de noi societăți. În acest scop, „societăți implicate într-o divizare” înseamnă societatea divizată, iar expresia „societate beneficiară de aporturile care rezultă din divizare” înseamnă fiecare dintre noile societăți comerciale.

(2)   În plus față de informațiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2), proiectul de divizare menționează forma, denumirea și sediul social al fiecăreia dintre noile societăți comerciale.

(3)   Proiectul de divizare și, dacă sunt conținute într-un document separat, actul constitutiv sau proiectul de act constitutiv și statutul sau proiectul de statut al fiecăreia dintre noile societăți trebuie să fie aprobate de adunarea generală a societății divizate.

(4)   Statele membre pot să prevadă că raportul privind verificarea altor aporturi decât cele în numerar, menționat la articolul 10 din Directiva 77/91/CEE, și raportul asupra proiectului de divizare, menționat la articolul 8 alineatul (1) din prezenta directivă, să fie întocmite de același expert sau aceiași experți.

(5)   Statele membre pot să prevadă neaplicarea nici a articolului 8, nici a articolului 9, în ceea ce privește raportul expertului, dacă acțiunile fiecăreia dintre noile societăți sunt alocate acționarilor societății divizate proporțional cu drepturile acestora la capitalul societății divizate.

CAPITOLUL III

Divizarea sub controlul unei autorități judecătorești

Articolul 23

(1)   Statele membre pot aplica alineatul (2), dacă operațiunile de divizare sunt supuse controlului unei autorități judecătorești competente:

(a)

de a convoca o adunare generală a acționarilor societății divizate pentru a se pronunța asupra divizării;

(b)

de a se asigura că acționarii fiecăreia dintre societățile implicate în divizare au primit sau pot obține cel puțin documentele menționate la articolul 9 într-un termen care să permită examinarea lor în timp util, înainte de data adunării generale a societății lor, care urmează să se pronunțe asupra divizării. Dacă un stat membru utilizează opțiunea prevăzută la articolul 6, termenul trebuie să fie suficient pentru a permite acționarilor societăților beneficiare să își exercite drepturile conferite lor de articolul în cauză;

(c)

de a convoca o adunare a creditorilor fiecăreia dintre societățile implicate în divizare pentru a se pronunța asupra divizării;

(d)

de a se asigura că creditorii fiecăreia dintre societățile implicate în divizare au primit sau pot obține cel puțin proiectul de divizare într-un termen care să le permită examinarea în timp util înainte de data prevăzută la litera (b);

(e)

de a aproba proiectul de divizare.

(2)   În cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile menționate la alineatul (1) literele (b) și (d) și că nu s-ar cauza nici un prejudiciu acționarilor și creditorilor, autoritatea judecătorească poate scuti societățile implicate în divizare de aplicarea:

(a)

articolul 4, cu condiția ca sistemul adecvat de protecție a intereselor creditorilor menționat la articolul 12 alineatul (1) să includă toate creanțele, indiferent de data acestora;

(b)

condițiilor menționate la articolul 6 literele (a) și (b), dacă un stat membru utilizează opțiunea prevăzută la articolul 6;

(c)

articolul 9, în ceea ce privește termenul și metoda prevăzută pentru consultarea documentelor menționate în articolul în cauză.

CAPITOLUL IV

Alte operațiuni asimilate divizărilor

Articolul 24

Dacă, în cazul uneia dintre operațiunile menționate la articolul 1, legislația unui stat membru permite o plată în numerar de peste 10 %, se aplică capitolele I, II și III.

Articolul 25

Dacă legislația unui stat membru permite una dintre operațiunile menționate la articolul 1, fără ca societatea divizată să înceteze să existe, se aplică capitolele I, II și III, cu excepția articolului 17 alineatul (1) litera (c).

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Articolul 26

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1986, cu condiția ca la data în cauză să permită operațiunile cărora li se aplică prezenta directivă. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Dacă, după data menționată la alineatul (1), un stat membru permite operațiuni de divizare, acesta pune în aplicare dispozițiile prevăzute la alineatul în cauză la data la care permite astfel de operațiuni. Statul membru în cauză informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(3)   Cu toate acestea, se poate prevedea un termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a dispozițiilor menționate la alineatul (1) pentru aplicarea dispozițiilor în cauză pentru „unregistered companies” din Regatul Unit și Irlanda.

(4)   Statele membre pot să nu aplice articolele 12 și 13 în ceea ce privește deținătorii de titluri convertibile și alte titluri convertibile în acțiuni dacă, la intrarea în vigoare a dispozițiilor menționate la alineatele (1) și (2), poziția acestor deținători în cazul unei divizări a fost determinată anterior de condițiile de emisiune.

(5)   Statele membre pot să nu aplice prezenta directivă în cazul divizărilor și operațiunilor asimilate divizărilor pentru pregătirea cărora, în momentul intrării în vigoare a dispozițiilor prevăzute la alineatele (1) și (2), a fost deja realizat un act sau o formalitate impuse prin legislația internă.

Articolul 27

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 17 decembrie 1982.

Pentru Consiliu

Președintele

H. CHRISTOPHERSEN


(1)  JO C 89, 14.7.1970, p. 20.

(2)  JO C 129, 11.12.1972, p. 50 și JO C 95, 28.4.1975, p. 12.

(3)  JO C 88, 6.9.1971, p. 18.

(4)  JO 2, 15.1.1962, p. 36/62.

(5)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.

(6)  JO L 26, 31.1.1977, p. 1.

(7)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(8)  JO L 295, 20.10.1978, p. 36.

(9)  JO L 61, 5.3.1977, p. 26.

(10)  JO L 65, 14.3.1968, p. 9.

(11)  JO L 26, 31.1.1977, p. 1.

(12)  JO L 61, 5.3.1977, p. 26.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

58


31983L0349


L 193/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A ȘAPTEA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 13 iunie 1983

în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate

(83/349/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54 alineatul (3) litera (g),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, la 25 iulie 1978, Consiliul a adoptat Directiva 78/660/CEE (4) privind coordonarea legislațiilor interne în ceea ce privește conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale; întrucât multe societăți comerciale fac parte din grupuri de întreprinderi; întrucât trebuie întocmite conturi consolidate pentru a furniza asociaților și terților informații financiare privind astfel de grupuri de întreprinderi; întrucât legislațiile interne privind conturile consolidate trebuie, în consecință, coordonate pentru realizarea obiectivelor de compatibilitate și echivalență a informațiilor pe care societățile comerciale trebuie să le publice în Comunitate;

întrucât, pentru a determina condițiile de consolidare, trebuie să se țină cont de situația financiară, nu doar de cazurile în care puterea de control se bazează pe o majoritate a drepturilor de vot, ci și de cazurile în care se bazează pe acorduri, dacă acestea sunt permise; întrucât, în plus, trebuie să se permită statelor membre în care există această posibilitate să reglementeze cazurile în care, în anumite împrejurări, controlul este efectiv exercitat pe baza unei participări minoritare; întrucât trebuie să se permită statelor membre să reglementeze cazul grupurilor de întreprinderi în cadrul cărora întreprinderile se află în condiții de egalitate;

întrucât scopul coordonării în materie de conturi consolidate este de a proteja interesele legate de societățile de capitaluri; întrucât această protecție implică principiul întocmirii de conturi consolidate în cazul în careo astfel de societate este membră a unui grup de întreprinderi și întocmirea obligatorie a acestor conturi cel puțin în cazul în care societatea în cauză este o întreprindere-mamă; întrucât, în plus, în scopul informării complete, este necesar ca o filială care este la rândul său întreprindere-mamă să întocmească conturi consolidate; întrucât, cu toate acestea, o astfel de întreprindere-mamă poate fi și, în anumite împrejurări, trebuie să fie exonerată de obligația de a întocmi astfel de conturi consolidate, cu condiția ca asociații săi și terții să fie protejați suficient;

întrucât, pentru grupurile de întreprinderi care nu depășesc o anumită dimensiune, exonerarea de obligația de a întocmi conturi consolidate poate fi justificată; întrucât, în consecință, trebuie stabilite limite maxime pentru astfel de exonerări; întrucât, prin urmare, statele membre pot fie să prevadă că este suficient să fie depășită limita pentru doar unul dintre cele trei criterii pentru ca exonerarea să nu se aplice, fie pot să adopte limite inferioare celor prevăzute prin prezenta directivă;

întrucât conturile consolidate trebuie să ofere o imagine fidelă a activelor și pasivelor, a situației financiare și a rezultatelor tuturor întreprinderilor consolidate, ca întreg; întrucât, în consecință, consolidarea ar trebui să includă în principiu toate întreprinderile grupului; întrucât o astfel de consolidare necesită includerea completă a activelor și pasivelor și a veniturilor și cheltuielilor întreprinderilor în cauză, cu menționarea separată a intereselor persoanelor din afara acestor grupuri; întrucât, cu toate acestea, trebuie făcute corecțiile necesare pentru a se elimina efectele relațiilor financiare dintre întreprinderile consolidate;

întrucât trebuie stabilite o serie de principii privind întocmirea conturilor consolidate și evaluarea în contextul acestor conturi pentru a asigura reunirea unor elemente coerente și comparabile nu doar în ceea ce privește metodele utilizate pentru evaluarea lor, ci și în ceea ce privește perioadele pentru care se întocmesc aceste conturi;

întrucât interesele de participare la capitalul unor întreprinderi asupra cărora întreprinderile incluse în consolidare exercită o influență semnificativă trebuie incluse în conturile consolidate prin metoda echivalării;

întrucât anexa la conturile consolidate trebuie să conțină detalii privind întreprinderile care urmează a fi consolidate;

întrucât anumite derogări prevăzute inițial cu titlu provizoriu în Directiva 78/660/CEE pot fi prelungite sub rezerva unei revizuiri ulterioare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

SECȚIUNEA I

Condiții pentru întocmirea conturilor consolidate

Articolul 1

(1)   Un stat membru impune oricărei întreprinderi care intră sub incidența dreptului său intern să întocmească conturi consolidate și un raport anual consolidat, dacă întreprinderea în cauză (întreprindere-mamă) se află în oricare din următoarele situații:

(a)

deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților la o altă întreprindere (filială) sau

(b)

are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi (filială) și este simultan acționar sau asociat la întreprinderea în cauză sau

(c)

are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei întreprinderi (filială) al cărei acționar sau asociat este, în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau al unei clauze din actul constitutiv sau statutul întreprinderii în cauză, dacă legislația sub incidența căreia intră filiala permite ca ea să fie supusă unor astfel de contracte sau clauze. Statele membre pot să nu impună ca întreprinderea-mamă să fie acționar sau asociat al filialei. Statele membre ale căror legislații nu prevăd astfel de contracte sau clauze nu sunt obligate să aplice această dispoziție sau

(d)

este acționar sau asociat al unei întreprinderi și:

(aa)

fie majoritatea membrilor organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale întreprinderii în cauză (filială) care au îndeplinit aceste funcții în cursul exercițiului financiar în cauză, în cursul exercițiului precedent și până la momentul întocmirii conturilor consolidate au fost numiți doar prin exercitarea drepturilor sale de vot;

(bb)

fie controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alți acționari sau asociați ai întreprinderii în cauză (filială), majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii în cauză. Statele membre pot adopta dispoziții mai detaliate privind forma și conținutul acestor acorduri.

Statele membre impun cel puțin reglementările de la punctul (bb).

Statele membre pot să impună pentru aplicarea punctului (aa) anterior condiția ca participarea să reprezinte cel puțin 20 % din drepturile de vot ale acționarilor sau asociaților.

Cu toate acestea, punctul (aa) anterior nu se aplică dacă o altă întreprindere deține drepturile menționate la litera (a), (b) sau (c) în ceea ce privește filiala.

(2)   În plus față de cazurile menționate la alineatul (1) și până la o coordonare ulterioară, statele membre pot să impună oricărei întreprinderi care intră sub incidența dreptului lor intern să întocmească conturi consolidate și un raport anual consolidat, dacă întreprinderea în cauză (întreprindere-mamă) deține o participare în înțelesul articolului 17 din Directiva 78/660/CEE la o altă întreprindere (filială) și:

(a)

exercită efectiv o influență dominantă asupra filialei sau

(b)

întreprinderea-mamă și filiala au o conducere unică.

Articolul 2

(1)   În aplicarea articolului 1 alineatul (1) literele (a), (b) și (d), drepturile de vot, de numire sau de revocare ale oricărei alte filiale, precum și cele ale oricărei persoane acționând în nume propriu, dar pe seama întreprinderii-mamă sau a unei alte filiale trebuie adăugate la cele ale întreprinderii-mamă.

(2)   În aplicarea articolului 1 alineatul (1) literele (a), (b) și (d), din drepturile menționate în alineatul (1) din prezentul articol se scad drepturile:

(a)

conferite de acțiunile sau părțile sociale deținute în contul unei persoane care nu este nici întreprinderea-mamă, nici o filială a acesteia sau

(b)

conferite de acțiuni sau părți sociale deținute ca garanție, cu condiția ca aceste drepturi să fie exercitate în conformitate cu instrucțiunile primite sau ca deținerea acestor acțiuni sau părți sociale să constituie, pentru întreprinderea care le deține, o operațiune curentă în cadrul activităților sale în materie de împrumuturi, cu condiția ca drepturile de vot să fie exercitate în interesul persoanei care oferă garanția.

(3)   În aplicarea articolului 1 alineatul (1) literele (a) și (d), din totalul drepturilor de vot ale acționarilor filialei se scad drepturile de vot conferite de acțiunile deținute de întreprindere, de o filială a întreprinderii în cauză sau de o persoană acționând în nume propriu, dar pe seama acestor întreprinderi.

Articolul 3

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 13, 14 și 15, o întreprindere-mamă și toate filialele sale trebuie consolidate, indiferent de locul unde sunt situate sediile filialelor în cauză.

(2)   În aplicarea alineatului (1) de mai sus, orice filială a unei filiale este considerată filială a întreprinderii-mamă a întreprinderilor care urmează a fi consolidate.

Articolul 4

(1)   În aplicarea prezentei directive, o întreprindere-mamă și toate filialele sale sunt întreprinderi care trebuie consolidate, dacă întreprinderea-mamă sau una sau mai multe dintre filiale sunt constituite într-una dintre următoarele forme de societate comercială:

(a)

în Germania:

die Aktiengesellschaft, die Kommanditgesellschaft auf Aktien, die Gesellschaft mit beschränkter Haftung;

(b)

în Belgia:

la société anonyme / de naamloze vennootschap — la société en commandite par actions / de commanditaire vennootschap op aandelen — la société de personnes à responsabilité limitée / de personenvennootschap met beperkte aansprakelijkheid;

(c)

în Danemarca:

aktieselskaber, kommanditaktieselskaber, anpartsselskaber;

(d)

în Franța:

la société anonyme, la société en commandite par actions, la société à responsabilité limitée;

(e)

în Grecia:

η ανώνυμη εταιρία, η εταιρία περιορισμένης ευθύνης, η ετερόρρυθμη κατά μετοχές εταιρία;

(f)

în Irlanda:

public companies limited by shares or by guarantee, private companies limited by shares or by guarantee;

(g)

în Italia:

la società per azioni, la società in accomandita per azioni, la società a responsabilità limitata;

(h)

în Luxemburg:

la société anonyme, la société en commandite par actions, la société à responsabilité limitée;

(i)

în Țările de Jos:

de naamloze vennootschap, de besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid;

(j)

în Regatul Unit:

public companies limited by shares or by guarantee, private companies limited by shares or by guarantee.

(2)   Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă exonerarea de obligația impusă prin articolul 1 alineatul (1), în cazul în care întreprinderea-mamă nu este constituită într-una dintre formele de societate comercială enumerate la alineatul (1).

Articolul 5

(1)   Statele membre pot să prevadă exonerarea de obligația prevăzută la articolul 1 alineatul (1), în cazul în care întreprindereamamă este un holding financiar în conformitate cu definiția de la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 78/660/CEE și:

(a)

nu a intervenit în cursul exercițiului financiar, direct sau indirect, în gestionarea filialei;

(b)

nu a exercitat drepturile de vot conferite de participările deținute la numirea unui membru al organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale filialei în cursul exercițiul financiar sau ale celor cinci exerciții precedente sau, dacă exercitarea drepturilor de vot a fost necesară pentru funcționarea organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale filialei, nici un acționar sau asociat al întreprinderii-mamă cu drepturi majoritare de vot sau un membru al organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale întreprinderii în cauză nu este membru în organele administrative, de conducere sau de supraveghere ale filialei, iar membrii organelor în cauză astfel numiți și-au îndeplinit funcțiile fără nici o interferență sau influență din partea întreprinderii-mamă sau a oricăreia dintre filialele acesteia;

(c)

a acordat împrumuturi doar întreprinderilor la care deține participări. Dacă astfel de împrumuturi au fost acordate altor beneficiari, ele trebuie să fi fost rambursate până la data închiderii conturilor anuale ale exercițiului financiar anterior și

(d)

exonerarea este acordată de o autoritate administrativă după ce s-a verificat îndeplinirea condițiilor menționate anterior.

(2)

(a)

În cazul în care un holding financiar este exonerat, articolul 43 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE nu se aplică pentru conturile sale anuale în ceea ce privește orice participare majoritară la filiale începând cu data prevăzută la articolul 49 alineatul (2);

(b)

în ceea ce privește participările majoritare, informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 78/660/CEE pot fi omise dacă sunt de natură să prejudicieze grav societatea, acționarii sau asociații acesteia sau una dintre filialele sale. Statele membre pot supune astfel de omisiuni aprobării prealabile a unei autorități administrative sau judecătorești. Omiterea acestor indicații trebuie menționată în anexă la situația financiară.

Articolul 6

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 4 alineatul (2) și 5, un stat membru poate să prevadă exonerarea de obligația prevăzută la articolul 1 alineatul (1), dacă la data închiderii bilanțului unei întreprinderi-mamă întreprinderile care urmează a fi consolidate nu depășesc împreună, pe baza celor mai recente conturi anuale, limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute în articolul 27 din Directiva 78/660/CEE.

(2)   Un stat membru poate să impună sau să permită ca, pentru calcularea limitelor menționate anterior, să nu se procedeze la compensarea prevăzută la articolul 19 alineatul (1) și la eliminarea prevăzută la articolul 26 alineatul (1) literele (a) și (b). În acest caz, limitele pentru criteriile privind totalul bilanțului și cifra netă de afaceri sunt majorate cu 20 %.

(3)   Articolul 12 din Directiva 78/660/CEE se aplică criteriilor menționate anterior.

(4)   Prezentul articol nu se aplică dacă una dintre întreprinderile care urmează a fi consolidate este o societate ale cărei titluri au fost admise pe lista oficială a unei burse stabilite într-un stat membru.

(5)   Pentru o perioadă de 10 ani de la data menționată la articolul 49 alineatul (2), statele membre pot multiplica criteriile exprimate în ECU de până la 2,5 ori și pot majora numărul mediu de angajați din cursul exercițiului financiar până la maximum 500.

Articolul 7

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 4 alineatul (2), 5 și 6, statele membre exonerează de obligația prevăzută la articolul 1 alineatul (1) orice întreprindere-mamă care intră sub incidența dreptului lor intern și care este, în același timp, o filială, dacă propria sa întreprindere-mamă intră sub incidența dreptului unui stat membru în următoarele două cazuri:

(a)

dacă întreprinderea-mamă în cauză este titularul tuturor acțiunilor sau părților sociale ale întreprinderii exonerate. Acțiunile sau părțile sociale la întreprinderea exonerată deținute de membri ai organelor sale administrative, de conducere sau de supraveghere în temeiul unei obligații legale sau prevăzute în actul constitutiv sau statut nu sunt luate în considerare;

(b)

dacă întreprinderea-mamă în cauză deține 90 % sau mai mult din acțiunile sau părțile sociale ale întreprinderii exonerate, iar restul acționarilor sau asociaților la întreprinderea în cauză au aprobat exonerarea.

În măsura în care dreptul unui stat membru impune consolidarea în acest caz, la data adoptării prezentei directive, statul membru în cauză poate să nu aplice această dispoziție până la expirarea unui termen de 10 ani de la data menționată la articolul 49 alineatul (2).

(2)   Exonerarea este condiționată de îndeplinirea tuturor următoarelor condiții:

(a)

întreprinderea exonerată și, fără a aduce atingere articolelor 13, 14 și 15, toate filialele sale trebuie consolidate în conturile unui grup mai larg de întreprinderi, a cărui întreprindere-mamă intră sub incidența legislației unui stat membru;

(b)

(aa)

conturile consolidate menționate la litera (a) și raportul de gestiune consolidat al grupului mai larg de întreprinderi trebuie întocmite de întreprinderea-mamă a grupului în cauză și auditate, în conformitate cu legislația statului membru sub incidența căreia intră întreprinderea-mamă a grupului, în conformitate cu prezenta directivă;

(bb)

conturile consolidate menționate la litera (a) și raportul anual consolidat, menționat la punctul (aa), raportul persoanei răspunzătoare de auditarea conturilor respective și, dacă este cazul, documentele prevăzute la articolul 9 trebuie publicate pentru întreprinderea exonerată în modul prevăzut de legislația statului membru sub incidența căreia intră întreprinderea în cauză în conformitate cu articolul 38. Statul membru în cauză poate impune publicarea documentelor respective în limba sa oficială și certificarea traducerii;

(c)

anexa la conturile anuale ale întreprinderii exonerate trebuie să includă:

(aa)

denumirea și sediul social al întreprinderii-mamă care întocmește conturile consolidate menționate la litera (a) și

(bb)

mențiunea exonerării de obligația de a întocmi conturi consolidate și un raport anual consolidat.

(3)   Statele membre pot să nu aplice prezentul articol pentru societățile comerciale ale căror valori mobiliare au fost cotate oficial la o bursă de valori stabilită într-un stat membru.

Articolul 8

(1)   În cazurile care nu intră sub incidența articolului 7 alineatul (1), fără a aduce atingere articolelor 4 alineatul (2), 5 și 6, statele membre pot exonera de obligația prevăzută la articolul 1 alineatul (1) orice întreprindere-mamă care intră sub incidența dreptului lor intern și care este, în același timp, o filială, a cărei întreprindere-mamă intră sub incidența legislației unui stat membru, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) și dacă acționarii sau asociații întreprinderii exonerate, care dețin un procent minim din capitalul subscris al întreprinderii în cauză, nu au solicitat, cu cel puțin șase luni înainte de încheierea exercițiului financiar, întocmirea conturilor consolidate. Statele membre pot stabili procentul în cauză la cel mult 10 % pentru societățile comerciale pe acțiuni și în comandită pe acțiuni și la cel mult 20 % pentru întreprinderile de alt tip.

(2)   Un stat membru nu poate condiționa exonerarea de faptul ca întreprinderea-mamă care a întocmit conturile consolidate descrise la articolul 7 alineatul (2) litera (a) să intre, de asemenea, sub incidența dreptului său intern.

(3)   Un stat membru nu poate condiționa exonerarea de întocmirea și auditarea conturilor consolidate menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a).

Articolul 9

(1)   Statele membre pot condiționa exonerarea prevăzută la articolele 7 și 8 de furnizarea de informații suplimentare, în conformitate cu prezenta directivă, în cuprinsul conturilor consolidate menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a) sau în documentul anexat, dacă informațiile în cauză sunt solicitate întreprinderilor care intră sub incidența dreptului intern al statului membru în cauză și care sunt obligate să întocmească conturi consolidate și se află în aceeași situație.

(2)   Un stat membru poate, de asemenea, să condiționeze exonerarea de publicarea, în anexa la conturile consolidate menționate la articolul 7 alineatul (2) litera (a) sau în conturile anuale ale întreprinderii exonerate, a tuturor sau a unora dintre următoarele informații privind grupul de întreprinderi a cărui întreprindere-mamă este exonerată de obligația de a întocmi conturi consolidate:

cuantumul activelor imobilizate;

cuantumul net al cifrei de afaceri;

rezultatul exercițiului financiar și cuantumul capitalurilor proprii;

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar.

Articolul 10

Articolele 7-9 nu aduc atingere legislației oricărui stat membru referitoare la întocmirea conturilor consolidate sau a raportului anual consolidat, dacă aceste documente sunt necesare:

pentru informarea salariaților sau a reprezentanților acestora sau

la solicitarea unei autorități administrative sau judecătorești în scopuri proprii.

Articolul 11

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 4 alineatul (2), 5 și 6, statele membre pot exonera de obligația prevăzută la articolul 1 alineatul (1) orice întreprindere-mamă care intră sub incidența dreptului lor intern și care este, în același timp, o filială a unei întreprinderi-mamă care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

întreprinderea exonerată și, fără a aduce atingere articolelor 13, 14 și 15, toate filialele sale trebuie consolidate în conturile anuale ale unui grup mai larg de întreprinderi;

(b)

conturile consolidate menționate la litera (a) și, dacă este cazul, raportul anual consolidat trebuie întocmite în conformitate cu prezenta directivă sau în mod echivalent cu conturi consolidate și rapoarte consolidate anuale întocmite în conformitate cu prezenta directivă;

(c)

conturile consolidate menționate la litera (a) trebuie să fie auditate de una sau mai multe persoane autorizate în acest sens în conformitate cu legislația sub incidența căreia intră întreprinderea care le-a întocmit.

(2)   Se aplică articolul 7 alineatul (2) litera (b) punctul (bb) și litera (c) și articolele 8-10.

(3)   Un stat membru poate să prevadă exonerări în temeiul prezentului articol doar dacă prevede aceleași exonerări în temeiul articolelor 7-10.

Articolul 12

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 1-10, un stat membru poate impune oricărei întreprinderi care intră sub incidența dreptului său intern obligația să întocmească conturi consolidate și un raport anual consolidat, dacă:

(a)

întreprinderea în cauză și una sau mai multe întreprinderi cu care nu are legături, în înțelesul articolului 1 alineatele (1) și (2), sunt conduse împreună, în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei clauze din actele constitutive sau din statutul întreprinderilor în cauză sau

(b)

organele administrative, de conducere sau de supraveghere ale întreprinderii în cauză și ale uneia sau mai multor întreprinderi cu care nu are legături, în înțelesul articolului 1 alineatele (1) și (2), sunt formate în cea mai mare parte din aceleași persoane în funcție în cursul exercițiului financiar și până la întocmirea conturilor consolidate.

(2)   În cazul în care se aplică alineatul (1), întreprinderile care se găsesc în raporturile definite la alineatul în cauză, împreună cu toate filialele lor trebuie consolidate, în înțelesul prezentei directive, atunci când una sau mai multe dintre întreprinderile în cauză este organizată într-una dintre formele de societate comercială enumerate la articolul 4.

(3)   Articolele 3, 4 alineatul (2), 5, 6, 13-28, 29 alineatele (1), (3), (4) și (5), 30-38 și 39 alineatul (2) se aplică conturilor consolidate și raportului anual consolidat menționate în prezentul articol, trimiterile la întreprinderea-mamă fiind considerate ca trimiteri la toate întreprinderile menționate la alineatul (1). Cu toate acestea, fără a aduce atingere articolului 19 alineatul (2), posturile „capital”, „prime de emisiune”, „rezerva de reevaluare”, „rezerve”, „rezultat reportat” și „rezultatul exercițiului”, care trebuie incluse în conturile consolidate, reprezintă sumele totale care pot fi atribuite fiecăreia dintre întreprinderile menționate la alineatul (1).

Articolul 13

(1)   O întreprindere poate să nu fie inclusă în consolidare în cazul în care nu prezintă o importanță semnificativă în înțelesul articolului 16 alineatul (3).

(2)   În cazul în care una sau mai multe întreprinderi îndeplinesc criteriul prevăzut la alineatul (1) de mai sus, acestea trebuie cu toate acestea incluse în consolidare, în măsura în care prezintă o importanță semnificativă în înțelesul articolului 16 alineatul (3).

(3)   În plus, o întreprindere poate fi exclusă din consolidare dacă:

(a)

restricții severe pe termen lung obstrucționează:

(aa)

exercitarea de către întreprinderea-mamă a drepturilor sale asupra patrimoniului sau conducerii întreprinderii în cauză sau

(bb)

exercitarea conducerii unificate a întreprinderii în cauză, dacă se găsește într-unul din raporturile definite la articolul 12 alineatul (1) sau

(b)

informațiile necesare pentru întocmirea conturilor consolidate în conformitate cu prezenta directivă nu pot fi obținute fără cheltuieli disproporționate sau întârzieri nejustificate sau

(c)

acțiunile sau părțile sociale la întreprinderea în cauză sunt deținute exclusiv în vederea cedării lor ulterioare.

Articolul 14

(1)   Dacă activitățile uneia sau ale mai multor întreprinderi care urmează a fi consolidate sunt atât de diferite încât includerea lor în conturile consolidate ar fi incompatibilă cu obligația prevăzută la articolul 16 alineatul (3), fără a aduce atingere articolului 33 din prezenta directivă, întreprinderile în cauză trebuie excluse din consolidare.

(2)   Alineatul (1) nu este aplicabil doar în temeiul faptului că întreprinderile care urmează a fi consolidate sunt parțial industriale, parțial comerciale și parțial de servicii, sau datorită faptului că întreprinderile în cauză desfășoară activități industriale sau comerciale care implică produse diferite sau prestează servicii diferite.

(3)   Orice aplicare a alineatului (1) și motivele care au determinat-o trebuie menționate în anexa la situația financiară anuală. În cazul în care conturile anuale sau conturile consolidate ale întreprinderilor astfel excluse din consolidare nu sunt publicate în același stat membru în conformitate cu Directiva 68/151/CEE (5), ele trebuie anexate la conturile consolidate sau puse la dispoziția publicului. În cel de-al doilea caz, trebuie să fie posibilă obținerea unei copii a documentelor în cauză, la cerere. Prețul unei astfel de copii nu trebuie să depășească costurile sale administrative.

Articolul 15

(1)   Dacă o întreprindere-mamă care nu desfășoară activități industriale sau comerciale deține acțiuni sau părți sociale la o filială în temeiul unui acord comun cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare, statele membre pot permite, în aplicarea articolului 16 alineatul (3), excluderea acestei întreprinderi-mamă din consolidare.

(2)   Conturile anuale ale întreprinderii-mamă se anexează la conturile consolidate.

(3)   Dacă se face uz de această derogare, fie se aplică articolul 59 din Directiva 78/660/CEE pentru conturile anuale ale întreprinderii-mamă, fie informațiile care ar rezulta din aplicarea articolului respectiv trebuie menționate în anexa la conturile anuale în cauză.

SECȚIUNEA 2

Întocmirea conturilor consolidate

Articolul 16

(1)   Conturile consolidate cuprind bilanțul consolidat, contul consolidat de profit și pierderi și anexa la situația financiară. Aceste documente constituie un întreg.

(2)   Conturile consolidate sunt întocmite clar și în conformitate cu prezenta directivă.

(3)   Conturile consolidate oferă o imagine fidelă a activelor și pasivelor, a situației financiare și a rezultatelor grupurilor de întreprinderi incluse în consolidare.

(4)   În cazul în care aplicarea dispozițiilor prezentei directive nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă în înțelesul alineatului (3), trebuie furnizate informații suplimentare.

(5)   În cazul în care, în mod excepțional, aplicarea unei dispoziții din articolele 17-35 și 39 este contrară obligației prevăzute la alineatul (3), trebuie să se facă o derogare de la dispoziția în cauză, pentru a se furniza o imagine fidelă în înțelesul alineatului (3). Orice astfel de derogare trebuie menționată în anexa la situația financiară, împreună cu o explicație a motivelor sale și o declarație privind efectele derogării în cauză asupra activului și pasivului, asupra situației financiare și asupra profitului și pierderii. Statele membre pot să definească cazurile excepționale și să prevadă regimul derogatoriu corespunzător.

(6)   Statele membre pot impune sau pot permite dezvăluirea în conturile consolidate a altor informații în plus față de cele care trebuie dezvăluite în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 17

(1)   Articolele 3-10, 13-26 și 28-30 din Directiva 78/660/CEE se aplică în ceea ce privește structura conturilor consolidate, fără a aduce atingere dispozițiilor prezentei directive și ținând cont de modificările esențiale care rezultă din caracteristicile proprii conturilor consolidate, în raport cu conturile anuale.

(2)   În împrejurări excepționale care ar putea genera cheltuieli disproporționate, statele membre pot autoriza regruparea stocurilor în conturile consolidate.

Articolul 18

Elementele activului și pasivului întreprinderilor incluse în consolidare sunt încorporate integral în bilanțul consolidat.

Articolul 19

(1)   Valorile contabile ale acțiunilor sau părților sociale din capitalul întreprinderilor incluse în consolidare se compensează cu fracțiunea din capitalurile proprii ale întreprinderilor incluse în consolidare pe care le reprezintă.

(a)

compensarea se efectuează pe baza valorilor contabile existente la data la care întreprinderea în cauză este inclusă în consolidare pentru prima dată. În măsura posibilului, diferențele rezultate din compensare se înregistrează direct la posturile respective din bilanțul consolidat care au o valoare superioară sau inferioară valorii lor contabile;

(b)

statele membre pot impune sau permite compensarea pe baza valorilor elementelor identificabile ale activului și pasivului la data achiziției acțiunilor sau părților sociale sau, în cazul achiziției în două sau mai multe etape, la data la care întreprinderea a devenit o filială;

(c)

orice diferență rămasă după aplicarea literei (a) sau rezultată din aplicarea literei (b) se înregistrează la un post separat din bilanțul consolidat, intitulat corespunzător. Postul în cauză, metodele aplicate și orice modificări semnificative față de exercițiul financiar anterior trebuie explicate în anexa la situația financiară. Dacă un stat membru autorizează compensarea între diferențele pozitive și cele negative, o defalcare a acestor diferențe trebuie, de asemenea, prevăzută în anexa la situația financiară.

(2)   Cu toate acestea, alineatul (1) nu se aplică pentru acțiunile sau părțile sociale din capitalul întreprinderii-mamă deținute fie de întreprinderea în cauză, fie de o altă întreprindere inclusă în consolidare. În conturile consolidate, aceste acțiuni sau părți sociale sunt asimilate acțiunilor sau părților sociale proprii în conformitate cu Directiva 78/660/CEE.

Articolul 20

(1)   Statele membre pot impune sau permite compensarea valorilor contabile ale participărilor la capitalul unei întreprinderi incluse în consolidare doar cu fracțiunea corespunzătoare din capital, cu condiția ca:

(a)

acțiunile sau părțile sociale deținute să reprezinte cel puțin 90 % din valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, din echivalentul contabil al acțiunilor sau părților sociale ale întreprinderii în cauză, altele decât cele descrise la articolul 29 alineatul (2) litera (a) din Directiva 77/91/CEE (6);

(b)

fracțiunea menționată la litera (a) să fi fost atinsă în temeiul unui acord care prevede emisiunea de acțiuni sau părți sociale de către o întreprindere inclusă în consolidare și

(c)

acordul menționat la litera (b) să nu prevadă o plată în numerar de peste 10 % din valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, din echivalentul contabil al acțiunilor sau părților sociale emise.

(2)   Orice diferență rezultată din aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) se adaugă la sau se deduce din rezervele consolidate, după caz.

(3)   Aplicarea metodei descrise la alineatul (1), mișcările rezultate în cadrul rezervelor și denumirile și sediile întreprinderilor implicate sunt menționate în anexa la situația financiară.

Articolul 21

Cuantumul care poate fi atribuit acțiunilor sau părților sociale la filialele incluse în consolidare, deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare, este înregistrat în bilanțul consolidat ca post distinct, intitulat corespunzător.

Articolul 22

Veniturile și cheltuielile întreprinderilor incluse în consolidare sunt încorporate integral în contul consolidat de profit și pierderi.

Articolul 23

Cuantumul care poate fi atribuit acțiunilor sau părților sociale la filialele incluse în consolidare, deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare, este înregistrat în contul consolidat de profit și pierderi ca post distinct, intitulat corespunzător.

Articolul 24

Conturile consolidate sunt întocmite în conformitate cu principiile enunțate în articolele 25-28.

Articolul 25

(1)   Modalitățile de consolidare nu pot fi modificate de la un exercițiu financiar la altul.

(2)   În cazuri excepționale, sunt permise derogări de la dispozițiile alineatului (1). Orice astfel de derogări trebuie menționate în anexa la situația financiară, însoțite de justificarea lor și de o evaluare a efectului lor asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor grupurilor de întreprinderi incluse în consolidare.

Articolul 26

(1)   Conturile consolidate prezintă activele, pasivele, situațiile financiare și rezultatele întreprinderilor incluse în consolidare ca și cum acestea ar fi o singură întreprindere. În special:

(a)

datoriile și creanțele întreprinderilor incluse în consolidare se elimină din conturile consolidate;

(b)

veniturile și cheltuielile aferente operațiunilor efectuate între întreprinderile incluse în consolidare se elimină din conturile consolidate;

(c)

profiturile și pierderile rezultate din operațiuni efectuate între întreprinderile incluse în consolidare și care fac parte din valorile contabile ale activelor sunt eliminate din conturile consolidate. Cu toate acestea, până la o coordonare ulterioară, statele membre pot permite efectuarea eliminărilor menționate anterior, proporțional cu fracțiunea din capitalul deținut de întreprinderea-mamă la fiecare dintre filialele incluse în consolidare.

(2)   Statele membre pot permite derogări de la dispozițiile alineatului (1) litera (c), dacă o operațiune a fost realizată în condițiile normale ale pieței și dacă eliminarea profiturilor și pierderilor ar genera cheltuieli disproporționate. Orice astfel de derogări trebuie precizate și, dacă efectul lor asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor grupurilor de întreprinderi incluse în consolidare este semnificativ, acest lucru trebuie precizat în anexa la conturile consolidate.

(3)   Sunt permise derogări de la dispozițiile alineatului (1) litera (a), (b) sau (c), dacă sumele implicate nu prezintă o importanță semnificativă pentru obiectivele articolului 16 alineatul (3).

Articolul 27

(1)   Conturile consolidate trebuie întocmite la aceeași dată ca și conturile anuale ale întreprinderii-mamă.

(2)   Cu toate acestea, statele membre pot să impună sau să permită elaborarea conturilor consolidate la o altă dată pentru a ține cont de data închiderii bilanțului celor mai multe sau celor mai importante dintre întreprinderile incluse în consolidare. Dacă se utilizează această derogare, acest lucru este precizat și justificat în anexa la conturile consolidate. În plus, trebuie să fie luate în considerare sau să fie menițonate evenimentele importante cu privire la patrimoniul, la situația financiară sau rezultatele financiare ale unei întreprinderi, care sunt incluse în consolidarea intervenită între data închiderii bilanțului acestei întreprinderi și data închiderii conturilor consolidate.

(3)   Dacă data închiderii bilanțului unei întreprinderi incluse în consolidare precede data închiderii bilanțului consolidat cu mai mult de trei luni, întreprinderea în cauză este consolidată pe baza conturilor interimare întocmite la data închiderii conturilor consolidate.

Articolul 28

Dacă în cursul exercițiului financiar, alcătuirea grupului de întreprinderi incluse în consolidare s-a modificat semnificativ, conturile consolidate trebuie să includă informații care să dea sens comparației dintre seturile succesive de conturi consolidate. Dacă modificarea este importantă, statele membre pot să impună sau să permită îndeplinirea acestei obligații prin elaborarea unui bilanț de deschidere adaptat și a unui cont de profit și pierderi adaptat.

Articolul 29

(1)   Elementele activului și pasivului incluse în consolidare se evaluează prin metode uniforme și în conformitate cu articolele 31-42 și 60 din Directiva 78/660/CEE.

(2)

(a)

Întreprinderea care întocmește conturi consolidate trebuie să aplice aceleași metode de evaluare ca și pentru conturile sale anuale. Cu toate acestea, statele membre pot să impună sau să permită utilizarea pentru conturile consolidate a altor metode de evaluare, în conformitate cu articolele menționate anterior pentru conturile consolidate;

(b)

dacă se face uz de aceste derogări, acest lucru este precizat și justificat în anexa la conturile consolidate.

(3)   Dacă elementele activului și pasivului incluse în consolidare au fost evaluate de întreprinderile incluse în consolidare prin metode diferite de cele utilizate pentru consolidare, aceste elemente trebuie reevaluate în conformitate cu metodele utilizate pentru consolidare, cu excepția cazului în care rezultatul reevaluării nu prezintă o importanță semnificativă pentru obiectivele articolului 16 alineatul (3). În cazuri excepționale, sunt permise derogări de la acest principiu. Orice astfel de derogări sunt menționate și justificate în anexa la conturile consolidate.

(4)   În bilanțul consolidat și contul consolidat de profit și pierderi se ține cont de orice diferență rezultată la consolidare între sarcina fiscală imputabilă pentru exercițiul financiar în cauză și exercițiile financiare anterioare și cuantumul sarcinii fiscale deja plătite sau de plată pentru aceste exerciții financiare, în măsura în care, în viitorul previzibil, este probabil să apară o sarcină fiscală pentru una dintre întreprinderile incluse în consolidare.

(5)   Dacă activele incluse în consolidare au fost supuse unor ajustări valorice excepționale doar în scopul aplicării legislației fiscale, acestea pot fi incluse în conturile consolidate doar după eliminarea ajustărilor în cauză. Statele membre pot, cu toate acestea, să impună sau să permită înregistrarea acestor active în conturile consolidate fără eliminarea ajustărilor, cu condiția ca valorile corespunzătoare lor, justificate adecvat, să fie precizate în anexa la conturile consolidate.

Articolul 30

(1)   Dacă postul special definit la articolul 19 alineatul (1) litera (c) corespunde unei diferențe de consolidare pozitive, acesta este tratat în conformitate cu normele prevăzute în Directiva 78/660/CEE pentru postul „fonduri de comerț”.

(2)   Statele membre pot să permită deducerea imediată și clară din rezerve a diferenței de consolidare pozitivă.

Articolul 31

Valoarea înregistrată la un post special definit la articolul 19 alineatul (1) litera (c), care corespunde unei diferențe de consolidare negativă, poate fi transferată în contul consolidat de profit și pierderi doar:

(a)

dacă diferența corespunde unei previziuni, la data achiziției, a unor rezultate viitoare nefavorabile ale întreprinderii în cauză sau unei previziuni privind costuri pe care întreprinderea în cauză ar urma să le suporte, în măsura în care astfel de previziuni se materializează sau

(b)

în măsura în care o astfel de diferență corespunde unui câștig realizat.

Articolul 32

(1)   Dacă o întreprindere inclusă în consolidare gestionează o întreprindere împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidarea în cauză, statele membre pot să impună sau să permită includerea în consolidare a întreprinderii în cauză, proporțional cu drepturile deținute în capitalul său de întreprinderea inclusă în consolidare.

(2)   Articolele 13-31 se aplică mutatis mutandis consolidării proporționale prevăzute la alineatul (1).

(3)   În cazul în care se aplică prezentul articol, articolul 33 nu se aplică dacă întreprinderea consolidată proporțional este o întreprindere asociată în înțelesul articolului 33.

Articolul 33

(1)   Dacă o întreprindere inclusă într-o consolidare exercită o influență semnificativă asupra conducerii și politicii financiare a unei întreprinderi neincluse în consolidare (întreprindere asociată), la care deține o participare, în înțelesul articolului 17 din Directiva 78/660/CEE, participarea în cauză este înregistrată în bilanțul consolidat la un post special, intitulat corespunzător. Se consideră că o întreprindere exercită o influență semnificativă asupra altei întreprinderi, dacă deține 20 % sau mai mult din drepturile de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii în cauză. Se aplică articolul 2.

(2)   Când prezentul articol se aplică pentru prima dată unei participări reglementate la alineatul (1), participarea în cauză este înregistrată în bilanțul consolidat:

(a)

fie la valoarea sa contabilă în conformitate cu normele de evaluare prevăzute în Directiva 78/660/CEE. Diferența dintre valoarea respectivă și cuantumul corespunzător fracțiunii din capitalurile proprii reprezentată de participarea în cauză este precizată separat în bilanțul consolidat sau în anexa la conturile consolidate. Diferența se calculează la data la care metoda în cauză se aplică pentru prima oară;

(b)

fie la valoarea corespunzătoare fracțiunii din capitalurile proprii și rezervele întreprinderii asociate reprezentată de participarea în cauză. Diferența din valoarea respectivă și valoarea contabilă calculată în conformitate cu normele de evaluare prevăzute în Directiva 78/660/CEE este menționată separat în bilanțul consolidat sau în anexa la conturile consolidate. Diferența se calculează la data la care metoda în cauză este aplicată pentru prima dată;

(c)

statele membre pot impune aplicarea dispozițiilor de la litera (a) sau de la litera (b). Bilanțul consolidat sau anexa la conturile consolidate trebuie să indice dacă s-au utilizat dispozițiile de la litera (a) sau cele de la litera (b);

(d)

în plus, pentru aplicarea dispozițiilor de la litera (a) sau (b), statele membre pot să impună sau să permită calcularea diferenței la data achiziționării acțiunilor sau părților sociale sau, dacă acestea au fost achiziționate în mai multe etape, la data la care întreprinderea a devenit o întreprindere asociată.

(3)   Dacă elementele activului și pasivului unei întreprinderi asociate au fost evaluate prin alte metode decât cele utilizate pentru consolidare în conformitate cu articolul 29 alineatul (2), aceste elemente pot fi reevaluate, pentru calculul diferenței prevăzute la alineatul (2) litera (a) sau litera (b), prin metodele utilizate pentru consolidare. Dacă nu s-a efectuat o astfel de reevaluare, acest lucru trebuie menționat în anexa la conturile consolidate. Statele membre pot impune o astfel de reevaluare.

(4)   Valoarea contabilă menționată la alineatul (2) litera (a) sau valoarea corespunzătoare fracțiunii din capitalurile proprii ale întreprinderii asociate menționată la alineatul (2) litera (b) sunt majorate sau reduse cu valoarea oricărei variații din cursul exercițiului financiar a fracțiunii din capitalurile proprii ale întreprinderii asociate reprezentate de participarea în cauză; se reduce, de asemenea, cu valoarea dividendelor pentru participarea în cauză.

(5)   În măsura în care diferența pozitivă menționată la alineatul (2) litera (a) sau litera (b) nu poate fi inclusă într-o categorie a elementelor activului și pasivului, aceasta este tratată în conformitate cu articolele 30 și 39 alineatul (3).

(6)   Fracțiunea din rezultatul întreprinderii asociate care poate fi atribuită unor astfel de participări se înregistrează în contul consolidat de profit și pierderi la un post separat, intitulat corespunzător.

(7)   Eliminările prevăzute la articolul 26 alineatul (1) litera (c) se efectuează în măsura în care elementele sunt cunoscute sau accesibile. Se aplică articolul 26 alineatele (2) și (3).

(8)   Dacă o întreprindere asociată întocmește conturi consolidate, dispozițiile prevăzute anterior se aplică capitalurilor proprii înregistrate în conturile consolidate în cauză.

(9)   Prezentul articol poate să nu se aplice dacă participarea la capitalul întreprinderii asociate nu prezintă o importanță semnificativă pentru obiectivele articolului 16 alineatul (3).

Articolul 34

În afară de informațiile prevăzute de alte dispoziții din prezenta directivă, anexa la situația financiară trebuie să furnizeze cel puțin informații privind:

1.

metodele de evaluare aplicate diferitelor posturi din conturile consolidate, precum și metodele utilizate pentru calcularea ajustărilor valorice. Pentru elementele incluse în conturile consolidate care sunt sau au fost inițial exprimate în monede străine, trebuie menționate bazele de conversie utilizate pentru a le exprima în moneda în care sunt întocmite conturile consolidate;

2.

(a)

denumirea și sediul social al întreprinderilor incluse în consolidare; fracțiunea de capital deținută în întreprinderile incluse în consolidare, altele decât întreprinderea-mamă, de întreprinderile incluse în consolidare sau de persoane acționând în nume propriu, dar în sarcina întreprinderilor în cauză; care dintre condițiile menționate la articolele 1 și 12 alineatul (1) a constituit, după aplicarea articolului 2, temeiul efectuării consolidării. Această ultimă mențiune poate, cu toate acestea, fi exclusă în cazul în care consolidarea a fost efectuată în temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (a) și dacă fracțiunea de capital și proporția de drepturi de vot deținute sunt egale;

(b)

aceleași informații trebuie furnizate pentru întreprinderile excluse din consolidare în temeiul articolelor 13 și 14 și, fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (3), excluderea întreprinderilor menționate în articolul 13 trebuie motivată.

3.

(a)

Denumirea și sediul social al întreprinderilor asociate cu o întreprindere inclusă în consolidare în înțelesul articolului 33 alineatul (1) și fracțiunea din capitalul acestora deținută de întreprinderi incluse în consolidare sau prin intermediul unor persoane acționând în nume propriu, dar în sarcina întreprinderilor în cauză;

(b)

aceleași informații trebuie furnizate pentru întreprinderile asociate prevăzute la articolul 33 alineatul (9), împreună cu motivele pentru aplicarea dispoziției în cauză.

4.

Denumirea și sediul social al întreprinderilor consolidate proporțional în temeiul articolului 32, factorii pe care se întemeiază conducerea comună, fracțiunea din capitalul acestora deținută de întreprinderile incluse în consolidare sau prin intermediul unor persoane acționând în nume propriu, dar pe seama întreprinderilor în cauză.

5.

Denumirea și sediul social al altor întreprinderi decât cele menționate la alineatele (2), (3) și (4), în care întreprinderile incluse în consolidare și cele excluse în temeiul articolului 14 dețin, direct sau prin intermediul unor persoane acționând în nume propriu, dar în sarcina întreprinderilor în cauză, cel puțin un procent din capitalul pe care statele membre îl pot stabili la maximum 20 %, menționând fracția din capital deținută, precum și cuantumul capitalului propriu și rezultatul ultimului exercițiu financiar al întreprinderii în cauză pentru care s-au adoptat conturile. Aceste informații pot fi omise dacă prezintă doar o importanță neglijabilă pentru realizarea obiectivelor articolului 16 alineatul (3). Informațiile privind capitalurile proprii și rezultatul pot fi, de asemenea, omise dacă întreprinderea în cauză nu își publică bilanțul și dacă mai puțin de 50 % din capitalul său este deținut, direct sau indirect, de către întreprinderile menționate anterior.

6.

Cuantumul total al datoriilor înregistrate în bilanțul consolidat și scadente după cel puțin cinci ani, precum și cuantumul total al datoriilor înregistrate în bilanțul consolidat și acoperite cu garanții reale furnizate de întreprinderi incluse în consolidare, menționând natura și forma garanției.

7.

Cuantumul total al angajamentelor financiare care nu sunt incluse în bilanțul consolidat, în măsura în care informațiile în cauză sunt de folos pentru evaluarea situației financiare a grupului de întreprinderi incluse în consolidare. Orice angajamente privind pensiile și întreprinderile afiliate care nu sunt incluse în consolidare trebuie menționate separat.

8.

Defalcarea cuantumului net consolidat al cifrei de afaceri, definit în conformitate cu articolul 28 din Directiva 78/660/CEE, pe categorii de activități și pe piețe geografice, în măsura în care, ținând cont de modul în care sunt organizate vânzarea produselor și prestarea de servicii în cadrul activităților obișnuite ale grupurilor de întreprinderi incluse în consolidare, aceste categorii și piețe diferă substanțial între ele.

9.

(a)

Numărul mediul de salariați încadrați de întreprinderile incluse în consolidare în cursul exercițiul financiar, defalcat pe categorii și, dacă nu sunt menționați separat în contul consolidat de profit și pierderi, costurile de personal pentru exercițiul financiar;

(b)

numărul mediu de salariați încadrați în cursul exercițiul financiar de întreprinderile cărora li se aplică articolul 32 trebuie menționat separat.

10.

Măsura în care calculul rezultatului consolidat al exercițiului financiar a fost afectat de evaluarea posturilor care, prin derogare de la principiile enunțate la articolele 31 și 34-42 din Directiva 78/660/CEE și la articolul 29 alineatul (5) din prezenta directivă, a fost efectuată în vederea obținerii unei relaxări fiscale, în cursul exercițiului financiar în cauză sau într-un exercițiu financiar anterior. Dacă o astfel de evaluare influențează semnificativ sarcina fiscală viitoare a grupului de întreprinderi incluse în consolidare, trebuie furnizate detalii.

11.

Diferența dintre sarcina fiscală înregistrată în contul consolidat de profit și pierderi pentru exercițiul financiar în cauză și pentru exercițiile financiare anterioare și sarcina fiscală deja achitată sau care urmează să fie achitată pentru exercițiile respective, în măsura în care această diferență prezintă o anumită importanță pentru sarcina fiscală viitoare. Această sumă este menționată, de asemenea, în bilanț ca sumă cumulativă la un post separat, intitulat corespunzător.

12.

Cuantumul remunerațiilor alocate pentru exercițiul financiar în cauză membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale întreprinderii-mamă pentru funcțiile acestora în întreprinderea-mamă și filialele sale, precum și cuantumul angajamentelor care iau naștere sau care sunt contractate în aceleași condiții pentru pensiile acordate foștilor membri ai organelor respective, indicând totalul pentru fiecare categorie. Statele membre pot impune ca remunerațiile alocate pentru funcțiile exercitate în întreprinderi afiliate în sensul articolului 32 sau 33 să fie, de asemenea, incluse în informațiile prevăzute în prima teză.

13.

Cuantumul avansurilor și creditelor acordate membrilor organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale întreprinderii-mamă de către întreprinderea în cauză sau de către una dintre filialele acesteia, indicând ratele dobânzii, principalele condiții și eventualele sume rambursate, precum și angajamentele asumate în contul lor prin garanții de orice fel, indicând totalul pentru fiecare categorie. Statele membre pot impune ca avansurile și creditele acordate de către întreprinderi afiliate în înțelesul articolului 32 sau 33 să fie, de asemenea, incluse în informațiile prevăzute în prima teză.

Articolul 35

(1)   Statele membre pot permite ca informațiile prevăzute la articolul 34 punctele 2, 3, 4 și 5:

(a)

să ia forma unei declarații depuse, în conformitate cu articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 68/151/CEE; acest lucru trebuie menționat în anexa la situația financiară;

(b)

să fie omise, dacă sunt de natură să prejudicieze grav oricare dintre întreprinderile vizate de dispozițiile în cauză. Statele membre pot supune astfel de omisiuni autorizării prealabile a unei autorități administrative sau judecătorești. Orice omisiune trebuie menționată în anexa la situația financiară.

(2)   Alineatul (1) litera (b) se aplică, de asemenea, informațiilor prevăzute la articolul 34 punctul 8.

SECȚIUNEA 3

Raportul anual consolidat

Articolul 36

(1)   Raportul anual consolidat trebuie să includă cel puțin o analiză fidelă a evoluției activităților și situației grupului de întreprinderi incluse în consolidare.

(2)   Pentru întreprinderile în cauză, raportul indică de asemenea:

(a)

orice evenimente importante survenite după încheierea exercițiului financiar;

(b)

evoluția previzibilă a grupului de întreprinderi;

(c)

activitățile grupului de întreprinderi din domeniul cercetării și dezvoltării;

(d)

numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al tuturor acțiunilor sau părților sociale ale întreprinderii-mamă deținute de întreprinderea în cauză direct, de filiale ale întreprinderii în cauză sau de o persoană acționând în nume propriu, dar în sarcina acestor întreprinderi. Statele membre pot să impună sau să permită menționarea acestor informații în anexa la situația financiară.

SECȚIUNEA 4

Auditarea conturilor consolidate

Articolul 37

(1)   O întreprindere care întocmește conturi consolidate trebuie să asigure auditarea acestora de către una sau mai multe persoane autorizate să auditeze conturi în conformitate cu legislația statului membru sub incidența căreia intră întreprinderea în cauză.

(2)   Persoana sau persoanele răspunzătoare de auditarea conturilor consolidate trebuie să verifice, de asemenea, dacă raportul de gestiune consolidat corespunde conturilor consolidate pentru același exercițiu financiar.

SECȚIUNEA 5

Publicitatea conturilor consolidate

Articolul 38

(1)   Conturile consolidate aprobate periodic și raportul de gestiune consolidat, precum și raportul întocmit de persoana răspunzătoare de auditarea conturilor consolidate, sunt publicate de către întreprinderea care a întocmit conturile consolidate în conformitate cu modalitățile prevăzute de legislația statului membru sub incidența căruia se află întreprinderea în cauză, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.

(2)   În ceea ce privește raportul anual consolidat, se aplică articolul 47 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 78/660/CEE.

(3)   În articolul 47 alineatul (1) din Directiva 78/660/CEE, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Trebuie să fie posibilă obținerea la cerere a unei copii integrale sau parțiale a oricărui astfel de raport. Prețul unei astfel de copii nu trebuie să depășească costurile sale administrative”.

(4)   Cu toate acestea, dacă o întreprindere care a întocmit conturi consolidate este organizată sub altă formă decât cele enumerate la articolul 4 și nu este obligată prin legislația internă să publice documentele menționate la alineatul (1) în modul indicat la articolul 3 din Directiva 68/151/CEE, trebuie cel puțin să le pună la dispoziția publicului la sediul său social. Trebuie să fie posibilă obținerea la cerere a unei copii a documentelor în cauză. Prețul unei astfel de copii nu trebuie să depășească costurile sale administrative.

(5)   Se aplică articolele 48 și 49 din Directiva 78/660/CEE.

(6)   Statele membre pot să prevadă sancțiuni adecvate pentru neîndeplinirea obligațiilor de publicitate prevăzute în prezentul articol.

SECȚIUNEA 6

Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 39

(1)   La întocmirea primelor conturi consolidate în conformitate cu prezenta directivă pentru un grup de întreprinderi care se găsesc deja într-unul din raporturile prevăzute la articolul 1 alineatul (1), înainte de aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 49 alineatul (1), statele membre pot să impună sau să permită ca, în aplicarea articolului 19 alineatul (1), să se țină cont de valoarea contabilă a acțiunilor sau părților sociale și de fracțiunea din capitalurile proprii pe care o reprezintă la o dată care poate merge până la cea a primei consolidări.

(2)   Alineatul (1) se aplică mutatis mutandis evaluării, în temeiul articolului 33 alineatul (2), a acțiunilor sau a părților sociale, sau a fracțiunii din capitalurile proprii pe care o reprezintă, din capitalul unei întreprinderi asociate cu o întreprindere inclusă în consolidare și a consolidării proporționale prevăzute la articolul 32.

(3)   Dacă postul special prevăzut la articolul 19 alineatul (1) corespunde unei diferențe pozitive de consolidare, apărute înaintea datei la care s-au întocmit primele conturi consolidate în conformitate cu prezenta directivă, statele membre pot să permită ca:

(a)

în aplicarea articolului 30 alineatul (1), perioada limitată de peste cinci ani, prevăzută la articolul 37 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE, să fie calculată de la data la care s-au întocmit primele conturi consolidate în conformitate cu prezenta directivă și

(b)

în aplicarea articolului 30 alineatul (2), deducerea să se efectueze din rezerve la data la care s-au întocmit primele conturi consolidate în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 40

(1)   Până la expirarea termenelor prevăzute pentru aplicarea în legislațiile interne a directivelor de completare a Directivei 78/660/CEE în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor privind conturile anuale ale băncilor și ale altor instituții financiare și întreprinderi de asigurări, statele membre pot să prevadă derogări de la dispozițiile prezentei directive în ceea ce privește structura conturilor consolidate și modurile de evaluare a posturilor incluse în conturile consolidate și informațiile care trebuie furnizate în anexa la situația financiară:

(a)

în ceea ce privește orice întreprindere care urmează a fi consolidată și care este o bancă, o altă instituție financiară sau o întreprindere de asigurări;

(b)

dacă întreprinderile care urmează a fi consolidate includ în special bănci, instituții financiare sau întreprinderi de asigurări.

Statele membre pot, de asemenea, să prevadă derogări de la articolul 6, dar numai în ceea ce privește limitele și criteriile aplicate întreprinderilor menționate anterior.

(2)   În măsura în care, înainte de aplicarea dispozițiilor menționate la articolul 49 alineatul (1), un stat membru nu a impus tuturor întreprinderilor care sunt bănci, alte instituții financiare sau întreprinderi de asigurări să întocmească conturi consolidate, acesta poate, până la punerea în aplicare în dreptul intern a uneia dintre directivele menționate la alineatul (1), dar nu și pentru exercițiile financiare care se încheie în 1993:

(a)

să suspende aplicarea obligației impuse prin articolul 1 alineatul (1) în ceea ce privește oricare dintre întreprinderile menționate anterior care este o întreprindere-mamă. Acest lucru trebuie precizat în conturile anuale ale întreprinderii-mamă, iar informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 78/660/CEE trebuie furnizate pentru toate filialele;

(b)

dacă sunt întocmite conturi consolidate și fără a aduce atingere articolului 33, să permită omiterea din consolidare a oricăreia dintre întreprinderile menționate anterior, dacă aceasta este o filială. Pentru orice astfel de filială, trebuie furnizate în anexa la situația financiară informațiile prevăzute la articolul 34 punctul 2.

(3)   În cazurile menționate în alineatul (2) litera (b), dacă publicitatea lor este obligatorie, conturile anuale sau consolidate ale filialei trebuie să fie anexate la conturile consolidate sau, în absența conturilor consolidate, la conturile anuale ale întreprinderii-mamă sau să fie puse la dispoziția publicului. În cel de-al doilea caz, trebuie să fie posibilă obținerea la cerere a unei copii a documentelor în cauză. Prețul unei astfel de copii nu trebuie să depășească costurile sale administrative.

Articolul 41

(1)   Întreprinderile care se găsesc în raporturile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (a), (b) și (d) punctul (bb) și celelalte întreprinderi care se găsesc în raporturi similare cu una dintre întreprinderile menționate anterior sunt întreprinderi afiliate în înțelesul prezentei directive și al Directivei 78/660/CEE.

(2)   În cazul în care un stat membru impune obligația întocmirii conturilor consolidate în temeiul articolului 1 alineatul (1) literele (c), (d) punctul (aa) sau alineatul (2) ori al articolului 12 alineatul (1), întreprinderile care se găsesc în raporturile descrise la articolele în cauză și celelalte întreprinderi care se găsesc în raporturi similare sau în raporturile descrise la alineatul (1) cu una dintre întreprinderile menționate anterior sunt societăți afiliate în înțelesul alineatului (1).

(3)   Chiar și în cazul în care un stat membru impune obligația întocmirii conturilor consolidate în temeiul articolului 1 alineatul (1) literele (c), (d) punctul (aa) sau alineatul (2) sau al articolului 12 alineatul (1), un stat membru poate aplica alineatul (2) din prezentul articol.

(4)   Se aplică articolele 2 și 3 alineatul (2).

(5)   În cazul în care aplică articolul 4 alineatul (2), un stat membru poate exclude de la aplicarea alineatului (1) întreprinderile afiliate care sunt întreprinderi-mamă și care în temeiul formei lor juridice nu sunt obligate de statul membru în cauză să întoc mească conturi consolidate în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, precum și întreprinderile-mamă cu o formă juridică similară.

Articolul 42

Articolul 56 din Directiva 78/660/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 56

(1)   Obligația de a indica în conturile anuale posturile prevăzute la articolele 9, 10 și 23-26 privind întreprinderile afiliate în înțelesul articolului 41 din Directiva 83/349/CEE și obligația de a furniza informații privind întreprinderile în cauză în conformitate cu articolul 13 alineatul (2), articolul 14 și articolul 43 alineatul (1) punctul 7 intră în vigoare de la data indicată la articolul 49 alineatul (2) din directiva în cauză.

(2)   Anexa la situația financiară trebuie să includă de asemenea:

(a)

denumirea și sediul întreprinderii care întocmește conturile consolidate ale celui mai mare grup de întreprinderi din care societatea face parte în calitate de filială;

(b)

denumirea și sediul întreprinderii care întocmește conturile consolidate ale celui mai mic grup de întreprinderi din care societatea face parte în calitate de filială și care este, de asemenea, inclusă în grupul de întreprinderi menționat la litera (a);

(c)

locul de unde pot fi obținute copii ale conturilor consolidate menționate la literele (a) și (b), dacă acestea sunt disponibile.”

Articolul 43

Articolul 57 din Directiva 78/660/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 57

Fără a aduce atingere dispozițiilor Directivelor 68/151/CEE și 77/91/CEE, statele membre pot să nu aplice dispozițiile prezentei directive privind conținutul, auditarea și publicitatea conturilor anuale societăților care intră sub incidența dreptului lor intern și care sunt filiale în înțelesul Directivei 83/349/CEE, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

întreprinderea-mamă intră sub incidența legislației unui stat membru;

(b)

toți acționarii sau asociații filialei s-au declarat de acord cu exonerarea de obligația în cauză; această declarație trebuie făcută pentru fiecare exercițiu financiar;

(c)

întreprinderea-mamă a declarat că garantează angajamentele asumate de filială;

(d)

declarațiile menționate la literele (b) și (c) fac obiectul unei publicități efectuate de filială în modul prevăzut de legislația statului membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE;

(e)

filiala este inclusă în conturile consolidate întocmite de întreprinderea-mamă în conformitate cu Directiva 83/349/CEE;

(f)

exonerarea menționată anterior este indicată în anexa la conturile consolidate întocmite de întreprinderea-mamă;

(g)

conturile consolidate menționate la litera (e), raportul anual consolidat și raportul întocmit de persoana responsabilă pentru auditarea conturilor respective fac obiectul unei publicități efectuate de filială în modul prevăzut de legislația statului membru, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE.”

Articolul 44

Articolul 58 din Directiva 78/660/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 58

Statele membre pot să nu aplice dispozițiile prezentei directive privind auditarea și publicitatea contului de profit și pierderi societăților care intră sub incidența dreptului lor intern și care sunt întreprinderi-mamă în înțelesul Directivei 83/349/CEE, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

întreprinderea-mamă întocmește conturi consolidate în conformitate cu Directiva 83/349/CEE și este inclusă în conturile consolidate;

(b)

exonerarea menționată anterior este indicată în anexa la conturile anuale ale întreprinderii-mamă;

(c)

exonerarea menționată anterior este indicată în anexa la conturile consolidate întocmite de întreprinderea-mamă;

(d)

rezultatul exercițiului societății mamă, calculat în conformitate cu prezenta directivă, figurează în bilanțul societății mamă.”

Articolul 45

Articolul 59 din Directiva 78/660/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 59

(1)   Statele membre pot să impună sau să permită ca participările, în înțelesul articolului 17, la capitalul unor întreprinderi a căror funcționare și politică financiară sunt influențate semnificativ să fie înregistrate în bilanț, în conformitate cu alineatele (2)-(9), ca sub-posturi la posturile «participări la întreprinderi afiliate» sau «participări», după caz. Se consideră că o întreprindere exercită o influență semnificativă asupra altei întreprinderi, dacă deține cel puțin 20 % din drepturile de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii în cauză. Se aplică articolul 2 din Directiva 83/349/CEE.

(2)   Când prezentul articol se aplică pentru prima dată unei participări reglementate prin alineatul (1), participarea în cauză este înregistrată în bilanț:

(a)

fie la valoarea sa contabilă calculată în conformitate cu articolele 31-42. Diferența dintre valoarea respectivă și cuantumul corespunzător fracțiunii din capitalurile proprii reprezentate de participarea în cauză este precizată separat în bilanț sau în anexa la situația financiară anuală. Diferența se calculează la data la care metoda în cauză este aplicată pentru prima dată;

(b)

fie la valoarea corespunzătoare fracțiunii din capitalurile proprii reprezentată de participarea în cauză. Diferența dintre valoarea respectivă și valoarea contabilă evaluată în conformitate cu articolele 31-42 este menționată separat în bilanț sau în anexa la situația financiară. Diferența se calculează la data la care metoda în cauză este aplicată pentru prima dată;

(c)

statele membre pot impune aplicarea uneia sau alteia dintre literele (a) și (b). Bilanțul sau anexa la situația financiară anuală trebuie să indice dacă s-au utilizat dispozițiile de la litera (a) sau cele de la litera (b);

(d)

în plus, în aplicarea dispozițiilor de la literele (a) și (b), statele membre pot să impună sau să permită calcularea diferenței la data achiziționării participării menționate la alineatul (1) sau, dacă achiziția a avut loc în două sau mai multe etape, la data la care acțiunile sau părțile sociale deținute au devenit o participare în înțelesul alineatului (1).

(3)   Dacă elementele activului și pasivului unei întreprinderi la care deține o participare în înțelesul alineatului (1) au fost evaluate prin alte metode decât cele utilizate de societate pentru întocmirea conturilor anuale, acestea pot fi reevaluate, pentru calculul diferenței menționate la alineatul (2) litera (a) sau (b), prin metodele utilizate de societate la întocmirea conturilor anuale. Dacă nu s-a efectuat o astfel de reevaluare, acest lucru trebuie menționat în anexa la situația financiară. Statele membre pot impune o astfel de reevaluare.

(4)   Valoarea contabilă menționată la alineatul (2) litera (a) sau valoarea corespunzătoare fracțiunii din capitalurile proprii, menționată la alineatul (2) litera (b), se majorează sau se reduc cu valoarea variației din cursul exercițiului financiar a fracțiunii din capitalurile proprii reprezentate de participarea în cauză; se reduce, de asemenea, cu valoarea dividendelor pentru participarea în cauză.

(5)   În măsura în care diferența pozitivă menționată la alineatul (2) litera (a) sau litera (b) nu poate fi inclusă într-o categorie de active sau pasive, aceasta este tratată în conformitate cu normele aplicabile postului «fonduri de comerț».

(6)

(a)

Fracțiunea din rezultate care poate fi atribuită unor participări în înțelesul alineatului (1) se înregistrează în contul de profit și pierderi într-un post separat, intitulat corespunzător;

(b)

dacă suma în cauză depășește cuantumul dividendelor deja primite sau a căror plată poate fi solicitată, cuantumul diferenței trebuie inclus într-o rezervă care nu poate fi distribuită acționarilor;

(c)

statele membre pot să impună sau să permită ca fracțiunea din rezultate care poate fi atribuită unor participări în înțelesul alineatului (1) să fie înregistrată în contul de profit și pierderi până la concurența dividendelor deja primite sau a căror plată poate fi solicitată.

(7)   Eliminările prevăzute la articolul 26 alineatul (1) litera (c) din Directiva 83/349/CEE se efectuează în măsura în care elementele sunt cunoscute sau pot fi obținute. Se aplică articolul 26 alineatele (2) și (3) din directiva în cauză.

(8)   Dacă o întreprindere la care este deținută o participare în înțelesul alineatului (1) întocmește conturi consolidate, dispozițiile prevăzute anterior se aplică capitalurilor proprii înregistrate în conturile consolidate în cauză.

(9)   Prezentul articol poate să nu se aplice, dacă participările astfel cum sunt definite la alineatul (1) nu prezintă o importanță semnificativă pentru obiectivul articolului 2 alineatul (3).”

Articolul 46

Articolul 61 din Directiva 78/660/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 61

Statele membre pot să nu aplice unei societăți care intră sub incidența dreptului lor intern și care este întreprindere-mamă în înțelesul Directivei 83/349/CEE dispozițiile articolului 43 alineatul (1) punctul 2 din prezenta directivă privind cuantumul capitalurilor proprii și al profiturilor și pierderilor întreprinderilor implicate:

(a)

dacă întreprinderile implicate sunt incluse în conturile consolidate întocmite de întreprinderea-mamă în cauză sau în conturile consolidate ale unui grup mai mare de întreprinderi prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 83/349/CEE sau

(b)

dacă acțiunile sau părțile sociale deținute la întreprinderile implicate au fost tratate de întreprinderea-mamă în conturile sale anuale în conformitate cu articolul 59 sau în conturile consolidate întocmite de întreprinderea-mamă în cauză în conformitate cu articolul 33 din Directiva 83/349/CEE.”

Articolul 47

Comitetul de contact instituit în temeiul articolului 52 din Directiva 78/660/CEE trebuie de asemenea:

(a)

să faciliteze, fără a aduce atingere articolelor 169 și 170 din tratat, aplicarea armonizată a prezentei directive prin reuniuni periodice vizând, în special, problemele concrete survenite în aplicarea acesteia;

(b)

să consilieze Comisia, dacă este necesar, asupra completărilor și modificărilor la prezenta directivă.

Articolul 48

Prezenta directivă nu aduce atingere legislațiilor statelor membre care impun depunerea conturilor consolidate ale unor întreprinderi care nu intră sub incidența lor la registrul la care sunt înscrise sucursale ale întreprinderilor în cauză.

Articolul 49

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1988. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre pot să prevadă că dispozițiile menționate la alineatul (1) se aplică pentru prima dată conturilor consolidate pentru exercițiul financiar care începe la 1 ianuarie 1990 sau în cursul anului calendaristic 1990.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 50

(1)   Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, examinează după cinci ani de la data menționată la articolul 49 alineatul (2) și, dacă este nevoie, revizuiește articolul 1 alineatul (1) litera (d) al doilea paragraf, articolul 4 alineatul (2), articolele 5, 6, 7 alineatul (1), articolele 12, 43 și 44, ținând cont de experiența acumulată din aplicarea prezentei directive, de obiectivele prezentei directive și de situația economică și monetară din acel moment.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere articolului 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE.

Articolul 51

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 13 iunie 1983.

Pentru Consiliu

Președintele

H. TIETMEYER


(1)  JO C 121, 2.6.1976, p. 2.

(2)  JO C 163, 10.7.1978, p. 60.

(3)  JO C 75, 26.3.1977, p. 5.

(4)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(5)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.

(6)  JO L 26, 31.1.1977, p. 1.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

75


31984L0253


L 126/20

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A OPTA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 10 aprilie 1984

în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din Tratatul CEE, privind autorizarea persoanelor care răspund de controlul legal al documentelor contabile

(84/253/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54 alineatul (3) litera (g),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în temeiul Directivei 78/660/CEE (4), conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale trebuie controlate de una sau mai multe persoane autorizate să efectueze astfel de controale și întrucât pot fi exonerate numai societățile menționate la articolul 11 din directiva în cauză;

întrucât directiva menționată anterior a fost completată prin Directiva 83/349/CEE (5) privind conturile consolidate;

întrucât este important să se armonizeze calificările persoanelor autorizate să efectueze controlul legal al documentelor contabile și să se asigure că aceste persoane sunt independente și au o bună reputație;

întrucât nivelul ridicat de cunoștințe teoretice necesare pentru controlul legal al documentelor contabile, precum și capacitatea de a aplica aceste cunoștințe în practică, trebuie asigurate prin intermediul unui examen de competență profesională;

întrucât statele membre ar trebui să aibă competența de a autoriza persoanele care, deși nu îndeplinesc toate condițiile impuse privind pregătirea teoretică, au desfășurat totuși activități profesionale o perioadă îndelungată, ceea ce le conferă o experiență suficientă în domeniile financiar, juridic și contabil și care au susținut cu succes examenul de competență profesională;

întrucât statele membre trebuie, de asemenea, să fie autorizate să adopte dispoziții tranzitorii în beneficiul profesioniștilor;

întrucât statele membre vor putea să autorizeze atât persoane fizice, cât și firme de audit, care pot fi atât persoane juridice, cât și alte forme de societăți comerciale, firme sau asociații;

întrucât persoanele fizice care efectuează controlul legal al documentelor contabile în numele unei astfel de firme de audit trebuie să îndeplinească condițiile prezentei directive;

întrucât un stat membru va putea să autorizeze persoane care au obținut în afara statului membru în cauză calificări echivalente cu cele impuse de prezenta directivă;

întrucât un stat membru care, în momentul adoptării prezentei directive, recunoaște categorii de persoane fizice care îndeplinesc condițiile impuse de prezenta directivă, dar al căror nivel de examinare a competențelor profesionale este sub nivelul final de examinare la încheierea studiilor universitare, trebuie să poate acorda în continuare acestor persoane o autorizație specială, în anumite condiții și până la o coordonare ulterioară, pentru efectuarea controlul legal al documentelor contabile ale unor societăți comerciale și grupuri de întreprinderi de dimensiuni limitate, dacă statul membru în cauză nu a utilizat posibilitățile de exonerare prevăzute de directivele comunitare în ceea privește întocmirea conturilor consolidate;

întrucât prezenta directivă nu reglementează nici libertatea de stabilire, nici libertatea de a presta servicii în ceea ce privește persoanele care răspund de efectuarea controlul legal al documentelor contabile;

întrucât recunoașterea autorizațiilor emise resortisanților altor state membre pentru efectuarea acestui control va fi reglementată prin directive privind inițierea și exercitarea de activități în domeniile financiar, economic și contabil, precum și libertatea de a presta servicii în aceste domenii,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

SECȚIUNEA I

Domeniu de aplicare

Articolul 1

(1)   Măsurile de coordonare prevăzute prin prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind persoanele care răspund de:

(a)

efectuarea controlului legal al conturilor anuale ale societăților comerciale și firmelor și de verificarea conformității rapoartelor de gestiune cu conturile anuale respective, în măsura în care controlul și verificarea în cauză sunt impuse de dreptul comunitar;

(b)

efectuarea controlului legal al conturilor consolidate ale grupurilor de întreprinderi și verificarea conformității rapoartelor de gestiune consolidate cu conturile consolidate respective, în măsura în care controlul și verificarea în cauză sunt impuse de dreptul comunitar.

(2)   Persoanele menționate la alineatul (1) pot fi, în funcție de legislația fiecărui stat membru, persoane fizice sau juridice sau alte forme de societăți comerciale sau asociații (firme de audit în înțelesul prezentei directive).

SECȚIUNEA II

Norme de autorizare

Articolul 2

(1)   Controlul legal al documentelor contabile menționate la articolul 1 alineatul (1) este efectuat doar de către persoane autorizate.

Autoritățile statelor membre pot să autorizeze doar:

(a)

persoanele fizice care îndeplinesc cel puțin condițiile prevăzute la articolele 3-19;

(b)

firme de audit care îndeplinesc cel puțin următoarele condiții:

(i)

persoanele fizice care efectuează controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 în numele firmei de audit trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile stabilite la articolele 3-19; statele membre pot să prevadă că aceste persoane fizice trebuie, de asemenea, să fie autorizate;

(ii)

majoritatea drepturilor de vot trebuie să fie deținută de persoane fizice sau firme de audit care îndeplinesc cel puțin condițiile stabilite la articolele 3-19, cu excepția articolului 11 alineatul (1) litera (b); statele membre pot să prevadă că aceste persoane fizice sau firme de audit trebuie, de asemenea, să fie autorizate. Cu toate acestea, statele membre care nu impun această majoritate în momentul adoptării prezentei directive pot să nu o impună, cu condiția ca toate acțiunile sau părțile sociale ale unei firme de audit să fie nominative și să poată fi transferate doar cu acordul firmei de audit și/sau, dacă statul membru prevede astfel, cu aprobarea autorității competente;

(iii)

majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al unei firme de audit trebuie să fie persoane fizice sau firme de audit care îndeplinesc cel puțin condițiile stabilite la articolele 3-19; statele membre pot să prevadă că aceste persoane fizice sau firme de audit trebuie, de asemenea, să fie autorizate. Dacă un astfel de organ are cel mult doi membri, unul dintre acești membri trebuie să îndeplinească cel puțin aceste condițiile în cauză.

Fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (2), autorizația unei firme de audit trebuie retrasă atunci când nu mai este îndeplinită nici una dintre condițiile menționate la litera (b). Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă o perioadă de grație de maximum doi ani pentru îndeplinirea cerințelor impuse la litera (b) punctele (ii) și (iii).

(2)   În înțelesul prezentei directive, autoritățile statelor membre pot fi asociații profesionale, cu condiția ca acestea să fie autorizate, în conformitate cu dreptul intern, să emită autorizații în înțelesul prezentei directive.

Articolul 3

Autoritățile unui stat membru autorizează doar persoane cu reputație bună, care nu desfășoară nici a activitate incompatibilă, în conformitate cu legislația statului membru în cauză, cu controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1).

Articolul 4

O persoană fizică poate fi autorizată să efectueze controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) doar după ce a atins nivelul de admitere la universitate, apoi a parcurs un curs de pregătire teoretică, a beneficiat de formare practică și a susținut cu succes un examen de competență profesională la nivelul de finalizare a studiilor universitare, organizat sau recunoscut de stat.

Articolul 5

Examenul de competență profesională menționat în articolul 4 trebuie să garanteze nivelul necesar de cunoștințe teoretice din domeniile relevante pentru controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) și capacitatea de a aplica practic aceste cunoștințe.

Examenul trebuie să se desfășoare, cel puțin parțial, în scris.

Articolul 6

Verificarea cunoștințelor teoretice inclusă în examinare trebuie să cuprindă în special următoarele subiecte:

(a)

revizia contabilă;

analiza și evaluarea critică a conturilor anuale;

contabilitate generală;

conturi consolidate;

contabilitatea analitică de exploatare și contabilitatea de gestiune;

audit intern;

norme privind întocmirea conturilor anuale și consolidate și metodele de evaluare a posturilor din bilanț și de calculare a rezultatelor;

norme juridice și profesionale privind controlul legal al documentelor contabile, precum și persoanele care efectuează acest control;

(b)

în măsura în care sunt relevante pentru control:

dreptul societăților comerciale;

dreptul falimentului și proceduri similare;

dreptul fiscal;

drept civil și comercial;

dreptul muncii și al securității sociale;

sisteme informatice și computerizate;

economia întreprinderilor, economie politică și economia financiară;

matematică și statistică;

principii de bază ale gestionării financiare a întreprinderilor.

Articolul 7

(1)   Prin derogare de la articolele 5 și 6, statele membre pot să prevadă că persoanele care au susținut cu succes un examen universitar sau echivalent sau dețin o diplomă universitară sau o calificare echivalentă în unul sau mai multe dintre domeniile menționate la articolul 6 poate fi exonerată de verificarea cunoștințelor teoretice în domeniile vizate de examenul sau diploma în cauză.

(2)   Prin derogare de la articolul 5, statele membre pot să prevadă că persoanele care dețin o diplomă universitară sau o calificare echivalentă în unul sau mai multe dintre domeniile menționate la articolul 6 pot fi exonerate de verificarea capacității de a pune în practică cunoștințele teoretice din domeniile respective, dacă a beneficiat de formare practică în domeniile respective, atestată printr-un examen sau o diplomă recunoscute de stat.

Articolul 8

(1)   Pentru a asigura capacitatea de a pune în practică cunoștințele teoretice, a căror verificare este inclusă în examen, este necesară o formare practică de cel puțin trei ani, inter alia, în domeniile conturilor anuale, conturilor consolidate sau declarațiilor financiare similare. Cel puțin două treimi din formarea practică trebuie efectuată pe lângă o persoană autorizată în temeiul dreptului statului membru, în conformitate cu prezenta directivă; statele membre pot permite, totuși, ca formarea practică că fie efectuată pe lângă o persoană autorizată în temeiul dreptului unui alt stat membru, în conformitate cu prezenta directivă.

(2)   Statele membre se asigură că formarea practică se desfășoară integral pe lângă persoane care oferă garanții suficiente privind formarea stagiarului.

Articolul 9

Statele membre pot să autorizeze persoane să efectueze controale legale ale documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1), chiar dacă nu îndeplinesc condițiile impuse la articolul 4, dacă acestea pot demonstra:

(a)

fie că au desfășurat, timp de 15 ani, activități profesionale care le-au permis să acumuleze suficientă experiență în domeniile financiar, juridic și contabil și au susținut cu succes examenul de competență profesională menționat la articolul 4;

(b)

fie că au desfășurat, timp de șapte ani, activități profesionale în domeniile respective și, în plus, au efectuat formarea profesională menționată la articolul 8 și au susținut cu succes examenul de competență profesională menționat la articolul 4.

Articolul 10

(1)   Statele membre pot deduce perioadele de pregătire teoretică în domeniile menționate la articolul 6 din anii de activitate profesională prevăzuți la articolul 9, cu condiția ca pregătirea în cauză să fie atestată printr-un examen recunoscut de stat. Pregătirea în cauză trebuie să dureze cel puțin un an și nu poate reduce perioada de activitate profesională cu mai mult de patru ani.

(2)   Durata activităților profesionale și formarea practică nu pot fi mai scurte decât programul de formare teoretică impus în articolul 4.

Articolul 11

(1)   Autoritățile unui stat membru pot să autorizeze persoanele care și-au obținut integral sau parțial calificările într-un alt stat membru, cu condiția să îndeplinească următoarele două condiții:

(a)

autoritățile competente trebuie să considere calificările persoanelor respective echivalente cu cele necesare în temeiul dreptului statului membru respectiv în conformitate cu prezenta directivă și

(b)

persoanele respective trebuie să fi făcut dovada cunoștințelor juridice necesare în statul membru în cauză pentru controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1). Autoritățile statului membru în cauză pot, totuși, să nu solicite această dovadă în cazul în care consideră suficiente cunoștințele juridice obținute în alt stat membru.

(2)   Se aplică articolul 3.

Articolul 12

(1)   Un stat membru poate să considere autorizați, în conformitate cu prezenta directivă, profesioniștii care au fost autorizați prin acte individuale ale autorităților competente ale statului membru în cauză înainte de aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 30 alineatul (2).

(2)   Admiterea unei persoane fizice într-o asociație profesională recunoscută de stat poate fi considerată ca fiind o autorizare prin act individual în înțelesul alineatului (1), dacă, în conformitate cu legislația statului membru în cauză, această admitere conferă membrilor asociației în cauză dreptul de a efectua controlul legal al documentelor prevăzute la articolul 1 alineatul (1).

Articolul 13

Până la aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 30 alineatul (2), un stat membru poate să considere autorizați, în conformitate cu prezenta directivă, profesioniștii care nu au fost autorizați prin acte individuale ale autorităților competente, dar care, cu toate acestea, au aceleași calificări în statul membru în cauză ca și persoanele autorizate prin acte individuale și care, la data autorizării, efectuează controale legale ale documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) în numele unor astfel de persoane autorizate.

Articolul 14

(1)   Un stat membru poate să considere autorizate, în conformitate cu prezenta directivă, firmele de audit care au fost aprobate prin acte individuale ale autorităților competente ale statului membru în cauză înainte de aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 30 alineatul (2).

(2)   Condițiile impuse la articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctele (ii) și (iii) trebuie îndeplinite până la sfârșitul unui termen care nu poate fi stabilit la mai mult de cinci ani de la data punerii în aplicare a dispozițiilor prevăzute la articolul 30 alineatul (2).

(3)   Persoanele fizice care, până la aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 30 alineatul (2), au efectuat controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) în numele unei firme de audit pot fi, după această dată, autorizate să continue să efectueze audituri, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile impuse de prezenta directivă.

Articolul 15

Până la expirarea unui termen de un an de la aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 30 alineatul (2), profesioniștii care nu au fost autorizați prin acte individuale ale autorităților competente, dar care, cu toate acestea, sunt calificați într-un stat membru să efectueze controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) și au desfășurat efectiv acest tip de activități până la acea dată, pot fi autorizați de statul membru în cauză în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 16

Până la expirarea unui termen de un an de la aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 30 alineatul (2), statele membre pot să aplice măsuri provizorii în ceea ce privește situația profesioniștilor care, după acea dată, își păstrează dreptul de a controla documentele contabile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale sau firme care nu sunt supuse controlului legal, dar care nu vor mai putea să efectueze acest control prin instituirea de noi controale legale, cu excepția cazului în care se adoptă măsuri speciale în beneficiul lor.

Articolul 17

Articolul 3 se aplică articolelor 15 și 16.

Articolul 18

(1)   Până la expirarea unui termen de șase ani de la aplicarea dispozițiilor prevăzute la articolul 30 alineatul (2), statele membre pot aplice măsuri provizorii în ceea ce privește situația persoanelor care sunt în curs de formare profesională sau practică în momentul aplicării dispozițiilor în cauză care, la finalizarea pregătirii, nu ar îndeplini condițiile impuse de prezenta directivă și nu ar putea deci să efectueze controalele legale ale documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) pentru care s-au pregătit.

(2)   Se aplică articolul 3.

Articolul 19

Profesioniștii menționați la articolele 15 și 16 și persoanele prevăzute la articolul 18 pot fi autorizați, prin derogare de la articolul 4, doar în cazul în care autoritățile competente consideră că sunt apți să efectueze controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) și au calificări echivalente cu ale persoanelor autorizate în temeiul articolului 4.

Articolul 20

Până la o coordonare ulterioară privind controlul legal al documentelor contabile, un stat membru care nu face uz de posibilitatea prevăzută la articolul 52 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE și în care, în momentul adoptării prezentei directive, mai multe categorii de persoane fizice pot efectua, în temeiul dreptului intern, controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă poate să emită autorizații speciale pentru efectuarea controlului legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a), în cazul unei societăți comerciale care nu depășește limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute la articolul 27 din Directiva 78/660/CEE, persoanelor fizice care acționează în nume propriu și care:

(a)

îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 3-19 din prezenta directivă, cu excepția faptului că nivelul de examinare a competenței profesionale poate fi mai scăzut decât cel stabilit la articolul 4 din prezenta directivă și

(b)

au efectuat deja controlul legal al societății în cauză înainte să depășească limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute la articolul 11 din Directiva 78/660/CEE.

Cu toate acestea, dacă societatea comercială face parte dintr-un grup de întreprinderi care urmează a fi consolidate și care depășește limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute la articolul 27 din Directiva 78/660/CEE, aceste persoane nu pot să efectueze controlul legal al documentelor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă în cazul acestei societăți.

Articolul 21

Până la o coordonare ulterioară privind controlul legal al documentelor contabile, un stat membru care nu face uz de posibilitatea prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE și în care, în momentul adoptării prezentei directive, mai multe categorii de persoane fizice pot efectua, conform legislației interne, controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din prezenta directivă, poate autoriza special pentru efectuarea de controale legale ale documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), o persoană autorizată în temeiul articolului 20 din prezenta directivă dacă, la data închiderii bilanțului întreprinderii-mamă, grupul de întreprinderi care urmează a fi consolidate nu depășește, pe baza celor mai recente conturi anuale ale întreprinderilor în cauză, limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute la articolul 27 din Directiva 78/660/CEE, cu condiția ca persoana în cauză să fie autorizată să efectueze controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă în cazul tuturor întreprinderilor incluse în consolidare.

Articolul 22

Un stat membru care face uz de articolul 20 poate permite ca formarea practică a persoanelor în cauză, prevăzută la articolul 8, să se efectueze pe lângă o persoană autorizată, în conformitate cu legislația statului membru în cauză, să efectueze controlul legal prevăzut la articolul 20.

SECȚIUNEA III

Integritatea profesională și independența

Articolul 23

Statele membre prevăd obligația persoanelor autorizate pentru controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) de a efectua controlul în cauză cu integritate profesională.

Articolul 24

Statele membre prevăd obligația acestor persoane de a nu efectua controlul legal, dacă nu sunt independente în conformitate cu legislația statului membru care impune controlul.

Articolul 25

Articolele 23 și 24 se aplică, de asemenea, persoanelor fizice care îndeplinesc condițiile stabilite la articolele 3-19 și efectuează controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) în numele unei firme de audit.

Articolul 26

Statele membre se asigură că persoanele autorizate pot fi sancționate corespunzător dacă nu efectuează controlul în conformitate cu articolele 23, 24 și 25.

Articolul 27

Statele membre se asigură cel puțin că acționarii, asociații sau membrii firmelor de audit autorizate, precum și membrii organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale acestor firme care nu îndeplinesc personal condițiile prevăzute la articolele 3-19 într-un anumit stat membru nu intervin în realizarea controlului într-un mod care ar putea aduce atingere independenței persoanelor fizice care controlează documentele menționate la articolul 1 alineatul (1) în numele acestor firme de audit.

SECȚIUNEA IV

Publicitatea

Articolul 28

(1)   Statele membre se asigură că sunt puse la dispoziția publicului numele și adresele tuturor persoanelor fizice și firmelor de audit autorizate pentru efectuarea controlului legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1).

(2)   În plus, pentru fiecare firmă de audit autorizată, trebuie puse la dispoziția publicului următoarele informații:

(a)

numele și adresele persoanelor fizice prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i);

(b)

numele și adresele acționarilor, asociaților sau membrilor firmei de audit;

(c)

numele și adresele membrilor organului administrativ sau de conducere al firmei de audit.

(3)   Dacă o persoană fizică poate efectua controlul legal al documentelor menționate la articolul 1 alineatul (1) în cazul unei societăți comerciale, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele 20, 21 și 22, se aplică alineatul (1) din prezentul articol. Cu toate acestea, trebuie indicată categoria de societăți sau grupul de întreprinderi pentru care este permis un astfel de control.

SECȚIUNEA V

Dispoziții finale

Articolul 29

Comitetul de contact instituit în temeiul articolului 52 din Directiva 78/660/CEE trebuie, de asemenea:

(a)

să faciliteze, fără a aduce atingere articolelor 169 și 170 din tratat, aplicarea armonizată a prezentei directive prin reuniuni periodice vizând, în special, problemele practice survenite în aplicarea acesteia;

(b)

să consilieze Comisia, dacă este necesar, asupra completărilor și modificărilor aduse prezentei directive.

Articolul 30

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1988. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre pot să prevadă că dispozițiile menționate la alineatul (1) nu se aplică până la 1 ianuarie 1990.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre asigură textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(4)   De asemenea, Comisiei îi este comunicată de statele membre lista examenelor organizate sau recunoscute în temeiul articolului 4.

Articolul 31

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 10 aprilie 1984.

Pentru Consiliu

Președintele

C. CHEYSSON


(1)  JO C 112, 13.5.1978, p. 6; JO C 317, 18.12.1975, p. 6.

(2)  JO C 140, 5.6.1979, p. 154.

(3)  JO C 171, 9.7.1979, p. 30.

(4)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(5)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

82


31984L0569


L 314/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 27 noiembrie 1984

de revizuire a sumelor exprimate în ECU în Directiva 78/660/CEE

(84/569/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978, în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (1), în special articolul 53 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 3180/78 (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2626/84 (3), a definit o nouă unitate de cont denumită ECU;

întrucât Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 3308/80 (4) a înlocuit „unitatea de cont europeană” cu „ECU” în toate instrumentele comunitare aplicabile la data intrării în vigoare a acestuia;

întrucât articolele 11 și 27 din Directiva 78/660/CEE și, prin trimitere la aceasta, articolul 6 din Directiva 83/349/CEE (5) și articolele 20 și 21 din Directiva 84/253/CEE (6) stabilesc limitele exprimate în ECU pentru totalul bilanțului și pentru cuantumul net al cifrei de afaceri, între care statele membre pot acorda anumite derogări de la dispozițiile acestor directive;

întrucât articolul 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE prevede că, la fiecare cinci ani, Consiliul, la propunerea Comisiei, examinează și, dacă este cazul, revizuiește sumele exprimate în ECU din directiva în cauză, în funcție de evoluția economică și monetară în cadrul Comunității;

întrucât, în termeni constanți, ECU nu și-a păstrat valoarea pe care o avea în momentul adoptării Directivei 78/660/CEE;

întrucât, pentru a lua în considerare evoluțiile monetare legate de ECU care s-au înregistrat de atunci până în prezent, trebuie recalculat echivalentul în monedă națională la data stabilită în articolul 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 11:

prima liniuță: „totalul bilanțului: 1 000 000 ECU” se înlocuiește cu: „totalul bilanțului: 1 550 000 ECU”;

a doua liniuță: „cuantumul net al cifrei de afaceri: 2 000 000 ECU” se înlocuiește cu: „cuantumul net al cifrei de afaceri: 3 200 000 ECU”;

2.

La articolul 27:

prima liniuță: „totalul bilanțului: 4 000 000 ECU” se înlocuiește cu: „totalul bilanțului: 6 200 000 ECU”;

a doua liniuță: „cuantumul net al cifrei de afaceri: 8 000 000 ECU” se înlocuiește cu: „cuantumul net al cifrei de afaceri: 12 800 000 ECU”;

3.

(a)

Articolul 53 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În înțelesul prezentei directive, ECU este definit în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3180/78 (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2626/84 (2). Echivalentul în monedă națională se calculează la rata aplicabilă la 25 iulie 1983.”;

(b)

Nota de subsol (1) se înlocuiește cu următoarele note de subsol:

„(1)

JO L 379, 30.12.1978, p. 1.

(2)

JO L 247, 16.9.1984, p. 1.”

Articolul 2

Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la actele cu putere de lege sau actele administrative pe care le adoptă în aplicarea prezentei directive.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 27 noiembrie 1984.

Pentru Consiliu

Președintele

P. BARRY


(1)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(2)  JO L 379, 30.12.1978, p. 1.

(3)  JO L 247, 16.9.1984, p. 1.

(4)  JO L 345, 20.12.1980, p. 1.

(5)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1.

(6)  JO L 126, 12.5.1984, p. 20.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

83


31985R2137


L 199/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2137/85 AL CONSILIULUI

din 25 iulie 1985

privind Grupul European de Interes Economic (GEIE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 235,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât dezvoltarea armonioasă a activităților economice și extinderea lor continuă și echilibrată la nivelul Comunității depind de instituirea și de buna funcționare a unei piețe comune care să ofere condiții similare celor de pe piața națională; întrucât, pentru realizarea pieței unice și pentru consolidarea unității sale, ar trebui creat, îndeosebi pentru persoane fizice, societăți comerciale sau alte entități juridice, un cadru juridic care să faciliteze adaptarea activităților lor la condițiile economice ale Comunității; întrucât, în acest scop, este necesar ca persoanele fizice, societățile comerciale sau alte entități juridice să poată coopera eficient la nivel transfrontalier;

întrucât cooperarea de această natură poate să întâmpine dificultăți de ordin juridic, fiscal sau psihologic; întrucât crearea unui instrument juridic corespunzător la nivel comunitar sub forma unui Grup European de Interes Economic ar contribui la realizarea obiectivelor menționate anterior și, în consecință, se dovedește a fi necesară;

întrucât tratatul nu conferă competențele necesare pentru crearea unui astfel de instrument juridic;

întrucât capacitatea unui grup de a se adapta la condițiile economice trebuie să fie garantată de libertatea substanțială a membrilor săi în cadrul relațiilor contractuale și al organizării interne a grupului;

întrucât un grup diferă de o societate comercială sau firmă în primul rând prin scopul său, care este doar acela de a facilita sau dezvolta activitățile economice ale membrilor săi pentru a-i sprijini să obțină rezultate mai bune; întrucât, dat fiind caracterul auxiliar, activitățile unui grup trebuie să fie legate de activitățile economice ale membrilor săi dar să nu le substituie astfel încât, în aceste limite, de exemplu, grupul nu poate să practice o profesiune liberală în relația sa cu terții, prin urmare conceptul de activități economice fiind interpretat în sensul cel mai larg;

întrucât accesul la forma de grup trebuie să fie cât mai larg posibil pentru persoane fizice, societăți comerciale și alte entități juridice, în conformitate cu obiectivele prezentului regulament; întrucât, cu toate acestea, prezentul regulament nu aduce atingere aplicării la nivel național a normelor juridice și/sau deontologice privind condițiile de exercitare ale unei activități sau ale unei profesii;

întrucât prezentul regulament nu conferă nici unei persoane dreptul de a fi parte la un grup, chiar dacă sunt întrunite condițiile pe care acesta le stabilește;

întrucât dreptul prevăzut prin prezentul regulament de a interzice sau de a restricționa participarea la grup, din motive de interes public nu aduce atingere legislațiilor statelor membre care reglementează exercitarea activităților și care poate dispune interdicții sau limitări suplimentare sau care poate controla ori supraveghea în alt mod participarea la un grup a oricărei persoane fizice, societăți sau altei entități juridice sau a altui segment din această categorie;

întrucât, pentru a permite unui grup să își îndeplinească obiectivul, grupul trebuie să fie învestit cu capacitate juridică și să se prevadă ca acesta să fie reprezentat, în relațiile cu terții, de către un organism independent din punct de vedere juridic de membrii săi;

întrucât protecția terților necesită o publicitate cât mai extinsă; întrucât membrii unui grup răspund solidar și nelimitat pentru datoriile grupului, inclusiv cele fiscale sau de asigurări sociale, fără ca acest principiu să afecteze libertatea de a exclude sau a restrânge răspunderea unuia din membrii grupului sau a mai multor membri pentru o datorie determinată rezultată dintr-un contract specific încheiat între grup și un terț;

întrucât aspectele referitoare la starea și capacitatea persoanelor fizice și la capacitatea persoanelor juridice sunt reglementate prin legislația internă;

întrucât motivele dizolvării, specifice grupului, trebuie să facă trimitere la legislația internă în vederea lichidării și încetării activității;

întrucât grupurile intră sub incidența dispozițiilor din legislația internă referitoare la insolvență și la încetarea de plăți; întrucât legislația poate să prevadă alte motive de dizolvare a grupurilor;

întrucât prezentul regulament prevede că rezultatul activităților unui grup se impozitează numai la nivelul membrilor; întrucât se înțelege că, pentru restul, se aplică legislația fiscală internă, în special în ceea ce privește distribuirea profitului, procedurile fiscale și orice alte obligații impuse de legislația fiscală internă;

întrucât, aspectelor care nu intră sub incidența prezentului regulament, li se aplică legislațiile statelor membre și legislația comunitară, de exemplu cu privire la:

dreptul muncii și dreptul securității sociale,

dreptul concurenței,

dreptul proprietății intelectuale;

întrucât activitatea grupului se supune dispozițiilor din legislațiile statelor membre privind exercitarea unei activități și controlul acesteia; întrucât, în cazul unui abuz sau de eludare a legislației unui stat membru de către un grup sau membrii acestuia, statul membru respectiv poate impune sancțiunile corespunzătoare;

întrucât statele membre sunt libere să aplice sau să adopte orice acte cu putere de lege și acte administrative care nu intră în conflict cu domeniul de aplicare și obiectivele prezentului regulament;

întrucât prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat, în toate elementele sale; întrucât, cu toate acestea, este necesar ca aplicarea anumitor dispoziții să fie amânată pentru a permite statelor membre să stabilească mai întâi mecanismele necesare pentru înregistrarea grupurilor pe teritoriile lor și pentru a face publice documentele referitoare la acestea; întrucât, cu începere de la data aplicării prezentului regulament, grupurile constituite pot funcționa fără restricții teritoriale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Grupurile Europene de Interes Economic se constituie în condițiile, în modul și au efectele prevăzute prin prezentul regulament.

În acest scop, părțile care intenționează să constituie un grup trebuie să încheie un contract și să procedeze la înregistrarea prevăzută la articolul 6.

(2)   De la data înregistrării sale, în conformitate cu articolul 6, grupul astfel constituit are capacitatea ca în nume propriu să fie titularul drepturilor și obligațiilor de orice natură, de a încheia contracte sau alte acte juridice și de a sta în justiție.

(3)   Statele membre stabilesc dacă grupurile înscrise în registrele lor în temeiul articolului 6 au personalitate juridică sau nu.

Articolul 2

(1)   Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, legislația aplicabilă, pe de o parte, contractului constitutiv al unui grup, excepție făcând aspectele referitoare la starea și la capacitatea persoanelor fizice și la capacitatea persoanelor juridice și, pe de altă parte, organizării interne a grupului, este legislația internă a statului în care este stabilit sediul grupului, așa cum este prevăzut în contractul constitutiv al grupului.

(2)   Atunci când un stat este format din mai multe unități teritoriale, fiecare cu propriile norme aplicabile chestiunilor menționate la alineatul (1), fiecare unitate teritorială este considerată ca un stat, în scopul determinării legislației aplicabile în baza prezentului articol.

Articolul 3

(1)   Obiectivul grupului este de a facilita sau dezvolta activitatea economică a membrilor săi și de a îmbunătăți ori spori rezultatele acestor activități; scopul său nu este de a obține profit pentru el însuși.

Activitatea grupului trebuie să fie legată de activitatea economică a membrilor săi și nu poate avea decât un caracter auxiliar acestei activități.

(2)   În consecință, un grup nu poate:

(a)

să exercite, direct sau indirect, dreptul de a conduce sau controla activitățile propriilor membri sau activitățile unei alte întreprinderi, în special în domeniul resurselor umane, al finanțelor și al investițiilor;

(b)

să dețină, direct sau indirect, cu orice titlu, o parte sau acțiuni, indiferent în ce formă, într-o întreprindere membră a grupului; deținerea de părți sau acțiuni la o altă întreprindere este posibilă numai în măsura în care este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor grupului și dacă este făcută în numele membrilor;

(c)

să angajeze mai mult de 500 de persoane;

(d)

să fie folosit de către o societate comercială pentru a face un împrumut pentru directorul unei societăți comerciale sau pentru oricare altă persoană aflate într-o relație cu acesta, atunci când aceste împrumuturi sunt restricționate sau controlate în temeiul legislațiilor statelor membre privind societățile comerciale. De asemenea, un grup nu poate fi folosit pentru un transfer de proprietate între o societate și un director sau orice persoană aflată în legătură cu acesta, în afara cazurilor permise de legislațiile statelor membre privind societățile. În înțelesul acestei dispoziții, împrumutul înseamnă orice operațiune cu efect similar, iar proprietatea poate fi mobiliară și imobiliară;

(e)

să fie membru al unui alt grup european de interes economic.

Articolul 4

(1)   Pot fi membre ale unui grup numai:

(a)

societățile comerciale, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, precum și alte entități juridice de drept public sau privat, constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și care își au sediul statutar sau legal și administrația centrală în Comunitate; în cazul în care, în conformitate cu legislația unui stat membru, o societate sau altă entitate juridică nu este obligată să aibă un sediu statutar sau legal, este suficient ca societatea sau altă entitate juridică să aibă administrația centrală în Comunitate;

(b)

persoanele fizice care exercită orice activitate industrială, comercială, meșteșugărească ori agricolă, o profesiune liberală sau servicii de altă natură în Comunitate.

(2)   Un grup trebuie să cuprindă cel puțin:

(a)

două societăți sau alte entități juridice, în înțelesul alineatului (1), care au administrația centrală în state membre diferite sau

(b)

două persoane fizice, în înțelesul alineatului (1), care își desfășoară activitățile principale în state membre diferite sau

(c)

o societate sau altă entitate juridică, în înțelesul alineatului (1) și o persoană fizică, dintre care prima are administrația centrală într-un stat membru, iar cea de-a doua își desfășoară activitatea principală în alt stat membru.

(3)   Un stat membru poate prevedea ca grupurile înregistrate în registrele sale în conformitate cu articolul 6 să nu poată avea mai mult de 20 de membri. În acest scop, statul membru respectiv poate să prevadă ca, în conformitate cu legislația sa, fiecare membru al unei entități juridice constituite în temeiul legislației sale, alta decât o societate înregistrată, să fie tratat ca un membru separat al unui grup.

(4)   Orice stat membru poate să interzică sau să restricționeze, din motive de interes public, participarea la grupuri a anumitor categorii de persoane fizice, societăți sau alte entități juridice.

Articolul 5

Un act de înființare a unui grup cuprinde cel puțin:

(a)

denumirea grupului precedat sau urmat de cuvintele „Grup European de Interes Economic” sau de inițialele „GEIE”, în afara cazului în care aceste cuvinte sau inițiale fac deja parte din denumirea sa;

(b)

sediul grupului;

(c)

obiectivul pentru care a fost constituit grupul;

(d)

numele, denumirea, forma juridică, domiciliul sau sediul social, precum și numărul și locul de înregistrare, dacă există, al fiecărui membru al grupului;

(e)

durata grupului, în afara cazului când aceasta este nedeterminată.

Articolul 6

Un grup se înregistrează în statul în care are sediul, în registrul întocmit în conformitate cu articolul 39 alineatul (1).

Articolul 7

Contractul constitutiv al unui grup se depune la registrul menționat la articolul 6.

La registru se depun, de asemenea, următoarele documente și informații:

(a)

orice modificare a contractului constitutiv al grupului, inclusiv orice schimbare în structura grupului;

(b)

notificarea înființării sau închiderii oricărei sucursale a grupului;

(c)

orice hotărâre judecătorească prin care se constată sau se pronunță nulitatea unui grup, în conformitate cu articolul 15;

(d)

numirea administratorului sau administratorilor unui grup, numele acestora și orice alte elemente de identificare cerute de legislația statului membru în care este ținut registrul, indicarea faptului că ei pot acționa separat sau că trebuie să acționeze solidar, precum și încetarea din funcție a acestora;

(e)

încetarea participării unui membru într-un grup sau într-o parte a acestuia, în conformitate cu articolul 22 alineatul (1);

(f)

orice decizie a membrilor de pronunțare sau constatare a dizolvării grupului, în conformitate cu articolul 31, sau orice hotărâre judecătorească prin care se pronunță o astfel de dizolvare, în conformitate cu articolul 31 sau 32;

(g)

numirea lichidatorului sau lichidatorilor unui grup, după cum se menționează la articolul 35, numele lor și orice alte elemente de identificare cerute de legislația statului membru în care este ținut registrul și încetarea din funcție a acestora;

(h)

încheierea lichidării unui grup, în conformitate cu articolul 35 alineatul (2);

(i)

orice propunere de transfer al sediului, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1);

(j)

orice clauză exoneratoare a unui nou membru de la plata datoriilor care au luat naștere înainte de admiterea sa ca membru, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2).

Articolul 8

În monitorul oficial menționat în articolul 39 alineatul (1) din acel articol se publică, în condițiile prevăzute, următoarele:

(a)

mențiunile care trebuie să fie incluse în contractul constitutiv al unui grup, în conformitate cu articolul 5 și orice modificări ale acestora;

(b)

numărul, data și locul de înregistrare, precum și radierea acestei înregistrări;

(c)

documentele și mențiunile specificate la articolul 7 literele (b)-(j).

Mențiunile prevăzute la literele (a) și (b) trebuie să fie publicate în totalitate. Documentele și mențiunile prevăzute la litera (c) pot fi publicate fie integral, ca extras sau ca trimitere la existența lor în registru, în conformitate cu legislația internă aplicabilă.

Articolul 9

(1)   Documentele și mențiunile care trebuie să fie publicate în temeiul prezentului regulament sunt opozabile față de terți, în condițiile stabilite prin legislația internă aplicabilă în temeiul articolului 3 alineatele (5) și (7) din Directiva 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 privind coordonarea garanțiilor pe care statele membre le solicită societăților comerciale în conformitate cu articolul 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților și ale terților, astfel încât aceste garanții să fie echivalente în cadrul Comunității (4).

(2)   Dacă actele au fost întocmite în numele unui grup înainte de înregistrarea sa în conformitate cu articolul 6 și dacă, după înregistrare, grupul nu își asumă obligațiile ce decurg din astfel de acte, persoanele fizice, societățile sau alte entități juridice care le-au întocmit răspund nelimitat și solidar pentru acestea.

Articolul 10

Orice sucursală a grupului situată într-un stat membru, altul decât cel în care se află sediul, se înregistrează în statul respectiv. Pentru a se înregistra, grupul depune la registrul competent din statul membru respectiv, copii ale documentelor care trebuie depuse la registrul statului membru unde se află sucursala, însoțite, dacă este cazul, de o traducere care confirmă, conform uzanțelor registrului, locul unde este înregistrat sediul.

Articolul 11

Constituirea sau încheierea lichidării unui grup, cu menționarea numărului, datei și locului de înregistrare, precum și a datei, locului și titlului publicației, se face în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, după publicarea în monitorul oficial menționat la articolul 39 alineatul (1).

Articolul 12

Sediul menționat în contractul constitutiv al unui grup trebuie să fie situat în Comunitate.

Sediul trebuie să fie stabilit fie:

(a)

acolo unde grupul își are administrația centrală, fie

(b)

acolo unde unul din membrii grupului își are administrația centrală sau, în cazul unei persoane fizice, unde își desfășoară activitatea principală, cu condiția ca grupul să își desfășoare o activitate în acel loc.

Articolul 13

Sediul unui grup poate fi transferat în interiorul Comunității.

Atunci când un astfel de transfer nu determină o schimbare a legislației aplicabile în înțelesul articolului 2, decizia de transfer se ia în conformitate cu condițiile stabilite în contractul constitutiv al grupului.

Articolul 14

(1)   Atunci când transferul sediului determină schimbarea legislației aplicabile în înțelesul articolului 2, propunerea de transfer se redactează, se depune și se publică în conformitate cu condițiile stabilite la articolele 7 și 8.

Nici o decizie de transfer nu poate fi luată în termen de două luni de la publicarea propunerii. Orice asemenea decizie trebuie să fie luată de către membrii grupului în unanimitate. Transferul își produce efectele de la data la care este înregistrat grupul, în conformitate cu articolul 6, în registrul corespunzător noului sediu. Înregistrarea nu poate fi efectuată până când nu se aduc dovezi că s-a publicat propunerea de transfer a sediului.

(2)   Radierea înregistrării grupului din registrul corespunzător sediului precedent nu se efectuează până nu se aduce dovada înregistrării grupului în registrul noului sediu.

(3)   La publicarea noii înregistrări a grupului, noul sediu devine opozabil terților, în condițiile specificate la articolul 9 alineatul (1); cu toate acestea, atâta vreme cât nu s-a publicat radierea înregistrării grupului din registrul corespunzător sediului precedent, terții pot să se prevaleze în continuare de acest sediu, în afara cazului în care grupul dovedește că terții aveau cunoștință de noul sediu.

(4)   Legislația unui stat membru poate prevedea că, în ceea ce privește grupurile înregistrate în temeiul articolului 6 în statul membru respectiv, transferul unui sediu care ar antrena schimbarea legislației aplicabile nu are efect dacă, în termenul de două luni menționat la alineatul (1), o autoritate competentă în acel stat membru o contestă. Contestația se poate întemeia numai pe motive de interes public. Această contestație poate fi atacată în fața unei autorități judecătorești.

Articolul 15

(1)   Atunci când legislația aplicabilă unui grup în temeiul articolului 2 prevede nulitatea grupului, nulitatea trebuie să fie constatată sau pronunțată printr-o hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, instanța sesizată trebuie, atunci când o regularizare a situației grupului este posibilă, să acorde un termen în care să se facă regularizarea.

(2)   Nulitatea unui grup atrage după sine lichidarea sa în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 35.

(3)   Hotărârea judecătorească prin care se constată sau prin care se pronunță nulitatea unui grup este opozabilă terților, în condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (1).

Hotărârea judecătorească nu afectează valabilitatea creanțelor ce au luat naștere în sarcina sau în beneficiul grupului înainte ca aceasta să devină opozabilă terților, în conformitate cu dispozițiile paragrafului anterior.

Articolul 16

(1)   Organele unui grup sunt membrii care acționează în mod colectiv și administratorul sau administratorii.

Contractul constitutiv al unui grup poate să prevadă existența altor organe; în acest caz, se specifică și competențele acestora.

(2)   Membrii unui grup, care acționează ca un organ, pot lua orice decizie prin care să se realizeze obiectivele grupului.

Articolul 17

(1)   Fiecare membru dispune de un vot. Cu toate acestea, contractul constitutiv al unui grup poate să atribuie mai multe voturi anumitor membri, cu condiția ca nici un membru să nu dețină majoritatea voturilor.

(2)   Decizia în unanimitate a membrilor este necesară pentru:

(a)

modificarea obiectului de activitate al grupului;

(b)

modificarea numărului de voturi atribuite fiecărui membru;

(c)

modificarea condițiilor de luare a deciziilor;

(d)

prelungirea duratei grupului peste termenul stabilit în contractul constitutiv al grupului;

(e)

modificarea contribuției fiecărui membru sau a anumitor membri la finanțarea grupului;

(f)

modificarea oricărei obligații a unui membru, în afara cazului în care se prevede altfel în contractul constitutiv al grupului;

(g)

să aducă orice modificare a contractul constitutiv al grupului care nu este prevăzută în prezentul alineat, exceptând cazul în care contractul prevede altfel.

(3)   În afara cazurilor în care prezentul regulament prevede ca deciziile să fie luate în unanimitate, contractul constitutiv al grupului poate să prevadă condițiile de cvorum sau de majoritate în care sunt adoptate deciziile sau o parte a acestora. În cazul în care contractul nu prevede altfel, deciziile se iau în unanimitate.

(4)   La inițiativa unui administrator sau la cererea unui membru, administratorul sau administratorii trebuie să organizeze consultarea membrilor, astfel încât aceștia din urmă să poată lua o decizie.

Articolul 18

Fiecare membru are dreptul să obțină informații de la administrator sau administratori în ceea ce privește afacerile grupului și să consulte registrele și documentele grupului.

Articolul 19

(1)   Un grup este administrat de una sau mai multe persoane fizice, desemnate prin contractul constitutiv al grupului sau printr-o decizie a membrilor.

Nici o persoană nu poate fi administrator al unui grup în cazul în care:

conform legislației aplicabile acesteia, sau

conform legislației interne a statului în care grupul își are sediul, sau

în temeiul unei hotărâri judecătorești sau unei decizii administrative pronunțate sau recunoscute într-un stat membru

nu poate să aparțină corpului administrativ sau decizional al unei societăți, nu poate administra o întreprindere sau nu poate acționa ca administrator al unui grup european de interes economic.

(2)   Un stat membru poate, în cazul grupurilor înregistrate în registrele lor, în temeiul articolului 6, să prevadă ca persoanele juridice să poată administra grupul cu condiția ca aceste persoane juridice să desemneze pentru a fi reprezentate una sau mai multe persoane fizice, ale căror date să fie menționate în registru, conform articolului 7 litera (d).

Dacă un stat membru își exercită această opțiune, el trebuie să prevadă ca reprezentantul ori reprezentanții lui să fie răspunzători ca și cum ar fi ei înșiși administratorii grupurilor în cauză.

Restricțiile impuse la alineatul (1) se aplică și acestor reprezentanți.

(3)   Contractul constitutiv al unui grup sau, în lipsa acestuia, o decizie în unanimitate a membrilor, stabilește condițiile de numire și revocare a administratorului sau administratorilor, precum și atribuțiile acestuia (acestora).

Articolul 20

(1)   În relațiile cu terții, grupul este reprezentat doar de administrator sau, în cazul în care există mai mulți administratori, de oricare dintre aceștia.

Oricare administrator angajează grupul față de terți atunci când acționează în numele acestuia, chiar dacă actele sale nu se încadrează în obiectivele grupului, în afara cazului în care grupul demonstrează că terțul știa sau nu putea, în împrejurările respective, dată fiind circumstanța că numai publicarea mențiunilor de la articolul 5 alineatul (c) constituie o dovadă în acest sens, să nu fi știut că actul respectiv nu se încadra în obiectivele grupului.

Nici o limitare a competențelor administratorului sau administratorilor, ca rezultat fie al contractului constitutiv al grupului sau al unei decizii a membrilor, nu este opozabilă terților, chiar dacă aceasta este publicată.

(2)   Contractul constitutiv al grupului poate să prevadă faptul că grupul este angajat, din punct de vedere juridic, doar de doi sau mai mulți administratori care acționează solidar. O astfel de clauză poate fi opozabilă terților, în condițiile menționate la articolul 9 alineatul (1), numai dacă este publicată în conformitate cu articolul 8.

Articolul 21

(1)   Profiturile ce rezultă din activitățile grupului sunt considerate a fi profiturile membrilor și se distribuie între ei, în cote stabilite prin contractul constitutiv al grupului sau, în lipsa unei astfel de dispoziții, în părți egale.

(2)   Membrii unui grup contribuie la plata sumei cu care cheltuielile depășesc veniturile, în cotele stabilite în actul de înființare a grupului sau, în lipsa unei astfel de dispoziții, în părți egale.

Articolul 22

(1)   Orice membru al unui grup poate ceda participația sa într-un grup sau o parte din aceasta fie unui alt membru, fie unui terț; efectele acestei cesiuni sunt subordonate autorizației acordate în unanimitate de către ceilalți membri.

(2)   Membrul unui grup poate constitui o garanție asupra participației sale într-un grup numai cu autorizarea acordată în unanimitate de ceilalți membri, în afara cazului în care se prevede altfel în contractul constitutiv al grupului. Titularul garanției nu poate în nici un moment să devină membru al grupului în baza acestei garanții.

Articolul 23

Nici un grup nu poate face apel la subscripție publică.

Articolul 24

(1)   Membrii unui grup răspund nelimitat și solidar pentru datoriile grupului, indiferent de natura lor. Legislația internă stabilește consecințele acestei răspunderi.

(2)   Creditorii grupului nu pot să urmărească în justiție executarea obligațiilor unui membru, în conformitate cu condițiile stabilite la alineatul (1), înainte de finalizarea lichidării grupului, în afara cazului în care ei au solicitat grupului executarea obligației, iar aceasta nu a fost efectuată la termen.

Articolul 25

Scrisorile, formularele tipizate și documentele similare trebuie să indice lizibil:

(a)

denumirea grupului, precedat sau urmat de cuvintele „Grup European de Interes Economic” sau de inițialele „GEIE”, în afara cazului când aceste cuvinte sau inițiale apar deja în denumire;

(b)

locul unde se află registrul menționat la articolul 6 unde este înregistrat grupul, precum și numărul de înregistrare al grupului în registru;

(c)

sediul grupului;

(d)

dacă este cazul, mențiunea că administratorii trebuie să acționeze solidar;

(e)

dacă unde este cazul, mențiunea că grupul este în lichidare, conform articolului 15, 31, 32 sau 36.

Fiecare sucursală a unui grup, atunci când este înregistrată în conformitate cu articolul 10, trebuie să furnizeze datele de identificare de mai sus, împreună cu cele referitoare la propria sa înregistrare, cu privire la documentele menționate la primul alineat din prezentul articol, emise de sucursala respectivă.

Articolul 26

(1)   Decizia privind primirea de noi membri se adoptă în unanimitate de către membrii grupului.

(2)   Fiecare nou membru răspunde, în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 24, pentru datoriile grupului, inclusiv pentru cele rezultate din activitățile grupului anterioare admiterii sale.

Cu toate acestea el poate fi exonerat de plata datoriilor anterioare admiterii sale printr-o clauză din contractul constitutiv al grupului sau din actul de admitere. Clauza poate fi opozabilă terților, în condițiile menționate la articolul 9 alineatul (1), doar dacă este publicată în conformitate cu articolul 8.

Articolul 27

(1)   Un membru al grupului poate demisiona în conformitate cu condițiile stabilite în contractul constitutiv al grupului sau, în absența unor astfel de condiții, cu acordul unanim al celorlalți membri.

În plus, orice membru al unui grup poate demisiona din motive bine întemeiate.

(2)   Orice membru al unui grup poate fi exclus pentru motivele enumerate în contractul constitutiv al grupului și, în orice caz, în cazul în care nu își respectă obligațiile sau prejudiciază grav ori amenință să prejudicieze grav funcționarea grupului.

Excluderea poate avea loc numai în baza hotărârii unei instanțe judecătorești la care s-a depus o cerere comună de către majoritatea celorlalți membri, în afara cazului în care se prevede altfel în contractul constitutiv al grupului.

Articolul 28

(1)   Un membru al unui grup încetează să mai facă parte din acesta din momentul decesului sau dacă nu mai îndeplinește condițiile stabilite la articolul 4 alineatul (1).

În plus, un stat membru poate să prevadă, în vederea lichidării, dizolvării, insolvenței sau încetării de plăți, că un membru încetează să mai facă parte din grup la momentul stabilit de legislația respectivă.

(2)   În caz de deces al unei persoane fizice care este membră a grupului, nici o persoană nu poate deveni membru în locul ei decât în condițiile prevăzute prin contractul constitutiv al grupului sau, în lipsa acestora, numai cu acordul unanim al membrilor.

Articolul 29

Imediat ce un membru încetează să mai facă parte dintr-un grup, administratorul sau administratorii trebuie să-i informeze pe ceilalți membri asupra acestui fapt; de asemenea, ei trebuie să îndeplinească obligațiile prevăzute la articolele 7 și 8. În plus, orice persoană interesată poate să îndeplinească obligațiile respective.

Articolul 30

În afara cazului în care contractul constitutiv al unui grup prevede altfel și fără a aduce atingere drepturilor dobândite de către o persoană în temeiul articolului 22 alineatul (1) sau al articolului 28 alineatul (2), un grup continuă să existe pentru membrii lui după ce un membru a încetat să mai facă parte din el, în conformitate cu condițiile stabilite în contractul constitutival grupului sau prin decizia unanimă a membrilor.

Articolul 31

(1)   Un grup poate fi dizolvat prin decizia membrilor săi care dispun dizolvarea acestuia. O astfel de decizie trebuie luată în unanimitate, în afara cazului în care se prevede altfel în contractul constitutiv al grupului.

(2)   Un grup trebuie dizolvat printr-o decizie a membrilor săi care:

(a)

constată împlinirea termenului stabilit în contractul constitutiv al grupului sau existența oricărei alte cauze de dizolvare prevăzute în contract sau

(b)

constată îndeplinirea obiectivelor grupului sau imposibilitatea de a le continua.

Atunci când, la trei luni de la apariția uneia din situațiile menționate la primul paragraf, membrii nu au luat o decizie de dizolvare a grupului, oricare membru poate cere instanței dizolvarea acestuia.

(3)   De asemenea, un grup trebuie să fie dizolvat prin decizia membrilor săi sau a membrului rămas, în cazul în care condițiile stabilite la articolul 4 alineatul (2) nu mai sunt îndeplinite.

(4)   După ce un grup a fost dizolvat prin decizia membrilor săi, administratorul sau administratorii trebuie să îndeplinească obligațiile prevăzute la articolele 7 și 8. În plus, orice persoană interesată poate să îndeplinească obligațiile respective.

Articolul 32

(1)   La cererea oricărei persoane interesate sau a unei autorități competente, în cazul nerespectării articolului 3, 12 sau 31 alineatul (3), instanța trebuie să dispună dizolvarea unui grup, în afara cazului când regularizarea situației grupului este posibilă și aceasta intervine înainte ca instanța să fi pronunțat o hotărâre asupra fondului.

(2)   La cererea unui membru, instanța poate să dispună dizolvarea unui grup din motive bine întemeiate.

(3)   Un stat membru poate să prevadă că instanța, la cererea unei autorități competente, dispune dizolvarea unui grup care își are sediul în statul de care aparține respectiva autoritate, în toate cazurile în care grupul, prin activitățile sale, contravine interesului public al statului respectiv, dacă legislația acestui stat prevede o astfel de posibilitate cu privire la societățile comerciale înregistrate sau alte entități juridice aflate sub incidența legislației sale.

Articolul 33

Atunci când un membru încetează să mai aparțină unui grup pentru orice motiv, altul decât cesiunea drepturilor sale în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 22 alineatul (1), valoarea drepturilor și obligațiilor sale se determină pe baza activelor și pasivelor grupului la data la care acesta încetează să mai facă parte din grup.

Valoarea drepturilor și obligațiilor unui membru care părăsește grupul nu pot fi stabilite în avans.

Articolul 34

Fără a aduce atingere articolului 37 alineatul (1), orice membru care încetează să mai facă parte dintr-un grup continuă să răspundă, în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 24, pentru datoriile ce decurg din activitățile grupului anterioare încetării calității de membru.

Articolul 35

(1)   Dizolvarea unui grup determină lichidarea acestuia.

(2)   Lichidarea unui grup și încheierea lichidării sale sunt reglementate prin legislația internă.

(3)   Un grup își păstrează capacitatea, în înțelesul articolului 1 alineatul (2), până la încheierea lichidării sale.

(4)   Lichidatorul sau lichidatorii îndeplinesc obligațiile prevăzute la articolele 7 și 8.

Articolul 36

Grupurile europene de interes economic se află sub incidența legislațiilor interne care reglementează insolvența și încetarea de plăți. Inițierea procedurii judiciare împotriva unui grup din cauza insolvenței sau a încetării plăților nu determină prin ea însăși demararea acestei proceduri împotriva membrilor săi.

Articolul 37

(1)   Termenul de prescripție de cinci ani de la data publicării, în temeiul articolului 8, a încetării apartenenței unui membru la un grup înlocuiește orice alt termen mai lung care poate fi stabilit prin legislația internă pentru acțiunile împotriva unui membru în legătură cu datoriile ce decurg din activitățile grupului anterioare încetării calității de membru.

(2)   Termenul de prescripție de cinci ani de la data publicării, în temeiul articolului 8, a încheierii lichidării unui grup înlocuiește orice alt termen mai lung care poate fi stabilit prin legislația internă pentru acțiunile unui membru al grupului în legătură cu datoriile ce decurg din activitățile grupului.

Articolul 38

Atunci când un grup exercită într-un stat membru o activitate ce contravine interesului public al statului membru respectiv, autoritatea competentă a acestui stat poate să interzică acea activitate. Trebuie să se asigure posibilitatea ca decizia autorității competente să poată fi atacată în justiție.

Articolul 39

(1)   Statele membre desemnează registrul sau registrele competente cu efectuarea înregistrării menționate la articolele 6 și 10 și stabilesc normele care reglementează înregistrarea. Statele membre prevăd condițiile în care se depun documentele menționate la articolele 7 și 10. Statele membre asigură că documentele și mențiunile prevăzute la articolul 8 sunt publicate în monitorul oficial din statul membru în care grupul își are sediul și pot să reglementeze modul de publicare al documentelor și al datelor de identificare menționate la articolul 8 litera (c).

Statele membre asigură, de asemenea, că oricine poate lua cunoștință, la registrul competent în temeiul articolului 6 sau, dacă este cazul, al articolului 10, de documentele menționate la articolul 7 și poate obține, chiar prin poștă, copii integrale sau parțiale ale acestora.

Statele membre pot să prevadă plata unor taxe în legătură cu operațiunile menționate la paragrafele anterioare, fără ca aceste taxe să poată depăși costul administrativ al acestora.

(2)   Statele membre se asigură că mențiunile ce urmează a fi publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene în conformitate cu dispozițiile articolului 11 sunt înaintate Oficiului pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene în termen de o lună de la publicarea acestora în monitorul oficial menționat la alineatul (1).

(3)   Statele membre prevăd sancțiuni corespunzătoare în cazul nerespectării dispozițiilor de la articolele 7, 8 și 10 în materie de publicitate și în cazul nerespectării articolului 25.

Articolul 40

Rezultatele activităților unui grup se impozitează numai la nivelul membrilor săi.

Articolul 41

(1)   Statele membre iau măsurile necesare în conformitate cu articolul 39 înainte de 1 iulie 1989. Comisiei îi sunt comunicate de îndată aceste măsuri de către statele membre.

(2)   În scopul informării, statele membre informează Comisia asupra categoriilor de persoane fizice, societăți comerciale sau alte entități juridice cărora le este interzis să facă parte din grupuri în temeiul articolului 4 alineatul (4). Comisia informează celelalte state membre.

Articolul 42

(1)   Îndată după adoptarea prezentului regulament, se înființează un Comitet de contact sub auspiciile Comisiei. El va avea misiunea:

(a)

de a facilita, fără a aduce atingere articolelor 169 și 170 din tratat, aplicarea prezentului regulament, prin consultări periodice referitoare în special la problemele practice ce decurg din aplicarea acestuia;

(b)

de a acorda consultanță Comisiei, dacă este necesar, în legătură cu unele completări sau modificări ale prezentului regulament.

(2)   Comitetul de contact este compus din reprezentanți ai statelor membre și reprezentanți ai Comisiei. Președintele este un reprezentant al Comisiei. Comisia asigură secretariatul.

(3)   Comitetul de contact este convocat de către președintele său, la inițiativa acestuia sau la cererea unuia dintre membri.

Articolul 43

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 1 iulie 1989, cu excepția articolelor 39, 41 și 42, care se aplică de la intrarea în vigoare a regulamentului.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 iulie 1985

Pentru Consiliu,

Președintele,

J. POOS


(1)  JO C 14, 15.2.1974, p. 30 și JO C 103, 28.4.1978, p. 4.

(2)  JO C 163, 11.7.1977, p. 17.

(3)  JO C 108, 15.5.1975, p. 46.

(4)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

92


31989L0104


L 040/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PRIMA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 21 decembrie 1988

de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci

(89/104/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât legislațiile care se aplică în prezent mărcilor în statele membre cuprind neconcordanțe care pot împiedica libera circulație a mărfurilor și libera prestare a serviciilor și pot denatura concurența pe piața comună; întrucât, de aceea se impune, în vederea stabilirii și funcționării pieței interne, apropierea legislațiilor statelor membre;

întrucât este important să nu fie ignorate soluțiile și avantajele pe care sistemul mărcii comunitare îl poate oferi întreprinderilor care doresc să dobândească mărci noi;

întrucât în prezent nu se impune o apropiere totală a legislațiilor statelor membre în domeniul mărcilor și întrucât ajunge să se limiteze apropierea la dispozițiile naționale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne;

întrucât prezenta directivă nu privează statele membre de dreptul de a continua să protejeze mărcile dobândite prin folosire și reglementează numai raporturile lor cu mărcile dobândite prin înregistrare;

întrucât statele membre păstrează de asemenea libertatea de a stabili dispozițiile de procedură privind înregistrarea, decăderea din drepturi sau nulitatea mărcilor dobândite prin înregistrare; întrucât este de competența lor, de exemplu, să stabilească forma procedurilor de înregistrare și de nulitate, să decidă dacă drepturile anterioare trebuie invocate în procedura de înregistrare sau în aceea de nulitate sau în ambele ori, mai mult, în cazul în care drepturile anterioare pot fi invocate în procedura de înregistrare, să prevadă o procedură de opoziție sau o examinare ex officio sau ambele; întrucât rămâne la facultatea statelor membre de a stabili efectele decăderii din drepturi sau ale nulității mărcilor;

întrucât prezenta directivă nu exclude aplicarea, în privința mărcilor, a dispozițiilor legislative ale statelor membre, altele decât dreptul mărcilor, cum ar fi dispozițiile cu privire la concurența neloială, la răspundere civilă sau la protecția consumatorilor;

întrucât atingerea obiectivelor urmărite prin această apropiere presupune că achiziția și păstrarea dreptului la marca înregistrată să fie în principiu reglementate, în toate statele membre prin norme identice; întrucât în acest scop, este necesar să se stabilească o listă exemplificativă de semne care pot constitui o marcă, dacă sunt potrivite să distingă produsele sau serviciile unei societăți comerciale de cele ale altor societăți comerciale; întrucâtmotivele de refuz sau de nulitate privind marca în sine, de exemplu, absența caracterului distinctiv sau privind conflictele dintre marcă și drepturile anterioare, trebuie să fie enumerate exhaustiv, chiar dacă unele dintre aceste motive sunt enumerate cu titlu facultativ pentru statele membre care vor putea deci să mențină sau să introducă în legislația lor motivele în cauză; întrucât statele membre pot să mențină sau să introducă în legislația lor motive de refuz sau de nulitate referitoare la condițiile de dobândire sau de păstrare a dreptului la marcă pentru care nu există dispoziții de apropiere și care se referă, de exemplu, la calitatea de titular al mărcii, la reînnoirea mărcii, la regimul taxelor sau la nerespectarea normelor de procedură;

întrucât, pentru a reduce numărul total al mărcilor înregistrate și protejate în Comunitate și, prin urmare, numărul conflictelor care apar între ele, este important să se ceară ca mărcile înregistrate să fie efectiv utilizate, sub amenințarea decăderii din drepturi; întrucât se impune prevederea că nulitatea unei mărci nu poată să fie pronunțată din cauza existenței unei mărci anterioare neutilizate, lăsând în același timp statelor membre posibilitatea de a aplica același principiu în ceea ce privește înregistrarea unei mărci sau de a prevedea că o marcă nu poate fi invocată cu titlu de valabilitate într-o acțiune în contrafacere dacă s-a stabilit, ca urmare a unei excepții, că titularul mărcii ar putea să fie decăzut din drepturile sale; întrucât, în toate aceste cazuri, este de datoria statelor membre să stabilească normele de procedură aplicabile;

întrucât, pentru a facilita libera circulație a mărfurilor și libera prestare a serviciilor, este imperios să se garanteze ca mărcile înregistrate să se bucure de aici înainte de aceeași protecție în sistemele juridice ale tuturor statelor membre; întrucât, cu toate acestea, acest lucru nu privează statele membre de dreptul de a acorda o protecție mai mare mărcilor cu renume;

întrucât protecția conferită de marca înregistrată, al cărei scop este tocmai acela de a garanta marca ca indicație de origine, este absolută în cazul de identitate între marcă și semn și între produse sau servicii; întrucât protecția funcționează, de asemenea, în caz de similitudine între marcă și semn și produse sau servicii; întrucât este indispensabil să se interpreteze noțiunea de similitudine în raport cu riscul de confuzie; întrucât riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroși factori și, în primul rând, de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută cu semnul utilizat sau înregistrat, de gradul de similitudine între marcă și semn, și între produsele și serviciile desemnate, constituie condiția specifică a protecției; întrucât mijloacele prin care riscul de confuzie poate fi constatat și, în special, sarcina probei, depind de normele interne de procedură cărora prezenta directivă nu le aduce atingere;

întrucât este necesar, din motive de certitudine juridică și fără a aduce atingere într-un mod inechitabil intereselor titularului unei mărci anterioare, să se prevadă ca acesta din urmă să nu mai poată cere anularea sau să se opună folosirii unei mărci ulterioare celei care îi aparține și a cărei folosință a tolerat-o cu bună știință un timp îndelungat, cu excepția cazului în care cererea de marcă ulterioară a fost efectuată cu rea-credință;

întrucât toate statele membre ale Comunității sunt parte la Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale; întrucât se impune armonizarea completă a dispozițiilor prezentei directive cu cele ale Convenției de la Paris; întrucât prezenta directivă nu aduce atingere obligațiilor statelor membre care decurg din această convenție; întrucât, dacă este cazul, se aplică articolul 234 al doilea paragraf din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Prezenta directivă se aplică mărcilor de produse și de servicii individuale, colective, de garantare sau de certificare, care au făcut obiectul unei înregistrări sau al unei solicitări de înregistrare într-un stat membru sau pe lângă Oficiul Mărcilor din Benelux sau care au făcut obiectul unei înregistrări internaționale care produce efecte într-un stat membru.

Articolul 2

Semne care pot să constituie o marcă

Pot constitui mărci toate semnele apte de o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să fie capabile să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Articolul 3

Motivele de refuz sau de nulitate

(1)   Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate:

(a)

semnele care nu pot constitui o marcă;

(b)

mărcile fără caracter distinctiv;

(c)

mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;

(d)

mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile bona fideși constante ale comerțului;

(e)

semnele constituite exclusiv:

din forma impusă de chiar natura produsului;

din forma produsului necesar obținerii unui rezultat tehnic;

din forma care dă valoare substanțială produsului;

(f)

mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

(g)

mărcile de natură să înșele publicul, de exemplu cu privire la natura, calitatea sau proveniența geografică a produsului sau serviciului;

(h)

mărcile care, în absența autorizației autorităților competente, trebuie refuzate sau invalidate în temeiul articolului 6b din Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, denumită în continuare „Convenția de la Paris”.

(2)   Fiecare stat membru poate stipula ca unei mărci să îi fie refuzată înregistrarea sau, dacă este înregistrată, să poată fi declarată nulă când și în măsura în care:

(a)

utilizarea acestei mărci poate fi interzisă în temeiul unei alte legislații decât legislația privind mărcile din statul membru în cauză sau din Comunitate;

(b)

marca conține un semn de o înaltă valoare simbolică și, în special, un simbol religios;

(c)

marca conține insigne, embleme și ecusoane, altele decât cele menționate la articolul 6b din Convenția de la Paris și care prezintă un interes public, doar dacă înregistrarea lor nu a fost autorizată în conformitate cu legislația statului membru de către autoritatea competentă;

(d)

cererea de înregistrare a mărcii a fost făcută cu rea-credință de către solicitant.

(3)   Unei mărci nu i se refuză înregistrarea sau, dacă este înregistrată, nu poate fi declarată nulă în conformitate cu alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) dacă, înainte de data cererii de înregistrare și după utilizarea ei, aceasta a dobândit un caracter distinctiv. În plus, statele membre pot prevedea ca prezenta dispoziție să se aplice și atunci când caracterul distinctiv a fost dobândit după cererea de înregistrare sau după înregistrare.

(4)   Un stat membru poate prevedea ca, prin derogare de la alineatele (1), (2) și (3), motivele de refuz sau de nulitate care erau aplicabile în acest stat membru înainte de data la care dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive intră în vigoare, să se aplice mărcilor pentru care cererea a fost depusă înainte de această dată.

Articolul 4

Motive suplimentare de refuz sau de nulitate privind conflictele cu drepturi anterioare

(1)   Unei mărci îi este refuzată înregistrarea sau poate fi declarată nulă dacă este înregistrată:

(a)

atunci când este identică cu o marcă anterioară și când produsele sau serviciile pentru care marca a fost cerută sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată;

(b)

atunci când, din cauza identității sau similitudinii sale cu marca anterioară și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, există, în mintea publicului, un risc de confuzie care conține riscul de asociere cu marca anterioară.

(2)   În sensul alineatului (1) „mărci anterioare” reprezintă:

(a)

mărcile a căror dată de depunere este anterioară celei a cererii de marcă, ținând seama, dacă este cazul, de dreptul de prioritate invocat pentru susținerea acestor mărci și care aparțin categoriilor următoare:

(i)

mărcile comunitare;

(ii)

mărcile înregistrate în statul membru sau, în ceea ce privește Belgia, Luxemburgul și Țările de Jos, la Oficiul Mărcilor din Benelux;

(iii)

mărcile care au făcut obiectul unei înregistrări internaționale care produce efecte în statul membru;

(b)

mărcile comunitare care își revendică în mod valabil senioritatea, în conformitate cu regulamentul privind marca comunitară, în raport cu o marcă menționată la litera (a) punctele (ii) și (iii), chiar dacă această ultimă marcă a făcut obiectul unei renunțări sau a expirat;

(c)

cererile de mărci menționate la literele (a) și (b), sub rezerva înregistrării lor;

(d)

mărcile care, la data depunerii cererii de marcă sau, dacă este cazul, la data priorității invocate în sprijinul cererii de marcă, sunt „de notorietate” în statul membru, în înțelesul pe care expresia „de notorietate” o are în articolul 6a din Convenția de la Paris.

(3)   Unei mărci îi este de asemenea refuzată înregistrarea sau, dacă este înregistrată, poate fi declarată nulă, dacă este identică sau asemănătoare unei mărci comunitare anterioare în sensul alineatului (2) și dacă este destinată să fie înregistrată sau a fost înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca anterioară este înregistrată, atunci când marca anterioară se bucură de renume în Comunitate și când utilizarea mărcii ulterioare ar obține fără motiv justificat un profit necuvenit, din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare anterioare sau când ea le-ar aduce atingere.

(4)   Un stat membru poate, în plus, să refuze înregistrarea unei mărci sau, dacă este înregistrată, aceasta poate fi declarată nulă dacă și în măsura în care:

(a)

marca este identică sau similară unei mărci naționale anterioare în sensul alineatului (2) și dacă este destinată să fie înregistrată sau a fost înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca anterioară este înregistrată, atunci când marca anterioară se bucură de renume în statul membru în cauză și când utilizarea mărcii ulterioare ar obține profit necuvenit, fără motive întemeiate, din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau când acesta le-ar aduce atingere;

(b)

drepturile la o marcă neînregistrată sau la un alt semn utilizat în lumea afacerilor au fost dobândite înainte de data de depunere a cererii mărcii ulterioare sau, dacă este cazul, înainte de data priorității invocate în sprijinul cererii mărcii ulterioare și dacă această marcă neînregistrată sau acest alt semn conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare;

(c)

utilizarea mărcii poate fi interzisă în temeiul unui drept anterior, altul decât drepturile menționate la alineatul (2) litera (b) din prezentul alineat, respectiv:

(i)

unui drept la nume;

(ii)

unui drept la imagine;

(iii)

unui drept de autor;

(iv)

unui drept de proprietate industrială;

(d)

marca este identică sau similară unei mărci colective anterioare care a conferit un drept care a expirat într-un termen de maxim trei ani înainte de depunere;

(e)

marca este identică sau similară unei mărci de garantare sau de certificare anterioară care a conferit un drept care a expirat într-un termen precedând depunerea și a cărei durată se stabilește de statul membru;

(f)

marca este identică sau similară unei mărci anterioare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare și care a conferit un drept care a expirat din cauza nereînnoirii într-o perioadă de maxim doi ani înainte de depunere, cu condiția ca titularul mărcii anterioare să-și fi dat acordul la înregistrarea mărcii ulterioare sau să nu-și fi utilizat marca;

(g)

marca poate fi confundată cu o marcă utilizată în străinătate în momentul depunerii cererii și care continuă să fie utilizată, dacă cererea a fost făcută cu rea-credință de către solicitant.

(5)   Statele membre pot permite ca, în circumstanțe corespunzătoare, să nu fie necesar să se refuze înregistrarea mărcii sau ca aceasta să fie declarată nulă atunci când titularul mărcii anterioare sau al dreptului anterior este de acord cu înregistrarea mărcii ulterioare.

(6)   Un stat membru poate să prevadă ca, prin derogare de la alineatele (1)-(5), motivele de refuz sau de nulitate care erau aplicabile în acest stat membru înainte de data la care intră în vigoare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive, să se aplice mărcilor pentru care cererea a fost depusă înainte de această dată.

Articolul 5

Drepturi conferite de marcă

(1)   Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în cadrul comerțului:

(a)

un semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată;

(b)

un semn pentru care, din cauza identității sau a similitudinii sale cu marca și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor aflate sub incidența mărcii și a semnului, există în mintea publicului un risc de confuzie care conține riscul de asociere între semn și marcă;

(2)   Orice stat membru poate, de asemenea, să prevadă că titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în comerț, orice semn identic sau similar mărcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrată, atunci când marca aceasta se bucură de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori aduce atingere acestora.

(3)   În temeiul alineatelor (1) și (2), poate fi interzis, inter alia:

(a)

să se aplice semnul pe produse sau pe ambalajul acestora;

(b)

să se ofere produsele, să fie comercializate sau să fie deținute în acest scop, sau să se ofere sau să se furnizeze servicii sub acest semn;

(c)

să se importe sau să se exporte produsele sub acest semn;

(d)

să se utilizeze semnul în documentele de afaceri sau în publicitate.

(4)   Atunci când, anterior datei la care intră în vigoare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive, în temeiul legislației unui stat membru nu poate fi interzisă utilizarea unui semn în condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) sau la alineatul (2), dreptul conferit de marcă nu poate fi invocat pentru a împiedica continuarea folosirii semnului.

(5)   Alineatele (1)-(4) nu aduc atingere dispozițiilor în orice stat membru referitoare la protecția împotriva utilizării unui semn în alte scopuri decât acelea de a distinge produsele sau serviciile, atunci când utilizarea acestui produs fără motive întemeiate atrage foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori aduce atingere acestora.

Articolul 6

Limitarea efectelor mărcii

(1)   Dreptul conferit de marcă nu permite titularului său să interzică unui terț utilizarea, în cadrul comerțului,

(a)

a numelui și a adresei sale;

(b)

a indicațiilor privind felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau a altor caracteristici ale acestora;

(c)

a mărcii, atunci când aceasta se impune pentru indicarea destinației unui produs sau unui serviciu, în special ca accesorii sau piese detașate,

atât timp cât sunt folosite conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.

(2)   Dreptul conferit de marcă nu permite titularului său să interzică unui terț utilizarea, în cadrul comerțului, a unui drept anterior cu aplicabilitate locală dacă acest drept este recunoscut prin legislația statului membru în cauză și în limita teritoriului în care el este recunoscut.

Articolul 7

Epuizarea drepturilor conferite de o marcă

(1)   Marca nu dă dreptul titularului său să interzică utilizarea acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piața comunitară sub această marcă de către titular sau cu consimțământul acestuia.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică atunci când există motive justificate pentru ca titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se deteriorează după introducerea lor pe piață.

Articolul 8

Licențe

(1)   O marcă poate face obiectul licențelor pentru toate sau pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care ea este înregistrată și pentru tot teritoriul sau pentru o parte a teritoriului unui stat membru. Licențele pot fi exclusive sau neexclusive.

(2)   Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite de această marcă față de un licențiat care încalcă una dintre clauzele contractului de licență, în ceea ce privește durata sa, forma acoperită prin înregistrarea sub care marca poate fi utilizată, natura produselor sau a serviciilor pentru care se acordă licența, teritoriul pe care marca poate fi aplicată sau calitatea produselor fabricate sau a serviciilor asigurate de licențiat.

Articolul 9

Limitarea drepturilor ca urmare a toleranței

(1)   Titularul unei mărci anterioare menționate la articolul 4 alineatul (2), care a tolerat, într-un stat membru, folosirea unei mărci ulterioare înregistrate în acest stat membru timp de cinci ani consecutivi, având cunoștință despre această utilizare, nu mai poate solicita declararea nulității și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, cu excepția cazului în care depunerea mărcii ulterioare a fost efectuată cu rea-credință.

(2)   Orice stat membru poate să prevadă că alineatul (1) se aplică mutatis mutandis titularului unei mărci anterioare menționate la articolul 4 alineatul (4) litera (a) sau al unui alt drept anterior menționat la articolul 4 alineatul (4) litera (b) sau (c).

(3)   În cazurile menționate la alineatul (1) sau (2), titularul unei mărci înregistrate ulterior nu se poate opune utilizării dreptului anterior, chiar dacă acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii ulterioare.

Articolul 10

Utilizarea mărcii

(1)   Dacă, în termen de cinci ani de la data la care procedura de înregistrare s-a încheiat, marca nu a fost utilizată efectiv de către titular în statul membru în cauză pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată sau dacă o astfel de utilizare a fost suspendată pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca este supusă sancțiunilor prevăzute în prezenta directivă, cu excepția cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi fost utilizată.

(2)   În sensul alineatului (1) este considerată, de asemenea, utilizare:

(a)

folosirea mărcii sub o formă care diferă prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv în forma sub care aceasta a fost înregistrată;

(b)

aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalajul acestora în statul membru în cauză numai cu scopul exportului.

(3)   Utilizarea mărcii cu consimțământul titularului sau de către orice persoană îndreptățită să utilizeze o marcă colectivă sau o marcă de garantare sau de certificare se consideră utilizare de către titular.

(4)   În ceea ce privește mărcile înregistrate înainte de data la care intră în vigoare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în statul membru în cauză:

(a)

atunci când o dispoziție în vigoare înainte de această dată prevede sancțiuni pentru neutilizarea unei mărci pe o perioadă neîntreruptă, se consideră că perioada de cinci ani prevăzută la alineatul (1) începe să curgă în același timp cu orice perioadă de neutilizare deja în curs la această dată;

(b)

atunci când nici o dispoziție privind utilizarea nu este în vigoare înainte de această dată, perioadele de cinci ani menționate la alineatul (1) se consideră că încep să curgă cel mai devreme de la această dată.

Articolul 11

Sancțiuni privind neutilizarea unei mărci în cadrul procedurilor judiciare sau administrative

(1)   Nu poate fi declarată nulitatea unei mărci în temeiul existenței unei mărci anterioare cu care se află în conflict dacă aceasta din urmă nu îndeplinește condițiile de utilizare stabilite la articolul 10 alineatele (1), (2) și (3) sau, după caz, la articolul 10 alineatul (4).

(2)   Un stat membru poate să prevadă că nu poate fi refuzată înregistrarea unei mărci în temeiul existenței unei mărci anterioare cu care se află în conflict dacă aceasta din urmă nu îndeplinește condițiile de utilizare stabilite la articolul 10 alineatele (1), (2) și (3) sau, după caz, la articolul 10 alineatul (4).

(3)   Fără să aducă atingere aplicării articolului 12 atunci când este formulată o cerere reconvențională de decădere, un stat membru poate să prevadă că o marcă nu poate fi invocată în mod valabil într-o acțiune în contrafacere dacă se stabilește, ca urmare a unei excepții, că titularul mărcii poate fi decăzut din drepturile sale în temeiul articolului 12 alineatul (1).

(4)   Dacă marca anterioară a fost utilizată numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care este înregistrată, aceasta se consideră, în sensul aplicării alineatelor (1), (2) și (3), ca fiind înregistrată numai pentru această parte a produselor sau serviciilor.

Articolul 12

Cauze de decădere

(1)   Titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale dacă, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a fost utilizată în mod serios, în statul membru în cauză, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată și dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată; cu toate acestea, nici o persoană nu poate reclama decăderea din drepturi a titularului unei mărci dacă, între expirarea acestei perioade de cinci ani și prezentarea cererii de decădere, marca a început sau a reînceput să fie utilizată în mod serios; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizării, dacă are loc într-un interval de trei luni anterior prezentării cererii de decădere, atunci când acest termen, începând să se deruleze cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luat în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin doar după ce titularul a luat la cunoștință că cererea de decădere ar putea fi prezentată.

(2)   Titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale, de asemenea, atunci când, după data înregistrării sale, marca:

(a)

a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, desemnarea uzuală în comerț a unui produs sau a unui serviciu pentru care ea este înregistrată;

(b)

este capabilă, ca urmare a folosirii pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată, de către titular sau cu consimțământul lui, să inducă publicul în eroare în primul rând cu privire la natura, calitatea sau proveniența geografică a acestor produse sau servicii.

Articolul 13

Cauze de refuz, de decădere sau de nulitate numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor

Atunci când există cauze pentru refuzul înregistrării, pentru decăderea din drepturi sau nulitatea unei mărci numai pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care această marcă a fost solicitată sau înregistrată, refuzul înregistrării, decăderea sau nulitatea acoperă numai produsele sau serviciile în cauză.

Articolul 14

Constatarea a posteriori a nulității unei mărci sau a decăderii din drepturi a titularului acesteia

Atunci când senioritatea unei mărci anterioare, care a făcut obiectul unei renunțări sau a expirat, este invocată pentru o marcă comunitară, nulitatea mărcii anterioare sau decăderea din drepturi a titularului acesteia poate fi constatată a posteriori.

Articolul 15

Dispoziții speciale privind mărcile colective, mărcile de garantare și mărcile de certificare

(1)   Fără a aduce atingere articolului 4, statele membre a căror legislație autorizează înregistrarea mărcilor colective sau a mărcilor de garantare sau de certificare pot să prevadă că aceste mărci nu vor fi înregistrate, titularul va fi decăzut din drepturile sale ori va fi declarată nulitatea mărcilor, pentru alte cauze decât cele prevăzute la articolele 3 și 12, în măsura în care acest fapt este impus de funcția acestor mărci.

(2)   Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) litera (c), statele membre pot să prevadă ca semnele sau indicațiile care pot servi pentru desemnarea, în comerț, a provenienței geografice a produselor sau a serviciilor pot să constituie mărci colective sau mărci de garantare sau de certificare. O astfel de marcă nu îndreptățește titularul să interzică unui terț utilizarea în comerț a acestor semne sau indicații, atât timp cât sunt folosite conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial; în special, o astfel de marcă nu poate fi opusă unui terț abilitat să utilizeze o denumire geografică.

Articolul 16

Dispoziții interne care urmează să fie adoptate în temeiul prezentei directive

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 28 decembrie 1991. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   La propunerea Comisiei, Consiliul hotărând cu majoritate calificată poate să amâne data menționată la alineatul (1) până la 31 decembrie 1992.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 17

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 decembrie 1988.

Pentru Consiliu

Președintele

V. PAPANDREOU


(1)  JO C 351, 31.12.1980, p. 1 și JO C 351, 31.12.1985, p. 4.

(2)  JO C 307, 14.11.1983, p. 66 și JO C 309, 5.12.1988.

(3)  JO C 310, 30.11.1981, p. 22.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

99


31989D0196


L 073/52

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 3 martie 1989

de stabilire a normelor de declasificare a unor documente care intră sub incidența secretului profesional sau de afaceri

(89/196/CEE, Euratom, CECO)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 354/83 al Consiliului din 1 februarie 1983 privind deschiderea pentru public a arhivelor istorice ale Comunității Economice Europene și ale Comunității Europene a Energiei Atomice (1), în special articolul 9,

având în vedere Decizia nr. 359/83/CECO a Comisiei din 8 februarie 1983 privind deschiderea pentru public a arhivelor istorice ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (2), în special articolul 9,

întrucât, în conformitate cu normele care reglementează accesul publicului la arhivele istorice ale Comunității, pot fi puse la dispoziția publicului documente și înregistrări care intră sub incidența obligației secretului profesional sau de afaceri, numai dacă persoana sau întreprinderea implicată nu se opune; întrucât, în acest scop, Comisia trebuie să notifice intenția sa de a pune documentele și înregistrările la dispoziția publicului;

întrucât notificarea prealabilă a persoanei sau întreprinderii implicate este adesea dificilă, în special în cazurile de schimbare a adresei sau de succesiune legală;

întrucât, pentru a se asigura că procedura de deschidere pentru public a arhivelor istorice ale Comunităților funcționează eficient, trebuie adoptată o dispoziție care să permită Comisiei să informeze persoana sau întreprinderea în cauză prin intermediul unei notificări publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene,

DECIDE:

Articolul 1

(1)   În scopul aplicării articolului 4 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 354/83 sau a articolului 4 din Decizia nr. 359/83/CECO a Comisiei, Comisia notifică persoana sau întreprinderea implicată, în scris, despre intenția de a pune la dispoziția publicului un document sau o înregistrare care intră sub incidența obligației secretului profesional sau de afaceri și invită persoana sau întreprinderea implicată să înainteze orice obiecții în termen de șase săptămâni.

Dacă nu se ridică nici o obiecție în acest termen, documentul sau înregistrarea sunt puse la dispoziția publicului.

(2)   Dacă cererea scrisă a Comisiei nu ajunge la persoana sau întreprinderea implicată, Comisia publică o notificare în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (seria C), anunțându-și intenția de a pune la dispoziția publicului documentul sau înregistrarea în cauză în cazul în care nu se ridică vreo obiecție în termen de șase săptămâni de la publicarea notificării. Notificarea în Jurnalul Oficial al Comunității Europene indică persoana sau întreprinderea implicată și natura documentului sau înregistrării în cauză.

Dacă nu se ridică nici o obiecție în termenul indicat, documentul sau înregistrarea sunt puse la dispoziția publicului.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 3 martie 1989.

Adoptată la Bruxelles, 3 martie 1989.

Pentru Comisie

António CARDOSO E CUNHA

Membru al Comisiei


(1)  JO L 43, 15.2.1983, p. 1.

(2)  JO L 43, 15.2.1983, p. 14.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

100


31989L0666


L 395/36

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A UNSPREZECEA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

din 21 decembrie 1989

privind publicitatea sucursalelor înființate într-un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat

(89/666/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, pentru a facilita exercitarea libertății de stabilire a societăților care intră sub incidența articolului 58 din tratat, articolul 54 alineatul (3) litera (g) și programul general de eliminare a restricțiilor la libertatea de stabilire prevăd coordonarea garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, pentru protejarea intereselor asociaților și terților;

întrucât, până în prezent, această coordonare a fost realizată, în ceea ce privește publicitatea, prin adoptarea primei Directive 68/151/CEE (4), care reglementează societățile de capitaluri, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1985; întrucât coordonarea a continuat în domeniul contabilității cu a patra Directivă 78/660/CEE (5) privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1985, a șaptea Directivă 83/349/CEE (6) privind conturile consolidate, astfel cum a fost modificată prin Actul de aderare din 1985, și a opta Directivă 84/253/CEE (7) privind persoanele care răspund de efectuarea auditurilor statutare ale documentelor contabile;

întrucât directivele în cauză se aplică societăților comerciale ca atare, dar nu reglementează și sucursalele acestora; întrucât înființarea unei sucursale, la fel ca și constituirea unei filiale, este una dintre posibilitățile care sunt în prezent deschise societăților comerciale pentru exercitarea dreptului lor de stabilire într-un alt stat membru;

întrucât, în ceea ce privește sucursalele, lipsa de coordonare, în special în domeniul publicității, dă naștere unor disparități în privința protecției asociaților și terților, între societățile care operează în alte state membre prin înființarea de sucursale și cele care operează acolo prin constituirea de filiale;

întrucât, în acest domeniu, diferențele dintre legislațiile statelor membre pot să perturbe exercitarea dreptului de stabilire și întrucât este așadar necesar să se elimine diferențele în cauză pentru a salvgarda, inter alia, exercitarea acestui drept;

întrucât, pentru a asigura protecția persoanelor care stabilesc raporturi cu societatea comercială prin intermediul sucursalelor, sunt necesare măsuri privind publicitatea în statul membru în care este situată sucursala; întrucât, din anumite puncte de vedere, influența economică și socială a unei sucursale poate fi comparabilă cu cea a unei filiale, astfel încât există interes public pentru publicarea informațiilor privind societatea comercială la sucursală; întrucât, pentru realizarea publicității, este necesar să se facă uz de procedura deja instituită pentru societățile de capitaluri în cadrul Comunității;

întrucât această publicitate vizează o serie de acte și indicații importante, precum și modificări ale acestora;

întrucât publicitatea poate fi limitată, cu excepția competenței de reprezentare, a denumirii și a formei, a dizolvării societății și a procedurilor insolvenței societății, la informațiile privind sucursalele în sine și la o trimitere la registrul societății din care face parte sucursala, deoarece, în conformitate cu normele comunitare existente, toate informațiile privind societatea comercială ca atare sunt disponibile în registrul în cauză;

întrucât dispozițiile de drept intern care impun publicitatea documentelor contabile privind sucursala nu mai pot fi justificate după coordonarea legislațiilor interne privind întocmirea, auditul și publicitatea documentelor contabile ale societăților comerciale; întrucât este, prin urmare, suficient să se facă publice, în registrul sucursalei, documentele contabile auditate și publicate de societate;

întrucât scrisorile și notele de comandă utilizate de sucursală trebuie să furnizeze cel puțin aceleași informații ca și scrisorile și notele de comandă utilizate de societate și să precizeze registrul în care este înmatriculată sucursala;

întrucât, pentru a asigura realizarea completă a obiectivelor prezentei directive și pentru a evita orice discriminare în funcție de țara de origine a societății, prezenta directivă trebuie, de asemenea, să reglementeze sucursalele înființate de societăți comerciale care intră sub incidența legislației țărilor terțe și organizate în forme juridice comparabile cu cele ale societăților comerciale reglementate de Directiva 68/151/CEE; întrucât, pentru aceste sucursale, este necesar să se aplice anumite dispoziții diferite de cele aplicabile sucursalelor unor societăți care intră sub incidența legislației altor state membre, întrucât directivele menționate anterior nu se aplică societăților comerciale din țări terțe;

întrucât prezenta directivă nu aduce în nici un fel atingere obligațiilor de informare ale sucursalelor impuse de alte dispoziții din dreptul securității sociale, de exemplu, privind drepturile lucrătorilor la informare, sau din legislația fiscală sau în scopuri statistice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

SECȚIUNEA I

Sucursale ale societăților comerciale din alte state membre

Articolul 1

(1)   Actele și indicațiile privind sucursalele înființate într-un stat membru de către o societate comercială care intră sub incidența legislației unui alt stat membru și căreia i se aplică Directiva 68/151/CEE sunt publicate în conformitate cu legislația statului membru în care este situată sucursala, conform articolului 3 din directiva în cauză.

(2)   Dacă cerințele de publicitate pentru sucursală diferă de cerințele impuse societății comerciale, cele dintâi prevalează pentru operațiunile încheiate cu sucursala.

Articolul 2

(1)   Publicitatea obligatorie prevăzută la articolul 1 se referă doar următoarele acte și indicații:

(a)

adresa sucursalei;

(b)

activitățile sucursalei;

(c)

registrul la care este păstrat dosarul societății menționat la articolul 3 din Directiva Consiliului 68/151/CEE, împreună cu numărul de înmatriculare în registrul în cauză;

(d)

denumirea și forma societății comerciale și denumirea sucursalei, dacă este diferită de cea a societății;

(e)

numirea, încetarea funcției și identitatea persoanelor care au competența de a angaja societatea față de terți și de a o reprezenta în justiție:

ca organ al societății constituit în temeiul legii sau ca membri ai unui astfel de organ, în conformitate cu publicitatea făcută societății în conformitate cu dispozițiile articolului 2 alineatul (1) litera (d) din Directiva 68/151/CEE;

ca reprezentanți permanenți ai societății comerciale pentru activitățile sucursalei, cu menționarea extinderii competențelor lor;

(f)

dizolvarea societății comerciale, numirea, identitatea și competențele lichidatorilor, precum și finalizarea lichidării în conformitate cu publicitatea făcută societății în temeiul dispozițiilor articolului 2 alineatul (1) literele (h), (j) și (k) din Directiva 68/151/CEE,

procedura falimentului, concordatului și orice proceduri similare cărora le este supusă societatea comercială;

(g)

documentele contabile în conformitate cu articolul 3;

(h)

închiderea sucursalei.

(2)   Statul membru în care a fost înființată sucursala poate să prevadă publicarea, conform articolului 1:

(a)

a semnăturii persoanelor menționate la alineatul (1) literele (e) și (f) din prezentul articol;

(b)

a actului constitutiv și a statutului, dacă sunt conținute în documente separate, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Directiva 68/151/CEE, împreună cu modificările acestor documente;

(c)

a unui certificat de la registrul menționat la alineatul (1) litera (c) din prezentul articol privind existența societății comerciale;

(d)

a unei precizări a garanțiilor care grevează bunurile societății situate în statul membru în cauză, dacă aceste informații privesc validitatea garanțiilor respective.

Articolul 3

Publicitatea obligatorie prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (g) este limitată la documentele contabile ale societății, întocmite, auditate și publicate în conformitate cu legislația statului membru sub incidența căruia intră societatea comercială, conform Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 84/253/CEE.

Articolul 4

Statul membru în care a fost înființată sucursala poate să impună ca publicitatea documentelor menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (b) și articolul 3 să fie realizată într-o altă limbă oficială a Comunității și ca traducerea documentelor în cauză să fie certificată.

Articolul 5

Dacă o societate a înființat mai multe sucursale într-un stat membru, publicitatea prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (b) și articolul 3 se poate face în registrul uneia dintre sucursale, la alegerea societății comerciale.

În acest caz, publicitatea obligatorie impusă celorlalte sucursale include informații privind registrul sucursalei în care se face publicitatea, împreună cu numărul de înmatriculare a sucursalei în registru.

Articolul 6

Statele membre prevăd ca scrisorile și notele de comandă utilizate de sucursală să menționeze, în plus față de informațiile prevăzute la articolul 4 din Directiva 68/151/CEE, registrul la care este păstrat dosarul pentru sucursala în cauză, împreună cu numărul de înmatriculare a sucursalei în registrul respectiv.

SECȚIUNEA II

Sucursale ale societăților comerciale din țări terțe

Articolul 7

(1)   Actele și indicațiile privind sucursalele înființate într-un stat membru de societățile comerciale care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, dar a căror formă juridică este comparabilă cu tipurile de societăți comerciale cărora li se aplică Directiva 68/151/CEE se publică în conformitate cu legislația statului membru în care a fost creată sucursala, în conformitate cu dispozițiile articolului 3 din directiva în cauză.

(2)   Se aplică articolul 1 alineatul (2).

Articolul 8

Publicitatea obligatorie prevăzută la articolul 7 include cel puțin următoarele documente și informații:

(a)

adresa sucursalei;

(b)

activitățile sucursalei;

(c)

legislația statului sub incidența căruia intră societatea comercială;

(d)

dacă legislația în cauză prevede astfel, registrul în care este înmatriculată societatea și numărul de înmatriculare a societății în registrul respectiv;

(e)

actul constitutiv și statutul, dacă sunt conținute în documente separate, împreună cu toate modificările acestor documente;

(f)

forma, sediul și obiectul de activitate ale societății comerciale și, cel puțin o dată pe an, cuantumul capitalului subscris, dacă aceste informații nu sunt furnizate în documentele prevăzute la litera (e);

(g)

denumirea societății comerciale și denumirea sucursalei, dacă este diferită de cea a societății;

(h)

numirea, încetarea funcției și identitatea persoanelor care au competența de a angaja societatea față de terți și de a o reprezenta în justiție:

ca organ al societății constituit în temeiul legii sau ca membri ai unui astfel de organ;

ca reprezentanți permanenți ai societății pentru activitățile sucursalei.

Trebuie să se precizeze întinderea competențelor acestor persoane și dacă acestea le pot exercita individual sau trebuie să acționeze împreună;

(i)

dizolvarea societății și numirea, identitatea și competențele lichidatorilor, precum și finalizarea lichidării;

procedura falimentului, a concordatului și orice proceduri similare cărora le este supusă societatea comercială;

(j)

documentele contabile în conformitate cu articolul 7;

(k)

închiderea sucursalei.

Articolul 9

(1)   Publicitatea obligatorie prevăzută la articolul 8 alineatul (1) litera (j) se aplică documentelor contabile ale societății comerciale, întocmite, auditate și publicate în conformitate cu legislația statului membru sub incidența căruia intră societatea. Dacă acestea nu sunt elaborate în conformitate cu Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE sau într-o manieră echivalentă, statele membre pot să impună elaborarea și publicarea documentelor contabile privind activitățile sucursalei.

(2)   Se aplică articolele 4 și 5.

Articolul 10

Statele membre prevăd ca scrisorile și notele de comandă utilizate de o sucursală să menționeze registrul la care este păstrat dosarul pentru sucursala în cauză, împreună cu numărul de înmatriculare a sucursalei în registrul în cauză. Dacă legislația statului sub incidența căreia intră societatea comercială prevede înmatricularea într-un registru, trebuie să se menționeze, de asemenea, registrul în care este înregistrată societatea și numărul de înmatriculare a societății în registrul în cauză.

SECȚIUNEA III

Indicarea sucursalelor în raportul de gestiune al societății comerciale

Articolul 11

La articolul 46 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE se inserează următoarea literă:

„(e)

existența unor sucursale ale societății comerciale”.

SECȚIUNEA IV

Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 12

Statele membre prevăd sancțiuni adecvate în cazul neîndeplinirii obligațiilor de publicitate prevăzute la articolele 1, 2, 3, 7, 8 și 9 și în cazul omiterii din scrisori și note de comandă a informațiilor obligatorii prevăzute la articolele 6 și 10.

Articolul 13

Fiecare stat membru determină persoanele responsabile pentru îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute în prezenta directivă.

Articolul 14

(1)   Articolele 3 și 9 nu se aplică sucursalelor înființate de instituții de credit și de alte instituții financiare reglementate prin Directiva 89/117/CEE (8).

(2)   Până la o coordonare ulterioară, statele membre pot să nu aplice articolele 3 și 9 sucursalelor înființate de societăți de asigurare.

Articolul 15

Articolul 54 din Directiva 78/660/CEE și articolul 48 din Directiva 83/349/CEE sunt eliminate.

Articolul 16

(1)   Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1992. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre prevăd că dispozițiile menționate la alineatul (1) se aplică de la 1 ianuarie 1993 și, în ceea ce privește documentele contabile, se aplică pentru prima dată conturilor anuale pentru exercițiul financiar care începe la 1 ianuarie 1993 sau în cursul anului 1993.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 17

Comitetul de contact instituit în temeiul articolului 52 din Directiva 78/660/CEE trebuie, de asemenea:

(a)

să faciliteze, fără a aduce atingere articolelor 169 și 170 din tratat, aplicarea armonizată a prezentei directive prin reuniuni periodice vizând, în special, problemele concrete survenite în aplicarea acesteia;

(b)

să consilieze, dacă este necesar, Comisia asupra completărilor și modificărilor aduse prezentei directive.

Articolul 18

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 decembrie 1989.

Pentru Consiliu

Președintele

E. CRESSON


(1)  JO C 105, 21.4.1988, p. 6.

(2)  JO C 345, 21.12.1987, p. 76 și JO C 256, 9.10.1989, p. 27.

(3)  JO C 319, 30.11.1987, p. 61.

(4)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.

(5)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(6)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1.

(7)  JO L 126, 12.5.1984, p. 20.

(8)  JO L 44, 16. 2.1989, p. 40.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

104


31989L0667


L 395/40

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A DOUĂSPREZECEA DIRECTIVĂ ÎN MATERIE DE DREPT AL SOCIETĂȚILOR COMERCIALE A CONSILIULUI

din 21 decembrie 1989

privind societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic

(89/667/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este necesară coordonarea, în vederea echivalării, a anumitor garanții impuse în statele membre societăților comerciale și firme în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților și terților;

întrucât, în acest domeniu, Directivele 68/151/CEE (4) și 78/660/CEE (5), astfel cum au fost modificate ultima dată prin Actul de aderare a Spaniei și a Portugaliei, și Directiva 83/349/CEE (6), astfel cum a fost modificată prin Actul de aderare a Spaniei și a Portugaliei, privind publicitatea, valabilitatea angajamentelor, nulitatea, conturile anuale și conturile consolidate, se aplică tuturor societăților de capitaluri; întrucât, Directivele 77/91/CEE (7) și 78/855/CEE (8), astfel cum au fost modificate ultima dată prin Actul de aderare a Spaniei și a Portugaliei, și Directiva 82/891/CEE (9) privind constituirea și capitalul, fuziunile și divizările se aplică doar societăților comerciale pe acțiuni;

întrucât Programul de acțiune pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) (10) a fost aprobat de către Consiliu prin Rezoluția sa din 3 noiembrie 1986;

întrucât reformele introduse în legislațiile anumitor state membre în ultimii ani, destinate să permită crearea societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, au generat divergențe între legislațiile statelor membre;

întrucât este important să se prevadă crearea unui instrument juridic care să permită limitarea răspunderii întreprinzătorului particular în Comunitate, fără a aduce atingere legislațiilor statelor membre care, în cazuri excepționale, impun răspunderea întreprinzătorului cu privire la obligațiile întreprinderii sale;

întrucât o societate cu răspundere limitată poate avea un asociat unic în momentul constituirii sau poate deveni o astfel de societate atunci când părțile sale sociale ajung în posesia unui singur asociat; întrucât, până la coordonarea dispozițiilor interne în materie de drept al grupurilor, statele membre pot să prevadă anumite dispoziții speciale sau sancțiuni pentru cazurile în care o persoană fizică este asociatul unic al mai multor societăți sau în care o societate unipersonală sau orice altă persoană juridică este asociat unic al unei societăți; întrucât singurul scop al acestei posibilități este de a ține cont de diferențele care există în prezent între anumite legislații interne; întrucât, în acest scop, statele membre pot să adopte, în cazuri specifice, restricții privind accesul la societățile cu asociat unic sau să elimine limitele pentru răspunderea asociaților unici; întrucât statele membre sunt libere să adopte norme pentru acoperirea riscurilor pe care le-ar putea prezenta societățile cu asociat unic ca o consecință a faptului că au un singur asociat, în special pentru a asigura vărsarea capitalului subscris;

întrucât faptul că toate părțile sociale sunt deținute de la un moment dat de către un singur asociat și identitatea asociatului unic trebuie făcute publice prin menționarea într-un registru accesibil publicului;

întrucât deciziile luate de către asociatul unic, în calitatea sa de adunare generală, trebuie înregistrate în scris;

întrucât contractele încheiate între un asociat unic și societatea sa reprezentată de către asociatul în cauză trebuie, de asemenea, să fie înregistrate în scris, în măsura în care contractele respective nu privesc operațiunile curente desfășurate în condiții normale,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Măsurile de coordonare prevăzute în prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre cu privire la următoarele forme de societăți:

în Germania:

Gesellschaft mit beschränkter Haftung,

în Belgia:

Société privée à responsabilité limitéede besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid,

în Danemarca:

Anpartsselskaber,

în Spania:

Sociedad de responsabilidad limitada,

în Franța:

Société à responsabilité limitée,

în Grecia:

Εταιρεία περιορισμένης ευθύνης,

în Irlanda:

Private company limited by shares or by guarantee,

în Italia:

Società a responsabilità limitata,

în Luxemburg:

Société à responsabilité limitée,

în Țările de Jos:

Besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid,

în Portugalia:

Sociedade por quotas,

în Regatul Unit:

Private company limited by shares or by guarantee.

Articolul 2

(1)   O societate poate avea un asociat unic la data constituirii și, de asemenea, atunci când toate părțile sale sociale ajung în posesia unei singure persoane (societate unipersonală).

(2)   Până la coordonarea dispozițiilor interne în materie de drept al grupurilor, statele membre pot să prevadă anumite dispoziții speciale sau sancțiuni pentru cazurile în care:

(a)

o persoană fizică este asociatul unic al mai multor societăți;

(b)

o societate unipersonală sau o altă persoană juridică este asociatul unic al unei societăți.

Articolul 3

Dacă o societate devine societate unipersonală, deoarece toate părțile sale sociale ajung în posesia unei singure persoane, indicarea acestui fapt, precum și identitatea asociatului unic, trebuie să fie înregistrate în dosar sau menționate în registru în înțelesul articolului 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 68/151/CEE sau să fie înregistrate într-un registru păstrat de societate și accesibil publicului.

Articolul 4

(1)   Asociatul unic exercită competențele adunării generale a societății.

(2)   Deciziile adoptate de către asociatul unic în domeniul menționat la alineatul (1) sunt înscrise într-un proces verbal sau redactate în scris.

Articolul 5

(1)   Contractele încheiate între asociatul unic și societatea sa reprezentată de el sunt înscrise într-un proces verbal sau redactate în scris.

(2)   Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) pentru operațiunile curente efectuate în condiții normale.

Articolul 6

Dacă un stat membru permite societățile unipersonale definite la articolul 2 alineatul (1) și în cazul societăților comerciale pe acțiuni, se aplică prezenta directivă.

Articolul 7

Un stat membru poate să nu permită constituirea de societăți unipersonale dacă legislația sa prevede că un întreprinzător particular poate constitui o întreprindere a cărei răspundere este limitată la o sumă destinată unei activități declarate, cu condiția să se prevadă pentru astfel de întreprinderi garanții echivalente cu cele impuse de prezenta directivă și de alte dispoziții comunitare aplicabile societăților menționate la articolul 1.

Articolul 8

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1992. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre pot să prevadă că, în cazul societăților existente la 1 ianuarie 1992, prezenta directivă nu se aplică până la 1 ianuarie 1993.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 9

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 decembrie 1989.

Pentru Consiliu

Președintele

E. CRESSON


(1)  JO C 173, 2.7.1988, p. 10.

(2)  JO C 96, 17.4.1989, p. 92 și

JO C 291, 20.11.1989, p. 53.

(3)  JO C 318, 12.12.1988, p. 9.

(4)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.

(5)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(6)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1.

(7)  JO L 26, 30.1.1977, p. 1.

(8)  JO L 295, 20.10.1978, p. 36.

(9)  JO L 378, 31.12.1982, p. 47.

(10)  JO C 287, 14.11.1986, p. 1.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

107


31990L0604


L 317/57

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 8 noiembrie 1990

de modificare a Directivei 78/660/CEE privind conturile anuale și a Directivei 83/349/CEE privind conturile consolidate în ceea ce privește derogările în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii și publicarea conturilor în ECU

(90/604/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât armonizarea dispozițiilor interne privind structura și conținutul conturilor anuale și al raportului anual, modurile de evaluare și publicitatea acestor documente, în special în ceea ce privește societatea comercială pe acțiuni și societatea comercială cu răspundere limitată, a făcut obiectul Directivei 78/660/CEE (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare a Spaniei și a Portugaliei;

întrucât procedurile administrative impuse întreprinderilor mici și mijlocii trebuie simplificate, în conformitate cu Rezoluția Consiliului din 3 noiembrie 1986 privind programul de acțiune pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) (5) și Rezoluția Consiliului din 30 iunie 1988 privind îmbunătățirea mediului de afaceri și promovarea dezvoltării întreprinderilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii, în Comunitate (6), care face în mod special trimitere la o simplificare substanțială a obligațiilor care decurg din Directiva 78/660/CEE;

întrucât, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE, este oportună efectuarea unei a doua revizuiri a pragurilor care definesc întreprinderile mici și mijlocii;

întrucât derogările cu privire la elaborarea, controlul și publicitatea conturilor pe care statele membre pot să le prevadă în temeiul Directivei 78/660/CEE ar trebui sporite în favoarea societăților mici;

întrucât trebuie prevăzută posibilitatea ca statele membre să permită societăților comerciale să nu includă în anexa la situația financiară anumite informații privind remunerațiile acordate membrilor organului administrativ, de conducere sau de supraveghere a societății, dacă informațiile în cauză permit identificarea situației unui anumit membru al acestor organe;

întrucât este, de asemenea, necesar să li se permită statelor membre să impună societăților mici obligații mai puțin stringente în ceea ce privește elaborarea și publicarea anexei la situația financiară; întrucât statele membre trebuie să poată scuti aceste societăți de obligația de a furniza, în anexa la situația financiară, anumite date care pot fi considerate mai puțin importante pentru societățile mici; întrucât, în același scop, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a scuti astfel de societăți de obligația de a întocmi un raport anual, cu condiția ca acestea să reia în anexa la situația financiară datele prevăzute la articolul 22 alineatul (2) din Directiva 77/91/CEE (7) privind achiziționarea de acțiuni proprii;

întrucât este important să se promoveze integrarea monetară europeană permițând cel puțin societăților comerciale să își publice situația financiară în ECU; întrucât acest lucru este doar o facilitate suplimentară care nu modifică în nici un fel situația societăților care pot deja în prezent să elaboreze și să publice situația financiară în ECU; întrucât, din acest punct de vedere, dispozițiile din Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE (8), astfel cum au fost modificate prin Actul de aderare a Spaniei și a Portugaliei, trebuie clarificate, obligând societățile care beneficiază de facilitatea în cauză să indice rata de schimb utilizată în anexa la situația financiară,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolul 11 din Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

1.

prima liniuță: textul „totalul bilanțului: 1 550 000 ECU” se înlocuiește cu textul „totalul bilanțului: 2 000 000 ECU”;

2.

a doua liniuță: textul „cuantumul net al cifrei de afaceri: 3 200 000 ECU” se înlocuiește cu textul „cifra netă de afaceri: 4 000 000 ECU”;

3.

se inserează următorul paragraf:

„Statele membre pot permite ca articolul 15 alineatul (3) litera (a) și alineatul (4) să nu se aplice bilanțului prescurtat”.

Revizuirea sumelor în ECU menționate anterior constituie cea de-a doua revizuire la cinci ani prevăzută la articolul 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE.

Articolul 2

Articolul 27 din Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

1.

prima liniuță: textul „totalul bilanțului: 6 200 000 ECU” se înlocuiește cu textul „totalul bilanțului: 8 000 000 ECU”;

2.

a doua liniuță: textul „cuantumul net al cifrei de afaceri: 12 800 000 ECU” se înlocuiește cu „cuantumul net al cifrei de afaceri: 16 000 000 ECU”.

Revizuirea sumelor în ECU menționate anterior constituie cea de-a doua revizuire la cinci ani prevăzută la articolul 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE.

Articolul 3

La articolul 53 din Directiva 78/660/CEE, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul alineat:

„(1)   În înțelesul prezentei directive, ECU este noțiunea definită în Regulamentul (CEE) nr. 3180/78 (9), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2626/84 (10) și prin Regulamentul (CEE) nr. 1971/89 (11).

Echivalentul în moneda națională este cel care se aplică la 8 noiembrie 1990.

Articolul 4

La articolul 43 din Directiva 78/660/CEE se inserează următorul alineat:

„(3)   Statele membre pot să renunțe la cerința de a furniza informațiile menționate la alineatul (1) punctul 12, dacă informațiile în cauză fac posibilă identificarea situației unui anumit membru al unui astfel de organ.”

Articolul 5

Articolul 44 din Directiva 78/660/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 44

(1)   Statele membre pot permite ca societățile comerciale care intră sub incidența articolului 11 să întocmească o anexă prescurtată la situația financiară, fără informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctele 5-12. Cu toate acestea, anexa trebuie indice global, pentru toate posturile în cauză, informațiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) punctul 6.

(2)   Statele membre pot să permită exonerarea societăților menționate la alineatul (1) de obligația de a menționa în anexa la situația financiară informațiile prevăzute la articolul 15 alineatul (3) litera (a) și la alineatul (4), la articolele 18, 21 și articolul 29 alineatul (2), la articolul 30 al doilea paragraf, la articolul 34 alineatul (2), la articolul 40 alineatul (2) și la articolul 42 al doilea paragraf.

(3)   Se aplică articolul 12.”

Articolul 6

La articolul 46 din Directiva 78/660/CEE, se inserează următorul alineat:

„(3)   Statele membre pot să renunțe la obligația impusă societăților care intră sub incidența articolului 11 de a elabora raportul anual, cu condiția ca în anexa la situația financiară să fie reluate informațiile menționate la articolul 22 alineatul (2) din Directiva 77/91/CEE privind achiziționarea de către o societate comercială a acțiunilor proprii.”

Articolul 7

Articolul 47 alineatul (2) litera (b) din Directiva 78/660/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

o anexă prescurtată la situația financiară în conformitate cu articolul 44.”

Articolul 8

În Directiva 78/660/CEE se inserează următorul articol:

„Articolul 50a

Conturile anuale pot fi publicate în moneda în care au fost elaborate și în ECU, utilizând rata de schimb de la data închiderii bilanțului. Rata în cauză este menționată în anexa la situația financiară.”

Articolul 9

În Directiva 83/349/CEE se inserează următorul articol:

„Articolul 38a

Conturile consolidate pot fi publicate în moneda în care au fost elaborate și în ECU, utilizând rata de schimb de la data închiderii bilanțului consolidat. Rata în cauză este menționată în anexa la situația financiară.”

Articolul 10

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre pot să prevadă că prezenta directivă se aplică pentru prima dată situației financiare pentru exercițiul financiar care începe la 1 ianuarie 1995 sau în cursul anului calendaristic 1995.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 11

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 8 noiembrie 1990.

Pentru Consiliu

Președintele

P. ROMITA


(1)  JO C 287, 11.11.1986, p. 5;

JO C 318, 20.12.1989, p. 12.

(2)  JO C 158, 26.6.1989, p. 257;

(Decizia din 24 octombrie 1990 nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 139, 5.6.1989, p. 42.

(4)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(5)  JO C 287, 14.11.1986, p. 1.

(6)  JO C 197, 27.7.1988, p. 6.

(7)  JO L 26, 31.1.1977, p. 1.

(8)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1.

(9)  JO L 379, 30.12.1978, p. 1.

(10)  JO L 247, 16.9.1984, p. 1.

(11)  JO L 189, 4.7.1989, p. 1.”


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

110


31990L0605


L 317/60

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 8 noiembrie 1990

de modificare a Directivei 78/660/CEE privind conturile anuale și a Directivei 83/349/CEE privind conturile consolidate în ceea ce privește domeniul lor de aplicare

(90/605/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 54,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 78/660/CEE (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/604/CEE (5), se aplică conturilor anuale ale societăților comerciale pe acțiuni și ale societăților comerciale cu răspundere limitată, în special pentru că aceste forme de societăți oferă ca garanție terților doar patrimoniul lor social;

întrucât, în conformitate cu Directiva 83/349/CEE (6), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/604/CEE, statele membre pot să impună obligația de a întocmi conturi consolidate doar societăților care intră sub incidența Directivei 78/660/CEE;

întrucât, în cadrul Comunității, există un număr semnificativ și în continuă creștere de societăți comerciale în nume colectiv și societăți comerciale în comandită simplă ale căror asociați care au răspundere nelimitată sunt fie societăți comerciale pe acțiuni, fie societăți comerciale cu răspundere limitată;

întrucât acești asociați care au răspundere nelimitată pot fi, de asemenea, societăți comerciale care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, dar care au o formă juridică comparabilă cu cele menționate în Directiva 68/151/CEE (7);

întrucât ar fi contrar spiritului și obiectivelor directivelor în cauză să se permită ca astfel de societăți comerciale în nume colectiv sau în comandită simplă să nu fie supuse acestor norme comunitare;

întrucât este necesară completarea în mod explicit a dispozițiilor privind domeniul de aplicare a celor două directive în cauză;

întrucât este important ca denumirea, sediul social și forma juridică a oricărei întreprinderi a cărui asociat care are răspundere nelimitată este o societate comercială pe acțiuni sau cu răspundere limitată să fie indicate în anexa la situația financiară a asociatului în cauză;

întrucât obligația de a întocmi, a publica și a audita situațiile financiare ale societăților comerciale în nume colectiv sau în comandită simplă poate fi, de asemenea, impusă asociatului cu răspundere nelimitată; întrucât trebuie, de asemenea, să fie posibilă includerea societăților în cauză în conturile consolidate întocmite de un astfel de asociat sau la un nivel mai înalt;

întrucât unele dintre societățile comerciale în nume colectiv sau în comandită simplă care intră sub incidența prezentei directive nu au obligația, în statul membru în care își au sediul social, de a se înscrie într-un registru, ceea ce face dificilă aplicarea unor obligații contabile unor societăți; întrucât, în special în aceste cazuri, sunt necesare dispoziții speciale care au în vedere faptul că asociații cu răspundere nelimitată sunt întreprinderi care intră sub incidența legislației aceluiași stat membru, a unui alt stat membru sau a unei țări terțe,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 1 alineatul (1) se inserează următoarele paragrafe:

„Măsurile de coordonare prevăzute în prezenta directivă se aplică, de asemenea, actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre cu privire la următoarele forme de societăți comerciale:

(a)

în Germania:

die offene Handelsgesellschaft, die Kommanditgesellschaft;

(b)

în Belgia:

la société en nom collectifde vennootschap onder firma,la société en commandité simplede gewone commanditaire vennootschap;

(c)

în Danemarca:

interessentskaber, kommanditselskaber;

(d)

în Franța:

la société en nom collectif, la société en commandite simple;

(e)

în Grecia:

η ομόρρυθμος εταιρεία, η ετερόρρυθμος εταιρεία;

(f)

în Spania:

sociedad colectiva, sociedad en comandita simple;

(g)

în Irlanda:

partnerships, limited partnerships, unlimited companies;

(h)

în Italia:

la società in nome collettivo, la società in accomandita semplice;

(i)

în Luxemburg:

la société en nom collectif, la société en commandite simple;

(j)

în Țările de Jos:

de vennootschap onder firma, de commanditaire vennootschap;

(k)

în Portugalia:

sociedade em nome colectivo, sociedade em comandita simples;

(l)

în Regatul Unit:

partnerships, limited partnerships, unlimited companies,

dacă toți asociații cu răspundere nelimitată sunt societăți comerciale de formele menționate în primul paragraf sau societăți comerciale care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, dar care sunt organizate într-o formă juridică comparabilă cu cele menționate în Directiva 68/151/CEE.

Prezenta directivă se aplică, de asemenea, formelor de societăți comerciale menționate la paragraful al doilea, dacă toți asociații cu răspundere nelimitată sunt la rândul lor organizați în una din formele menționate la primul sau al doilea paragraf.”;

2.

la articolul 43 alineatul (1) punctul 2, se inserează următorul paragraf:

„denumirea, sediul social și forma juridică a fiecăreia dintre întreprinderile la care societatea comercială sau firma este asociat cu răspundere nelimitată. Aceste informații pot fi omise, dacă prezintă doar o importanță neglijabilă pentru obiectivele articolului 2 alineatul (3)”;

3.

la articolul 47 se inserează următorul alineat:

„(1a)   Statul membru sub jurisdicția căruia se află societatea comercială menționată la articolul 1 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf (societatea în cauză) pot scuti entitatea în cauză de publicarea situației sale financiare în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE, cu condiția ca respectiva situație financiară să fie pusă la dispoziția publicului la sediul societății, dacă:

(a)

toți asociații cu răspundere nelimitată ai entității în cauză sunt societăți comerciale menționate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf, reglementate prin legislațiile statelor membre, altele decât statul membru a cărui legislație reglementează entitatea în cauză și nici una dintre societățile respective nu publică situația financiară a societății în cauză împreună cu situația sa financiară sau

(b)

toți asociații cu răspundere nelimitată sunt societăți comerciale care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, dar a căror formă juridică este comparabilă cu cele menționate în Directiva 68/151/CEE.

Trebuie să fie posibilă obținerea, la cerere, a unor copii ale situației financiare. Prețul unei astfel de copii nu trebuie să depășească costurile sale administrative. Trebuie prevăzute sancțiuni corespunzătoare pentru neîndeplinirea obligației de publicitate impusă în prezentul alineat.”;

4.

se inserează următorul articol

„Articolul 57a

(1)   Statele membre pot să impună societăților comerciale menționate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf care intră sub incidența legislațiilor lor și care sunt asociați cu răspundere nelimitată ai oricărei societăți comerciale sau firme menționate la articolul 1 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf (entitatea în cauză) să întocmească, să auditeze și să publice, împreună cu propria situație financiară și în conformitate cu prezenta directivă, situația financiară a societății în cauză.

În acest caz, cerințele din prezenta directivă nu se aplică entității în cauză.

(2)   Statele membre pot să nu aplice cerințele din prezenta directivă societății în cauză dacă:

(a)

situația financiară a acestei societăți este întocmită, auditată și publicată în conformitate cu dispozițiile prezentei directive de către o societate comercială care este asociat cu răspundere nelimitată al societății și care intră sub incidența legislației unui alt stat membru;

(b)

societatea în cauză este inclusă în conturile consolidate întocmite, auditate și publicate în conformitate cu Directiva 83/349/CEE de către un asociat cu răspundere nelimitată sau dacă societatea în cauză este inclusă în conturile consolidate ale unui ansamblu mai mare de întreprinderi, întocmite, auditate și publicate în conformitate cu Directiva 83/349/CEE a Consiliului de către o întreprindere-mamă care intră sub incidența legislației unui stat membru. Exonerarea trebuie menționată în anexa la conturile consolidate.

(3)   În aceste cazuri, societatea în cauză trebuie să dezvăluie oricui solicită acest lucru denumirea entității care publică situația financiară.”

Articolul 2

Directiva 83/349/CEE se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 4 alineatul (1) se inserează următorul paragraf:

„Primul paragraf se aplică, de asemenea, dacă întreprinderea-mamă ori una sau mai multe dintre filialele sale sunt organizate în una din formele de societăți comerciale menționate la articolul 1 alineatul (1) al doilea sau al treilea paragraf din Directiva 78/660/CEE.”;

2.

la articolul 4, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă exonerarea de obligația impusă la articolul 1 alineatul (1), dacă întreprinderea-mamă nu este organizată în una din formele de societăți comerciale menționate la articolul 4 alineatul (1) din prezenta directivă sau la articolul 1 alineatul (1) al doilea sau al treilea paragraf din Directiva 78/660/CEE.”

Articolul 3

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre pot să prevadă că dispozițiile menționate la alineatul (1) se aplică pentru prima dată doar conturilor anuale și conturilor consolidate pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 1995 sau în cursul anului calendaristic 1995.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 8 noiembrie 1990.

Pentru Consiliu

Președintele

P. ROMITA


(1)  JO C 144, 11.6.1986, p. 10.

(2)  JO C 125, 11.5.1987, p. 140.

(3)  JO C 328, 22.12.1986, p. 43.

(4)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

(5)  JO L 317, 16.11.1990, p. 57.

(6)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1.

(7)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

113


31990D0631


L 340/24

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 30 noiembrie 1990

de modificare a Deciziei 89/196/CEE, Euratom, CECO de stabilire a normelor de declasificare a unor documente care intră sub incidența secretului profesional sau de afaceri

(90/631/Euratom, CECO, CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 354/83 al Consiliului din 1 februarie 1983 privind deschiderea accesului public la arhivele istorice ale Comunității Economice Europene și ale Comunității Europene a Energiei Atomice (1), în special articolul 9,

având în vedere Decizia nr. 359/83/CECO a Comisiei din 8 februarie 1983 privind deschiderea accesului public la arhivele istorice ale Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului (2), în special articolul 9,

întrucât, în temeiul normelor care reglementează deschiderea accesului public la arhivele istorice ale Comunităților, documentele și înregistrările care intră sub incidența obligației secretului profesional sau de afaceri nu pot fi făcute publice decât în cazul în care persoana sau întreprinderea în cauză nu se opune; întrucât, pentru aceasta, Comisia trebuie să notifice intenția sa de a face publice documentele și înregistrările;

întrucât, după deschiderea accesului public la arhivele Comunității Economice Europene, numărul documentelor care pot fi declasificate va crește în proporție considerabilă;

întrucât este adesea dificil să notifice în prealabil persoanele sau întreprinderile în cauză, mai ales în cazul unei schimbări de adresă sau a statutului juridic;

întrucât, pentru a se asigura că procedura de deschidere pentru public a arhivelor istorice ale Comunităților funcționează eficient, trebuie adoptată o dispoziție care să permită Comisiei să informeze persoana sau întreprinderea în cauză prin intermediul unei notificări publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene,

DECIDE:

Articolul 1

Articolul 1 din Decizia 89/196/CEE, Euratom, CECO a Comisiei (3) se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

În sensul aplicării articolului 4 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 354/83 sau al articolului 4 din Decizia nr. 359/83/CECO a Comisiei, Comisia publică o notificare în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene pentru a informa persoanele sau întreprinderea în cauză în legătură cu intenția sa de a face public un document sau o înregistrare care intră sub incidența obligației secretului profesional sau de afaceri și pentru a invita persoana sau întreprinderea în cauză să ridice eventualele obiecții în termen de opt săptămâni. Dacă nu se ridică nici o obiecție în acest termen, documentul sau înregistrarea sunt puse la dispoziția publicului.”

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 30 noiembrie 1990.

Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 1990.

Pentru Comisie

Președintele

Jacques DELORS


(1)  JO L 43, 15.2.1983, p. 1.

(2)  JO L 43, 15.2.1983, p. 14.

(3)  JO L 73, 17.3.1989, p. 52.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

114


31991L0250


L 122/42

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 14 mai 1991

privind protecția juridică a programelor pentru calculator

(91/250/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, în prezent, programele pentru calculator nu sunt explicit protejate în toate statele membre prin legislația în vigoare, iar această protecție, acolo unde există, prezintă caracteristici diferite;

întrucât crearea de programe pentru calculator implică utilizarea unor resurse umane, tehnice și financiare considerabile, în timp ce există posibilitatea de a le copia la un cost mult inferior celui pe care îl presupune o concepție autonomă;

întrucât programele pentru calculator joacă un rol din ce în ce mai important în numeroase sectoare industriale, iar tehnologia informatică poate fi așadar considerată ca fiind de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea industrială a Comunității;

întrucât anumite diferențe care caracterizează protecția juridică a programelor pentru calculator acordată prin legislațiile statelor membre au efecte negative directe asupra funcționării pieței comune în ceea ce privește programele pentru calculator și întrucât aceste diferențe riscă să se accentueze pe măsură ce statele membre adoptă noi legislații în acest domeniu;

întrucât neconcordanțele existente care au astfel de efecte trebuie eliminate și trebuie împiedicată apariția unora noi, în timp ce nu este permisă eliminarea sau împiedicarea apariției celor care nu aduc atingere în mod semnificativ funcționării pieței comune;

întrucât cadrul juridic comunitar privind protecția programelor pentru calculator poate, așadar, într-o primă etapă, să se limiteze la a stabili că statele membre trebuie să acorde protecție în temeiul dreptului de autor programelor pentru calculator ca opere literare și, mai departe, să stabilească beneficiarii și obiectul protecției, drepturile exclusive pe care le pot invoca persoanele protejate pentru a autoriza sau a interzice anumite acte, precum și durata protecției;

întrucât, în înțelesul prezentei directive, noțiunea „program pentru calculator” include programe, indiferent de forma acestora, inclusiv cele care sunt încorporate în hardware; întrucât această noțiune include, de asemenea, lucrările de concepție pregătitoare care au drept scop dezvoltarea unui program, cu condiția ca acestea să fie de natură să permită realizarea unui program pentru calculator într-un stadiu ulterior;

întrucât criteriile aplicate pentru a stabili dacă un program pentru calculator constituie sau nu o operă originală nu trebuie să cuprindă nici o evaluare a calității sau a valorii estetice a programului;

întrucât Comunitatea se angajează pe deplin să promoveze standardizarea internațională;

întrucât funcția unui program pentru calculator este de a comunica și a opera cu alte componente ale unui sistem informatic și cu utilizatorii; întrucât, în acest scop, o legătură logică și, dacă este cazul, fizică de interconexiune și interacțiune este necesară pentru a permite deplina funcționare a tuturor elementelor software și hardware cu alte componente software și hardware, precum și cu utilizatorii;

întrucât părțile programului care asigură interconexiunea și interactivitatea între elementele software și hardware sunt cunoscute în general ca „interfețe”;

întrucât interconexiunea și interacțiunea funcțională sunt denumite în general „interoperabilitate”; întrucât această interoperabilitate poate fi definită ca fiind capacitatea de a schimba informații și de a utiliza reciproc informațiile schimbate;

întrucât, pentru evitarea oricărei ambiguități, se impune precizarea că doar expresia unui program pentru calculator este protejată și că ideile și principiile care se află la baza diferitelor elemente ale unui program, inclusiv cele care stau la baza interfețelor sale, nu sunt protejate de dreptul de autor în temeiul prezentei directive;

întrucât, în conformitate cu acest principiu al dreptului de autor, în măsura în care la baza logicii, algoritmelor și limbajelor de programare stau idei și principii, acestea din urmă nu sunt protejate în temeiul prezentei directive;

întrucât, în conformitate cu legislația și jurisprudența statelor membre, precum și cu convențiile internaționale privind dreptul de autor, exprimarea acestor idei și principii trebuie să fie protejată prin dreptul de autor;

întrucât, în înțelesul prezentei directive, „închiriere” înseamnă punerea la dispoziție a unui program pentru calculator sau a unei copii a acestuia în vederea utilizării pe o perioadă limitată și în scopuri lucrative; întrucât acest termen nu include împrumuturile publice, care rămân, în consecință, în afara domeniului de aplicare a prezentei directive;

întrucât drepturile exclusive ale autorului de a împiedica reproducerea neautorizată a operei acestuia trebuie supuse unei excepții limitate în cazul unui program pentru calculator, pentru a permite reproducerea necesară din punct de vedere tehnic utilizării programului de către dobânditorul său legal;

întrucât aceasta înseamnă că actele de încărcare și de rulare necesare utilizării unei copii a programului dobândit legal, precum și corectarea erorilor acestuia, nu pot fi interzise prin contract; întrucât, în absența clauzelor contractuale specifice, inclusiv în cazul vânzării unei copii a programului, orice alt act necesar utilizării copiei unui program poate fi întreprins, în conformitate cu scopul prevăzut, de către un dobânditor legal al acestei copii;

întrucât persoana care se bucură de dreptul de a utiliza un program pentru calculator nu trebuie împiedicată de la realizarea actelor necesare pentru analizarea, studierea sau testarea funcționării programului, cu condiția ca aceste acte să nu aducă atingere drepturilor de autor asupra programului;

întrucât reproducerea, traducerea, adaptarea sau transformarea neautorizată a formei codului în care a fost furnizată copia unui program pentru calculator constituie o atingere a drepturilor exclusive ale autorului;

întrucât, în anumite circumstanțe, reproducerea codului unui program pentru calculator sau a unei traduceri a formei sale în înțelesul articolului 4 literele (a) și (b) se pot dovedi indispensabile pentru obținerea informației necesare interoperabilității unui program creat în mod independent de alte programe;

întrucât trebuie avut în vedere că, numai în aceste împrejurări bine precizate, realizarea unor acte de reproducere și de traducere de către sau în numele unei persoane având dreptul de utilizare a copiei programului este legitimă și conformă bunelor practici și nu este, așadar, considerată necesară autorizarea titularului dreptului de autor;

întrucât unul dintre obiectivele acestei excepții este de a permite interconexiunea tuturor elementelor unui sistem informatic, inclusiv pe cele ale diferiților fabricanți, pentru ca acestea să poată funcționa împreună;

întrucât o astfel de excepție de la drepturile exclusive ale autorului nu poate fi aplicată astfel încât să aducă atingere intereselor legitime ale titularului dreptului sau unei exploatări normale a programului;

întrucât, pentru a menține conformitatea cu dispozițiile Convenției de la Berna privind protecția operelor literare și artistice, durata protecției trebuie să fie egală cu durata de viață a autorului plus cincizeci de ani începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează după decesul său sau, în cazul unei opere anonime sau publicate sub pseudonim, cincizeci de ani începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în cursul căruia opera a fost publicată pentru prima dată;

întrucât protecția programelor pentru calculator în temeiul legislației privind dreptul de autor nu trebuie să aducă atingere, atunci când este cazul, aplicării altor forme de protecție; întrucât, cu toate acestea, orice clauză contractuală contrară articolului 6 sau excepțiilor prevăzute la articolul 5 alineatele (2) și (3) trebuie să fie nulă de drept;

întrucât dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere aplicării regulilor de concurență în temeiul articolelor 85 și 86 din tratat, dacă un furnizor care deține o poziție dominantă refuză să pună la dispoziție informațiile necesare pentru interoperabilitate, astfel cum este definită aceasta prin prezenta directivă;

întrucât dispozițiile prezentei directive nu trebuie să aducă atingere cerințelor specifice ale dreptului comunitar deja adoptate în materie de publicare de interfețe în sectorul telecomunicațiilor, sau deciziilor Consiliului privind standardizarea în domeniul tehnologiilor informatice și de telecomunicații;

întrucât prezenta directivă nu aduce atingere derogărilor prevăzute prin legislațiile interne, în aplicarea Convenției de la Berna, privind punctele care nu intră sub incidența prezentei directive,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul protecției

(1)   În conformitate cu dispozițiile prezentei directive, statele membre protejează programele pentru calculator, prin dreptul de autor, ca fiind opere literare în înțelesul Convenției de la Berna privind protecția operelor literare și artistice. În înțelesul prezentei directive, noțiunea „program pentru calculator” include materialul de concepție pregătitor.

(2)   Protecția în conformitate cu prezenta directivă se aplică oricărei forme de exprimare a unui program pentru calculator. Ideile și principiile care se află la baza unui element al oricărui program pentru calculator, inclusiv cele care se află la baza interfețelor sale, nu sunt protejate de dreptul de autor în temeiul prezentei directive.

(3)   Un program pentru calculator este protejat dacă este original, în înțelesul în care acesta reprezintă o creație intelectuală proprie autorului. Nici un alt criteriu nu se aplică pentru a stabili dacă acesta poate beneficia de protecție.

Articolul 2

Calitatea de autor al programului

(1)   Autorul unui program pentru calculator este persoana fizică sau grupul de persoane fizice care au creat programul sau, dacă legislația statului membru în cauză permite acest lucru, persoana juridică desemnată de legislația respectivă ca fiind titularul dreptului. Dacă operele colective sunt recunoscute de legislația unui stat membru, persoana care, conform legislației statului membru respectiv, a creat opera este considerată a fi autorul.

(2)   În cazul unui program pentru calculator creat în comun de un grup de persoane fizice, drepturile exclusive sunt deținute în comun de aceste persoane.

(3)   Dacă un program pentru calculator este creat de un salariat în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau în conformitate cu instrucțiunile angajatorului său, numai angajatorul este abilitat să-și exercite toate drepturile patrimoniale aferente programului pentru calculator astfel creat, cu excepția unor clauze contractuale contrare.

Articolul 3

Beneficiarii protecției

Protecția este acordată tuturor persoanelor fizice sau juridice care pot beneficia de protecție în temeiul legislației interne privind drepturile de autor care se aplică operelor literare.

Articolul 4

Acte restricționate

Sub rezerva articolelor 5 și 6, drepturile exclusive ale titularului în înțelesul articolului 2 cuprind dreptul de a efectua sau de a autoriza:

(a)

reproducerea permanentă sau provizorie a unui program pentru calculator, în totalitate sau parțial, prin orice mijloc și sub orice formă. În măsura în care încărcarea, prezentarea, rularea, transmiterea sau stocarea programului pentru calculator necesită o astfel de reproducere a programului, aceste acte de reproducere sunt supuse autorizării de către titularul dreptului;

(b)

traducerea, adaptarea, dispunerea și orice altă transformare a programului pentru calculator și reproducerea rezultatelor acestor acte, fără a aduce atingere drepturilor persoanei care transformă programul pentru calculator;

(c)

orice formă de distribuție publică, inclusiv închirierea originalului sau a copiilor unui program pentru calculator. Prima vânzare a copiei unui program pentru calculator în cadrul Comunității de către titularul dreptului sau cu consimțământul acestuia epuizează dreptul de distribuție a acestei copii în Comunitate, cu excepția dreptului de a controla închirierile ulterioare ale programului pentru calculator sau ale unei copii a acestuia.

Articolul 5

Excepții de la actele restricționate

(1)   În absența unor clauze contractuale speciale, nu necesită autorizarea de către titular actele prevăzute la articolul 4 literele (a) și (b), în cazul în care aceste acte sunt necesare pentru a permite dobânditorului legal să utilizeze programul pentru calculator conform destinației sale, inclusiv pentru a corecta erorile.

(2)   Realizarea unei copii de rezervă de către o persoană care are dreptul de utilizare a programului pentru calculator nu poate fi împiedicată prin contract, în măsura în care aceasta este necesară pentru utilizarea respectivă.

(3)   Persoana care are dreptul să utilizeze o copie a unui program pentru calculator poate, fără autorizarea titularului dreptului, să analizeze, să studieze sau să testeze funcționarea programului în vederea identificării ideilor și principiilor care stau la baza oricărui element al programului, atunci când efectuează oricare dintre actele de încărcare, prezentare, rulare, transmitere sau stocare a programului pentru calculator pe care aceasta are dreptul să îl realizeze.

Articolul 6

Decompilare

(1)   Autorizarea de către titular nu este necesară atunci când reproducerea codului și traducerea formei acestui cod în înțelesul articolului 4 literele (a) și (b) este indispensabilă pentru obținerea informațiilor necesare interoperabilității unui program pentru calculator creat în mod independent de alte programe și sub rezerva ca următoarele condiții să fie îndeplinite:

(a)

aceste acte sunt realizate de beneficiarul licenței sau de o altă persoană care are dreptul de utilizare a copiei unui program sau în numele acestora de către o persoană autorizată în acest scop;

(b)

informațiile necesare pentru realizarea interoperabilității nu au fost anterior puse, în mod simplu și rapid, la dispoziția persoanelor menționate la litera (a);

(c)

aceste acte sunt limitate la părți din programul original, necesare pentru realizarea acestei interoperabilități.

(2)   Dispozițiile alineatului (1) nu permit ca informațiile obținute în temeiul aplicării sale:

(a)

să fie utilizate în alte scopuri decât realizarea interoperabilității programului pentru calculator creat în mod independent;

(b)

să fie comunicate unor terți, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește necesar interoperabilității programului pentru calculator creat în mod independent;

(c)

să fie utilizate pentru dezvoltarea, producerea sau comercializarea unui program pentru calculator a cărui expresie este în mod fundamental similară sau pentru orice alt act care încalcă dreptul de autor.

(3)   În conformitate cu dispozițiile Convenției de la Berna privind protecția operelor literare și artistice, prezentul articol nu poate fi interpretat astfel încât să permită aplicarea sa într-un mod care aduce atingere în mod nejustificat intereselor legitime ale titularului dreptului sau exploatării normale a programului pentru calculator.

Articolul 7

Măsuri speciale de protecție

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 4, 5 și 6, statele membre iau, în conformitate cu legislațiile lor interne, măsuri adecvate împotriva persoanelor care săvârșesc unul din actele enumerate la literele (a), (b) și (c) de mai jos:

(a)

punerea în circulație a copiei unui program pentru calculator cunoscând sau având motive întemeiate să cunoască că este contrafăcută;

(b)

deținerea în scopuri comerciale a copiei unui program pentru calculator cunoscând sau având motive întemeiate să cunoască că este contrafăcută;

(c)

punerea în circulație sau deținerea în scopuri comerciale a oricărui mijloc având drept unic scop facilitarea eliminării neautorizate sau neutralizarea oricărui dispozitiv tehnic care poate fi instalat pentru protejarea unui program pentru calculator.

(2)   Orice copie contrafăcută a unui program pentru calculator poate fi confiscată în conformitate cu legislația statului membru respectiv.

(3)   Statele membre pot să prevadă confiscarea oricăror mijloace menționate la alineatul (1) litera (c).

Articolul 8

Durata protecției

(1)   Protecția este acordată pe durata vieții autorului și cincizeci de ani după decesul acestuia sau după decesul ultimului autor supraviețuitor; dacă programul pentru calculator este o operă anonimă sau publicată sub un pseudonim sau dacă o persoană juridică este considerată de legislația internă ca autor în temeiul articolului 2 alineatul (1), durata protecției este de cincizeci de ani începând cu data la care programul pentru calculator este adus la cunoștința publicului în mod legal pentru prima dată. Durata protecției este calculată începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează după evenimentele menționate anterior.

(2)   Statele membre care aplică deja o durată de protecție mai lungă decât cea prevăzută la alineatul (1) sunt autorizate să mențină durata lor actuală până în momentul în care durata de protecție pentru operele protejate va fi armonizată de dreptul comunitar într-un mod mai general.

Articolul 9

Menținerea altor dispoziții juridice

(1)   Dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere celorlalte dispoziții juridice, cum ar fi mai ales cele privind brevetele, mărcile, concurența neloială, secretul comercial, protecția semiconductoarelor sau dreptul contractual. Orice clauză contractuală contrară articolului 6 sau contrară excepțiilor prevăzute la articolul 5 alineatele (2) și (3) este nulă de drept.

(2)   Dispozițiile prezentei directive se aplică în egală măsură programelor pentru calculator create înainte de 1 ianuarie 1993, fără a aduce atingere actelor încheiate și drepturilor dobândite înainte de această dată.

Articolul 10

Dispoziții finale

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 1 ianuarie 1993.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 11

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 14 mai 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

J. F. POOS


(1)  JO C 91, 12.4.1989, p. 4 și

JO C 320, 20.12.1990, p. 22.

(2)  JO C 231, 17.9.1990, p. 78 și Decizia din 17 aprilie 1991 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 329, 30.12.1989, p. 4.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

119


31992D0010


L 006/35

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 19 decembrie 1991

de amânare a datei de intrare în vigoare a dispozițiilor de drept intern de aplicare a Directivei 89/104/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre privind mărcile

(92/10/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere prima Directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la mărci (1), în special articolul 16 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât, în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/104/CEE, statele membre trebuie să pună în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma directivei menționate până la 28 decembrie 1991;

întrucât, în temeiul articolului 16 alineatul (2) din prezenta directivă, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate amâna data menționată la alineatul (1) din prezentul articol până la 31 decembrie 1992;

întrucât această dispoziție excepțională a fost introdusă în directiva menționată cu scopul de a asigura, dacă este necesar și în măsura posibilului, o coincidență între data de intrare în vigoare a dispozițiilor de drept intern de aplicare a directivei și data de la care pot fi depuse cererile de înregistrare a mărcilor comunitare;

întrucât propunerea Comisiei pentru un regulament al Consiliului privind marca comunitară (2) nu a fost încă adoptată; întrucât este de așteptat ca regulamentul menționat va fi adoptat în scurt timp;

întrucât, în consecință, pare potrivit să se amâne până la 31 decembrie 1992 data prevăzută la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 89/104/CEE, cu scopul de a facilita urmărirea obiectivului menționat anterior;

întrucât obiectivele stabilite pentru realizarea pieței interne continuă să fie respectate fără a aduce atingere acestei amânări,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Data prevăzută la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 89/104/CEE se înlocuiește cu 31 decembrie 1992.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 19 decembrie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

P. DANKERT


(1)  JO L 40, 11.2.1989, p. 1.

(2)  JO C 351, 31.12.1981, p. 1 și

JO C 230, 31.8.1984, p. 1.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

120


31992L0100


L 346/61

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/100/CEE A CONSILIULUI

din 19 noiembrie 1992

privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 57 alineatul (2), articolele 66 și 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât protecția juridică pe care legislația și practicile statelor membre o asigură operelor reglementate de dreptul de autor și celor protejate de drepturi conexe diferă în materie de închiriere și de împrumut; întrucât aceste neconcordanțe sunt de natură să împiedice schimburile comerciale și să denatureze concurența, ceea ce ar putea influența realizarea și buna funcționare a pieței interne;

întrucât aceste neconcordanțe în materie de protecție juridică riscă să se adâncească pe măsură ce statele membre adoptă legislații noi și diferite sau pentru că jurisprudențele naționale care interpretează aceste dispoziții vor evolua în mod diferit;

întrucât trebuie să se elimine aceste neconcordanțe, conform obiectivului enunțat la articolul 8a din tratat, care presupune crearea unui spațiu fără frontiere interne, astfel încât să se instituie, conform articolului 3 litera (f) din tratat, un regim prin care să se împiedice denaturarea concurenței pe piața comună;

întrucât închirierea și împrumutul de opere care fac obiectul dreptului de autor și de obiecte protejate prin drepturi conexe capătă o importanță crescândă, în special pentru autorii, artiștii și producătorii de fonograme și de filme; întrucât pirateria devine o amenințare din ce în ce mai gravă;

întrucât protecția corespunzătoare, prin drepturile de închiriere și de împrumut, a operelor care fac obiectul dreptului de autor și obiectelor protejate prin drepturi conexe, precum și protecția obiectelor prin dreptul de fixare, dreptul de reproducere, dreptul de distribuire, dreptul de radiodifuziune și televiziune și dreptul de comunicare publică, pot fi considerate, în consecință, ca având o importanță fundamentală pentru dezvoltarea economică și culturală a Comunității;

întrucât dreptul de autor și protecția conferită prin drepturile conexe trebuie să se adapteze realităților economice noi, cum ar fi noile forme de exploatare;

întrucât continuitatea activității creatoare și artistice a autorilor și artiștilor interpreți sau executanți presupune ca aceștia să primească un venit corespunzător, iar investițiile necesare, în special pentru producția de fonograme și de filme, sunt extrem de ridicate și de riscante; întrucât numai o protecție juridică adecvată a titularilor de drepturi permite garantarea efectivă a posibilităților de a primi acest venit și de a amortiza aceste investiții;

întrucât aceste activități creatoare, artistice și de antreprenoriat sunt desfășurate, în mare măsură, de persoane independente; întrucât exercitarea acestor activități trebuie să fie ușurată prin asigurarea unei protecții armonizate din punct de vedere juridic în Comunitate;

întrucât, în măsura în care aceste activități constituie în principal servicii, prestarea acestora trebuie să fie facilitată în egală măsură prin crearea unui cadru juridic armonizat în Comunitate;

întrucât se impune armonizarea legislațiilor statelor membre în vederea respectării convențiilor internaționale pe care sunt fondate dreptul de autor și drepturile conexe în numeroase state membre;

întrucât cadrul juridic comunitar privind drepturile de închiriere și de împrumut, precum și unele drepturi conexe, poate fi limitat la dispoziții prin care statele membre să fie obligate să prevadă drepturi de închiriere și de împrumut pentru anumite grupuri de titulari și, în plus, drepturile de fixare, reproducere, distribuire, radiodifuziune sau televiziune și comunicare publică pentru anumite grupuri de titulari în domeniul protecției drepturilor conexe;

întrucât este necesar să se definească noțiunile de închiriere și de împrumut în sensul prezentei directive;

întrucât este de dorit, pentru o mai bună înțelegere, să se excludă de la închiriere și de la împrumut, în sensul prezentei directive, unele forme de punere la dispoziție, de exemplu punerea la dispoziție de fonograme sau de filme (opere cinematografice sau audiovizuale sau secvențe animate de imagini, însoțite sau nu de sunet) în scopul reprezentării publice sau radiodifuziunii și televiziunii, punerea la dispoziție în scop de expunere sau punerea la dispoziție în scopul consultării imediate; întrucât împrumutul în sensul prezentei directive nu înglobează punerea la dispoziție între entități accesibile publicului;

întrucât, atunci când împrumutul efectuat de o entitate accesibilă publicului presupune o plată al cărei cuantum nu depășește necesarul pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare a entității, nu există avantaj economic sau comercial direct sau indirect în sensul prezentei directive;

întrucât este necesar să se introducă un regim care să asigure o remunerație echitabilă, la care nu se poate renunța, autorilor și artiștilor interpreți sau executanți, care trebuie să aibă posibilitatea de a încredința gestiunea acestui drept unor societăți de gestiune colectivă care îi reprezintă;

întrucât această remunerație echitabilă poate fi achitată pe baza uneia sau mai multor plăți în orice moment, la încheierea contractului sau ulterior;

întrucât această remunerație echitabilă trebuie să țină seama de importanța contribuției autorilor și artiștilor interpreți sau executanți în cauză la fonogramă sau film;

întrucât este necesar, de asemenea, să se protejeze cel puțin drepturile autorilor în cazul împrumutului public prin prevederea unor dispoziții specifice; întrucât, totuși, orice măsuri adoptate pe baza articolului 5 din prezenta directivă trebuie să respecte legislația comunitară, în special articolul 7 din tratat;

întrucât dispozițiile capitolului II din prezenta directivă nu împiedică statele membre să extindă prezumția menționată la articolul 2 alineatul (5) și asupra drepturilor exclusive incluse în capitolul menționat; întrucât, în plus, acestea nu împiedică statele membre să prevadă o prezumție simplă de autorizație de exploatare pentru drepturile exclusive ale artiștilor interpreți sau executanți, prevăzute prin dispozițiile menționate, în măsura în care această prezumție este compatibilă cu Convenția internațională privind protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune sau televiziune, denumită în continuare „Convenția de la Roma”;

întrucât statele membre pot să prevadă, pentru titularii de drepturi conexe, dispoziții mai protectoare decât cele prevăzute la articolul 8 din prezenta directivă;

întrucât drepturile de închiriere și de împrumut și protecția armonizate în domeniul drepturilor conexe nu pot fi în nici un caz exercitate astfel încât să constituie restricții deghizate în comerțul între statele membre sau să fie contrare regulii de exploatare cronologică a mijloacelor media, recunoscută în hotărârea pronunțată în cauza „Société Cinéthèque contre FNCF” (4),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DREPTUL DE ÎNCHIRIERE ȘI DE ÎMPRUMUT

Articolul 1

Obiectul armonizării

(1)   Conform dispozițiilor din prezentul capitol, statele membre prevăd, sub rezerva articolului 5, dreptul de a autoriza sau de a interzice închirierea și împrumutul operelor originale și al copiilor protejate prin dreptul de autor, precum și al altor obiecte menționate la articolul 2 alineatul (1).

(2)   În sensul prezentei directive, „închiriere” înseamnă punerea la dispoziție în vederea utilizării, pentru o perioadă limitată și pentru obținerea unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect.

(3)   În sensul prezentei directive, „împrumut” înseamnă punerea la dispoziție în vederea utilizării, pentru o perioadă limitată și nu pentru obținerea unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect, dacă acesta este efectuat în instituții accesibile publicului.

(4)   Drepturile menționate în alineatul (1) nu se epuizează prin vânzare sau orice alt act de difuzare de originale și de copii de opere protejate de dreptul de autor sau de alte obiecte menționate la articolul 2 alineatul (1).

Articolul 2

Titularii și obiectul dreptului de închiriere și de împrumut

(1)   Dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice închirierea și împrumutul aparține:

autorului, în ceea ce privește originalul și copiile operei sale;

artistului interpret sau executant, în ceea ce privește fixările execuției sale;

producătorului de fonograme, în ceea ce privește fonogramele sale și

producătorului primei fixări, în ceea ce privește originalul și copiile filmului său. În sensul prezentei directive, „film” reprezintă o operă cinematografică sau audiovizuală sau o secvență de imagini în mișcare, însoțită sau nu de sunet.

(2)   În sensul prezentei directive, realizatorul principal al unei opere cinematografice sau audiovizuale este considerat ca autor sau ca unul dintre autori. Statele membre pot să prevadă ca alte persoane să fie considerate coautori.

(3)   Prezenta directivă nu reglementează drepturile de închiriere și de împrumut în ceea ce privește operele de arhitectură și operele de artă aplicată.

(4)   Drepturile prevăzute la alineatul (1) pot fi transferate, cedate sau pot face obiectul unei licențe contractuale.

(5)   Fără a aduce atingere alineatului (7), atunci când un contract privind producerea unui film este încheiat, individual sau colectiv, între artiștii interpreți sau executanți și un producător de film, se prezumă că artistul interpret sau executant parte în acest contract, sub rezerva unor clauze contractuale contrare, a cedat dreptul său de închiriere, sub rezerva articolului 4.

(6)   Statele membre pot prevedea o prezumție similară celei prevăzute în alineatul (5) în ceea ce privește autorii.

(7)   Statele membre pot să prevadă ca semnarea contractului încheiat între un artist interpret sau executant și un producător de film pentru realizarea unui film justifică autorizația de închiriere, în măsura în care acest contract prevede o remunerație echitabilă în sensul articolului 4. Statele membre pot să prevadă în egală măsură că prezentul alineat se aplică mutatis mutandis drepturilor incluse în capitolul II.

Articolul 3

Închirierea programelor pentru calculator

Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor articolului 4 litera (c) din Directiva 91/250/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator (5).

Articolul 4

Dreptul la o remunerație echitabilă nu poate face obiectul unei renunțări

(1)   Dacă un autor sau un artist interpret sau executant a transferat sau cedat dreptul său de închiriere în ceea ce privește o fonogramă sau originalul sau o copie a filmului unui producător de fonograme sau de filme, acesta păstrează dreptul de a obține o remunerație echitabilă din închiriere.

(2)   Dreptul de a obține o remunerație echitabilă din închiriere nu poate face obiectul unei renunțări din partea autorilor sau a artiștilor interpreți sau executanți.

(3)   Gestionarea dreptului de a obține o remunerație echitabilă poate fi încredințată unor organisme de gestiune colectivă reprezentând autori sau artiști interpreți sau executanți.

(4)   Statele membre pot reglementa dacă și în ce măsură gestionarea prin organisme de gestiune colectivă a dreptului de a obține o remunerație echitabilă poate fi impusă, precum și de la cine poate fi solicitată sau percepută această remunerație.

Articolul 5

Derogare de la dreptul exclusiv de împrumut public

(1)   Statele membre pot deroga de la dreptul exclusiv pentru împrumutul public prevăzut la articolul 1, cu condiția ca autorii să obțină cel puțin o remunerație în temeiul acestui împrumut. Statele membre au libertatea de a determina această remunerație, ținând cont de obiectivele lor de promovare culturală.

(2)   Dacă statele membre nu aplică dreptul exclusiv de împrumut prevăzut la articolul 1 cu privire la fonograme, filme și programe de calculator, acestea introduc o remunerație cel puțin pentru autori.

(3)   Statele membre pot exonera anumite categorii de entități de la plata remunerațiilor menționate la alineatele (1) și (2).

(4)   Comisia elaborează, în colaborare cu statele membre, înainte de 1 iulie 1997, un raport privind împrumutul public în Comunitate. Comisia transmite acest raport Parlamentului European și Consiliului.

CAPITOLUL II

DREPTURI CONEXE

Articolul 6

Dreptul de fixare

(1)   Statele membre prevăd pentru artiștii interpreți sau executanți dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice fixarea execuțiilor lor.

(2)   Statele membre prevăd pentru organismele de radiodifuziune sau televiziune dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice fixarea emisiunilor lor, fie că sunt difuzate prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau prin satelit.

(3)   Dreptul prevăzut la alineatul (2) nu este prevăzut pentru un distribuitor prin cablu, dacă acesta se limitează la retransmiterea prin cablu a emisiunilor organismelor de radiodifuziune și televiziune.

Articolul 7

Dreptul de reproducere

(1)   Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă:

pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor execuțiilor lor;

pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor;

pentru producătorii primelor fixări de filme, a originalului și a copiilor filmelor lor și

pentru organismele de radiodifuziune și televiziune, a fixărilor emisiunilor lor, în sensul articolului 6 alineatul (2).

(2)   Dreptul de reproducere prevăzut în alineatul (1) poate fi transferat, cedat sau poate constitui obiectul unei licențe contractuale.

Articolul 8

Radiodifuziunea sau televiziunea și comunicarea publică

(1)   Statele membre prevăd pentru artiștii interpreți sau executanți dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice radiodifuziunea sau televiziunea prin intermediul undelor radioelectrice și comunicarea publică a execuțiilor lor, cu excepția cazului în care execuția este ea însăși deja o execuție radiodifuzată/televizată sau efectuată pornind de la o fixare.

(2)   Statele membre prevăd un drept pentru a asigura că o remunerație echitabilă unică este plătită de utilizator, atunci când o fonogramă publicată în scopuri comerciale, sau o reproducere a acestei fonograme, este utilizată în scopul unei radiodifuzări/televizări prin intermediul undelor radioelectrice sau pentru orice comunicare publică și că această remunerație este repartizată între artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme în cauză. În absența unui acord între artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme, statele membre pot determina condițiile repartizării remunerației între aceștia.

(3)   Statele membre prevăd pentru organismele de radiodifuziune și televiziune dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice radiodifuzarea sau televizarea emisiunilor lor prin intermediul undelor radioelectrice, precum și comunicarea publică a emisiunilor lor, dacă această comunicare este făcută în locuri accesibile publicului prin plata unei taxe de intrare.

Articolul 9

Dreptul de distribuție

(1)   Statele membre prevăd:

pentru artiștii interpreți sau executanți, în privința fixărilor execuțiilor lor;

pentru producătorii de fonograme, în privința fonogramelor lor;

pentru producătorii primelor fixări de filme, în privința originalului și copiilor lor;

pentru organismele de radiodifuziune și televiziune, în privința fixărilor emisiunilor lor, în sensul articolului 6 alineatul (2);

dreptul exclusiv de punere la dispoziția publicului a acestor obiecte, inclusiv a copiilor acestora, prin vânzare sau altfel, denumit în continuare „drept de distribuție”.

(2)   Dreptul de distribuție referitor la un obiect menționat în alineatul (1) nu este epuizat în cadrul Comunității, cu excepția cazului în care prima vânzare a acestui obiect în cadrul Comunității se face de către titularul dreptului sau cu consimțământul acestuia.

(3)   Dreptul de distribuție nu trebuie să aducă atingere dispozițiilor specifice ale capitolului I, în special din articolul 1 alineatul (4).

(4)   Dreptul de distribuție poate fi transferat, cedat sau poate constitui obiectul unei licențe contractuale.

Articolul 10

Limitările drepturilor

(1)   Statele membre au dreptul de a prevedea limitări ale drepturilor menționate în capitolul II în cazul:

(a)

uzului personal;

(b)

utilizării de scurte extrase în scopul informării asupra problemelor de actualitate;

(c)

unei fixări efemere efectuată de către un organism de radiodifuziune sau televiziune prin propriile sale mijloace și pentru propriile sale emisiuni;

(d)

utilizării numai în scop educativ sau de cercetare științifică.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), orice stat membru poate să prevadă, în ceea ce privește protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme, a organismelor de radiodifuziune și televiziune și a producătorilor primelor fixări de filme, limitări de aceeași natură ca și cele prevăzute de legislația pentru protecția dreptului de autor privind operele literare și artistice. Cu toate acestea, licențele obligatorii nu pot fi prevăzute decât în măsura în care sunt compatibile cu Convenția de la Roma.

(3)   Alineatul (1) litera (a) se aplică fără să aducă atingere oricărei legislații existente sau viitoare privind remunerația pentru reproducerea pentru uz personal.

CAPITOLUL III

DURATA

Articolul 11

Durata protecției dreptului de autor

Fără să aducă atingere unei armonizări ulterioare, drepturile de autor prevăzute de prezenta directivă nu expiră înainte de sfârșitul termenului prevăzut de Convenția de la Berna privind protecția operelor literare și artistice.

Articolul 12

Durata protecției drepturilor conexe

Fără să aducă atingere unei armonizări ulterioare, drepturile prevăzute de prezenta directivă pentru artiștii interpreți sau executanți, producătorii de fonograme și organismele de radiodifuziune și televiziune nu expiră înainte de sfârșitul termenelor respective prevăzute de Convenția de la Roma. Drepturile producătorilor primelor fixări de filme prevăzute de prezenta directivă nu expiră înainte de încheierea unei perioade de douăzeci de ani de la sfârșitul anului în care fixarea a fost realizată.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 13

Aplicabilitatea în timp

(1)   Prezenta directivă se aplică tuturor operelor protejate de dreptul de autor, execuțiilor, fonogramelor, emisiunilor și primelor fixări de filme menționate în prezenta directivă, care sunt încă protejate, la 1 iulie 1994, de legislația statelor membre în domeniul dreptului de autor sau al drepturilor conexe sau care, la data respectivă, îndeplinesc criteriile de protecție prevăzute de dispozițiile prezentei directive.

(2)   Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere actelor de exploatare realizate înainte de 1 iulie 1994.

(3)   Statele membre pot să prevadă că titularii de drepturi sunt prezumați a fi autorizat închirierea sau împrumutul unui obiect menționat la articolul 2 alineatul (1), dacă se dovedește că a fost pus la dispoziția unor terți în acest scop sau dacă a fost dobândit înainte de 1 iulie 1994. Cu toate acestea, în special dacă acest obiect este o înregistrare digitală, statele membre pot să prevadă că titularii de drepturi au dreptul de a obține o remunerație adecvată pentru închirierea sau împrumutul acestui obiect.

(4)   Statele membre pot să nu aplice dispozițiile articolului 2 alineatul (2) operelor cinematografice sau audiovizuale create înainte de 1 iulie 1994.

(5)   Statele membre pot determina data de la care se aplică articolul 2 alineatul (2), cu condiția ca aceasta să nu fie ulterioară datei de 1 iulie 1997.

(6)   Fără să aducă atingere alineatului (3) și sub rezerva alineatelor (8) și (9), prezenta directivă nu aduce atingere contractelor încheiate înainte de data adoptării acesteia.

(7)   Statele membre pot să prevadă, sub rezerva dispozițiilor alineatelor (8) și (9), că, atunci când titularii care dobândesc noi drepturi în temeiul dispozițiilor interne adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive au consimțit, înainte de 1 iulie 1994, la exploatare, se prezumă că aceștia și-au cedat noile drepturi exclusive.

(8)   Statele membre pot stabili data de la care există dreptul la o remunerație echitabilă, care nu poate face obiectul unei renunțări, menționat la articolul 4, cu condiția ca această dată să nu fie ulterioară datei de 1 iulie 1997.

(9)   În ceea ce privește contractele încheiate înainte de 1 iulie 1994, dreptul la o remunerație echitabilă, drept care nu poate face obiectul unei renunțări, prevăzut la articolul 4, nu se aplică decât atunci când autorul sau artistul interpret sau executant sau cei care îl reprezintă au înaintat o cerere în acest scop înainte de 1 ianuarie 1997. În absența unui acord între titularii de drepturi cu privire la nivelul remunerației, statele membre pot fixa nivelul remunerației echitabile.

Articolul 14

Raportul dintre dreptul de autor și drepturile conexe

În temeiul prezentei directive, protecția drepturilor conexe dreptului de autor păstrează intactă și nu aduce în nici un fel atingere protecției dreptului de autor.

Articolul 15

Dispoziții finale

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 iulie 1994. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt aduse la cunoștință de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 16

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 19 noiembrie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

E. LEIGH


(1)  JO C 53, 28.2.1991, p. 35 și

JO C 128, 20.5.1992, p. 8.

(2)  JO C 67, 16.3.1992, p. 92 și Decizia din 28 octombrie 1992 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 269, 14.10.1991, p. 54.

(4)  Cauzele 60/84 și 61/84, Culegere 1985, p. 2605.

(5)  JO L 122, 17.5.1991, p. 42.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

126


31992L0101


L 347/64

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 92/101/CEE A CONSILIULUI

din 23 noiembrie 1992

de modificare a Directivei 77/91/CEE privind constituirea societăților comerciale pe acțiuni, menținerea și modificarea capitalului acestora

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene Economice, în special articolul 54,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, pentru a menține integralitatea capitalului subscris și pentru a garanta tratament egal acționarilor, Directiva 77/91/CEE (4) limitează posibilitățile unei societăți comerciale pe acțiuni de a achiziționa propriile acțiuni;

întrucât restricția impusă pentru achiziționarea de către o societate comercială a acțiunilor proprii se aplică nu numai achiziționării efectuate de societate, ci și celor efectuate de orice persoană care acționează în nume propriu, dar pe seama societății comerciale;

întrucât, pentru a evita ca o societate comercială să se servească de o altă societate comercială la care deține majoritatea drepturilor de vot sau asupra căreia poate exercita o influență dominantă pentru a efectua asemenea achiziții fără să respecte restricțiile impuse în această privință, regimul care reglementează achiziționarea de către o societate comercială a acțiunilor proprii trebuie extins pentru a acoperi cele mai importante și mai frecvente cazuri de achiziționare de acțiuni de către alte asemenea societăți; întrucât acest regim trebuie extins pentru a include subscrierea de acțiuni ale societăților comerciale pe acțiuni;

întrucât, pentru a evita încălcarea Directivei 77/91/CEE, trebuie să fie incluse în reglementare societățile comerciale aflate sub incidența Directivei 68/151/CEE (5), precum și cele aflate sub incidența legislației unei țări terțe și care au o formă juridică comparabilă;

întrucât, atunci când raporturile dintre o societate comercială pe acțiuni și o altă societate comercială sunt indirecte, după cum se menționează în al treilea motiv, este oportună relaxarea dispozițiilor aplicabile atunci când acele raporturi sunt directe, prin suspendarea drepturilor de vot ca o măsură minimă pentru a realiza obiectivelor prezentei directive;

întrucât, atunci când un stat membru prevede un sistem de sancțiuni echivalente cu cele prevăzute în Directiva 77/91/CEE, precum și suspendarea drepturilor de vot, se poate considera că legislația respectivă respectă deja obiectivele prezentei directive;

întrucât, în plus, se justifică exceptarea cazurilor în care natura specifică a activității profesionale elimină posibilitatea ca obiectivele prezentei directive să fie puse în pericol;

întrucât, pentru a evita să fie afectată piața financiară a unui stat membru ca rezultat al structurii economice ale acelei țări și consecințele excesiv de directe privind dispozițiile cu privire la autoguvernare, trebuie să se prevadă o perioadă de adaptare corespunzătoare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolul 24a se inserează după articolul 24 din Directiva 77/91/CEE:

„Articolul 24a

(1)

(a)

Subscrierea, achiziția sau deținerea de acțiuni ale societății comerciale pe acțiuni de către altă societate comercială în înțelesul articolului 1 din Directiva 68/151/CEE la care societatea comercială pe acțiuni dispune direct sau indirect de majoritatea drepturilor de vot sau asupra căreia poate exercita direct sau indirect o influență dominantă sunt considerate ca fiind efectuate de însăși societatea comercială pe acțiuni;

(b)

litera (a) se aplică, de asemenea, atunci când cealaltă societate comercială se află sub incidența legislației unei țări terțe și are o formă juridică comparabilă cu cele menționate la articolul 1 din Directiva 68/151/CEE.

(2)   Cu toate acestea, atunci când societatea comercială pe acțiuni deține indirect majoritatea drepturilor de vot sau poate exercita indirect o influență dominantă, statele membre pot să nu aplice alineatul (1), dacă acesta prevede suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor societății comerciale pe acțiuni deținută de altă societate comercială.

(3)   În absența coordonării dispozițiilor de drept intern privind grupurile, statele membre pot:

(a)

să definească cazurile în care se consideră că o societate comercială pe acțiuni este în măsură să exercite o influență dominantă asupra unei alte societăți comerciale; dacă un stat membru exercită această opțiune, legislația sa internă trebuie, în orice caz, să prevadă posibilitatea exercitării unei influențe dominante, dacă o societate comercială pe acțiuni:

are dreptul să numească sau să demită majoritatea membrilor organului administrativ, de conducere sau de supraveghere și, în același timp, este acționar sau asociat al altei societăți comerciale sau

este acționar sau asociat al altei societăți comerciale și are control unic asupra majorității drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților săi în baza unui contract încheiat cu ceilalți acționari sau asociați ai societății în cauză.

Statele membre nu sunt obligate să prevadă dispoziții pentru alte cazuri decât cele prevăzute la prima și a doua liniuță;

(b)

să definească cazurile în care o societate comercială pe acțiuni este considerată ca deținând indirect drepturile de vot sau fiind indirect în măsură să exercite o influență dominantă;

(c)

să precizeze împrejurările în care o societate comercială pe acțiuni este considerată ca deținând drepturile de vot.

(4)

(a)

Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) atunci când subscrierea, achiziția sau deținerea este efectuată în numele unei alte persoane decât persoana care subscrie, achiziționează sau deține acțiuni, care nu este nici societatea comercială pe acțiuni prevăzută la alineatul (1), nici altă societate comercială la care societatea comercială pe acțiuni deține, direct sau indirect, majoritatea drepturilor de vot sau la care poate exercita o influență dominantă, direct sau indirect.

(b)

În plus, statele membre pot să nu aplice alineatul (1) atunci când subscrierea, achiziția sau deținerea este efectuată de altă societate comercială în calitatea sa și în contextul activității sale ca agent profesionist de titluri de valoare, cu condiția ca aceasta să fie membru al unei burse de valori situate sau operând într-un stat membru sau să fie aprobată sau supervizată de o autoritate a statului membru cu competențe în supravegherea agenților profesioniști de titluri de valoare, care, în înțelesul prezentei directive, pot să includă instituții de credit.

(5)   Statele membre pot să nu aplice alineatul (1), atunci când acțiunile deținute la o societate comercială pe acțiuni de altă societate comercială au fost achiziționate înainte de stabilirea raporturilor dintre cele două societăți comerciale în conformitate cu criteriile menționate la alineatul (1).

Cu toate acestea, drepturile de vot aferente acelor acțiuni sunt suspendate și acțiunile sunt luate în considerare când se determină dacă este îndeplinită condiția prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (b).

(6)   Statele membre pot să nu aplice articolul 20 alineatul (2) sau articolul 21 alineatul (3) atunci când acțiunile unei societăți comerciale pe acțiuni sunt achiziționate de o altă societate comercială, cu condiția ca acestea să asigure următoarele:

(a)

suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor societății comerciale pe acțiuni deținute de o altă societate comercială și

(b)

membrii organelor administrative sau de conducere ale societății comerciale pe acțiuni sunt obligați să răscumpere de la altă societate comercială acțiunile prevăzute la articolul 20 alineatul (2) și la articolul 21 alineatul (3) la prețul la care cealaltă societate le-a achiziționat; această sancțiune nu este aplicabilă atunci când membrii organelor administrative și de conducere ale societății comerciale pe acțiuni demonstrează că acea societate nu a avut nici un rol în subscrierea sau achiziționarea acțiunilor respective.”

Articolul 2

(1)   Statele membre pot să nu aplice dispozițiile articolului 24a din Directiva 77/91/CEE pentru acțiunile achiziționate înainte de data prevăzută la articolul 3 alineatul (2).

Cu toate acestea, drepturile de vot aferente acestor acțiuni sunt suspendate și sunt luate în considerare atunci când se determină dacă este îndeplinită condiția prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din aceeași directivă.

(2)   Pentru a evita să fie afectată piața financiară, Regatul Belgiei poate să amâne suspendarea acestor drepturi de vot până la 1 ianuarie 1998, în următoarele condiții:

să fie aferente acțiunilor achiziționate înainte de notificarea prezentei directive și

pentru toate societățile comerciale ale căror raporturi cu o societate comercială respectă criteriile prevăzute la articolul 24a alineatul (1) din Directiva 77/91/CEE, să nu depășească 10 % din drepturile de vot aferente acțiunilor societății comerciale pe acțiuni.

Articolul 3

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1994. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Statele membre stabilesc data intrării în vigoare a acestor dispoziții până la 1 ianuarie 1995.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(4)   Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de realizare a acestei trimiteri.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 23 noiembrie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

N. LAMONT


(1)  JO C 8, 12.1.1991, p. 5 și

JO C 317, 7.12.1991, p. 13.

(2)  JO C 240, 16.9,1991, p. 103 și Decizia din 28 octombrie 1992 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 269, 14.10.1991, p. 21.

(4)  JO L 26, 31.1.1977, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare a Spaniei și a Portugaliei.

(5)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

129


31993D0016


L 011/20

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 21 decembrie 1992

privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Statele Unite ale Americii și din anumite teritorii

(93/16/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 87/54/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1986 privind protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare (1), în special articolul 3 alineatul (7),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât dreptul la protecție juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare în Comunitate se aplică persoanelor care au dreptul la protecție în temeiul articolului 3 alineatele (1)-(5) din Directiva 87/54/CEE;

întrucât, prin decizie a Consiliului, acest drept poate fi extins asupra persoanelor care nu beneficiază de protecție în temeiul dispozițiilor menționate;

întrucât extinderea protecției în cauză trebuie, pe cât posibil, să fie hotărâtă pentru întreaga Comunitate;

întrucât această protecție a fost anterior extinsă asupra anumitor țări și teritorii, doar cu titlu provizoriu, în conformitate cu Decizia 90/511/CEE (2), care încetează la 31 decembrie 1992;

întrucât această protecție a fost extinsă asupra societăților comerciale și a altor persoane juridice din Statele Unite ale Americii, deoarece Decizia 90/541/CEE a Comisiei (3) a stabilit că Statele Unite ale Americii îndeplinesc până la 31 decembrie 1992 condițiile de reciprocitate prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din Decizia 90/511/CEE;

întrucât Statele Unite ale Americii au o legislație corespunzătoare și întrucât este posibil să protejeze în continuare topografiile produselor din materiale semiconductoare prin legislația internă și să asigure această protecție persoanelor din statele membre ale Comunității care beneficiază de dreptul la protecție în conformitate cu Directiva 87/54/CEE;

întrucât este probabil ca anumite teritorii care încă nu au o legislație adecvată să adopte una și să o aplice cât mai curând posibil asupra persoanelor menționate din statele membre ale Comunității;

întrucât toate statele membre ale Comunității au adoptat la această dată măsuri interne pentru aplicarea Directivei 87/54/CEE;

întrucât este necesar să se extindă în continuare protecția în cauză doar pentru un an în cazul Statelor Unite ale Americii, dat fiind timpul necesar încheierii procedurii care trebuie să ajungă la acordarea reciprocă a unei protecții nelimitate;

întrucât este necesar, de asemenea, să se continue extinderea cu titlu provizoriu în cazul teritoriilor menționate anterior, pentru a le lăsa timpul să creeze condițiile necesare acordării unei protecții reciproce nelimitate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Statele membre extind protecția juridică prevăzută prin Directiva 87/54/CEE astfel:

(a)

persoanele fizice care sunt resortisanți ai Statele Unite ale Americii sau ai unuia dintre teritoriile indicate în anexa la prezenta decizie sau care își au reședința obișnuită pe teritoriul Statelor Unite ale Americii sau într-unul dintre teritoriile menționate sunt tratate ca resortisanți ai unui stat membru;

(b)

societățile comerciale și alte persoane juridice din Statele Unite ale Americii sau dintr-unul dintre teritoriile indicate în anexa la prezenta decizie care au o unitate industrială sau comercială reală și sigură în Statele Unite ale Americii sau în aceste teritorii sunt tratate ca și cum ar avea o întreprindere industrială sau comercială reală și sigură pe teritoriul unui stat membru.

(2)   Punerea în aplicare a dispozițiilor alineatului (1) litera (b) se subordonează condiției ca societățile comerciale sau alte persoane juridice ale unui stat membru care au dreptul la protecție în temeiul Directivei 87/54/CEE să beneficieze de protecție în Statele Unite ale Americii sau pe teritoriul în cauză.

(3)   Comisia constată respectarea de către Statele Unite ale Americii sau de teritoriile indicate în anexă a condițiilor prevăzute la alineatul (2) și comunică statelor membre.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 1993.

Statele membre extind protecția în temeiul prezentei decizii asupra persoanelor menționate la articolul 1 până la 31 decembrie 1994.

În ceea ce privește Statele Unite ale Americii, această dată este 31 decembrie 1993.

Orice drept exclusiv dobândit în temeiul Deciziei 90/511/CEE sau al prezentei decizii continuă să producă efecte în perioada stabilită prin Directiva 87/54/CEE.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 decembrie 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

D. HURD


(1)  JO L 24, 27.1.1987, p. 36.

(2)  JO L 285, 17.10.1990, p. 31.

(3)  JO L 307, 7.11.1990, p. 21. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 92/20/CEE (JO L 9, 15.1.1992, p. 22).


ANEXĂ

Anguilla

Insulele Bermude

Teritoriul britanic din Oceanul Indian

Insulele Virgine Britanice

Insulele Cayman

Insulele din Canalul Mânecii

Insulele Falkland

Hong-Kong

Insula Man

Montserrat

Insula Pitcairn

Sfânta Elena

Teritoriile anexe ale Insulei Sfânta Elena (insula Ascension și Tristan da Cunha)

Insulele Georgia de Sud și Sandwich de Sud

Insulele Turks și Caicos


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

132


31993D0520


L 246/31

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 27 septembrie 1993

de modificare a Deciziei 93/16/CEE privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Statele Unite ale Americii și din anumite teritorii

(93/520/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 87/54/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1986 privind protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare (1), în special articolul 3 alineatul (7),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât dreptul la protecție juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare în Comunitate se aplică persoanelor care au dreptul la protecție în temeiul articolului 3 alineatele (1)-(5) din Directiva 87/54/CEE;

întrucât, prin decizie a Consiliului, dreptul la protecție poate fi extins la persoanele care nu beneficiază de protecție în temeiul dispozițiilor menționate;

întrucât extinderea protecției trebuie, pe cât posibil, să fie hotărâtă pentru întreaga Comunitate;

întrucât această protecție a fost anterior extinsă în privința Statelor Unite ale Americii și a anumitor teritorii, dar numai cu titlu provizoriu, în conformitate cu Decizia 93/16/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1992 privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Statele Unite ale Americii și din anumite teritorii (2);

întrucât în Aruba și în Antilele Olandeze protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare este prevăzută, inter alia, la articolul 10 din Legea privind dreptul de autor din Antilele Olandeze din 17 decembrie 1912 (astfel cum a fost modificată);

întrucât este de așteptat ca teritoriile care nu dispun încă de o legislație specifică să adopte una și să o extindă cât mai curând posibil asupra persoanelor din statele membre ale Comunității care beneficiază de dreptul la protecție în temeiul Directivei 87/54/CEE;

întrucât este necesar să se extindă această protecție asupra teritoriilor în cauză cu titlu provizoriu, pentru a le acorda timp să creeze condițiile necesare acordării unei protecții reciproce nelimitate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Decizia 93/16/CEE se înlocuiește cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 noiembrie 1993.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 27 septembrie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

R. URBAIN


(1)  JO L 24, 27.1.1987, p. 36.

(2)  JO L 11, 19.1.1993, p. 20.


ANEXĂ

 

Anguilla

 

Aruba

 

Insulele Bermude

 

Teritoriul britanic din Oceanul Indian

 

Insulele Virgine Britanice

 

Insulele Cayman

 

Insulele din Canalul Mânecii

 

Insulele Falkland

 

Hong-Kong

 

Insula Man

 

Montserrat

 

Antilele Olandeze

 

Insula Pitcairn

 

Sfânta Elena

 

Teritoriile anexe ale Insulei Sfânta Elena (insula Ascension și Tristan da Cunha)

 

Insulele Georgia de Sud și Sandwich de Sud

 

Insulele Turks și Caicos


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

134


31993L0083


L 248/15

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 93/83/CEE A CONSILIULUI

din 27 septembrie 1993

privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 57 alineatul (2) și articolul 66,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

(1)

întrucât printre obiectivele Comunității stabilite în tratat figurează instituirea unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, încurajarea unor relații mai apropiate între statele aparținând Comunității și realizarea progresului economic și social al țărilor Comunității printr-o acțiune comună vizând eliminarea barierelor care dezbină Europa;

(2)

întrucât, în acest scop, tratatul prevede stabilirea unei piețe comune și a unui spațiu fără frontiere interne; întrucât măsurile adoptate în acest scop trebuie să includă eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a serviciilor și instituirea unui regim care să asigure o concurență nedenaturată în cadrul pieței comune; întrucât, în acest scop, Consiliul poate adopta directive vizând coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la inițierea și exercitarea de activități ca persoană independentă;

(3)

întrucât difuzarea transfrontalieră de programe în cadrul Comunității, în special prin satelit și prin cablu, constituie unul dintre principalele mijloace de realizare a acestor obiective comunitare, care sunt totodată de natură politică, economică, social-culturală și juridică;

(4)

întrucât Consiliul adoptă deja Directiva 89/552/CEE din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (4), care prevede măsuri de încurajare a difuzării și producerii de programe de televiziune la scară europeană, precum și măsuri privind publicitatea și sponsorizarea, protecția minorilor și dreptul la replică;

(5)

întrucât, cu toate acestea, realizarea acestor obiective în ceea ce privește difuzarea transfrontalieră a programelor prin satelit și retransmisia prin cablu de programe din alte state membre este, în prezent, împiedicată de anumite neconcordanțe între normele interne referitoare la dreptul de autor și de o anumită incertitudine juridică; întrucât aceasta înseamnă că titularii de drepturi sunt expuși riscului de a-și vedea exploatate operele fără încasarea unei remunerații sau de a li se bloca exploatarea, în diverse state membre, de către titularii individuali de drepturi exclusive; întrucât această incertitudine juridică, în special, constituie un obstacol direct în calea liberei circulații a programelor în cadrul Comunității;

(6)

întrucât, în scopul protejării drepturilor de autor, se face în prezent distincția între comunicarea publică prin satelit direct și comunicarea publică prin satelit de telecomunicații; întrucât, deoarece recepția individuală este posibilă și accesibilă în prezent cu ambele tipuri de satelit, orice diferențe de tratament juridic nu mai sunt justificate;

(7)

întrucât libera difuzare a programelor este împiedicată în plus de incertitudinea juridică actuală referitoare la a ști dacă difuzarea printr-un satelit ale cărui semnale pot fi primite direct afectează drepturile numai în țara de emisie sau în toate țările de recepție în ansamblu; întrucât, deoarece sateliții de telecomunicație și sateliții de transmisie directă sunt tratați în același mod în ceea ce privește dreptul de autor, această incertitudine juridică afectează în prezent aproape toate programele transmise prin satelit în cadrul Comunității;

(8)

întrucât, în plus, certitudinea juridică, care este o condiție prealabilă pentru libera circulație a emisiunilor de radiodifuziune și televiziune în cadrul Comunității, lipsește atunci când programele transmise în mai multe țări sunt introduse și retransmise prin rețelele de cablu;

(9)

întrucât dezvoltarea dobândirii de drepturi pe bază contractuală prin autorizare contribuie deja în mod activ la crearea spațiului audiovizual european preconizat; întrucât continuarea acestor acorduri contractuale trebuie să fie asigurată și trebuie promovată aplicarea acestora în bune condiții, acolo unde este posibil;

(10)

întrucât, în prezent, în special operatorii de cablu nu pot fi siguri că au dobândit cu adevărat toate drepturile legate de programele care fac obiectul unor astfel de acorduri;

(11)

întrucât, în cele din urmă, părțile din diferite state membre nu sunt toate supuse în același mod obligației de a nu refuza, fără motive întemeiate, să negocieze dobândirea drepturilor necesare pentru distribuirea prin cablu sau de a permite eșuarea acestor negocieri;

(12)

întrucât cadrul juridic pentru crearea unui spațiu audiovizual unic, definit prin Directiva 89/552/CEE, trebuie așadar completat în ceea ce privește dreptul de autor;

(13)

întrucât, așadar, trebuie să înceteze diferențele de tratament care există în statele membre în cazul difuzării de programe prin satelit de telecomunicații, astfel încât problema esențială, în ansamblul Comunității, va fi dacă operele și alte elemente protejate sunt comunicate publicului sau nu; întrucât, în felul acesta, se va asigura un tratament egal furnizorilor de programe transfrontaliere, indiferent dacă aceștia utilizează un satelit de transmisie directă sau un satelit de telecomunicații;

(14)

întrucât incertitudinea juridică referitoare la drepturile de dobândit, care împiedică transmisia transfrontalieră a programelor prin satelit, trebuie depășită prin definirea noțiunii de comunicare publică prin satelit la nivel comunitar; întrucât această definiție ar trebui să precizeze în același timp unde are loc actul de comunicare; întrucât această definiție este necesară pentru a evita aplicarea cumulativă a mai multor legislații naționale unui singur act de difuzare; întrucât comunicarea publică prin satelit are loc numai atunci când și numai în statele membre în care semnalele purtătoare de program sunt introduse, sub controlul și sub responsabilitatea organismului de radiodifuziune sau televiziune, într-un lanț neîntrerupt de comunicare conducând la satelit și revenind spre pământ; întrucât procedurile tehnice normale aplicate semnalelor purtătoare de programe nu pot fi considerate ca întreruperi ale lanțului de transmisie;

(15)

întrucât dobândirea pe bază contractuală de drepturi exclusive de difuzare trebuie să fie conformă cu legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe în vigoare în statul membru în care are loc comunicarea publică prin satelit;

(16)

întrucât principiul libertății contractuale pe care se bazează prezenta directivă va permite limitarea în continuare a exploatării acestor drepturi, în special în ceea ce privește anumite mijloace tehnice de transmisie sau anumite versiuni lingvistice;

(17)

întrucât, în momentul determinării remunerației corespunzătoare drepturilor dobândite, părțile trebuie să țină seama de toate aspectele transmisiei, cum ar fi audiența efectivă, audiența potențială și versiunea lingvistică;

(18)

întrucât aplicarea principiului țării de origine conținut în prezenta directivă ar putea pune o problemă în ceea ce privește contractele în vigoare; întrucât prezenta directivă ar trebui să prevadă o perioadă de cinci ani pentru adaptarea, dacă este necesar, a contractelor în vigoare în temeiul prezentei directive; întrucât principiul menționat nu ar trebui așadar să se aplice contractelor în vigoare care expiră înainte de1 ianuarie 2000; întrucât, dacă părțile mai păstrează, până la această dată, un interes în contract, acestea trebuie să aibă posibilitatea de a renegocia condițiile contractului;

(19)

întrucât contractele internaționale de coproducție existente trebuie să fie interpretate în temeiul obiectivului economic și domeniului de aplicare avute în vedere de către părți în momentul semnării; întrucât, în trecut, contractele internaționale de coproducție nu au prevăzut adesea în mod expres și specific comunicarea publică prin satelit, în sensul prezentei directive, ca formă specială de exploatare; întrucât concepția care stă la baza multor contracte internaționale de coproducție existente este ca drepturile asupra coproducției să fie exercitate separat și independent de fiecare coproducător, prin repartizarea între ei a drepturilor de exploatare pe baze teritoriale; întrucât, ca regulă generală, în cazul în care o comunicare publică prin satelit autorizată de un coproducător ar afecta valoarea drepturilor de exploatare ale unui alt coproducător, interpretarea unui astfel de contract existent ar sugera, în mod normal, că acest din urmă coproducător ar trebui să consimtă la autorizarea de către primul coproducător a comunicării publice prin satelit; întrucât exclusivitatea lingvistică a celui din urmă coproducător va fi afectată atunci când versiunea sau versiunile lingvistice ale comunicării publice prin satelit, inclusiv dublajul sau subtitrarea, coincid cu limba sau limbile înțelese în mare parte pe teritoriul atribuit prin contract acestui din urmă coproducător; întrucât noțiunea de exclusivitate ar trebui să fie înțeleasă într-un sens mai larg atunci când comunicarea publică prin satelit se referă la o operă constând numai din imagini fără dialog sau subtitrări; întrucât este necesară o regulă clară pentru cazurile în care contractul internațional de coproducție nu reglementează în mod expres partajarea drepturilor în cazul specific al comunicării publice prin satelit în sensul prezentei directive;

(20)

întrucât comunicările publice prin satelit din țări terțe vor fi considerate, în anumite condiții, ca fiind produse în cadrul unui stat membru din cadrul Comunității;

(21)

întrucât este necesar să se asigure că protecția autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune este acordată în toate statele membre și că aceasta nu este supusă unui regim legal de licențe; întrucât acesta este singurul mijloc de a evita ca eventualele neconcordanțe ale nivelului de protecție în interiorul pieței comune să nu determine denaturarea concurenței;

(22)

întrucât apariția unor noi tehnologii poate să aibă un impact atât calitativ, cât și cantitativ asupra exploatării operelor și altor prestații;

(23)

întrucât, în temeiul acestei evoluții, nivelul de protecție acordat prin prezenta directivă tuturor titularilor de drepturi în domeniile reglementate de aceasta din urmă ar trebui să facă obiectul unei examinări continue;

(24)

întrucât armonizarea legislației preconizate în prezenta directivă implică armonizarea dispozițiilor care garantează un nivel ridicat de protecție autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor de fonograme și organismelor de radiodifuziune și televiziune; întrucât această armonizare nu ar trebui să permită organismelor de radiodifuziune și televiziune să profite de diferențele existente între nivelurile de protecție prin deplasarea activităților în detrimentul producțiilor audiovizuale;

(25)

întrucât protecția acordată pentru drepturi conexe dreptului de autor trebuie să fie aliniată cu cea prevăzută prin Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (5), în scopul comunicării publice prin satelit; întrucât, în special, această soluție va permite să se garanteze că artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme primesc o remunerație adecvată pentru comunicarea publică prin satelit a prestațiilor sau fonogramelor lor;

(26)

întrucât dispozițiile articolului 4 nu împiedică statele membre să extindă prezumția enunțată la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 92/100/CEE la drepturile exclusive prevăzute la articolul 4; întrucât, mai mult, dispozițiile articolului 4 nu împiedică statele membre să prevadă o prezumție simplă de autorizație de exploatare în temeiul drepturilor exclusive ale artiștilor interpreți sau executanți prevăzuți în articolul menționat anterior, în măsura în care această prezumție este compatibilă cu Convenția internațională privind protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune și televiziune;

(27)

întrucât retransmisia prin cablu a programelor din alte state membre constituie un act care cade sub incidența dreptului de autor și, după caz, a drepturilor conexe dreptului de autor; întrucât operatorul de cablu trebuie așadar să obțină, pentru fiecare parte a unui program retransmis, autorizația tuturor titularilor de drepturi; întrucât, în conformitate cu prezenta directivă, aceste autorizații trebuie acordate pe bază de contract, dacă nu a fost prevăzută o excepție temporară în cazul regimurilor juridice de licențe existente;

(28)

întrucât, pentru a evita ca intervenția terților titulari de drepturi asupra unor elemente de programe să împiedice buna desfășurare a aranjamentelor contractuale, se impune să se prevadă, prin obligația de a recurge la o societate de gestiune colectivă, o exercitare colectivă exclusivă a dreptului de autorizare, în măsura în care caracteristicile retransmisiei prin cablu o cer; întrucât dreptul de autorizare ca atare rămâne intact și numai exercitarea acestuia este reglementată într-o anumită măsură, ceea ce implică faptul că cesiunea dreptului de a autoriza o retransmisie prin cablu rămâne posibilă; întrucât prezenta directivă nu aduce atingere exercitării drepturilor morale;

(29)

întrucât excepția prevăzută la articolul 10 nu limitează opțiunea titularilor de drepturi de a ceda drepturile lor unei societăți de gestiune colectivă și de a avea astfel o participare directă la remunerația plătită de operatorul de cablu pentru retransmisia prin cablu;

(30)

întrucât aranjamentele contractuale privind autorizarea retransmisiei prin cablu trebuie să fie încurajate prin măsuri suplimentare; întrucât o parte care încearcă să încheie un contract general ar trebui, în ceea ce o privește, să fie obligată să facă propuneri colective în vederea unui acord; întrucât, în plus, orice parte interesată are dreptul, în orice moment, de a recurge la un organism de mediere imparțial, însărcinat să asiste la negocieri și care poate înainta propuneri; întrucât orice propunere sau opoziție în această privință ar trebui notificată părților în cauză conform regulilor aplicabile în ceea ce privește notificarea actelor juridice, în special cele care figurează în convenții internaționale în vigoare; întrucât, în sfârșit, este necesar să se asigure ca negocierile să nu fie blocate sau participarea anumitor titulari de drepturi să nu fie împiedicată fără o justificare temeinică; întrucât nici una dintre aceste măsuri destinate să promoveze dobândirea de drepturi nu repune în discuție caracterul contractual al dobândirii drepturilor de retransmisie prin cablu;

(31)

întrucât, pentru o perioadă de tranziție, statelor membre trebuie să li se permită să recurgă în continuare la organismele existente având competență pe teritoriul lor în cazurile în care dreptul de retransmisie publică prin cablu a unui program ar fi fost refuzat în mod arbitrar sau propus în condiții abuzive de un organism de radiodifuziune sau televiziune; întrucât se impune ca dreptul părților în cauză, care urmează să fie audiate de către organism, să fie garantat și ca existența acestui organism să nu împiedice accesul normal al părților în cauză în instanțe;

(32)

întrucât, cu toate acestea, nu este necesară adoptarea unor reglementări comunitare pentru a rezolva toate aceste cazuri, ale căror efecte, cu câteva excepții neglijabile din punct de vedere comercial, nu se fac simțite decât în cadrul frontierelor unui singur stat membru;

(33)

întrucât se impune stabilirea unor reguli minime necesare pentru punerea în aplicare și garantarea unei difuzări internaționale libere și neîntrerupte a programelor prin satelit, precum și a unei retransmisii prin cablu simultane și nealterate a programelor de radiodifuziune și televiziune provenind din alte state membre, pe bază esențialmente contractuală;

(34)

întrucât prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere unei armonizări ulterioare în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe, precum și în cel al gestiunii colective a unor astfel de drepturi; întrucât posibilitatea pe care o au statele membre de a reglementa activitățile societăților de gestiune colectivă nu aduce atingere libertății de negociere contractuală a drepturilor prevăzute în prezenta directivă, fiind stabilit că această negociere are loc în cadrul normelor naționale generale sau specifice privind dreptul concurenței sau prevenirea abuzurilor din partea monopolurilor;

(35)

întrucât revine așadar statelor membre să completeze dispozițiile generale necesare realizării obiectivelor prezentei directive prin adoptarea unor acte cu putere de lege și acte administrative în cadrul dreptului lor intern, cu condiția ca acestea să nu contravină obiectivelor prezentei directive și să fie compatibile cu dreptul comunitar;

(36)

întrucât prezenta directivă nu aduce atingere aplicării regulilor de concurență în înțelesul articolelor 85 și 86 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DEFINIȚII

Articolul 1

Definiții

(1)   În înțelesul prezentei directive, „satelit” înseamnă orice satelit care operează în benzi de frecvență care, conform legislației privind telecomunicațiile, sunt rezervate difuzării de semnale pentru a fi recepționate de către public sau comunicării individuale private. În acest ultim caz, este totuși necesar ca recepționarea individuală a semnalelor să poată fi făcută în condiții comparabile cu cele din primul caz.

(2)

(a)

În înțelesul prezentei directive, „comunicare publică prin satelit” înseamnă actul de introducere, sub controlul și responsabilitatea organismului de radiodifuziune sau televiziune, a semnalelor purtătoare de programe destinate recepționării de către public într-un lanț neîntrerupt de comunicare conducând la satelit și revenind spre pământ.

(b)

Actul de comunicare publică prin satelit are loc numai în statul membru în care, sub controlul și responsabilitatea organismului de radiodifuziune sau televiziune, semnalele purtătoare de programe sunt introduse într-un lanț neîntrerupt de comunicare conducând la satelit și revenind spre pământ.

(c)

Când semnalele purtătoare de programe sunt difuzate într-o formă codificată, există comunicare publică prin satelit, cu condiția ca dispozitivul de decodare a emisiunii să fie pus la dispoziția publicului de către organismul de radiodifuziune sau televiziune sau cu consimțământul acestuia.

(d)

În cazul în care comunicarea publică prin satelit are loc într-o țară terță, care nu asigură nivelul de protecție prevăzut la capitolul II:

(i)

dacă semnalele purtătoare de programe sunt transmise satelitului plecând de la o stație de legătură ascendentă situată într-un stat membru, comunicarea publică este considerată a fi avut loc în acest stat membru, iar drepturile prevăzute la capitolul II pot fi exercitate împotriva persoanei care exploatează această stație sau

(ii)

dacă nu se apelează la o stație de legătură ascendentă, ci comunicarea publică este delegată de către un organism de radiodifuziune sau televiziune situat într-un stat membru, această comunicare se consideră a fi avut loc în statul membru în care organismul de radiodifuziune sau televiziune își are sediul principal în cadrul Comunității, iar drepturile prevăzute la capitolul II pot fi exercitate împotriva organismului de radiodifuziune sau televiziune.

(3)   În înțelesul prezentei directive, „retransmisie prin cablu” înseamnă retransmiterea simultană, nealterată și integrală, prin cablu sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte pentru recepționarea de către public a unei transmisii inițiale pornind din alt stat membru, cu sau fără fir, în special prin satelit, de emisiuni de televiziune sau de radio destinate captării de către public.

(4)   În înțelesul prezentei directive, „societate de gestiune colectivă” înseamnă orice organism al cărui singur scop sau unul dintre scopurile principale îl constituie gestionarea sau administrarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe.

(5)   În înțelesul prezentei directive, realizatorul principal al unei opere cinematografice sau audiovizuale este considerat autor sau unul dintre autori. Statele membre pot prevedea ca și alte persoane să fie considerate coautori.

CAPITOLUL II

DIFUZAREA DE PROGRAME PRIN SATELIT

Articolul 2

Dreptul de difuzare

Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza comunicarea publică prin satelit a operelor protejate prin dreptul de autor, sub rezerva dispozițiilor din prezentul capitol.

Articolul 3

Dobândirea drepturilor de difuzare

(1)   Statele membre asigură ca autorizarea menționată la articolul 2 să nu poată fi obținută decât prin contract.

(2)   Un stat membru poate prevedea ca un contract colectiv încheiat între o societate de gestiune colectivă și un organism de radiodifuziune sau televiziune pentru o anumită categorie de opere să poată fi extins la titularii de drepturi din aceeași categorie care nu sunt reprezentați de societatea de gestiune colectivă, cu condiția ca:

comunicarea publică prin satelit să aibă loc în același timp cu difuzarea pe cale terestră de către același difuzor și

titularul nereprezentat al drepturilor să aibă, în orice moment, posibilitatea de excludere a extinderii contractului colectiv la operele sale și de exercitare a drepturilor sale, fie individual, fie colectiv.

(3)   Alineatul (2) nu se aplică operelor cinematografice, inclusiv operelor create printr-un procedeu analog cinematografiei.

(4)   Dacă legislația unui stat membru prevede extinderea unui contract colectiv, conform dispozițiilor alineatului (2), statul membru respectiv informează Comisia cu privire la organismele de radiodifuziune și televiziune care au dreptul să se prevaleze de această legislație. Comisia publică această informație în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (seria C).

Articolul 4

Drepturile artiștilor interpreți sau executanți, ale producătorilor de fonograme și ale organismelor de radiodifuziune și televiziune

(1)   În scopul comunicării publice prin satelit, drepturile artiștilor interpreți sau executanți, ale producătorilor de fonograme și ale organismelor de radiodifuziune și televiziune sunt protejate în conformitate cu dispozițiile articolelor 6, 7, 8 și 10 din Directiva 92/100/CEE.

(2)   În înțelesul alineatului (1), expresia „radiodifuziune prin intermediul undelor radioelectrice”, din Directiva 92/100/CEE, include și comunicarea publică prin satelit.

(3)   În ceea ce privește exercitarea drepturilor menționate la alineatul (1), se aplică articolul 2 alineatul (7) și articolul 12 din Directiva 92/100/CEE.

Articolul 5

Raportul dintre dreptul de autor și drepturile conexe

Protecția drepturilor conexe dreptului de autor în înțelesul prezentei directive nu aduce atingere și nici nu modifică în nici un fel protecția conferită prin dreptul de autor.

Articolul 6

Protecția minimă

(1)   Statele membre pot să prevadă pentru titularii drepturilor conexe dreptului de autor măsuri de protecție mai extinse decât cele prevăzute la articolul 8 din Directiva 92/100/CEE.

(2)   În aplicarea alineatului (1), statele membre respectă definițiile cuprinse în articolul 1 alineatele (1) și (2).

Articolul 7

Dispoziții tranzitorii

(1)   În ceea ce privește aplicarea în timp a drepturilor menționate la articolul 4 alineatul (1) din prezenta directivă, se aplică articolul 13 alineatele (1), (2), (6), și (7) din Directiva 92/100/CEE. Articolul 13 alineatele (4) și (5) din directiva menționată se aplică mutatis mutandis.

(2)   Contractele privind exploatarea operelor și a altor elemente protejate în vigoare la data menționată la articolul 14 alineatul (1) intră sub incidența dispozițiilor articolului 1 alineatul (2) și a articolelor 2 și 3, de la 1 ianuarie 2000, dacă încetează după această dată.

(3)   Dacă un contract internațional de coproducție, încheiat înainte de data menționată la articolul 14 alineatul (1), între un coproducător dintr-un stat membru și unul sau mai mulți coproducători din alte state membre sau din terțe țări prevede în mod expres regimul repartiției între coproducători a drepturilor de exploatare pe zone geografice pentru toate mijloacele de comunicare publică, fără a se face distincție între regimul aplicabil comunicării publice prin satelit și dispozițiile aplicabile celorlalte mijloace de comunicare și în cazul în care comunicarea publică prin satelit a coproducției ar aduce atingere exclusivității, în special lingvistice, a unuia dintre coproducători sau a unuia dintre cesionarii săi pe un teritoriu determinat, autorizarea de către unul dintre coproducători sau de către cesionarii săi a comunicării publice prin satelit necesită consimțământul prealabil al beneficiarului exclusivității, indiferent dacă acesta este coproducător sau cesionar.

CAPITOLUL III

RETRANSMISIA PRIN CABLU

Articolul 8

Dreptul de retransmisie prin cablu

(1)   Statele membre se asigură că, în cazul retransmiterii prin cablu a unor emisiuni din alte state membre pe teritoriul lor, se respectă dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile, iar retransmisia are loc pe baza acordurilor contractuale individuale sau colective încheiate între titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe și operatorii de cablu.

(2)   Sub rezerva alineatului (1), statele membre pot menține până la 31 decembrie 1997 licențele legale care există deja sau care sunt prevăzute în mod expres la data de 31 iulie 1991 în legislația internă.

Articolul 9

Exercitarea dreptului de retransmisie prin cablu

(1)   Statele membre se asigură că dreptul titularilor dreptului de autor și drepturilor conexe de a acorda sau refuza autorizarea unui operator de cablu pentru retransmisia prin cablu a unei emisiuni nu poate fi exercitat decât de către un organism de gestiune colectivă.

(2)   Dacă titularul nu a încredințat gestionarea drepturilor sale unui organism de gestiune colectivă, organismul de gestiune colectivă care gestionează drepturi din aceeași categorie poate fi considerat mandatat cu gestionarea drepturilor sale. Dacă există mai multe organisme de gestiune colectivă care gestionează drepturi din această categorie, titularul poate să desemneze el însuși organismul de gestiune colectivă care va fi considerat mandatat să îi gestioneze drepturile. Titularul menționat în prezentul alineatare aceleași drepturi și obligații, în cadrul contractului încheiat între operatorul de cablu și organismul de gestiune colectivă considerat mandatat să îi gestioneze drepturile, ca și titularii care au mandatat acest organism de gestiune colectivă să le apere drepturile și își poate revendica drepturile într-un interval de timp care se fixează de către statul membru în cauză, a cărui durată nu este mai mică de 3 ani începând cu data retransmiterii prin cablu a operei sale sau a altui element protejat.

(3)   Un stat membru poate să prevadă că, în cazul în care titularul autorizează transmisia inițială pe teritoriul său a unei opere sau a altui element protejat, se consideră că acesta a acceptat să nu își exercite drepturile pentru retransmisia prin cablu pe o bază individuală, ci să le exercite conform dispozițiilor din prezenta directivă.

Articolul 10

Exercitarea dreptului de retransmisie prin cablu de către organismele de radiodifuziune și televiziune

Statele membre se asigură că articolul 9 nu se aplică drepturilor exercitate de un organism de radiodifuziune sau televiziune asupra propriilor transmisiuni, indiferent dacă drepturile în cauză îi aparțin sau i-au fost transferate de către alți titulari de drept de autor și/sau de drepturi conexe.

Articolul 11

Mediatorii

(1)   Dacă nu este posibilă încheierea unui contract pentru acordarea unei autorizații de retransmisie prin cablu a unei emisiuni radiodifuzate sau televizate, statele membre trebuie să se asigure că toate părțile în cauză pot face apel la unul sau mai mulți mediatori.

(2)   Sarcina mediatorilor este de a acorda asistență pentru negocieri. De asemenea, aceștia pot înainta propuneri părților în cauză.

(3)   Se presupune că toate părțile acceptă propunerea menționată la alineatul (2), dacă nici una dintre părți nu își exprimă opoziția în termen de 3 luni. Notificarea propunerii și a oricărei opoziții la aceasta este înaintată părților în cauză în conformitate cu normele aplicabile cu privire la notificarea actelor juridice.

(4)   Mediatorii sunt aleși astfel încât independența și imparțialitatea lor să nu poată fi puse în discuție.

Articolul 12

Prevenirea abuzurilor de poziție în negocieri

(1)   Statele membre se asigură, prin dispoziții de drept civil sau administrativ, după caz, că părțile angajează și desfășoară cu bună credință negocierile privind autorizarea de retransmisie prin cablu și nu împiedică sau obstrucționează desfășurarea lor fără o justificare temeinică.

(2)   Un stat membru care, la data menționată la articolul 14 alineatul (1), are pe teritoriul său un organism cu competențe în cazurile în care dreptul de retransmisie publică prin cablu în acest stat ar fi fost în mod arbitrar refuzat sau propus în condiții abuzive de către un organism de radiodifuziune sau televiziune, poate să mențină acest organism.

(3)   Alineatul (2) se aplică pe o perioadă de tranziție de 8 ani începând de la data menționată la articolul 14 alineatul (1).

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 13

Gestionarea colectivă a drepturilor

Prezenta directivă nu aduce atingere reglementării de către statele membre a activității organismelor de gestiune colectivă.

Articolul 14

Dispoziții finale

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 1995. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt aduse la cunoștință de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(3)   Până la 1 ianuarie 2000, Comisia înaintează Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social un raport privind aplicarea prezentei directive și, dacă este necesar, face noi propuneri de adaptare a prezentei directive la progresele din sectorul radiodifuziunii și teledifuziunii.

Articolul 15

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 27 septembrie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

R. URBAIN


(1)  JO C 255, 1.10.1991, p. 3 și

JO C 25, 28.1.1993, p. 43.

(2)  JO C 305, 23.11.1992, p. 129 și

JO C 255, 20.9.1993.

(3)  JO C 98, 21.4.1992, p. 44.

(4)  JO L 298, 17.10.1989, p. 23.

(5)  JO L 346, 27.11.1992, p. 61.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

141


31993L0098


L 290/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 93/98/CEE A CONSILIULUI

din 29 octombrie 1993

privind armonizarea duratei de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 57 alineatul (2), articolele 66 și 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentul European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

(1)

întrucât Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice și Convenția internațională privind protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organizațiilor de radiodifuziune și televiziune (Convenția de la Roma) nu prevăd decât durate minime de protecție a drepturilor la care se referă, lăsând astfel statelor părți posibilitatea de a acorda durate mai lungi; întrucât anumite state membre au făcut uz de această posibilitate; întrucât, în plus, unele state membre nu au devenit încă părți la Convenția de la Roma;

(2)

întrucât există așadar neconcordanțe între legislațiile interne care reglementează duratele de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe, neconcordanțe care pot să împiedice libera circulație a mărfurilor și libera prestare a serviciilor și să denatureze condițiile de concurență pe piața comună; întrucât se impune, în consecință, pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, armonizarea legislațiilor statelor membre astfel încât duratele de protecție să fie identice în întreaga Comunitate;

(3)

întrucât armonizarea trebuie să aibă incidență nu numai asupra duratelor de protecție, ci și asupra anumitor modalități de aplicare a acestora, cum ar fi data de la care este calculată fiecare durată de protecție;

(4)

întrucât dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere aplicării, de către statele membre, a dispozițiilor articolului 14a alineatul (2) literele (b), (c) și (d) și alineatul (3) din Convenția de la Berna;

(5)

întrucât durata minimă de protecție prevăzută de Convenția de la Berna, și anume durata de viață a autorului plus cincizeci de ani după decesul acestuia, era destinată să protejeze autorul și primele două generații ale descendenților săi; întrucât prelungirea duratelor medii de viață în Comunitate face ca durata menționată să nu mai fie suficientă pentru a acoperi două generații;

(6)

întrucât anumite state membre au acordat prelungiri de durată mai mari de cincizeci de ani după decesul autorului în scopul de a compensa efectele războaielor mondiale asupra exploatării operelor;

(7)

întrucât în ceea ce privește durata de protecție a drepturilor conexe, unele state membre au introdus o durată de cincizeci de ani după publicarea legală sau după comunicarea publică legală;

(8)

întrucât potrivit poziției Comunității, adoptată pentru negocierile de la Runda Uruguay, purtate în cadrul Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT), pentru producătorii de fonograme durata de protecție trebuie să fie de cincizeci de ani după prima publicare;

(9)

întrucât respectarea drepturilor dobândite constituie unul dintre principiile generale ale dreptului, protejate prin ordinea juridică comunitară; întrucât, în consecință, o armonizare a duratelor de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe nu poate avea ca efect diminuarea protecției de care se bucură în prezent titularii de drepturi în cadrul Comunității; întrucât, pentru a limita la minim efectele măsurilor tranzitorii și pentru a permite funcționarea efectivă a pieței interne, armonizarea duratelor de protecție ar trebui să se realizeze pe termen lung;

(10)

întrucât în Comunicarea sa din 17 ianuarie 1991, intitulată „Continuare la cartea verde – Programul de lucru al Comisiei în ceea ce privește dreptul de autor și drepturile conexe”, Comisia subliniază că armonizarea dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să se efectueze la un nivel de protecție ridicat, dat fiind că aceste drepturi sunt indispensabile creației intelectuale, precum și faptul că protecția acestora permite asigurarea menținerii și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, industriilor culturale, consumatorilor și al societății în ansamblu;

(11)

întrucât, pentru instituirea unui nivel de protecție ridicat, care să răspundă atât cerințelor pieței interne, cât și necesității de a crea un mediu juridic propice dezvoltării armonioase a creativității literare și artistice în Comunitate, se impune armonizarea duratei de protecție a dreptului de autor după 70 de ani de la decesul autorului sau după ce opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului și a duratei de protecție a drepturilor conexe la 50 de ani de la evenimentul generator;

(12)

întrucât culegerile sunt protejate în temeiul articolului 2 alineatul (5) din Convenția de la Berna atunci când, prin alegerea și dispunerea conținutului lor, constituie creații intelectuale; întrucât aceste opere sunt protejate ca atare, fără a aduce atingere dreptului de autor al operelor care fac parte din aceste culegeri; întrucât, prin urmare, se poate aplica o durată de protecție specială operelor incluse în culegeri;

(13)

întrucât în toate cazurile în care una sau mai multe persoane fizice sunt identificate ca autori, se impune ca durata protecției să fie calculată de la data decesului acestora; întrucât problema paternității ansamblului sau a unei părți dintr-o operă este o chestiune de fapt pe care instanțele naționale pot fi în măsură să o lămurească;

(14)

întrucât duratele de protecție trebuie să fie calculate începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează faptului generator pertinent, după cum se arată în Convențiile de la Berna și Roma;

(15)

întrucât articolul 1 din Directiva 91/250/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator (4) prevede că statele membre protejează programele de calculator prin dreptul de autor ca opere literare în înțelesul Convenției de la Berna; întrucât prezenta directivă armonizează durata de protecție a operelor literare în Comunitate; întrucât ar trebui, în consecință, abrogat articolul 8 din Directiva 91/250/CEE, care reglementează doar provizoriu durata protecției programelor de calculator;

(16)

întrucât articolele 11 și 12 din Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (5) nu prevăd decât durate minime de protecție, sub rezerva unei noi armonizări; întrucât prezenta directivă introduce această nouă armonizare; întrucât ar trebui așadar abrogate articolele în cauză;

(17)

întrucât protecția fotografiilor în statele membre face obiectul unor regimuri diferite; întrucât, pentru a obține o armonizare suficientă a duratei de protecție a drepturilor asupra operelor fotografice, în special asupra celor care, datorită caracterului lor artistic sau profesional, prezintă importanță în cadrul pieței interne, este necesară definirea nivelului de originalitate cerut în prezenta directivă; întrucât o operă fotografică în înțelesul Convenției de la Berna trebuie să fie considerată originală dacă este o creație intelectuală a autorului, care îi reflectă personalitatea, fără ca alte criterii, precum valoarea sau destinația, să fie luate în considerare; întrucât protecția altor fotografii ar trebui reglementată de legislațiile interne;

(18)

întrucât, pentru evitarea diferențelor de durată a protecției în cazul drepturilor conexe, este necesar să se prevadă același punct de plecare pentru calculul duratei în ansamblul Comunității; întrucât executarea, înregistrarea, difuzarea, publicarea legală și comunicarea publică legală, adică aducerea la cunoștința persoanelor în general, prin toate mijloacele adecvate, a obiectului aflat sub incidența dreptului conex, trebuie să fie luate în considerare la calculul duratei de protecție, oricare ar fi țara în care se produce această execuție, înregistrare, difuzare, publicare legală sau comunicare publică legală;

(19)

întrucât drepturile organismelor de radiodifuziune și televiziune asupra emisiunilor lor, fie că acestea sunt difuzate cu sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit, nu trebuie să fie perpetue; întrucât este așadar necesar ca perioada de protecție să înceapă numai odată cu prima difuzare a unei anumite emisiuni; întrucât această dispoziție este destinată să evite ca o nouă durată de protecție să se deruleze atunci când o emisiune este identică cu una precedentă;

(20)

întrucât statele membre trebuie să fie libere să mențină sau să introducă alte drepturi conexe, în special în ceea ce privește protecția edițiilor critice și științifice; întrucât, pentru asigurarea transparenței la nivel comunitar, este totuși necesar ca statele membre care introduc noi drepturi conexe să informeze Comisia în această privință;

(21)

întrucât este util să se precizeze că armonizarea la care procedează prezenta directivă nu se aplică drepturilor morale;

(22)

întrucât pentru operele a căror țară de origine în înțelesul Convenției de la Berna este o țară terță și al căror autor nu este un resortisant al Comunității ar trebui să se aplice comparația duratelor de protecție, cu condiția ca durata acordată în Comunitate să nu o depășească pe cea prevăzută în prezenta directivă;

(23)

întrucât, atunci când un titular de drepturi care nu este resortisant al Comunității întrunește condițiile pentru a beneficia de protecție în temeiul unui acord internațional, se impune ca durata de protecție a drepturilor conexe să fie aceeași cu cea prevăzută în prezenta directivă, exceptând cazul în care această durată nu trebuie s-o depășească pe aceea din țara terță al cărei resortisant este titularul dreptului;

(24)

întrucât compararea duratelor de protecție nu trebuie să aibă drept consecință intrarea în conflict a statelor membre cu obligațiile lor internaționale;

(25)

întrucât, pentru a permite buna funcționare a pieței interne, prezenta directivă se aplică de la 1 iulie 1995;

(26)

întrucât statelor membre ar trebui să li se lase libertatea de a adopta dispoziții cu privire la interpretarea, adaptarea și executarea ulterioară a contractelor privind exploatarea operelor și a altor obiecte protejate, care au fost încheiate înainte de prelungirea duratei de protecție care rezultă din prezenta directivă;

(27)

întrucât respectarea drepturilor dobândite și a așteptărilor legitime ale terților este garantată de ordinea juridică comunitară; întrucât statele membre trebuie să poată prevedea în special ca, în anumite împrejurări, dreptul de autor și drepturile conexe care sunt restabilite conform prezentei directive să nu poată furniza ocazia unor plăți din partea persoanelor care au întreprins cu bună-credință exploatarea operelor în momentul în care acestea făceau parte din domeniul public,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Durata drepturilor de autor

(1)   Dreptul de autor asupra unei opere literare sau artistice în înțelesul articolului 2 din Convenția de la Berna se aplică pe întreaga durată de viață a autorului și încă 70 de ani după decesul său, indiferent de data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului.

(2)   Dacă dreptul de autor aparține în comun colaboratorilor la o operă, durata menționată la alineatul (1) se calculează de la data decesului ultimului supraviețuitor dintre colaboratori.

(3)   În cazul operelor anonime sau publicate sub pseudonim, durata protecției este de 70 de ani de la data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului. Cu toate acestea, dacă pseudonimul adoptat de autor nu lasă nici o îndoială asupra identității sale sau dacă autorul își dezvăluie identitatea în perioada menționată în prima frază, atunci durata de protecție care se aplică este cea indicată la alineatul (1).

(4)   Dacă un stat membru prevede dispoziții speciale privind drepturile de autor asupra operelor colective sau privind desemnarea unei persoane juridice ca titular al drepturilor, durata de protecție se calculează în conformitate cu alineatul (3), cu excepția cazului în care persoanele fizice care au creat opera sunt identificate ca atare în versiunile operei aduse la cunoștința publicului. Prezentul alineat nu aduce atingere drepturilor care revin unor autori identificați, ale căror contribuții identificabile sunt incluse în asemenea opere și cărora li se aplică alineatul (1) sau (2).

(5)   Dacă o operă este publicată în volume, părți, fascicole, numere sau episoade și dacă durata de protecție se aplică din momentul în care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului, durata de protecție se aplică separat pentru fiecare element în parte.

(6)   În cazul operelor a căror durată de protecție nu se calculează începând de la decesul autorului sau a autorilor și care nu au fost în mod legal aduse la cunoștința publicului timp de 70 de ani de la crearea lor, protecția încetează.

Articolul 2

Opere cinematografice sau audiovizuale

(1)   Realizatorul principal al unei opere cinematografice sau audiovizuale este considerat ca autor sau unul dintre autori. Statele membre sunt libere să desemneze și alți coautori.

(2)   Durata de protecție a unei opere cinematografice sau audiovizuale încetează după 70 de ani de la decesul ultimului supraviețuitor dintre următoarele persoane, indiferent dacă acestea au fost sau nu desemnate drept coautori: realizatorul principal, autorul scenariului, autorul dialogului și compozitorul muzicii create special pentru a fi utilizată în opera cinematografică sau audiovizuală.

Articolul 3

Durata drepturilor conexe

(1)   Drepturile artiștilor interpreți sau executanți expiră după 50 de ani de la data execuției. Cu toate acestea, dacă înregistrarea execuției face, în decursul acestei perioade, obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, drepturile expiră după 50 de ani de la data primului dintre aceste acte.

(2)   Drepturile producătorilor de fonograme expiră după 50 de ani de la înregistrare. Cu toate acestea, dacă în această perioadă fonogramaface obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, drepturile expiră după 50 de ani de la data primului dintre aceste acte.

(3)   Drepturile producătorilor primei înregistrări a unui film expiră după 50 de ani de la data înregistrării. Cu toate acestea, dacă în această perioadă filmul face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, drepturile încetează după 50 de ani de la data primului dintre aceste acte. Noțiunea „film” desemnează o operă cinematografică sau audiovizuală sau o secvență anumită de imagini însoțite sau nu de sunet.

(4)   Drepturile organismelor de radiodifuziune și televiziune încetează după 50 de ani de la prima difuzare a unei emisiuni, indiferent dacă această emisiune a fost difuzată cu fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau prin satelit.

Articolul 4

Protecția operelor nepublicate anterior

Orice persoană care, după încetarea protecției drepturilor de autor, publică legal sau comunică legal către public pentru prima oară o operă nepublicată anterior, beneficiază de o protecție echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale de autor. Durata protecției acestor drepturi este de 25 de ani începând cu data la care, pentru prima oară, opera a fost publicată legal sau comunicată legal către public.

Articolul 5

Ediții critice și științifice

Statele membre pot proteja edițiile critice și științifice ale operelor care aparțin domeniului public. Durata maximă a protecției unor astfel de drepturi este de 30 de ani din momentul în care ediția a fost publicată legal pentru prima oară.

Articolul 6

Protecția fotografiilor

Fotografiile care sunt originale, în înțelesul că reprezintă o creație intelectuală proprie autorului, sunt protejate în conformitate cu articolul 1. Nu se aplică nici un alt criteriu pentru a stabili dacă acestea pot beneficia de protecție. Statele membre pot prevedea și protecția altor fotografii.

Articolul 7

Protecția față de țări terțe

(1)   Dacă țara de origine a unei opere, în sensul Convenției de la Berna, este o terță țară, iar autorul nu este resortisant al Comunității, durata de protecție acordată de statele membre ia sfârșit odată cu încetarea duratei protecției acordate în țara de origine a operei, dar nu poate depăși durata prevăzută la articolul 1.

(2)   Duratele de protecție prevăzute la articolul 3 se aplică, de asemenea, în cazul titularilor care nu sunt resortisanți ai Comunității, cu condiția ca statele membre să le acorde protecție. Cu toate acestea, fără a aduce atingere obligațiilor internaționale ale statelor membre, durata de protecție acordată de statele membre ia sfârșit cel târziu la data încetării protecției acordate în țara al cărei resortisant este titularul dreptului, dar nu poate depăși durata prevăzută la articolul 3.

(3)   Statele membre care, la data adoptării prezentei directive, acordă, în special în aplicarea obligațiilor lor internaționale, o durată de protecție mai lungă decât cea care ar rezulta din dispozițiile alineatelor (1) și (2), pot menține această protecție până la încheierea unor acorduri internaționale privind durata protecției drepturilor de autor sau a drepturilor conexe.

Articolul 8

Calculul termenelor

Duratele prevăzute în prezenta directivă sunt calculate începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator.

Articolul 9

Drepturi morale

Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor din statele membre care reglementează drepturile morale.

Articolul 10

Aplicarea în timp

(1)   Dacă o durată de protecție mai lungă decât durata de protecție corespondentă prevăzută în prezenta directivă a început deja să se aplice într-un stat membru la data prevăzută la articolul 13 alineatul (1), prezenta directivă nu are ca efect reducerea acelei durate în statul membru respectiv.

(2)   Duratele de protecție prevăzute în prezenta directivă se aplică tuturor operelor și obiectelor care, la data prevăzută la articolul 13 alineatul (1), sunt protejate în cel puțin un stat membru în cadrul aplicării dispozițiilor naționale privind dreptul de autor sau drepturile conexe sau care îndeplinesc criteriile de protecție prevăzute la Directiva 92/100/CEE.

(3)   Prezenta directivă nu aduce atingere actelor de exploatare derulate înainte de data menționată la articolul 13 alineatul (1). Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a proteja în special drepturile dobândite de terți.

(4)   Statele membre pot să nu aplice dispozițiile articolului 2 alineatul (1) în privința operelor cinematografice sau audiovizuale create înainte de 1 iulie 1994.

(5)   Statele membre pot determina data de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (1), cu condiția ca aceasta să nu fie ulterioară datei de 1 iulie 1997.

Articolul 11

Adaptare tehnică

(1)   Prin prezenta se abrogă articolul 8 din Directiva 91/250/CEE.

(2)   Prin prezenta se abrogă articolele 11 și 12 din Directiva 92/100/CEE.

Articolul 12

Procedura de notificare

Statele membre notifică imediat Comisiei orice proiect guvernamental care vizează acordarea de noi drepturi conexe, precizând motivele principale care justifică introducerea lor, precum și durata de protecție preconizată.

Articolul 13

Dispoziții generale

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a dispozițiilor articolelor 1-11 din prezenta directivă până la 1 iulie 1995.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Comisiei îi sunt aduse la cunoștință de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(2)   Statele membre aplică articolul 12 de la data notificării prezentei directive.

Articolul 14

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 octombrie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

R. URBAIN


(1)  JO C 92, 11.4.1992, p. 6 și

JO C 27, 30.1.1993, p. 7.

(2)  JO C 337, 21.12.1992, p. 205 și

Decizia din 27 octombrie 1993 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 287, 4.11.1992, p. 53.

(4)  JO L 122, 17.5.1991, p. 42.

(5)  JO L 346, 27.11.1992, p. 61.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

146


31994R0040


L 011/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 40/94 AL CONSILIULUI

din 20 decembrie 1993

privind marca comunitară

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 235,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este necesară promovarea unei dezvoltări armonioase a activităților economice în întreaga Comunitate și o extindere continuă și echilibrată prin realizarea și buna funcționare a unei piețe interne care să ofere condiții analoge celor existente pe o piață națională; întrucât realizarea unei astfel de piețe și întărirea unității sale implică nu numai eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a mărfurilor și liberei prestări a serviciilor, precum și stabilirea unui sistem care să asigure respectarea concurenței, dar și crearea condițiilor juridice care să permită întreprinderilor să își adapteze încă de la început activitățile de fabricare și distribuire a bunurilor, de prestare a serviciilor conform standardelor Comunității; întrucât, printre instrumentele juridice de care trebuie să dispună întreprinderile în acest scop, mărcile care le permit să își identifice produsele sau serviciile, în egală măsură, în întreaga Comunitate, indiferent de frontieră, sunt, în mod deosebit, corespunzătoare;

întrucât o acțiune a Comunității se dovedește necesară pentru realizarea obiectivelor Comunității menționate anterior; întrucât această acțiune constă în stabilirea unui sistem comunitar al mărcilor care conferă întreprinderilor dreptul de a dobândi, conform unei proceduri unice, mărci comunitare care să se bucure de o protecție uniformă și să aibă efecte pe întreg teritoriul Comunității; întrucât se aplică principiul caracterului unitar al mărcii comunitare, astfel exprimat, în cazul în care nu există o dispoziție contrară în prezentul regulament;

întrucât prin apropierea legislațiilor statelor membre nu poate fi ridicat obstacolul teritorialității drepturilor pe care legislațiile statelor membre le conferă titularilor de mărci; întrucât, pentru a permite întreprinderilor să își exercite fără nici o piedică activitatea economică în cadrul pieței comune, se impune crearea unor mărci reglementate de un drept comunitar unic, care să se aplice în mod direct în toate statele membre;

întrucât tratatul nu a prevăzut competențe de acțiune speciale pentru crearea unui astfel de instrument juridic, ar trebui să se aplice articolul 235 din tratat;

întrucât, cu toate acestea, dreptul comunitar al mărcilor nu se substituie legislațiilor statelor membre referitoare la mărci; întrucât, într-adevăr, nu s-ar dovedi justificat să se impună întreprinderilor să solicite înregistrarea mărcilor lor ca mărci comunitare; întrucât, mărcile naționale rămân necesare acelor întreprinderi care nu doresc protecția mărcilor lor la scară comunitară;

întrucât dreptul asupra mărcii comunitare poate fi dobândit numai prin înregistrare, iar aceasta se respinge în mod special dacă marca este lipsită de caracter distinctiv, dacă este ilicită sau dacă drepturile anterioare se opun acestui lucru;

întrucât protecția conferită de marca comunitară, al cărei scop este în special garantarea funcției inițiale a mărcii, este absolută în caz de identitate între marcă și semn și între produse sau servicii; întrucât protecția are aceeași valoare în caz de similitudine între marcă și semn și între produse sau servicii; se poate interpreta noțiunea de similitudine în relație cu riscul de confuzie; întrucât riscul de confuzie a cărui apreciere depinde de numeroși factori și în special de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută între semnul folosit sau înregistrat, de gradul de asemănare între marcă și semn și între produsele sau serviciile desemnate, constituie condiția specifică a protecției;

întrucât din principiul liberei circulații a mărfurilor reiese că titularul unei mărci comunitare nu poate să interzică unui terț folosirea produselor care au fost comercializate în cadrul Comunității, sub marcă, de către el însuși sau cu consimțământul său, cu excepția cazului în care motive legitime îndreptățesc titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor;

întrucât nu se justifică protejarea mărcilor comunitare și, împotriva acestora, a oricărei mărci înregistrate anterior, numai în măsura în care aceste mărci sunt în mod efectiv utilizate;

întrucât marca comunitară trebuie să fie tratată ca un obiect al dreptului de proprietate independent de întreprinderea ale cărei produse sau servicii le indică; întrucât trebuie să poată fi transferată, sub rezerva necesității superioare de a nu induce în eroare publicul ca urmare a transferului; întrucât, de asemenea, aceasta trebuie să poată să constituie o garanție în favoarea unui terț și să facă obiectul licențelor;

întrucât dreptul mărcilor, creat prin prezentul regulament, necesită, pentru fiecare marcă, măsuri administrative de punere în aplicare la nivelul Comunității; întrucât, în consecință, este indispensabil ca, păstrând structura instituțională existentă a Comunității și echilibrul competențelor, să se instituie un Oficiu pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci și desene și modele industriale) independent în plan tehnic și dotat cu autonomie juridică, administrativă și financiară; întrucât, în consecință, se impune și este potrivit să aibă forma unui organism al Comunității, având personalitate juridică și exercitând competențele de executare pe care i le conferă prezentul regulament, în cadrul dreptului comunitar și fără să aducă atingere competențelor exercitate de instituțiile Comunității;

întrucât este necesar să se garanteze părților vizate prin deciziile Oficiului o protecție juridică adaptată specificității dreptului mărcilor; întrucât, în consecință, se prevede că deciziile examinatorilor și diverselor divizii ale Oficiului pot face obiectul unei căi de atac; întrucât, dacă organul a cărei hotărâre este atacată nu revine asupra hotărârii sale, calea de atac trebuie înaintată unei camere de recurs a Oficiului pentru pronunțare; întrucât hotărârile camerelor de recurs pot, la rândul lor, să facă obiectul unei acțiuni înaintea Curții de Justiție a Comunităților Europene, aceasta având atât competența de a anula hotărârea atacată, cât și de a o reforma;

întrucât, în temeiul Deciziei 88/591/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 24 octombrie 1988 de instituire a unui Tribunal de Primă Instanță al Comunităților Europene (4), astfel cum a fost modificată prin Decizia 93/350/Euratom, CECO, CEE (5), acesta exercită, în primă instanță, competențele atribuite Curții de Justiție prin tratatele de instituire a Comunităților, în special în privința acțiunilor formulate în temeiul articolului 173 al doilea paragraf din Tratatul CE, precum și prin actele adoptate pentru punerea lor în aplicare, cu excepția existenței unei dispoziții contrare din actul de instituire a unui organism de drept comunitar; întrucât, în consecință, competențele atribuite prin prezentul regulament Curții de Justiție pentru a anula și reforma hotărârile camerelor de recurs sunt exercitate, în primă instanță, de către Tribunal în conformitate cu decizia menționată anterior;

întrucât, pentru a întări protecția mărcilor comunitare, este necesar ca statele membre să desemneze, ținând seama de sistemul lor intern, un număr cât de limitat posibil de instanțe naționale având competențe de primă instanță și de a doua instanță în domeniul contrafacerii și validității mărcii comunitare;

întrucât este indispensabil ca hotărârile privind validitatea și contrafacerea mărcilor comunitare să producă efecte și să se extindă în întreaga Comunitate, ca singură modalitate de a evita hotărâri contradictorii ale instanțelor și ale Oficiului și de a aduce atingere caracterului unitar al mărcilor comunitare; întrucât normele Convenției de la Bruxelles privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială se aplică tuturor acțiunilor în justiție care se referă la mărcile comunitare, cu excepția cazurilor în care prezentul regulament derogă de la aceasta;

întrucât este necesar să se evite pronunțarea unor hotărâri contradictorii ca urmare a acțiunilor în care sunt implicate aceleași părți și care sunt formulate pentru aceleași fapte pe baza unei mărci comunitare și a unor mărci naționale paralele; întrucât, în acest scop, atunci când acțiunile sunt formulate în același stat membru, mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv se stabilesc conform normelor procedurale interne, cărora prezentul regulament nu le aduce atingere, în timp ce atunci când acțiunile sunt formulate în state membre diferite, apar ca fiind adecvate dispozițiile inspirate din normele privind litispendența și conexitatea din Convenția de la Bruxelles, menționată anterior;

întrucât, pentru a asigura deplina autonomie și independența Oficiului, se consideră necesar să-i fie acordat un buget autonom ale cărui venituri să se constituie din taxele datorate de către utilizatorii sistemului; întrucât procedura bugetară comunitară continuă să se aplice în ceea ce privește subvențiile eventuale care sunt în sarcina bugetului general al Comunităților Europene; întrucât, pe de altă parte, se impune ca verificarea conturilor să fie efectuată de Curtea de Conturi;

întrucât sunt necesare măsuri de punere în aplicare în privința regulamentului, în special în ceea ce privește adoptarea și modificarea unui regulament privind taxele și a unui regulament de punere în aplicare; întrucât se impune ca aceste măsuri să fie adoptate de către Comisie, asistată de un comitet format din reprezentanți ai statelor membre, în conformitate cu normele de procedură stabilite la articolul 2 procedura III varianta (b) din Decizia 87/373/CEE a Consiliului din 13 iulie 1987 de stabilire a procedurii de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (6),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

TITLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Marca comunitară

(1)   Mărcile de produse sau de servicii înregistrate în condițiile și conform normelor prevăzute de prezentul regulament sunt denumite în continuare „mărci comunitare”.

(2)   Marca comunitară are un caracter unitar. Produce aceleași efecte în întreaga Comunitate: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunțări, al unei decizii de decădere din drepturi a titularului sau de anulare și utilizarea sa nu poate fi interzisă decât în cadrul Comunității. Acest principiu se aplică cu excepția cazului în care există dispoziții contrare prevăzute de prezentul regulament.

Articolul 2

Oficiu

Se instituie un Oficiu pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci, desene și modele industriale), denumit în continuare „Oficiul”.

Articolul 3

Capacitate de a acționa

În scopul punerii în aplicare a prezentului regulament se consideră persoane juridice societățile comerciale, firmele și celelalte entități juridice care, în temeiul legislației aplicabile acestora, au capacitatea, în nume propriu, de a fi titulari de drepturi și obligații de orice natură, de a încheia contracte sau de a întocmi alte acte juridice și de a sta în justiție.

TITLUL II

DREPTUL MĂRCILOR

SECȚIUNEA 1

DEFINIREA ȘI DOBÂNDIREA MĂRCII COMUNITARE

Articolul 4

Semne care pot constitui o marcă comunitară

Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să permită distincția între produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora.

Articolul 5

Titularii mărcilor comunitare

(1)   Pot fi titulari ai mărcilor comunitare persoanele fizice sau juridice, inclusiv entitățile de drept public, care sunt:

(a)

resortisanți ai statelor membre sau

(b)

resortisanți ai altor state părți la Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, denumită în continuare „Convenția de la Paris” sau

(c)

resortisanți ai statelor care nu sunt părți la Convenția de la Paris, care domiciliază, au sediul sau au o unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională pe teritoriul Comunității sau al unui stat parte la Convenția de la Paris sau

(d)

resortisanți, alții decât cei menționați la litera (c), ai unui stat care nu este parte la Convenția de la Paris și care, conform constatărilor publicate, acordă resortisanților tuturor statelor membre aceeași protecție ca și cetățenilor săi în ceea ce privește mărcile și care, atunci când resortisanții statelor membre trebuie să aducă dovada înregistrării mărcii în țara de origine, recunoaște înregistrarea mărcii comunitare ca pe o astfel de dovadă.

(2)   În aplicarea alineatului (1), apatrizii, astfel cum sunt definiți la articolul 1 din Convenția privind statutul apatrizilor, semnată la New York la 28 septembrie 1954, și refugiații, astfel cum sunt definiți la articolul 1 din Convenția privind statutul refugiaților, semnată la Geneva la 28 iulie 1951 și modificată prin Protocolul privind statutul refugiaților, semnat la New York la 31 ianuarie 1967, sunt considerați ca provenind din statul în care au reședința obișnuită.

(3)   Resortisanții unui stat menționat la alineatul (1) litera (d) trebuie să dovedească faptul că marca pentru care a fost depusă o cerere de înregistrare a mărcii comunitare face obiectul unei înregistrări în statul de origine, în afară de cazul în care, conform constatărilor publicate, mărcile resortisanților statelor membre sunt înregistrate în statul de origine respectiv fără să fie necesară dovada înregistrării anterioare ca marcă comunitară sau ca marcă națională într-un stat membru.

Articolul 6

Mod de dobândire a mărcii comunitare

Marca comunitară se dobândește prin înregistrare.

Articolul 7

Motive absolute de refuz

(1)   Se respinge înregistrarea următoarelor:

(a)

semne care nu sunt conforme cerințelor de la articolul 4;

(b)

mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv;

(c)

mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

(d)

mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile de loialitate și constanță ale comerțului;

(e)

semne constituite exclusiv din una dintre următoarele:

(i)

forma impusă de natura însăși a produsului;

(ii)

forma produsului necesară pentru obținerea unui rezultat tehnic;

(iii)

forma care dă o valoare substanțială produsului;

(f)

mărci care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

(g)

mărci care sunt de natură să înșele publicul consumator, de exemplu asupra naturii, calității sau provenienței geografice a produsului sau a serviciului;

(h)

mărci care, în lipsa autorizației autorităților competente, trebuie respinse în temeiul articolului 6b din Convenția de la Paris;

(i)

mărci care includ insigne, embleme sau ecusoane, altele decât cele menționate la articolul 6b din Convenția de la Paris, și care prezintă un interes public special, cu excepția cazului în care înregistrarea lor a fost autorizată de autoritatea competentă.

(2)   Alineatul (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într-o parte a Comunității.

(3)   Alineatul (1) literele (b), (c) și (d) nu se aplică în cazul în care marca a dobândit, pentru produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv după ce a fost utilizată.

Articolul 8

Motive relative de refuz

(1)   La opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:

(a)

aceasta este identică cu marca anterioară și când produsele sau serviciile pentru care marca a fost solicitată sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară;

(b)

din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie presupune riscul de asociere cu marca anterioară.

(2)   În înțelesul alineatului (1), „mărci anterioare” înseamnă:

(a)

mărci a căror dată de depunere este anterioară cererii de înregistrare a mărcii comunitare, ținând cont, dacă este cazul, de dreptul la prioritate invocat în sprijinul acestor mărci și care aparțin următoarelor categorii:

(i)

mărci comunitare;

(ii)

mărci înregistrate într-un stat membru sau, în ceea ce privește Belgia, Luxemburg și Țările de Jos, la Oficiul mărcilor din Benelux;

(iii)

mărci care au făcut obiectul unei înregistrări în temeiul acordurilor internaționale, care produc efecte într-un stat membru;

(b)

cereri pentru mărci menționate la litera (a), sub rezerva înregistrării lor;

(c)

mărci care, la data de depunere a cererii pentru înregistrarea ca marcă comunitară sau, dacă este cazul, la data priorității invocate în sprijinul cererii pentru înregistrarea ca marcă comunitară, sunt de notorietate într-un stat membru în înțelesul articolului 6a din Convenția de la Paris.

(3)   La opoziția titularului mărcii, înregistrarea unei mărci se respinge, de asemenea, atunci când este solicitată de agentul sau reprezentantul titularului mărcii, în numele său și fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant își justifică acțiunile.

(4)   La opoziția titularului unei mărci neînregistrate sau a unui alt semn utilizat în comerț a cărui incidență nu este numai pe plan local, se respinge înregistrarea mărcii solicitate, în cazul și în măsura în care, în conformitate cu legislația statului membru aplicabilă acestui semn:

(a)

au fost dobândite drepturi pentru acest semn înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare sau, dacă este cazul, înaintea datei priorității invocate în sprijinul cererii de înregistrare a mărcii comunitare;

(b)

acest semn conferă titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.

(5)   La opoziția titularului unei mărci anterioare în înțelesul alineatului (2), se respinge înregistrarea mărcii solicitate, de asemenea, în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară și în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci comunitare anterioare, aceasta este de notorietate în cadrul Comunității și, în cazul unei mărci naționale anterioare, este de notorietate în respectivul stat membru și în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora.

SECȚIUNEA 2

EFECTE ALE MĂRCII COMUNITARE

Articolul 9

Drepturi conferite de marca comunitară

(1)   O marcă comunitară conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț:

(a)

un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată;

(b)

un semn pentru care, din cauza identității sau similitudinii sale cu marca comunitară și din cauza identității sau similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de marca comunitară și de semn, există un risc de confuzie pentru public; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn și marcă;

(c)

un semn identic sau similar cu marca comunitară pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată marca comunitară, atunci când aceasta este de notorietate în Comunitate și când folosirea semnului fără motiv întemeiat generează un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare sau aduce atingere acestora.

(2)   În temeiul alineatului (1) pot fi interzise, inter alia, următoarele:

(a)

aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestora;

(b)

oferirea produselor, introducerea lor pe piață sau deținerea lor în aceste scopuri, ori oferirea sau asigurarea de servicii sub semnul respectiv;

(c)

importul sau exportul de produse sub acest semn;

(d)

utilizarea semnului în documentele de afaceri și publicitate.

(3)   Dreptul conferit de o marcă comunitară nu este opozabil terților decât de la data publicării înregistrării mărcii. Cu toate acestea, poate fi solicitată o compensație rezonabilă cu privire la fapte, săvârșite după data publicării înregistrării mărcii, care ar fi interzise în temeiul acesteia. Instanța sesizată nu se poate pronunța asupra fondului până la publicarea înregistrării.

Articolul 10

Reproducerea mărcii comunitare în dicționare

În cazul în care reproducerea unei mărci comunitare într-un dicționar, o enciclopedie sau o lucrare similară dă impresia că aceasta constituie denumirea generică a bunurilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, editorul se asigură, la cererea titularului mărcii comunitare, ca reproducerea mărcii comunitare să fie, cel mai târziu în ediția următoare a lucrării, însoțită de indicația că este vorba despre o marcă înregistrată.

Articolul 11

Interdicție de a utiliza marca comunitară înregistrată în numele unui agent sau al unui reprezentant

Atunci când o marcă comunitară este înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizația titularului, acesta are dreptul de a se opune utilizării mărcii sale de către agentul sau reprezentantul său, dacă nu a autorizat această utilizare, în afară de cazul în care agentul sau reprezentantul își justifică acțiunile.

Articolul 12

Limitarea efectelor mărcii comunitare

O marcă comunitară nu îndreptățește titularul său să interzică terților utilizarea în comerț:

(a)

a numelui sau adresei sale;

(b)

a indicațiilor privind tipul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică, perioada producerii produsului sau prestării serviciului sau a altor caracteristici ale acestora;

(c)

a mărcii, atunci când se impune indicarea destinației unui produs sau a unui serviciu, în special când este accesoriu sau piesă detașată,

atât timp cât această utilizare se face conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.

Articolul 13

Epuizarea dreptului conferit de marca comunitară

(1)   Dreptul conferit de marca comunitară nu permite titularului să interzică folosirea acesteia pentru produse care au fost introduse pe piață în Comunitate sub această marcă de către titularul mărcii sau cu acordul său.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică atunci când motive legitime îl îndreptățesc pe titular să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se alterează după introducerea acestora pe piață.

Articolul 14

Aplicare complementară a dreptului intern în domeniul contrafacerii

(1)   Efectele mărcii comunitare sunt reglementate exclusiv prin dispozițiile prezentului regulament. Cu privire la alte aspecte, contrafacerea unei mărci comunitare intră sub incidența legislației interne cu privire la contrafacerea unei mărci naționale în conformitate cu dispozițiile din titlul X.

(2)   Prezentul regulament nu exclude intentarea unor acțiuni cu privire la o marcă comunitară în temeiul legislației unui stat membru referitoare în special la răspunderea civilă și la concurența neloială.

(3)   Normele de procedură aplicabile se stabilesc în conformitate cu dispozițiile din titlul X.

SECȚIUNEA 3

UTILIZAREA MĂRCII COMUNITARE

Articolul 15

Utilizarea mărcii comunitare

(1)   Dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca comunitară nu a făcut obiectul unei utilizări importante în Comunitate pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată sau dacă această utilizare a fost suspendată pentru un termen neîntrerupt de cinci ani, marca comunitară face obiectul sancțiunilor prevăzute de prezentul regulament, cu excepția cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi utilizată.

(2)   În sensul alineatului (1) este considerată, de asemenea, utilizare:

(a)

folosirea mărcii comunitare sub o formă care diferă prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată;

(b)

aplicarea mărcii comunitare pe produsele sau pe ambalajul acestora în Comunitate, numai cu scopul exportului.

(3)   Utilizarea mărcii comunitare cu consimțământul titularului se consideră ca utilizare făcută de către titular.

SECȚIUNEA 4

MARCA COMUNITARĂ CA OBIECT AL DREPTULUI DE PROPRIETATE

Articolul 16

Asimilarea mărcii comunitare cu marca națională

(1)   Cu excepția unor dispoziții contrare în articolele 17-24, marca comunitară ca obiect al dreptului de proprietate se consideră, în totalitatea sa și pe întreg teritoriul Comunității, ca o marcă națională înregistrată în statul membru în care, conform registrului mărcilor comunitare:

(a)

titularul își are sediul sau domiciliul la data respectivă sau

(b)

în cazul în care nu se aplică litera (a), titularul are o unitate la data respectivă.

(2)   În cazurile care nu sunt prevăzute la alineatul (1), statul membru menționat la acel alineat este acela în care își are sediul Oficiul.

(3)   În cazul în care două sau mai multe persoane sunt înscrise în registrul mărcilor comunitare în calitate de cotitulari, alineatul (1) se aplică primului înscris dintre titulari, în absența acestuia, se aplică în ordinea înscrierii următorilor cotitulari. Atunci când alineatul (1) nu se aplică nici unuia dintre cotitulari, se aplică alineatul (2).

Articolul 17

Transferul

(1)   O marcă comunitară poate fi transferată, independent de transferul întreprinderii, pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.

(2)   Un transfer al întregii întreprinderi implică transferul mărcii comunitare, în afară de cazul în care, în conformitate cu legislația care se aplică transferului, există o convenție contrară sau în cazul în care aceasta rezultă în mod evident din împrejurări. Această dispoziție se aplică obligației contractuale de transfer a întreprinderii.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2), cesiunea mărcii comunitare trebuie făcută în scris și necesită semnătura părților contractante, în afară de cazul în care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească; în caz contrar, cesiunea este nulă.

(4)   Dacă rezultă în mod vădit din actele de transfer că, urmare transferului, marca comunitară poate să inducă în eroare publicul, în special asupra naturii, calității sau provenienței geografice a produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată, Oficiul refuză să înregistreze transferul în afară de cazul în care succesorul în drepturi acceptă să limiteze înregistrarea mărcii comunitare pentru produsele sau serviciile în privința cărora nu poate induce în eroare.

(5)   La cererea uneia dintre părți, transferul se înscrie în registru și se publică.

(6)   Atât timp cât transferul nu a fost înscris în registru, succesorul în drepturi nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea mărcii comunitare.

(7)   Atunci când trebuie să se respecte termenele impuse de Oficiu, succesorul în drepturi poate să facă Oficiului declarațiile prevăzute în acest scop, de îndată ce acesta a primit cererea de înregistrare a transferului.

(8)   Toate documentele care trebuie notificate titularului mărcii comunitare, în conformitate cu articolul 77, se adresează persoanei înregistrate în calitate de titular.

Articolul 18

Transferul unei mărci înregistrate în numele unui agent

În cazul în care o marcă comunitară a fost înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizarea titularului, acesta are dreptul să solicite transferul respectivei înregistrări în favoarea sa, exceptând cazurile în care acest agent sau reprezentant își justifică acțiunile.

Articolul 19

Drepturi reale

(1)   O marcă comunitară poate, independent de întreprindere, să fie gajată sau să facă obiectul unui alt drept real.

(2)   La cererea uneia dintre părți, drepturile menționate la alineatul (1) se înscriu în registru și se publică.

Articolul 20

Executare silită

(1)   Marca comunitară poate să facă obiectul unor măsuri de executare silită.

(2)   În materia procedurii de executare silită a unei mărci comunitare, competența exclusivă revine instanțelor și autorităților statului membru determinat în conformitate cu articolul 16.

(3)   La cererea uneia dintre părți, executarea silită se înscrie în registru și se publică.

Articolul 21

Faliment sau proceduri similare

(1)   Până la intrarea în vigoare în statele membre a normelor comune în domeniu, o marcă comunitară poate face obiectul unei proceduri de faliment sau unei proceduri similare numai în statul membru în care a fost inițiată pentru prima dată o astfel de procedură, în înțelesul legislației interne sau al convențiilor care se aplică în acest domeniu.

(2)   Atunci când o marcă comunitară face obiectul unei proceduri de faliment sau al unei alte proceduri similare, la solicitarea autorității naționale competente, aceasta se înscrie în registru și se publică.

Articolul 22

Licențe

(1)   Marca comunitară poate face obiectul unor licențe pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată și pentru Comunitate în întregime sau doar pentru o parte a acesteia. O licență poate fi exclusivă sau neexclusivă.

(2)   Titularul unei mărci comunitare poate invoca drepturile conferite de această marcă împotriva unui licențiat care încalcă una dintre clauzele contractului de licență referitoare la durata, forma acoperită de înregistrare sub care marca poate fi utilizată, natura produselor sau serviciilor pentru care se acordă licența, teritoriul pe care poate fi aplicată marca ori calitatea produselor fabricate sau serviciilor prestate de licențiat.

(3)   Fără a aduce atingere prevederilor din contractul de licență, licențiatul nu poate iniția o procedură referitoare la contrafacerea unei mărci comunitare, decât cu acordul titularului acesteia. Cu toate acestea, titularul unei licențe exclusive poate iniția o astfel de procedură în cazul în care, după notificare, titularul mărcii nu introduce el însuși o acțiune în contrafacere într-un termen corespunzător.

(4)   Orice licențiat are dreptul de a interveni în procedura în contrafacere inițiată de titularul mărcii comunitare, pentru a obține repararea prejudiciului suferit.

(5)   La solicitarea uneia dintre părți, acordarea sau transferul unei licențe de marcă comunitară se înscrie în registru și se publică.

Articolul 23

Opozabilitate față de terți

(1)   Actele juridice privind o marcă comunitară, menționate la articolele 17, 19 și 22, sunt opozabile față de terți în toate statele membre numai după înscrierea în registru. Cu toate acestea, înaintea înscrierii, un astfel de act este opozabil față de terții care au dobândit drepturi asupra mărcii după data acestui act, dar care aveau cunoștință de act la data dobândirii drepturilor.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în cazul unei persoane care dobândește marca comunitară sau un drept asupra mărcii comunitare prin transferul întregii întreprinderi sau prin orice altă succesiune cu titlu universal.

(3)   Opozabilitatea față de terți a actelor juridice menționate la articolul 20 intră sub incidența legislației statului membru determinat în conformitate cu articolul 16.

(4)   Până la intrarea în vigoare în statele membre a normelor comune în domeniul falimentului, opozabilitatea față de terți a procedurii de faliment sau a unor proceduri similare intră sub incidența legislației statului membru în care o asemenea acțiune a fost deschisă pentru prima dată în înțelesul legislației interne sau al convențiilor care se aplică în acest domeniu.

Articolul 24

Cerere de înregistrare a mărcii comunitare ca obiect al dreptului de proprietate

Articolele 16-23 se aplică în cazul cererilor de înregistrare a mărcii comunitare.

TITLUL III

CEREREA DE ÎNREGISTRARE A MĂRCII COMUNITARE

SECȚIUNEA 1

DEPUNEREA CERERII ȘI CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ

Articolul 25

Depunerea cererii

(1)   Cererea de înregistrare a mărcii comunitare se depune, la alegerea solicitantului:

(a)

la Oficiu sau

(b)

la oficiul central în domeniul proprietății industriale al unui stat membru sau la Oficiul mărcilor din Benelux. O cerere astfel depusă produce aceleași efecte ca și cum ar fi fost depusă la Oficiu la aceeași dată.

(2)   Atunci când a fost depusă cererea la oficiul central în domeniul proprietății industriale dintr-un stat membru sau la Oficiul mărcilor din Benelux, oficiul în cauză ia toate măsurile necesare pentru a transmite cererea la Oficiul comunitar al mărcilor în termen de două săptămâni de la depunere. Oficiul respectiv poate reclama solicitantului o taxă care să nu depășească costul administrativ aferent primirii și transmiterii cererii.

(3)   Cererile menționate la alineatul (2) care ajung la Oficiu după expirarea termenului de o lună de la depunerea lor se consideră retrase.

(4)   După zece ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia întocmește un raport privind funcționarea sistemului de depunere a cererilor de înregistrare a mărcii comunitare, aducând propuneri care să modifice acest sistem, dacă este cazul.

Articolul 26

Condiții pe care cererea trebuie să le îndeplinească

(1)   O cerere de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să conțină:

(a)

o cerere pentru înregistrarea unei mărci comunitare;

(b)

datele care permit identificarea solicitantului;

(c)

lista produselor sau serviciilor pentru care se cere înregistrarea;

(d)

reproducerea mărcii.

(2)   Cererea de înregistrare a mărcii comunitare face obiectul plății unei taxe de depunere și, dacă este cazul, a unora sau mai multor taxe de clasificare.

(3)   O cerere de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de regulamentul de punere în aplicare menționat la articolul 140.

Articolul 27

Data de depunere

Data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare este aceea la care solicitantul a prezentat la Oficiu sau, în cazul în care cererea a fost depusă la oficiul central din domeniul proprietății industriale al unui stat membru sau la Oficiul mărcilor din Benelux, documente care să conțină elementele menționate la articolul 26 alineatul (1), sub rezerva plății taxei de depunere în termen de o lună de la data depunerii documentelor.

Articolul 28

Clasificare

Produsele și serviciile pentru care se depun mărci comunitare se clasifică conform clasificării prevăzute de regulamentul de punere în aplicare.

SECȚIUNEA 2

PRIORITATEA

Articolul 29

Dreptul de prioritate

(1)   Persoana care a depus în mod corespunzător o cerere de înregistrare a mărcii într-unul sau pentru unul dintre statele părți la Convenția de la Paris, ori succesorul său în drepturi, beneficiază, la depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare cu privire la aceleași produse sau servicii care sunt identice cu sau cuprinse în cele pentru care a fost depusă cererea, de un drept de prioritate în termen de șase luni de la data de depunere a primei cereri.

(2)   Se recunoaște că dă naștere dreptului de prioritate orice depozit având valoare de depozit național reglementar în temeiul legislației interne a statului în care a fost efectuată sau în temeiul acordurilor bilaterale ori multilaterale.

(3)   Prin depozit național reglementar se înțelege orice depozit considerat suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, indiferent de soluționarea acordată ulterior cererii în cauză.

(4)   Se consideră drept primă cerere, a cărei dată de depunere constituie momentul de la care se calculează termenul de prioritate, o cerere ulterioară depusă pentru aceeași marcă, pentru produse sau servicii identice și în sau pentru același stat ca o primă cerere anterioară, cu condiția ca această cerere anterioară, la data depunerii cererii ulterioare, să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă inspecției publice și fără să fi lăsat să subziste drepturi și cu condiția ca cererea respectivă să nu fi constituit deja temei pentru revendicarea dreptului de prioritate. Astfel, cererea anterioară nu mai poate să constituie temei pentru revendicarea dreptului de prioritate.

(5)   În cazul în care prima depunere s-a realizat într-un stat care nu este parte la Convenția de la Paris, alineatele (1)-(4) se aplică numai în măsura în care statul în cauză, conform unor constatări publicate, acordă, în temeiul unei prime depuneri efectuate la Oficiu, un drept de prioritate supus anumitor condiții și având efecte echivalente celor prevăzute de prezentul regulament.

Articolul 30

Revendicarea priorității

Solicitantul care dorește să se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior trebuie să prezinte o declarație de prioritate și o copie a cererii anterioare. În cazul în care limba cererii anterioare nu este una dintre limbile de lucru ale Oficiului, solicitantul trebuie să prezinte o traducere a cererii anterioare într-una dintre aceste limbi de lucru.

Articolul 31

Efect al dreptului de prioritate

Efectul dreptului de prioritate constă în aceea că data de prioritate este considerată a fi data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare, în scopul determinării anteriorității drepturilor.

Articolul 32

Valoarea de depozit național a cererii

Cererea de înregistrare a mărcii comunitare căreia i-a fost atribuită o dată de depunere are, în statele membre, valoarea de depozit național reglementar, luând în considerare, dacă este cazul, dreptul de prioritate invocat în susținerea cererii în cauză.

SECȚIUNEA 3

PRIORITATE DE EXPUNERE

Articolul 33

Prioritate de expunere

(1)   Dacă solicitantul unei mărci comunitare a prezentat, sub marca solicitată, produse sau servicii în cadrul unei expoziții internaționale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenției privind expozițiile internaționale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928 și revizuită ultima dată la 30 noiembrie 1972, acesta poate, cu condiția să depună cererea în termen de șase luni de la data primei prezentări a produselor sau serviciilor sub marca depusă, să se prevaleze, de la această dată, de un drept de prioritate în sensul articolului 31.

(2)   Orice solicitant care dorește să se prevaleze de prioritate în conformitate cu alineatul (1) trebuie, în condițiile stabilite prin regulamentul de punere în aplicare, să facă dovada că produsele sau serviciile au fost prezentate în cadrul expoziției sub marca depusă.

(3)   O prioritate de expunere acordată într-un stat membru sau într-o țară terță nu prorogă termenul de prioritate prevăzut la articolul 29.

SECȚIUNEA 4

REVENDICAREA SENIORITĂȚII MĂRCII NAȚIONALE

Articolul 34

Revendicarea seniorității mărcii naționale

(1)   Titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul înregistrării internaționale care produce efecte într-un stat membru, care depune o cerere pentru înregistrarea unei mărci identice ca marcă comunitară pentru produse sau servicii identice cu sau cuprinse în acelea pentru care a fost înregistrată o marcă anterioară, poate să se prevaleze pentru marca comunitară de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce privește statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.

(2)   În temeiul prezentului regulament, unicul efect al seniorității este faptul că, atunci când titularul mărcii comunitare renunță la marca anterioară sau o lasă să se stingă, este considerat ca beneficiind în continuare de aceleași drepturi pe care le-ar fi avut dacă marcă anterioară continua să fie înregistrată.

(3)   Senioritatea revendicată pentru marca comunitară se stinge atunci când titularul mărcii anterioare a cărei senioritate a fost revendicată este declarat decăzut din drepturi sau când această marcă este declarată nulă ori când renunță la aceasta înainte de înregistrarea mărcii comunitare.

Articolul 35

Revendicarea seniorității după înregistrarea mărcii comunitare

(1)   Titularul unei mărci comunitare care este titular al unei mărci anterioare identice, înregistrate într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux sau al unei mărci identice anterioare care a făcut obiectul unei înregistrări internaționale care produce efecte într-un stat membru, pentru produse sau servicii identice poate să se prevaleze de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce privește statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.

(2)   Se aplică articolul 34 alineatele (2) și (3).

TITLUL IV

PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE

SECȚIUNEA 1

EXAMINAREA CERERILOR

Articolul 36

Examinarea condițiilor privind depozitul

(1)   Oficiul examinează dacă:

(a)

cererea de înregistrare a mărcii comunitare îndeplinește condițiile pentru a-i fi acordată o dată de depozit în conformitate cu articolul 27;

(b)

cererea de înregistrare a mărcii comunitare îndeplinește condițiile prevăzute de regulamentul de punere în aplicare;

(c)

taxele pe categorie, atunci când este cazul, au fost achitate, în termenul stabilit.

(2)   În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii comunitare nu îndeplinește condițiile menționate la alineatul (1), Oficiul invită solicitantul să remedieze în termenul stabilit neregulile sau neefectuarea plății constatate.

(3)   În cazul în care neregulile sau neefectuarea plății constatate în temeiul alineatului (1) litera (a) nu sunt remediate în acest termen, cererea nu va fi considerată ca o cerere de înregistrare a mărcii comunitare. În cazul în care solicitantul se conformează invitației Oficiului, acesta din urmă acordă, ca dată de depunere a cererii, data la care s-au remediat neregulile sau neefectuarea plății constatate.

(4)   În cazul în care neregulile constatate în temeiul alineatului (1) litera (b) nu sunt remediate în termenul stabilit, Oficiul respinge cererea.

(5)   În cazul în care nu se remediază în termenul stabilit neefectuarea plății constatată în temeiul alineatului (1) litera (c), cererea se consideră a fi retrasă cu excepția cazului în care este evident ce categorie de produse sau servicii este destinată să fie acoperită de suma achitată.

(6)   Neîndeplinirea cerințelor privind revendicarea priorității atrage pierderea dreptului de prioritate pentru cerere.

(7)   Neîndeplinirea cerințelor privind revendicarea seniorității unei mărci naționale atrage pierderea acelui drept pentru cerere.

Articolul 37

Examinarea condițiilor privind calitatea titularului

(1)   În cazul în care, în temeiul articolului 5, solicitantul poate să nu fie titularul unei mărci comunitare, cererea se respinge.

(2)   Cererea nu poate fi respinsă înainte ca solicitantului să i se fi acordat posibilitatea de a-și retrage cererea sau de a-și prezenta observațiile.

Articolul 38

Examinarea motivelor absolute de refuz

(1)   În cazul în care o marcă este exclusă de la înregistrare în temeiul articolului 7, în ceea ce privește toate sau doar o parte dintre produsele sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii comunitare, cererea se respinge pentru aceste produse sau servicii.

(2)   Atunci când marca conține un element care este lipsit de caracter distinctiv și când includerea acestui element în marcă poate genera îndoieli cu privire la întinderea protecției mărcii, Oficiul poate cere ca o condiție pentru înregistrarea mărcii ca solicitantul să declare că nu va invoca nici un drept exclusiv asupra acestui element. Această declarație se publică împreună cu cererea sau cu înregistrarea mărcii comunitare, după caz.

(3)   Cererea nu poate fi respinsă înainte ca solicitantului să i se fi acordat posibilitatea de a-și retrage sau modifica cererea ori de a-și prezenta observațiile.

SECȚIUNEA 2

CERCETAREA

Articolul 39

Cercetarea

(1)   Atunci când Oficiul a acordat o dată de depozit unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare și când a constatat că solicitantul îndeplinește condițiile menționate la articolul 5, întocmește un raport de cercetare comunitară în care sunt menționate mărcile comunitare sau cererile de înregistrare a mărcii comunitare anterioare a căror existență a fost descoperită și care pot fi opuse, conform articolului 8, înregistrării mărcii comunitare care face obiectul cererii.

(2)   După acordarea unei date de depozit unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare, Oficiul transmite o copie serviciului central din domeniul proprietății industriale din toate statele membre care au comunicat Oficiului decizia de a efectua o cercetare în propriul lor registru de mărci pentru cererile de înregistrare a mărcii comunitare.

(3)   Fiecare dintre serviciile centrale din domeniul proprietății industriale menționate la alineatul (2) comunică Oficiului, în termen de trei luni de la data primirii unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare, un raport de cercetare, care fie menționează mărcile naționale anterioare sau cererile de înregistrare a mărcii naționale anterioare a căror existență a fost descoperită și care pot fi opuse, conform articolului 8, înregistrării mărcii comunitare care face obiectul cererii, fie constată că cercetarea nu a oferit nici un indiciu cu privire la astfel de drepturi.

(4)   Oficiul plătește o anumită sumă fiecărui serviciu central din domeniul proprietății industriale pentru fiecare raport de cercetare comunicat de acest serviciu conform alineatului (3). Această sumă, care este aceeași pentru fiecare serviciu central, se stabilește de către comitetul bugetar printr-o decizie luată cu o majoritate de trei pătrimi din reprezentanții statelor membre.

(5)   Oficiul comunică fără întârziere solicitantului unei mărci comunitare raportul de cercetare comunitară și rapoartele naționale de cercetare care i-au fost comunicate în termenul prevăzut la alineatul (3).

(6)   La publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, care nu poate să aibă loc înainte de expirarea unei perioade de o lună de la data la care Oficiul comunică solicitantului rapoartele de cercetare, Oficiul îi informează asupra publicării cererii de înregistrare a mărcii comunitare pe titularii mărcilor comunitare sau ai cererilor de înregistrare a mărcii comunitare anterioare menționate în raportul de cercetare comunitară.

(7)   La sfârșitul unei perioade de cinci ani de la data la care Oficiul a început să accepte depunerea de cereri, Comisia prezintă Consiliului un raport asupra funcționării sistemului de cercetare stabilit în prezentul articol, inclusiv plățile vărsate statelor membre în temeiul alineatului (4) și, dacă este cazul, propuneri de modificări corespunzătoare prezentului regulament pentru adaptarea sistemului de cercetare ținând seama de experiența dobândită și de evoluția tehnicilor de cercetare.

SECȚIUNEA 3

PUBLICAREA CERERII

Articolul 40

Publicarea cererii

(1)   În cazul în care condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de înregistrare a mărcii comunitare sunt respectate și în cazul în care termenul menționat la articolul 39 alineatul (6) a expirat, cererea se publică, în măsura în care aceasta nu este respinsă conform articolelor 37 și 38.

(2)   În cazul în care, după publicare, cererea este respinsă în conformitate cu articolele 37 și 38, se publică decizia de respingere atunci când este definitivă.

SECȚIUNEA 4

OBSERVAȚIILE TERȚILOR ȘI OPOZIȚIA

Articolul 41

Observații ale terților

(1)   Orice persoană fizică sau juridică, precum și orice grup sau organism care reprezintă fabricanți, producători, prestatori de servicii, comercianți sau consumatori pot depune, după publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, observații scrise la Oficiu, precizând motivele conform cărora ar trebui respinsă înregistrarea mărcii la Oficiu, în special în temeiul articolului 7. Aceștia nu dobândesc calitatea de părți în cadrul procedurii în fața Oficiului.

(2)   Observațiile menționate la alineatul (1) sunt notificate solicitantului, care poate formula comentarii la acestea.

Articolul 42

Opoziție

(1)   Se poate formula o opoziție la înregistrarea mărcii în termen de trei luni de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, pe motiv că marca ar trebui să fie respinsă la înregistrare în temeiul articolului 8:

(a)

în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatele (1) și (5), de către titularii mărcilor anterioare menționați la articolul 8 alineatul (2), precum și de către licențiații împuterniciți de către titularii acestor mărci;

(b)

în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (3), de către titularii mărcilor menționați de prezenta dispoziție;

(c)

în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (4), de către titularii mărcilor sau semnelor anterioare menționați de această dispoziție, precum și de persoanele autorizate, în temeiul dreptului intern aplicabil, să exercite aceste drepturi.

(2)   O opoziție la înregistrarea mărcii se poate, de asemenea, formula în condițiile stabilite la alineatul (1), în cazul publicării unei cereri modificate conform articolului 44 alineatul (2) a doua teză.

(3)   Opoziția trebuie formulată în scris și motivată. Aceasta nu se consideră ca formulată decât după achitarea taxei pentru opoziție. Într-un termen acordat de Oficiu, persoana care a formulat opoziția poate prezenta în susținerea acesteia fapte, dovezi și observații.

Articolul 43

Examinarea opoziției

(1)   În cursul examinării opoziției, Oficiul invită părțile, ori de câte ori este necesar, să prezinte, într-un termen pe care acesta îl acordă, observațiile asupra comunicărilor celorlalte părți sau ale Oficiului.

(2)   La cererea solicitantului, titularul unei mărci comunitare anterioare care a formulat opoziția aduce dovada că, în decursul a cinci ani ce preced publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări cu bună-credință în cadrul Comunității pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată și pe care se întemeiază opoziția, sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, deoarece la data respectivă marca anterioară fusese înregistrată cu cel puțin cinci ani în urmă. În absența unei astfel de dovezi, opoziția se respinge. În cazul în care marca comunitară anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată, în sensul examinării opoziției, decât pentru acea parte de produse sau servicii.

(3)   Alineatul (2) se aplică mărcilor naționale anterioare menționate la articolul 8 alineatul (2) litera (a), înțelegându-se că utilizarea lor în cadrul Comunității se înlocuiește cu utilizarea lor în statul membru în care marca națională anterioară este protejată.

(4)   În cazul în care consideră necesar, Oficiul invită părțile să ajungă la o înțelegere.

(5)   În cazul în care din examinarea opoziției reiese că marca este exclusă de la înregistrare pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este solicitată înregistrarea mărcii comunitare, cererea se respinge pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, se respinge opoziția.

(6)   Decizia de respingere a cererii se publică atunci când este definitivă.

SECȚIUNEA 5

RETRAGEREA, RESTRÂNGEREA ȘI MODIFICAREA CERERII

Articolul 44

Retragerea, restrângerea și modificarea cererii

(1)   Solicitantul poate să-și retragă oricând cererea de înregistrare a mărcii comunitare sau să restrângă lista produselor sau serviciilor pe care aceasta le conține. Atunci când cererea a fost deja publicată, retragerea sau restrângerea sunt de asemenea publicate.

(2)   Pe de altă parte, cererea de înregistrare a mărcii comunitare nu poate fi modificată, la cererea solicitantului, decât pentru a corecta numele și adresa solicitantului, greșelile de exprimare sau de transcriere sau erorile evidente, astfel încât o asemenea rectificare să nu modifice în mod substanțial marca sau să extindă lista de produse sau servicii. În cazul în care modificările privesc reprezentarea mărcii sau lista de produse sau servicii și în cazul în care aceste modificări sunt aduse după publicarea cererii, aceasta se publică astfel cum a fost modificată.

SECȚIUNEA 6

ÎNREGISTRAREA

Articolul 45

Înregistrare

Atunci când cererea respectă dispozițiile prezentului regulament și când nici o opoziție nu a fost formulată în termenul menționat la articolul 42 alineatul (1) sau când o opoziție a fost respinsă printr-o decizie definitivă, marca se înregistrează ca marcă comunitară, cu condiția ca taxa de înregistrare să fi fost achitată în termenul stabilit. Dacă nu s-a achitat taxa de înregistrare în termen, cererea se consideră retrasă.

TITLUL V

DURATA, REÎNNOIREA ȘI MODIFICAREA MĂRCII COMUNITARE

Articolul 46

Durata înregistrării

Durata înregistrării mărcii comunitare este de zece ani cu începere de la data depunerii cererii. Înregistrarea poate fi reînnoită, conform articolului 47, pentru perioade de zece ani.

Articolul 47

Reînnoire

(1)   Înregistrarea mărcii comunitare se reînnoiește la cererea titularului mărcii sau a oricărei alte persoane autorizate în mod expres de acesta, cu condiția ca taxele să fi fost achitate.

(2)   Oficiul îl informează în timp util pe titularul mărcii comunitare, precum și pe orice titular al unui drept înregistrat privind o marcă comunitară în ceea ce privește expirarea înregistrării, înaintea respectivei expirări. Absența acestei informări nu atrage răspunderea Oficiului.

(3)   Cererea de reînnoire trebuie prezentată în termen de șase luni, termen care expiră în ultima zi a lunii în cursul căreia încetează perioada de protecție. Taxele trebuie, de asemenea, achitate în acest termen. În caz contrar, cererea mai poate fi depusă, iar taxele achitate, într–un termen suplimentar de șase luni care începe să curgă a doua zi după termenul stabilit în primă etapă, sub rezerva achitării unei suprataxe în cursul termenului suplimentar respectiv.

(4)   În cazul în care cererea nu este prezentată, iar taxele nu sunt achitate decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca comunitară, înregistrarea nu se reînnoiește decât pentru acele produse sau servicii.

(5)   Reînnoirea produce efecte în ziua următoare datei de expirare a înregistrării. Reînnoirea se înregistrează.

Articolul 48

Modificarea

(1)   Marca comunitară nu se modifică în registru în perioada înregistrării, nici în cazul reînnoirii acesteia.

(2)   Cu toate acestea, dacă marca comunitară conține numele și adresa titularului, orice modificare a acestora, care nu aduce atingere în mod substanțial identității mărcii așa cum a fost înregistrată la origine, poate fi înregistrată la cererea titularului.

(3)   Publicarea înregistrării modificării conține o reproducere a mărcii comunitare modificate. Terții ale căror drepturi pot fi afectate de modificare pot contesta înregistrarea ei în termen de trei luni de la publicare.

TITLUL VI

RENUNȚAREA, DECĂDEREA ȘI NULITATEA

SECȚIUNEA 1

RENUNȚAREA

Articolul 49

Renunțare

(1)   Marca comunitară poate face obiectul unei renunțări pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.

(2)   Renunțarea se declară în scris la Oficiu de către titularul mărcii. Aceasta nu are efect decât după înregistrare.

(3)   Renunțarea se înregistrează numai cu acordul titularului unui drept înscris în registru. În cazul în care a fost înregistrată o licență, renunțarea se înscrie în registru numai dacă titularul mărcii dovedește că l-a informat pe licențiat cu privire la intenția sa de renunțare; înscrierea se face la expirarea termenului prevăzut de regulamentul de punere în aplicare.

SECȚIUNEA 2

CAUZELE DE DECĂDERE

Articolul 50

Cauze de decădere

(1)   Titularul mărcii comunitare este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:

(a)

în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări cu bună-credință în cadrul Comunității pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată și în cazul în care nu există motive întemeiate pentru neutilizare; totuși, nimeni nu poate pretinde ca titularul să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea acestei perioade și depunerea cererii sau a cererii reconvenționale, marca a făcut obiectul unei începeri sau unei reluări a utilizării cu bună-credință; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii sau a cererii reconvenționale, acest termen începând să curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea sau cererea reconvențională ar putea fi depusă;

(b)

în cazul în care marca a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, denumirea comercială obișnuită a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrată;

(c)

în cazul în care, în urma utilizării de către titularul mărcii sau cu consimțământul acestuia pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, marca poate induce în eroare publicul, în special în ceea ce privește natura, calitatea sau proveniența geografică a acestor produse sau servicii;

(d)

în cazul în care titularul mărcii nu mai îndeplinește condițiile stabilite la articolul 5.

(2)   În cazul în care cauza de decădere nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca comunitară a fost înregistrată, titularul nu este declarat decăzut din drepturi decât pentru produsele sau serviciile respective.

SECȚIUNEA 3

CAUZELE DE NULITATE

Articolul 51

Cauze de nulitate absolută

(1)   Se declară nulitatea mărcii comunitare, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:

(a)

atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 5 sau 7;

(b)

atunci când solicitantul era de rea-credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.

(2)   Atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), aceasta nu poate totuși să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

(3)   În cazul în care cauza de nulitate nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca comunitară a fost înregistrată, nulitatea mărcii nu poate fi declarată decât pentru produsele sau serviciile respective.

Articolul 52

Cauze de nulitate relativă

(1)   Marca comunitară este declarată nulă, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:

(a)

atunci când există o marcă anterioară menționată la articolul 8 alineatul (2) și când se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) sau (5) din prezentul articol;

(b)

atunci când există o marcă menționată la articolul 8 alineatul (3) și când se îndeplinesc condițiile menționate la acest alineat;

(c)

atunci când există un drept anterior menționat la articolul 8 alineatul (4) și când se îndeplinesc condițiile menționate la acest alineat.

(2)   Marca comunitară este, de asemenea, declarată nulă ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere, în cazul în care utilizarea ei poate fi interzisă în temeiul unui alt drept anterior, în special:

(a)

a unui drept la nume;

(b)

a unui drept la imagine;

(c)

a unui drept de autor;

(d)

a unui drept de proprietate industrială, conform dreptului intern care îi reglementează protecția.

(3)   Marca comunitară nu poate fi declarată nulă atunci când titularul unui drept menționat la alineatul (1) sau (2) își dă în mod expres consimțământul pentru înregistrarea acestei mărci înaintea depunerii cererii de declarare a nulității sau a cererii reconvenționale.

(4)   Titularul unuia dintre drepturile menționate la alineatul (1) sau (2), care a solicitat în prealabil declararea nulității mărcii comunitare sau a introdus o cerere reconvențională în cadrul unei acțiuni în contrafacere, nu poate să depună o nouă cerere de declarare a nulității sau să introducă o cerere reconvențională întemeiată pe un drept, altul decât cele pe care ar fi putut să le invoce în sprijinul primei cereri.

(5)   Se aplică articolul 51 alineatul (3).

Articolul 53

Limitare a drepturilor ca urmare a toleranței

(1)   Titularul unei mărci comunitare care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci comunitare ulterioare în cadrul Comunității, având cunoștință despre această utilizare, nu mai poate solicita declararea nulității și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, cu excepția cazului în care depunerea mărcii comunitare ulterioare a fost efectuată cu rea-credință.

(2)   Titularul unei mărci naționale anterioare menționate la articolul 8 alineatul (2) sau al unui alt semn anterior menționat la articolul 8 alineatul (4) care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci comunitare ulterioare în cadrul statului membru în care această marcă anterioară sau celălalt semn anterior este protejat, având cunoștință despre această utilizare, nu mai poate solicita declararea nulității și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pe baza mărcii anterioare sau a celuilalt semn anterior pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, decât dacă depunerea mărcii comunitare ulterioare nu a fost efectuată cu rea-credință.

(3)   În cazurile menționate la alineatul (1) sau (2), titularul mărcii comunitare ulterioare nu poate să se opună utilizării dreptului anterior, cu toate că acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii comunitare ulterioare.

SECȚIUNEA 4

EFECTELE DECĂDERII ȘI ALE NULITĂȚII

Articolul 54

Efecte ale decăderii și ale nulității

(1)   Se consideră că marca comunitară nu a avut, începând cu data depunerii cererii de decădere sau a cererii reconvenționale, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum titularul este declarat decăzut din drepturile sale în totalitate sau doar în parte. La cererea uneia dintre părți, prin hotărâre poate fi stabilită o dată anterioară la care a intervenit una dintre cauzele de decădere.

(2)   Se consideră că marca comunitară nu a avut, încă de la început, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum marca a fost declarată nulă în totalitate sau parțial.

(3)   Sub rezerva dispozițiilor interne referitoare fie la acțiunea în repararea prejudiciului cauzat din neglijența sau reaua-credință a titularului mărcii, fie îmbogățirea fără justă cauză, efectul retroactiv al decăderii sau al nulității mărcii nu aduce atingere:

(a)

hotărârilor pronunțate în acțiunile în contrafacere care au dobândit autoritate de lucru judecat și au fost executate înainte de pronunțarea hotărârii de decădere sau de nulitate;

(b)

contractelor încheiate anterior pronunțării hotărârii de decădere sau de nulitate, în măsura în care au fost executate înainte de pronunțarea hotărârii în cauză; cu toate acestea, în măsura în care circumstanțele justifică acest lucru, se poate solicita, din rațiuni de echitate, restituirea sumelor vărsate în temeiul contractului.

SECȚIUNEA 5

PROCEDURA DE DECĂDERE ȘI DE NULITATE ÎN FAȚA OFICIULUI

Articolul 55

Cerere de decădere și de declarare a nulității

(1)   Poate fi depusă la Oficiu o cerere de revocare sau de declarare a nulității mărcii comunitare:

(a)

în cazurile prevăzute la articolele 50 și 51, de către orice persoană fizică sau juridică, precum și de către orice grup ori organism constituit pentru a reprezenta interesele fabricanților, producătorilor, prestatorilor de servicii, comercianților sau consumatorilor și care, în termenii legislației care îi este aplicabilă, are capacitatea de a sta în justiție;

(b)

în cazurile prevăzute la articolul 52 alineatul (1), de către persoanele menționate la articolul 42 alineatul (1);

(c)

în cazurile prevăzute la articolul 52 alineatul (2), de către titularii drepturilor anterioare menționați de această dispoziție sau de către persoanele abilitate să exercite drepturile în discuție în temeiul legislației statului membru respectiv.

(2)   Cererea trebuie prezentată în scris și motivată. Cererea se consideră ca fiind introdusă numai după achitarea taxei.

(3)   Cererea de decădere sau de declarare a nulității este inadmisibilă în cazul în care o cerere având același obiect și aceeași cauză a fost soluționată între aceleași părți de către o instanță a unui stat membru, iar hotărârea respectivă a dobândit autoritate de lucru judecat.

Articolul 56

Examinarea cererii

(1)   În cursul examinării cererii de decădere sau de declarare a nulității, Oficiul invită părțile, ori de câte ori este necesar, să-și prezinte, în termenul alocat, observațiile referitoare la notificările pe care acesta le-a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părți.

(2)   La cererea titularului mărcii comunitare, titularul unei mărci comunitare anterioare, care este parte în procedura în nulitate, aduce dovada că, în cursul celor cinci ani care preced data cererii de declarare a nulității, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări cu bună-credință în cadrul Comunității pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată și pe care cererea de declarare a nulității se întemeiază ori că există motive întemeiate pentru neutilizare, atât timp cât la acea dată marca comunitară anterioară fusese înregistrată cu cel puțin cinci ani în urmă. În afară de aceasta, în cazul în care marca comunitară anterioară a fost înregistrată cu cel puțin cinci ani înaintea publicării cererii de înregistrare a mărcii comunitare, titularul mărcii comunitare anterioare aduce, de asemenea, dovada îndeplinirii, până la acea dată, a condițiilor prevăzute la articolul 43 alineatul (2). În cazul neprezentării acestei dovezi, cererea de declarare a nulității se respinge. În cazul în care marca comunitară anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată decât pentru acea parte de produse sau servicii, în scopul examinării cererii de declarare a nulității.

(3)   Alineatul (2) se aplică mărcilor naționale anterioare menționate la articolul 8 alineatul (2) litera (a), dat fiind că utilizarea în cadrul Comunității se înlocuiește cu utilizarea în statul membru în care este protejată marca națională anterioară.

(4)   În cazul în care consideră necesar, Oficiul poate invita părțile să ajungă la un acord.

(5)   În cazul în care din examinarea cererii de decădere sau de declarare a nulității reiese că ar fi trebuit să se respingă înregistrarea mărcii pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, titularul mărcii comunitare este declarat decăzut din drepturi sau nulitatea mărcii este declarată pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, cererea de decădere sau de declarare a nulității se respinge.

(6)   Hotărârea prin care se constată decăderea din drepturi a titularului mărcii comunitare sau nulitatea acesteia se înscrie în registru, atunci când aceasta este definitivă.

TITLUL VII

CĂI DE ATAC

Articolul 57

Hotărâri care pot fi supuse unei căi de atac

(1)   Deciziile examinatorilor, ale diviziilor de opoziție, ale diviziei administrației mărcilor și aspectelor juridice, precum și cele ale diviziilor de anulare pot fi supuse unei căi de atac. Calea de atac are efect suspensiv.

(2)   O hotărâre care nu pune capăt unei proceduri în privința uneia dintre părți nu poate fi supusă unei căi de atac decât după hotărârea finală, cu excepția cazului în care hotărârea respectivă nu prevede o cale de atac independentă.

Articolul 58

Persoane îndreptățite să introducă o cale de atac și să se constituie părți la procedură

Orice parte la o procedură care a avut drept rezultat o hotărâre poate introduce o cale de atac împotriva respectivei hotărâri, atât timp cât aceasta din urmă nu a fost pronunțată în favoarea sa. Celelalte părți la procedură sunt de drept părți la procedura căii de atac.

Articolul 59

Termen și formă

Calea de atac trebuie formulată în scris și depusă la Oficiu în termen de două luni de la data notificării hotărârii. Calea de atac se consideră ca fiind înaintată numai după achitarea taxei pentru calea de atac. În termen de patru luni de la data notificării hotărârii trebuie depus, în scris, un memoriu în care să se expună motivele de atac.

Articolul 60

Reexaminare preliminară

(1)   Dacă organul a cărui hotărâre este atacată consideră calea de atac admisibilă și întemeiată, trebuie să revină asupra hotărârii. Prezenta dispoziție nu se aplică atunci când procedura opune persoana care a introdus calea de atac unei alte părți.

(2)   Dacă nu se revine asupra hotărârii în termen de o lună de la data primirii memoriului în care sunt expuse motivele, calea de atac trebuie deferită imediat camerei de recurs, fără aviz asupra fondului.

Articolul 61

Examinarea căii de atac

(1)   În cazul în care calea de atac este admisibilă, camera de recurs cercetează dacă se poate pronunța asupra acesteia.

(2)   În cursul examinării căii de atac, camera de recurs invită părțile, ori de câte ori este necesar, să-și prezinte, în termenul alocat, observațiile referitoare la notificările pe care aceasta le-a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părți.

Articolul 62

Hotărârea privind calea de atac

(1)   În urma examenului de fond asupra căii de atac, camera de recurs se pronunță asupra acesteia. Aceasta poate fie să exercite competențele organului care a pronunțat hotărârea atacată, fie să retrimită cauza spre soluționare organului în cauză.

(2)   În cazul în care camera de recurs retrimite cauza spre soluționare organului care a pronunțat hotărârea atacată, acest organ este obligat să țină seama de considerentele și de dispozitivul hotărârii pronunțate de camera de recurs, cu condiția ca împrejurările cauzei să fi rămas aceleași.

(3)   Hotărârile camerelor de recurs produc efecte numai de la data expirării termenului menționat la articolul 63 alineatul (5) sau, dacă în acest termen a fost înaintată o acțiune în fața Curții de Justiție, de la data respingerii căii de atac în cauză.

Articolul 63

Acțiune în fața Curții de Justiție

(1)   Hotărârile camerelor de recurs prin care se pronunță asupra unei căi de atac pot forma obiectul unei acțiuni în fața Curții de Justiție.

(2)   Acțiunea se înaintează pe motive de necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea tratatului, nerespectarea dispozițiilor prezentului regulament sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere.

(3)   Curtea de Justiție are competența atât de a anula, cât și de a modifica hotărârea atacată.

(4)   Calea de atac este deschisă oricărei părți la procedura înaintea camerei de recurs, în măsura în care hotărârea nu fost pronunțată în favoarea sa.

(5)   Acțiunea se introduce în fața Curții de Justiție în termen de două luni de la data notificării hotărârii camerei de recurs.

(6)   Oficiul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii Curții de Justiție.

TITLUL VIII

MĂRCILE COMUNITARE COLECTIVE

Articolul 64

Mărci comunitare colective

(1)   Pot constitui mărci comunitare colective acele mărci comunitare astfel desemnate la data depunerii și destinate să facă distincție între produsele sau serviciile membrilor asociației titular ale acestora de cele ale altor întreprinderi. Pot depune mărci comunitare colective asociațiile de fabricanți, producători, prestatori de servicii sau comercianți care, în termenii legislației care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de drepturi și obligații de orice natură, să atribuie contracte sau să întocmească alte acte juridice și să stea în justiție, precum și persoanele juridice de drept public.

(2)   Prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c), pot constitui mărci comunitare colective în sensul alineatului (1) semne sau indicații care pot servi, în comerț, la desemnarea provenienței geografice a produselor sau serviciilor. O marcă colectivă nu autorizează titularul să interzică unui terț să utilizeze în comerț aceste semne sau indicații, atât timp cât această utilizare este făcută conform bunelor practici în domeniul industrial sau comercial; în special, o astfel de marcă nu poate fi opusă unui terț abilitat să folosească o denumire geografică.

(3)   Dispozițiile prezentului regulament se aplică mărcilor comunitare colective, cu excepția cazului în care articolele 65-72 prevăd altfel.

Articolul 65

Regulament de utilizare a mărcii

(1)   Solicitantul înregistrării unei mărci comunitare colective trebuie să prezinte un regulament de utilizare în termenul alocat.

(2)   Regulamentul de utilizare indică persoanele autorizate să utilizeze marca, condițiile de afiliere la asociație, precum și, în măsura în care există, condițiile de utilizare a mărcii, inclusiv sancțiunile. Regulamentul de utilizare a unei mărci menționate la articolul 64 alineatul (2) trebuie să autorizeze orice persoană ale cărei produse sau servicii provin din zona geografică respectivă să devină membră a asociației care este titular al mărcii.

Articolul 66

Respingerea cererii

(1)   Pe lângă motivele de respingere a unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare prevăzute la articolele 36 și 38, cererea de înregistrare a mărcii comunitare colective se respinge atunci când nu respectă dispozițiile articolului 64 sau ale articolului 65 sau când regulamentul de utilizare contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.

(2)   Cererea de înregistrare a mărcii comunitare colective se respinge și atunci când publicul riscă să fie indus în eroare în ceea ce privește caracterul sau semnificația mărcii și, mai ales, atunci când se poate să fie considerată a fi altceva decât o marcă colectivă.

(3)   Cererea nu se respinge în cazul în care solicitantul, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, îndeplinește cerințele prevăzute la alineatele (1) și (2).

Articolul 67

Observații ale terților

Pe lângă cazurile menționate la articolul 41, orice persoană sau grup menționat la acest articol poate adresa Oficiului observații scrise întemeiate pe un anumit motiv pentru care ar trebui respinsă cererea de înregistrare a mărcii comunitare colective, în temeiul articolului 66.

Articolul 68

Utilizarea mărcii

Utilizarea mărcii comunitare colective de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă respectă dispozițiile prezentului regulament, atât timp cât celelalte condiții cărora se supune utilizarea mărcii comunitare sunt respectate.

Articolul 69

Modificarea regulamentului de utilizare a mărcii

(1)   Titularul mărcii comunitare colective trebuie să transmită Oficiului orice regulament de utilizare modificat.

(2)   Modificarea nu se menționează în registru în cazul în care regulamentul de utilizare modificat nu respectă dispozițiile articolului 65 sau în cazul în care conține un motiv de respingere menționat la articolul 66.

(3)   Articolul 67 se aplică regulamentului de utilizare modificat.

(4)   În sensul punerii în aplicare a prezentului regulament, modificarea regulamentului de utilizare nu produce efecte decât de la data înscrierii în registru a mențiunii de modificare.

Articolul 70

Exercitarea acțiunii în contrafacere

(1)   Dispozițiile articolului 22 alineatele (3) și (4) privind drepturile licențiaților se aplică oricărei persoane abilitate să utilizeze o marcă comunitară colectivă.

(2)   Titularul unei mărci comunitare colective poate cere, în numele persoanelor abilitate să utilizeze marca, repararea prejudiciului suferit de acestea în urma utilizării neautorizate a mărcii.

Articolul 71

Cauze de decădere

În afara cauzelor de decădere prevăzute la articolul 50, titularul mărcii comunitare colective este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere atunci când:

(a)

titularul nu ia măsuri corespunzătoare în vederea prevenirii unei utilizări a mărcii care nu ar fi compatibilă cu condițiile de utilizare prevăzute de regulamentul de utilizare, a cărui modificare, dacă este cazul, a fost menționată în registru;

(b)

modul în care marca a fost utilizată de către titular a avut drept consecință posibilitatea ca aceasta să inducă consumatorul în eroare în sensul articolului 66 alineatul (2);

(c)

modificarea regulamentului de utilizare a fost menționată de către titular în registru, contrar dispozițiilor articolului 69 alineatul (2), cu excepția cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare, condițiile stabilite de aceste dispoziții.

Articolul 72

Cauze de nulitate

Pe lângă cauzele de nulitate prevăzute la articolele 51 și 52, marca comunitară colectivă este declarată nulă ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere atunci când a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 66, cu excepția cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, cerințele stabilite de aceste dispoziții.

TITLUL IX

DISPOZIȚII DE PROCEDURĂ

SECȚIUNEA 1

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 73

Motivarea hotărârilor

Hotărârile Oficiului sunt motivate. Acestea nu se pot întemeia decât pe motive sau dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații.

Articolul 74

Examinarea din oficiu a faptelor

(1)   În cursul procedurii, Oficiul procedează la examinarea din oficiu a faptelor; cu toate acestea, în cazul unei proceduri privind motivele relative de respingere a înregistrării, examinarea este limitată la motivele invocate și la cererile introduse de părți.

(2)   Oficiul poate să nu ia în considerare faptele pe care părțile nu le-au invocat sau dovezile pe care nu le-au furnizat în timp util.

Articolul 75

Procedură orală

(1)   Oficiul recurge la procedura orală fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre părțile la procedură, cu condiția ca acest lucru să fie considerat util.

(2)   Procedura orală în fața examinatorilor, divizia de opoziție și divizia administrativă a mărcilor și problemelor juridice nu este publică.

(3)   Procedura orală, inclusiv pronunțarea hotărârii, este publică în fața diviziei de anulare și a camerelor de recurs, cu excepția cazului în care există o hotărâre contrară a instanței sesizate, caz în care publicitatea ar putea prezenta, în special pentru o parte la procedură, inconveniente grave și nejustificate.

Articolul 76

Probațiune

(1)   În cadrul oricărei proceduri în fața Oficiului, se pot administra în special următoarele mijloace de probă:

(a)

ascultarea părților;

(b)

solicitarea de informații;

(c)

prezentarea de documente și de mijloace de probă;

(d)

ascultarea martorilor;

(e)

expertiza;

(f)

declarațiile scrise date sub jurământ sau în mod solemn sau cu efect echivalent în conformitate cu legislația statului în care sunt făcute.

(2)   Serviciul sesizat poate însărcina pe unul dintre membrii acestuia să procedeze la administrarea mijloacelor de probă.

(3)   În cazul în care Oficiul consideră necesar ca o parte, un martor sau un expert să depună mărturie orală, acesta invită persoana în cauză să se înfățișeze înaintea sa.

(4)   Părțile sunt informate în legătură cu ascultarea unui martor sau a unui expert în fața Oficiului. Acestea au dreptul de a fi prezente și de a pune întrebări martorului sau expertului.

Articolul 77

Notificare

Oficiul notifică din oficiu toate hotărârile și invitațiile de a se înfățișa înaintea sa, precum și comunicările care determină curgerea unui termen sau a căror notificare este prevăzută de alte dispoziții ale prezentului regulament sau ale regulamentului de punere în aplicare sau este dispusă de către președintele Oficiului.

Articolul 78

Restitutio in integrum

(1)   Solicitantul înregistrării sau titularul unei mărci comunitare sau orice altă parte la o procedură în fața Oficiului care, deși a dat dovadă de întreaga prudență impusă de circumstanțe, nu a fost în măsură să respecte un termen prevăzut de Oficiu, este repus în drepturi, la cerere, în cazul în care obstrucționarea a avut drept consecință directă, în temeiul dispozițiilor prezentului regulament, pierderea unui drept sau pierderea unei căi de atac.

(2)   Cererea trebuie prezentată în scris în termen de două luni de la încetarea obstrucționării. În același termen trebuie îndeplinit actul nerealizat. Cererea nu este admisibilă decât într-un termen de un an de la data expirării termenului nerespectat. În caz de neprezentare a cererii de reînnoire a înregistrării sau de neplată a unei taxe de reînnoire, termenul suplimentar de șase luni prevăzut la articolul 47 alineatul (3) a treia teză se deduce din perioada de un an.

(3)   Cererea trebuie motivată și să indice faptele și motivele invocate în sprijinul său. Aceasta nu se consideră depusă decât după achitarea taxei de restitutio in integrum.

(4)   Organul care are competența de a statua în ceea ce privește actul neîndeplinit se pronunță asupra cererii.

(5)   Dispozițiile prezentului articol nu se aplică termenelor prevăzute la alineatul (2), precum și la articolul 29 alineatul (1) sau la articolul 42 alineatul (1).

(6)   Atunci când solicitantul înregistrării sau titularul unei mărci comunitare este repus în drepturi, acesta nu-și poate invoca drepturile împotriva unui terț care, de bună-credință, pe parcursul perioadei cuprinse între pierderea dreptului asupra cererii sau a mărcii comunitare și publicarea mențiunii privind repunerea în drepturi, a introdus pe piață produse sau a prestat servicii sub un semn identic sau similar cu marca comunitară.

(7)   Terțul care poate să se prevaleze de dispozițiile alineatului (6) poate formula terță opoziție împotriva hotărârii de repunere în drepturi a solicitantului sau a titularului unei mărci comunitare, în termen de două luni de la data publicării mențiunii de repunere în drepturi.

(8)   Prezentul articol nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a acorda restitutio in integrum în ceea ce privește termenele prevăzute de prezentul regulament și care trebuie să fie respectate în fața autorităților statului în cauză.

Articolul 79

Trimitere la principiile generale

În absența unei dispoziții de procedură în prezentul regulament, în regulamentul de punere în aplicare, în regulamentul privind taxele sau în regulamentul de procedură al camerelor de recurs, Oficiul ia în considerare principiile general admise în domeniu în statele membre.

Articolul 80

Încetarea obligațiilor financiare

(1)   Dreptul Oficiului de a solicita achitarea taxelor se prescrie în termen de patru ani de la sfârșitul anului calendaristic în cursul căruia taxa a devenit exigibilă.

(2)   Drepturile împotriva Oficiului în ceea ce privește restituirea taxelor sau sumele percepute excedentar de către acesta cu ocazia achitării taxelor se prescriu în patru ani de la sfârșitul anului calendaristic în cursul căruia a luat naștere dreptul.

(3)   Termenul prevăzut la alineatele (1) și (2) se întrerupe, în cazul menționat la alineatul (1), printr-o invitație de a achita taxa și, în cazul menționat la alineatul (2), printr-o solicitare scrisă de a invoca dreptul în cauză. Termenul menționat reîncepe să curgă de la data întreruperii sale; expiră la sfârșitul unei perioade de șase ani calculată începând cu sfârșitul anului calendaristic în cursul căruia a început să fie calculat inițial, cu excepția cazului în care a fost intentată o acțiune în justiție în vederea valorificării dreptului în cauză; în acest caz, termenul expiră cel mai devreme la încheierea unei perioade de un an calculată de la data la care hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat.

SECȚIUNEA 2

CHELTUIELI

Articolul 81

Repartizarea cheltuielilor

(1)   Partea care pierde într-o procedură de opoziție, de decădere, în nulitate sau într-o cale de atac suportă taxele pretinse de cealaltă parte, precum și, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 115 alineatul (6), toate cheltuielile pretinse de aceasta indispensabile pentru desfășurarea procedurilor, inclusiv cheltuielile de deplasare, de ședere și remunerația unui agent, consilier sau avocat, în limita tarifelor stabilite pentru fiecare categorie de cheltuieli, în condițiile prevăzute de regulamentul de punere în aplicare.

(2)   Cu toate acestea, în măsura în care părțile cad în pretenții în privința unuia sau mai multor capete de cerere sau în măsura în care echitatea impune acest lucru, divizia de opoziție, divizia de anulare sau camera de recurs decide o repartizare diferită a cheltuielilor.

(3)   Partea care pune capăt unei proceduri prin retragerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, a opoziției, a cererii de decădere sau a cererii în nulitate ori a căii de atac, prin faptul că nu-și reînnoiește înregistrarea mărcii comunitare sau prin faptul că renunță la aceasta, suportă taxele, precum și cheltuielile pretinse de cealaltă parte în condițiile prevăzute la alineatele (1) și (2).

(4)   Dacă nu se pronunță o hotărâre într-o anumită cauză, divizia de opoziție, divizia de anulare sau camera de recurs are competența de a decide modul de repartizare a cheltuielilor.

(5)   Atunci când părțile stabilesc, în fața diviziei de opoziție, a diviziei de anulare sau a camerei de recurs un acord asupra cheltuielilor, diferit de cel ce rezultă din aplicarea alineatelor precedente, instanța respectivă ia act de acest acord.

(6)   La cerere, grefa diviziei de opoziție sau a diviziei de anulare ori a camerei de recurs stabilește valoarea cheltuielilor care trebuie rambursate în temeiul alineatelor precedente. Această sumă poate, în urma unei cereri prezentate în termenul prevăzut, să fie revizuită printr-o hotărâre a diviziei de opoziție sau a diviziei de anulare sau a camerei de recurs.

Articolul 82

Executarea hotărârilor de stabilire a valorii cheltuielilor

(1)   Orice hotărâre definitivă a Oficiului care stabilește valoarea cheltuielilor constituie titlu executoriu.

(2)   Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă aflate în vigoare în statul pe teritoriul căruia aceasta are loc. Hotărârea este investită cu formulă executorie, fără să fie necesar alt control în afara celui de verificare a autenticității titlului, de către autoritatea națională pe care guvernul fiecăruia dintre statele membre o desemnează în acest sens și pe care o face cunoscută Oficiului și Curții de Justiție.

(3)   După îndeplinirea acestor formalități la cererea părții interesate, aceasta poate continua executarea silită prin sesizarea directă a organismului competent, în conformitate cu legislația internă.

(4)   Executarea silită nu poate fi suspendată decât în temeiul unei hotărâri a Curții de Justiție. Cu toate acestea, controlul regularității măsurilor de executare este de competența instanțelor statului membru în cauză.

SECȚIUNEA 3

INFORMAREA PUBLICULUI ȘI A AUTORITĂȚILOR STATELOR MEMBRE

Articolul 83

Registrul mărcilor comunitare

Oficiul ține un registru, denumit Registrul mărcilor comunitare, în care apar mențiunile a căror înregistrare sau înscriere este prevăzută de prezentul regulament sau de regulamentul de punere în aplicare. Registrul este deschis consultării publice.

Articolul 84

Consultare publică

(1)   Dosarele referitoare la cererile de înregistrare a mărcilor comunitare care nu au fost încă publicate nu pot fi deschise spre consultare publică decât cu acordul solicitantului.

(2)   Orice persoană care dovedește că solicitantul înregistrării unei mărci comunitare a afirmat că după înregistrarea mărcii se va prevala de aceasta împotriva sa poate consulta dosarul înainte de publicarea cererii și fără acordul solicitantului.

(3)   După publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, dosarele acestei cereri și ale mărcii pe care a solicitat-o pot, la cerere, să fie deschise consultării publice.

(4)   Cu toate acestea, atunci când dosarele sunt deschise consultării publice în conformitate cu alineatul (2) sau (3), anumite elemente din dosar pot fi excluse în conformitate cu dispozițiile regulamentului de punere în aplicare.

Articolul 85

Publicații periodice

Oficiul publică periodic:

(a)

un Buletin al Mărcilor Comunitare care conține mențiunile în registrul mărcilor comunitare, precum și toate celelalte mențiuni a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de regulamentul de punere în aplicare;

(b)

un Jurnal Oficial care conține comunicările și informațiile de ordin general ale președintelui Oficiului, precum și orice alte informații privind prezentul regulament și aplicarea sa.

Articolul 86

Cooperare administrativă

Cu excepția unor dispoziții contrare ale prezentului regulament sau prevăzute de legislațiile interne, Oficiul și instanțele sau alte autorități competente ale statelor membre își oferă asistență reciprocă, la cerere, comunicându-și informații și dosare. Atunci când Oficiul comunică dosarele instanțelor, ministerelor publice sau serviciilor centrale din domeniul proprietății industriale, comunicarea în cauză nu se supune restricțiilor prevăzute la articolul 84.

Articolul 87

Schimb de publicații

(1)   Oficiul și serviciile centrale din domeniul proprietății industriale ale statelor membre își expediază, la cerere, pentru propriul uz și gratuit, unul sau mai multe exemplare din publicațiile proprii respective.

(2)   Oficiul poate încheia acorduri privind schimbul sau expedierea publicațiilor.

SECȚIUNEA 4

REPREZENTAREA

Articolul 88

Principii generale referitoare la reprezentare

(1)   Sub rezerva dispozițiilor alineatului (2), nimeni nu este obligat să fie reprezentat în fața Oficiului.

(2)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (3) a doua teză, persoanele fizice sau juridice care nu au nici domiciliul, nici sediul, nici unitatea industrială sau comercială efectivă și funcțională în cadrul Comunității trebuie să fie reprezentate în fața Oficiului, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1), în orice procedură instituită de prezentul regulament, cu excepția depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare; regulamentul de punere în aplicare poate prevedea și alte excepții.

(3)   Persoanele fizice sau juridice care au domiciliul sau sediul sau o unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională în cadrul Comunității pot acționa, în fața Oficiului, prin mijlocirea unui angajat care trebuie să depună la Oficiu o procură semnată care trebuie anexată la dosar și ale cărei modalități sunt prevăzute de regulamentul de punere în aplicare. Angajatul unei persoane juridice menționate de prezentul alineat poate acționa, de asemenea, în numele altor persoane juridice legate din punct de vedere economic de respectiva persoană, chiar dacă aceste persoane juridice nu au nici domiciliul, nici sediul, nici vreo unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională în cadrul Comunității.

Articolul 89

Reprezentare profesională

(1)   Reprezentarea persoanelor fizice sau juridice în fața Oficiului poate fi realizată numai:

(a)

de către orice avocat care are dreptul să profeseze pe teritoriul unuia dintre statele membre și care are domiciliul profesional în cadrul Comunității, în măsura în care poate acționa în statul respectiv în calitate de mandatar în domeniul mărcilor sau

(b)

de către mandatarii autorizați, înscriși pe o listă ținută în acest scop de către Oficiu.

Reprezentanții în fața Oficiului prezintă acestuia o procură semnată care trebuie anexată la dosar și ale cărei modalități sunt prevăzute de regulamentul de punere în aplicare.

(2)   Pe lista mandatarilor autorizați poate fi înscrisă orice persoană fizică care:

(a)

are cetățenia unuia dintre statele membre;

(b)

are domiciliul profesional sau locul de muncă în cadrul Comunității;

(c)

este împuternicită să reprezinte, în domeniul mărcilor, persoane fizice sau juridice în fața serviciului central din domeniul proprietății industriale al unui stat membru pe teritoriul căruia are domiciliul profesional sau locul de muncă. Atunci când, în acel stat, împuternicirea nu este condiționată de deținerea unei calificări profesionale speciale, persoanele care solicită să fie înscrise pe lista Oficiului care acționează în domeniul mărcilor în fața serviciului central din domeniul proprietății industriale din statul respectiv trebuie să fi activat în mod curent timp de cel puțin cinci ani. Cu toate acestea, sunt exceptate de la prezenta condiție de exercitare a profesiei persoanele a căror calificare profesională poate garanta, în domeniul mărcilor, reprezentarea unor persoane fizice sau juridice în fața serviciului central din domeniul proprietății industriale al unuia din statele membre, este recunoscută oficial în conformitate cu reglementările stabilite de acest stat.

(3)   Înscrierea se face în urma unei cereri însoțite de o atestare din partea serviciului central din domeniul proprietății industriale al statului membru respectiv, cu mențiunea că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (2).

(4)   Președintele Oficiului poate acorda o derogare:

(a)

de la cerința prevăzută la alineatul (2) litera (c) a doua teză, atunci când solicitantul face dovada că a dobândit calificarea necesară într-un alt mod;

(b)

de la cerința prevăzută la alineatul (2) litera (a), în anumite circumstanțe speciale.

(5)   Regulamentul de punere în aplicare definește condițiile în care o persoană poate fi radiată de pe lista mandatarilor autorizați.

TITLUL X

COMPETENȚA ȘI PROCEDURA ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ACȚIUNILE ÎN JUSTIȚIE ÎN DOMENIUL MĂRCILOR COMUNITARE

SECȚIUNEA 1

APLICAREA CONVENȚIEI DE EXECUTARE

Articolul 90

Aplicarea convenției de executare

(1)   Dacă prezentul regulament nu prevede altfel, dispozițiile Convenției privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Bruxelles la 27 septembrie 1968, astfel cum a fost modificată prin convențiile privind aderarea la această convenție a statelor aderente la Comunitatea Europeană, ansamblul acestei convenții și al convențiilor de aderare fiind denumit „convenția de executare”, se aplică procedurilor privind mărcile comunitare și cererile de înregistrare a mărcii comunitare, precum și procedurilor privind acțiunile simultane sau succesive intentate pe baza mărcilor comunitare și a mărcilor naționale.

(2)   În ceea ce privește procedurile ce rezultă în urma acțiunilor și cererilor prevăzute la articolul 92:

(a)

articolul 2, articolul 4, articolul 5 alineatele (1), (3), (4) și (5) și articolul 24 din convenția de executare nu se aplică;

(b)

articolele 17 și 18 din convenția respectivă se aplică în limitele prevăzute la articolul 93 alineatul (4) din prezentul regulament;

(c)

dispozițiile titlului II din prezenta convenție care se aplică persoanelor cu domiciliul într-un stat membru se aplică de asemenea persoanelor care nu au domiciliul într-un stat membru, dar care au o unitate în acel stat.

SECȚIUNEA 2

LITIGII PRIVIND CONTRAFACEREA ȘI VALIDITATEA MĂRCILOR COMUNITARE

Articolul 91

Instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare

(1)   Statele membre desemnează pe teritoriul lor un număr cât mai limitat posibil de instanțe naționale de primul și al doilea grad de jurisdicție, denumite în continuare „instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare”, care au sarcina de a îndeplini funcțiile atribuite de prezentul regulament.

(2)   Fiecare stat membru comunică Comisiei, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, o listă a instanțelor competente în domeniul mărcilor comunitare, conținând o mențiune privind denumirea și competența teritorială a acestora.

(3)   Statul membru în cauză comunică imediat Comisiei orice schimbare survenită după comunicarea listei menționate la alineatul (2) și referitoare la numărul, denumirea sau competența teritorială a instanțelor în cauză.

(4)   Comisia notifică statelor membre informațiile prevăzute la alineatele (2) și (3) și publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(5)   Atât timp cât un stat membru nu a procedat la comunicarea prevăzută la alineatul (2), orice procedură care rezultă dintr-o acțiune sau cerere menționată la articolul 92 și în privința căreia instanțele statului respectiv au competența de a aplica dispozițiile articolului 93, este prezentată în fața instanței acelui stat care ar avea competența teritorială și de atribuire în cazul în care ar fi vorba de o procedură referitoare la o marcă națională înregistrată în statul respectiv.

Articolul 92

Competență în domeniul contrafacerii și validității

Instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare au competență exclusivă:

(a)

în materia acțiunilor în contrafacere și – în cazul în care dreptul intern o permite – în materia acțiunilor privind posibila contrafacere a unei mărci comunitare;

(b)

în materia acțiunilor în constatarea inexistenței unei contrafaceri, dacă sunt prevăzute de dreptul intern;

(c)

în materia acțiunilor intentate ca urmare a faptelor menționate la articolul 9 alineatul (3) a doua teză;

(d)

în materia cererilor reconvenționale de decădere sau în nulitatea mărcii comunitare menționate la articolul 96.

Articolul 93

Competență internațională

(1)   Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, precum și a dispozițiilor convenției de executare aplicabile în temeiul articolului 90, procedurile care rezultă din acțiunile și cererile prevăzute la articolul 92 sunt aduse în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia are domiciliul pârâtul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul într-unul dintre statele membre, în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia are o unitate.

(2)   În cazul în care pârâtul nu are nici domiciliul, nici unitatea pe teritoriul unui stat membru, aceste proceduri sunt aduse în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia are domiciliul reclamantul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul într-unul dintre statele membre, în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia are o unitate.

(3)   În cazul în care nici reclamantul, nici pârâtul nu au un astfel de domiciliu sau o astfel de unitate, procedurile în cauză sunt aduse în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia se află sediul Oficiului.

(4)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatelor (1), (2) și (3):

(a)

se aplică articolul 17 din convenția de executare, în cazul în care părțile convin că este de competența unei alte instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare;

(b)

se aplică articolul 18 din această convenție, în cazul în care pârâtul compare în fața unei alte instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare.

(5)   Procedurile care rezultă din acțiunile și cererile menționate la articolul 92, cu excepția acțiunilor în constatarea inexistenței unei contrafaceri a unei mărci comunitare, pot, de asemenea, să fie aduse în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia a fost săvârșită fapta de contrafacere sau a fost semnalat pericolul de contrafacere sau pe teritoriul căruia s-a săvârșit o faptă menționată la articolul 9 alineatul (3) a doua teză.

Articolul 94

Întinderea competenței

(1)   O instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare a cărei competență se întemeiază pe articolul 93 alineatele (1)-(4) are competența de a hotărî asupra:

faptelor de contrafacere comise sau asupra pericolelor de contrafacere existente pe teritoriul oricărui stat membru;

faptelor menționate la articolul 9 alineatul (3) a doua teză, comise pe teritoriul oricărui stat membru.

(2)   O instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare a cărei competență se întemeiază pe articolul 93 alineatul (5) are competența de a hotărî numai în privința faptelor comise sau asupra pericolelor de contrafacere existente pe teritoriul statului membru în care este situată această instanță.

Articolul 95

Prezumția de validitate – Apărare pe fond

(1)   Instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare consideră marca comunitară valabilă, în afară de cazul în care pârâtul îi contestă validitatea printr-o cerere reconvențională de decădere sau în nulitate.

(2)   Validitatea unei mărci comunitare nu poate fi contestată printr-o acțiune în constatarea inexistenței unei contrafaceri.

(3)   În acțiunile menționate la articolul 92 literele (a) și (c), excepția de decădere sau de nulitate a mărcii comunitare, prezentată pe o altă cale decât cererea reconvențională, este admisibilă în măsura în care pârâtul pune în evidență că titularul mărcii comunitare ar putea fi decăzut din drepturi pentru utilizare insuficientă sau că marca ar putea fi declarată nulă pentru motivul existenței unui drept anterior al pârâtului.

Articolul 96

Cerere reconvențională

(1)   Cererea reconvențională de decădere sau în nulitate nu se poate întemeia decât pe motivele de decădere sau de nulitate prevăzute de prezentul regulament.

(2)   O instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare respinge o cerere reconvențională de decădere sau în nulitate, în cazul în care o hotărâre a Oficiului între aceleași părți cu privire la o cerere având același obiect și aceeași cauză a devenit deja definitivă.

(3)   În cazul în care cererea reconvențională este introdusă într-un litigiu în care titularul mărcii nu este încă parte, acesta este informat și poate să intervină în litigiu conform condițiilor prevăzute de dreptul intern.

(4)   Instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare în fața căreia a fost introdusă o cerere reconvențională de decădere sau în nulitatea mărcii comunitare comunică Oficiului data la care a fost introdusă această cerere reconvențională. Oficiul înscrie acest fapt în registrul mărcilor comunitare.

(5)   Se aplică dispozițiile articolului 56 alineatele (3), (4), (5) și (6).

(6)   Atunci când o instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare a pronunțat o hotărâre, învestită cu autoritate de lucru judecat cu privire la o cerere reconvențională de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare, se transmite Oficiului o copie a hotărârii. Orice parte poate cere informații cu privire la această transmitere. Oficiul înscrie în registrul mărcilor comunitare mențiunea hotărârii în condițiile prevăzute de regulamentul de punere în aplicare.

(7)   Instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare, sesizată printr-o cerere reconvențională de decădere sau în nulitate, poate să amâne pronunțarea hotărârii asupra cererii titularului mărcii comunitare și după ascultarea celorlalte părți și invitarea pârâtului pentru a prezenta Oficiului o cerere de decădere sau în nulitate într-un termen acordat. în cazul în care cererea respectivă nu este prezentată în acest termen, procedura își urmează cursul; cererea reconvențională este considerată retrasă. Se aplică articolul 100 alineatul (3).

Articolul 97

Legislație aplicabilă

(1)   Instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare aplică dispozițiile prezentului regulament.

(2)   Pentru toate aspectele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică dreptul său intern, inclusiv dreptul său internațional privat.

(3)   Cu excepția cazurilor în care prezentul regulament prevede altfel, instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică normele de procedură aplicabile aceluiași tip de acțiuni privind o marcă națională în statul membru pe teritoriul căruia este situată instanța respectivă.

Articolul 98

Sancțiuni

(1)   Atunci când o instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare constată că pârâtul a contrafăcut sau există riscul să contrafacă o marcă comunitară, aceasta dispune, cu excepția cazului în care există motive temeinice care o determină să nu acționeze astfel, printr-o ordonanță prin care i se interzice pârâtului să-și continue actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere. De asemenea, în conformitate cu legislația internă, ia măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestei interdicții.

(2)   Pe de altă parte, instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică legislația statului membru, inclusiv dreptul internațional privat, în care au fost comise actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere.

Articolul 99

Măsuri provizorii și conservatorii

(1)   Pot fi solicitate autorităților judiciare, inclusiv instanțelor competente în domeniul mărcilor comunitare, ale statului respectiv, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare a unui alt stat membru are competență pentru a cunoaște fondul, măsurile provizorii și conservatorii prevăzute de legislația unui stat membru în ceea ce privește o marcă națională, în cazul unei mărci comunitare sau al unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare.

(2)   O instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare a cărei competență se întemeiază pe dispozițiile articolului 93 alineatul (1), (2), (3) sau (4) are competența să dispună măsuri provizorii și conservatorii care, sub rezerva oricărei proceduri impuse în scopul recunoașterii și executării conform titlului III din convenția de executare, se aplică pe teritoriul oricărui stat membru. Această competență este exclusivă.

Articolul 100

Norme speciale în materie de conexitate

(1)   Cu excepția cazului în care există motive întemeiate pentru a continua procedura, o instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare sesizată printr-o acțiune menționată la articolul 92, cu excepția unei acțiuni în constatarea inexistenței contrafacerii, suspendă pronunțarea din proprie inițiativă după audierea părților sau la cererea uneia dintre părți și după audierea celorlalte părți, atunci când validitatea mărcii comunitare este deja contestată printr-o cerere reconvențională în fața unei alte instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare sau atunci când s-a depus deja la Oficiu o cerere de revocare sau în nulitate.

(2)   Cu excepția cazului în care nu există motive speciale de a continua procedura, Oficiul sesizat printr-o cerere de revocare sau în nulitate suspendă pronunțarea din proprie inițiativă, după audierea părților sau la cererea uneia dintre părți și după audierea celorlalte părți, atunci când validitatea mărcii este contestată printr-o cerere reconvențională în fața unei instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare. Cu toate acestea, dacă una dintre părțile la procedura în fața instanței competente în domeniul mărcilor comunitare solicită acest lucru, instanța poate, după audierea celorlalte părți la această procedură, să suspende procedura. În acest caz, Oficiul continuă procedura pendinte în fața sa.

(3)   Instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare care suspendă pronunțarea poate să dispună măsuri provizorii și conservatorii pe durata suspendării.

Articolul 101

Competența instanțelor de al doilea grad de jurisdicție competente în domeniul mărcilor comunitare – Recurs în anulare

(1)   Hotărârile instanțelor de prim grad de jurisdicție competente în domeniul mărcilor comunitare, pronunțate în procedurile care rezultă din acțiunile și din cererile menționate la articolul 92, pot fi atacate cu recurs în fața instanțelor de al doilea grad de jurisdicție competente în domeniul mărcilor comunitare.

(2)   Condițiile în care se poate intenta un recurs în fața unei instanțe de al doilea grad de jurisdicție competente în domeniul mărcilor comunitare sunt stabilite de legislația internă a statului membru pe teritoriul căruia este situată instanța respectivă.

(3)   Hotărârilor instanțelor de al doilea grad de jurisdicție competente în domeniul mărcilor comunitare li se aplică dispozițiile interne privind recursul în anulare.

SECȚIUNEA 3

ALTE LITIGII PRIVIND MĂRCILE COMUNITARE

Articolul 102

Dispoziții suplimentare privind competența instanțelor naționale, altele decât cele competente în domeniul mărcilor comunitare

(1)   În statul membru ale cărui instanțe sunt competente în conformitate cu articolul 90 alineatul (1), alte acțiuni decât cele menționate la articolul 92 sunt aduse în fața instanțelor care ar avea competență teritorială și de atribuire, în cazul în care ar fi vorba despre acțiuni privind mărcile naționale înregistrate în statul respectiv.

(2)   Atunci când, în temeiul articolului 90 alineatul (1) și al alineatului (1) din prezentul articol, nici o instanță nu este competentă pentru a cunoaște o acțiune privind o marcă comunitară, alta decât cele menționate la articolul 92, această acțiune poate fi adusă în fața instanțelor statului membru în care își are sediul Oficiul.

Articolul 103

Obligația instanței naționale

Instanța națională sesizată printr-o acțiune privind o marcă comunitară, alta decât cele menționate la articolul 92, trebuie să considere marca respectivă validă.

SECȚIUNEA 4

DISPOZIȚII TRANZITORII

Articolul 104

Dispoziții tranzitorii privind aplicarea convenției de executare

Dispozițiile convenției de executare, aplicabile în temeiul articolelor precedente, nu produc efecte în cazul unui stat membru decât în contextul convenției care se află în vigoare în ceea ce privește acest stat la un moment dat.

TITLUL XI

EFECTE ASUPRA LEGISLAȚIEI STATELOR MEMBRE

SECȚIUNEA 1

ACȚIUNI CIVILE INTENTATE PE BAZA MAI MULTOR MĂRCI

Articolul 105

Acțiuni civile simultane și succesive intentate pe baza mărcilor comunitare și a mărcilor naționale

(1)   Atunci când sunt formulate acțiuni în contrafacere pentru aceleași fapte, între aceleași părți în fața instanțelor unor state membre diferite sesizate una pe baza unei mărci comunitare și cealaltă pe baza unei mărci naționale:

(a)

instanța sesizată a doua trebuie, din oficiu, să se desesizeze în favoarea instanței celei dintâi sesizate atunci când mărcile în cauză sunt identice și valabile pentru produse sau servicii identice. Instanța care ar trebui să se desesizeze poate suspenda pronunțarea în cazul în care se contestă competența celeilalte instanțe;

(b)

instanța sesizată a doua poate suspenda pronunțarea atunci când mărcile în cauză sunt identice și valabile pentru produse sau servicii similare, precum și atunci când mărcile în cauză sunt similare și valabile pentru produse sau servicii identice sau similare.

(2)   Instanța sesizată printr-o acțiune în contrafacere pe baza unei mărci comunitare respinge acțiunea în cazul în care, asupra acelorași fapte, a fost pronunțată o hotărâre definitivă asupra fondului, între aceleași părți, pe baza unei mărci naționale identice, valabile pentru produse sau servicii identice.

(3)   Instanța sesizată printr-o acțiune în contrafacere pe baza unei mărci naționale respinge acțiunea în cazul în care, asupra acelorași fapte, a fost pronunțată o hotărâre definitivă asupra fondului între aceleași părți, pe baza unei mărci comunitare identice, valabile pentru produse sau servicii identice.

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) nu se aplică măsurilor provizorii și conservatorii.

SECȚIUNEA 2

APLICAREA DREPTULUI INTERN ÎN SCOPUL INTERZICERII UTILIZĂRII MĂRCILOR COMUNITARE

Articolul 106

Interdicția utilizării mărcilor comunitare

(1)   Cu excepția cazului în care există o dispoziție contrară, prezentul regulament nu aduce atingere dreptului, existent în temeiul legislației statelor membre, de a intenta acțiuni în încălcarea drepturilor anterioare, în sensul articolului 8 sau al articolului 52 alineatul (2), împotriva utilizării unei mărci comunitare ulterioare. Acțiuni în încălcarea drepturilor anterioare, în sensul articolului 8 alineatele (2) și (4), nu mai pot fi, cu toate acestea, intentate atunci când titularul dreptului anterior nu mai poate, în temeiul articolului 53 alineatul (2), să solicite nulitatea mărcii comunitare.

(2)   Cu excepția cazului în care există o dispoziție contrară, prezentul regulament nu aduce atingere dreptului de a intenta, pe baza dreptului civil, administrativ sau penal al unui stat membru sau pe baza dispozițiilor de drept comunitar, acțiuni având ca obiect interzicerea utilizării unei mărci comunitare, în măsura în care dreptul acestui stat membru sau dreptul comunitar poate fi invocat pentru a interzice utilizarea unei mărci naționale.

Articolul 107

Drepturi anterioare cu sferă de aplicare locală

(1)   Titularul unui drept anterior cu sferă de aplicare locală poate să se opună utilizării mărcii comunitare pe teritoriul pe care acest drept este protejat în măsura în care dreptul statului membru respectiv permite acest lucru.

(2)   Alineatul (1) încetează să se mai aplice în cazul în care titularul dreptului anterior a tolerat utilizarea mărcii comunitare pe teritoriul pe care acest drept este protejat, pe o perioadă de cinci ani consecutivi având cunoștință de această utilizare, în afară de cazul în care depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare nu a fost efectuată cu rea-credință.

(3)   Titularul mărcii comunitare nu poate să se opună utilizării dreptului menționat la alineatul (1), chiar dacă acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii comunitare.

SECȚIUNEA 3

TRANSFORMAREA ÎN CERERE DE MĂRCĂ NAȚIONALĂ

Articolul 108

Cerere în vederea inițierii procedurii naționale

(1)   Solicitantul sau titularul unei mărci comunitare poate să ceară transformarea cererii sale sau a mărcii sale comunitare în cerere de înregistrare a mărcii naționale:

(a)

în măsura în care cererea de înregistrare a mărcii comunitare este respinsă, retrasă sau considerată retrasă;

(b)

în măsura în care marca comunitară încetează să mai producă efecte.

(2)   Transformarea nu are loc:

(a)

atunci când titularul mărcii comunitare a fost decăzut din drepturi din cauza neutilizării acestei mărci, în afară de cazul în care în statul membru pentru care a fost solicitată transformarea marca comunitară nu a fost utilizată în condițiile care constituie o utilizare cu bună-credință în conformitate cu legislația respectivului stat membru;

(b)

în vederea unei protecții într-un stat membru în care, conform hotărârii Oficiului sau instanței naționale, cererea sau marca comunitară prezintă un motiv de respingere a înregistrării, de revocare sau de nulitate.

(3)   Cererea de înregistrare a mărcii naționale provenită din transformarea unei cereri sau a unei mărci comunitare beneficiază, în statul membru respectiv, de data de depunere sau de data de prioritate a acestei cereri sau a acestei mărci și, dacă este cazul, de senioritatea unei mărci din acest stat revendicată conform articolului 34 sau 35.

(4)   În cazul în care:

cererea de înregistrare a mărcii comunitare este considerată retrasă sau face obiectul unei hotărâri de respingere de către Oficiu, devenită definitivă;

marca comunitară încetează să producă efecte ca urmare a unei hotărâri a Oficiului devenite definitivă sau ca urmare a înregistrării renunțării la marca comunitară,

Oficiul adresează solicitantului sau titularului o comunicare prin care îi acordă un termen de trei luni de la data acestei comunicări pentru a prezenta o cerere de transformare.

(5)   Atunci când cererea de înregistrare a mărcii comunitare este retrasă sau când marca comunitară încetează să producă efecte din cauza nereînnoirii înregistrării, cererea de transformare se depune în termen de trei luni de la data la care a fost retrasă cererea de înregistrare a mărcii comunitare sau de la care înregistrarea mărcii comunitare a expirat.

(6)   În cazul în care marca comunitară încetează să mai producă efecte ca urmare a unei hotărâri a unei instanțe naționale, cererea de transformare trebuie prezentată în termen de trei luni de la data la care această hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat.

(7)   Dispoziția care face obiectul articolului 32 încetează să mai producă efecte în cazul în care cererea nu este prezentată în termenul acordat.

Articolul 109

Prezentarea, publicarea și transmiterea cererii de transformare

(1)   Cererea de transformare este prezentată Oficiului; statele membre în care solicitantul înțelege să inițieze procedura de înregistrare a unei mărci naționale sunt menționate în cerere. Această cerere nu se consideră depusă decât după achitarea taxei de transformare.

(2)   În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii comunitare s-a publicat, se face mențiunea, dacă este cazul, în registrul mărcilor comunitare despre primirea cererii de transformare, iar această cerere se publică.

(3)   Oficiul verifică dacă transformarea poate fi solicitată în conformitate cu articolul 108 alineatul (1), în cazul în care cererea s-a introdus în termenul prevăzut la articolul 108 alineatul (4), (5) sau (6), după caz, și dacă taxa de transformare a fost achitată. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, Oficiul transmite cererea serviciilor centrale din domeniul proprietății industriale din statele care sunt menționate. La cererea serviciului central din domeniul proprietății industriale din statul în cauză, Oficiul îi comunică orice informație de natură să îi permită acestui serviciu să se pronunțe asupra admisibilității cererii.

Articolul 110

Condiții de formă referitoare la transformare

(1)   Serviciul central din domeniul proprietății industriale căruia îi este transmisă cererea se pronunță asupra admisibilității acesteia.

(2)   Cererea sau marca comunitară, transmisă în conformitate cu articolul 109, nu poate, în ceea ce privește forma sa, să fie supusă de legislația internă unor condiții diferite de cele care sunt prevăzute de prezentul regulament ori de regulamentul de punere în aplicare sau unor condiții suplimentare.

(3)   Serviciul central din domeniul proprietății industriale căruia îi este transmisă cererea poate impune ca, într-un termen ce nu poate fi mai mic de două luni, solicitantul:

(a)

să achite taxa națională de depunere;

(b)

să facă, într-una din limbile oficiale ale statului în cauză, o traducere a cererii și a documentelor anexate la aceasta;

(c)

să își aleagă domiciliul în statul respectiv;

(d)

să prezinte o reproducere a mărcii într-un număr de exemplare stabilit de către statul respectiv.

TITLUL XII

OFICIUL

SECȚIUNEA 1

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 111

Statut juridic

(1)   Oficiul este un organism al Comunității. Oficiul are personalitate juridică.

(2)   În fiecare dintre statele membre, Oficiul posedă cea mai extinsă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislațiile interne; Oficiul poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri imobile și mobile și să stea în justiție.

(3)   Oficiul este reprezentat de președintele său.

Articolul 112

Personal

(1)   Fără a aduce atingere aplicării articolului 131 membrilor camerelor de recurs, statutul funcționarilor Comunităților Europene, regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Europene și reglementările de punere în aplicare a acestor dispoziții, adoptate de comun acord de către instituțiile Comunităților Europene, se aplică personalului Oficiului.

(2)   Competențele conferite fiecărei instituții prin statut și prin regimul aplicabil celorlalți agenți sunt exercitate de Oficiu în ceea ce privește personalul său, fără a aduce atingere articolului 120.

Articolul 113

Privilegii și imunități

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene se aplică Oficiului.

Articolul 114

Răspundere

(1)   Răspunderea contractuală a Oficiului este reglementată prin legislația aplicabilă contractului în cauză.

(2)   Curtea de Justiție este competentă să se pronunțe în temeiul unei clauze compromisorii conținute într-un contract încheiat de Oficiu.

(3)   În materie de răspundere necontractuală, Oficiul trebuie să repare, conform principiilor generale comune dreptului statelor membre, prejudiciile cauzate de serviciile sale sau de către agenții săi în exercitarea funcțiilor acestora.

(4)   Curtea de Justiție este competentă să cunoască litigiile privind repararea prejudiciilor menționate la alineatul (3).

(5)   Răspunderea personală a agenților față de Oficiu este reglementată de dispozițiile privind stabilirea statutului sau regimului care li se aplică.

Articolul 115

Limbi de procedură

(1)   Cererile de înregistrare a mărcii comunitare se depun într-una din limbile oficiale ale Comunității Europene.

(2)   Limbile Oficiului sunt: engleza, franceza, germana, italiana și spaniola.

(3)   Solicitantul trebuie să indice o a doua limbă, dintre limbile Oficiului, care să fie acceptată pentru utilizarea ca limbă alternativă de procedură pentru procedurile de opoziție, de decădere și în anulare.

În cazul în care cererea a fost depusă într-o limbă care nu este o limbă a Oficiului, acesta asigură efectuarea traducerii cererii, în conformitate cu articolul 26 alineatul (1), în limba indicată de solicitant.

(4)   Atunci când solicitantul înregistrării unei mărci comunitare este singura parte la procedurile în fața Oficiului, limba de procedură este limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare. În cazul în care cererea a fost depusă într-o altă limbă decât cele ale Oficiului, Oficiul poate să trimită comunicări scrise solicitantului în a doua limbă indicată de acesta în cerere.

(5)   Actul de opoziție și cererea de decădere sau în nulitate se depun într-una din limbile Oficiului.

(6)   În cazul în care limba aleasă, în conformitate cu alineatul (5), pentru actul de opoziție sau cererea de decădere sau în nulitate este limba cererii de înregistrare a mărcii sau a doua limbă indicată cu ocazia depunerii acestei cereri, această limbă este limba de procedură.

În cazul în care limba aleasă, în conformitate cu alineatul (5), pentru actul de opoziție sau cererea de decădere sau în nulitate nu este nici limba cererii de înregistrare a mărcii, nici a doua limbă indicată cu ocazia depunerii acestei cereri, persoana care a formulat opoziția sau partea care a invocat decăderea sau nulitatea este obligată să facă pe cheltuiala sa o traducere a actului, fie în limba cererii de înregistrare a mărcii, cu condiția să fie o limbă a Oficiului, fie în a doua limbă indicată cu ocazia depunerii cererii de înregistrare a mărcii; traducerea este făcută în termenul prevăzut de regulamentul de punere în aplicare. Limba în care a fost tradus actul devine atunci limba de procedură.

(7)   Părțile la procedurile de opoziție, de decădere, în nulitate și la căile de atac pot conveni ca o altă limbă oficială a Comunității Europene să fie limba de procedură.

Articolul 116

Publicare; înscrieri în registru

(1)   Cererea de înregistrare a mărcii comunitare, astfel cum este definită la articolul 26 alineatul (1), și toate celelalte informații a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de regulamentul de punere în aplicare se publică în toate limbile oficiale ale Comunităților Europene.

(2)   Toate înscrierile în registrul mărcilor comunitare se fac în toate limbile oficiale ale Comunității Europene.

(3)   În caz de dubiu, se consideră ca fiind autentic textul în limba Oficiului în care s-a depus cererea de înregistrare a mărcii comunitare. Dacă cererea a fost depusă într-o limbă oficială a Comunității Europene, alta decât una dintre limbile Oficiului, se consideră ca fiind autentic textul redactat în cea de-a doua limbă indicată de solicitant.

Articolul 117

Serviciile de traducere necesare funcționării Oficiului sunt asigurate de Centrul de Traducere al organelor Uniunii, de îndată ce acesta intră în funcțiune.

Articolul 118

Controlul legalității

(1)   Comisia controlează legalitatea actelor președintelui Oficiului în privința cărora dreptul comunitar nu prevede controlul legalității de către un alt organ, precum și actele comitetului bugetar instituit în cadrul Oficiului conform articolului 133.

(2)   Comisia cere modificarea sau retragerea actelor menționate la alineatul (1) atunci când acestea sunt ilegale.

(3)   Orice act menționat la alineatul (1), implicit sau explicit, poate fi deferit Comisiei de către orice stat membru sau de orice terț vizat direct și individual, în vederea unui control al legalității. Comisia trebuie să fie sesizată în termen de 15 zile din ziua în care cel interesat a luat pentru prima dată cunoștință de actul respectiv. Comisia ia o decizie în termen de o lună. Absența unei decizii în acest termen este echivalentă cu o decizie implicită de respingere.

SECȚIUNEA 2

CONDUCEREA OFICIULUI

Articolul 119

Competențele președintelui

(1)   Conducerea Oficiului este asigurată de un președinte.

(2)   Președintele are, în special, următoarele competențe:

(a)

ia toate măsurile utile, în special adoptarea măsurilor administrative interne și publicarea comunicărilor în vederea asigurării funcționării Oficiului;

(b)

poate prezenta Comisiei orice proiect de modificare a prezentului regulament, a regulamentului de punere în aplicare, a regulamentului de procedură al camerelor de recurs și a regulamentului privind taxele, precum și a oricărei alte reglementări privind marca comunitară după ce a consultat consiliul de administrație și, în ceea ce privește regulamentul privind taxele și dispozițiile bugetare din prezentului regulament, comitetul bugetar;

(c)

întocmește estimarea veniturilor și cheltuielilor Oficiului și execută bugetul;

(d)

trimite, în fiecare an, un raport de activitate Comisiei, Parlamentului European și consiliului de administrație;

(e)

exercită, față de personal, competențele prevăzute la articolul 112 alineatul (2);

(f)

poate să își delege competențele.

(3)   Președintele este asistat de unul sau mai mulți vicepreședinți. În caz de absență sau imposibilitate de exercitare a atribuțiilor președintelui, vicepreședintele sau unul dintre vicepreședinți îi preia funcțiile respectând procedura stabilită de consiliul de administrație.

Articolul 120

Numirea înalților funcționari

(1)   Președintele Oficiului este numit de către consiliu pe baza unei liste de cel mult trei candidați, pe care consiliul de administrație a întocmit-o. Președintele este revocat de Consiliu, la propunerea consiliului de administrație.

(2)   Durata mandatului președintelui este de maxim cinci ani. Acest mandat se poate reînnoi.

(3)   Vicepreședintele sau vicepreședinții Oficiului sunt numiți și revocați conform procedurii prevăzute la alineatul (1), după consultarea președintelui.

(4)   Consiliul exercită competența disciplinară asupra funcționarilor menționați la alineatele (1) și (3).

SECȚIUNEA 3

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

Articolul 121

Instituire și competență

(1)   În cadrul Oficiului se constituie un consiliu de administrație. Fără a aduce atingere competențelor care sunt atribuite comitetului bugetar în secțiunea a cincea – Buget și control financiar – consiliul de administrație are competențele prezentate în continuare.

(2)   Consiliul de administrație întocmește listele de candidați prevăzute la articolul 120.

(3)   Consiliul de administrație stabilește data de la care pot fi depuse cererile de înregistrare a mărcii comunitare, în conformitate cu articolul 143 alineatul (3).

(4)   Consiliul de administrație îl consiliază pe președinte asupra problemelor care țin de competența Oficiului.

(5)   Consiliul de administrație este consultat înainte de adoptarea directivelor privind examinarea efectuată în cadrul Oficiului, precum și în celelalte cazuri prevăzute de prezentul regulament.

(6)   Consiliul de administrație poate să prezinte avize și să ceară informații președintelui și Comisiei, în cazul în care consideră că este necesar.

Articolul 122

Compunere

(1)   Consiliul de administrație este compus dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru și un reprezentant al Comisiei, precum și din supleanții acestora.

(2)   Membrii consiliului de administrație pot fi asistați de consilieri sau experți în limitele prevăzute de regulamentul de procedură.

Articolul 123

Președinția

(1)   Consiliul de administrație alege dintre membrii săi un președinte și un vicepreședinte. Vicepreședintele îl înlocuiește de drept pe președinte în caz de imposibilitate a acestuia de a-și exercita atribuțiile.

(2)   Durata mandatului președintelui și vicepreședintelui este de trei ani. Acest mandat se poate reînnoi.

Articolul 124

Sesiuni

(1)   Consiliul de administrație se reunește la convocarea președintelui.

(2)   Președintele Oficiului ia parte la deliberări cu excepția cazului în care consiliul de administrație nu decide altfel.

(3)   Consiliul de administrație ține o sesiune ordinară o dată pe an; în afară de aceasta, se reunește la inițiativa președintelui sau la cererea Comisiei sau a unei treimi din numărul statelor membre.

(4)   Consiliul de administrație adoptă un regulament de procedură.

(5)   Consiliul de administrație adoptă deciziile cu majoritatea simplă a reprezentanților statelor membre. Cu toate acestea, deciziile pe care consiliul de administrație este competent să le adopte în temeiul articolului 120 alineatele (1) și (3) impun majoritate de trei pătrimi din reprezentanții statelor membre. În ambele cazuri fiecare stat membru dispune de un singur vot.

(6)   Consiliul de administrație poate să invite observatori la sesiunile sale.

(7)   Secretariatul consiliului de administrație este asigurat de Oficiu.

SECȚIUNEA 4

APLICAREA PROCEDURILOR

Articolul 125

Competență

Au competența de a lua orice hotărâre în cadrul procedurilor prevăzute de prezentul regulament:

(a)

examinatorii;

(b)

diviziile de opoziție;

(c)

divizia administrativă a mărcilor și aspectelor juridice;

(d)

diviziile de anulare;

(e)

camerele de recurs.

Articolul 126

Examinatorii

Examinatorul are competența de a lua, în numele Oficiului, orice decizie privind cererile de înregistrare a unei mărci comunitare, inclusiv chestiunile menționate la articolele 36, 37, 38 și 66, în afară de cazul în care este competentă o divizie de opoziție.

Articolul 127

Diviziile de opoziție

(1)   O divizie de opoziție are competența de a lua orice decizie privind opoziția la o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare.

(2)   O divizie de opoziție este compusă din trei membri. Cel puțin un membru al său este jurist.

Articolul 128

Divizia administrativă a mărcilor și aspectelor juridice

(1)   Divizia administrativă a mărcilor și aspectelor juridice are competența de a lua orice decizie impusă de prezentul regulament și care nu intră în competența unui examinator, a unei divizii de opoziție sau a unei divizii de anulare. Aceasta are, în special, competența de a lua orice decizie referitoare la înscrierile care urmează să fie făcute în registrul mărcilor comunitare.

(2)   Aceasta are, de asemenea, competența să păstreze lista mandatarilor autorizați menționați la articolul 89.

(3)   Deciziile diviziei se adoptă de un membru.

Articolul 129

Diviziile de anulare

(1)   O divizie de anulare are competența de a lua orice decizie privind cererile de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare.

(2)   O divizie de anulare este compusă din trei membri. Cel puțin un membru al său este jurist.

Articolul 130

Camerele de recurs

(1)   Camerele de recurs au competența de a se pronunța asupra acțiunilor intentate împotriva deciziilor examinatorilor, diviziilor de opoziție, diviziei administrative a mărcilor și aspectelor juridice și diviziilor de anulare.

(2)   Camerele de recurs sunt compuse din trei membri. Cel puțin doi dintre acești membri sunt juriști.

Articolul 131

Independența membrilor din camerele de recurs

(1)   Membrii camerelor de recurs, inclusiv președintele acestora, sunt numiți pentru o perioadă de cinci ani, conform procedurii prevăzute la articolul 120 pentru numirea președintelui Oficiului. Nu pot fi înlăturați din funcțiile lor în această perioadă decât pentru motive grave și în cazul în care Curtea de Justiție, sesizată de instituția care i-a numit, pronunță o hotărâre în acest sens. Mandatul lor poate fi reînnoit.

(2)   Membrii camerelor sunt independenți. În hotărârile lor, aceștia nu sunt ținuți de nici o instrucțiune.

(3)   Membrii camerelor nu pot fi examinatori sau membri ai diviziilor de opoziție, ai diviziilor administrative a mărcilor și aspectelor juridice sau ai diviziilor de anulare.

Articolul 132

Excludere și recuzare

(1)   Examinatorii și membrii diviziilor instituite în cadrul Oficiului și camerelor de recurs nu pot participa la soluționarea unei cauze în cazul în care au un interes personal sau în cazul în care au intervenit anterior în calitate de reprezentanți ai uneia dintre părți. Doi dintre cei trei membri ai unei divizii de opoziție trebuie să nu fi luat parte la examinarea cererii. Membrii diviziilor de anulare nu pot participa la soluționarea unei cauze în cazul în care au luat parte la hotărârea finală asupra acestei cauze în cadrul procedurii de înregistrare a mărcii sau a procedurii de opoziție. Membrii camerelor de recurs nu pot lua parte la o procedură de recurs în cazul în care au luat parte la hotărârea care face obiectul recursului.

(2)   În cazul în care, pentru unul dintre motivele menționate la alineatul (1) sau pentru un alt motiv, un membru al unei divizii sau al unei camere de recurs consideră că nu poate participa la soluționarea unui cauze, avertizează divizia sau camera asupra acestui lucru.

(3)   Examinatorii și membrii diviziilor sau ai unei camere de recurs pot fi recuzați de orice parte pentru unul dintre motivele menționate la alineatul (1) sau în cazul în care pot fi suspectați de parțialitate. Recuzarea nu este admisibilă atunci când partea în cauză a făcut acte de procedură, deși avea cunoștință deja de motivul de recuzare. Nici o recuzare nu poate fi întemeiată pe cetățenia examinatorilor sau a membrilor.

(4)   Diviziile și camerele de recurs se pronunță, în cazurile menționate la alineatele (2) și (3), fără participarea membrului interesat. Pentru adoptarea acestei hotărâri, membrul care se abține sau care este recuzat este înlocuit, în cadrul diviziei sau a camerei, de către supleantul său.

SECȚIUNEA 5

BUGETUL ȘI CONTROLUL FINANCIAR

Articolul 133

Comitet bugetar

(1)   Se instituie un comitet bugetar în cadrul Oficiului. Comitetul bugetar are competențele care îi sunt atribuite de prezenta secțiune, precum și la articolul 39 alineatul (4).

(2)   Articolul 121 alineatul (6), articolele 122, 123 și articolul 124 alineatele (1)-(4), (6) și (7) se aplică în ceea ce privește comitetul bugetar.

(3)   Comitetul bugetar adoptă deciziile cu majoritatea simplă a reprezentanților statelor membre. Cu toate acestea, deciziile pe care comitetul bugetar este competent să le adopte în temeiul articolului 39 alineatul (4), al articolului 135 alineatul (3) și al articolului 138 impun o majoritate de trei pătrimi a reprezentanților statelor membre. În ambele cazuri, fiecare stat membru dispune de un singur vot.

Articolul 134

Buget

(1)   Toate veniturile și cheltuielile Oficiului trebuie să facă obiectul unei estimări pentru fiecare exercițiu bugetar, acesta coincizând cu anul calendaristic, și trebuie să fie înscrise în bugetul Oficiului.

(2)   Bugetul trebuie să fie echilibrat în venituri și cheltuieli.

(3)   Veniturile bugetului conțin, fără a aduce atingere altor venituri, produsul taxelor datorate în temeiul regulamentului privind taxele și, în caz de nevoie, o subvenție înscrisă în bugetul general al Comunităților Europene, secția Comisie, sub o linie bugetară specifică.

Articolul 135

Întocmirea bugetului

(1)   Președintele întocmește, în fiecare an, o estimare a veniturilor și cheltuielilor Oficiului pentru exercițiul următor și o transmite comitetului bugetar, însoțită de o descriere a efectivelor, până la 31 martie.

(2)   Atât timp cât prognozele bugetare stipulează o subvenție comunitară, comitetul bugetar transmite neîntârziat această estimare Comisiei, care o transmite autorității bugetare a Comunităților. Comisia poate să anexeze un aviz conținând estimări divergente.

(3)   Comitetul bugetar adoptă bugetul care cuprinde și tabelul cu efectivele Oficiului. Dacă estimările bugetare conțin o subvenție din partea bugetului general al Comunităților, bugetul Oficiului este, dacă este cazul, adaptat.

Articolul 136

Control financiar

Controlorul financiar desemnat de comitetul bugetar exercită controlul angajamentului și achitării tuturor cheltuielilor și controlul constatării și acoperirii tuturor veniturilor Oficiului.

Articolul 137

Verificarea calculelor

(1)   Până la data de 31 martie a fiecărui an, președintele adresează Comisiei, Parlamentului European, comitetului bugetar și Curții de Conturi calculele tuturor veniturilor și cheltuielilor Oficiului pentru exercițiul încheiat. Curtea de Conturi le examinează conform articolului 188c din tratat.

(2)   Comitetul bugetar îi dă descărcarea președintelui Oficiului în ceea ce privește executarea bugetului.

Articolul 138

Dispoziții financiare

Comitetul bugetar adoptă, după obținerea avizului Comisiei și a Curții de Conturi a Comunităților Europene, dispozițiile financiare interne care prevăd, în special, modalitățile de stabilire și executare a bugetului Oficiului. Dispozițiile financiare se inspiră, dacă sunt compatibile cu caracterul propriu al Oficiului, din reglementările financiare adoptate pentru alte organisme create de Comunitate.

Articolul 139

Regulament privind taxele

(1)   Regulamentul privind taxele stabilește în special valoarea taxelor și modul de percepere a acestora.

(2)   Valoarea taxelor trebuie să fie stabilită astfel încât veniturile corespunzătoare să permită asigurarea, în principiu, a echilibrului bugetului Oficiului.

(3)   Regulamentul privind taxele este adoptat și modificat conform procedurii prevăzute la articolul 141.

TITLUL XIII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 140

Dispoziții comunitare de punere în aplicare

(1)   Normele pentru punerea în aplicare a prezentului regulament sunt stabilite printr-un regulament de punere în aplicare.

(2)   În conformitate cu normele de aplicare stabilite prin regulamentul de punere în aplicare, pe lângă taxele prevăzute de articolele precedente, sunt percepute taxe în următoarele cazuri:

1.

modificarea reprezentării unei mărci comunitare;

2.

plata cu întârziere a taxei de înregistrare;

3.

eliberarea unei copii a certificatului de înregistrare;

4.

înregistrarea transferului unei mărci comunitare;

5.

înregistrarea unei licențe sau a unui alt drept asupra unei mărci comunitare;

6.

înregistrarea unei licențe sau a unui alt drept asupra unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare;

7.

radierea înregistrării unei licențe sau a unui alt drept;

8.

modificarea unei mărci comunitare înregistrate;

9.

eliberarea unui extras din registru;

10.

consultarea publică a unui dosar;

11.

eliberarea unei copii a unor documente din dosare;

12.

eliberarea unei copii certificate conforme cererii;

13.

comunicarea de informații conținute într-un dosar;

14.

reexaminarea stabilirii cheltuielilor de procedură care trebuie rambursate.

(3)   Regulamentul de punere în aplicare și regulamentul de procedură al camerelor de recurs se adoptă și se modifică în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 141.

Articolul 141

Instituirea unui comitet și procedură de adoptare a regulamentelor de punere în aplicare

(1)   Comisia este asistată de un comitet compus din reprezentanții statelor membre denumit „Comitet pentru problemele privind taxele, normele de punere în aplicare și procedura camerelor de recurs ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci de comerț și desene și modele industriale)”, condus de un reprezentant al Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect de măsuri ce urmează a fi adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect într-un termen pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența problemei în cauză. Avizul este eliberat cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul este chemat să le ia la propunerea Comisiei. În timpul votului în cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

Comisia adoptă măsurile avute în vedere atunci când acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

Atunci când măsurile avute în vedere nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă neîntârziat Consiliului o propunere privind măsurile ce urmează a fi luate. Consiliul hotărăște cu majoritatea calificată.

În cazul în care, la expirarea unui termen de trei luni de la sesizarea Consiliului, acesta nu s-a pronunțat, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat cu majoritatea simplă împotriva respectivelor măsuri.

Articolul 142

Compatibilitate cu alte dispoziții ale dreptului comunitar

Prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului din 14 iulie 1992 privind protecția indicațiilor geografice și denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (7), în special articolul 14.

Articolul 143

Intrare în vigoare

(1)   Prezentul regulament intră în vigoare în cea de a șaizecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(2)   Statele membre adoptă măsurile necesare punerii în aplicare a articolelor 91 și 110 în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(3)   Cererile de înregistrare a mărcii comunitare pot fi depuse la Oficiu începând cu data stabilită de consiliul de administrație la recomandarea președintelui Oficiului.

(4)   Cererile de înregistrare a mărcii comunitare depuse în cele trei luni care precedă data menționată la alineatul (3) sunt considerate a fi fost depuse la această dată.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 decembrie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

A. BOURGEOIS


(1)  JO C 351, 31.12.1980, p. 1 și JO C 230, 31.8.1984, p. 1.

(2)  JO C 307, 14.11.1983, p. 46 și JO C 280, 28.10.1991, p. 153.

(3)  JO C 310, 30.11.1981, p. 22.

(4)  JO L 319, 25.11.1988, p. 1, rectificat în JO L 241, 17.8.1989, p. 4.

(5)  JO L 144, 16.6.1993, p. 21.

(6)  JO L 197, 18.7.1987, p. 33.

(7)  JO L 208, 24.7.1992, p. 1.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

181


31994L0008


L 082/33

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 94/8/CE A CONSILIULUI

din 21 martie 1994

de modificare a Directivei 78/660/CEE în ceea ce privește revizuirea sumelor exprimate în ecu

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere a Patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 întemeiată pe articolul 54 alineatul (3) litera (g) din tratat privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (1), în special articolul 53 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât articolele 11 și 27 din Directiva 78/660/CEE și, prin trimitere, articolul 6 din Directiva 83/349/CEE (2) și articolele 20 și 21 din Directiva 84/253/CEE (3) conțin pragurile exprimate în ecu pentru totalul bilanțului și cuantumul net al cifrei de afaceri, între care statele membre pot acorda anumite derogări de la dispozițiile acestor directive;

întrucât, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE, la fiecare cinci ani, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, trebuie să examineze și, dacă este nevoie, să revizuiască sumele exprimate în ecu în cuprinsul directivei în cauză, în funcție de evoluția economică și monetară în cadrul Comunității;

întrucât, prin Directivele 84/569/CEE (4) și 90/604/CEE (5), Consiliul, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE, a revizuit de două ori sumele menționate;

întrucât cea de-a treia perioadă de cinci ani a luat sfârșit la 24 iulie 1993 și, prin urmare, este justificată o revizuire a sumelor în cauză;

întrucât, în termeni constanți, ecu a pierdut, în cursul ultimilor cinci ani, o parte din valoarea sa; întrucât, din acest motiv și ținând cont de evoluția economică și monetară în Comunitate, este necesară o majorare a acestor sume,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Articolul 11 din Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

la prima liniuță, „totalul bilanțului: 2 000 000 ecu” se înlocuiește cu „totalul bilanțului: 2 500 000 ecu”;

la a doua liniuță, „cuantumul net al cifrei de afaceri: 4 000 000 ecu” se înlocuiește cu „cuantumul net al cifrei de afaceri: 5 000 000 ecu”.

(2)   Articolul 27 din Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

la prima liniuță, „totalul bilanțului: 8 000 000 ecu” se înlocuiește cu „totalul bilanțului: 10 000 000 ecu”;

la a doua liniuță, „cuantumul net al cifrei de afaceri: 16 000 000 ecu” se înlocuiește cu „cuantumul net al cifrei de afaceri: 20 000 000 ecu”.

(3)   Revizuirea sumelor în ecu menționate anterior constituie cea de-a treia revizuire la cinci ani prevăzută la articolul 53 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE.

Articolul 2

Contravaloarea în moneda națională a ecu este cea obținută la 21 martie 1994 conform celor publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 3

(1)   Statele membre care intenționează să facă uz de opțiunea prevăzută la articolele 11 și 27 din Directiva 78/660/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, pun în aplicare măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în orice moment de la data publicării acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de realizare a acestei trimiteri.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 martie 1994.

Pentru Consiliu

Președintele

Y. PAPANTONIOU


(1)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/605/CEE (JO L 317, 16.11.1990, p. 60).

(2)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1.

(3)  JO L 126, 12.5.1984, p. 20.

(4)  JO L 314, 4.12.1984, p. 28.

(5)  JO L 317, 16.11.1990, p. 57.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

183


31994D0700


L 284/61

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 24 octombrie 1994

privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Canada

(94/700/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 87/54/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1986 privind protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare (1), în special articolul 3 alineatul (7),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât dreptul la protecție juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare în Comunitate se aplică persoanelor care au dreptul la protecție în temeiul articolului 3 alineatele (1)-(5) din Directiva 87/54/CEE;

întrucât, prin decizie a Consiliului, dreptul la protecție poate fi acordat persoanelor care nu beneficiază de protecție în temeiul dispozițiilor menționate;

întrucât extinderea protecției trebuie, pe cât posibil, să fie hotărâtă pentru întreaga Comunitate;

întrucât această protecție a fost anterior acordată pe bază de reciprocitate asupra unor persoane din țări și teritorii care nu aparțin Comunității, fie cu titlu permanent prin Decizia 90/510/CEE (2), fie cu titlu provizoriu prin Decizia 93/16/CEE (3);

întrucât Canada dispune de o reglementare ce oferă o protecție corespunzătoare creatorilor de topografii și a manifestat intenția de a extinde aplicarea acesteia, începând de la 1 noiembrie 1994, asupra resortisanților Comunității și asupra persoanelor fizice și juridice care au acolo o unitate reală și sigură în vederea creării de topografii sau a fabricării de circuite integrate;

întrucât Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală, înscris printre rezultatele negocierilor multilaterale ale Rundei Uruguay, reluate în Actul Final de la Marrakech din 15 aprilie 1994, impune membrilor obligația de a acorda protecție topografiilor de circuite integrate în conformitate cu propriile sale prevederi, precum și cu cele ale Tratatului privind proprietatea intelectuală în domeniul circuitelor integrate la care face trimitere;

întrucât acest acord, la fel ca și cel de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, intră în vigoare la 1 ianuarie 1995 sau cât mai curând posibil după această dată, țările dezvoltate membre ale Acordului Organizației Mondiale a Comerțului dispunând atunci de o perioadă de un an după intrarea în vigoare a acestui acord pentru a pune în aplicare Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală;

întrucât este necesar, având în vedere angajamentele luate de autoritățile canadiene, să se extindă dreptul la protecție în temeiul Directivei 87/54/CEE asupra persoanelor fizice, societăților comerciale și altor persoane juridice din Canada, de la 1 noiembrie 1994 și până la punerea în aplicare a Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Statele membre extind protecția juridică acordată în temeiul Directivei 87/54/CEE, după cum urmează:

(a)

persoanele fizice care sunt resortisanți ai Canadei sau care își au reședința stabilă pe teritoriul Canadei sunt tratate ca și cum ar fi resortisanți ai unui stat membru;

(b)

societățile comerciale și alte persoane juridice din Canada care au o unitate industrială sau comercială reală și sigură în această țară sunt tratate ca și cum ar avea o unitate industrială sau comercială reală și sigură pe teritoriul unui stat membru.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la 1 noiembrie 1994.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 24 octombrie 1994.

Pentru Consiliu

Președintele

J. BORCHERT


(1)  JO L 24, 27.1.1987, p. 36.

(2)  JO L 285, 17.10.1990, p. 29. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 93/17/CEE (JO L 11, 19.1.1993, p. 22).

(3)  JO L 11, 19.1.1993, p. 20. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 93/520/CEE (JO L 246, 2.10.1993, p. 31) de acordare a unei protecții provizorii persoanelor din Statele Unite ale Americii (până la 31.12.1993) și din anumite teritorii (până la 31.12.1994) și prin Decizia 94/373/CE (JO L 170, 5.7.1994, p. 34) de prelungire a protecției în privința Statelor Unite ale Americii până la 1 iulie 1995.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

185


31994R3288


L 349/83

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 3288/94 AL CONSILIULUI

din 22 decembrie 1994

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară în vederea punerii în aplicare a acordurilor încheiate în cadrul Rundei Uruguay

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 235,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (denumit în continuare „Acord OMC”) a fost semnat în numele Comunității; întrucât Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (denumit în continuare „Acord TRIPs”) anexat la Acordul OMC cuprinde dispoziții detaliate privind protecția dreptului de proprietate intelectuală care au ca scop stabilirea unei discipline internaționale în acest domeniu, astfel încât să promoveze comerțul mondial și să evite atât denaturarea schimburilor, cât și neînțelegerile provocate de lipsa unei protecții suficiente și eficiente a acestei proprietăți intelectuale;

întrucât, pentru a garanta aducerea la îndeplinire a legislației comunitare aplicabile în domeniul Acordului TRIPs, Comunitatea trebuie să adopte anumite măsuri legate de actele comunitare în vigoare în materie de protecție a protecția dreptului de proprietate intelectuală și, în acest sens, trebuie să adapteze, să modifice sau să completeze anumite acte comunitare în vigoare;

întrucât Regulamentul (CE) nr. 40/94 (2) instituie o marcă comunitară; întrucât articolul 5 din regulamentul menționat definește „titularii mărcilor comunitare”, referindu–se în special la Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale și necesită un tratament reciproc din partea țărilor care nu sunt părți la această convenție; întrucât articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 40/94, care se referă la dreptul de prioritate, trebuie de asemenea să fie modificat în același sens; întrucât, pentru a îndeplini obligația de regim național prevăzută în articolul 3 din Acordul TRIPs, aceste dispoziții trebuie modificate astfel încât să garanteze că resortisanții tuturor statelor membre ale OMC, chiar dacă acestea nu fac parte din Convenția de la Paris, beneficiază de un sistem care să nu fie mai puțin favorabil decât cel aplicat resortisanților din statele membre ale Comunității;

întrucât articolul 23 alineatul (2) din Acordul TRIPs prevede respingerea sau invalidarea mărcilor care conțin sau sunt alcătuite din false indicații geografice pentru vin și băuturi alcoolice, indiferent de faptul că sunt de natură să inducă în eroare publicul; întrucât este necesar să se adauge o nouă litera (j) la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 40/94,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 40/94 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 5 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

resortisanții altor state care sunt parte la Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, numită în continuare «Convenția de la Paris», sau care fac parte din Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului;”

2.

La articolul 5 alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d)

resortisanții, alții decât cei menționați la litera (c), ai unui stat care nu este parte la Convenția de la Paris sau din Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului și care, conform constatărilor publicate, acordă resortisanților tuturor statelor membre aceeași protecție ca și resortisanților săi naționali în ceea ce privește mărcile și care, atunci când resortisanții statelor membre trebuie să facă dovada mărcii din țara de origine, recunoaște înregistrarea mărcii comunitare ca pe o asemenea dovadă”.

3.

La articolul 7 alineatul (1) se adăugă litera (j):

„(j)

mărcile de vin care cuprind sau sunt alcătuite din indicații geografice destinate identificării ori mărcile de băuturi alcoolice care cuprind sau sunt alcătuite din indicații geografice destinate identificării, dacă aceste vinuri sau băuturi alcoolice nu au aceste origini.”

4.

La articolul 29, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   O persoană care a înregistrat în mod valabil o cerere de marcă în sau pentru unul din statele care sunt părți la Convenția de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, sau succesorul său în drepturi beneficiază, pentru a depune o cerere de marcă comunitară pentru aceeași marcă și pentru produsele sau serviciile identice cu cele pentru care această marcă a fost înregistrată sau care sunt cuprinse în acestea, de un drept de prioritate pe un termen de șase luni de la data depunerii primei cereri.”

5.

La articolul 29, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5)   Dacă prima depunere s–a efectuat pe teritoriul unui stat care este parte la Convenția de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, dispozițiile de la alineatele (1)-(4) nu se aplică decât în măsura în care acest stat, conform constatărilor publice, acordă, pe baza unei prime depuneri făcute la Oficiu, un drept de prioritate supus unor dispoziții și având efecte echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1995.

Prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 1996.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 1994.

Pentru Consiliu

Președintele

H. SEEHOFER


(1)  Aviz emis la 14 decembrie 1994 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 11, 14.1.1994, p. 1.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

187


31994D0824


L 349/201

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 22 decembrie 1994

privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din țările membre ale Organizației Mondiale a Comerțului

(94/824/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 87/54/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1986 privind protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare (1), în special articolul 3 alineatul (7),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (denumit în continuare „Acordul OMC”) a fost semnat în numele Comunității; întrucât Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (denumit în continuare „Acordul TRIPs”) anexat la Acordul OMC conține dispoziții detaliate privind protecția dreptului de proprietate intelectuală care au scopul de a stabili norme internaționale în acest domeniu, astfel încât să promoveze comerțul mondial și să evite denaturarea schimburilor, precum și diferendele care decurg din lipsa protecției suficiente și eficiente a acestei proprietăți intelectuale;

întrucât, pentru a asigura că legislația comunitară relevantă se conformează Acordului TRIPs, Comunitatea trebuie să adopte anumite măsuri în raport cu actele comunitare în vigoare în domeniul protecției dreptului de proprietate intelectuală și, în acest sens, trebuie să adapteze, să modifice sau să completeze anumite acte comunitare în vigoare;

întrucât Directiva 87/54/CEE se referă la protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare; întrucât articolele 35-38 din Acordul TRIPs definesc obligațiile țărilor membre din OMC privind protecția topografiilor circuitelor imprimate; întrucât, în temeiul articolului 1 alineatul (3) și al articolului 3 din Acordul TRIPs, Comunitatea este obligată să garanteze că resortisanții din toate celelalte țări membre ale OMC beneficiază de această protecție și de aplicarea tratamentului național; întrucât protecția prevăzută prin Directiva 87/54/CEE trebuie așadar să fie extinsă asupra resortisanților tuturor țările membre ale OMC, în afara oricărei cerințe de reciprocitate și întrucât, pentru aceasta, trebuie să se folosească de procedura instituită prin articolul 3 alineatul (7) din directiva menționată anterior,

DECIDE:

Articolul 1

Statele membre extind protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare prevăzută prin Directiva 87/54/CEE astfel:

(a)

persoanele fizice care sunt resortisanții unei țări membre a Acordului de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului sau cei ce domiciliază pe teritoriul unei țări membre a acestei organizații beneficiază de un regim identic cu cel al resortisanților statelor membre;

(b)

persoanele juridice sau fizice care au o unitate reală și sigură pentru crearea de topografii și producerea de circuite integrate pe teritoriul unei țări membre la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului beneficiază de regimul acordat persoanelor juridice sau persoanelor fizice care au o unitate reală și sigură pe teritoriul unui stat membru.

Articolul 2

(1)   Prezenta decizie intră în vigoare la 1 ianuarie 1995.

(2)   Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 1996.

(3)   Decizia 90/510/CEE a Consiliului din 9 octombrie 1990 privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din anumite țări sau teritorii (2) se înlocuiește de la data de aplicare a prezentei directive, în măsura în care privește extinderea protecției în temeiul Directivei 87/54/CEE asupra țărilor sau teritoriilor membre ale Acordului de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 1994.

Pentru Consiliu

Președintele

H. SEEHOFER


(1)  JO L 24, 27.1.1987, p. 36.

(2)  JO L 285, 17.10.1990, p. 29. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 93/17/CEE (JO L 11, 19.1.1993, p. 22).


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

189


31995R2868


L 303/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 2868/95 AL COMISIEI

din 13 decembrie 1995

de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 3288/94 (2), în special articolul 140,

întrucât Regulamentul (CE) nr. 40/94 (denumit în continuare „regulamentul”) instituie un nou sistem de mărci care permite obținerea unei mărci valabile pe întreg teritoriul Comunității prin depunerea unei cereri la Oficiul pentru armonizare în cadrul piaței interne (mărci, desene și modele industriale), denumit în continuare „Oficiul”;

întrucât regulamentul cuprinde în special dispozițiile necesare pentru o procedură care conduce la înregistrarea unei mărci comunitare, precum și pentru administrarea mărcilor comunitare, pentru procedura căii de atac împotriva deciziilor Oficiului și pentru procedura de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare;

întrucât articolul 140 din regulament prevede că normele de aplicare a regulamentului sunt adoptate printr-un regulament de punere în aplicare;

întrucât regulamentul de punere în aplicare ar trebui adoptat conform procedurii prevăzute la articolul 141 din regulament;

întrucât regulamentul de punere în aplicare stabilește, în consecință, normele necesare punerii în aplicare a dispozițiilor din regulamentul privind marca comunitară;

întrucât aceste norme trebuie să asigure buna desfășurare a procedurilor în fața Oficiului;

întrucât, în conformitate cu articolul 116 alineatul (1) din regulament, toate elementele cererii de înregistrare a mărcii comunitare prevăzute la articolul 26 alineatul (1) și toate celelalte informații a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament de punere în aplicare se publică în toate limbile oficiale ale Comunității;

întrucât, totuși, nu trebuie ca marca, numele, adresele, datele și alte informații similare să fie traduse și publicate în toate limbile oficiale ale Comunității;

întrucât Oficiul furnizează, pentru toate procedurile angajate în fața lui, formulare-tip, redactate în toate limbile oficiale ale Comunității;

întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul comitetului instituit prin articolul 141 din regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Normele de punere în aplicare a regulamentului sunt următoarele:

(1)   Cererea de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să conțină:

(a)

o cerere de înregistrare a unei mărci ca marcă comunitară;

(b)

numele, adresa și cetățenia/naționalitatea solicitantului, precum și statul pe teritoriul căruia solicitantul are domiciliul, sediul sau o unitate. Persoanele fizice trebuie să fie indicate prin nume și prenume. Persoanele juridice, precum și organismele care intră sub incidența articolului 3 din regulament, trebuie să figureze prin denumirea oficială, eventual prin abrevierea obișnuită; legislația statului sub a cărei incidență intră trebuie, de asemenea, indicată. Adresa telegrafică, numerele de telex, de telefon și orice alte informații necesare telecomunicațiilor pot fi indicate. Este preferabil să se indice o singură adresă pentru fiecare solicitant; dacă sunt menționate mai multe adrese, numai adresa care figurează pe prima poziție este luată în considerare, cu excepția situației în care solicitantul menționează una dintre adresele indicate drept adresă profesională;

(c)

lista produselor și serviciilor pentru care este solicitată înregistrarea mărcii, în conformitate cu Norma 2;

(d)

o reprezentare a mărcii, în conformitate cu Norma 3;

(e)

în cazul în care solicitantul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia, conform literei (b); în cazul în care reprezentantul are mai multe adrese profesionale sau în cazul în care solicitantul a desemnat mai mulți reprezentanți având adrese profesionale diferite, cererea trebuie să precizeze adresa la care a fost ales domiciliul; în lipsa acestei precizări, numai prima adresă indicată este considerată ca fiind domiciliu ales;

(f)

în cazul în care este revendicată prioritatea unei cereri anterioare în temeiul articolului 30 din regulament, o declarație cu privire la aceasta, care menționează data respectivei cereri și statul în care sau pentru care a fost depusă;

(g)

în cazul în care este revendicată prioritatea de expoziție în conformitate cu articolul 33 din regulament, o declarație cu privire la aceasta care să menționeze numele expoziției și data primei prezentări a produselor și serviciilor;

(h)

în cazul în care este revendicată senioritatea uneia sau mai multor mărci anterioare într-un stat membru, inclusiv a unei mărci înregistrate pe teritoriul Benelux sau a unei mărci care face obiectul unei înregistrări internaționale, având efect într-un stat membru (denumită în continuare „marcă anterior înregistrată”, în conformitate cu articolul 34 din regulament), o declarație cu privire la aceasta care să indice statul membru sau statele membre în care sau pentru care marca anterioară este înregistrată, data de la care respectiva înregistrare a produs efecte, numele înregistrării și produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca;

(i)

dacă este cazul, o declarație care să indice faptul că cererea are ca scop înregistrarea unei mărci comunitare colective în sensul articolului 64 din regulament;

(j)

indicarea limbii în care a fost depusă cererea și indicarea celei de-a doua limbi, în conformitate cu articolul 115 alineatul (3) din regulament;

(k)

semnătura solicitantului sau a reprezentantului său.

(2)   Cererea de marcă comunitară colectivă poate include un regulament de folosire.

(3)   Cererea poate include o declarație a solicitantului conform căreia nu invocă dreptul exclusiv asupra unui element al mărcii, lipsit de un caracter distinctiv, care trebuie să fie specificat.

(4)   Dacă există mai mulți solicitanți, este preferabil ca un singur solicitant sau reprezentant să fie desemnat, în cerere, în calitate de reprezentant comun.

(1)   Pentru clasificarea produselor și serviciilor, se aplică clasificarea comună prevăzută la articolul 1 din Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, revăzut și modificat.

(2)   Lista produselor și serviciilor trebuie stabilită, astfel încât să apară clar natura lor și să nu permită clasificarea fiecărui produs și a fiecărui serviciu decât într-o singură clasă a clasificării de la Nisa.

(3)   Produsele și serviciile sunt regrupate, de preferință, după modelul clasificării de la Nisa, fiecare grupă fiind precedată de numărul clasei căreia îi aparține respectiva grupă de produse și de servicii și prezentată în ordinea respectivei clasificări.

(4)   Clasificarea produselor și serviciilor se efectuează în scopuri exclusiv administrative. Produsele și serviciile nu pot, prin urmare, să fie considerate ca asemănătoare pe motivul că figurează în aceeași clasă a clasificării de la Nisa și nu pot fi considerate ca fiind diferite pe motivul că figurează în clase diferite ale respectivei clasificări.

(1)   În cazul în care solicitantul nu revendică o reprezentare grafică sau o culoare particulară, marca este reprodusă la cerere în scriere standard, de exemplu în litere, cifre și semne de punctuație dactilografiate. Poate cuprinde minuscule și majuscule și este publicată și înregistrată de către Oficiu în respectiva formă.

(2)   În celelalte cazuri, altele decât cel menționat la alineatul (1), marca se reproduce pe o foaie separată, atașată cererii. Dimensiunile respectivei foi nu depășesc formatul DIN A4 (29,7 cm × 21 cm), suprafața utilizată pentru reproducere (formatul tip) nu depășește 26,2 cm × 17 cm. Se lasă o margine de cel puțin 2,5 cm în partea stângă. În cazul în care poziția exactă a mărcii nu este evidentă, ea este indicată prin mențiunea „sus” pe fiecare reproducere. Reproducerea mărcii trebuie să fie de o astfel de calitate, încât să permită micșorarea sau mărirea sa la formatul textelor publicate în Buletinul mărcilor comunitare, de maxim 16 cm înălțime × 8 cm lățime. Numele și adresa solicitantului sunt de asemenea menționate pe respectiva foaie separată, care trebuie depusă în patru exemplare.

(3)   În cazurile în care se aplică alineatul (2), cererea trebuie să cuprindă o mențiune cu privire la aceasta. Cererea poate cuprinde o descriere a mărcii.

(4)   În cazul în care se solicită înregistrarea unei mărci tridimensionale, cererea trebuie să cuprindă o mențiune cu privire la aceasta. Reprezentarea constă într-o reproducere fotografică sau o reprezentare grafică a mărcii. Reprezentarea poate cuprinde până la șase vederi în perspectivă ale mărcii.

(5)   În cazul în care se solicită înregistrarea color, cererea trebuie să cuprindă o mențiune cu privire la aceasta. Culorile din care se compune marca trebuie să fie de asemenea indicate. Pentru reproducerea prevăzută la alineatul (2), se utilizează reproducerea în culori a mărcii.

(6)   Președintele Oficiului poate decide, în ceea ce privește cerințele prevăzute la alineatul (2), ca marca să fie reprodusă în corpul cererii, nu pe o foaie separată, și ca numărul de exemplare ale reproducerii să poată fi mai mic de patru.

Taxele care trebuie plătite pentru cerere sunt:

(a)

taxa de bază

și

(b)

taxa de clasă, pentru fiecare clasă mai mare de a treia clasă, căreia îi aparțin produsele și serviciile în conformitate cu Norma 2.

(1)   Oficiul aplică pe documentele care intră în compunerea cererii data recepționării și numărul de dosar atribuit cererii. Oficiul eliberează imediat solicitantului o recipisă pe care se specifică cel puțin numărul dosarului, o reproducere, o descriere sau orice alt mijloc de identificare a mărcii, natura documentelor și numărul lor, precum și data de recepționare a cererii.

(2)   Atunci când cererea este depusă la oficiul central în domeniul proprietății industriale dintr-un stat membru sau la Oficiul mărcilor din Benelux în conformitate cu articolul 25 din regulament, autoritățile respective numerotează cu cifre arabe toate paginile cererii. Acestea înscriu pe documente, înainte de transmiterea cererii, data recepționării și numărul de pagini. Autoritățile menționate eliberează imediat solicitantului o recipisă pe care se specifică, cel puțin, natura și numărul documentelor, precum și data recepționării acestora.

(3)   Atunci când Oficiul primește o cerere prin intermediul unui oficiu central în domeniul proprietății industriale dintr-un stat membru sau prin intermediul Oficiului mărcilor din Benelux, aplică pe cerere data recepționării și numărul dosarului și eliberează imediat solicitantului, conform alineatului (1) a doua teză, o recipisă pe care se specifică data recepționării de către Oficiu.

(1)   În cazul în care în cerere se revendică prioritatea uneia sau mai multor cereri anterioare în conformitate cu articolul 30 din regulament, solicitantul dispune de un termen de trei luni de la data depunerii pentru a preciza numărul de dosar atribuit cererii anterioare și pentru a furniza o copie a acesteia. Copia trebuie să fie certificată pentru conformitate cu cererea anterioară de către autoritatea care a primit-o și trebuie să fie însoțită de un atestat eliberat de respectiva autoritate care să indice data depunerii cererii anterioare.

(2)   În cazul în care solicitantul dorește să revendice prioritatea uneia sau mai multor cereri anterioare, posterior depunerii cererii, în conformitate cu articolul 30 din regulament, declarația de prioritate, care indică data cererii anterioare și statul în care sau pentru care a fost depusă, trebuie să fie furnizată în termen de două luni de la data depunerii cererii. Indicațiile și documentele justificative prevăzute la alineatul (1) trebuie să fie prezentate Oficiului în termen de trei luni de la recepționarea declarației de prioritate.

(3)   În cazul în care limba cererii anterioare nu este una dintre limbile Oficiului, acesta invită solicitantul să prezinte, într-un termen stabilit de Oficiu și nu mai mic de trei luni, o traducere a cererii anterioare în una dintre aceste limbi.

(4)   Președintele Oficiului poate decide ca cerințele în materie de documente justificative care trebuie furnizate de către solicitant să poată fi mai puține decât cele menționate la alineatul (1), cu condiția ca Oficiul să poată dispune de informațiile cerute din alte surse.

(1)   În cazul în care prioritatea de expoziție în sensul articolului 33 din regulament este revendicată în cerere, solicitantul dispune de un termen de trei luni de la data depunerii pentru a furniza un atestat eliberat în cursul expoziției de către autoritatea care răspunde de asigurarea protecției proprietății industriale în cursul expoziției în cauză. Atestatul trebuie să stabilească faptul că marca a fost efectiv utilizată pentru produsele și serviciile în cauză și să menționeze data de deschidere a expoziției și data primei utilizări publice, atunci când aceasta nu coincide cu data de deschidere a expoziției. Acesta trebuie să fie însoțit de o descriere a utilizării efective a mărcii, certificată în mod corespunzător de către autoritatea menționată anterior.

(2)   În cazul în care solicitantul dorește să revendice prioritatea de expoziție ulterior depunerii cererii, declarația de prioritate, care indică numele expoziției și data primei prezentări a produselor sau serviciilor, trebuie să fie prezentată în termen de două luni de la data depunerii. Indicațiile și documentele justificative solicitate în temeiul alineatului (1) trebuie să fie furnizate Oficiului în termen de trei luni de la primirea declarației de prioritate.

(1)   Atunci când senioritatea uneia sau mai multor mărci anterior înregistrate, în conformitate cu articolul 34 din regulament, este revendicată în cerere, solicitantul dispune de un termen de trei luni pentru a furniza o copie a înregistrării corespunzătoare. Respectiva copie trebuie certificată pentru conformitate cu înregistrarea corespunzătoare de către autoritatea competentă.

(2)   Atunci când solicitantul dorește să revendice senioritatea uneia sau mai multor mărci anterior înregistrate în conformitate cu articolul 34 din regulament, ulterior depunerii cererii, declarația de senioritate, care indică statul membru sau statele membre în care sau pentru care marca este înregistrată, data la care înregistrarea corespunzătoare produce efecte, numărul înregistrării corespunzătoare și produsele și serviciile pentru care marca este înregistrată, trebuie să fie furnizată în termen de două luni de la data depunerii. Documentele solicitate în temeiul alineatului (1) sunt furnizate Oficiului în termen de trei luni de la primirea declarației de senioritate.

(3)   Atunci când se revendică senioritatea, Oficiul informează Oficiul mărcilor din Benelux sau oficiul central în domeniul proprietății industriale din statul membru interesat.

(4)   Președintele Oficiului poate decide ca cerințele în materie de documente justificative care trebuie furnizate de către solicitant să poată fi mai puține decât cele prevăzute la alineatul (1), cu condiția ca Oficiul să poată dispune de informațiile cerute din alte surse.

(1)   În cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile cerute pentru a-i fi acordată o dată de depozit:

(a)

pentru că nu cuprinde:

(i)

solicitarea de înregistrare a unei mărci comunitare;

(ii)

informațiile care permit identificarea solicitantului;

(iii)

o listă a produselor și serviciilor pentru care este solicitată înregistrarea mărcii;

(iv)

o reprezentare a mărcii sau

(b)

pentru că taxa de bază pentru depunerea cererii nu a fost achitată Oficiului în termen de o lună de la depunerea cererii la Oficiu sau, în cazul în care cererea a fost depusă la oficiul central în domeniul proprietății industriale dintr-un stat membru sau la Oficiul mărcilor din Benelux,

Oficiul informează solicitantul că nu poate fi acordată o dată de depozit ca urmare a acestor nereguli.

(2)   În cazul în care se remediază neregulile prevăzute la alineatul (1) într-un termen de două luni de la primirea notificării, data de depozit este determinată de data la care au fost remediate toate neregulile. În cazul în care neregulile nu sunt remediate în respectivul termen, cererea nu este considerată cerere de marcă comunitară. Orice taxă achitată deja se restituie.

(3)   În cazul în care, chiar dacă a fost acordată o dată de depozit, examinarea arată că:

(a)

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la Normele 1, 2 și 3 sau alte condiții de formă privind depozitul prevăzute de regulament sau de respectivele norme;

(b)

taxele de clasă prevăzute la litera (b) din Norma 4 coroborat cu Regulamentul (CE) nr. 2869/95 al Comisiei (3) (denumit în continuare „regulamentul privind taxele”) nu au fost achitate în întregime Oficiului;

(c)

în cazul în care a fost revendicată o prioritate în conformitate cu Normele 6 și 7, fie prin cerere, fie în termenul de două luni de la depunere, celelalte cerințe prevăzute de respectivele norme nu mai sunt respectate sau

(d)

în cazul în care a fost revendicată senioritatea în conformitate cu Norma 8, fie prin cerere, fie în termenul de două luni de la depunere, celelalte cerințe prevăzute de norma 8 nu mai sunt respectate,

Oficiul invită solicitantul să remedieze neregulile constatate în termenul acordat.

(4)   În cazul în care nu au fost remediate neregulile menționate la alineatul (3) litera (a) în termenul indicat, Oficiul respinge cererea.

(5)   În cazul în care taxele de clasă neachitate nu sunt achitate înainte de expirarea termenului indicat, cererea este considerată retrasă, numai dacă nu rezultă în mod evident care sunt clasele pe care este destinată să le acopere suma plătită. În lipsa altor criterii care să permită determinarea claselor pe care suma plătită era destinată să le acopere, Oficiul ia în considerare clasele în ordinea clasificărilor. Cererea este considerată retrasă în ceea ce privește clasele pentru care taxele de clasă nu au fost plătite sau nu au fost plătite în întregime.

(6)   În cazul în care neregulile prevăzute la alineatul (3) privesc revendicarea priorității, solicitantul este decăzut din dreptul de prioritate pentru cerere.

(7)   În cazul în care neregulile prevăzute la alineatul (3) se referă la revendicarea seniorității, dreptul de revendicare nu mai poate fi invocat pentru cerere.

(8)   În cazul în care neregulile prevăzute la alineatul (3) nu se referă decât la anumite produse și servicii, Oficiul nu respinge cererea sau nu refuză dreptul de prioritate sau dreptul de senioritate decât pentru produsele și serviciile afectate de neregularitate.

În cazul în care, în conformitate cu articolul 5 din regulament, solicitantul nu poate fi titularul unei mărci comunitare, Oficiul îl informează și îi acordă un termen pentru a-și retrage cererea sau pentru a-și prezenta observațiile. În cazul în care solicitantul nu reușește să se încadreze în condițiile cerute pentru înregistrare, Oficiul îi respinge cererea.

(1)   În cazul în care marca comunitară nu poate fi înregistrată în temeiul articolului 7 din regulament pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este solicitată, Oficiul comunică solicitantului motivele refuzului, precizând un termen pentru retragerea sau modificarea cererii sau pentru prezentarea observațiilor.

(2)   În cazul în care, în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) din regulament, înregistrarea mărcii comunitare se subordonează declarației solicitantului că nu va invoca dreptul exclusiv asupra elementelor mărcii lipsite de caracter distinctiv, Oficiul informează solicitantul, precizând motivele și invitându-l să înainteze o declarație în acest sens într-un termen stabilit.

(3)   În cazul în care, în termenul care îi este acordat, solicitantul nu reușește să se încadreze în condițiile cerute pentru înregistrare sau nu îndeplinește condiția menționată la alineatul (2), Oficiul respinge cererea în întregime sau parțial.

Publicarea cererii cuprinde următoarele informații:

(a)

numele și adresa solicitantului;

(b)

dacă este cazul, numele și adresa profesională a reprezentantului desemnat de către solicitant, chiar dacă nu este vorba despre un reprezentant în sensul articolului 88 alineatul (3) prima teză din regulament; în cazul în care au fost desemnați mai mulți reprezentanți și dacă adresa lor profesională este aceeași, sunt publicate numai numele și adresa profesională ale primului reprezentant menționat, urmate de cuvintele „și alții”; dacă au fost desemnați mai mulți reprezentanți și adresele lor profesionale sunt diferite, se publică numai adresa profesională aleasă în temeiul alineatului (1) litera (e) din norma 1; în cazul desemnării unei asociații de reprezentanți conform alineatului (9) din norma 76, se publică numai numele și adresa profesională a asociației;

(c)

reproducerea mărcii, însoțită de indicațiile și descrierile prevăzute de norma 3; în cazul cererii de înregistrare color, mențiunea „color” și indicarea culorii sau a culorilor din care se compune marca trebuie să figureze în publicație;

(d)

lista produselor și serviciilor regrupate pe clase conform clasificării de la Nisa, fiecare grup fiind precedat de numărul de clasă din clasificarea menționată căreia îi aparține grupul de produse și servicii și prezentat în ordinea respectivei clasificări;

(e)

data de depozit și numărul dosarului;

(f)

dacă este cazul, indicații privind prioritatea revendicată în conformitate cu articolul 30 din regulament;

(g)

dacă este cazul, indicații privind revendicarea priorității de expoziție în conformitate cu articolul 33 din regulament;

(h)

dacă este cazul, indicații privind revendicarea seniorității în conformitate cu articolul 34 din regulament;

(i)

dacă este cazul, indicarea faptului că marca a dobândit un caracter distinctiv ca urmare a utilizării sale în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din regulament;

(j)

dacă este cazul, indicarea faptului că cererea este depusă pentru o marcă comunitară colectivă;

(k)

dacă este cazul, declarația prin care solicitantul renunță la orice drept exclusiv asupra unui element al mărcii, conform alineatului (3) din norma 1 sau alineatului (2) din norma 11;

(l)

limba în care a fost depusă cererea și a doua limbă indicată de solicitant în conformitate cu articolul 115 alineatul (3) din regulament.

(1)   O cerere de modificare a cererii în conformitate cu articolul 44 din regulament cuprinde următoarele informații:

(a)

numărul de dosar atribuit cererii;

(b)

numele și adresa solicitantului, conform alineatului (1) litera (b) din norma 1;

(c)

în cazul în care solicitantul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia, conform alineatului (1) litera (e) din norma 1;

(d)

indicarea elementului de modificat sau de rectificat în cerere și a elementului care trebuie să figureze după modificare sau rectificare;

(e)

în cazul în care modificarea se referă la reprezentarea mărcii, o reprezentare a mărcii modificate, în conformitate cu Norma 3.

(2)   Atunci când cererea de modificare este condiționată de achitarea unei taxe, cererea nu este considerată ca fiind depusă decât după plata taxei. În cazul în care aceasta nu este achitată sau nu este achitată integral, Oficiul informează solicitantul cu privire la aceasta.

(3)   În cazul în care condițiile cărora li se subordonează modificarea cererii nu sunt îndeplinite, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care neregulile respective nu au fost remediate în termenul fixat de Oficiu, acesta respinge solicitarea de modificare a cererii.

(4)   În cazul în care modificarea este publicată în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) din regulament, normele 15 și 22 se aplică mutatis mutandis.

(5)   Solicitantul poate să prezinte numai o singură cerere, atunci când solicită modificarea aceluiași element în două sau mai multe cereri pe care le-a depus. În cazul în care solicitarea de modificare se subordonează achitării unei taxe, aceasta trebuie achitată pentru fiecare dintre solicitările de modificare.

(6)   Alineatele (1)-(5) se aplică mutatis mutandis cererii de modificare a numelui sau a adresei profesionale a unui reprezentant desemnat de către solicitant. Astfel de cereri nu se subordonează achitării unei taxe.

(1)   În cazul în care o cerere publicată cuprinde o eroare sau o greșeală imputabilă Oficiului, acesta rectifică eroarea sau greșeala din proprie inițiativă sau la cererea solicitantului.

(2)   În cazul în care solicitantul prezintă o cerere menționată la alineatul (1), norma 13 se aplică mutatis mutandis. Cererea nu necesită plata unei taxe.

(3)   Rectificările efectuate în temeiul prezentei norme se publică.

(4)   Articolul 42 alineatul (2) din regulament și normele 15-22 se aplică mutatis mutandis în cazul în care rectificarea se referă la lista de produse sau servicii sau la reprezentarea mărcii.

(1)   Se poate formula o opoziție pe motiv că există una sau mai multe mărci anterioare în sensul articolului 8 alineatul (2) din regulament (denumite în continuare „mărci anterioare”) sau unul sau mai multe drepturi anterioare în sensul articolului 8 alineatul (4) din regulament (denumite în continuare „drepturi anterioare”).

(2)   Actul de opoziție trebuie să cuprindă:

(a)

în ceea ce privește cererea împotriva căreia s-a formulat opoziția:

(i)

numărul de dosar atribuit cererii împotriva căreia s-a formulat opoziția;

(ii)

indicarea produselor și serviciilor a căror listă figurează în cererea de înregistrare a mărcii comunitare, împotriva cărora s-a formulat opoziția;

(iii)

numele solicitantului de marcă comunitară;

(b)

în ceea ce privește marca anterioară sau dreptul anterior pe care se întemeiază opoziția:

(i)

în cazul în care opoziția se întemeiază pe existența unei mărci anterioare, o mențiune în acest sens, precum și mențiunea că marca anterioară este o marcă comunitară sau indicarea statului membru sau a statelor membre, inclusiv, dacă este cazul, Benelux, pe teritoriul cărora marca anterioară a fost înregistrată sau solicitată ori în cazul în care marca anterioară este o marcă ce face obiectul unei înregistrări internaționale, menționarea statului membru sau a statelor membre, inclusiv, dacă este cazul, Benelux, la care s-a extins protecția respectivei mărci anterioare;

(ii)

dacă este cazul, numărul de dosar sau numărul de înregistrare, precum și data de depozit, inclusiv data de prioritate a mărcii anterioare;

(iii)

în cazul în care opoziția este formulată pe motiv că există o marcă anterioară notorie în sensul articolului 8 alineatul (2) litera (c) din regulament, o mențiune în acest sens și numele statului membru sau al statelor membre în care respectiva marcă anterioară este notorie;

(iv)

în cazul în care opoziția este formulată pe motiv că există o marcă anterioară care se bucură de renume în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din regulament, o mențiune în acest sens și indicarea locului unde este înregistrată respectiva marcă anterioară sau unde a fost solicitată, conform punctului (i);

(v)

în cazul în care opoziția este formulată pe motiv că există un drept anterior, o mențiune în acest sens și numele statului membru sau al statelor membre în care există respectivul drept;

(vi)

o reprezentare și, dacă este cazul, o descriere a mărcii anterioare sau a dreptului anterior;

(vii)

produsele și serviciile pentru care marca anterioară a fost înregistrată sau solicitată sau pentru care marca anterioară este notorie în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (c) din regulament ori se bucură de renume în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din regulament; atunci când indică toate produsele și serviciile pentru care este protejată marca anterioară, persoana care a formulat opoziția indică și produsele și serviciile pe care se întemeiază opoziția;

(c)

în ceea ce privește persoana care a formulat opoziția:

(i)

atunci când opoziția este formulată de către titularul mărcii anterioare sau al dreptului anterior, numele și adresa, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) litera (b) din norma 1 și menționarea calității sale de titular al respectivei mărci sau al respectivului drept;

(ii)

atunci când opoziția este formulată de către un licențiat, numele și adresa acestuia conform alineatului (1) litera (b) din norma 1, precum și mențiunea că a fost abilitat să formuleze opoziția;

(iii)

atunci când opoziția este depusă de către succesorul în drepturi al titularului înregistrat al unei mărci comunitare care nu a fost încă înregistrat ca nou titular, o mențiune în acest sens, precum și numele și adresa persoanei care a formulat opoziția conform alineatului (1) litera (b) din norma 1 și data primirii cererii de înregistrare a noului titular de către Oficiu sau, în lipsă, data la care a fost trimisă Oficiului;

(iv)

atunci când opoziția este formulată de către o persoană care nu este titularul unui drept anterior, pe motiv că există un drept anterior, numele și adresa respectivei persoane conform alineatului (1) litera (b) din norma 1, precum și mențiunea că aceasta este îndreptățită de dreptul intern corespunzător să exercite respectivul drept;

(v)

în cazul în care persoana care a formulat opoziția a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia conform alineatului (1) litera (e) din norma 1;

(d)

o descriere precisă a motivelor pe care se întemeiază opoziția.

(3)   Alineatele (1) și (2) se aplică mutatis mutandis oricărei opoziții formulate în temeiul articolului 8 alineatul (3) din regulament.

(1)   Orice act de opoziție poate cuprinde informații detaliate privind faptele, dovezile și observațiile prezentate în susținerea opoziției, însoțite de documentele justificative.

(2)   Dacă opoziția este întemeiată pe existența unei mărci anterioare care nu este o marcă comunitară, actul de opoziție trebuie însoțit, de preferință, de dovada înregistrării sau a depunerii respectivei mărci anterioare, cum ar fi certificatul de înregistrare. În cazul în care opoziția este întemeiată pe existența unei mărci notorii în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (c) din regulament sau a unei mărci care se bucură de renume în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din regulament, actul de opoziție trebuie însoțit, de preferință, de dovada notorietății sau renumelui mărcii. În cazul în care opoziția este întemeiată pe existența unui drept anterior, actul de opoziție trebuie însoțit, de preferință, de dovada achiziției și domeniului de protecției ale respectivului drept.

(3)   Informațiile detaliate privind faptele, dovezile și observațiile, precum și documentele justificative prevăzute la alineatul (1) și dovezile prevăzute la alineatul (2) pot fi furnizate, în cazul în care nu au fost prezentate în același timp cu actul de opoziție sau ca urmare a acestuia, într-un termen ulterior deschiderii procedurii de opoziție pe care Oficiul îl stabilește conform alineatului (2) din norma 20.

(1)   În cazul în care actul de opoziție nu a fost depus în limba cererii de înregistrare a mărcii comunitare, atunci când aceasta din urmă este una dintre limbile Oficiului, nici în a doua limbă indicată la depunerea cererii, persoana care a formulat opoziția depune, în termen de o lună de la expirarea termenului de opoziție, o traducere a actului de opoziție în una dintre aceste limbi.

(2)   În cazul în care dovezile și documentele justificative care trebuie furnizate în susținerea opoziției conform alineatelor (1) și (2) din norma 16 nu sunt prezentate în limba procedurii de opoziție, persoana care a formulat opoziția trebuie să furnizeze o traducere în această limbă în termen de o lună de la expirarea termenului de opoziție sau, dacă este cazul, în termenul stabilit de Oficiu conform alineatului (3) din norma 16.

(3)   În cazul în care persoana care a formulat opoziția sau solicitantul informează Oficiul, înainte de data la care procedura de opoziție se consideră deschisă, conform alineatului (1) din norma 19, că solicitantul și persoana care a formulat opoziția au convenit să utilizeze o altă limbă pentru procedura de opoziție în conformitate cu articolul 115 alineatul (7) din regulament, persoana care a formulat opoziția trebuie, atunci când actul de opoziție nu a fost depus în limba convenită, să furnizeze o traducere în această limbă în termen de o lună de la data menționată anterior.

(1)   Dacă Oficiul constată că actul de opoziție nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 42 din regulament sau că actul de opoziție nu indică în mod evident cererea împotriva căreia s-a formulat opoziția ori marca anterioară sau dreptul anterior pe baza căruia s-a formulat opoziția, Oficiul respinge opoziția ca inadmisibilă numai dacă nu au fost remediate neregulile menționate înaintea termenului de opoziție. În cazul în care taxa de opoziție nu a fost achitată înaintea expirării termenului de opoziție, actul de opoziție este considerat ca nefiind depus. În cazul în care taxa de opoziție se achită după expirarea termenului de opoziție, aceasta se rambursează persoanei care a formulat opoziția.

(2)   În cazul în care Oficiul constată că actul de opoziție nu îndeplinește alte dispoziții din regulament sau din prezentele norme, informează persoana care a formulat opoziția, invitând-o să remedieze neregulile constatate în termen de două luni. În cazul în care neregulile nu sunt remediate în termenul acordat, Oficiul respinge opoziția ca fiind inadmisibilă.

(3)   Orice decizie de respingere a opoziției luată în temeiul alineatelor (1) și (2) este comunicată solicitantului.

(1)   Dacă Oficiul nu respinge opoziția în conformitate cu norma 18, comunică solicitantului opoziția și îl invită să depună observațiile sale în termenul stabilit. Oficiul atenționează solicitantul asupra faptului că procedura de opoziție este considerată deschisă la două luni după primirea comunicării, numai dacă solicitantul nu informează Oficiul, înainte de expirarea termenului, că își retrage cererea sau o restrânge la produsele și serviciile care nu sunt prevăzute în opoziție.

(2)   Oficiul poate, în temeiul normei 71, să proroge termenul menționat la alineatul (1) a doua teză atunci când cererea este prezentată în comun de către solicitant și persoana care a formulat opoziția.

(3)   În cazul în care cererea este retrasă sau restrânsă în termenul prevăzut la alineatul (1) a doua teză sau în termenul prorogat în temeiul alineatului (2), Oficiul informează persoana care a formulat opoziția și îi restituie taxa de opoziție.

(1)   Dacă cererea nu este retrasă sau restrânsă în conformitate cu norma 19, solicitantul își prezintă observațiile în termenul stabilit de către Oficiu în comunicarea pe care acesta o adresează în temeiul alineatului (1) prima teză din norma 19.

(2)   Atunci când actul de opoziție nu cuprinde informații detaliate privind faptele, dovezile și observațiile menționate la alineatele (1) și (2) din norma 16, Oficiul invită persoana care a formulat opoziția să i le furnizeze într-un termen acordat. Orice element furnizat de către persoana care a formulat opoziția este comunicat solicitantului care dispune de posibilitatea de a răspunde într-un termen acordat de Oficiu.

(3)   Dacă solicitantul nu prezintă nici o observație, Oficiul se poate pronunța asupra opoziției pe baza dovezilor de care dispune.

(4)   Oficiul comunică persoanei care a formulat opoziția observațiile solicitantului și o invită, dacă consideră necesar, să prezinte un răspuns în termenul pe care Oficiul îl stabilește.

(5)   Dacă, în temeiul articolului 44 alineatul (1) din regulament, solicitantul restrânge lista produselor și serviciilor, Oficiul informează persoana care a formulat opoziția și o invită să declare, în termenul pe care l-a acordat, dacă își menține opoziția și, dacă răspunsul este afirmativ, să precizeze printre produsele și serviciile rămase pe acelea care sunt prevăzute de opoziție.

(6)   Oficiul poate să suspende orice procedură de opoziție întemeiată pe o cerere de înregistrare prevăzută la articolul 8 alineatul (2) litera (b) din regulament, până când este pronunțată o decizie definitivă în cadrul respectivei proceduri sau dacă alte circumstanțe justifică o astfel de suspendare.

(1)   Oficiul poate să conexeze procedurile atunci când s-au formulat mai multe opoziții împotriva aceleiași cereri de înregistrare a mărcii comunitare. Oficiul poate decide, prin urmare, să disjungă din nou procedurile.

(2)   Dacă rezultă dintr-o examinare preliminară a uneia sau mai multor opoziții că este posibil ca marca comunitară solicitată să nu poată fi înregistrată pentru toate sau o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este cerută înregistrarea, Oficiul poate suspenda celelalte proceduri de opoziție. Oficiul informează celelalte persoane care au formulat opoziții cu privire la orice decizie relevantă pronunțată în cadrul procedurilor care au fost urmate.

(3)   Atunci când o decizie de respingere a unei cereri este definitivă, procedurile de opoziție a căror examinare a fost suspendată conform alineatului (2) sunt considerate ca fiind încheiate și persoanele care au formulat opoziții în cauză sunt informate. Încheierea procedurilor constituie un caz de neurmărire în sensul articolului 81 alineatul (4) din regulament.

(4)   Oficiul restituie 50 % din taxele de opoziție achitate de către fiecare dintre persoanele care au formulat opoziții a căror opoziție este considerată ca fiind încheiată conform alineatelor (1), (2) și (3).

(1)   Atunci când, în temeiul articolului 43 alineatul (2) sau (3) din regulament, persoana care a formulat opoziția trebuie să facă dovada utilizării mărcii sau a existenței unor motive întemeiate pentru neutilizarea ei, Oficiul o invită să prezinte respectiva dovadă în termenul acordat. Dacă persoana care a formulat opoziția nu prezintă respectiva dovadă în termenul acordat, Oficiul poate respinge opoziția.

(2)   Indicațiile și dovezile care trebuie prezentate pentru a dovedi utilizarea mărcii cuprind indicații privind locul, durata, importanța și natura utilizării mărcii anterioare pentru produsele și serviciile pentru care este înregistrată și pe care se întemeiază opoziția, precum și dovezi care să susțină respectivele indicații, conform alineatului (3).

(3)   Aceste dovezi se limitează, de preferință, la prezentarea de documente justificative precum ambalaje, etichete, liste de prețuri, cataloage, facturi, fotografii, anunțuri în ziare, precum și declarații scrise prevăzute la articolul 76 alineatul (1) litera (f) din regulament.

(4)   Atunci când dovezile prezentate conform alineatelor (1), (2) și (3) nu sunt redactate în limba procedurii de opoziție, Oficiul poate să invite persoana care a formulat opoziția să furnizeze, în termenul acordat, o traducere în această limbă.

(1)   Taxa de înregistrare prevăzută în articolul 45 din regulament cuprinde:

(a)

o taxă de bază

și

(b)

o taxă de clasă pentru fiecare clasă mai mare decât a treia clasă, atunci când lista produselor și serviciilor pentru care marca trebuie înregistrată include un număr de clase mai mare decât trei.

(2)   În cazul în care nu s-a formulat nici o opoziție sau dacă, în caz de opoziție, procedura este încheiată prin retragerea sau respingerea opoziției sau prin orice alt mijloc, Oficiul invită solicitantul să achite taxa de înregistrare în termen de două luni de la comunicare.

(3)   În cazul în care taxa de înregistrare nu se achită în termenul stabilit, aceasta mai poate fi în mod valabil plătită în termen de două luni de la comunicarea care semnalează depășirea termenului prevăzut, cu condiția ca taxa suplimentară prevăzută de regulamentul privind taxele să fie plătită în acest nou termen.

(4)   După încasarea taxei de înregistrare, marca solicitată este înscrisă în registrul mărcilor comunitare cu mențiunile și informațiile prevăzute la alineatul (2) din norma 84.

(5)   Înregistrarea se publică în Buletinul mărcilor comunitare.

(6)   Taxa de înregistrare se restituie în cazul în care marca solicitată nu a fost înregistrată.

(1)   Oficiul eliberează titularului mărcii comunitare un certificat de înregistrare care reproduce mențiunile și informațiile înscrise în registru și prevăzute la alineatul (2) din norma 84, precum și o declarație care atestă că mențiunile și informațiile respective au fost înscrise în registrul mărcilor comunitare.

(2)   Titularul unei mărci comunitare poate să solicite eliberarea unor copii, certificate pentru conformitate sau nu, ale certificatului de înregistrare contra achitării unei taxe.

(1)   O solicitare de modificare a înregistrării în conformitate cu articolul 48 alineatul (2) din regulament cuprinde următoarele informații:

(a)

numărul de înregistrare;

(b)

numele și adresa titularului mărcii, conform alineatului (1) litera (b) din norma 1;

(c)

în cazul în care titularul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia, conform alineatului (1) litera (e) din norma 1;

(d)

indicarea elementului din reprezentarea mărcii care trebuie modificat și versiunea modificată a respectivului element;

(e)

o reprezentare a mărcii modificate, în conformitate cu Norma 3.

(2)   Solicitarea nu este considerată depusă decât după achitarea taxei corespunzătoare. În cazul în care aceasta nu este achitată sau nu este achitată integral, Oficiul informează solicitantul cu privire la aceasta.

(3)   În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile care reglementează modificarea înregistrării, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care respectivele nereguli nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.

(4)   În cazul în care înregistrarea modificării este contestată în conformitate cu articolul 48 alineatul (3) din regulament, dispozițiile din regulament și din prezentele norme privind opoziția se aplică mutatis mutandis.

(5)   Atunci când modificarea poartă asupra aceluiași element al mai multor înregistrări în numele titularului, se poate înainta o singură solicitare. Taxa prevăzută se achită pentru fiecare înregistrare care trebuie modificată.

(1)   O modificare a numelui sau a adresei titularului mărcii comunitare care nu reprezintă o modificare a mărcii comunitare în conformitate cu articolul 48 alineatul (2) din regulament și nu rezultă dintr-un transfer total sau parțial al mărcii înregistrate, se înregistrează la cererea titularului.

(2)   O solicitare de modificare a numelui sau a adresei titularului mărcii înregistrate conține:

(a)

numărul de înregistrare a mărcii;

(b)

numele și adresa titularului astfel cum sunt înregistrate;

(c)

numele și adresa titularului mărcii modificate conform alineatului (1) litera (e) din norma 1;

(d)

atunci când titularul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia, conform alineatului (1) litera (e) din norma 1:

(3)   Solicitarea nu implică plata unei taxe.

(4)   Se poate prezenta o solicitare unică de modificare a numelui sau a adresei în două sau mai multe înregistrări ale aceluiași titular.

(5)   În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile privind înregistrarea unei modificări, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care respectivele nereguli nu se remediază în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.

(6)   Alineatele (1)-(5) se aplică mutatis mutandis modificării numelui sau adresei reprezentantului înregistrat.

(7)   Alineatele (1)-(6) se aplică mutatis mutandis cererilor de înregistrare a mărcilor comunitare. Modificarea se consemnează în dosarele Oficiului privind cererea de înregistrare a mărcii comunitare.

(1)   În cazul în care înregistrarea mărcii sau înregistrarea publicată conține o eroare sau o greșeală imputabilă Oficiului, acesta rectifică eroarea sau greșeala constatată din oficiu sau la cererea titularului.

(2)   În cazul în care cererea de rectificare este introdusă de către titular, norma 26 se aplică mutatis mutandis. Cererea nu este condiționată de plata unei taxe.

(3)   Oficiul publică rectificările efectuate în temeiul prezentei norme.

(1)   O cerere de revendicare a seniorității, în conformitate cu articolul 35 din regulament, a uneia sau mai multor mărci anterioare înregistrate, precum și cele prevăzute la articolul 34 din regulament, cuprinde:

(a)

numărul de înregistrare a mărcii comunitare;

(b)

numele și adresa titularului mărcii comunitare în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (b);

(c)

în cazul în care titularul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (e);

(d)

numele statului membru sau al statelor membre în care sau pentru care a fost înregistrată marca anterioară, data la care produce efecte înregistrarea respectivă, numărul înregistrării respective, precum și produsele și serviciile pentru care marca anterioară a fost înregistrată;

(e)

menționarea produselor și serviciilor pentru care este revendicată senioritatea;

(f)

o copie a înregistrării în cauză, aceasta trebuind să fie certificată pentru conformitate cu originalul de către autoritatea competentă.

(2)   În cazul în care condițiile care reglementează revendicarea seniorității nu sunt îndeplinite, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care respectivele nereguli nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.

(3)   Oficiul informează Oficiul mărcilor din Benelux sau oficiul central în domeniul proprietății industriale al statului membru interesat cu privire la revendicarea seniorității.

(4)   Președintele Oficiului poate să decidă că cerințele privind documentele care trebuie furnizate de către solicitant pot fi mai mici decât cele prevăzute la alineatul (1) litera (f), cu condiția ca Oficiul să poată obține informațiile cerute din alte surse.

Cu cel puțin șase luni înainte de expirarea înregistrării, Oficiul informează titularul mărcii comunitare și titularii drepturilor înregistrate în ceea ce privește marca comunitară, inclusiv licențiații, asupra faptului că se apropie data de expirare a înregistrării. Absența notificării nu produce efecte în ceea ce privește expirarea înregistrării.

(1)   O cerere de reînnoire cuprinde următoarele informații:

(a)

în cazul în care cererea este prezentată de către titularul mărcii, numele și adresa acestuia, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (b);

(b)

în cazul în care cererea este prezentată de către o persoană autorizată în mod expres în acest sens de către titularul mărcii, numele și adresa respectivei persoane și dovada autorizării;

(c)

în cazul în care solicitantul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia din urmă, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (e);

(d)

numărul de înregistrare;

(e)

mențiunea că reînnoirea este solicitată pentru toate produsele și serviciile acoperite de înregistrare ori, dacă reînnoirea nu este solicitată pentru toate produsele și serviciile reglementate de marca înregistrată, menționarea fie a claselor, produselor și serviciilor pentru care se solicită reînnoirea, fie a claselor, produselor sau serviciilor pentru care reînnoirea nu este cerută; produsele și serviciile trebuie regrupate pe clase conform clasificării de la Nisa, fiecare grup fiind precedat de numărul clasei căreia îi aparține grupul de produse și de servicii și prezentat în ordinea respectivei clasificări.

(2)   Taxele care trebuie achitate în conformitate cu articolul 47 din regulament pentru reînnoirea unei mărci comunitare sunt următoarele:

(a)

o taxă de bază;

(b)

o taxă pe clasă, pentru orice clasă mai mare decât a treia clasă din lista pentru care a fost solicitată reînnoirea în conformitate cu articolul 1 litera (e) și

(c)

dacă este cazul, suprataxa stabilită de regulamentul privind taxele și prevăzută la articolul 47 alineatul (3) din regulament, pentru întârzierea achitării taxei de reînnoire sau întârzierea prezentării cererii de reînnoire.

(3)   Atunci când cererea de reînnoire este prezentată în termenele menționate la articolul 47 alineatul (3) din regulament, dar celelalte condiții care reglementează reînnoirea prevăzute la articolul menționat, precum și prevăzute de prezentele norme nu sunt îndeplinite, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. Atunci când cererea a fost prezentată de o persoană autorizată în mod expres în acest scop de către titularul mărcii, acesta din urmă primește o copie a informării în cauză.

(4)   În cazul în care nu a fost prezentată nici o cerere de reînnoire înainte de expirarea termenului menționat la articolul 47 alineatul (3) a treia teză din regulament sau în cazul în care cererea este prezentată după expirarea acestui termen, în cazul în care taxele nu au fost achitate sau au fost achitate după expirarea termenului respectiv sau în cazul în care neregulile nu au fost remediate în acest termen, Oficiul constată că înregistrarea a ajuns la termenul de expirare și informează asupra acestui fapt titularul mărcii comunitare, precum și, dacă este cazul, pe solicitantul și pe titularii drepturilor înscrise în registru. În cazul în care taxele achitate nu sunt suficiente pentru a acoperi totalitatea claselor de produse și servicii pentru care este solicitată reînnoirea, Oficiul nu procedează la o asemenea constatare, dacă este evident care sunt clasele pentru care suma plătită este destinată. În lipsa altor criterii, Oficiul ia în considerare clasele în ordinea clasificării.

(5)   În cazul în care constatarea făcută de Oficiu conform alineatului (4) este definitivă, Oficiul radiază marca din registru. Radierea produce efecte în ziua următoare datei la care expiră înregistrarea existentă.

(6)   În cazul în care taxele de reînnoire prevăzute la alineatul (2) au fost achitate și înregistrarea nu s-a reînnoit, taxele se restituie.

(1)   O cerere de înregistrare a unui transfer în temeiul articolului 17 din regulament cuprinde următoarele informații:

(a)

numărul de înregistrare a mărcii comunitare;

(b)

informații detaliate privind noul titular în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (b);

(c)

lista produselor și serviciilor la care se referă transferul, dacă acesta nu privește toate produsele și serviciile înregistrate;

(d)

documentele prin care s-a realizat transferul, în conformitate cu articolul 17 alineatele (2) și (3) din regulament.

(2)   Cererea poate cuprinde, dacă este cazul, numele și adresa profesională ale reprezentantului noului titular, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (e).

(3)   Transferurile realizate în beneficiul unei persoane fizice sau juridice care nu poate fi titular al unei mărci comunitare în temeiul articolului 5 din regulament nu se înregistrează.

(4)   Cererea nu este considerată ca fiind depusă decât după achitarea taxei prevăzute. În cazul în care taxa nu a fost achitată sau nu a fost achitată integral, Oficiul informează solicitantul despre acest lucru.

(5)   Constituie dovezi suficiente ale transferului, în temeiul alineatului (1) litera (d), următoarele elemente:

(a)

semnătura titularului înregistrat sau a reprezentantului acestuia și a succesorului său în drepturi sau a reprezentantului acestuia din urmă, aplicată pe cererea de înregistrare a transferului sau

(b)

faptul că cererea prezentată de succesorul în drepturi este însoțită de o declarație semnată de titularul înregistrat sau de reprezentantul acestuia, prin care titularul își dă consimțământul în vederea înregistrării succesorului său în drepturi sau

(c)

cererea însoțită de formularul de declarație a transferului sau de documentul de transfer menționate în norma 83 alineatul (1) litera (d), ambele completate corespunzător, semnată de titularul înregistrat sau de reprezentantul său și de succesorul său în drepturi sau de reprezentantul acestuia.

(6)   Atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de înregistrare a transferului prevăzute la articolul 17 alineatele (1)-(4) din regulament, alineatele (1)-(4) din prezenta normă, precum și de alte norme aplicabile, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care neregulile constatate nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de înregistrare a transferului.

(7)   Se poate prezenta o singură cerere de înregistrare a transferului pentru două sau mai multe mărci, cu condiția ca titularul înregistrat și succesorul său în drepturi să fie aceleași persoane în toate aceste cazuri.

(8)   Alineatele (1)-(7) se aplică mutatis mutandis cererilor de înregistrare a mărcilor comunitare. Transferul este menționat în dosarele privind cererea de înregistrare a mărcii comunitare păstrate de Oficiu.

(1)   În cazul în care cererea de înregistrare a unui transfer nu se referă decât la o parte a produselor și serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, cererea trebuie să indice produsele și serviciile la care se referă transferul parțial.

(2)   Produsele și serviciile care figurează în înregistrarea inițială sunt repartizate între înregistrarea inițială și noua înregistrare, astfel încât să se evite orice suprapunere între produsele și serviciile înregistrării inițiale și cele ale noii înregistrări.

(3)   Norma 31 se aplică mutatis mutandis cererilor de înregistrare a unui transfer parțial.

(4)   Oficiul deschide un dosar separat pentru noua înregistrare; acest dosar se compune dintr-o copie integrală a dosarului privind înregistrarea inițială și din cererea de înregistrare a transferului parțial. O copie a respectivei cereri de înregistrare se inserează în dosarul înregistrării inițiale. Oficiul atribuie un nou număr de înregistrare noii înregistrări.

(5)   Orice cerere prezentată de către titularul inițial și în curs de înregistrare inițială este considerată în curs și în ceea ce privește înregistrarea inițială și noua înregistrare. În cazul în care cererea este condiționată de achitarea unor taxe și dacă acestea au fost deja achitate de către titularul inițial, noul titular nu este obligat să achite noile taxe pentru respectiva cerere.

(1)   Alineatul (1) literele (a), (b) și (c), alineatele (2), (4) și (7) din norma 31 se aplică mutatis mutandis înregistrării acordării sau transferului unei licențe, constituirii sau cesiunii unui drept real asupra unei mărci comunitare, precum și măsurilor de executare silită. Cu toate acestea, atunci când o marcă comunitară este implicată într-o procedură de faliment sau în proceduri analoage, cererea autorității naționale competente în vederea înscrierii în registru a unei mențiuni în acest sens nu implică plata unei taxe.

(2)   Atunci când marca comunitară face obiectul unei licențe pentru o parte a produselor și serviciilor pentru care este înregistrată marca, pentru o parte a Comunității sau pentru o perioadă limitată, cererea de înregistrare indică produsele și serviciile, partea din Comunitate sau perioada pentru care se acordă licența.

(3)   Atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de înregistrare prevăzute la articolele 19, 20 și 22 din regulament, la alineatele (1) și (2) din prezenta normă, precum și de alte norme aplicabile, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care neregulile constatate nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de înregistrare.

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) se aplică mutatis mutandis cererilor de înregistrare a mărcii comunitare. Licențele, drepturile reale și măsurile de executare silită sunt menționate în dosarele privind cererea de înregistrare a mărcii comunitare păstrate de Oficiu.

(1)   O licență de marcă comunitară se înscrie în registru ca licență exclusivă la cererea titularului mărcii sau la cererea licențiatului.

(2)   O licență de marcă comunitară se înscrie în registru ca sublicență atunci când este acordată de către un licențiat a cărui licență este înscrisă în registrul respectiv.

(3)   O licență de marcă comunitară se înscrie în registru ca licență limitată la anumite produse și servicii sau ca licență limitată teritorial când nu este acordată decât pentru o parte din produse și servicii sau pentru o parte a Comunității pentru care este înregistrată marca.

(4)   O licență de marcă comunitară se înscrie în registru ca licență temporară dacă este acordată pe durată limitată.

(1)   Înregistrarea prevăzută la alineatul (1) din norma 33 poate face obiectul unei radieri la cererea uneia dintre persoanele în cauză.

(2)   Cererea cuprinde următoarele informații:

(a)

numărul de înregistrare a mărcii comunitare

și

(b)

precizări privind dreptul a cărui înregistrare trebuie radiată.

(3)   Cererea de radiere a înregistrării unei licențe sau a unui alt drept nu este considerată ca fiind depusă decât după achitarea taxei corespunzătoare. Atunci când taxa nu se achită sau nu se achită integral, Oficiul informează solicitantul cu privire la aceasta. Cu toate acestea, cererea prezentată de către autoritatea națională competentă pentru a obține radierea unei mențiuni atunci când marca comunitară face obiectul unei proceduri de faliment sau al unor proceduri analoage nu implică plata unei taxe.

(4)   Cererea este însoțită de documente care stabilesc că dreptul înregistrat este stins sau de o declarație prin care licențiatul sau titularul unui alt drept consimte cu privire la radiere.

(5)   În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de radiere a înregistrării, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care neregulile constatate nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de radiere.

(6)   Alineatele (1), (2), (4) și (5) se aplică mutatis mutandis oricărei cereri de modificare a unei înregistrări efectuate conform alineatului (1) din norma 33.

(7)   Alineatele (1)-(6) se aplică mutatis mutandis mențiunilor înscrise în dosare în temeiul alineatului (4) din norma 33.

(1)   O declarație de renunțare introdusă în temeiul articolului 49 din regulament cuprinde următoarele informații:

(a)

numărul de înregistrare a mărcii comunitare;

(b)

numele și adresa titularului, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (b);

(c)

în cazul în care a fost desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (e);

(d)

în cazul în care renunțarea se referă numai la o parte dintre produsele și serviciile pentru care este înregistrată marca, lista produselor și serviciilor care fac obiectul renunțării sau lista produselor și serviciilor pentru care marca înregistrată se menține.

(2)   În cazul în care dreptul unui terț asupra mărcii comunitare este înscris în registru, declarația conform căreia titularul dreptului sau reprezentantul său consimte la renunțare, semnată de către el însuși, este o dovadă suficientă a consimțământului său. În cazul în care o licență a fost înregistrată, renunțarea se înregistrează la trei luni după ce titularul mărcii comunitare a prezentat Oficiului elemente care atestă că a informat licențiatul cu privire la intenția sa de a renunța. În cazul în care prezintă Oficiului, înainte de expirarea acestui termen, dovada consimțământului licențiatului, renunțarea se înregistrează imediat.

(3)   În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile care reglementează renunțarea, Oficiul îl informează pe declarant cu privire la neregulile constatate. În cazul în care neregulile constatate nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta refuză înscrierea renunțării în registru.

O cerere de decădere sau în nulitatea mărcii comunitare, introdusă în fața Oficiului în temeiul articolului 55 din regulament, cuprinde următoarele informații:

(a)

în ceea ce privește înregistrarea pentru care se solicită decăderea sau declararea nulității:

(i)

numărul de înregistrare a mărcii comunitare pentru care se solicită decăderea sau declararea nulității;

(ii)

numele și adresa titularului mărcii comunitare pentru care se solicită decăderea sau declararea nulității;

(iii)

lista produselor și serviciilor înregistrate pentru care se solicită decăderea sau declararea nulității;

(b)

în ceea ce privește motivele invocate în cerere:

(i)

în cazul unei cereri prezentate în temeiul articolului 50 sau articolului 51 din regulament, o declarație în care se precizează cauzele de decădere sau de nulitate invocate în sprijinul cererii;

(ii)

în cazul unei cereri prezentate în temeiul articolului 52 alineatul (1) din regulament, precizări privind dreptul pe care se întemeiază cererea de declarare a nulității, precum și, dacă este cazul, elemente care să demonstreze că solicitantul este abilitat să invoce dreptul anterior ca și cauză de nulitate;

(iii)

în cazul unei cereri prezentate în conformitate cu articolul 52 alineatul (2) din regulament, precizări privind dreptul pe care se întemeiază cererea de declarare a nulității, precum și elemente care să demonstreze că solicitantul este titularul unuia dintre drepturile anterioare prevăzute la articolul 52 alineatul (2) din regulament sau că este abilitat, în temeiul legislației interne aplicabile, să se prevaleze de acest drept;

(iv)

faptele, dovezile și observațiile prezentate în sprijinul cererii;

(c)

în ceea ce privește solicitantul:

(i)

numele și adresa în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (b);

(ii)

dacă solicitantul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia din urmă, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (e).

(1)   În cazul în care cererea de decădere sau în nulitate nu este depusă în limba în care a fost făcută cererea de înregistrare a mărcii comunitare, atunci când aceasta este una dintre limbile Oficiului și nici în a doua limbă indicată la depunerea cererii de înregistrare, solicitantul care introduce cererea de decădere sau în nulitate trebuie să furnizeze o traducere în una dintre cele două limbi într-un termen de o lună de la data depunerii cererii.

(2)   Atunci când dovezile furnizate în sprijinul cererii nu sunt redactate în limba procedurii de decădere sau în nulitate, solicitantul trebuie să prezinte o traducere în această limbă în termen de două luni de la depunerea dovezilor.

(3)   Atunci când solicitantul care introduce cererea de decădere sau în nulitate sau titularul mărcii comunitare informează Oficiul, în termen de două luni de la data primirii de către titular a notificării menționate la articolul 40 alineatul (1), că s-a convenit utilizarea unei alte limbi de procedură în conformitate cu articolul 115 alineatul (7) din regulament, solicitantul trebuie, dacă cererea nu a fost depusă în limba astfel convenită, să furnizeze o traducere în limba respectivă în termen de o lună de la data menționată anterior.

(1)   În cazul în care Oficiul constată că cererea nu respectă dispozițiile articolului 55 din regulament, normei 37 sau orice altă dispoziție din regulament sau din prezentele norme, informează solicitantul și îl invită să remedieze, în termenul acordat, neregulile constatate. În cazul în care neregulile constatate nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea ca inadmisibilă.

(2)   Atunci când Oficiul constată că taxele cerute nu au fost achitate, informează solicitantul cu privire la aceasta și precizează că cererea sa nu va fi considerată ca fiind depusă decât dacă taxele prevăzute se achită în termenul acordat. În cazul în care taxele prevăzute se achită după expirarea termenului stabilit de Oficiu, acestea se restituie solicitantului.

(3)   Orice decizie de respingere a unei cereri de decădere sau în nulitate în temeiul alineatului (1) se comunică solicitantului. Atunci când se consideră că cererea nu a fost depusă, conform alineatului (2), solicitantul este informat asupra acestui fapt.

(1)   În cazul în care Oficiul nu respinge cererea în temeiul normei 39, acesta o notifică titularului mărcii comunitare și îl invită să își prezinte observațiile în termenul pe care i-l acordă.

(2)   În cazul în care titularul nu prezintă nici o observație, Oficiul poate să statueze cu privire la decădere sau la nulitate în funcție de dovezile de care dispune.

(3)   Oficiul comunică solicitantului orice observație a titularului mărcii comunitare și îl invită, în cazul în care consideră necesar, să își prezinte observațiile în replică într-un termen stabilit.

(4)   Toate notificările și comunicările menționate la articolul 56 alineatul (1) din regulament și toate observațiile care se raportează la acesta sunt transmise părților în cauză.

(5)   În cazul în care, în conformitate cu articolul 56 alineatul (2) sau (3) din regulament, solicitantul trebuie să facă dovada utilizării sau a existenței unor motive întemeiate pentru neutilizare, norma 22 se aplică mutatis mutandis.

(1)   Atunci când au fost depuse mai multe cereri de decădere sau în nulitate pentru aceeași marcă comunitară, Oficiul poate conexa procedurile de examinare. Ulterior Oficiul poate decide disjungerea procedurilor.

(2)   Alineatele (2), (3) și (4) din norma 21 se aplică mutatis mutandis.

Sub rezerva dispozițiilor prevăzute la norma 43, prezentele norme se aplică mărcilor comunitare colective.

(1)   Atunci când o cerere de înregistrare a mărcii comunitare colective nu cuprinde regulamentul de utilizare în conformitate cu articolul 65 din regulament, respectivul regulament trebuie comunicat Oficiului în termen de două luni de la data de depunere a cererii.

(2)   Regulamentul de utilizare a mărcii comunitare colective cuprinde următoarele informații:

(a)

numele solicitantului și adresa sediului său (social);

(b)

obiectul asociației sau obiectul pentru care a fost creată persoana juridică de drept public;

(c)

organismele abilitate să reprezinte asociația sau persoana juridică menționată;

(d)

condițiile de afiliere;

(e)

persoanele autorizate să utilizeze marca;

(f)

dacă este cazul, condițiile de utilizare a mărcii, inclusiv sancțiunile;

(g)

dacă este cazul, autorizația menționată la articolul 65 alineatul (2) a doua teză din regulament.

(1)   O solicitare de transformare a unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare sau a mărcii comunitare înregistrate într-o cerere de înregistrare a mărcii naționale în conformitate cu articolul 108 din regulament trebuie să cuprindă următoarele informații:

(a)

numele și adresa solicitantului, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (b);

(b)

în cazul în care solicitantul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia din urmă, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (e);

(c)

numărul de dosar atribuit cererii de înregistrare a mărcii comunitare și numărul de înregistrare a mărcii comunitare;

(d)

data de depunere a cererii sau a mărcii comunitare și, dacă este cazul, informații privind revendicarea priorității respectivei cereri sau a respectivei mărci, în conformitate cu articolele 30 și 33 din regulament, și informații privind revendicarea seniorității în conformitate cu articolele 34 și 35 din regulament;

(e)

o reprezentare a mărcii, așa cum figurează în cerere sau așa cum a fost înregistrată;

(f)

numele statului membru sau al statelor membre interesate de solicitarea de transformare;

(g)

în cazul în care solicitarea nu se referă la toate produsele sau serviciile pentru care a fost prezentată cererea sau pentru care marca a fost înregistrată, lista produselor și serviciilor vizate de transformare și, în cazul în care transformarea se referă la mai mult de un stat membru și în cazul în care lista produselor și serviciilor nu este aceeași în toate statele membre, lista produselor și serviciilor corespunzătoare pentru fiecare stat membru;

(h)

în cazul în care solicitarea de transformare este prezentată în temeiul articolului 108 alineatul (4) din regulament, o mențiune în acest sens;

(i)

în cazul în care solicitarea de transformare este prezentată în conformitate cu articolul 108 alineatul (5) din regulament în urma retragerii unei cereri de înregistrare, o mențiune în acest sens și data retragerii cererii;

(j)

în cazul în care solicitarea de transformare este prezentată în temeiul articolului 108 alineatul (5) din regulament din cauză că nu s-a reînnoit înregistrarea, o mențiune în acest sens și data la care a luat sfârșit perioada de protecție; termenul de trei luni prevăzut la articolul 108 alineatul (5) din regulament începe să curgă din ziua următoare ultimei zile a termenului stabilit la articolul 47 alineatul (3) din regulament pentru prezentarea cererii de reînnoire;

(k)

în cazul în care solicitarea de transformare este formulată în conformitate cu articolul 108 alineatul (6) din regulament, o mențiune în acest sens, data la care hotărârea instanței naționale a dobândit autoritate de lucru judecat și o copie a hotărârii.

(2)   În cazul în care o copie a hotărârii unei instanțe naționale este solicitată în temeiul alineatului (1) litera (k), respectiva copie poate fi prezentată în limba în care a fost pronunțată hotărârea.

(1)   În cazul în care solicitarea de transformare nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 108 alineatul (1) din regulament sau nu a fost prezentată în termenul de trei luni prevăzut, Oficiul o respinge.

(2)   În cazul în care taxa de transformare nu a fost achitată în termenul de trei luni prevăzut, Oficiul informează solicitantul că solicitarea sa de transformare este considerată ca nefiind depusă.

(3)   În cazul în care nu sunt îndeplinite celelalte condiții care reglementează transformarea, astfel cum sunt enunțate în norma 44, precum și în alte norme care reglementează astfel de cereri, Oficiul îl informează pe solicitant și îl invită să remedieze neregulile constatate într-un termen pe care i-l acordă. În cazul în care neregulile nu au fost remediate în termenul respectiv, Oficiul respinge solicitarea de transformare.

(1)   În cazul în care solicitarea de transformare are drept obiect o cerere de înregistrare a mărcii comunitare care a fost deja publicată în Buletinul mărcilor comunitare în conformitate cu articolul 40 din regulament sau în cazul în care solicitarea se referă la o marcă comunitară, respectiva solicitare se publică în Buletinul mărcilor comunitare.

(2)   Solicitarea de transformare publicată cuprinde următoarele informații:

(a)

numărul de dosar sau numărul de înregistrare al mărcii a cărei transformare este solicitată;

(b)

o trimitere la publicarea anterioară a cererii sau a înregistrării în Buletinul mărcilor comunitare;

(c)

statul membru sau statele vizate de cererea de transformare;

(d)

atunci când solicitarea nu are ca obiect totalitatea produselor și serviciilor pentru care cererea de înregistrare a mărcii comunitare a fost depusă sau pentru care marca este înregistrată, lista produselor și serviciilor care fac obiectul transformării;

(e)

atunci când solicitarea de transformare se referă la mai mult de un stat membru și când lista de produse și servicii nu este aceeași în toate statele membre, lista de produse și servicii corespunzătoare pentru fiecare stat membru;

(f)

data solicitării de transformare.

În cazul în care solicitarea de transformare îndeplinește condițiile prevăzute de regulament și de prezentele norme, Oficiul transmite imediat oficiilor centrale în domeniul proprietății industriale din statele membre menționate, inclusiv, dacă este cazul, Oficiului mărcilor din Benelux. Oficiul comunică solicitantului data de transmitere a solicitării sale de transformare.

(1)   Cererea de introducere a căii de atac trebuie să cuprindă următoarele informații:

(a)

numele și adresa solicitantului, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (b);

(b)

în cazul în care solicitantul a desemnat un reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia din urmă, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (e);

(c)

o declarație care să indice hotărârea atacată și să precizeze în ce măsură respectiva hotărâre trebuie modificată sau anulată.

(2)   Cererea de introducere a căii de atac se depune în limba de procedură a hotărârii atacate.

(1)   În cazul în care calea de atac nu îndeplinește nici condițiile prevăzute la articolele 57, 58 și 59 din regulament, nici pe cele enunțate la alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) din norma 48, camera de recurs o respinge ca fiind inadmisibilă, cu excepția cazului în care toate neregulile constatate au fost remediate înainte de expirarea termenului corespunzător stabilit la articolul 59 din regulament.

(2)   În cazul în care camera de recurs constată că calea de atac nu respectă alte dispoziții din regulament sau alte dispoziții ale prezentelor norme și, în special, cele prevăzute la articolul 48 alineatul (1) literele (a) și (b), îl informează pe solicitant cu privire la aceasta și îl invită să remedieze neregulile constatate în termenul acordat. În cazul în care neregulile nu sunt remediate în termenul stabilit, camera de recurs respinge calea de atac ca fiind inadmisibilă.

(3)   În cazul în care taxa pentru calea de atac este achitată după expirarea termenului căii de atac prevăzut la articolul 59 din regulament, calea de atac se consideră a nu fi fost înaintată, iar taxa respectivă se restituie solicitantului.

(1)   Cu excepția cazului în care nu se prevede altfel, dispozițiile privind procedurile derulate în fața autorității care a pronunțat hotărârea atacată se aplică mutatis mutandis procedurii căii de atac.

(2)   Hotărârea camerei de recurs cuprinde următoarele informații:

(a)

o declarație care să ateste că hotărârea a fost pronunțată de camera de recurs;

(b)

data hotărârii;

(c)

numele președintelui și ale celorlați membri ai camerei de recurs care au participat la procedura de atac;

(d)

numele agentului competent al grefei;

(e)

numele părților și ale reprezentanților acestora;

(f)

o listă a întrebărilor asupra cărora camera de recurs este solicitată să se pronunțe;

(g)

un rezumat al faptelor;

(h)

motivele hotărârii;

(i)

dispozitivul, inclusiv, dacă este cazul, hotărârea privind repartizarea cheltuielilor.

(3)   Hotărârea este semnată de către președinte și de către ceilalți membri ai camerei de recurs și de către agentul grefei respectivei camere.

Se dispune restituirea taxei pentru calea de atac în cazul unei revizuiri preliminare sau în cazul în care calea de atac este soluționată de către camera de recurs, în măsura în care echitatea impune restituirea pe motivul încălcării unor norme fundamentale de procedură. Se dispune restituirea, în cazul revizuirii preliminare, de către autoritatea a cărei hotărâre a fost atacată, iar în celelalte cazuri, de către camera de recurs.

(1)   Deciziile Oficiului trebuie să fie formulate în scris și motivate. În cadrul unei proceduri orale în fața Oficiului, deciziile pot fi pronunțate oral. Deciziile sunt apoi redactate în scris și notificate părților.

(2)   Deciziile Oficiului care pot fi supuse unei căi de atac trebuie să fie însoțite de o comunicare scrisă care să indice că cererea de introducere a căii de atac trebuie depusă în scris la Oficiu într-un termen de două luni de la data notificării deciziei care poate fi supusă unei căi de atac. Comunicarea în cauză cuprinde, de asemenea, indicații destinate să atragă atenția părților asupra dispozițiilor articolelor 57, 58 și 59 din regulament. Părțile nu se pot prevala de omisiunea comunicării posibilității de a introduce o cale de atac.

În cuprinsul deciziilor Oficiului pot fi rectificate numai greșelile lingvistice, greșelile de transcriere și erorile evidente. Acestea se rectifică, din oficiu sau la cererea uneia dintre părțile interesate, de către autoritatea care a luat decizia.

(1)   În cazul în care Oficiul constată pierderea oricărui drept care decurge din regulament sau din prezentele norme, în absența luării unei decizii, notifică persoana în cauză cu privire la aceasta conform dispozițiilor articolului 77 din regulament, atrăgându-i atenția asupra prevederilor alineatului (2) din prezenta normă.

(2)   În cazul în care persoana interesată consideră nefondate concluziile Oficiului, aceasta poate, în termen de două luni de la notificarea menționată la alineatul (1), să solicite Oficiului o hotărâre în acest sens. O astfel de hotărâre nu este luată decât în cazul în care Oficiul nu împărtășește punctul de vedere al persoanei care o solicită; în caz contrar, Oficiul își rectifică concluziile și informează solicitantul.

(1)   Orice decizie, comunicare sau notificare a Oficiului trebuie să indice numele autorității sau al diviziei Oficiului, precum și numele agentului sau agenților responsabili. Acestea trebuie să aibă semnătura agenților respectivi sau, în lipsa semnăturii, ștampila Oficiului, imprimată sau aplicată cu tuș.

(2)   Președintele Oficiului poate totuși să autorizeze utilizarea altor mijloace care să permită identificarea autorității sau diviziei Oficiului, precum și numele agentului sau agenților responsabili sau utilizarea altor mijloace de autentificare diferite de ștampila Oficiului, atunci când deciziile, comunicările sau notificările sunt transmise prin fax sau prin alt mijloace de comunicare.

(1)   În convocarea părților la procedura orală prevăzută la articolul 75 din regulament, Oficiul le atrage atenția asupra alineatului (3) din prezenta normă. Convocarea implică un termen de înfățișare de cel puțin o lună, cu excepția cazului în care părțile convin asupra unui termen mai scurt.

(2)   Oficiul atrage atenția părților asupra aspectelor care trebuie, în opinia sa, să fie discutate pentru a se putea pronunța.

(3)   În cazul în care o parte convocată regulamentar la o procedură orală în fața Oficiului nu se înfățișează, procedura poate continua în absența sa.

(1)   Atunci când Oficiul consideră necesar să asculte părțile, martorii sau experții sau să procedeze la o cercetare la fața locului, adoptă o hotărâre în acest sens care stabilește mijlocul de probă pe care îl are în vedere, faptele pertinente care trebuie dovedite, precum și ziua, ora și locul unde se va proceda la respectivul mijloc de probă. În cazul în care ascultarea martorilor și a experților a fost solicitată de către una dintre părți, hotărârea Oficiului stabilește termenul în care respectiva parte trebuie să-i comunice numele și adresele martorilor și ale experților pe care dorește să-i asculte.

(2)   Termenul de înfățișare menționat în convocarea părților, a martorilor sau experților trebuie să fie de cel puțin o lună, cu excepția cazului în care cei interesați convin asupra unui termen mai scurt. Convocarea trebuie să conțină:

(a)

un extras al hotărârii prevăzute la alineatul (1), care să indice în special ziua, ora și locul unde se va proceda la mijlocul de probă dispus, precum și faptele asupra cărora părțile, martorii și experții urmează să fie audiate;

(b)

numele părților la procedură și menționarea drepturilor de care martorii și experții se pot prevala în temeiul dispozițiilor alineatelor (2)-(5) din norma 59.

(1)   Oficiul decide forma în care sunt depuse rapoartele experților pe care îi desemnează.

(2)   Mandatul expertului trebuie să conțină următoarele informații:

(a)

o descriere precisă a misiunii sale;

(b)

termenul acordat pentru prezentarea raportului de expertiză;

(c)

numele părților la procedură;

(d)

indicarea drepturilor de care acesta se poate prevala în temeiul normei 59 alineatele (2), (3) și (4).

(3)   Un exemplar al raportului scris se transmite părților.

(4)   Părțile pot recuza un expert pe motiv de necompetență sau pentru unul dintre motivele de recuzare a unui examinator sau a unui membru al unei divizii sau al unei camere de recurs menționate la articolul 132 alineatele (1)-(3) din regulament. Departamentul în cauză al Oficiului lui decide cu privire la recuzare.

(1)   Oficiul poate condiționa probațiunea de depunerea la Oficiu de către partea care a solicitat probațiunea a unui provizion cu o valoare stabilită pe baza unei estimări a cheltuielilor.

(2)   Martorii și experții care au fost convocați de Oficiu și care se înfățișează înaintea acestuia au dreptul la rambursarea cheltuielilor de deplasare și de ședere, cu condiția ca acestea din urmă să fie rezonabile. Oficiul poate să le acorde un avans din suma necesară în acest sens. Prima teză din prezentul alineat se aplică în egală măsură martorilor și experților care se înfățișează înaintea Oficiului și care sunt ascultați în această calitate, fără să fi fost convocați de Oficiu.

(3)   Martorii care au dreptul la o rambursare în conformitate cu articolul 2 au, în afară de aceasta, dreptul la o indemnizație adecvată pentru a compensa câștigul nerealizat, iar experții au dreptul la onorarii pentru serviciile lor. Indemnizațiile sunt plătite martorilor după ce aceștia și-au îndeplinit obligațiile, iar onorariile sunt plătite experților după îndeplinirea misiunii acestora, atunci când respectivii martori și experți au fost convocați de către Oficiu din proprie inițiativă.

(4)   Sumele și avansurile care trebuie plătite în temeiul alineatelor (1), (2) și (3) sunt stabilite de către președintele Oficiului și publicate în Jurnalul Oficial al Oficiului. Sumele sunt calculate pe aceeași bază ca și remunerațiile și rambursările cheltuielilor pentru funcționarii de grad de la A4 la A8 stabilite conform statutului funcționarilor Comunității Europene și prevederilor anexei VII la acesta.

(5)   Sumele datorate sau plătite în temeiul alineatelor (1)-(4) sunt imputabile în cele din urmă:

(a)

Oficiului, atunci când acesta, din proprie inițiativă, a considerat util să asculte martorii și experții

sau

(b)

părții care a solicitat ascultarea martorilor sau a experților, sub rezerva hotărârii privind repartizarea și stabilirea cheltuielilor aplicată în aplicarea articolelor 81 și 82 din regulament și în conformitate cu Norma 94 din prezentul regulament de punere în aplicare. Respectiva parte este obligată să ramburseze Oficiului orice avans pentru cheltuieli plătit corespunzător.

(1)   În cadrul procedurii orale și probațiunii se întocmesc procese-verbale în care se prezintă esențialul procedurii orale și probațiunii, declarațiile semnificative ale părților și depozițiile acestora, ale martorilor și experților, precum și rezultatul even tualelor cercetări la fața locului.

(2)   Procesul-verbal privind depoziția unui martor, expert sau a unei părți i se aduce la cunoștință acestuia sau acesteia. În procesul-verbal se face mențiune că s-a îndeplinit această formalitate și că cel ce a făcut depoziția a aprobat procesul-verbal. Atunci când acesta nu aprobă procesul-verbal, se ia notă de obiecțiile sale.

(3)   Procesul-verbal este semnat de către agentul care l-a întocmit și de către agentul care a coordonat procedura orală sau probațiunea.

(4)   O copie a procesului-verbal li se înmânează părților.

(5)   Oficiul pune la dispoziția părților, la cererea acestora, o transcriere a înregistrării procedurii orale, în formă scrisă sau în orice formă care poate fi citită de un aparat. Transcrierea prevăzută de prima teză se eliberează cu condiția plății cheltuielilor suportate de Oficiu pentru realizarea ei. Suma care trebuie achitată este stabilită de președintele Oficiului.

(1)   În procedurile derulate în fața Oficiului, notificările pe care le face Oficiul se efectuează fie sub forma documentului original, fie sub forma unei copii certificate pentru conformitate a documentului original sau care poartă ștampila Oficiului, fie prin imprimarea unui text realizat pe calculator și care să poarte ștampila respectivă. Certificarea nu este necesară pentru copiile documentelor care provin de la părți.

(2)   Notificarea se face:

(a)

prin poștă, în conformitate cu Norma 62;

(b)

prin înmânare, în conformitate cu Norma 63;

(c)

prin depunerea într-o căsuță poștală a Oficiului, în conformitate cu Norma 64;

(d)

prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare, în conformitate cu Norma 65;

(e)

prin publicare, în conformitate cu Norma 66.

(1)   Hotărârile în cazul cărora curge un termen pentru introducerea unei căi de atac, convocările și orice alte documente pentru care președintele Oficiului dispune notificarea prin poștă trebuie notificate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Hotărârile și comunicările în cazul cărora curge un alt termen sunt notificate prin scrisoare recomandată, cu excepția cazului în care președintele Oficiului decide altfel. Celelalte notificări se fac prin scrisoare obișnuită.

(2)   Notificările ai căror destinatari nu au domiciliul, sediul sau o unitate în Comunitate și care nu au desemnat un reprezentant în conformitate cu articolul 88 alineatul (2) din regulament se fac prin expedierea documentelor de notificat prin scrisoare obișnuită, la ultima adresă a destinatarului cunoscută de către Oficiu. Notificarea este considerată efectuată imediat după expedierea prin poștă.

(3)   Atunci când notificarea se face prin scrisoare recomandată, cu sau fără confirmare de primire, aceasta este considerată ca fiind remisă destinatarului în cea de a zecea zi de la expedierea prin poștă, cu excepția cazului în care scrisoarea nu i-a parvenit sau i-a parvenit la o dată ulterioară. În caz de contestație, Oficiului îi revine sarcina de a stabili dacă scrisoarea a ajuns la destinație sau, după caz, de a stabili data la care a ajuns la destinație.

(4)   Notificarea prin scrisoare recomandată, cu sau fără confirmare de primire, este considerată ca fiind făcută, chiar dacă destinatarul refuză să primească scrisoarea.

(5)   Legislația statului pe teritoriul căruia a fost efectuată notificarea se aplică aspectelor cu privire la notificarea prin poștă care nu sunt reglementate de alineatele (1)-(4).

Notificarea se poate efectua în sediile Oficiului, prin înmânarea documentului respectiv destinatarului, care confirmă primirea.

Atunci când destinatarul dispune de o cutie poștală la Oficiu, notificarea se poate face și prin depunerea documentului de notificat în respectiva căsuță poștală. O notă scrisă privind depunerea se anexează la dosar. Data depunerii trebuie înscrisă pe documentul de notificat. Notificarea este considerată ca fiind efectuată în a cincea zi de la depunerea în căsuța poștală.

(1)   Notificarea prin fax se efectuează prin transmiterea originalului sau a unei copii a documentului de notificat, conform normei 61 alineatul (1). Președintele Oficiului stabilește modalitatea de efectuare a respectivei transmiteri.

(2)   Președintele Oficiului stabilește modalitatea de notificare prin alte mijloace tehnice de comunicare.

(1)   În cazul în care nu se cunoaște adresa destinatarului sau în cazul în care notificarea prevăzută la alineatul (1) din norma 62 nu poate fi efectuată, chiar după o a doua încercare a Oficiului, notificarea se face prin publicare, cel puțin în Buletinul mărcilor comunitare.

(2)   Președintele Oficiului stabilește modalitatea de publicare, precum și momentul în care începe să curgă termenul de o lună, la expirarea căruia documentul este considerat ca fiind notificat.

(1)   În cazul în care a fost desemnat un reprezentant sau atunci când solicitantul menționat primul într-o cerere comună este considerat a fi reprezentantul comun conform normei 75 alineatul (1), notificările sunt adresate reprezentantului desemnat sau reprezentantului comun.

(2)   În cazul în care au fost desemnați mai mulți reprezentanți din partea unei singure părți, este suficient ca notificarea să fie făcută unuia dintre aceștia, cu excepția cazului în care au domiciliul ales la o adresă determinată, în conformitate cu norma 1 alineatul (1) litera (e).

(3)   În cazul în care mai multe părți au desemnat un reprezentant comun, este suficient ca notificarea documentului să fie făcută reprezentantului respectiv, într-un singur exemplar.

Atunci când un document a parvenit destinatarului, dacă Oficiul nu poate dovedi că acesta a fost notificat corespunzător sau dacă nu au fost respectate dispozițiile aplicabile notificării sale, documentul este considerat ca fiind notificat la data stabilită de Oficiu ca dată a primirii.

Documentele care provin de la părți, care conțin propuneri privind fondul sau o declarație de retragere a unei astfel de propuneri, sunt notificate din oficiu celorlalte părți. Notificarea este facultativă atunci când documentul în cauză nu cuprinde nici un element nou și dacă stadiul în care se află dosarul permite pronunțarea.

(1)   Orice termen se exprimă în ani, luni, săptămâni sau zile.

(2)   Termenul începe să curgă în ziua imediat următoare datei în care a avut loc evenimentul care determină curgerea termenului, fie că este vorba de un act de procedură sau de expirarea unui termen anterior. Cu excepția unor dispoziții contrare, atunci când actul de procedură este o notificare, recepția documentului notificat constituie evenimentul care determină curgerea termenului.

(3)   Atunci când un termen este exprimat în unul sau mai mulți ani, acesta se împlinește în anul luat în considerare, în luna cu același nume și în aceeași zi din lună cu luna și ziua în care a avut loc evenimentul în cauză. În lipsa unei date identice, termenul se consideră împlinit în ultima zi a lunii respective.

(4)   Atunci când un termen este exprimat în una sau mai multe luni, acesta se împlinește în luna luată în considerare, în aceeași zi cu ziua în care a avut loc evenimentul. Atunci când ziua în care a avut loc evenimentul a fost ultima zi din lună sau când luna care trebuie luată în considerare nu are nici o zi cu același număr, termenul luat în considerare se împlinește în ultima zi a respectivei luni.

(5)   Atunci când un termen este exprimat în una sau mai multe săptămâni, acesta se împlinește în săptămâna luată în considerare, în ziua cu același nume ca și ziua în care a avut loc evenimentul.

(1)   Atunci când regulamentul sau prezentul regulament de punere în aplicare prevăd un termen care trebuie stabilit de către Oficiu, acest termen nu poate, în cazul în care partea în cauză are domiciliul, sediul sau o unitate în Comunitate, să fie mai mic de o lună sau, în cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, mai mic de două luni și mai mare de șase luni. Atunci când circumstanțele o justifică, Oficiul poate proroga termenul la solicitarea părții interesate, depusă înainte de împlinirea respectivului termen.

(2)   Atunci când există două sau mai multe părți, Oficiul poate condiționa prorogarea termenului de acordul celorlalte părți.

(1)   În cazul în care un termen se împlinește fie într-o zi în care nu se pot depune documente la Oficiu, fie într-o zi în care nu se distribuie corespondența simplă în localitatea în care se află sediul Oficiului, din alte motive decât cele menționate la alineatul (2), termenul se prorogă până în prima zi în care se pot depune documente sau se distribuie corespondența simplă. Zilele menționate la prima teză se stabilesc de către președintele Oficiului la începutul fiecărui an calendaristic.

(2)   În cazul în care un termen se împlinește fie într-o zi când se produce o întrerupere generală a distribuirii corespondenței într-un stat membru sau între un stat membru și Oficiu, fie într-o zi de perturbare datorată acestei întreruperi, termenul se prorogă până în prima zi care urmează sfârșitului respectivei perioade de întrerupere sau de perturbare pentru părțile care au domiciliul sau sediul în acest stat membru sau care și-au desemnat reprezentanți care au domiciliul profesional în statul membru respectiv. În cazul în care statul membru în cauză este statul în care se află sediul Oficiul, prezenta dispoziție se aplică tuturor părților. Președintele Oficiului stabilește perioada de întrerupere sau de perturbare.

(3)   Alineatele (1) și (2) se aplică mutatis mutandis termenelor prevăzute de regulament sau de prezentele norme atunci când este vorba despre acte care trebuie îndeplinite pe lângă autoritatea competentă în sensul articolului 25 alineatul (1) litera (b) din regulament.

(4)   În caz de întârziere, ca urmare a unor circumstanțe excepționale, cum sunt catastrofele naturale sau grevele care au întrerupt sau perturbat funcționarea normală a Oficiului, a comunicărilor pe care acesta din urmă trebuie să le notifice părților și care se referă la împlinirea termenelor, actele care trebuie îndeplinite în termenele respective pot fi încă îndeplinite în mod valabil în termen de o lună de la data notificării respectivelor comunicări tardive. Președintele Oficiului stabilește începutul și sfârșitul întreruperii sau perturbării.

(1)   Procedura în fața Oficiului se întrerupe:

(a)

în caz de deces sau incapacitate, fie a solicitantului sau a titularului mărcii comunitare, fie a persoanei care este împuternicită, în temeiul dreptului intern, să-i reprezinte. Atât timp cât respectivele evenimente nu aduc atingere împuternicirii reprezentantului desemnat în conformitate cu articolul 89 din regulament, procedura nu se întrerupe decât la cererea reprezentantului;

(b)

în cazul în care, din pricina unei acțiuni intentate împotriva bunurilor sale, solicitantul sau titularul mărcii comunitare este împiedicat, din motive juridice, să urmeze procedura în fața Oficiului;

(c)

în caz de deces sau de incapacitate a reprezentantului solicitantului sau a reprezentantului titularului mărcii comunitare ori dacă reprezentantul este împiedicat, din motive juridice, din cauza unei acțiuni intentate împotriva bunurilor sale, să urmeze procedura în fața Oficiului.

(2)   În cazul în care Oficiul cunoaște identitatea persoanei împuternicite să continue procedura în fața sa în cazurile menționate la alineatul (1) literele (a) și (b), informează această persoană și orice terț interesat asupra faptului că procedura va fi reluată la o dată ce urmează a fi stabilită.

(3)   În cazul menționat la alineatul (1) litera (c) procedura este reluată atunci când Oficiul este avizat în legătură cu desemnarea unui nou reprezentant al solicitantului sau când a notificat celorlalte părți desemnarea unui nou reprezentant al titularului mărcii comunitare. În cazul în care, în termen de trei luni de la data de începere a întreruperii procedurii, Oficiul nu a primit informația privind desemnarea noului reprezentant, acesta comunică solicitantului sau titularului mărcii comunitare că:

(a)

atunci când se aplică articolul 88 alineatul (2) din regulament, cererea de înregistrare a mărcii comunitare este considerată ca fiind retrasă dacă informația nu este transmisă în cele două luni care urmează respectivei comunicări sau

(b)

atunci când nu se aplică articolul 88 alineatul (2) din regulament, procedura se reia cu solicitantul sau titularul mărcii comunitare începând de la data respectivei comunicări.

(4)   În ceea ce-l privește pe solicitant sau pe titularul mărcii comunitare, termenele în curs la data întreruperii procedurii, cu excepția termenului de plată a taxelor de reînnoire, reîncep să curgă începând de la data reluării procedurii.

Președintele Oficiului poate să renunțe la inițierea oricăror proceduri de recuperare silită a oricărei sume datorate dacă aceasta este minimă sau dacă recuperarea este prea nesigură.

(1)   În cazul în care o cerere de înregistrare a mărcii comunitare este depusă de către mai multe persoane și dacă nu este desemnat nici un reprezentant comun, solicitantul menționat primul în cerere este considerat ca fiind reprezentantul comun. Cu toate acestea, dacă unul dintre solicitanți este supus obligației de a desemna un mandatar autorizat, acest mandatar este considerat a fi reprezentantul comun, cu excepția cazului în care solicitantul menționat primul a desemnat el însuși un mandatar autorizat. Aceste dispoziții se aplică mutatis mutandis terților care acționează în comun pentru formularea unei opoziții sau pentru depunerea unei cereri de decădere sau în nulitate, precum și cotitularilor unei mărci comunitare.

(2)   În cazul în care în cursul procedurii are loc un transfer către mai multe persoane și dacă respectivele persoane nu au desemnat un reprezentant comun, se aplică alineatul (1). În cazul în care alineatul respectiv nu poate fi aplicat, Oficiul invită persoanele în cauză să desemneze un reprezentant comun în termen de două luni. În cazul în care nu se dă curs invitației, Oficiul desemnează el însuși reprezentantul comun.

(1)   Reprezentanții în fața Oficiului depun pe lângă acesta o împuternicire semnată care trebuie anexată la dosar. Împuternicirea este acordată fie pentru una sau mai multe cereri, fie pentru una sau mai multe mărci înregistrate.

(2)   O împuternicire generală, autorizând un reprezentant să efectueze toate actele în materie de mărci în numele părții care îi acordă împuternicirea, poate fi depusă pe lângă Oficiu.

(3)   Împuternicirea poate fi depusă în una dintre limbile Oficiului și în limba de procedură, dacă aceasta nu este una dintre limbile Oficiului.

(4)   Atunci când Oficiul este informat de desemnarea unui reprezentant, împuternicirea acestui reprezentant trebuie depusă în termenul stabilit de Oficiu. În cazul în care împuternicirea nu a fost depusă în acest termen, procedura continuă cu persoana reprezentată. Actele îndeplinite de către reprezentant, cu excepția depunerii cererii, sunt considerate ca neavenite dacă persoana reprezentată nu le confirmă. Prezenta dispoziție nu aduce atingere articolului 88 alineatul (2) din regulament.

(5)   Alineatele (1)-(3) se aplică mutatis mutandis revocării împuternicirii.

(6)   Orice reprezentant a cărui misiune de reprezentare a luat sfârșit își păstrează calitatea de reprezentant, atât timp cât sfârșitul misiunii sale de reprezentare nu a fost notificat Oficiului.

(7)   Cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute de împuternicire, Oficiul consideră că misiunea de reprezentare nu se încheie, în ceea ce-l privește, la decesul persoanei reprezentate.

(8)   În cazul în care o parte desemnează mai mulți reprezentanți, aceștia pot acționa fie în comun, fie separat, fără să aducă atingere oricăror dispoziții contrare prevăzute de împuternicire.

(9)   Se consideră că desemnarea unui grup de reprezentanți conferă competența de a acționa oricărui reprezentant care poate să justifice faptul că își desfășoară activitatea în cadrul grupului respectiv.

Orice notificare sau altă comunicare adresată de către Oficiu unui reprezentant autorizat în mod corespunzător are același efect ca și cum ar fi adresată persoanei reprezentate. Orice comunicare adresată Oficiului de către un reprezentant autorizat are același efect ca și cum ar veni din partea persoanei reprezentate.

(1)   Orice mandatar autorizat este radiat, la cererea sa, de pe lista mandatarilor autorizați prevăzută la articolul 89 din regulament.

(2)   Orice mandatar autorizat este radiat din oficiu:

(a)

în caz de deces sau de incapacitate legală;

(b)

în cazul în care nu mai posedă cetățenia unui stat membru, cu excepția cazului în care președintele Oficiului a acordat o derogare în conformitate cu articolul 89 alineatul (4) litera (b) din regulament;

(c)

în cazul în care nu mai are domiciliul profesional sau locul de muncă în Comunitate;

(d)

în cazul în care nu mai este abilitat, în sensul articolului 89 alineatul (2) litera (c) prima teză din regulament.

(3)   Oficiul suspendă din proprie inițiativă înscrierea oricărui mandatar autorizat a cărui împuternicire de a reprezenta persoane fizice sau juridice în fața oficiului central în domeniul proprietății industriale din statul membru în cauză, menționat la articolul 89 alineatul (2) litera (c) prima teză, a fost suspendată.

(4)   La solicitarea sa, efectuată în conformitate cu articolul 89 alineatul (3) din regulament, orice persoană radiată face obiectul unei reînscrieri pe lista mandatarilor autorizați, o dată dispărute motivele care au determinat radierea lui.

(5)   Oficiul mărcilor din Benelux și oficiile centrale în domeniul proprietății industriale din statele membre în cauză informează imediat Oficiul cu privire la orice eveniment relevant în temeiul alineatelor (2) și (3).

(6)   Orice modificare a listei mandatarilor autorizați se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului.

Cererile de înregistrare a unei mărci comunitare, precum și alte cereri prevăzute de regulament și toate celelalte comunicări adresate Oficiului îi sunt transmise acestuia în următorul mod:

(a)

prin transmiterea către Oficiu a unui exemplar original semnat al documentului în cauză prin poștă, prin înmânare directă sau prin orice alt mijloc; semnarea anexelor la documente nu este necesară;

(b)

prin transmiterea unui original semnat prin fax, în conformitate cu Norma 80;

(c)

prin telex sau telegramă, în conformitate cu Norma 81;

(d)

prin transmiterea conținutului comunicării prin mijloace electronice, în conformitate cu Norma 82.

(1)   Atunci când o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare este transmisă Oficiului prin fax și dacă aceasta cuprinde o reproducere a mărcii conform alineatului (2) din norma 3 care nu îndeplinește cerințele respectivei norme, reproducerile originale sunt transmise Oficiului în atâtea exemplare câte sunt prevăzute, conform literei (a) din norma 79. În cazul în care reproducerile parvin Oficiului în termen de o lună de la data primirii faxului de către Oficiu, cererea este considerată ca parvenind acestuia din urmă la data primirii faxului respectiv. În cazul în care reproducerile nu parvin Oficiului decât după expirarea acestui termen și dacă reproducerea este necesară pentru a fi acordată o dată de depozit, cererea este considerată ca parvenind Oficiului la data la care primește reproducerile.

(2)   Atunci când o comunicare primită prin fax este incompletă sau ilizibilă sau când Oficiul are îndoieli serioase în ceea ce privește integritatea datelor transmise, informează expeditorul și îl invită, în termenul pe care i-l acordă, să transmită din nou originalul prin fax sau să i-l furnizeze în conformitate cu norma 79 litera (a). În cazul în care expeditorul se conformează invitației în termenul dorit, data primirii noii transmisii sau data primirii originalului este considerată a fi data primirii comunicării originale, înțelegându-se că atunci când neregularitatea se referă la atribuirea unei de date de depozit pentru o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare sunt aplicabile dispozițiile care reglementează data de depozit. În cazul în care expeditorul nu se conformează invitației în termenul stabilit, comunicarea este considerată ca nefiind primită.

(3)   Orice comunicare transmisă Oficiului prin fax este considerată ca fiind semnată în mod valabil în cazul în care semnătura este vizibilă pe documentul imprimat de fax.

(4)   Președintele Oficiului poate să condiționeze transmiterea prin fax de respectarea anumitor condiții suplimentare, care se referă în special la echipamentul care trebuie utilizat, la aspectele tehnice detaliate privind transmiterea și la metodele de identificare a expeditorului.

(1)   Atunci când o cerere de înregistrare a unei mărci este transmisă Oficiului prin telex sau prin telegramă și când cererea cuprinde reproducerea mărcii în conformitate cu norma 3 alineatul (2), norma 80 alineatul (1) se aplică mutatis mutandis.

(2)   Atunci când comunicarea este transmisă prin telex sau prin telegramă, norma 80 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis.

(3)   Atunci când comunicarea este transmisă prin telex sau prin telegramă, indicarea numelui expeditorului are valoare de semnătură.

(1)   Atunci când o cerere de înregistrare a unei mărci este transmisă Oficiului prin mijloace electronice și când cererea cuprinde o reproducere a mărcii în conformitate cu norma 3 alineatul (2), norma 80 alineatul (1) se aplică mutatis mutandis.

(2)   Atunci când comunicarea este transmisă prin mijloace electronice, norma 80 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis.

(3)   Atunci când comunicarea este transmisă Oficiului prin mijloace electronice, indicarea numelui expeditorului are valoare de semnătură.

(4)   Președintele Oficiului stabilește condițiile de transmitere prin mijloace electronice, în special în ceea ce privește echipamentul care trebuie utilizat, aspectele tehnice detaliate ale transmiterii și metodele de identificare a expeditorului.

(1)   Oficiul furnizează gratuit formulare pentru:

(a)

depunerea unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare;

(b)

opoziția la înregistrarea unei mărci comunitare;

(c)

solicitarea de modificare a unei cereri, a unei înregistrări sau a unei rectificări de nume, de adresă, a unei erori sau greșeli;

(d)

cererea de înregistrare a unui transfer, precum și formularul de declarație de transfer prevăzut la norma 31 alineatul (5);

(e)

cererea de înregistrare a unei licențe;

(f)

cererea de reînnoire a înregistrării unei mărci comunitare;

(g)

cererea de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare;

(h)

cererea de restitutio in integrum;

(i)

calea de atac împotriva unei hotărâri a Oficiului;

(j)

desemnarea unui reprezentant, sub forma unei împuterniciri individuale sau generale.

(2)   Oficiul poate furniza gratuit alte formulare.

(3)   Oficiul furnizează gratuit, în toate limbile oficiale ale Comunității, formularele menționate la alineatele (1) și (2).

(4)   Oficiul furnizează gratuit formularele Oficiului mărcilor din Benelux, precum și oficiilor centrale în domeniul proprietății industriale ale statelor membre.

(5)   Oficiul poate, de asemenea, să furnizeze formularele într-o formă care poate fi citită de un aparat.

(6)   Părțile procedurii în fața Oficiului trebuie să utilizeze formularele furnizate de către Oficiu, copii ale acestor formulare sau ale formularelor având același conținut și același format ca și formularele Oficiului, cum sunt formularele redactate pe calculator.

(7)   Formularele trebuie completate astfel încât conținutul lor să poată fi introdus automat pe calculator, de exemplu printr-un sistem de recunoaștere a caracterelor sau de scanare.

(1)   Registrul mărcilor comunitare poate fi ținut sub forma unei baze de date electronice.

(2)   Se înscriu în registrul mărcilor comunitare:

(a)

data de depunere a cererii;

(b)

numărul de dosar atribuit cererii;

(c)

data de publicare a cererii;

(d)

numele, adresa și cetățenia solicitantului, precum și statul pe teritoriul căruia acesta are domiciliul, sediul sau o unitate;

(e)

numele și adresa profesională ale reprezentantului, în măsura în care nu este vorba despre un reprezentant desemnat în temeiul articolului 88 alineatul (3) prima teză din regulament; în cazul în care există mai mulți reprezentanți, se înscriu numai numele și adresa profesională ale reprezentantului menționat primul, urmate de cuvintele „și alții”; în cazul unui grup de reprezentanți, se înscriu numai numele și adresa grupului;

(f)

reproducerea mărcii, precum și mențiunile privind natura sa, numai dacă nu este vorba despre o marcă reglementată prin norma 3 alineatul (1); în cazul cererii de înregistrare color, mențiunea „color” și indicarea culorilor din care se compune marca; dacă este cazul, o descriere a mărcii;

(g)

denumirea prin nume a produselor și serviciilor, grupate pe clase conform clasificării de la Nisa, fiecare grup fiind precedat de numărul clasei acestei clasificări căreia îi aparține și prezentat în ordinea respectivei clasificări;

(h)

indicații privind revendicarea unei priorități în temeiul articolului 30 din regulament;

(i)

indicații privind revendicarea unei priorități de expoziție în temeiul articolului 33 din regulament;

(j)

indicații privind revendicarea seniorității unei mărci anterior înregistrate, în temeiul articolului 34 din regulament;

(k)

o declarație potrivit căreia, după utilizarea sa, marca a dobândit un caracter distinctiv în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din regulament;

(l)

o declarație a solicitantului, conform căreia renunță la invocarea dreptului exclusiv asupra unui element al mărcii, în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) din regulament;

(m)

mențiunea că nu este vorba despre o marcă colectivă;

(n)

limba de depunere a cererii, precum și a doua limbă indicată de solicitant în cererea sa, în conformitate cu articolul 115 alineatul (3) din regulament;

(o)

data de înscriere a mărcii în registru și numărul de înregistrare.

(3)   Se înscriu, de asemenea, în registrul mărcilor comunitare, însoțite, în fiecare caz, de data înregistrării:

(a)

modificările numelui, adresei sau a naționalității titularului unei mărci comunitare sau a statului pe teritoriul căruia acesta are domiciliul, sediul sau unitatea;

(b)

orice modificare de nume și de adresă profesională a reprezentantului, în măsura în care nu este vorba despre un reprezentant prevăzut la articolul 88 alineatul (3) prima teză din regulament;

(c)

în cazul desemnării unui nou reprezentant, numele și adresa profesională ale acestuia;

(d)

orice modificare a mărcii în temeiul articolului 48 din regulament și orice rectificare a erorilor sau a greșelilor;

(e)

mențiunea modificării regulamentului de folosire a mărcii colective, în sensul articolului 69 din regulament;

(f)

indicații privind revendicarea seniorității unei mărci anterior înregistrate în conformitate cu articolul 34 din regulament, în temeiul articolului 35 din regulament;

(g)

orice transfer total sau parțial în sensul articolului 17 din regulament;

(h)

constituirea sau cesiunea unui drept real în temeiul articolului 19 din regulament și natura dreptului real;

(i)

măsurile de executare silită în aplicarea articolului 20 din regulament, precum și procedurile de faliment sau procedurile analoage în temeiul articolului 21 din regulament;

(j)

acordarea sau transferul unei licențe în sensul articolului 22 din regulament, precum și, dacă este cazul, tipul de licență în conformitate cu Norma 34;

(k)

reînnoirea unei înregistrări în sensul articolului 47 din regulament și data de la care produce efecte, precum și orice limitare în aplicarea articolului 47 alineatul (4) din regulament;

(l)

mențiunea privind data de expirare a înregistrării în sensul articolului 47 din regulament;

(m)

declarația de renunțare, în sensul articolului 49 din regulament, a titularului mărcii;

(n)

data de prezentare a unei cereri de decădere sau în nulitate în temeiul articolului 55 din regulament sau a unei cereri reconvenționale de decădere sau în nulitate în temeiul articolului 96 alineatul (4) din regulament;

(o)

data și conținutul hotărârii privind cererea de decădere sau în nulitate în temeiul articolului 56 alineatul (6) din regulament sau privind o cerere reconvențională în temeiul articolului 96 alineatul (6) a treia teză din regulament;

(p)

mențiunea primirii unei solicitări de transformare în conformitate cu articolul 109 alineatul (2) din regulament;

(q)

radierea numelui unui reprezentant înscris conform alineatului (2) litera (e) din prezenta normă;

(r)

radierea seniorității unei mărci naționale;

(s)

modificarea sau radierea mențiunilor de la literele (h), (i) și (j).

(4)   Președintele Oficiului poate decide înscrierea în registru a altor mențiuni decât cele prevăzute la alineatele (2) și (3).

(5)   Orice modificare operată în registru trebuie notificată titularului mărcii.

(6)   Oficiul eliberează, la cerere și contra achitării unei taxe, extrase, legalizate sau nu, din registru.

(1)   Buletinul mărcilor comunitare este o publicație periodică. Oficiul poate să pună la dispoziția publicului numere ale Buletinului pe CD-ROM sau în orice altă formă care poate fi citită de un aparat.

(2)   În Buletinul mărcilor comunitare sunt publicate cererile și înscrierile din registru, precum și toate celelalte indicații sau toate celelalte informații detaliate privind cererile sau înregistrările mărcilor a căror publicare este prevăzută de regulament sau în prezentele norme.

(3)   Atunci când indicațiile sau informațiile detaliate, a căror publicare este prevăzută de regulament sau de prezentele norme, sunt publicate în Buletinul mărcilor comunitare, data publicării care figurează în Buletin are valoare de dată de publicare a respectivelor indicații sau informații.

(4)   În măsura în care înscrierile privind înregistrarea unei mărci nu presupun nici o modificare în raport cu cererea publicată, publicarea respectivelor înscrieri se efectuează făcând trimitere la înscrierile care figurează în cererea publicată.

(5)   Elementele cererii de înregistrare a mărcii comunitare prevăzute la articolul 26 alineatul (1) din regulament, precum și toate celelalte informații a căror publicare este prevăzută de norma 12 se publică, dacă este cazul, în toate limbile oficiale ale Comunității.

(6)   Oficiul ia în considerare orice traducere furnizată de către solicitant. În cazul în care limba utilizată în cerere nu este una dintre limbile Oficiului, traducerea sa în a doua limbă indicată de către solicitant este transmisă acestuia din urmă, care poate să propună modificări ale traducerii în termenul acordat de către Oficiu. În cazul în care solicitantul nu a propus nici o modificare în acest termen sau în cazul în care Oficiul consideră că propunerile de modificare ale solicitantului sunt necorespunzătoare, se publică traducerea propusă de Oficiu.

(1)   Jurnalul Oficial al Oficiului este o publicație periodică. Oficiul poate pune la dispoziția publicului numere ale Jurnalului Oficial pe CD-ROM sau în orice altă formă care poate fi citită de un aparat.

(2)   Jurnalul Oficial se publică în limbile Oficiului. Președintele Oficiului poate decide publicarea anumitor informații în toate limbile oficiale ale Comunității.

(1)   Oficiul administrează o bază de date electronică în care se înregistrează indicațiile și informațiile detaliate privind cererile de înregistrare a mărcilor comunitare și înscrierile făcute în registru. De asemenea, Oficiul poate difuza conținutul acestei baze de date pe CD-ROM sau în orice altă formă care poate fi citită de un aparat.

(2)   Președintele Oficiului stabilește condițiile de acces la baza de date și modalitățile de difuzare a conținutului bazei de date într-o formă care poate fi citită de un aparat, în special în ceea ce privește tarifele respectivelor servicii.

În temeiul dispozițiilor articolului 84 alineatul (4) din regulament, elementele din dosar care nu sunt deschise consultării de către public sunt:

(a)

documentele privind excluderea sau recuzarea în sensul articolului 132 din regulament;

(b)

proiectele de hotărâri și de avize, precum și toate celelalte documente interne care servesc pregătirii hotărârilor și avizelor;

(c)

elementele din dosar pe care partea în cauză dorește să le păstreze confidențiale și pentru care a manifestat un interes deosebit înainte de depunerea cererii de consultare publică, cu excepția cazului în care consultarea publică a acestor elemente este justificată de interesele legitime ale părții care solicită consultarea, respectivele interese având prioritate în fața intereselor celeilalte părți.

(1)   Consultarea publică a dosarelor de cereri de marcă comunitară și a dosarelor de mărci comunitare înregistrate se referă fie la documentele originale, fie la copiile respectivelor documente sau la mijloacele tehnice de stocare a datelor în cazul în care dosarele sunt astfel arhivate. Modalitățile de consultare publică a dosarelor sunt adoptate de către președintele Oficiului. Cererea de consultare publică nu este considerată ca fiind depusă decât după achitarea taxei corespunzătoare.

(2)   Orice cerere de consultare publică a dosarelor aferente unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să cuprindă dovezi care să demonstreze că solicitantul:

(a)

și-a dat consimțământul cu privire la consultare sau

(b)

a afirmat că, după înregistrarea mărcii, intenționează să se prevaleze de aceasta împotriva părții care solicită consultarea.

(3)   Consultarea publică are loc în spațiile Oficiului.

(4)   La cerere, consultarea publică poate lua forma unei eliberări de copii ale elementelor din dosar, în schimbul achitării unei taxe.

(5)   La cerere, Oficiul eliberează copii certificate pentru conformitate sau necertificate ale cererii de înregistrare a mărcii comunitare sau ale elementelor din dosare care pot fi eliberate în temeiul alineatului (4), în schimbul achitării unei taxe.

Sub rezerva restricțiilor prevăzute la articolul 84 din regulament și la norma 88, Oficiul poate, la cerere și contra achitării unei taxe, să comunice informațiile cuprinse în toate dosarele cu privire la o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare sau la o marcă comunitară înregistrată. Cu toate acestea, Oficiul poate să impună să se utilizeze posibilitatea de recurgere la consultarea publică a dosarului, în cazul în care consideră că este necesar, având în vedere cantitatea de informații care trebuie furnizate.

(1)   Oficiul păstrează dosarele de cereri de înregistrare a mărcilor comunitare și dosarele mărcilor comunitare înregistrate timp de cel puțin cinci ani de la sfârșitul anului în cursul căruia:

(a)

cererea a fost respinsă, retrasă sau considerată retrasă;

(b)

înregistrarea mărcii comunitare expiră în conformitate cu articolul 47 din regulament;

(c)

renunțarea integrală la marca comunitară este înregistrată în conformitate cu articolul 49 din regulament;

(d)

marca comunitară este integral radiată din registru în conformitate cu articolul 56 alineatul (6) sau articolul 96 alineatul (6) din regulament.

(2)   Președintele Oficiului stabilește modalitățile de păstrare a dosarelor.

(1)   Oficiul și oficiile centrale în domeniul proprietății industriale ale statelor membre își comunică, la cerere, informații corespunzătoare privind cererile de înregistrare a mărcii comunitare sau de înregistrare a mărcii naționale și privind procedurile referitoare la respectivele cereri și la mărcile înregistrate ca urmare a depunerii acestor cereri. Comunicările nu sunt supuse restricțiilor prevăzute la articolul 84 din regulament.

(2)   Oficiul și instanțele sau autoritățile competente ale statelor membre schimbă direct între ele comunicările care decurg din aplicarea regulamentului sau ale prezentelor norme. Aceste comunicări pot fi schimbate și prin intermediul oficiilor centrale în domeniul proprietății industriale ale statelor membre.

(3)   Cheltuielile ocazionate de comunicările menționate la alineatele (1) și (2) cad în sarcina autorității care efectuează respectivele comunicări, fără să fie necesară plata vreunei taxe.

(1)   Consultarea publică realizată de către instanțele sau autoritățile statelor membre, a dosarelor de cerere de înregistrare a mărcii comunitare sau a dosarelor de mărci comunitare înregistrate se referă la documentele originale sau la copiile respectivelor documente; în celelalte cazuri, norma 89 nu se aplică.

(2)   Instanțele și ministerele publice ale statelor membre pot, în cursul procedurilor pendinte în fața lor, să permită unor terți să consulte dosarele sau copiile acestora care le-au fost transmise de către Oficiu. Acest tip de consultare se efectuează în condițiile prevăzute la articolul 84 din regulament. Oficiul nu percepe taxe pentru aceasta.

(3)   Oficiul semnalează instanțelor și ministerelor publice ale statelor membre, atunci când le transmite dosare sau copii ale dosarelor, restricțiile la care sunt supuse, în conformitate cu articolul 84 din regulament și normei 88, consultarea publică a dosarelor de cereri de înregistrate a mărcii comunitare sau a dosarelor de marcă comunitară înregistrate.

(1)   Repartizarea cheltuielilor în temeiul articolului 81 alineatele (1) și (2) din regulament este stabilită prin hotărârea pronunțată asupra opoziției, prin hotărârea asupra cererii de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare sau prin hotărârea pronunțată asupra căii de atac.

(2)   Repartizarea cheltuielilor în temeiul articolului 81 alineatele (3) și (4) din regulament este stabilită printr-o hotărâre privind cheltuielile pronunțată de către divizia de opoziție, divizia de anulare sau camera de recurs.

(3)   O situație a cheltuielilor însoțită de documente justificative trebuie anexată cererii prezentate în vederea determinării cheltuielilor în temeiul articolului 81 alineatul (6) prima teză din regulament. Cererea este admisibilă numai dacă hotărârea pentru care se solicită determinarea cheltuielilor este definitivă. Cheltuielile pot fi calculate de îndată ce li s-a stabilit credibilitatea.

(4)   Cererea prevăzută la articolul 81 alineatul (6) a doua teză din regulament și având ca scop obținerea unei reexaminări a hotărârii grefei în privința determinării cheltuielilor trebuie motivată și prezentată Oficiului în termen de o lună de la notificarea repartizării cheltuielilor. Se consideră că cererea a fost prezentată numai după achitarea unei taxe de reexaminare a cuantumului cheltuielilor.

(5)   Divizia de opoziție, divizia de anulare sau camera de recurs, după caz, statuează fără procedură orală cu privire la cererea menționată la alineatul (4).

(6)   Taxele pe care trebuie să le suporte partea căzută în pretenții în temeiul articolului 81 alineatul (1) din regulament se limitează la taxele pretinse de cealaltă parte în cadrul unei opoziții, a unei cereri de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare sau a unei căi de atac.

(7)   Cheltuielile efective și indispensabile procedurilor care au fost pretinse de către partea care a avut câștig de cauză trebuie suportate de către partea căzută în pretenții în temeiul articolului 81 alineatul (1) din regulament, în limita valorilor maxime prezentate în continuare:

(a)

cheltuielile de deplasare ale unei părți, pentru călătoria dus-întors între locul de reședință sau domiciliul profesional și locul în care procedura orală sau probațiunea se derulează, sunt suportate după cum urmează:

(i)

costul transportului pe calea ferată la clasa întâi, inclusiv suplimentele obișnuite, atunci când distanța totală pe itinerarul feroviar nu depășește 800 de kilometri;

(ii)

costul transportului cu avionul la clasa „turist”, atunci când distanța totală pe itinerarul aerian depășește 800 de kilometri sau dacă itinerarul include o porțiune maritimă;

(b)

cheltuielile de ședere ale unei părți sunt echivalente diurnei de deplasare aplicabilă funcționarilor de grad de la A4 la A8, stabilită la articolul 13 din anexa VII la Statutul funcționarilor Comunităților Europene;

(c)

cheltuielile de deplasare ale reprezentanților în sensul articolului 89 alineatul (1), precum și cele ale martorilor și experților sunt suportate conform literei (a);

(d)

cheltuielile de ședere ale reprezentanților în sensul articolului 89 alineatul (1), precum și cele ale martorilor și experților, sunt suportate conform literei (b);

(e)

cheltuielile ocazionate de măsurile de probațiune executate sub forma ascultării martorilor, a expertizei sau a cercetării la fața locului:

 

până la 300 ECU per procedură;

(f)

cheltuielile de reprezentare, în sensul articolului 89 alineatul (1) din regulament:

(i)

ale persoanei care a formulat opoziția în cadrul unei proceduri de opoziție:

 

până la 250 ECU;

(ii)

ale părții într-o procedură de opoziție:

 

până la 250 ECU;

(iii)

ale solicitantului într-o procedură de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare:

 

până la 400 ECU;

(iv)

ale titularului mărcii într-o procedură de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare:

 

până la 400 ECU;

(v)

ale reclamantului într-o procedură de atac:

 

până la 500 ECU;

(vi)

ale pârâtului într-o procedură de atac:

 

până la 500 ECU;

în cazul în care în una dintre aceste proceduri intervine o măsură de probațiune sub forma ascultării de martori, expertizei sau cercetării la fața locului, se acordă o sumă suplimentară pentru cheltuieli de reprezentare ajungând până la 600 de ECU per procedură;

(g)

dacă partea care a avut câștig de cauză a fost reprezentată de mai mult de un reprezentant în sensul articolului 89 alineatul (1) din regulament, partea căzută în pretenții nu trebuie să suporte cheltuielile prevăzute la literele (c), (d) și (f) decât pentru un singur reprezentant;

(h)

partea căzută în pretenții nu este obligată să restituie părții care a avut câștig de cauză cheltuieli, costuri și onorarii, altele decât cele prevăzute la literele (a)-(g).

Fără a aduce atingere articolului 115 alineatul (5) din regulament,

(a)

orice cerere sau declarație privind o cerere de înregistrare a mărcii comunitare poate fi formulată în limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare sau în a doua limbă pe care solicitantul a indicat-o în cererea sa;

(b)

orice cerere sau declarație cu privire la o marcă comunitară înregistrată poate fi efectuată în una dintre limbile Oficiului. Cu toate acestea, atunci când cererea este depusă prin intermediul unuia dintre formularele furnizate de Oficiu, în conformitate cu Norma 83, respectivul formular poate fi redactat în una dintre limbile oficiale ale Comunității, cu condiția ca formularul să fie completat în una dintre limbile Oficiului în măsura în care este vorba de explicații scrise.

(1)   Fără a aduce atingere articolului 115 alineatele (4) și (7) din regulament și cu excepția unor dispoziții contrare în prezentele norme, orice parte poate, în procedurile scrise în fața Oficiului, să utilizeze una dintre limbile Oficiului. În cazul în care limba aleasă nu este cea de procedură, respectiva parte asigură efectuarea unei traduceri în această limbă în termen de o lună de la data depunerii documentului original. Atunci când solicitantul unei mărci comunitare este singura parte la procedurile în fața Oficiului și când limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare nu este una dintre limbile Oficiului, traducerea poate fi făcută și în a doua limbă pe care solicitantul a indicat-o în cererea sa.

(2)   Cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute de prezentele norme, documentele care trebuie utilizate în procedurile în fața Oficiului pot fi redactate într-una dintre limbile oficiale ale Comunității Europene. Atunci când documentele sunt redactate într-o limbă care nu este aceea a procedurii, Oficiul poate impune efectuarea unei traduceri în această limbă sau, la alegerea părții la procedură, în una dintre limbile Oficiului, în termenul acordat de acesta.

(1)   Orice parte la procedura orală în fața Oficiului poate, în locul limbii procedurii, să utilizeze una dintre celelalte limbi oficiale ale Comunității, cu condiția ca aceasta să adopte dispozițiile corespunzătoare pentru a asigura interpretarea în limba de procedură. Atunci când procedura orală are loc în cadrul unei proceduri privind o cerere de înregistrare a unei mărci, solicitantul poate utiliza fie limba cererii sale, fie a doua limbă pe care a indicat-o în cererea sa.

(2)   Într-o procedură orală privind o cerere de înregistrare a unei mărci, personalul Oficiului poate utiliza fie limba cererii, fie a doua limbă indicată de solicitant. În toate celelalte proceduri orale, personalul Oficiului poate utiliza în locul limbii de procedură o altă limbă a Oficiului, sub rezerva acordului părții sau părților la procedură.

(3)   În cadrul probațiunii, părțile, martorii sau experții care trebuie ascultați, dar care nu cunosc suficient limba de procedură, pot utiliza una dintre limbile oficiale ale Comunității. În cazul în care probațiunea s-a dispus la cererea unei părți la procedură, părțile, martorii sau experții a căror audiere este necesară și care se exprimă într-o altă limbă decât limba de procedură nu sunt ascultați decât în măsura în care partea care a prezentat cererea de audiere asigură interpretarea în limba de procedură. În cadrul procedurilor privind cererile de înregistrare a unei mărci, a doua limbă indicată de solicitant poate fi utilizată în locul limbii cererii. În orice procedură la care participă o singură parte, Oficiul poate acorda la cererea părții în cauză, derogări de la dispozițiile prezentului alineat.

(4)   În cazul în care părțile și Oficiul consimt, orice limbă oficială a Comunității poate fi utilizată în cursul unei proceduri orale.

(5)   Dacă este necesar, Oficiul asigură, pe cheltuială proprie, interpretarea în limba de procedură sau, dacă este cazul, în celelalte limbi ale Oficiului, în afara cazului în care asigurarea interpretării îi revine uneia dintre părțile la procedură.

(6)   Declarațiile făcute în cursul procedurii orale de către personalul Oficiului, de către părțile la procedură, de către martori și de către experți într-una dintre limbile Oficiului sunt consemnate în procesul-verbal în limba utilizată. Declarațiile făcute în oricare altă limbă sunt consemnate în procesul-verbal în limba de procedură. Modificările textului cererii sau înregistrării unei mărci comunitare sunt consemnate în procesul-verbal în limba de procedură.

(1)   În cazul în care trebuie realizată traducerea unui document, Oficiul poate impune depunerea, într-un termen pe care îl acordă, a unui document care să certifice faptul că traducerea este conformă cu textul original. În cazul certificării traducerii unei cereri anterioare în temeiul articolului 30 din regulament, acest termen nu poate fi mai mic de trei luni de la data depunerii respectivei cereri. În cazul în care certificarea nu este prezentată în acest termen, documentul este considerat ca nefiind primit.

(2)   Președintele Oficiului poate stabili modalitățile de certificare a traducerilor.

În lipsa unei dovezi contrare, Oficiul poate presupune că o traducere este conformă textului original.

(1)   Președintele Oficiului stabilește numărul examinatorilor și îi selecționează; totodată, alege membrii diviziilor de opoziție și diviziilor de anulare, precum și membrii diviziei administrative a mărcilor și aspectelor juridice. Acesta repartizează atribuțiile între examinatori și respectivele divizii.

(2)   Președintele Oficiului poate dispune ca examinatorii să fie în același timp membri ai diviziilor de opoziție, ai diviziilor de anulare și ai diviziei administrative a mărcilor și aspectelor juridice, precum și posibilitatea ca membrii acestor divizii să fie totodată examinatori.

(3)   Președintele Oficiului poate încredința alte atribuții examinatorilor și membrilor diviziilor de opoziție, ai diviziilor de anulare și ai diviziei administrative a mărcilor și aspectelor juridice în afara competențelor ce le revin prin regulament.

(4)   Președintele Oficiului poate încredința altor membri ai personalului Oficiului, cu excepția examinatorilor și a membrilor uneia dintre diviziile menționate la alineatul (1), anumite sarcini care le sunt atribuite în mod normal examinatorilor sau diviziilor de opoziție, diviziilor de anulare sau diviziei administrative a mărcilor și aspectelor juridice și nu prezintă nici o dificultate specială.

(1)   În cazul în care este necesar, președintele Oficiului solicită Comisiei să cerceteze dacă un stat care nu este parte la Convenția de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului acordă tratament reciproc în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (d), articolului 5 alineatul (3) și articolului 29 alineatul (5) din regulament.

(2)   Atunci când stabilește că reciprocitatea menționată la alineatul (1) este acordată, Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene o comunicare în acest sens.

(3)   Articolul 5 alineatul (1) litera (d), articolul 5 alineatul (3) și articolul 29 alineatul (5) din regulament se aplică resortisanților statelor în cauză de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene a comunicării prevăzute la alineatul (2), cu excepția cazului în care aceasta prevede o dată de intrare în vigoare anterioară. Acestea încetează să se aplice de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene a unei comunicări a Comisiei în care se declară că nu mai este acordată reciprocitatea, cu excepția cazului în care comunicarea menționată nu prevede o dată de intrare în vigoare anterioară.

(4)   Comunicările prevăzute la alineatele (2) și (3) se publică și în Jurnalul Oficial al Oficiului.

Articolul 2

Dispoziții tranzitorii

(1)   Pe fiecare cerere de înregistrare a unei mărci comunitare depusă în termen de trei luni înainte de data stabilită în temeiul articolului 143 alineatul (3) din regulament, Oficiul aplică data de depozit determinată conform dispoziției menționate, precum și data efectivă de primire a cererii.

(2)   În ceea ce privește cererea, termenul de prioritate de șase luni prevăzut la articolele 29 și 33 din regulament se calculează de la data stabilită în temeiul articolului 143 alineatul (3) din regulament.

(3)   Oficiul poate elibera solicitantului o recipisă înainte de data stabilită în conformitate cu articolul 143 alineatul (3) din regulament.

(4)   Oficiul poate să examineze cererea înainte de data stabilită în temeiul articolului 143 alineatul (3) din regulament și poate să ia legătura cu solicitantul în vederea remedierii înaintea acestei date a eventualelor nereguli constatate. Oficiul nu poate lua decizii cu privire la cerere decât după această dată.

(5)   În ceea ce privește cererea, Oficiul nu poate întreprinde nici o cercetare în sensul articolului 39 alineatul (1) din regulament, chiar dacă există sau nu o revendicare de prioritate cu privire la respectiva cerere în temeiul articolului 29 sau 33 din regulament.

(6)   În cazul în care data primirii unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare prin intermediul Oficiului, al oficiului central în domeniul proprietății industriale al unui stat membru sau prin intermediul Oficiului mărcilor din Benelux este anterioară datei de la care începe perioada de trei luni prevăzută la articolul 143 alineatul (4) din regulament, cererea este considerată ca nefiind depusă. Solicitantul este informat cu privire la aceasta și cererea îi este returnată.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 decembrie 1995.

Pentru Comisie

Mario MONTI

Membru al Comisiei


(1)  JO L 11, 14.1.1994, p. 1.

(2)  JO L 349, 31.12.1994, p. 83.

(3)  JO L 303, 15.12.1995, p. 33.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

221


31996R0216


L 028/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 216/96 AL COMISIEI

din 5 februarie 1996

de stabilire a regulamentului de procedură al camerelor de recurs ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci și desene și modele industriale)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 3288/1994 (2), în special articolul 140 alineatul (3),

întrucât Regulamentul (CE) nr. 40/94 (denumit în continuare „regulamentul”) instituie un nou sistem de mărci care permite obținerea unei mărci să producă efecte în întreaga Comunitate în baza unei cereri la Oficiul pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci și desene și modele industriale), denumit în continuare „Oficiul”;

întrucât în acest scop regulamentul cuprinde în special dispozițiile necesare unei proceduri care să ducă la înregistrarea unei mărci comunitare, precum și pentru administrarea unei mărci comunitare, unei proceduri pentru căi de atac împotriva deciziilor Oficiului și a unei proceduri de revocare sau anulare a unei mărci comunitare;

întrucât, în temeiul articolului 130 din regulament, camerele de recurs răspund pentru hotărârile privind căile de atac împotriva deciziilor examinatorilor, ale diviziilor de opoziție, ale diviziei administrației mărcilor și problemelor juridice, precum și ale diviziilor de anulare;

întrucât titlul VII din regulament cuprinde principiile de bază cu privire la căile de atac formulate împotriva deciziilor examinatorilor, ale diviziilor de opoziție, ale diviziei administrației mărcilor și problemelor juridice, precum și ale diviziilor de anulare;

întrucât titlul X din Regulamentul (CE) nr. 2868/1995 al Comisiei din 13 decembrie 1995 privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (3) cuprinde normele de aplicare a titlului VII din regulament;

întrucât prezentul regulament completează aceste norme de aplicare, în special în ceea ce privește organizarea camerelor de recurs și procedura orală;

întrucât este necesar ca, înainte de începutul fiecărui an de activitate, să se stabilească un sistem de repartizare a atribuțiilor între camerele de recurs de către o autoritate creată în acest scop; întrucât, în acest sens, autoritatea în cauză trebuie să aplice criterii obiective, cum ar fi clasele de produse și servicii sau inițialele numelor solicitanților;

întrucât, pentru a facilita instrumentarea căilor de atac și adoptarea hotărârilor cu privire la acestea, trebuie numit pentru fiecare caz un raportor însărcinat, între altele, cu redactarea comunicărilor către părțile și redactarea hotărârilor;

întrucât este posibil ca, în cadrul procedurii înaintea camerelor de recurs, părțile să nu fie în măsură să atragă atenția acesteia asupra problemelor de interes general din cazul pendinte sau să nu dorească acest lucru; întrucât, în această situație, camerele de recurs trebuie să îl poată invita pe președintele Oficiului, din proprie inițiativă sau la cererea președintelui, să își prezinte observațiile asupra problemelor de interes general pe care le ridică un caz pendinte în fața camerelor de recurs;

întrucât măsurile prevăzute prin prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului instituit în temeiul articolului 141 din regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Repartizarea atribuțiilor și autoritatea competentă în acest scop

(1)   Înainte de începutul fiecărui an de activitate se procedează la repartizarea atribuțiilor între camerele de recurs, în funcție de criterii obiective, precum și la numirea membrilor titulari și supleanți ai fiecărei camere. Orice membru al unei camere de recurs poate fi repartizat la mai multe camere de recurs ca membru titular sau ca supleant. Aceste măsuri pot fi modificate, dacă este cazul, în cursul anului respectiv de activitate.

(2)   Măsurile menționate la alineatul (1) sunt luate de o autoritate formată din președintele Oficiului, în calitate de președinte, vicepreședintele Oficiului responsabil pentru camerele de recurs, președinții camerelor de recurs și alți trei membri ai camerelor de recurs aleși, pentru anul respectiv de activitate, de către toți membrii acestora, cu excepția președinților. Autoritatea poate delibera valabil numai în prezența a cel puțin cinci membri ai săi, dintre care președintele sau vicepreședintele Oficiului și doi președinți ai camerelor de recurs. Deciziile sunt luate cu majoritate de voturi; în caz de egalitate de voturi, votul președintelui este decisiv. Autoritatea poate stabili propriul său regulament de procedură.

(3)   Autoritatea prevăzută la alineatul (2) are competența de a decide asupra disputelor privind repartizarea atribuțiilor între diferitele camere de recurs.

(4)   Până când sunt create mai mult de trei camere de recurs, autoritatea menționată la alineatul (2) este formată din președintele Oficiului, în calitate de președinte, vicepreședintele Oficiului responsabil pentru camerele de recurs, președintele sau președinții camerelor de recurs deja înființate și un alt membru al acestor camere ales pentru anul respectiv de activitate de către toți membrii acestora cu excepția președintelui sau președinților. Autoritatea poate delibera valabil numai în prezența a cel puțin trei membri ai săi, dintre care președintele sau vicepreședintele Oficiului.

Articolul 2

Înlocuirea membrilor

(1)   Motive pentru înlocuirea membrilor cu supleanți sunt, în special, concediul, concediul de boală, angajamentele de la care nu se pot sustrage și motivele de obstrucție prezentate la articolul 132 din regulament.

(2)   Orice membru al unei camere care cere să fie înlocuit de un supleant îl informează fără întârziere pe președintele camerei în legătură cu obstrucționarea său.

Articolul 3

Excludere și recuzare

(1)   Dacă o cameră de recurs a luat cunoștință de un posibil motiv de excludere sau de recuzare în temeiul articolului 132 alineatul (3) din regulament și dacă acest motiv nu este invocat de însuși membrul respectiv sau de una din părțile prezente, se aplică procedura prevăzută la articolul 132 alineatul (4) din regulament.

(2)   Membrul respectiv este invitat să-și prezinte observațiile privind existența unui motiv de excludere sau de recuzare.

(3)   Procedura se suspendă până la luarea unei hotărâri în conformitate cu articolul 132 alineatul (4) din regulament.

Articolul 4

Raportori

(1)   Președintele fiecărei camere numește pentru fiecare cauză pe unul din membrii camerei sau pe el însuși pentru a asuma funcția de raportor.

(2)   Acest raportor face un studiu preliminar al cauzei. Dacă este cazul, raportorul redactează, sub îndrumarea președintelui camerei, comunicările către părți. Raportorul semnează aceste comunicări în numele camerei.

(3)   Raportorul pregătește ședințele interne ale camerei și procedurile orale.

(4)   Raportorul redactează proiectele de hotărâre.

Articolul 5

Grefe

(1)   Pe lângă camerele de recurs se înființează grefe. Atribuțiile corespunzătoare sunt exercitate de grefieri. Unul dintre grefieri poate fi numit grefier-șef.

(2)   Autoritatea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) poate încredința grefierilor executarea unor sarcini care nu prezintă dificultăți juridice sau tehnice, în special legate de reprezentare, de prezentarea traducerilor, de inspectarea dosarelor și de notificări.

(3)   Grefierul prezintă președintelui camerei respective un raport privind admisibilitatea fiecărei noi căi de atac înregistrate.

(4)   Procesele verbale ale procedurilor orale și ale probatoriilor se întocmesc de către grefier sau, dacă președintele Oficiului este de acord, de către orice alt agent al Oficiului numit de președintele camerei respective.

Articolul 6

Modificarea componenței unei camere

(1)   Dacă după o procedură orală componența unei camere se modifică, părțile sunt anunțate că, dacă una dintre ele solicită acest lucru, are loc o nouă procedură orală în fața camerei în noua sa componență. O nouă procedură orală are de asemenea loc la cererea noului membru al camerei, dacă ceilalți sunt de acord.

(2)   Noul membru al camerei este obligat, în același sens ca și ceilalți, prin deciziile provizorii deja luate.

(3)   Dacă unul din membrii camerei are vreo obiecție în situația în care camera a luat deja o hotărâre definitivă, acesta nu este înlocuit. Dacă este vorba de președintele camerei, decizia este semnată în locul acestuia de cel mai vechi membru al camerei; în cazul de egalitate de vechime, cel mai vârstnic trebuie să semneze.

Articolul 7

Conexarea procedurilor de atac

(1)   Dacă sunt formulate mai multe căi de atac împotriva aceleiași decizii, acestea se examinează în cadrul aceleiași proceduri.

(2)   Dacă se formulează căi de atac împotriva unor decizii diferite și dacă toate aceste căi de atac trebuie să fie examinate de aceeași cameră formată din aceiași membri, aceasta poate, cu acordul părților, să instrumenteze aceste recursuri în cadrul unei proceduri conexe.

Articolul 8

Retrimitere la prima instanță

Atunci când procedura organului de primă instanță a cărei decizie face obiectul căii de atac este grav viciată, camera anulează decizia în cauză și retrimite cazul acestui organ sau hotărăște ea însăși asupra acestui caz, dacă nu există motive care să împiedice acest lucru.

Articolul 9

Procedura orală

(1)   În cazul unei proceduri orale, camera se asigură că părțile prezintă toate documentele și informațiile utile înaintea audierii.

(2)   Convocând părțile la o procedură orală, camera le poate semnala punctele care par să prezinte o importanță deosebită, faptul că anumite probleme nu mai par a fi de natură litigioasă sau pot face observații care ar facilita concentrarea procedurii asupra punctelor esențiale.

(3)   Camera se asigură că acest caz este în măsură să facă obiectul unei hotărâri la încheierea procedurii orale, cu condiția să nu existe motive care să împiedice acest lucru.

Articolul 10

Informarea părților

Dacă o cameră consideră că trebuie să informeze părțile în legătură cu modul în care ar putea aprecia anumite probleme de fapt sau de drept, ea face acest lucru, astfel încât această informație să nu se poată interpreta ca angajând camera.

Articolul 11

Observații asupra problemelor de interes general

Camera poate, la inițiativa sa sau la cererea scrisă și motivată a președintelui Oficiului, să-l invite pe acesta să-și prezinte în scris sau oral observațiile asupra problemelor de interes general care se pun în cadrul unei proceduri pendinte în fața sa. Părțile au dreptul să ia poziție în legătură cu aceste observații.

Articolul 12

Deliberare înaintea hotărârii

Raportorul prezintă un proiect de hotărâre celorlalți membrii ai camerei și stabilește un termen rezonabil de formulare a unei opoziții sau de a solicita modificarea acestuia. Camera se reunește pentru a delibera asupra hotărârii care urmează să se ia, dacă se dovedește că membrii săi nu sunt toți de aceeași părere. La deliberare participă numai membrii camerei respective. Cu toate acestea, președintele camerei poate autoriza alți agenți, cum ar fi grefierii sau interpreții, să participe la deliberare. Deliberarea este secretă.

Articolul 13

Ordine de vot

(1)   În cursul deliberării între membrii unei camere, raportorul își exprimă primul opinia, iar președintele ultimul, exceptând cazul în care este el însuși raportor.

(2)   Dacă se impune votul, se respectă aceeași ordine, exceptând cazul în care președintele este și raportor; în această situație el își exprimă ultimul votul. Abținerile nu sunt permise.

Articolul 14

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 februarie 1996.

Pentru Comisie

Mario MONTI

Membru al Comisiei


(1)  JO L 11, 14.1.1994, p. 1.

(2)  JO L 349, 31.12.1994, p. 83.

(3)  JO L 303, 15.12.1995, p. 1.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

224


31996D0644


L 293/18

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 11 noiembrie 1996

privind extinderea protecției juridice a topografiilor produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Insula Man

(96/644/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 87/54/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1986 privind protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare (1), în special articolul 3 alineatul (7),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât dreptul la protecția juridică a topografiilor produselor din materiale semiconductoare în Comunitate se aplică persoanelor care se califică pentru protecție în temeiul articolului 3 alineatele (1)-(5) din Directiva 87/54/CEE;

întrucât, printr-o decizie a Consiliului, dreptul la protecție poate fi extins asupra persoanelor care nu beneficiază de protecție în temeiul dispozițiilor menționate;

întrucât extinderea protecției trebuie decisă pentru întreaga Comunitate;

întrucât, de la 7 noiembrie 1987, Comunitatea a extins această protecție asupra persoanelor din Insula Man, prin deciziile succesive ale Consiliului, luate cu titlu provizoriu, și a cărui ultimă decizie este Decizia 94/828/CE (2);

întrucât prezenta decizie se aplică până la 31 decembrie 1995;

întrucât Insula Man dispune de o legislație corespunzătoare (3) privind protecția topografiilor produselor din materiale semiconductoare; întrucât această legislație a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994; întrucât se aplică Directiva 87/54/CEE și marchează intrarea în vigoare a deciziilor anterioare ale Consiliului în domeniu; întrucât Insula Man extinde aplicarea acestei legislații și pentru resortisanții din statele membre ale Comunității;

întrucât Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț din 15 aprilie 1994 impune membrilor Organizației Mondiale a Comerțului obligația de a acorda protecție topografiilor circuitelor integrate în conformitate cu propriile sale dispoziții, precum și cu dispozițiile din Tratatul privind proprietatea intelectuală în domeniul circuitelor integrate la care face trimitere;

întrucât acest acord, precum și Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, la care este anexat, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995;

întrucât se prognozează ca Guvernul Regatului Unit să aplice pentru Insula Man Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, precum și Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală;

întrucât dispozițiile care garantează protecția topografiilor în Insula Man pentru persoanele din Comunitate sunt încă în vigoare pe acest teritoriu;

întrucât protecția în temeiul Directivei 87/54/CEE este necesar să continue să se extindă în Insula Man, cu efect de la 1 ianuarie 1996 până în momentul în care Insula Man trebuie să aplice prevederile din Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală, în urma extinderii în Insula Man a Acordului de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Statele membre își extind dreptul la protecția juridică conform Directivei 87/54/CEE după cum urmează:

(a)

persoanele fizice care sunt resortisanți ai Insulei Man sau care au reședința stabilă pe teritoriul Insulei Man sunt tratate ca și resortisanți ai unui stat membru;

(b)

societățile și alte persoane juridice de pe teritoriul Insulei Man care au o unitate industrială sau comercială efectivă și sigură sunt tratate ca și cum ar avea o unitate industrială sau comercială efectivă și sigură pe teritoriul unui stat membru.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 1996.

Statele membre extind dreptul la protecție conform prezentei decizii pentru persoanele prevăzute la articolul 1 până în momentul în care Insula Man trebuie să aplice prevederile din Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală, în urma extinderii pentru Insula Man a Acordului de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului.

Orice drept exclusiv dobândit în conformitate cu Decizia 87/532/CEE, Decizia 90/511/CE și Decizia 94/828/CE sau cu prezenta decizie continuă să producă efecte pe toată perioada stabilită în Directiva 87/54/CEE.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 11 noiembrie 1996.

Pentru Consiliu

Președintele

R. QUINN


(1)  JO L 24, 27.1.1987, p. 36.

(2)  Decizia 87/532/CEE a Consiliului din 26 octombrie 1987 privind extinderea protecției juridice a topografiei produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din anumite țări sau teritorii (JO L 313, 4.11.1987, p. 22); Decizia 90/511/CEE a Consiliului din 9 octombrie 1990 privind extinderea protecției juridice a topografiei produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din anumite țări sau teritorii (JO L 285, 17.10.1990, p. 31); Decizia 93/16/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1992 privind extinderea protecției juridice a topografiei produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din Statele Unite ale Americii și din anumite teritorii (JO L 11, 19.1.1993, p. 20), astfel cum a fost modificată prin Decizia 93/520/CEE (JO L 246, 2.10.1993, p. 31); Decizia 94/828/CE a Consiliului din 19 decembrie 1994 privind extinderea protecției juridice a topografiei produselor din materiale semiconductoare asupra persoanelor din anumite teritorii (JO L 351, 31.12.1994, p. 12).

(3)  Ordinul din 14 decembrie 1993 privind dreptul asupra planurilor (topografia din materiale semiconductoare) și regulamentele privind dreptul asupra planurilor (topografia din materiale semiconductoare) din 18 ianuarie 1994.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

226


32000L0035


L 200/35

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2000/35/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 29 iunie 2000

privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3), în temeiul textului comun aprobat de Comitetul de conciliere la 4 mai 2000,

întrucât:

(1)

În rezoluția sa privind programul complet în favoarea IMM și a sectorului artizanal (4), Parlamentul European a solicitat Comisiei să înainteze propuneri de rezolvare a problemei întârzierii efectuării plăților.

(2)

La 12 mai 1995, Comisia adoptă o recomandare privind termenele de plată în tranzacțiile comerciale (5).

(3)

În rezoluția sa privind recomandarea Comisiei cu privire la termenele de plată în tranzacțiile comerciale (6), Parlamentul European a invitat Comisia să ia în considerare transformarea recomandării sale într-o propunere de directivă a Consiliului care să fie înaintată cât mai curând posibil.

(4)

La 29 mai 1997, Comitetul Economic și Social adoptă un aviz asupra cărții verzi a Comisiei privind achizițiile publice în Uniunea Europeană: Explorând calea înainte (7).

(5)

La 4 iunie 1997, Comisia a publicat un plan de acțiune pentru piața unică care sublinia faptul că întârzierea efectuării plăților reprezintă un obstacol din ce în ce mai serios pentru succesul pieței unice.

(6)

La 17 iulie 1997, Comisia a publicat un raport privind întârzierea efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale (8), rezumând rezultatele unei evaluări a efectelor recomandării Comisiei din 12 mai 1995.

(7)

Întreprinderile, în special cele mici și mijlocii, se confruntă cu mari greutăți administrative și financiare ca rezultat al termenelor îndelungate de plată și a întârzierii efectuării plăților. Mai mult, aceste probleme sunt o cauză majoră a insolvenței care amenință supraviețuirea întreprinderilor și duc la pierderea a numeroase locuri de muncă.

(8)

În unele state membre, termenele contractuale de plată diferă semnificativ față de media comunitară.

(9)

Diferențele între normele și practicile privind plățile în statele membre constituie un obstacol în calea bunei funcționării a pieței interne.

(10)

Acest lucru are ca efect limitări considerabile ale tranzacțiilor comerciale între statele membre. Acest lucru contravine articolului 14 din tratat, întrucât antreprenorii trebuie să poată efectua tranzacții în întreaga piață internă în condiții care să garanteze că operațiunile transfrontaliere nu prezintă riscuri mai mari decât vânzările interne. S-ar crea denaturări ale concurenței dacă s-ar aplica norme substanțial diferite pentru operațiunile interne și transfrontaliere.

(11)

Cele mai recente statistici indică faptul că, în cel mai bun caz, nu au fost ameliorări ale situației în întârzierea efectuării plăților în multe state membre de la adoptarea Recomandării din 12 mai 1995.

(12)

Obiectivul combaterii întârzierii în efectuarea plăților pe piața internă nu poate fi atins suficient de către statele membre acționând individual și poate fi, în consecință, realizat mai bine de către Comunitate. Prezenta directivă se limitează la un minimum necesar în vederea atingerii acestui obiectiv. Prezenta directivă respectă, în consecință, în toate elementele sale, principiile subsidiarității și proporționalității stabilite la articolul 5 din tratat.

(13)

Domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui limitat la plăți efectuate ca remunerație pentru tranzacții comerciale și nu reglementează tranzacțiile cu consumatorii, dobânda pentru alte plăți, de exemplu plăți efectuate în conformitate cu legislația privind cecurile și cambiile, plăți reprezentând compensații pentru daune, inclusiv plăți ale companiilor de asigurare.

(14)

Faptul că profesiunile liberale intră în domeniul de aplicare al prezentei directive nu înseamnă că statele membre trebuie să le trateze ca întreprinderi sau comercianți în scopuri care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(15)

Prezenta directivă definește doar termenul de „titlu executoriu”, dar nu reglementează diversele proceduri ale executării silite a unui astfel de titlu și condițiile în care executarea silită a unui astfel de titlu poate fi oprită sau suspendată.

(16)

Întârzierea efectuării plăților constituie o încălcare a contractului care a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori în majoritatea statelor membre datorită dobânzilor mici aplicate întârzierii efectuării plăților și/sau procedurilor greoaie de acțiune. O schimbare decisivă, incluzând compensarea creditorilor pentru costurile angajate, este necesară pentru a inversa această tendință și a asigura consecințe ale întârzierilor în efectuarea plăților care să descurajeze întârzierea efectuării plăților.

(17)

Compensația rezonabilă pentru costurile de recuperare trebuie luată în considerare fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern conform cărora un judecător național poate acorda despăgubiri creditorului pentru orice pagubă suplimentară cauzată de plata cu întârziere de către debitor, ținând cont că aceste costuri angajate pot să fi fost deja compensate prin dobânzile aplicate întârzierii efectuării plăților.

(18)

Prezenta directivă ia în considerare problema termenelor contractuale de plată lungi, în special existența unor anumite categorii de contracte în care se justifică combinarea unui termen mai lung de plată cu o limitare a libertății contractuale sau cu o rată mai ridicată a dobânzii.

(19)

Prezenta directivă ar trebui să interzică abuzul la libertatea contractuală în dezavantajul creditorilor. Cazurile în care o înțelegere servește îndeosebi scopului procurării de lichidități suplimentare pentru debitor pe cheltuiala creditorului sau în care contractantul principal impune furnizorilor sau subcontractanților săi termene de plată nejustificate în comparație cu termenele de plată oferite lui însuși, acestea pot fi considerate factori care constituie un astfel de abuz. Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor de drept intern privind modul în care contractele sunt încheiate sau valabilitatea termenilor contractuali incorecți față de debitor.

(20)

Consecințele întârzierii efectuării plăților pot fi descurajatoare doar dacă sunt însoțite de proceduri de acțiune rapide și eficiente pentru creditor. În conformitate cu principiul nediscriminării prevăzut la articolul 12 din tratat, aceste proceduri trebuie să fie disponibile tuturor creditorilor care sunt stabiliți în Comunitate.

(21)

Este de dorit să se asigure tuturor creditorilor posibilitatea de a exercita dreptul de retenție pe bază nediscriminatorie în întreaga Comunitate, dacă dreptul de retenție este valabil în temeiul dispozițiilor de drept intern stabilite de dreptul internațional privat.

(22)

Prezenta directivă ar trebui să reglementeze toate tranzacțiile comerciale, indiferent dacă sunt realizate între întreprinderi private și publice sau între întreprinderi și autorități publice, având în vedere faptul că acestea din urmă efectuează un volum considerabil de plăți către întreprinderi. Ar trebui, în consecință, să reglementeze tranzacțiile comerciale între contractanții principali și furnizorii și subcontractanții acestora.

(23)

Articolul 5 din prezenta directivă impune ca procedura de recuperare a creanțelor necontestate să fie finalizată într-o perioadă scurtă de timp în conformitate cu legislația internă, dar nu cere statelor membre să adopte o procedură specifică sau să modifice procedurile juridice existente într-un anume fel,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Domeniu de aplicare

Prezenta directivă se aplică tuturor plăților efectuate ca remunerații pentru tranzacții comerciale.

Articolul 2

Definiții

În înțelesul prezentei directive:

1.

„tranzacții comerciale” înseamnă tranzacții între întreprinderi sau între întreprinderi și autorități publice care conduc la livrarea de bunuri sau furnizarea de servicii contra cost,

„autoritate publică” înseamnă orice autoritate contractantă sau entitate, conform definiției din Directivele privind achizițiile publice (92/50/CEE (9), 93/36/CEE (10), 93/37/CEE (11) și 93/38/CEE (12),

„întreprinderi” înseamnă orice organizație care desfășoară o activitate economică și profesională independentă, chiar dacă este realizată de o singură persoană;

2.

„întârzierea efectuării plăților” înseamnă depășirea termenului contractual sau legal de plată;

3.

„dreptul de retenție” înseamnă acordul contractual conform căruia vânzătorul reține titlul de proprietate asupra bunurilor în cauză până la plata integrală a prețului;

4.

„rata dobânzii practicate de Banca Centrală Europeană pentru principalele sale operațiuni de refinanțare” înseamnă rata dobânzii aplicate unor astfel de operațiuni în cazul licitațiilor cu preț fix. În cazul în care o operațiune importantă de refinanțare a fost efectuată conform procedurii de licitație cu preț variabil, această rată a dobânzii face referire la rata marginală a dobânzii care a rezultat din acea licitație. Definiția este valabilă atât în cazul licitațiilor cu preț fix, cât și în cazul licitațiilor cu prețuri variabile;

5.

„titlu executoriu” înseamnă orice decizie, hotărâre judecătorească sau dispoziție de plată emisă de o instanță de judecată sau de altă autoritate competentă, fie pentru plata imediată, fie pentru plata în rate, care permite creditorului să recupereze creanțele de la debitor prin mijloace de executare silită; trebuie să conțină o decizie, hotărâre judecătorească sau dispoziție de plată executabilă provizoriu care rămâne definitivă chiar dacă debitorul face apel împotriva titlului.

Articolul 3

Dobânzi în cazul întârzierii efectuării plăților

(1)   Statele membre garantează că:

(a)

dobânda prevăzută la litera (d) devine exigibilă din ziua următoare datei sau încheierii termenului de plată fixat în contract;

(b)

dacă data sau termenul de plată nu este fixat în contract, dobânda devine exigibilă în mod automat, fără a fi necesară o notificare:

(i)

după 30 de zile de la data primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată sau

(ii)

dacă data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată nu este certă, după 30 de zile de la data primirii bunurilor sau serviciilor sau

(iii)

dacă debitorul primește factura sau o cerere echivalentă de plată înainte de primirea bunurilor sau serviciilor, după 30 de zile de la primirea bunurilor sau serviciilor sau

(iv)

dacă procedura de recepție sau verificare, prin care se stabilește conformitatea bunurilor sau serviciilor cu contractul, este prevăzută prin lege sau contract și dacă debitorul primește factura sau o cerere echivalentă de plată înainte de sau în ziua în care are loc această recepție sau verificare, după 30 de zile de la această ultimă dată;

(c)

creditorul are dreptul la dobândă pentru întârzierea efectuării plăților în măsura în care:

(i)

și-a îndeplinit obligațiile contractuale și legale;

(ii)

nu a primit suma datorată la timp, cu excepția cazurilor în care debitorul nu este răspunzător pentru întârziere;

(d)

nivelul dobânzii pentru întârzierea efectuării plăților („dobânda legală”), pe care debitorul este obligat să o plătească, este suma dintre rata dobânzii aplicate de Banca Centrală Europeană celei mai recente operațiuni importante de refinanțare realizate înainte de prima zi calendaristică a semestrului anual în cauză („rata de referință”) și cel puțin șapte puncte procentuale („marja”), dacă contractul nu prevede altfel. Pentru un stat membru care nu participă la a treia etapă a unificării economice și monetare, rata de referință menționată mai sus este rata echivalentă stabilită de banca națională centrală. În ambele cazuri, rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului anual în cauză se aplică în următoarele șase luni;

(e)

cu excepția cazurilor în care debitorul nu este răspunzător pentru întârziere, creditorul are dreptul de a solicita o compensație rezonabilă de la debitor pentru toate costurile de recuperare angajate datorită întârzierii în efectuarea plăților a celui din urmă. Astfel de costuri de recuperare respectă principiile transparenței și proporționalității cu privire la debitul în cauză. Statele membre pot, cu respectarea principiilor menționate mai sus, să fixeze sume maxime ale costurilor de recuperare pentru diferite niveluri ale datoriei.

(2)   Pentru anumite categorii de contracte care urmează a fi definite de legislația internă, statele membre pot fixa perioada după care dobânda devine exigibilă la maximum 60 de zile, cu condiția să împiedice părțile contractante să depășească această perioadă sau să fixeze o rată obligatorie a dobânzii care depășește substanțial dobânda legală.

(3)   Statele membre garantează că un acord asupra datei plății sau a consecințelor întârzierii în efectuarea plăților care nu respectă dispozițiile alineatului (1) literele (b)-(d) și ale alineatului (2) fie nu este aplicabil, fie generează dreptul de a cere despăgubiri, dacă, ținând cont de toate circumstanțele cazului, inclusiv practicile și uzanțele comerciale și natura produselor, este extrem de inechitabil pentru creditor. Pentru a determina dacă un acord este extrem de inechitabil pentru creditor se ia în considerare, inter alia, dacă debitorul are motive obiective de derogare de la dispozițiile alineatului (1) literele (b)-(d) și ale alineatului (2). Dacă se constată că un astfel de acord este extrem de inechitabil, se aplică dispozițiile legale, cu excepția cazurilor în care instanțele naționale stabilesc clauze diferite care sunt echitabile.

(4)   Statele membre garantează că, în interesul creditorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficiente pentru a stopa aplicarea unor clauze extrem de inechitabile în înțelesul alineatului (3).

(5)   Mijloacele menționate la alineatul (4) includ dispoziții în baza cărora organizațiile recunoscute oficial ca reprezentante ale întreprinderilor mici și mijlocii sau având interese legitime în reprezentarea acestora pot să se adreseze, în conformitate cu legislația internă în cauză, instanțelor de judecată sau organelor administrative competente, pe motiv că clauzele contractuale concepute pentru uz general sunt extrem de inechitabile în înțelesul alineatului (3) și, în consecință, pot aplica mijloacele potrivite și eficiente pentru a stopa aplicarea acestor clauze.

Articolul 4

Dreptul de retenție

(1)   Statele membre garantează în conformitate cu dispozițiile de drept intern aplicabile în temeiul dreptului internațional privat că vânzătorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunurilor până la plata integrală, dacă cumpărătorul și vânzătorul au fost în mod expres de acord cu o clauză prevăzând dreptul de retenție înainte de livrarea bunurilor.

(2)   Statele membre pot adopta sau păstra dispoziții privind plățile anticipate deja efectuate de către debitor.

Articolul 5

Proceduri de recuperare a creanțelor necontestate

(1)   Statele membre garantează că, în mod normal, se poate obține un titlu executoriu, indiferent de suma datorată, în termen de 90 de zile calendaristice de la înaintarea acțiunii creditorilor sau de la solicitarea adresată instanței sau altei autorități competente, cu condiția ca datoria sau aspecte ale procedurii să nu fie contestate. Această obligație revine statelor membre în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative interne.

(2)   Respectivele acte cu putere de lege și acte administrative se aplică în aceleași condiții tuturor creditorilor care sunt stabiliți în Comunitatea Europeană.

(3)   Termenul de 90 de zile calendaristice prevăzut la alineatul (1) nu include următoarele:

(a)

termenul pentru procesarea documentelor;

(b)

orice întârzieri cauzate de creditori, cum ar fi termenele alocate corectării solicitărilor.

(4)   Prezentul articol nu aduce atingere prevederilor Convenției de la Bruxelles privind competența și punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (13).

Articolul 6

Transpunerea

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 8 august 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de realizare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre pot menține sau adopta dispoziții legale mai favorabile creditorului decât cele necesare pentru respectarea prezentei directive.

(3)   În transpunerea prezentei directive, statele membre pot exclude:

(a)

datoriile care sunt subiect al procedurilor de insolvență instituite împotriva debitorului;

(b)

contractele care au fost încheiate anterior datei de 8 august 2002 și

(c)

revendicări de dobânzi cu o valoare mai mică de 5 EUR.

(4)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(5)   Comisia efectuează după doi ani de la 8 august 2002 o analiză, inter alia, a dobânzii legale, a termenelor contractuale de plată și întârzierilor în efectuarea plății, pentru a evalua impactul asupra tranzacțiilor comerciale și funcționarea dispozițiilor legale în practică. Rezultatele acestei analize și ale altor analize vor fi comunicate Parlamentului European și Consiliului, însoțite, dacă este cazul, de propuneri de îmbunătățire a prezentei directive.

Articolul 7

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 8

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 29 iunie 2000.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

M. MARQUES DA COSTA


(1)  JO C 168, 3.6.1998, p. 13 și JO C 374, 3.12.1998, p. 4.

(2)  JO C 407, 28.12.1998, p. 50.

(3)  Avizul Parlamentului European din 17 septembrie 1998 (JO C 313, 12.10.1998, p. 142), Poziția comună a Consiliului din 29 iulie 1999 (JO C 284, 6.10.1999, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 16 decembrie 1999 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Parlamentului European din 15 iunie 2000 și Decizia Consiliului din 18 mai 2000.

(4)  JO C 323, 21.11.1994, p. 19.

(5)  JO L 127, 10.6.1995, p. 19.

(6)  JO C 211, 22.7.1996, p. 43.

(7)  JO C 287, 22.9.1997, p. 92.

(8)  JO C 216, 17.7.1997, p. 10.

(9)  JO L 209, 24.7.1992, p. 1.

(10)  JO L 199, 9.8.1993, p. 1.

(11)  JO L 199, 9.8.1993, p. 54.

(12)  JO L 199, 9.8.1993, p. 84.

(13)  Versiune consolidată în JO C 27, 26.1.1998, p. 3.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

230


32001L0029


L 167/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2001/29/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 22 mai 2001

privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2), articolele 55 și 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Tratatul prevede realizarea unei piețe interne și instituirea unui sistem prin care să asigure că, pe piața internă, concurența nu este denaturată. Armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe contribuie la realizarea acestor obiective.

(2)

Consiliul European, reunit la Corfu pe 24 și 25 iunie 1994, a subliniat necesitatea de a se crea, la nivel comunitar, un cadru juridic general și flexibil care să sprijine dezvoltarea societății informaționale în Europa. Aceasta implică, inter alia, existența unei piețe interne pentru produse și servicii noi. O importantă legislație comunitară care să asigure un astfel de cadru juridic a fost deja adoptată sau este în curs de adoptare. Dreptul de autor și drepturile conexe joacă un rol important în acest context, întrucât protejează și stimulează dezvoltarea și comercializarea de noi produse și servicii, precum și crearea și exploatarea conținutului lor creativ.

(3)

Armonizarea propusă va ajuta la punerea în aplicare a celor patru libertăți ale pieței interne și se referă la respectarea principiilor fundamentale ale dreptului, în special proprietatea, inclusiv proprietatea intelectuală, libertatea de exprimare și interesul public.

(4)

Printr-o certitudine juridică sporită și oferind un grad ridicat de protecție a proprietății intelectuale, un cadru juridic armonizat privind dreptul de autor și drepturile conexe va încuraja investiții substanțiale în creativitate și inovație, inclusiv în infrastructura rețelei, și va favoriza dezvoltarea și o mai mare competitivitate a industriei europene, atât în domeniul furnizării de conținut, cât și în domeniul tehnologiei informaționale și, în general, în numeroase sectoare industriale și culturale. Se va asigura astfel păstrarea locurilor de muncă și se va încuraja crearea de noi locuri de muncă.

(5)

Dezvoltarea tehnologică a multiplicat și diversificat vectorii de creație, producție și exploatare. Chiar dacă nu sunt necesare noi concepte pentru protecția proprietății intelectuale, legislația actuală privind dreptul de autor și drepturile conexe trebuie adaptată și completată pentru a reflecta în mod adecvat realitățile economice, cum ar fi noile forme de exploatare.

(6)

Fără o armonizare la nivel comunitar, acțiunile legislative la nivel național care au fost deja inițiate în câteva state membre pentru a răspunde provocărilor tehnologice ar putea crea diferențe semnificative de protecție și, în consecință, restricții în calea liberei circulații a serviciilor și produselor care încorporează sau au la bază proprietatea intelectuală, conducând la refragmentarea pieței interne și incoerență legislativă. Impactul unor asemenea diferențe legislative și al incertitudinii juridice va deveni tot mai important odată cu evoluția societății informaționale, care a dus deja la intensificarea exploatării transfrontaliere a proprietății intelectuale. Această evoluție poate și trebuie să se dezvolte. Diferențe legislative majore și incertitudinea protecției ar putea împiedica realizarea de economii de scară pentru noile produse și servicii protejate de dreptul de autor și drepturile conexe.

(7)

În consecință, cadrul legislativ comunitar pentru protecția dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie de asemenea adaptat și completat atât cât este necesar pentru buna funcționare a pieței interne. În acest scop, trebuie adaptate acele dispoziții interne privind dreptul de autor și drepturile conexe, care variază considerabil de la un stat membru la altul sau care generează incertitudine juridică, împiedicând buna funcționare a pieței interne și evoluția corespunzătoare a societății informaționale în Europa, și trebuie evitate neconcordanțele între reacțiile naționale la dezvoltările tehnologice, nefiind însă necesar să se elimine sau să evite diferențele care nu afectează negativ funcționarea pieței interne.

(8)

Diversele implicații sociale, societale și culturale ale societății informaționale fac necesară luarea în considerare a caracteristicilor specifice ale conținutului produselor și serviciilor.

(9)

Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei și publicului larg. În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietății.

(10)

Autorii sau artiștii interpreți sau executanți trebuie să primească o remunerație adecvată pentru utilizarea operelor lor, pentru a-și putea continua munca creativă și artistică, la fel ca și producătorii, pentru a putea finanța această muncă. Investiția necesară pentru a produce produse ca fonograme, filme sau produse multimedia și servicii, cum ar fi „serviciile la cerere”, este considerabilă. Pentru a asigura o astfel de remunerație și pentru a obține un randament satisfăcător al investiției, este necesară o protecție juridică adecvată a drepturilor de proprietate intelectuală.

(11)

Un sistem eficient și riguros de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe este unul dintre principalele instrumente care garantează creativității și producției culturale europene obținerea resurselor necesare și păstrarea autonomiei și demnității creatorilor și artiștilor interpreți sau executanți.

(12)

Protecția adecvată a operelor care sunt protejate prin dreptul de autor sau care fac obiectul drepturilor conexe este, de asemenea, de mare importanță din punct de vedere cultural. Articolul 151 din tratat obligă Comunitatea să țină cont, în acțiunile sale, de aspectele culturale.

(13)

O cercetare comună și o aplicare consecventă, la nivel european, a măsurilor tehnice pentru protecția operelor sau a altor obiecte protejate și pentru furnizarea informațiilor necesare privind drepturile în materie sunt esențiale, întrucât scopul final al acestor măsuri este de a pune în aplicare principiile și garanțiile prevăzute prin dispoziții legale.

(14)

Prezenta directivă ar trebui să caute să promoveze educația și cultura prin protecția operelor și a altor obiecte protejate, prevăzând în același timp excepții sau limitări de interes public în scopul educației și învățământului.

(15)

Conferința Diplomatică care a avut loc în decembrie 1996, sub auspiciile Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), a condus la adoptarea a două noi tratate, „Tratatul OMPI privind dreptul de autor” și „Tratatul OMPI privind interpretările sau execuțiile și fonogramele”, care reglementează protecția autorilor, respectiv protecția artiștilor interpreți sau executanți și a producătorilor de fonograme. Aceste tratate actualizează semnificativ protecția internațională a dreptului de autor și a drepturilor conexe, în special în ceea ce privește așa-zisa „agendă digitală”, și îmbunătățesc mijloacele de combatere a pirateriei din lumea întreagă. Comunitatea și majoritatea statelor membre au semnat deja aceste tratate, iar procedurile pentru ratificarea lor sunt în curs. Prezenta directivă servește la aplicarea unora dintre noile obligații internaționale.

(16)

Răspunderea pentru activitățile desfășurate într-un mediu de rețea nu se aplică numai dreptului de autor și drepturilor conexe, ci și altor domenii, cum ar fi defăimarea, publicitatea înșelătoare sau contrafacerea mărcilor, și este prevăzută pe plan orizontal prin Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special comerțul electronic pe piața internă („Directiva privind comerțul electronic”) (4), care clarifică și armonizează diverse aspecte juridice referitoare la serviciile societății informaționale, inclusiv comerțul electronic. Prezenta directivă trebuie pusă în aplicare în paralel cu Directiva privind comerțul electronic, dat fiind că respectiva directivă prevede un cadru armonizat de principii și dispoziții care se referă, între altele, la părți importante din prezenta directivă. Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la răspundere din directiva în cauză.

(17)

Este necesar, în special în temeiul cerințelor derivate din mediul digital, să se asigure atingerea de către societățile de gestiune colectivă a unui nivel mai ridicat de raționalizare și transparență privind respectarea regulilor concurenței.

(18)

Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor care există în statele membre cu privire la modalitățile de gestionare a drepturilor, cum ar fi licențele colective extinse.

(19)

Drepturile morale ale titularilor drepturilor ar trebui exercitate în conformitate cu legislația statelor membre și prevederile Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice, ale Tratatului OMPI privind dreptul de autor și ale Tratatului OMPI privind interpretările sau execuțiile și fonogramele. Astfel de drepturi morale nu sunt incluse în domeniul de aplicare a prezentei directive.

(20)

Prezenta directivă se bazează pe principiile și normele deja stabilite prin directivele în vigoare în acest domeniu, în special Directivele 91/250/CEE (5), 92/100/CEE (6), 93/83/CEE (7), 93/98/CEE (8) și 96/9/CE (9), și dezvoltă acele principii și norme și le plasează în contextul societății informaționale. Dispozițiile prezentei directive trebuie aplicate fără să aducă atingere dispozițiilor directivelor în cauză, cu excepția cazurilor în care prezenta directivă prevede altfel.

(21)

Prezenta directivă trebuie să definească domeniul de aplicare a actelor aflate sub incidența dreptului de reproducere cu privire la diverși beneficiari. Aceasta trebuie să se realizeze în conformitate cu acquis-ul comunitar. Este necesară o definiție generală a acestor acte pentru a asigura certitudinea juridică în cadrul pieței interne.

(22)

Obiectivul oferirii unui suport corespunzător pentru diseminarea culturii nu trebuie atins prin sacrificarea protejării stricte a drepturilor sau prin tolerarea formelor ilegale de distribuire a operelor contrafăcute sau piratate.

(23)

Prezenta directivă trebuie să armonizeze într-o mai mare măsură dreptul de autor asupra actelor de comunicare publică. Acest drept trebuie înțeles în sens larg ca acoperind orice comunicare către public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării. Acest drept include orice transmisie sau retransmisie, de orice natură, a unei opere către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea. Acest drept nu ar trebui să includă nici un alt act.

(24)

Dreptul de a pune la dispoziția publicului obiectele menționate la articolul 3 alineatul (2) trebuie înțeles ca reglementând toate operațiunile de punere la dispoziția publicului care nu este prezent în locul de proveniență a actului de punere la dispoziție și ca neincluzând nici un alt act.

(25)

Incertitudinea juridică privind natura și nivelul protecției operațiunilor de transmisie la cerere, prin rețele, a operelor protejate de dreptul de autor și a obiectelor protejate prin drepturile conexe trebuie eliminată prin conferirea unei protecții armonizate la nivel comunitar. Trebuie clarificat faptul că titularii de drepturi recunoscuți de prezenta directivă au dreptul exclusiv de a pune la dispoziția publicului operele protejate de dreptul de autor sau orice alt obiect protejat prin transmisii interactive la cerere. Aceste transmisii se caracterizează prin faptul că orice persoană poate avea acces la ele din orice loc și în orice moment.

(26)

În ceea ce privește difuzarea de către organismele de radiodifuziune și televiziune, în cadrul serviciilor la cerere, a programelor lor de radio și televiziune incluzând muzică din fonograme comerciale ca parte integrantă a acestora, trebuie încurajată încheierea de contracte de licențe colective pentru a facilita recuperarea drepturilor implicate.

(27)

Simpla furnizare a instalațiilor care permit sau care realizează comunicarea nu reprezintă comunicare în înțelesul prezentei directive.

(28)

În temeiul prezentei directive, protecția dreptului de autor include dreptul exclusiv de a controla distribuția unei opere încorporate într-un bun corporal. Prima vânzare a originalului unei opere sau a unor copii ale acesteia în cadrul Comunității de către titularul dreptului de autor sau cu consimțământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestuia în cadrul Comunității. Acest drept nu ar trebui epuizat prin vânzarea originalului sau a copiilor acestuia în afara Comunității de către titularul dreptului de autor sau cu consimțământul acestuia. Dreptul de închiriere sau de împrumut al autorului a fost reglementat prin Directiva 92/100/CEE. Dreptul de distribuție prevăzut prin prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor privind drepturile de închiriere sau împrumut prevăzute la capitolul I din directiva menționată.

(29)

Problema epuizării dreptului nu se aplică în cazul serviciilor, în special al serviciilor on-line. Acest argument se aplică și în cazul unei copii fizice a unei opere sau a unui alt obiect protejat, realizată de utilizatorul unui astfel de serviciu cu consimțământul titularului dreptului. În consecință, același principiu se aplică în cazul închirierii sau împrumutului originalelor sau copiilor operelor sau ale altor obiecte protejate care reprezintă servicii prin însăși natura lor. Spre deosebire de CD-ROM sau CD-I, în cazul cărora proprietatea intelectuală este încorporată într-un suport fizic, mai exact într-un produs, fiecare serviciu on-line este de fapt o operațiune care ar trebui supusă autorizării în cazurile în care dreptul de autor sau drepturile conexe prevăd astfel.

(30)

Drepturile prevăzute în prezenta directivă pot fi transferate, cesionate sau pot face obiectul unor contracte de licență, fără a aduce atingere legislației interne relevante privind dreptul de autor sau drepturile conexe.

(31)

Trebuie păstrat un echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate. Excepțiile existente și limitările de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate prin prisma noului mediu electronic. Diferențele existente între excepțiile și limitările privind anumite acte restricționate au efecte negative directe asupra funcționării pieței interne în domeniul dreptului de autor și a drepturilor conexe. Asemenea diferențe ar putea deveni mai accentuate odată cu dezvoltarea exploatării în străinătate a operelor și a activităților transfrontaliere. Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, astfel de excepții și limitări trebuie definite într-un mod mai armonizat. Gradul de armonizare a acestor excepții depinde de impactul lor asupra bunei funcționări a pieței interne.

(32)

Prezenta directivă prevede o enumerare exhaustivă a excepțiilor și limitărilor privind dreptul de reproducere și dreptul de comunicare publică. Anumite excepții sau limitări se aplică doar dreptului de reproducere, dacă este cazul. Această listă ține cont în mod corespunzător de diferitele tradiții juridice ale statelor membre, având în același timp ca scop să asigure funcționarea pieței interne. Statele membre trebuie să aplice în mod coerent aceste excepții și limitări, care vor fi evaluate cu ocazia revizuirii legislației de punere în aplicare în viitor.

(33)

Dreptul exclusiv de reproducere trebuie să facă obiectul unei excepții având drept scop autorizarea anumitor acte de reproducere temporară, care sunt tranzitorii sau accesorii și constituie o parte integrantă și esențială a unui proces tehnic și al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei rețele între terți, de către un intermediar, sau utilizarea licită a unei opere sau a unui alt obiect protejat. Actele de reproducere avute în vedere nu ar trebui să aibă o semnificație economică de sine stătătoare. În măsura în care îndeplinesc aceste condiții, excepția ar trebui să includă acte care permit navigarea (browsing), precum și realizarea de copii cache (caching), inclusiv cele care permit funcționarea eficientă a sistemelor de transmisie, cu condiția ca intermediarul să nu modifice informația și să nu împiedice utilizarea licită a tehnologiei, recunoscută și folosită pe larg de industrie, pentru a obține date despre utilizarea informației. Utilizarea este considerată licită dacă este autorizată de titularul de drept sau dacă nu este restricționată prin lege.

(34)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă anumite excepții sau limitări pentru cazurile în care utilizarea se face în scop educativ sau de cercetare științifică, în beneficiul instituțiilor publice, cum ar fi bibliotecile și arhivele, în scopul informațiilor privind evenimentele de actualitate, pentru citate, în beneficiul persoanelor cu handicap, în scopuri de siguranță publică, în proceduri administrative sau judiciare.

(35)

În cazul anumitor excepții sau limitări, titularii drepturilor trebuie să primească o compensație echitabilă pentru a fi despăgubiți corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate. La determinarea formei, a modalităților detaliate și a posibilelor niveluri ale acestei compensații echitabile, ar trebui să se țină cont de împrejurările specifice fiecărui caz. În evaluarea acestor împrejurări, un criteriu util ar fi potențialul prejudiciu cauzat titularului de drept prin actul în cauză. În cazul în care titularul dreptului a fost deja plătit în altă formă, de exemplu sub forma unor redevențe din contractul de licență, nu se mai poate face o plată specifică sau separată. Nivelul compensației echitabile ar trebui să țină cont de gradul de utilizare a măsurilor tehnologice de protecție prevăzute prin prezenta directivă. Anumite situații în care prejudiciul cauzat titularului de drept este minim nu pot da naștere unei obligații de plată.

(36)

Statele membre pot să prevadă compensații echitabile pentru titularii drepturilor de asemenea atunci când aplică dispozițiile facultative cu privire la excepții și limitări care nu necesită asemenea compensații.

(37)

Regimurile naționale existente în domeniul reprografiei nu trebuie să creeze, acolo unde există, obstacole majore pentru piața internă. Statelor membre ar trebui să li se permită să prevadă excepții și limitări în cazul reprografiei.

(38)

Statelor membre ar trebui să li se permită să prevadă o excepție sau limitare de la dreptul de reproducere pentru anumite tipuri de reproduceri de materiale audio, vizuale și audiovizuale pentru uz personal, însoțită de o compensație echitabilă. O astfel de excepție poate implica introducerea sau menținerea sistemelor de remunerare în vederea compensării prejudiciului cauzat titularilor de drepturi. Deși diferențele existente între acele sisteme de remunerare aduc atingere funcționării pieței interne, acestea nu ar trebui în ceea ce privește reproducerile private pe suport analogic, să aibă un impact semnificativ asupra evoluției societății informaționale. Crearea de copii private pe suport digital poate fi mult mai răspândită și poate avea un impact economic mai mare. În consecință, ar trebui să se țină cont în mod corespunzător de diferențele dintre copierea privată pe suport digital și cea pe suport analogic și să se facă distincție între ele în anumite privințe.

(39)

Atunci când aplică excepția sau limitarea cu privire la copierea privată, statele membre ar trebui să țină cont în mod corespunzător de evoluția economică și tehnologică, în special cu privire la copierea privată pe suport digital și sistemele de remunerare aferente, dacă sunt disponibile măsuri tehnologice de protecție eficiente. Astfel de excepții sau limitări nu trebuie să împiedice folosirea mijloacelor tehnice, nici reprimarea oricărui act de contrafacere.

(40)

Statele membre pot să prevadă o excepție sau limitare în beneficiul anumitor instituții non-profit, cum ar fi biblioteci publice și instituții echivalente, precum și arhive. Această excepție ar trebui totuși limitată la anumite cazuri speciale care intră sub incidența dreptului de reproducere. Nu ar trebui să intre sub incidența unei astfel de excepții sau limitări utilizarea în contextul furnizării on-line a operelor sau a altor obiecte protejate. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a prevedea derogări de la dreptul exclusiv de împrumut public în conformitate cu articolul 5 din Directiva 92/100/CEE. În consecință, ar trebui promovate contracte sau licențe specifice care, fără a crea dezechilibre, să favorizeze astfel de instituții și obiectivele acestora în materie de difuzare.

(41)

La aplicarea excepției sau a limitării privind înregistrările efemere efectuate de organisme de radiodifuziune și televiziune, trebuie să se înțeleagă că instalațiile proprii organismului de radiodifuziune sau televiziune le includ pe cele ale unei persoane care acționează în numele și sub răspunderea organismului de radiodifuziune sau televiziune.

(42)

La aplicarea excepției sau a limitării prevăzute în scopuri necomerciale educaționale și de cercetare științifică, inclusiv pentru învățământul la distanță, natura necomercială a activității în cauză ar trebui să fie determinată prin activitatea în sine. Structura organizațională și mijloacele de finanțare ale instituției în cauză nu sunt factori decisivi în această privință.

(43)

În orice caz este cu toate acestea important ca statele membre să adopte toate măsurile necesare facilitării accesului la opere al persoanelor cu un handicap care constituie un obstacol în calea utilizării operelor în sine și să acorde o atenție deosebită formatelor accesibile.

(44)

Aplicarea excepțiilor sau limitărilor prevăzute de prezenta directivă trebuie realizată în conformitate cu obligațiile internaționale. Astfel de excepții și limitări nu pot fi aplicate într-un mod care să aducă atingere intereselor legitime ale titularului dreptului sau care să intre în conflict cu exploatarea normală a operei sale sau a altor obiecte protejate. Prevederea unor astfel de excepții sau limitări de către statele membre ar trebui, în special, să reflecte în mod corespunzător impactul economic crescut pe care îl pot avea astfel de excepții și limitări în contextul noului mediu electronic. În consecință, ar putea fi necesar să se restrângă și mai mult domeniul de aplicare a anumitor excepții sau limitări în ceea ce privește anumite utilizări noi ale operelor și ale altor obiecte protejate.

(45)

Excepțiile și limitările menționate la articolul 5 alineatele (2), (3) și (4) nu ar trebui totuși să împiedice definirea relațiilor contractuale destinate să asigure compensații echitabile titularilor de drepturi în măsura în care legislația internă permite acest lucru.

(46)

Recurgerea la mediere ar putea ajuta utilizatorii și titularii drepturilor în soluționarea litigiilor. Comisia, în cooperare cu statele membre din cadrul Comitetului de contact trebuie să efectueze un studiu asupra unor noi metode de soluționare a litigiilor privind dreptul de autor și drepturile conexe.

(47)

Evoluția tehnologică va permite titularilor de drepturi să facă uz de măsurile tehnologice destinate să prevină sau să restricționeze actele neautorizate de către titularii oricărui drept de autor, ai oricăror drepturi conexe sau ai dreptului sui generis asupra bazelor de date. Există totuși pericolul desfășurării unor activități ilegale pentru a permite sau facilita încălcarea protecției tehnice furnizate de aceste măsuri. Pentru a evita abordările juridice fragmentate care ar putea împiedica funcționarea pieței interne, este necesar să se prevadă o protecție juridică armonizată împotriva încălcării măsurilor tehnologice eficiente și împotriva furnizării de dispozitive și produse sau servicii în acest scop.

(48)

Trebuie prevăzută o astfel de protecție juridică în ceea ce privește măsurile tehnologice care restricționează eficient actele neautorizate de către titularii oricărui drept de autor, drepturi conexe sau dreptul sui generis asupra bazelor de date, fără ca, totuși, să împiedice funcționarea normală a echipamentelor electronice și evoluția tehnologică a acestora. O astfel de protecție juridică nu implică obligația proiectării de dispozitive, produse și componente sau servicii care să corespundă măsurilor tehnologice, atât timp cât astfel de dispozitive, produse, componente sau servicii nu intră sub incidența interdicțiilor impuse prin articolul 6. O astfel de protecție juridică trebuie să respecte principiul proporționalității și să nu interzică dispozitivele sau activitățile cu scop comercial semnificativ sau care sunt destinate utilizării în alte scopuri decât cele care contravin protecției tehnice. Această protecție nu trebuie să împiedice cercetarea criptografiei.

(49)

Protecția juridică a măsurilor tehnologice nu aduce atingere aplicării oricăror dispoziții de drept intern care ar putea interzice posesia în scopuri private a dispozitivelor, produselor sau componentelor având drept scop încălcarea măsurilor tehnice.

(50)

O astfel de protecție juridică armonizată nu aduce atingere dispozițiilor specifice privind protecția prevăzută prin Directiva 91/250/CEE. În special, aceasta nu trebuie aplicată protecției măsurilor tehnice utilizate în legătură cu programele pentru calculator, care este exclusiv reglementată prin directiva în cauză. Aceasta nu trebuie să obstrucționeze sau să împiedice dezvoltarea sau utilizarea oricăror mijloace de încălcare a unei măsuri tehnice necesare pentru a permite efectuarea unor acte în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (3) sau ale articolului 6 din Directiva 91/250/CEE. Articolele 5 și 6 din directiva menționată determină numai excepțiile de la drepturile exclusive aplicabile programelor pentru calculator.

(51)

Protecția juridică a măsurilor tehnice se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor privind ordinea publică, definită la articolul 5, sau siguranței publice. Statele membre trebuie să promoveze măsurile voluntare luate de titularii de drepturi, inclusiv încheierea și punerea în aplicare a unor acorduri între titularii de drepturi și alte părți implicate, pentru a permite atingerea obiectivelor anumitor excepții sau limitări prevăzute de legislațiile interne în conformitate cu prezenta directivă. În absența unor astfel de măsuri voluntare sau acorduri într-o perioadă de timp rezonabilă, statele membre trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că titularii de drepturi oferă beneficiarilor unor astfel de excepții sau limitări mijloacele adecvate pentru a beneficia de ele, prin modificarea unei măsuri tehnologice aplicate sau prin alte mijloace. Cu toate acestea, pentru a preveni utilizarea abuzivă a unor astfel de măsuri luate de către titularii de drepturi, inclusiv în cadrul unor acorduri, sau luate de un stat membru, orice măsură tehnologică adoptată pentru punerea în aplicare a unor astfel de măsuri trebuie să se bucure de protecție juridică.

(52)

La aplicarea unei excepții sau limitări privind copierea privată în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b), statele membre trebuie, de asemenea, să promoveze utilizarea măsurilor voluntare pentru a permite atingerea obiectivelor unei astfel de excepții sau limitări. Dacă, într-o perioadă de timp rezonabilă, nici o astfel de măsură voluntară nu este luată pentru a permite reproducerea în folos personal, statele membre pot adopta măsuri pentru a permite beneficiarilor excepțiilor sau limitărilor în cauză să beneficieze de ele. Măsurile voluntare luate de titularii de drepturi, inclusiv acordurile dintre titularii de drepturi și alte părți implicate, precum și măsurile luate de statele membre, nu împiedică titularii de drepturi să folosească măsurile tehnice care sunt în acord cu excepțiile sau limitările privind copierea privată prevăzută de legislațiile interne în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b), ținând cont de condiția compensației echitabile prevăzută în dispoziția menționată și de posibila diferențiere între diversele condiții de utilizare în conformitate cu articolul 5 alineatul (5), cum ar fi controlul asupra numărului de reproduceri. Pentru a împiedica utilizarea abuzivă a acestor măsuri, orice măsură tehnică adoptată pentru punerea lor în aplicare ar trebui să se bucure de protecție juridică.

(53)

Protecția măsurilor tehnice ar trebui să asigure un mediu sigur pentru furnizarea unor servicii interactive la cerere, astfel încât publicul să poată avea acces la opere sau alte obiecte protejate din orice loc și în orice moment. În cazurile în care astfel de servicii sunt reglementate prin clauze contractuale, nu ar trebui să se aplice primul și al doilea paragraf de la articolul 6 alineatul (4). Formele neinteractive ale utilizării on-line rămân sub incidența acestor dispoziții.

(54)

S-au făcut progrese importante în domeniul standardizării internaționale a sistemelor tehnice de identificare a operelor și obiectelor protejate în format digital. Într-un mediu în care rețelele ocupă un loc din ce în ce mai important, diferențele dintre măsurile tehnologice ar putea conduce la o incompatibilitate a sistemelor din cadrul Comunității. Compatibilitatea și interoperabilitatea diferitelor sisteme trebuie să fie încurajată. Ar fi de dorit să se încurajeze dezvoltarea de sisteme globale.

(55)

Dezvoltarea tehnologică va facilita distribuirea operelor, de regulă în rețea, și va crea necesitatea ca titularii de drepturi să identifice mai bine opera sau orice alt obiect protejat, autorul sau orice alt titular de drepturi, și să furnizeze informații privind condițiile și modalitățile de utilizare a operei sau a altui obiect protejat pentru a facilita gestionarea drepturilor aferente. Titularii de drepturi trebuie să fie încurajați să folosească marcaje care să indice, pe lângă informațiile menționate mai sus, inter alia, autorizația lor atunci când distribuie opere sau alte obiecte protejate în rețele.

(56)

Cu toate acestea, există pericolul desfășurării de activități ilegale cu scopul de a elimina sau modifica informațiile electronice de gestionare a drepturilor de autor anexate sau de a distribui, a importa în scopul distribuirii, a difuza, a comunica publicului sau a pune la dispoziția publicului opere sau alte obiecte protejate din care aceste informații au fost eliminate neautorizat. Pentru a evita abordările juridice fragmentate care ar putea împiedica funcționarea pieței interne, este necesar să se prevadă o protecție juridică armonizată împotriva oricăror astfel de activități.

(57)

Orice astfel de sisteme informaționale de gestionare a drepturilor, menționate anterior, pot, în funcție de modul în care au fost concepute, să proceseze datele cu caracter personal referitoare la obiceiurile de consum ale persoanelor în ceea ce privește obiectele protejate și permit în același timp urmărirea comportamentului la conectarea on-line. Aceste mijloace tehnice trebuie să încorporeze în funcțiile lor tehnice măsuri de protecție a informațiilor private în conformitate cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește procesarea datelor personale și libera circulație a acestor date (10).

(58)

Statele membre trebuie să prevadă sancțiuni și căi de atac eficiente în cazul nerespectării drepturilor și obligațiilor prevăzute prin prezenta directivă. Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste sancțiuni și căi de atac se aplică. Sancțiunile astfel prevăzute ar trebui să fie eficiente, proporționate și disuasive și să includă posibilitatea de a solicita daune-interese și/sau o ordonanță președințială și, dacă este cazul, confiscarea materialului contrafăcut.

(59)

În mediul digital, în special, serviciile intermediarilor pot fi folosite din ce în ce mai mult de către terți pentru acte de contrafacere. În multe cazuri, astfel de intermediari sunt cel mai bine plasați pentru a pune capăt unor asemenea acte. În consecință, fără a aduce atingere oricăror alte sancțiuni sau căi de atac disponibile, titularii de drepturi trebuie să aibă posibilitatea de a solicita ca o ordonanță președințială să fie pronunțată împotriva unui intermediar care distribuie într-o rețea o copie contrafăcută a unei opere protejate sau a unui alt obiect protejat. Această posibilitate trebuie să fie prevăzută chiar și în cazurile în care actele întreprinse de intermediar constituie excepții în conformitate cu articolul 5. Condițiile și normele privind o astfel de ordonanță președințială trebuie să rămână de competența legislației interne a statelor membre.

(60)

Protecția prevăzută prin prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor juridice interne sau comunitare din alte domenii, cum ar fi proprietatea industrială, protecția datelor, accesul condiționat, accesul la documente publice și regula cronologiei exploatării media, care pot aduce atingere protecției dreptului de autor și drepturilor conexe.

(61)

Ar trebui modificate Directivele 92/100/CEE și 93/98/CEE pentru a se conforma dispozițiilor Tratatului OMPI privind interpretările sau execuțiile și fonogramele,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

OBIECTIV ȘI DOMENIU DE APLICARE

Articolul 1

Domeniu de aplicare

(1)   Prezenta directivă reglementează protecția juridică a dreptului de autor și a drepturilor conexe în cadrul pieței interne, acordând o atenție specială societății informaționale.

(2)   Cu excepția cazurilor menționate la articolul 11, prezenta directivă lasă intacte și nu aduce în nici un fel atingere dispozițiilor comunitare privind:

(a)

protecția juridică a programelor pentru calculator;

(b)

dreptul de închiriere, dreptul de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale;

(c)

dreptul de autor și drepturile conexe privind difuzarea programelor prin satelit și retransmisia prin cablu;

(d)

durata de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe;

(e)

protecția juridică a bazelor de date.

CAPITOLUL II

DREPTURI ȘI EXCEPȚII

Articolul 2

Dreptul de reproducere

Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:

(a)

pentru autori, a operelor lor;

(b)

pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor;

(c)

pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor;

(d)

pentru producătorii primelor fixări ale filmelor, cu privire la originalul și copiile filmelor lor;

(e)

pentru organismele de radiodifuziune sau televiziune, a fixărilor programelor difuzate de acestea, indiferent dacă difuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit.

Articolul 3

Dreptul de comunicare publică a operelor și dreptul de a pune la dispoziția publicului alte obiecte protejate

(1)   Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

(2)   Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment:

(a)

pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor;

(b)

pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor;

(c)

pentru producătorii primelor fixări ale filmelor, a originalului și copiilor filmelor lor;

(d)

pentru organismele de radiodifuziune sau televiziune, a fixărilor programelor difuzate de acestea, indiferent dacă difuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit.

(3)   Drepturile menționate la alineatele (1) și (2) nu se epuizează prin nici un act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului în sensul prezentului articol.

Articolul 4

Dreptul de distribuire

(1)   Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia.

(2)   Dreptul de distribuire a originalului sau a copiilor operei nu se epuizează în cadrul Comunității, exceptând cazul în care prima vânzare sau primul altfel de transfer al proprietății asupra obiectului în cauză în cadrul Comunității se face de către titularul dreptului sau cu acordul acestuia.

Articolul 5

Excepții și limitări

(1)   Actele provizorii de reproducere menționate la articolul 2, care sunt tranzitorii sau accesorii și constituie o parte integrantă și esențială a unui proces tehnic și al căror scop unic este să permită:

(a)

transmiterea, în cadrul unei rețele între terți, de către un intermediar sau

(b)

utilizarea licită

a unei opere ori a unui alt obiect protejat și care nu au semnificație economică de sine stătătoare, sunt exceptate de la dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2.

(2)   Statele membre pot să prevadă excepții și limitări de la dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2, în următoarele cazuri:

(a)

pentru reproduceri pe hârtie sau orice suport similar, realizate prin folosirea oricărui tip de tehnici fotografice sau prin alt proces cu efecte similare, cu excepția partiturilor, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile;

(b)

pentru reproduceri pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile care să țină cont de aplicarea sau neaplicarea măsurilor tehnice menționate la articolul 6 pentru operele sau obiectele protejate în cauză;

(c)

pentru acte specifice de reproducere realizate de către biblioteci publice, instituții de învățământ sau muzee, sau de către arhive, al căror scop nu este obținerea de avantaje comerciale sau economice directe sau indirecte;

(d)

pentru înregistrări efemere ale operelor realizate de organismele de radiodifuziune sau televiziune prin utilizarea propriilor instalații și pentru propriile programe difuzate; poate fi permisă păstrarea acestor înregistrări în arhive oficiale, în baza valorii lor documentare excepționale;

(e)

pentru reproduceri ale programelor difuzate de instituții sociale non-profit, cum ar fi spitale sau închisori, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile.

(3)   Statele membre pot să prevadă excepții sau limitări la drepturile prevăzute la articolele 2 și 3 în următoarele cazuri:

(a)

utilizarea în scopul unic de ilustrare în cadrul procesului educativ sau al cercetărilor științifice, atât timp cât sunt indicate sursele, inclusiv numele autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil și în măsura justificată de scopurile necomerciale urmărite;

(b)

utilizări, în folosul persoanelor cu handicap, având legătură directă cu acel handicap, de natură necomercială, în măsura impusă de handicapul specific;

(c)

reproducerea de către presă, comunicarea publică sau punerea la dispoziție a unor articole publicate privind subiecte de actualitate economice, politice sau religioase sau a unor opere radiodifuzate sau televizate sau a altor obiecte protejate cu același caracter, în cazurile în care astfel de utilizări nu sunt în mod expres rezervate și în măsura în care este indicată sursa, inclusiv numele autorului, sau folosirea operelor sau a altor obiecte protejate pentru difuzarea evenimentelor curente, în măsura în care este justificată de scopuri de informare și sub rezerva de a indica sursa, inclusiv numele autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil;

(d)

utilizarea de citate în scop de critică sau recenzie, cu condiția ca acestea să se refere la o operă sau un alt obiect protejat care a fost deja pus în mod legal la dispoziția publicului, să fie indicată sursa, inclusiv numele autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil, și ca folosirea lor să fie în conformitate cu practica corectă și în măsura justificată de anumite scopuri speciale;

(e)

utilizarea pentru scopuri de siguranță publică sau pentru a asigura buna desfășurare a procedurilor administrative, parlamentare sau judiciare;

(f)

utilizarea discursurilor politice, precum și a extraselor din prelegeri publice sau a operelor sau a altor obiecte protejate similare, în măsura justificată de scopul informativ urmărit și cu condiția să fie indicată sursa, inclusiv numele autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil;

(g)

utilizarea în timpul ceremoniilor religioase sau a ceremoniilor oficiale organizate de o autoritate publică;

(h)

utilizarea operelor, cum ar fi lucrări de arhitectură sau sculptură, destinate amplasării permanente în locuri publice;

(i)

includerea accidentală a unei opere sau a unui alt obiect protejat în alt material;

(j)

utilizarea în scopul anunțării expozițiilor publice sau a vânzărilor de opere de artă, în măsura necesară pentru promovarea evenimentului, excluzând alte scopuri comerciale;

(k)

utilizarea în cazul caricaturilor, parodierii sau pastișelor;

(l)

utilizarea în cazul demonstrațiilor sau reparării de echipamente;

(m)

utilizarea unei opere artistice sub forma unui imobil sau desen sau plan al unui imobil în scopul reconstrucției imobilului respectiv;

(n)

utilizarea, în scopul cercetării sau studiului privat, prin comunicarea sau punerea la dispoziția persoanelor aflate în clădirile instituțiilor menționate la alineatul (2) litera (c), prin intermediul unor terminale speciale, a unor opere sau a altor obiecte protejate cuprinse în cadrul colecțiilor lor, care nu fac obiectul condițiilor de achiziționare sau de licențiere;

(o)

utilizarea în anumite cazuri de mai mică importanță unde excepțiile și limitările sunt deja prevăzute prin legislațiile interne, cu condiția ca acestea să se refere numai la utilizări similare și să nu aducă atingere liberei circulații a mărfurilor și a serviciilor în cadrul Comunității, fără a aduce atingere altor excepții sau limitări prevăzute în prezentul articol.

(4)   În cazurile în care statele membre pot să prevadă o excepție sau limitare la dreptul de reproducere în temeiul alineatelor (2) și (3), acestea pot să prevadă în mod similar o excepție sau limitare la dreptul de distribuire prevăzut la articolul 4, în măsura justificată de scopul actului autorizat de reproducere.

(5)   Excepțiile și limitările prevăzute la alineatele (1), (2), (3) și (4) se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei sau a altui obiect protejat și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.

CAPITOLUL III

PROTECȚIA MĂSURILOR TEHNICE ȘI A INFORMAȚIILOR REFERITOARE LA GESTIONAREA DREPTURILOR

Articolul 6

Obligații privind măsurile tehnice

(1)   Statele membre prevăd o protecție juridică adecvată împotriva nerespectării oricăror măsuri tehnice eficiente, pe care persoana respectivă le efectuează cu bună știință sau având motive întemeiate să știe că urmărește acest obiectiv.

(2)   Statele membre prevăd o protecție juridică adecvată împotriva fabricării, importului, distribuirii, vânzării, închirierii, publicității în scopul vânzării sau închirierii sau posesiunii în scopuri comerciale a dispozitivelor, produselor sau componentelor, sau furnizării de servicii care:

(a)

fac obiectul unei promoții, publicități sau vânzări în scopul nerespectării sau

(b)

au doar un scop comercial sau o utilizare limitate în afara nerespectării sau

(c)

sunt proiectate, produse, adaptate sau realizate în principal în scopul de a permite și facilita nerespectarea

oricăror măsuri tehnice eficiente.

(3)   În sensul prezentei directive, „măsuri tehnice” înseamnă orice tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcționării normale, este proiectată pentru a preveni sau limita, în ceea ce privește operele sau alte obiecte protejate, acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului de autor al unui drept conex dreptului de autor conform dispozițiilor legale sau de titularul dreptului sui generis prevăzut la capitolul III din Directiva 96/9/CE. Măsurile tehnologice sunt considerate eficiente când utilizarea unei opere sau a unui alt obiect protejat este controlată de către titularii de drepturi în baza aplicării unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări ale operei sau ale altui obiect protejat, sau a unui mecanism de control al copierii, care atinge obiectivul protecției.

(4)   Fără a aduce atingere protecției juridice prevăzute la alineatul (1), în absența măsurilor voluntare luate de către titularii de drepturi, inclusiv a acordurilor dintre titularii de drepturi și alte părți implicate, statele membre adoptă măsurile adecvate pentru a asigura că beneficiarii excepțiilor sau limitărilor prevăzute de legislația internă în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) literele (a), (c), (d), (e) și alineatul (3) litera (a), (b) sau (e), pot beneficia de excepțiile sau limitările menționate, în măsura necesară pentru a beneficia de excepția sau limitarea în cauză în cazurile în care beneficiarul are acces legal la opera sau obiectul protejat în cauză.

Un stat membru poate, de asemenea, să adopte astfel de măsuri cu privire la beneficiarul unei excepții sau limitări prevăzute în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b), mai puțin în cazul în care reproducerea în folos personal a fost deja permisă de către titularii de drepturi în măsura necesară pentru a beneficia de excepția sau limitarea în cauză și în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (2) litera (b) și alineatul (5), fără a împiedica titularii de drepturi să adopte măsuri adecvate referitoare la numărul de reproduceri în conformitate cu aceste dispoziții.

Măsurile tehnice aplicate în mod voluntar de către titularii de drepturi, inclusiv cele puse în aplicare prin acorduri voluntare, și măsurile tehnice puse în aplicare prin măsurile adoptate de către statele membre, se bucură de protecția juridică prevăzută la alineatul (1).

Dispozițiile primului și celui de-al doilea paragraf nu se aplică operelor sau altor obiecte protejate puse la dispoziția publicului la cerere, conform unor clauze contractuale convenite între părți, astfel încât oricine să poată avea acces la aceste lucrări din orice loc și în orice moment.

Atunci când prezentul articol este aplicat în contextul Directivelor 92/100/CEE și 96/9/CE, prezentul paragraf se aplică mutatis mutandis.

Articolul 7

Obligații privind informațiile referitoare la gestionarea drepturilor

(1)   Statele membre prevăd o protecție juridică adecvată împotriva oricărei persoane care, în cunoștință de cauză, desfășoară fără autorizație următoarele acte:

(a)

eliminarea sau modificarea oricăror informații referitoare la gestionarea drepturilor în format electronic;

(b)

distribuirea, importul în vederea distribuirii, radiodifuzarea, comunicarea publică sau punerea la dispoziția publicului a unor opere sau a altor obiecte protejate în temeiul prezentei directive sau în conformitate cu capitolul III din Directiva 96/9/CE, din care au fost eliminate sau modificate fără autorizație informațiile referitoare la gestionarea drepturilor în format electronic,

dacă persoana știe sau are motive întemeiate să știe că, făcând acest lucru, provoacă, permite, facilitează sau ascunde încălcarea unui drept de autor sau a oricăror alte drepturi conexe dreptului de autor prevăzute de lege sau a dreptului sui generis prevăzut la capitolul III din Directiva 96/9/CE.

(2)   În sensul prezentei directive, „informație referitoare la gestionarea drepturilor” înseamnă orice informație furnizată de titularul de drepturi care identifică opera sau alt obiect protejat prevăzut de prezenta directivă sau reglementat de dreptul sui generis prevăzut la capitolul III din Directiva 96/9/CE, autorul sau alt titular de drepturi, sau informații despre condițiile și modalitățile de utilizare a operei sau a altui obiect protejat, precum și orice numere sau coduri reprezentând aceste informații.

Primul paragraf se aplică atunci când oricare din aceste elemente ale informației este asociat unei copii sau apare în conexiune cu comunicarea publică a unei opere sau a altui obiect protejat prevăzut de prezenta directivă sau reglementat de dreptul sui generis prevăzut la capitolul III din Directiva 96/9/CE.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 8

Sancțiuni și căi de atac

(1)   Statele membre prevăd sancțiuni și căi de atac adecvate cu privire la nerespectarea drepturilor și obligațiilor prevăzute prin prezenta directivă și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile astfel stabilite sunt eficiente, proporționate și disuasive.

(2)   Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a permite titularilor de drepturi ale căror interese sunt afectate de o activitate de contrafacere săvârșită pe teritoriul său să intenteze o acțiune prin care să solicite daune-interese și/sau pronunțarea unei ordonanțe președințiale, precum și, dacă este cazul, confiscarea materialelor contrfăcute, precum și a dispozitivelor, produselor sau componentelor menționate la articolul 6 alineatul (2).

(3)   Statele membre trebuie să asigure că titularii de drepturi pot solicita ca o ordonanță președințială să fie pronunțată împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de către terți pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex.

Articolul 9

Menținerea altor dispoziții legale

Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor privind în special brevetele, mărcile înregistrate, desenele și modelele industriale, modelele utilitare, topografia semiconductoarelor, caracterele tipografice, accesul condiționat, accesul serviciilor de radiodifuziune sau televiziune la transmisia prin cablu, protecția tezaurelor naționale, cerințele privind depozitele reglementate, dispozițiile legale privind practicile restrictive și concurența neloială, secretele de afaceri, securitatea, confidențialitatea, protecția datelor și respectarea vieții private, accesul la documente publice și dreptul contractual.

Articolul 10

Aplicarea în timp

(1)   Dispozițiile prezentei directive se aplică tuturor operelor și altor obiecte protejate prevăzute de prezenta directivă și care sunt, la data de 22 decembrie 2002, protejate prin legislația statelor membre în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe sau care îndeplinesc criteriile de protecție în temeiul dispozițiilor prezentei directive sau în conformitate cu dispozițiile menționate la articolul 1 alineatul (2).

(2)   Prezenta directivă se aplică fără să aducă atingere actelor încheiate sau drepturilor dobândite înainte de 22 decembrie 2002.

Articolul 11

Adaptări tehnice

(1)   Directiva 92/100/CEE se modifică după cum urmează:

(a)

articolul 7 se elimină;

(b)

articolul 10 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Limitările se aplică doar în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a obiectelor protejate și care nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.”

(2)   Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 93/98/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Drepturile producătorilor de fonograme expiră la 50 de ani de la data înregistrării lor. Cu toate acestea, dacă fonograma a fost publicată în mod legal în această perioadă, drepturile menționate expiră după 50 de ani de la data primei publicări legale. Dacă nu s-a realizat nici o publicare legală în perioada menționată în prima teză și dacă fonograma a fost comunicată legal publicului în decursul acestui termen, drepturile menționate expiră după 50 de ani de la data primei comunicări legale.

Cu toate acestea, în cazurile în care, din cauza expirării duratei de protecție acordate în temeiul alineatului prezent în versiunea sa anterioară modificării prin Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 de armonizare a anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (11), drepturile producătorilor de fonograme nu mai sunt protejate pe 22 decembrie 2002, prezentul paragraf nu are efectul de a proteja din nou aceste drepturi.

Articolul 12

Dispoziții finale

(1)   Cel târziu la 22 decembrie 2004 și apoi din trei în trei ani, Comisia înaintează Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social un raport privind aplicarea prezentei directive, prin care, inter alia, pe baza informațiilor specifice furnizate de statele membre, examinează în special aplicarea articolelor 5, 6 și 8, ținând cont de evoluția pieței digitale. În cazul articolului 6, examinează în special dacă articolul în cauză conferă un nivel suficient de protecție și dacă actele permise de lege sunt afectate negativ de folosirea măsurilor tehnologice eficiente. Dacă este necesar, în special pentru a asigura funcționarea pieței interne în conformitate cu articolul 14 din tratat, aceasta înaintează propuneri de modificare a prezentei directive.

(2)   Protecția drepturilor conexe prevăzută de prezenta directivă păstrează intactă și nu aduce în nici un fel atingere protecției dreptului de autor.

(3)   Se constituie un comitet de contact. Acesta este format din reprezentanți ai autorităților competente din statele membre. Comitetul este prezidat de un reprezentant al Comisiei și se reunește fie din inițiativa președintelui, fie la cererea delegației unui stat membru.

(4)   Sarcinile comitetului sunt următoarele:

(a)

să examineze impactul prezentei directive asupra funcționării pieței interne și să semnaleze orice dificultate;

(b)

să organizeze consultări privind toate problemele ce decurg din aplicarea prezentei directive;

(c)

să faciliteze schimbul de informații privind evoluțiile semnificative ale legislației și jurisprudenței, precum și cele din domeniul economic, cultural, social și tehnologic;

(d)

să funcționeze ca un forum de evaluare a pieței digitale de opere și alte obiecte, inclusiv copierea privată și utilizarea măsurilor tehnologice.

Articolul 13

Punere în aplicare

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 22 decembrie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 15

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 mai 2001.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

M. WINBERG


(1)  JO C 108, 7.4.1998, p. 6 și

JO C 180, 25.6.1999, p. 6.

(2)  JO C 407, 28.12.1998, p. 30.

(3)  Avizul Parlamentului European din 10 februarie 1999 (JO C 150, 28.5.1999, p. 171), Poziția comună a Consiliului din 28 septembrie 2000 (JO C 344, 1.12.2000, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 14 februarie 2001 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 9 aprilie 2001.

(4)  JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(5)  Directiva 91/250/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator (JO L 122, 17.5.1991, p. 42), astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/98/CEE.

(6)  Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (JO L 346, 27.11.1992, p. 61), astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/98/CEE.

(7)  Directiva 93/83/CEE a Consiliului din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile radiodifuziunii prin satelit și retransmisiei prin cablu (JO L 248, 6.10.1993, p. 15).

(8)  Directiva 93/98/CEE a Consiliului din 29 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de protecție a dreptului de autor și a unor drepturi conexe (JO L 290, 24.11.1993, p. 9).

(9)  Directiva 96/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date (JO L 77, 27.3.1996, p. 20).

(10)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(11)  JO L 167, 22.6.2001, p. 10.”


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

240


32001L0084


L 272/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2001/84/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 27 septembrie 2001

privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3), în lumina textului comun aprobat de comitetul de conciliere la 6 iunie 2001,

întrucât:

(1)

În domeniul dreptului de autor, dreptul de suită reprezintă dreptul netransferabil și inalienabil al autorului unei opere originale de artă plastică sau grafică de a obține un beneficiu economic din vânzările succesive ale operei în cauză.

(2)

Dreptul de suită este un drept cu caracter frugifer care dă autorului/artistului posibilitatea să perceapă o remunerație pentru înstrăinările succesive ale operei. Obiectul dreptului de suită este opera materială, și anume suportul în care este încorporată opera protejată.

(3)

Scopul dreptului de suită este de a asigura că autorii operelor de artă plastică sau grafică beneficiază de succesul economic al operelor lor de artă originale. Acesta are rolul de a restabili echilibrul între situația financiară a autorilor operelor de artă plastică sau grafică și cea a altor creatori care beneficiază de exploatarea succesivă a operelor lor.

(4)

Dreptul de suită face parte integrantă din dreptul de autor și constituie o prerogativă esențială a autorilor. Impunerea unui astfel de drept în toate statele membre răspunde necesității de a asigura creatorilor un nivel de protecție adecvat și standardizat.

(5)

În temeiul articolului 151 alineatul (4) din tratat, Comunitatea trebuie să ia în considerare aspectele culturale atunci când acționează în temeiul altor dispoziții din tratat.

(6)

Convenția de la Berna privind protecția operelor literare și artistice prevede că dreptul de suită este disponibil numai dacă acest lucru este permis de legislația țării căreia îi aparține autorul în cauză. Prin urmare, acest drept este unul opțional, supus regulii reciprocității. Din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene cu privire la aplicarea principiului nediscriminării prevăzut la articolul 12 din tratat, așa cum apare în hotărârea din 20 octombrie 1993 în cauzele conexate C-92/92 și C-326/92 Phil Collins și alții (4), rezultă că dispozițiile de drept intern care conțin clauze de reciprocitate nu pot fi invocate pentru a refuza resortisanților altor state membre drepturile recunoscute autorilor naționali. Aplicarea unor astfel de clauze în contextul comunitar este contrară principiului tratamentului egal care rezultă din interzicerea oricărei discriminări pe motivul naționalității.

(7)

Dat fiind procesul de internaționalizare a pieței comunitare de artă modernă și contemporană, accelerat în prezent de efectele noii economii, într-un context normativ în care puține state din exteriorul UE recunosc dreptul de suită, este esențial ca, pe plan extern, Comunitatea Europeană să inițieze negocieri în vederea introducerii obligativității articolului 14b din Convenția de la Berna.

(8)

Având în vedere existența acestei piețe internaționale, la care se adaugă absența dreptului de suită în câteva state membre și neconcordanțele existente în prezent între sistemele de drept intern care recunosc acest drept, este esențial să se stabilească dispoziții tranzitorii privind atât intrarea în vigoare, cât și reglementarea acestui drept, menite să păstreze competitivitatea pieței europene.

(9)

Dreptul de suită este în prezent prevăzut prin legislația internă a majorității statelor membre. Asemenea acte cu putere de lege, în cazul în care există, prezintă anumite diferențe, în special în ceea ce privește operele care intră sub incidența lor, beneficiarii dreptului, procentul aplicat, tranzacțiile care impun plata unor drepturi de autor și baza de calcul a acestora. Aplicarea sau neaplicarea unui astfel de drept are un impact semnificativ asupra mediului concurențial din cadrul pieței interne, în măsura în care existența sau absența obligației de plată care rezultă din dreptul de suită reprezintă un element ce trebuie luat în calcul de către fiecare persoană care dorește să vândă o operă de artă. Prin urmare, acest drept reprezintă un factor care contribuie la denaturarea concurenței și la deplasări ale vânzărilor în cadrul Comunității.

(10)

Astfel de neconcordanțe legate de existența dreptului de suită și de aplicarea acestuia de către statele membre au un efect negativ direct asupra bunei funcționări a pieței interne a operelor de artă, astfel cum este prevăzut la articolul 14 din tratat. Într-o astfel de situație, articolul 95 din tratat constituie temeiul juridic adecvat.

(11)

Obiectivele Comunității astfel cum sunt stabilite prin tratat includ stabilirea bazelor unei uniuni cât mai strânse între popoarele Europei, promovarea unor relații strânse între statele membre ale Comunității și asigurarea progresului economic și social al acestora printr-o acțiune comună menită să elimine barierele ce divid Europa. În acest scop, tratatul prevede crearea unei piețe interne care presupune eliminarea oricărui obstacol din calea liberei circulații a mărfurilor, a libertății de a presta servicii și a libertății de stabilire, precum și introducerea unui sistem de evitare a denaturării concurenței în cadrul pieței comune. Armonizarea legislației statelor membre privind dreptul de suită contribuie la îndeplinirea acestor obiective.

(12)

A șasea Directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri – Sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: bază uniformă de evaluare (5) introduce treptat un sistem comunitar de impozitare aplicabil, între altele, și operelor de artă. Măsurile limitate la domeniul fiscal nu sunt suficiente pentru a garanta funcționarea armonioasă a pieței operelor de artă. Acest obiectiv nu poate fi atins fără o armonizare în domeniul dreptului de suită.

(13)

Diferențele existente între legislații ar trebui eliminate atunci când acestea au un efect negativ asupra funcționării pieței interne, iar apariția oricăror noi diferențe în acest sens ar trebui împiedicată. Nu este necesar să se elimine sau să se împiedice apariția diferențelor care nu pot aduce atingere funcționării pieței interne.

(14)

O condiție prealabilă pentru buna funcționare a pieței interne constă în existența unui mediu concurențial nedenaturat. Existența unor diferențe între dispozițiile de drept intern privind dreptul de suită denaturează concurența și determină deplasări ale vânzărilor în cadrul Comunității, ducând la o tratare diferențiată a artiștilor în funcție de locul vânzării operelor acestora. Prin urmare, problema în discuție implică o serie de aspecte transnaționale care nu pot fi reglementate satisfăcător prin intervenția statelor membre. Absența unor măsuri comunitare în acest sens ar fi contrară cerinței prevăzute în tratat, care impune corectarea oricăror denaturări ale concurenței și a inegalității de tratament.

(15)

Dată fiind amploarea discrepanțelor dintre dispozițiile de drept intern, este necesar să se adopte măsuri de armonizare menite să elimine neconcordanțele dintre legislațiile statelor membre în domeniile în care aceste neconcordanțe pot crea sau menține denaturări ale concurenței. Cu toate acestea, nu este necesar să se armonizeze fiecare dispoziție de drept intern a statelor membre privind dreptul de suită și, pentru a conferi un domeniu maxim de acoperire dispozițiilor de drept intern, este suficient să se limiteze armonizarea la acele dispoziții de drept intern care au efectul cel mai direct asupra funcționării pieței interne.

(16)

Prin urmare, prezenta directivă respectă, în totalitate, principiile subsidiarității și proporționalității prevăzute la articolul 5 din tratat.

(17)

În temeiul Directivei 93/98/CEE a Consiliului din 29 octombrie 1993 de armonizare a duratei protecției dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe (6), durata dreptului de autor se întinde pe o perioadă de 70 de ani după decesul autorului. Ar trebui prevăzută aceeași durată și pentru dreptul de suită. În consecință, numai originalele operelor de artă modernă și contemporană pot face obiectul dreptului de suită. Cu toate acestea, pentru a permite sistemelor juridice ale statelor membre care, în momentul adoptării prezentei directive, nu aplică dreptul de suită în beneficiul artiștilor, să incorporeze acest drept în sistemele lor juridice și, în plus, să dea posibilitatea agenților economici din respectivele state membre să se adapteze treptat la dreptul menționat anterior păstrându-și în același timp viabilitatea economică, statele membre în cauză ar trebui să beneficieze de o perioadă limitată de tranziție în care să poată continua să nu aplice dreptul de suită în beneficiul avânzilor-cauză ai artistului după decesul acestuia.

(18)

Domeniul de aplicare a dreptului de suită ar trebui să includă toate actele de revânzare, cu excepția celor efectuate direct între persoanele care acționează în nume propriu, fără participarea unui profesionist al pieței obiectelor de artă. Acest drept nu ar trebui să includă actele de revânzare efectuate de persoane care acționează în nume propriu către muzee non-profit și care sunt deschise publicului. În ceea ce privește situația specială a galeriilor de artă care achiziționează opere de artă direct de la autori, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a exonera de dreptul de suită actele de revânzare care au loc în termen de trei ani de la data achiziționării. Ar trebui luate în considerare interesele artiștilor, limitându-se această derogare la actele de revânzare pentru care prețul de revânzare nu depășește 10 000 EUR.

(19)

Trebuie precizat faptul că armonizarea introdusă de prezenta directivă nu se aplică manuscriselor originale aparținând scriitorilor și compozitorilor.

(20)

Trebuie stabilit un regim eficient care să se bazeze pe experiența deja acumulată la nivel național în materie de drept de suită. Suma plătibilă în temeiul dreptului de suită trebuie calculată sub forma unui procent din prețul de vânzare și nu din creșterea în valoare a acelor opere a căror valoare originală a crescut.

(21)

Este necesar să se armonizeze categoriile de opere de artă care fac obiectul dreptului de suită.

(22)

Neaplicarea drepturilor de suită sub un prag minim poate ajuta la evitarea unor costuri de încasare și administrare disproporționat de ridicate în raport cu profiturile artistului. Cu toate acestea, în conformitate cu principiul subsidiarității, statelor membre ar trebui să li se permită să stabilească praguri naționale inferioare pragului comunitar, pentru a promova interesele noilor artiști. Date fiind sumele mici implicate, derogarea în cauză nu poate avea efecte semnificative asupra funcționării corecte a pieței interne.

(23)

În prezent, procentele stabilite de diferitele state membre pentru aplicarea dreptului de suită variază considerabil. Funcționarea eficientă a pieței interne a operelor de artă modernă și contemporană necesită stabilirea unor procente cât mai uniforme.

(24)

În vederea concilierii diferitelor interese existente pe piața operelor originale de artă, se recomandă stabilirea unei scale procentuale piramidale pentru câteva categorii de prețuri. Este important să se reducă riscul de efectuare a vânzărilor în alte părți și de eludare a reglementărilor comunitare în materie de drepturi de suită.

(25)

În principiu, persoana care ar trebui să plătească drepturile de suită este vânzătorul. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a oferi derogări de la acest principiu privind obligațiile de plată. Vânzătorul este persoana sau întreprinderea în numele căreia se încheie vânzarea.

(26)

Este de dorit să se prevadă posibilitatea unei modificări periodice a pragului și a procentelor. În acest sens, Comisiei trebuie să îi revină sarcina de a întocmi rapoarte periodice privind punerea în aplicare efectivă a dreptului de suită în statele membre și efectul acestuia asupra pieței comunitare a operelor de artă și, dacă este cazul, de a înainta propuneri de modificare a prezentei directive.

(27)

Este de dorit să se precizeze care sunt beneficiarii dreptului de suită, luându-se în considerare principiul subsidiarității. Nu se recomandă luarea de măsuri prin prezenta directivă în domeniul dreptului de succesiune în vigoare în statele membre. Totuși, avânzii-cauză ai autorului trebuie să poată beneficia pe deplin de dreptul de suită după decesul acestuia, cel puțin după expirarea perioadei de tranziție menționate anterior.

(28)

Statelor membre le revine responsabilitatea reglementării modului de exercitare a dreptului de suită, mai ales în ceea ce privește modul de gestionare a acestuia. În acest sens, o posibilitate ar fi gestionarea de către un organism de gestiune colectivă. Statele membre trebuie să se asigure că organismele de gestiune colectivă funcționează eficient și în condiții de transparență. De asemenea, statele membre trebuie să se asigure că sumele destinate autorilor care sunt resortisanți ai altor state membre sunt colectate și distribuite. Prezenta directivă nu aduce atingere normelor de colectare și distribuție existente în statele membre.

(29)

Exercitarea dreptului de suită ar trebui limitată la resortisanții Comunității, precum și la autorii străini, resortisanți ai unor țări a căror legislație oferă aceeași protecție autorilor care sunt resortisanți ai statelor membre. Un stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a acorda acest drept autorilor străini care își au domiciliul în statul membru în cauză.

(30)

Ar trebui introduse proceduri adecvate pentru a monitoriza tranzacțiile și a asigura prin mijloace practice aplicarea eficientă de către statele membre a dreptului de suită. Aceasta implică și dreptul autorului sau al reprezentantului autorizat al acestuia de a obține orice informație necesară de la persoana fizică sau juridică obligată să plătească drepturi de autor. Statele membre care prevăd gestiunea colectivă a dreptului de suită pot să prevadă și că numai organismele răspunzătoare de această gestiune colectivă au dreptul de a obține informații,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DOMENIU DE APLICARE

Articolul 1

Obiectul dreptului de suită

(1)   Statele membre prevăd, în beneficiul autorului unei opere originale de artă, un drept de suită, definit ca un drept inalienabil și la care nu se poate renunța nici chiar anticipat, de a încasa un procent din prețul de vânzare obținut la orice revânzare a operei ulterioară primei înstrăinări a operei de către autor.

(2)   Dreptul menționat la alineatul (1) se aplică tuturor actelor de revânzare care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, profesioniști ai pieței obiectelor de artă, cum ar fi saloane, galerii de artă și, în general, orice comerciant de opere de artă.

(3)   Statele membre pot să prevadă că dreptul menționat la alineatul (1) nu se aplică actelor de revânzare în cadrul cărora vânzătorul a achiziționat opera direct de la autorul acesteia cu mai puțin de trei ani înainte de data revânzării în cauză și dacă prețul de revânzare nu depășește 10 000 EUR.

(4)   Suma datorată în temeiul dreptului de suită se plătește de către vânzător. Statele membre pot să prevadă că una dintre persoanele fizice sau juridice menționate la alineatul (2), alta decât vânzătorul, poate fi singura obligată la această plată sau poate împărți cu vânzătorul această obligație.

Articolul 2

Opere de artă cărora li se aplică dreptul de suită

(1)   În înțelesul prezentei directive, „operă de artă originală” înseamnă opere de artă plastică sau grafică, cum ar fi picturi, colaje, tablouri, desene, gravuri, tipărituri, litografii, sculpturi, tapițerii, obiecte ceramice sau din sticlă și fotografii, cu condiția ca acestea să fi fost realizate chiar de către artist sau să fie copii considerate opere de artă originale.

(2)   Exemplarele operelor de artă care intră sub incidența prezentei directive, realizate în număr limitat chiar de către artist sau sub îndrumarea acestuia, se consideră a fi opere de artă originale în înțelesul prezentei directive. În mod normal, astfel de exemplare se numerotează, se semnează sau se autorizează prin diferite metode de către artist.

CAPITOLUL II

DISPOZIȚII SPECIALE

Articolul 3

Prag de aplicare

(1)   Statelor membre le revine sarcina de a stabili prețul minim de vânzare de la care vânzările menționate în articolul 1 sunt supuse dreptului de suită.

(2)   Acest preț minim de vânzare nu poate depăși în nici un caz suma de 3 000 EUR.

Articolul 4

Procente

(1)   Dreptul de suită menționat în articolul 1 se calculează după cum urmează:

(a)

4 % pentru tranșa din prețul de vânzare până la 50 000 EUR;

(b)

3 % pentru tranșa din prețul de vânzare între 50 000,01 EUR și 200 000 EUR;

(c)

1 % pentru tranșa din prețul de vânzare între 200 000,01 EUR și 350 000 EUR;

(d)

0,5 % pentru tranșa din prețul de vânzare între 350 000,01 EUR și 500 000 EUR;

(e)

0,25 % pentru ceea ce depășește 500 000 EUR.

Cu toate acestea, suma totală plătită ca drept de suită nu poate depăși 12 500 EUR.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot aplica un procent de 5 % pentru tranșa din prețul de vânzare menționată la alineatul (1) litera (a).

(3)   Dacă prețul de vânzare minim stabilit este mai mic de 3 000 EUR, statul membru stabilește procentul aplicabil pentru o tranșă din prețul de vânzare până la 3 000 EUR; acest procent nu poate fi mai mic de 4 %.

Articolul 5

Baza de calcul

Prețurile de vânzare menționate în articolul 3 și 4 sunt prețurile nete.

Articolul 6

Beneficiarii dreptului de suită

(1)   Dreptul menționat la articolul 1 se plătește autorului operei și, sub rezerva articolului 8 alineatul (2), după decesul acestuia, avânzilor-cauză ai acestuia.

(2)   Statele membre pot să prevadă administrarea colectivă obligatorie sau opțională a drepturilor menționate la articolul 1.

Articolul 7

Beneficiari ai dreptului de suită-resortisanți ai unor țări terțe

(1)   Statele membre prevăd că autorii care sunt resortisanți ai unor țări terțe și, sub rezerva articolului 8 alineatul (2), avânzii-cauză ai acestora, beneficiază de dreptul de suită în conformitate cu prezenta directivă și cu legislația statului membru în cauză, doar dacă țara al cărui resortisant este autorul sau avândul-cauză al acestuia asigură protecția drepturilor de suită în țara respectivă pentru autorii din statele membre și pentru avânzii-cauză ai acestora.

(2)   Pe baza informațiilor furnizate de statele membre, Comisia publică cât mai curând posibil o listă orientativă a acelor țări terțe care îndeplinesc condițiile menționate la alineatul (1). Această listă se actualizează constant.

(3)   În scopul protecției dreptului de suită, orice stat membru poate trata autorii care nu sunt resortisanți ai unui stat membru, dar care își au domiciliul în respectivul stat membru în același mod cu propriii resortisanți.

Articolul 8

Durata de protecție a dreptului de suită

(1)   Durata de protecție a dreptului de suită corespunde celei menționate la articolul 1 din Directiva 93/98/CE.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), acelor state membre care nu aplică imediat (de la data intrării în vigoare menționată la articolul 13) dreptul de suită nu li se impune, pentru o perioadă care expiră la 1 ianuarie 2010, să aplice dreptul de suită în beneficiul avânzilor-cauză ai artistului după decesul acestuia.

(3)   Un stat membru căruia i se aplică alineatul (2) poate dispune de un termen suplimentar, dar care nu depășește doi ani, dacă este necesar, pentru a da posibilitatea agenților economici din statul membru în cauză să se adapteze treptat la sistemul dreptului de suită, păstrându-și în același timp viabilitatea economică, înainte ca acelui stat membru să i se ceară să aplice dreptul de suită în beneficiul avânzilor-cauză ai artistului după decesul acestuia. Cu cel puțin 12 luni înainte de sfârșitul perioadei prevăzute la alineatul (2), statul membru în cauză prezintă Comisiei o informare motivată, astfel încât Comisia să poată emite un aviz, după consultările ce se impun, în termen de trei luni de la data primirii acestor informații. Dacă acesta nu se conformează avizului Comisiei, în termen de o lună statul membru informează Comisia și își justifică decizia. Notificarea și justificarea statului membru și avizul Comisiei se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și se trimit Parlamentului European.

(4)   În cazul încheierii cu succes, în termenele menționate la articolul 8 alineatele (2) și (3), a negocierilor internaționale menite să extindă aplicarea la nivel internațional a dreptului de suită, Comisia prezintă propuneri adecvate.

Articolul 9

Dreptul de a obține informații

Statele membre prevăd ca, pentru o perioadă de trei ani de la data revânzării, beneficiarii menționați la articolul 6 să poată solicita oricărui profesionist al pieței obiectelor de artă menționat la articolul 1 alineatul (2) să furnizeze orice informații care pot fi necesare pentru a asigura achitarea drepturilor aferente revânzării.

CAPITOLUL III

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 10

Aplicarea în timp

Prezenta directivă se aplică tuturor operelor originale de artă astfel cum sunt definite la articolul 2 care, la data de 1 ianuarie 2006, sunt încă protejate de legislația statelor membre în domeniul drepturilor de autor sau care, la acea dată, îndeplinesc criteriile de protecție în temeiul dispozițiilor prezentei directive.

Articolul 11

Clauză de revizuire

(1)   Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social, până la 1 ianuarie 2009 și la fiecare patru ani după această dată, un raport privind punerea în aplicare și efectele prezentei directive, acordând o atenție deosebită concurenței de pe piața comunitară de artă modernă și contemporană, mai ales în ceea ce privește poziția Comunității în raport cu piețele importante care nu aplică dreptul de suită și nu susțin creația artistică, precum și procedurile de gestionare din statele membre. Raportul analizează în special efectul acesteia asupra pieței interne și efectele introducerii dreptului de suită în acele state membre care nu au aplicat acest drept în legislația națională anterior intrării în vigoare a prezentei directive. Dacă este cazul, Comisia înaintează propuneri de adaptare a pragului minim și a procentelor cuvenite în temeiul dreptului de suită în funcție de schimbările survenite în acest sector, propuneri referitoare la suma maximă prevăzută la articolul 4 alineatul (1) și orice alte propuneri pe care le consideră necesare în vederea îmbunătățirii eficienței prezentei directive.

(2)   Se constituie un comitet de contact. Acesta este format din reprezentanți ai autorităților competente din statele membre. Comitetul este prezidat de un reprezentant al Comisiei și se reunește fie la inițiativa președintelui, fie la cererea delegației unui stat membru.

(3)   Sarcinile comitetului sunt următoarele:

să organizeze consultări privind toate problemele ce decurg din aplicarea prezentei directive;

să faciliteze schimbul de informații între Comisie și statele membre privind evoluțiile semnificative de pe piața comunitară a obiectelor de artă.

Articolul 12

Punere în aplicare

(1)   Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 2006. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de realizare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 13

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 14

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 27 septembrie 2001.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

C. PICQUÉ


(1)  JO C 178, 21.6.1996, p. 16 și JO C 125, 23.4.1998, p. 8.

(2)  JO C 75, 10.3.1997, p. 17.

(3)  Avizul Parlamentului European din 9 aprilie 1997 (JO C 132, 28.4.1997, p. 88), confirmat la 27 octombrie 1999, Poziția comună a Consiliului din 19 iunie 2000 (JO C 300, 20.10.2000, p. 1) și Decizia Parlamentului European din 13 decembrie 2000 (JO C 232, 17.8.2000, p. 173). Decizia Parlamentului European din 3 iulie 2001 și Decizia Consiliului din 19 iulie 2001.

(4)  [1993] Culegere I-5145.

(5)  JO L 145, 13.6.1977, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/85/CE (JO L 277, 28.10.1999, p. 34).

(6)  JO L 290, 24.11.1993, p. 9.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

245


32001L0065


L 283/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2001/65/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 27 septembrie 2001

de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE în ceea ce privește normele de evaluare aplicabile conturilor anuale și conturilor consolidate ale anumitor forme de societăți comerciale, precum și ale băncilor și ale altor instituții financiare

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 44 alineatul (2) litera (g),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Articolul 32 din a Patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (4) dispune ca posturile incluse în conturile anuale să fie evaluate pe baza principiului prețului de achiziție sau al costului de producție.

(2)

Articolul 33 din Directiva 78/660/CEE permite statelor membre să autorizeze sau să impună societăților comerciale să reevalueze anumite elemente ale activului, să evalueze anumite elemente pe baza costurilor de înlocuire sau să aplice alte metode pentru evaluarea efectelor inflației asupra elementelor înscrise în conturile anuale.

(3)

Articolul 29 din a Șaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (5) dispune evaluarea în conformitate cu articolele 31-42 și cu articolul 60 din Directiva 78/660/CEE a activelor și pasivelor înscrise în conturile consolidate.

(4)

Articolul 1 din Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (6) dispune evaluarea în conformitate cu articolele 31-42 din Directiva 78/660/CEE a activelor și pasivelor, cu excepția cazurilor prevăzute în Directiva 86/635/CEE.

(5)

Conturile anuale și consolidate ale societăților de asigurări se întocmesc în conformitate cu Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind conturile anuale și conturile consolidate ale societăților de asigurări (7). Modificările la Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE nu vizează dispozițiile Directivei 91/674/CEE, dar Comisia poate prezenta propuneri similare de modificare a directivei în cauză după consultarea comitetului consultativ competent.

(6)

Caracterul dinamic al piețelor financiare internaționale a dus la utilizarea în prezent pe scară largă nu numai a instrumentelor financiare principale tradiționale, ca de exemplu acțiunile și obligațiunile, ci și a unor instrumente financiare derivate, cum ar fi contractele „future”, opțiunile negociabile, contractele la termen și operațiunile „swap”.

(7)

La nivel mondial, principalele organisme de standardizare contabilă se îndepărtează de modelul costului istoric pe baza căruia sunt evaluate în prezent aceste instrumente financiare, tinzând către o metodă de contabilitate la valoarea reală.

(8)

Comunicarea Comisiei intitulată „Armonizarea contabilă: o nouă strategie în materie de armonizare internațională” cere Uniunii Europene să facă eforturi pentru a menține consecvența între directivele comunitare privind contabilitatea și schimbările înregistrate de standardele internaționale de contabilitate, în special în cadrul Comitetului pentru standardele internaționale de contabilitate (CIAS).

(9)

Pentru a menține consecvența între standardele de contabilitate recunoscute la nivel internațional și Directivele 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE, este necesar să se modifice directivele în cauză pentru a permite evaluarea anumitor active și pasive financiare la valoarea lor reală. Acest lucru va da posibilitatea societăților comerciale europene să-și raporteze situația financiară în conformitate cu noile evoluții internaționale.

(10)

Prezenta modificare la Directivele 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE este în conformitate cu Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European și Consiliului, din 13 iunie 2000, privind strategia Uniunii Europene în materie de informare financiară, care preconizează utilizarea standardelor internaționale de contabilitate recunoscute pentru elaborarea situațiilor financiare consolidate ale societăților comerciale cotate la bursă. Scopul prezentei modificări este acela de a permite aplicarea standardelor internaționale de contabilitate pentru recunoașterea și determinarea instrumentelor financiare.

(11)

Pentru ca informațiile financiare de pe întreg teritoriul Comunității să poată fi comparabile, este necesar ca statele membre să introducă un sistem de contabilitate la valoarea reală pentru anumite instrumente financiare. Statele membre trebuie să autorizeze adoptarea respectivului sistem de către toate societățile comerciale sau orice categorii de societăți comerciale care intră sub incidența Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE cu privire atât la conturile anuale cât și la cele consolidate, sau numai cu privire la conturile consolidate. În plus, trebuie să se permită statelor membre să solicite adoptarea sistemului în cauză de către toate societățile comerciale sau orice categorii de societăți comerciale cu privire atât la conturile anuale cât și la cele consolidate, sau numai cu privire la conturile consolidate.

(12)

Contabilitatea la valoarea reală trebuie să se aplice numai în cazul acelor elemente care întrunesc un consens internațional deplin privind oportunitatea folosirii contabilității la valoarea reală. În prezent, opinia generală este că această contabilitate la valoarea reală nu trebuie aplicată tuturor activelor și pasivelor, de exemplu nu trebuie aplicată celor care țin de portofoliul bancar (banking book).

(13)

Anexa la situația financiară trebuie să includă anumite informații privind instrumentele financiare din bilanț care au fost evaluate la valoarea reală. Raportul anual trebuie să indice obiectivele și politica societății în materie de gestionare a riscurilor asociate instrumentelor financiare pe care le utilizează.

(14)

Instrumentele financiare derivate pot avea un impact major asupra situației financiare a societăților comerciale. Raportarea instrumentelor financiare derivate și a valorii reale a acestora este recomandată chiar și în cazul în care respectiva societate nu folosește un sistem de contabilitate la valoarea reală. Pentru a limita obligațiile administrative care apasă asupra societăților mici, trebuie să se permită statelor membre să scutească societățile mici de obligația de publicitate.

(15)

Contabilitatea privind instrumentele financiare este un domeniu de informare financiară care evoluează extrem de rapid și care necesită o revizuire periodică efectuată de către Comisie pe baza experienței acumulate de statele membre în domeniul contabilității la valoarea reală,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

1.

se inserează următoarea secțiune:

„SECȚIUNEA 7a

Evaluarea la valoarea reală

Articolul 42a

(1)   Prin derogare de la dispozițiile articolului 32 și sub rezerva condițiilor menționate la alineatele (2)-(4) din prezentul articol, statele membre permit sau solicită evaluarea instrumentelor financiare, inclusiv cele derivate, la valoarea reală, pentru toate societățile comerciale sau orice categorii de societăți comerciale.

Această permisiune sau cerință poate fi limitată la conturile consolidate în înțelesul Directivei 83/349/CEE.

(2)   În sensul prezentei directive, contractele pentru produse de bază care conferă oricăreia dintre părțile contractante dreptul de a se achita de obligații în numerar sau prin alte instrumente financiare se consideră a fi instrumente financiare derivate, cu excepția cazurilor în care:

(a)

au fost încheiate și continuă să îndeplinească cerințele estimate ale societății de achiziții, vânzări sau utilizare;

(b)

au fost inițial destinate unui astfel de scop și

(c)

urmează a fi duse la îndeplinire prin livrarea respectivului produs de bază.

(3)   Alineatul (1) se aplică numai elementelor de pasiv care sunt:

(a)

considerate parte a portofoliului de negociere sau

(b)

instrumente financiare derivate.

(4)   Evaluarea în conformitate cu alineatul (1) nu se aplică:

(a)

instrumentelor financiare nederivate ajunse la scadență;

(b)

împrumuturilor și creanțelor eliberate de societate, care nu sunt considerate parte a portofoliului de negociere și

(c)

participațiilor la filiale, întreprinderi asociate și întreprinderi mixte, instrumentelor de capital emise de societate, contractelor de contingentare într-o combinație de afaceri, precum și altor instrumente financiare posedând caracteristici speciale și care, în conformitate cu practica curentă, trebuie evaluate în mod diferit decât celelalte instrumente financiare.

(5)   Prin derogare de la dispozițiile articolului 32, în ceea ce privește orice element de activ sau de pasiv care poate fi considerat a fi element de acoperire în baza unui sistem de contabilitate la valoarea reală de acoperire sau anumite componente ale acestor active și pasive, statele membre pot permite evaluarea la suma specifică cerută în baza respectivului sistem.

Articolul 42b

(1)   Valoarea reală menționată la articolul 42a se determină în raport cu:

(a)

valoarea de piață, pentru acele instrumente financiare pentru care poate fi ușor identificată o piață reprezentativă. Dacă nu se poate identifica o valoare de piață reprezentativă pentru un anumit instrument, ci numai pentru o componentă a respectivului instrument sau pentru un instrument similar, valoarea de piață poate fi derivată din cea a componentei sau a instrumentului similar sau

(b)

o valoare determinată cu ajutorul unor modele și tehnici de evaluare general acceptate, pentru acele instrumente pentru care nu se poate identifica cu ușurință o piață reprezentativă. Astfel de modele și tehnici de evaluare asigură o estimare rezonabilă a valorii de piață.

(2)   Acele instrumente financiare care nu pot fi măsurate în mod corespunzător cu ajutorul uneia dintre metodele menționate la alineatul (1) se măsoară în conformitate cu articolele 34-42.

Articolul 42c

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 31 alineatul (1) litera (c), dacă un instrument financiar este evaluat în conformitate cu articolul 42b, orice variație a valorii acestuia se introduce în contul de profit și pierderi. Cu toate acestea, o astfel de modificare se introduce direct în capitalul social, în rezervele la valoare reală, dacă:

(a)

instrumentul evaluat este unul de acoperire în cadrul unui sistem de contabilitate de acoperire care permite ca modificarea integrală sau parțială a valorii să nu fie înregistrată în contul de profit și pierderi sau

(b)

modificarea valorii este legată de diferența de raport de schimb înregistrată într-un instrument monetar care face parte din investiția netă a societății într-o altă entitate.

(2)   Statele membre pot permite sau impune ca o modificare a valorii unui activ financiar disponibil pentru vânzare și care nu este un instrument financiar derivat să fie inclusă direct în capitalul social, în rezervele la valoare reală.

(3)   Rezervele la valoare reală se modifică atunci când sumele alocate nu mai sunt necesare în vederea punerii în aplicare a alineatelor (1) și (2).

Articolul 42d

În cazul în care se utilizează evaluarea la valoare reală a instrumentelor financiare, anexa la situația financiară indică:

(a)

principiile ipoteze ce stau la baza modelelor și tehnicilor de evaluare, dacă valorile reale au fost determinate în conformitate cu articolul 42b alineatul (1) litera (b);

(b)

pe categorie de instrumente financiare, valoarea reală, modificările de valoare incluse direct în contul de profit și pierderi, precum și modificările incluse în rezervele la valoare reală;

(c)

pentru fiecare categorie de instrumente financiare derivate, informații privind gradul și natura instrumentelor, în special principalele modalități și condiții care ar putea afecta suma, calendarul și gradul de certitudine a viitoarelor fluxuri de numerar; și

(d)

un tabel reflectând evoluția rezervelor la valoare reală în decursul anului fiscal.”;

2.

la articolul 43 alineatul (1):

(a)

la punctul 10, trimiterea la „articolele 31 și 34-42” se înlocuiește cu trimiterea la „articolele 31 și 34-42c”

și

(b)

se inserează următorul punct:

„14.

Dacă evaluarea la valoare reală a instrumentelor financiare nu a fost aplicată în conformitate cu secțiunea 7a:

(a)

pentru fiecare categorie de instrumente financiare derivate:

(i)

valoarea reală a instrumentelor, dacă această valoare poate fi determinată prin una din metodele prevăzute la articolul 42b alineatul (1);

(ii)

informații privind gradul și natura instrumentelor și

(b)

pentru activele financiare fixe care intră sub incidența articolului 42a, incluse la o sumă care depășește valoarea lor reală și fără a se fi recurs la opțiunea de a opera o modificare a valorii în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) litera (c) punctul (aa):

(i)

valoarea contabilă și valoarea reală fie a activelor individuale, fie a grupurilor respective de active individuale;

(ii)

motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv natura elementelor care justifică opinia că valoarea contabilă va fi recuperată.”;

3.

textul articolului 44 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre pot autoriza societățile comerciale menționate la articolul 11 să redacteze o anexă prescurtată la situația financiară, care să nu conțină informațiile solicitate la articolul 43 alineatele (1), (5)-(12) și (14) litera (a). Cu toate acestea, anexa trebuie să cuprindă integral pentru toate elementele în cauză informațiile prevăzute la articolul 43 alineatele (1) și (6).”;

4.

la articolul 46 alineatul (2) se adaugă următoarea literă:

„(f)

în ceea ce privește modul în care societatea comercială a utilizat instrumentele financiare și dacă sunt relevante pentru evaluarea activului, pasivului, a situației financiare și a profitului sau pierderilor;

obiectivele și politicile societății în materie de management al riscurilor financiare, inclusiv politica de acoperire a fiecărei categorii principale de tranzacții preconizate pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire și

gradul de expunere a societății la riscuri legate de prețuri, credite, lichidități și de fluxul de numerar.”;

5.

la articolul 59 alineatul (2) literele (a) și (b), trimiterile la „articolele 31-42” se înlocuiesc cu trimiteri la „secțiunea 7 sau 7a”;

6.

se inserează următorul articol:

„Articolul 61a

Până la 1 ianuarie 2007, Comisia revizuiește dispozițiile articolelor 42a-42d, articolului 43 alineatele (1), (10) și (14), articolului 44 alineatul (1), articolului 46 alineatul (2) litera (f) și articolului 59 alineatul (2) literele (a) și (b), luând în considerare experiența acumulată în aplicarea dispozițiilor privind contabilitatea la valoarea reală și evoluțiile internaționale în domeniul contabilității și, dacă este cazul, prezintă o propunere Parlamentului European și Consiliului în vederea modificării articolelor menționate anterior.”

Articolul 2

Directiva 83/349/CEE se modifică după cum urmează:

1.

textul articolului 29 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Elementele de activ și de pasiv incluse în conturile consolidate se evaluează în conformitate cu metode uniforme și în conformitate cu secțiunile 7 și 7a și cu articolul 60 din Directiva 78/660/CEE.”;

2.

la articolul 34:

(a)

la punctul 10, trimiterea la „articolele 31 și 34-42” se înlocuiește cu trimiterea la „articolele 31 și 34-42c”

și

(b)

se inserează următoarele puncte:

„14.

Dacă evaluarea la valoare reală a instrumentelor financiare a fost aplicată în conformitate cu secțiunea 7a din Directiva 78/660/CEE:

(a)

principalele ipoteze care stau la baza modelelor și tehnicilor de evaluare, dacă valorile reale au fost determinate în conformitate cu articolul 42b alineatul (1) litera (b) din directiva în cauză;

(b)

pe categorie de instrumente financiare, valoarea reală, modificările de valoare incluse direct în contul de profit și pierderi, precum și, în conformitate cu articolul 42c din directiva în cauză, modificările incluse în rezervele la valoare reală;

(c)

pentru fiecare categorie de instrumente financiare derivate, informații privind gradul și natura instrumentelor, inclusiv condițiile importante care ar putea afecta suma, calendarul și gradul de certitudine a viitoarelor fluxuri de numerar și

(d)

un tabel reflectând evoluția rezervelor la valoare reală în decursul exercițiului financiar.

15.

Dacă evaluarea la valoare reală a instrumentelor financiare nu a fost aplicată în conformitate cu secțiunea 7a din Directiva 78/660/CEE:

(a)

pentru fiecare categorie de instrumente derivate:

(i)

valoarea reală a instrumentelor, dacă această valoare poate fi determinată prin una din metodele prevăzute la articolul 42b alineatul (1) din directiva în cauză;

(ii)

informații privind gradul și natura instrumentelor și

(b)

pentru activele financiare fixe precizate la articolul 42a din directiva în cauză, incluse la o sumă care depășește valoarea lor reală și fără a se fi recurs la opțiunea de a opera o modificare a valorii în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) litera (c) punctul (aa) din directiva în cauză:

(i)

valoarea contabilă și valoarea reală fie a activelor individuale, fie a grupurilor de active corespunzătoare;

(ii)

motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv natura dovezilor care justifică opinia că valoarea contabilă va fi recuperată.”;

3.

la articolul 36 alineatul (2) se adaugă următoarea literă:

„(e)

în ceea ce privește modul în care societățile comerciale au utilizat instrumentele financiare și dacă sunt relevante pentru evaluarea activelor, pasivelor, situației financiare și a veniturilor și cheltuielilor,

obiectivele și politicile societăților comerciale în materie de management al riscurilor financiare, inclusiv politica de acoperire a fiecărei categorii principale de tranzacții preconizate pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire și

gradul de expunere la riscuri legate de prețuri, credite, lichidități și de fluxul de numerar.”;

4.

se inserează următorul articol:

„Articolul 50a

Până la 1 ianuarie 2007, Comisia revizuiește dispozițiile din articolul 29 alineatul (1), articolul 34 alineatele (10), (14) și (15) și articolul 36 alineatul (2) litera (e) luând în considerare experiența acumulată în aplicarea dispozițiilor privind contabilitatea la valoarea reală și evoluțiile internaționale în domeniul contabilității și, dacă este cazul, prezintă o propunere Parlamentului European și Consiliului în vederea modificării articolelor menționate anterior.”

Articolul 3

Textul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 86/635/CEE se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Articolele 2, 3, 4 alineatele (1), (3)-(5), articolele 6, 7, 13, 14, 15 alineatele (3) și (4), articolele 16-21, 29-35, 37-41, 42 prima teză, articolele 42a-42d, articolul 45 alineatul (1), articolul 46 alineatele (1) și (2), articolele 48-50, articolul 50a, articolul 51 alineatul (1), articolele 56-59, articolul 61 și articolul 61a din Directiva 78/660/CEE se aplică instituțiilor menționate la articolul 2 din prezenta directivă, cu excepția cazurilor contrare prevăzute în prezenta directivă. Cu toate acestea, articolul 35 alineatul (3), articolele 36, 37 și articolul 39 alineatele (1)-(4) din prezenta directivă nu se aplică cu privire la elementele de activ și de pasiv evaluate în conformitate cu secțiunea 7a din Directiva 78/660/CEE.”

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 2004. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de realizare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 27 septembrie 2001.

Pentru Parlamentul European

Președintele

N. FONTAINE

Pentru Consiliu

Președintele

C. PICQUÉ


(1)  JO C 311, 31.10.2000, p. 1.

(2)  JO C 268, 19.9.2000, p. 1.

(3)  Avizul Parlamentului European din 15 mai 2001 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 30 mai 2001.

(4)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/60/CE (JO L 162, 26.6.1999, p. 65).

(5)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1994.

(6)  JO L 372, 31.12.1986, p. 1.

(7)  JO L 374, 31.12.1991, p. 7.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

250


32003L0038


L 120/22

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2003/38/CE A CONSILIULUI

din 13 mai 2003

de modificare, în ceea ce privește sumele exprimate în euro, a Directivei 78/660/CEE privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere a patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (1), în special articolul 53 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei (2),

întrucât:

(1)

Articolele 11 și 27 din Directiva 78/660/CEE și, prin trimitere, articolul 6 din a șaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (3) și articolele 20 și 21 din a opta Directivă 84/253/CEE a Consiliului din 10 aprilie 1984 privind autorizarea persoanelor care răspund de controlul legal al documentelor contabile (4) stabilesc, pentru bilanțul total și cuantumul net al cifrei de afaceri, praguri în euro la care și sub care statele membre pot acorda derogări de la anumite dispoziții din directivele menționate anterior.

(2)

Al cincilea interval cincinal de după adoptarea celei de-a Patra Directive 78/660/CEE se încheie la 24 iulie 2003 și, în consecință, s-a efectuat o examinare a pragurilor, în conformitate cu cerințele directivei respective. Rezultă, având în vedere evoluția situației economice și monetare din Comunitate, că este necesară o majorare a sumelor exprimate în euro.

(3)

Directiva 78/660/CEE trebuie, prin urmare, modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 11:

(a)

primul paragraf se modifică după cum urmează:

(i)

la prima liniuță: termenii „totalul bilanțului: 3 125 000 EUR” se înlocuiesc cu termenii „totalul bilanțului: 3 650 000 EUR”;

(ii)

la a doua liniuță: termenii „cuantumul net al cifrei de afaceri: 6 250 000 EUR” se înlocuiesc cu termenii „cuantumul net al cifrei de afaceri: 7 300 000 EUR”;

(b)

se adaugă următorul paragraf:

„Pentru statele membre care nu adoptă moneda euro, sumele din primul paragraf se convertesc în monedă națională, la ratele de schimb publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data intrării în vigoare a directivei de modificare a acestor sume ca urmare a revizuirii prevăzute la articolul 53 alineatul (2).”;

2.

la articolul 27:

(a)

primul paragraf se modifică după cum urmează:

(i)

la prima liniuță: termenii „totalul bilanțului: 12 500 000 EUR” se înlocuiesc cu termenii „totalul bilanțului: 14 600 000 EUR”;

(ii)

la a doua liniuță: termenii „cuantumul net al cifrei de afaceri: 25 000 000 EUR” se înlocuiesc cu termenii „cuantumul net al cifrei de afaceri: 29 200 000 EUR”;

(b)

se adaugă următorul paragraf:

„Pentru statele membre care nu adoptă moneda euro, sumele din primul paragraf se convertesc în monedă națională, la ratele de schimb publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data intrării în vigoare a directivei de modificare a acestor sume ca urmare a revizuirii prevăzute la articolul 53 alineatul (2).”

Articolul 2

(1)   Statele membre pun în aplicare actele necesare pentru a se conforma prezentei directive de la data la care doresc să se prevaleze de opțiunile prevăzute la articolele 11 și 27 din Directiva 78/660/CEE. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de realizare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 13 mai 2003.

Pentru Consiliu

Președintele

A.-A. TSOCHATZOPOULOS


(1)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE (JO L 283, 27.10.2001, p. 28).

(2)  Propunerea din 24 ianuarie 2003 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE.

(4)  JO L 126, 12.5.1984, p. 20.


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

252


32003L0051


L 178/16

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2003/51/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 18 iunie 2003

de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE, 86/635/CEE și 91/674/CEE ale Consiliului privind conturile anuale și conturile consolidate ale anumitor forme de societăți, ale băncilor și ale altor instituții financiare și ale întreprinderilor de asigurare

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 44 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Consiliul European de la Lisabona din 23 și 24 martie 2000 a subliniat necesitatea accelerării realizării pieței interne a serviciilor financiare, a impus ca planul de acțiune pentru serviciile financiare prezentat de Comisie să fie pus în aplicare până în 2005 și a invitat Comisia să ia măsuri de îmbunătățire a comparabilității situațiilor financiare întocmite de societățile comerciale din Comunitate ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (denumite în continuare „societăți cotate”).

(2)

La 13 iunie 2000, Comisia a publicat o comunicare intitulată „Strategia Uniunii Europene în materie de raportare financiară: calea de urmat”, în care propunea ca toate societățile comerciale cotate să fie obligate să-și elaboreze, până în 2005, conturile consolidate pe baza unui set unic de standarde contabile, și anume standardele internaționale de contabilitate (denumite în continuare „IAS”).

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (4) (denumit în continuare „regulamentul IAS”) prevede ca, începând din 2005, toate societățile comerciale cotate să-și elaboreze conturile consolidate în conformitate cu IAS adoptate în acest sens de Comunitate. Regulamentul prevede, de asemenea, pentru statele membre posibilitatea de a autoriza sau de a obliga aceleași societăți să aplice IAS adoptate în sensul întocmirii conturilor lor anuale, precum și cea de a autoriza sau a obliga societățile necotate să aplice IAS adoptate.

(4)

Regulamentul IAS prevede că, pentru adoptarea unui IAS în vederea aplicării sale în Comunitate, este necesar ca acesta să respecte cerințele minime ale celei de-a patra Directive 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți comerciale (5) și ale celei de-a șaptea Directive 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (6), și anume că aplicarea acestui standard trebuie să ofere o imagine fidelă și onestă a situației financiare și a rezultatelor unei întreprinderi, acest principiu fiind apreciat în conformitate cu directivele menționate anterior, fără a se impune, cu toate acestea, o conformitate strictă cu fiecare dintre dispozițiile directivelor respective.

(5)

Deoarece Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE rămân sursa primară de drept pe plan comunitar în materie de obligații contabile pentru întreprinderile ale căror conturi anuale și conturi consolidate, reglementate de directivele respective, nu sunt întocmite în conformitate cu regulamentul IAS, este important să se creeze condiții de concurență uniforme pentru societățile comerciale din Comunitate care aplică IAS și cele care nu le aplică.

(6)

În sensul adoptării IAS și al aplicării Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE, este de dorit ca directivele menționate anterior să reflecte evoluția contabilității pe plan internațional. În această privință, comunicarea Comisiei intitulată „Armonizarea contabilă: o nouă strategie în privința armonizării internaționale” îndemna Uniunea Europeană să acționeze pentru a păstra coerența directivelor contabile comunitare cu lucrările întreprinse la nivel internațional, în special de către IASC (International Accounting Standards Committee), în materie de standardizare contabilă.

(7)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a modifica prezentarea contului de profit și pierderi și a bilanțului în funcție de evoluția situației la nivel internațional, astfel cum o reflectă standardele emise de International Accounting Standards Board (IASB).

(8)

Statele membre ar trebui să poată autoriza sau solicita aplicarea reevaluărilor și a valorii reale în funcție de evoluția situației la nivel internațional, astfel cum o reflectă standardele emise de IASB.

(9)

Raportul de gestiune anual și raportul consolidat de gestiune anual sunt elemente importante de raportare financiară. Este necesar să se consolideze, cu ajutorul celor mai bune practici actuale, obligația ca acestea să prezinte o analiză fidelă a evoluției activităților și a situației societății, conform volumului și complexității acestor activități, pentru a promova, prin furnizarea unor indicații suplimentare privind raportarea cerută prin noțiunea de „analiză fidelă”, o mai mare coerență a acestor informații. Aceasta nu ar trebui să se limiteze numai la aspectele financiare ale societății. Se înțelege că această abordare ar trebui să conducă, după caz, la o analiză a aspectelor sociale și de mediu necesare pentru înțelegerea evoluției activităților, a rezultatelor și a situației societății. Aceasta este, de asemenea, conformă cu abordarea propusă în Recomandarea 2001/453/CE a Comisiei din 30 mai 2001 privind luarea în considerare a aspectelor de mediu în conturile și rapoartele de gestiune ale societăților comerciale: înscrierea contabilă, evaluarea și publicarea informațiilor (7). Ținându-se cont, cu toate acestea, de natura evolutivă a acestei ramuri a raportării financiare, precum și de cheltuielile potențiale impuse întreprinderilor care nu ating anumite dimensiuni, statele membre au opțiunea, în ceea ce privește raportul de gestiune anual al acestor întreprinderi, să acorde o derogare de la obligația de a furniza informații de natură nefinanciară.

(10)

Diferențele de întocmire și de prezentare a raportului de audit reduc comparabilitatea și înțelegerea pentru cititorul acestui element vital al raportării financiare. O mai mare coerență în domeniu ar trebui obținută prin modificarea, în conformitate cu cele mai bune practici internaționale actuale, a cerințelor specifice legate de conținutul și formatul raportului de audit. Cerința fundamentală conform căreia o opinie a auditorului indică dacă conturile anuale sau conturile consolidate reflectă o imagine fidelă și onestă conform cadrului de prezentare reținut nu constituie o restricție a domeniului de aplicare a acestui aviz, dar clarifică contextul în care acesta este emis.

(11)

Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE ar trebui modificate în consecință. De asemenea, este necesar să se modifice Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (8).

(12)

IASB urmează să pună la punct și să perfecționeze standardele contabile aplicabile activităților de asigurare.

(13)

Întreprinderile de asigurare ar trebui autorizate, de asemenea, să utilizeze contabilizarea la valoarea reală exprimată prin intermediul standardelor corespunzătoare emise de IASB.

(14)

În consecință, Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind conturile anuale și conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare (9) ar trebui modificată.

(15)

Aceste modificări vor permite eliminarea neconcordanțelor între Directivele 78/660/CEE, 83/349/CEE, 86/635/CEE și 91/674/CEE, pe de o parte, și IAS adoptate în 1 mai 2002, pe de altă parte,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 78/660/CEE se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 2 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

„Statele membre pot autoriza sau impune incorporarea altor situații financiare în conturile anuale, pe lângă documentele prevăzute la primul paragraf.”;

2.

la articolul 4, se adaugă următorul alineat:

„(6)   Statele membre pot permite sau impune ca prezentarea sumelor menționate la pozițiile contului de profit și pierderi și la pozițiile bilanțului să se refere la substanța tranzacției sau a contractului înregistrat. Această permisiune sau obligație poate să se aplice numai anumitor forme de societăți comerciale și/sau conturilor consolidate în înțelesul celei de-a șaptea Directive 83/349/CEE din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (10).

3.

la articolul 8, se adaugă următorul paragraf:

„Statele membre pot autoriza sau obliga societățile să adopte structura de prezentare a bilanțului prevăzută la articolul 10a în locul altor structuri impuse sau autorizate.”;

4.

la articolul 9, la rubrica „Pasivul”, la litera B, titlul „Provizioane pentru riscuri și cheltuieli” se înlocuiește cu „Provizioane”;

5.

la articolul 10 punctul J, titlul „Provizioane pentru riscuri și cheltuieli” se înlocuiește cu „Provizioane”;

6.

se inserează următorul articol:

„Articolul 10a

Statele membre pot autoriza sau obliga societățile comerciale, sau anumite forme de societăți comerciale, să înlocuiască structurile de prezentare a bilanțului prevăzute la articolele 9 și 10 cu o prezentare bazată pe distincția între elementele pe termen scurt și elementele pe termen lung, cu condiția ca informațiile furnizate să fie cel puțin echivalente cu cele prevăzute la articolele 9 și 10.”;

7.

articolul 20 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Provizioanele au ca obiect acoperirea pierderilor sau datoriilor a căror natură este clar definită și care, la data închiderii bilanțului, sunt fie probabile, fie certe, dar în privința cărora nu este determinată valoarea sau data la care urmează să survină.”;

(b)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Provizioanele nu pot avea ca obiect rectificarea valorii elementelor de activ.”;

8.

la articolul 22, se adaugă următorul paragraf:

„Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1), statele membre pot autoriza sau obliga toate societățile, sau orice formă a acestora, să prezinte o situație a rezultatelor lor, în locul contului de profit și pierderi, prezentat în conformitate cu articolele 23-26, cu condiția ca informațiile furnizate să fie cel puțin echivalente cu cele prevăzute de articolele respective.”;

9.

articolul 31 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1) litera (c), punctul (bb) se înlocuiește cu următorul text:

„(bb)

trebuie să se țină seama de toate riscurile apărute în cursul exercițiului financiar în cauză sau în cursul unui exercițiu anterior, chiar dacă astfel de riscuri sunt cunoscute numai între data închiderii bilanțului și data întocmirii acestuia”;

(b)

se inserează următorul alineat:

„(1a)   În afara cuantumurilor înregistrate conform articolului 31 alineatul (1) punctul (bb), statele membre pot autoriza sau impune luarea în considerare a tuturor riscurilor previzibile și pierderilor eventuale care au apărut în cursul exercițiului în cauză sau a unui exercițiu anterior, chiar dacă aceste riscuri sau pierderi sunt cunoscute numai între data închiderii bilanțului și data întocmirii acestuia.”;

10.

la articolul 33 alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c)

reevaluarea activelor fixe corporale”;

11.

la articolul 42, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Cuantumul provizioanelor nu poate depăși ca valoare sumele necesare.”;

12.

se inserează următoarele articole:

„Articolul 42e

Prin derogare de la articolul 32, statele membre pot autoriza sau obliga toate societățile comerciale, sau orice formă a acestora, să evalueze anumite categorii de active, altele decât instrumentele financiare prin trimitere la valoarea lor reală.

Această autorizație sau obligație se aplică numai conturilor consolidate în sensul Directivei 83/349/CEE.

Articolul 42f

Fără a aduce atingere articolului 31 alineatul (1) litera (c), statele membre pot autoriza sau obliga toate societățile comerciale, sau orice formă a acestora, să înscrie în contul de profit și pierderi, o schimbare a valorii indusă de evaluarea unui activ efectuată în conformitate cu articolul 42e.”;

13.

la articolul 43 alineatul (1) punctul 6, trimiterea la „articolele 9 și 10” se înlocuiește cu o trimitere la „articolele 9, 10, și 10a”;

14.

articolul 46 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)

(a)

Raportul de gestiune conține cel puțin o analiză fidelă a evoluției activităților, rezultatelor și situației societății, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă aceasta.

Aceasta este o analiză echilibrată și exhaustivă a evoluției activităților, rezultatelor și situației societății, în raport cu volumul și complexitatea acestor activități.

(b)

În măsura în care este necesar pentru înțelegerea evoluției activităților, rezultatelor și situației societății, analiza conține indicatori cheie ai performanței de natură financiară și, după caz, de natură nefinanciară legată de activitatea specifică a societății, în special informații legate de chestiunile de mediu și de personal.

(c)

În cadrul analizei, raportul de gestiune conține, după caz, trimiteri la sumele indicate în conturile anuale și explicații suplimentare aferente acestora.”;

(b)

se adaugă următorul alineat:

„(4)   Statele membre au opțiunea de a acorda societăților prevăzute la articolul 27 o derogare de la obligația prevăzută la alineatul (1) litera (b), în privința informațiilor de natură nefinanciară.”;

15.

la articolul 48, a treia teză se elimină;

16.

la articolul 49, a treia teză se înlocuiește cu următorul text:

„Raportul persoanei (persoanelor) responsabile cu auditarea anuală a conturilor (denumite în continuare «auditori financiari») nu însoțește această publicație, însă acesta se menționează în cazul în care s-a emis o opinie de audit fără rezerve, o opinie de audit cu rezerve sau o opinie de audit contrară, sau în cazul în care auditorii financiari s-au aflat în imposibilitatea de a emite o opinie de audit. În afară de aceasta, se menționează dacă s-a făcut trimitere la o chestiune anume asupra căreia auditorii financiari au atras în mod special atenția, fără a include o rezervă în opinia de audit.”;

17.

la articolul 51, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Conturile anuale ale societăților se auditează de către una sau mai multe persoane autorizate de statele membre să efectueze auditul financiar, în conformitate cu cea de-a opta Directivă 84/253/CEE a Consiliului din 10 aprilie 1984 privind autorizarea persoanelor responsabile pentru controlul legal al documentelor contabile (11).

Auditorii financiari exprimă o opinie care indică dacă raportul de gestiune este sau nu în concordanță cu conturile anuale pentru același exercițiu financiar.

18.

se inserează următorul articol:

„Articolul 51a

(1)   Raportul auditorilor financiari include următoarele elemente:

(a)

o introducere, care include cel puțin identificarea conturilor anuale care au făcut obiectul auditului financiar, precum și cadrul de prezentare care a fost aplicat la întocmirea acestora;

(b)

o descriere a domeniului de aplicare a auditului financiar, care conține cel puțin indicarea standardelor de audit în conformitate cu care s-a efectuat auditul financiar;

(c)

o opinie de audit care exprimă clar opinia auditorilor financiari în privința fidelității imaginii oferite de conturile anuale și în privința conformității acestor conturi cu cadrul de prezentare reținut și, după caz, în privința respectării cerințelor legale aplicabile. Aceasta poate lua forma unei opinii de audit fără rezerve, unei opinii de audit cu rezerve sau unei opinii de audit contrare, sau, în cazul în care auditorii financiari s-au aflat în imposibilitatea de a exprima o opinie de audit, imposibilitatea exprimării unei opinii de audit.

(d)

o trimitere la orice aspecte asupra cărora auditorii financiari atrag în mod special atenția, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;

(e)

o opinie care să indice dacă raportul de gestiune este sau nu în concordanță cu conturile anuale pentru același exercițiu financiar.

(2)   Raportul se semnează și se datează de către auditorii financiari.”;

19.

la articolul 53, alineatul (1) se elimină;

20.

se inserează următorul articol:

„Articolul 53a

Statele membre nu acordă derogările prevăzute la articolele 11, 27, 46, 47 și 51 societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată a unui stat membru în sensul articolului 1 punctul 13 din Directiva 93/22/CEE din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (12).

21.

la articolul 56 alineatul (1) trimiterea la „articolele 9 și 10” se înlocuiește cu o trimitere la „articolele 9, 10, și 10a”;

22.

la articolul 60 primul paragraf, cuvintele „pe baza valorii lor de piață” se înlocuiesc cu cuvintele „pe baza valorii reale a acestora”;

23.

la articolul 61a, trimiterea la „articolele 42a-42d” se înlocuiește cu o trimitere la „articolele 42a-42f”.

Articolul 2

Directiva 83/349/CEE se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 1 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În afara cazurilor prevăzute la alineatul (1), statele membre impun oricărei întreprinderi care intră sub incidența dreptului lor intern să întocmească conturi consolidate și un raport consolidat de gestiune:

(a)

în cazul în care această întreprindere (întreprindere-mamă) poate exercita sau exercită efectiv o influență dominantă sau control asupra unei alte întreprinderi (filială) sau

(b)

în cazul în care această întreprindere (întreprindere-mamă) și o altă întreprindere (filială) au o conducere unică.”;

2.

la articolul 3 alineatul (1), trimiterea la „articolele 13, 14 și 15” se înlocuiește cu o trimitere la „articolele 13 și 15”;

3.

articolul 6 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Prezentul articol nu se aplică în cazul în care una dintre întreprinderile care urmează a fi consolidate este o societate ale cărei valori mobiliare au fost admise la tranzacționare pe o piață reglementată de un stat membru în sensul articolului 1 punctul 13 din Directiva 93/22/CEE din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (13).

(b)

alineatul (5) se elimină;

4.

articolul 7 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1) litera (b), a doua teză se elimină;

(b)

la alineatul (2) litera (a), trimiterea la „articolele 13, 14 și 15” se înlocuiește cu o trimitere la „articolele 13 și 15”;

(c)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Prezentul articol nu se aplică societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată de un stat membru în sensul articolului 1 din Directiva 93/22/CEE din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare.”;

5

la articolul 11 alineatul (1) litera (a), trimiterea la „articolele 13, 14 și 15” se înlocuiește cu o trimitere la „articolele 13 și 15”;

6.

articolul 14 se elimină;

7.

la articolul 16 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Statele membre pot autoriza sau impune incorporarea altor situații financiare în conturile consolidate, pe lângă documentele prevăzute la primul paragraf.”;

8.

la articolul 17 alineatul (1), trimiterea la „articolele 3-10” se înlocuiește cu o trimitere la „articolele 3-10a”;

9.

articolul 34 se modifică după cum urmează:

(a)

la punctul 2 litera (b), cuvintele „articolele 13 și 14, precum și, fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (3)” se înlocuiesc cu „de la articolul 13 și”;

(b)

la punctul 5, cuvintele „și cele lăsate în afara titlului articolul 14” se elimină;

10.

articolul 36 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Raportul consolidat de gestiune include cel puțin o analiză fidelă a evoluției activităților, rezultatelor și situației ansamblului întreprinderilor incluse în consolidare, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă aceasta.

Acest raport constă într-o analiză echilibrată și exhaustivă a evoluției activităților, rezultatelor și situației ansamblului întreprinderilor incluse în consolidare, în raport cu volumul și complexitatea acestor activități. În măsura în care este necesar pentru înțelegerea evoluției activităților, rezultatelor și situației întreprinderilor, analiza conține indicatori cheie ai performanței de natură financiară și, după caz, de natură nefinanciară în legătură cu activitatea specifică a întreprinderilor, în special informații legate de chestiunile de mediu și de personal.

În cadrul analizei, raportul consolidat de gestiune conține, după caz, trimiteri la sumele indicate în conturile consolidate și explicații suplimentare aferente acestora.”;

(b)

se adaugă următorul alineat:

„(3)   Atunci când se solicită un raport consolidat de gestiune pe lângă raportul de gestiune, cele două rapoarte se pot prezenta sub forma unui raport unic. În cadrul elaborării acestui raport unic, poate fi adecvat să se pună accentul asupra aspectelor care prezintă importanță pentru ansamblul întreprinderilor incluse în consolidare.”;

11.

articolul 37 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 37

(1)   Conturile consolidate ale societăților sunt auditate de una sau mai multe persoane autorizate de statul membru ale cărui acte cu putere de lege reglementează întreprinderea-mamă să efectueze auditul financiar în conformitate cu a opta Directivă 84/253/CEE a Consiliului din 10 aprilie 1984 privind autorizarea persoanelor responsabile de controlul legal al documentelor contabile (14).

Persoana sau persoanele care sunt responsabile cu auditarea conturilor consolidate (denumiți în continuare «auditori financiari») își exprimă, de asemenea, o opinie cu privire la concordanța sau neconcordanța raportului consolidat de gestiune cu conturile consolidate pentru același exercițiu.

(2)   Raportul auditorilor financiari conține următoarele elemente:

(a)

o introducere, care conține cel puțin identificarea conturilor consolidate care au făcut obiectul auditului financiar, precum și cadrul de prezentare care a fost aplicat la stabilirea acestora;

(b)

o descriere a domeniului de aplicare a auditului financiar, care conține cel puțin indicarea standardelor de audit conform cărora s-a efectuat auditul financiar;

(c)

o opinie de audit care exprimă clar opinia auditorilor financiari în privința fidelității imaginii oferite de conturile consolidate și în privința conformității acestor conturi cu cadrul de prezentare reținut și, după caz, în privința respectării cerințelor legale aplicabile. Aceasta poate lua forma unei opinii de audit fără rezerve, unei opinii de audit cu rezerve sau unei opinii contrare, sau, în cazul în care auditorii financiari s-au aflat în imposibilitatea de a exprima o opinie de audit, imposibilitatea exprimării unei opinii de audit;

(d)

o trimitere la orice aspecte asupra cărora auditorii financiari atrag în mod special atenția, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;

(e)

o opinie care să indice dacă raportul consolidat de gestiune este sau nu în concordanță cu conturile consolidate pentru același exercițiu financiar.

(3)   Raportul se semnează și se datează de către auditorii financiari.

(4)   În cazul în care conturile anuale ale întreprinderii-mamă sunt comune cu conturile consolidate, raportul auditorilor financiari impus de prezentul articol se poate combina cu raportul auditorilor financiari privind conturile anuale ale întreprinderii-mamă impus de articolul 51 din Directiva 78/600/CEE.

12.

la articolul 38, se adaugă următorul alineat:

„(7)   Alineatele (2) și (3) nu se aplică societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată de un stat membru în sensul articolului 1 punctul 13 din Directiva 93/22/CEE.”

Articolul 3

Directiva 86/635/CEE se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 1 alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Articolele 2 și 3, articolul 4 alineatele (1), (3), (4), (5) și (6), articolele 6, 7, 13 și 14, articolul 15 alineatele (3) și (4), articolele 16-21, 29-35, 37-41, articolul 42 prima teză, articolele 42a-42f, articolul 45 alineatul (1), articolul 46 alineatele (1) și (2), articolele 48, 49 și 50, articolul 50a, articolul 51 alineatul (1), articolul 51a, articolele 56-59 și articolele 61 și 61a din Directiva 78/660/CEE se aplică instituțiilor prevăzute la articolul 2 din prezenta directivă, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în prezenta directivă. Cu toate acestea, articolul 35 alineatul (3), articolele 36 și 37 și articolul 39 alineatele (1)-(4) din prezenta directivă nu se aplică în ceea ce privește elementele de activ și de pasiv care sunt evaluate în conformitate cu secțiunea 7a din Directiva 78/660/CEE.

(2)   În cazul în care, în Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE, se face trimitere la articolele 9, 10 și 10a (bilanț contabil) sau la articolele 22-26 (conturi de profit și pierderi) din Directiva 78/660/CEE, aceste trimiteri se interpretează ca trimiteri la articolele 4 și 4a (bilanț) sau la articolele 26, 27 și 28 (conturi de profit și pierderi) din prezenta directivă.”;

2.

articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Statele membre prevăd următoarea structură pentru prezentarea bilanțului contabil. În locul acesteia, statele membre pot autoriza sau obliga instituțiile de credit să adopte structura de prezentare a bilanțului prevăzută la articolul 4a.”;

(b)

la rubrica „Pasivul”, la punctul 6, titlul „Provizioane pentru riscuri și cheltuieli” se înlocuiește cu „Provizioane”;

3.

se inserează următorul articol 4:

„Articolul 4a

Statele membre pot autoriza sau obliga instituțiile de credit, sau anumite forme de instituții de credit, să înlocuiască structurile de prezentare a bilanțului prevăzute la articolul 4 cu o prezentare bazată pe o clasificare a elementelor după natura lor și în ordinea lichidității lor relative, cu condiția ca informațiile furnizate să fie cel puțin echivalente cu cele prevăzute la articolul 4.”;

4.

la articolul 26, se adaugă următorul paragraf:

„Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 78/660/CEE, statele membre pot autoriza sau obliga toate instituțiile de credit, sau orice formă de instituție de credit, să prezinte o situație a rezultatelor lor, în locul contului de profit și pierderi, prezentat în conformitate cu articolele 27 sau 28, cu condiția ca informațiile furnizate să fie cel puțin echivalente cu cele prevăzute la articolele respective.”;

5.

la articolul 43 alineatul (2), litera (f) se elimină.

Articolul 4

Directiva 91/674/CEE se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 1 alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Articolele 2 și 3, articolul 4 alineatele (1), (3)-(6), articolele 6, 7, 13 și 14, articolul 15 alineatele (3) și (4), articolele 16-21, 29-35, 37-41, articolul 42, articolele 42a-42f, articolul 43 alineatul (1) punctele 1-7, articolul 45 alineatul (1), articolul 46 alineatele (1) și (2), articolele 48-50, articolul 50a, articolul 51 alineatul (1), articolul 51a, articolele 56-59 și articolele 61 și 61a din Directiva 78/660/CEE se aplică întreprinderilor prevăzute la articolul 2 din prezenta directivă, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în prezenta directivă. Articolele 46, 47, 48, 51 și 53 din prezenta directivă nu se aplică în ceea ce privește elementele de activ și de pasiv care sunt evaluate în conformitate cu secțiunea 7a din Directiva 78/660/CEE.

(2)   În cazul în care în Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE se face trimitere la articolele 9, 10 și 10a (bilanț contabil) sau la articolele 22-26 (contul de profit și pierderi) din Directiva 78/660/CEE, aceste trimiteri se interpretează ca trimiteri la articolul 6 (bilanț) sau la articolul 34 (contul de profit și pierderi) din prezenta directivă, după caz.”;

2.

articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

(1)   Prezenta directivă se aplică asociației de asigurători maritimi, denumită «Lloyd's». În sensul prezentei directive, atât Lloyd's, cât și sindicatele sale se consideră întreprinderi de asigurare.

(2)   Prin derogare de la articolul 65 alineatul (1), Lloyd's întocmește conturi agregate, în locul conturilor consolidate impuse de Directiva 83/349/CEE. Conturile agregate se întocmesc prin cumulul de conturi ale tuturor sindicatelor.”;

3.

la articolul 6, la titlul „Pasivul” litera E, titlul „Provizioane pentru riscuri și cheltuieli” se înlocuiește cu „Alte provizioane”;

4.

articolul 46 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (5) se adaugă următoarea teză:

„Statele membre pot admite derogări de la această cerință.”;

(b)

alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:

„(6)   Metoda sau metodele aplicate pentru fiecare poziție a plasamentelor se precizează în anexă, împreună cu sumele obținute.”;

5.

se adaugă următorul articol:

„Articolul 46a

(1)   În cazul în care elementele de activ și de pasiv se evaluează în conformitate cu secțiunea 7a din Directiva 770/660/CEE, alineatele (2)-(6) din prezentul articol se aplică.

(2)   Investițiile de la capitolul D al activului se evaluează la valoarea lor reală.

(3)   În cazul în care pozițiile se evaluează la valoarea de achiziție, valoarea reală se indică în anexă.

(4)   În cazul în care pozițiile se evaluează la valoarea lor reală, valoarea lor de achiziție se indică în anexă.

(5)   Aceeași metodă de evaluare se aplică pentru toate investițiile înscrise la o poziție introdusă de o cifră arabă sau la capitolul C I al activului. Statele membre pot admite derogări de la această cerință.

(6)   Metoda sau metodele aplicate pentru fiecare poziție a investițiilor se precizează în anexă, împreună cu totalurile obținute.”;

6.

anexa se elimină.

Articolul 5

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 2005. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 6

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 7

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 18 iunie 2003.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

G. DRYS


(1)  JO C 227 E, 24.9.2002, p. 336.

(2)  JO C 85, 8.4.2003, p. 140.

(3)  Avizul Parlamentului European din 14 ianuarie 2003 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 6 mai 2003.

(4)  JO L 243, 11.9.2002, p. 1.

(5)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 283, 27.10.2001, p. 28).

(6)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE.

(7)  JO L 156, 13.6.2001, p. 33.

(8)  JO L 372, 31.12.1986, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE.

(9)  JO L 374, 31.12.1991, p. 7.

(10)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 283, 27.10.2001, p. 28).”;

(11)  JO L 126, 12.5.1984, p. 20.”;

(12)  JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 35, 11.2.2003, p. 1).”;

(13)  JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 35, 11.2.2003, p. 1).”;

(14)  JO L 126, 12.5.1984, p. 20.”;


17/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

259


32003R1435


L 207/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1435/2003 AL CONSILIULUI

din 22 iulie 2003

privind statutul societății cooperative europene (SCE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 308,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Social și Economic European (3),

întrucât:

(1)

Parlamentul European a adoptat la 13 aprilie 1983 o rezoluție privind cooperativele în Comunitatea Europeană (4), la 9 iulie 1987 o rezoluție privind contribuția cooperativelor la dezvoltarea regională (5), la 26 mai 1989 o rezoluție privind rolul femeilor în cooperative și inițiativele locale de ocupare a forței de muncă (6), la 11 februarie 1994 o rezoluție privind contribuția cooperativelor la dezvoltarea regională (7) și la 18 septembrie 1998 o rezoluție privind rolul cooperativelor în sporirea numărului de locuri de muncă pentru femei (8).

(2)

Realizarea pieței interne și îmbunătățirea situației economice și sociale în întreaga Comunitate care decurge din aceasta înseamnă nu numai că obstacolele în calea schimburilor comerciale ar trebui eliminate, ci și că structurile de producție ar trebui adaptate la dimensiunea comunitară a pieței. În acest scop, este esențial ca societățiile, indiferent de forma lor juridică, ale căror activități nu sunt destinate să răspundă exclusiv nevoilor existente la nivel local, să fie în măsură să-și planifice și să-și reorganizeze activitățile la nivel comunitar.

(3)

Cadrul juridic în care ar trebui să fie desfășurate activitatea de afaceri în Comunitate continuă să se bazeze în principal pe legislațiile interne și nu mai corespunde, prin urmare, cadrului economic în care acestea trebuie să se dezvolte pentru a permite realizarea obiectivelor enunțate la articolul 18 din tratat. Această situație constituie un obstacol important în calea înființării grupurilor de societăți din state membre diferite.

(4)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 (9) privind forma juridică a societății europene (SE), în conformitate cu principiile generale aplicabile societăților pe acțiuni. Acest regulament nu este un instrument adaptat la specificul întreprinderilor cooperative.

(5)

Deși Gruparea de Interese Economice Europene (GIEE), astfel cum este prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 2137/85 (10), permite întreprinderilor să promoveze în comun anumite activități fără a-și pierde autonomia, aceasta nu îndeplinește, cu toate acestea, cerințele specifice ale întreprinderii cooperative.

(6)

Comunitatea, dorind să garanteze egalitatea condițiilor de concurență și să contribuie la dezvoltarea sa economică, ar trebui să doteze cooperativele, entități recunoscute în mod normal în toate statele membre, cu instrumente juridice adecvate, capabile să faciliteze dezvoltarea activităților transnaționale ale acestora. Organizația Națiunilor Unite a încurajat toate guvernele să asigure un mediu propice dezvoltării cooperativelor în care acestea să poată participa la viața economică pe picior de egalitate cu celelalte forme de întreprindere (11).

(7)

Cooperativele sunt, în primul rând, grupări de persoane fizice sau juridice care respectă principii de funcționare speciale, diferite de cele ale altor operatori economici. Se pot menționa, de exemplu, principiile structurii și ale controlului democratice, precum și distribuția echitabilă a profitului net al exercițiului financiar.

(8)

Aceste principii speciale se referă, în special, la principiul preeminenței persoanei, care se concretizează prin dispoziții specifice privind condițiile de aderare, de retragere și de excludere a membrilor; acesta se traduce prin enunțarea regulii „un om, un vot”, dreptul de vot fiind legat de persoană, ceea ce înseamnă că membrii se găsesc în imposibilitatea de a exercita drepturi asupra activului societății cooperative.

(9)

Cooperativele dețin un capital social și membrii lor pot fi persoane fizice sau juridice. Membrii lor pot fi parțial sau integral clienți, lucrători sau furnizori. În cazul în care o cooperativă este constituită din membri care sunt la rândul lor societăți cooperative, este vorba despre o cooperativă denumită „de gradul doi”. În anumite condiții, cooperativele pot, de asemenea, să aibă un procentaj definit de membri investitori neutilizatori sau de terți care beneficiază de pe urma activității lor sau desfășoară activități pentru cooperative.

(10)

O societate cooperativă europeană (denumită în continuare „SCE”) ar trebui să aibă ca obiect principal satisfacerea nevoilor membrilor săi și/sau dezvoltarea activităților economice și/sau sociale ale acestora, cu respectarea următoarelor principii:

activitățile sale ar trebui să urmărească avantajul reciproc al membrilor săi, pentru ca fiecare dintre aceștia să beneficieze de activitățile SCE în funcție de participarea sa;

membrii SCE ar trebui să fie, de asemenea, clienți, lucrători sau furnizori, sau să fie implicați, într-un fel sau altul, în activitățile SCE;

controlul ar trebui împărțit egal între membrii săi, putându-se admite, cu toate acestea, un vot ponderat care să reflecte contribuția fiecărui membru la SCE;

remunerația din capitalul împrumutat și din participații ar trebui să fie limitată;

profitul ar trebui distribuit în funcție de activitățile realizate de SCE sau utilizat pentru satisfacerea nevoilor membrilor acesteia;

nu ar trebui să existe bariere artificiale în calea asocierii;

în caz de lichidare, activul net și rezervele ar trebui distribuite după principiul transmiterii dezinteresate, și anume unei alte entități cooperative cu scopuri sau obiective de interes general similare.

(11)

Cooperarea transnațională între cooperative se confruntă în prezent în Comunitate cu dificultățile de ordin juridic și administrativ care ar trebui eliminate într-o piață fără frontiere.

(12)

Instituirea unei forme juridice europene pentru cooperative, în baza unor principii comune, dar care să țină cont de specificul cooperativelor, ar trebui să le permită acestora să opereze în afara frontierelor lor naționale, pe întregul teritoriu al Comunității sau pe o parte a acestuia.

(13)

Obiectivul esențial al prezentului regulament este de a permite crearea unei SCE de către persoane fizice rezidente în state membre diferite sau de către persoane juridice constituite în conformitate cu legislațiile diferitelor state membre. Aceasta va permite, de asemenea, crearea unei SCE prin fuziunea a două cooperative existente sau prin transformarea unei cooperative naționale, fără a trece prin lichidare, în cazul în care această cooperativă are sediul social și administrația centrală într-un stat membru și o unitate sau o filială într-un alt stat membru.

(14)

Ținându-se seama de natura specifică și comunitară a SCE, regimul „sediului real” impus pentru SCE de prezentul regulament nu aduce atingere legislațiilor statelor membre, nici alegerilor altor texte comunitare în materie de drept al societăților comerciale, care ar putea fi făcute.

(15)

În sensul prezentului regulament, termenul „capital” ar trebui să desemneze numai „capitalul subscris”. În nici un caz acesta nu ar trebui să includă eventuale active comune sau capital propriu nedistribuite deținute de SCE.

(16)

Un intră sub incidența prezentului regulament alte aspecte de drept, cum sunt fiscalitatea, concurența, proprietatea intelectuală sau insolvența. Prin urmare, dispozițiile legislațiilor statelor membre și ale legislației comunitare sunt aplicabile în aceste domenii, precum și în alte domenii care un intră sub incidența prezentului regulament.

(17)

Normele privind implicarea lucrătorilor în societatea cooperativă europeană fac obiectul Directivei 2003/72/CE (12); aceste dispoziții formează așadar o completare nedisociabilă a prezentului regulament și trebuie aplicate concomitent cu acesta.

(18)

Procesul de apropiere a dreptului intern al societăților comerciale a făcut progrese notabile, ceea ce permite, în ceea ce privește SCE, în domenii în care funcționarea sa nu impune norme comunitare uniforme, să se facă trimitere, prin analogie, la anumite dispoziții ale statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE respective, de punere în aplicare a directivelor privind societățile comerciale, în măsura în care aceste dispoziții sunt pertinente din punctul de vedere al reglementărilor aplicabile SCE, în special:

prima Directivă 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în sensul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (13);

a patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți (14);

a șaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (15);

a opta Directivă 84/253/CEE a Consiliului din 10 aprilie 1984 privind autorizarea persoanelor responsabile de controlul legal al documentelor contabile (16);

a unsprezecea Directivă 89/666/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind publicitatea sucursalelor înființate într-un stat membru de anumite forme de societăți care intră sub incidența legislației unui alt stat (17).

(19)

Activitățile din sectorul serviciilor financiare, în special în ceea ce privește societățile de credit și întreprinderile de asigurare, au făcut obiectul unor măsuri legislative prevăzute în următoarele directive:

Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (18);

Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață (a treia directivă privind „asigurarea generală”) (19).

(20)

Recursul la prezentul statut ar trebui să fie facultativ,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Natura SCE

(1)   O societate cooperativă se poate constitui pe teritoriul Comunității sub forma unei societăți cooperative europene (denumită în continuare „SCE”), în condițiile și în conformitate cu modalitățile prevăzute de prezentul regulament.

(2)   SCE este o societate al cărei capital subscris este divizat în părți sociale.

Numărul de membri, precum și capitalul SCE sunt variabile.

Cu excepția cazului în care se prevede altfel în statutul SCE, la momentul constituirii, fiecare membru se angajează numai în limita capitalului pe care l-a subscris. Atunci când membrii SCE au o răspundere limitată, firma SCE cuprinde la sfârșit termenii „cu răspundere limitată”.

(3)   SCE are ca obiect principal satisfacerea nevoilor și/sau dezvoltarea activităților economice și sociale ale membrilor săi, în special prin încheierea unor acorduri cu aceștia, în vederea furnizării de bunuri sau de servicii sau a execuției de lucrări în cadrul activității exercitate sau controlate de SCE. SCE poate avea ca obiect și să răspundă nevoilor membrilor săi, încurajând, în același mod, participarea acestora la activități economice într-una sau mai multe SCE și/sau cooperative naționale. SCE poate să-și desfășoare activitățile prin intermediul unei filiale.

(4)   SCE nu poate admite ca nemembrii să beneficieze de activitățile sale sau ca aceștia să participe la operațiunile sale, cu excepția cazului în care se prevede altfel în statut.

(5)   SCE are personalitate juridică.

(6)   Implicarea lucrătorilor într-o SCE este reglementată de dispozițiile Directivei 2003/72/CE.

Articolul 2

Constituirea

(1)   SCE se poate constitui după cum urmează:

de către cel puțin cinci persoane fizice rezidente în cel puțin două state membre;

de către cel puțin cinci persoane fizice și societăți în sensul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, precum și de către alte entități juridice de drept public sau privat, constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, rezidente în cel puțin două state membre sau reglementate de legislația a cel puțin două state membre;

de către societăți în sensul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, precum și de alte entități juridice de drept public sau privat, constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, rezidente în cel puțin două state membre sau reglementate de legislația a cel puțin două state membre;

prin fuziunea unor cooperative constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, care își au sediul social și administrația centrală în Comunitate, în cazul în care cel puțin două dintre ele sunt guvernate de legislația unor state membre diferite;

prin transformarea unei cooperative constituite în conformitate cu legislația unui stat membru care își are sediul social și administrația centrală în Comunitate, în cazul în care are de cel puțin doi ani o unitate sau o filială care este guvernată de legislația unui alt stat membru.

(2)   Un stat membru poate prevedea ca o entitate juridică care nu își are administrația centrală în Comunitate să poată participa la constituirea unei SCE, în cazul în care este constituită în conformitate cu legislația unui stat membru, își are sediul social în statul membru respectiv și are o legătură efectivă și continuă cu economia unui stat membru.

Articolul 3

Capitalul minim

(1)   Capitalul SCE se exprimă în moneda națională. O SCE al cărei sediu social e situat în afara zonei euro poate, de asemenea, să-și exprime capitalul în euro.

(2)   Capitalul subscris este de cel puțin 30 000 de euro.

(3)   Legislația unui stat membru care prevede un capital subscris mai mare pentru persoanele juridice care exercită anumite tipuri de activități se aplică SCE care își au sediul social în statul membru respectiv.

(4)   Statutul prevede o sumă sub care capitalul subscris nu poate fi redus prin rambursarea părților sociale ale membrilor care încetează să facă parte din SCE. Această sumă nu poate fi mai mică decât cuantumul stabilit la alineatul (2). Data scadentă stabilită la articolul 16 pentru dreptul de restituire al membrilor care încetează să facă parte din SCE se suspendă în cazul în care restituirea ar reduce capitalul subscris sub limita stabilită.

(5)   Capitalul poate crește prin vărsăminte succesive ale membrilor sau admiterea unor membri noi și poate scădea prin restituirea totală sau parțială a aporturilor, efectuate sub rezerva aplicării alineatului (4).

Variațiile cuantumului de capital nu necesită modificări ale statutului și nici publicitate.

Articolul 4

Capitalul SCE

(1)   Capitalul subscris al SCE este reprezentat de părțile sociale ale membrilor, exprimate în moneda națională. O SCE al cărei sediu social e situat în afara zonei euro poate, de asemenea, să-și exprime capitalul în euro. Se pot emite mai multe categorii de părți sociale.

Se poate prevedea prin statut că, în ceea ce privește repartizarea rezultatelor, categoriile de părți sociale conferă drepturi diferite. Părțile care conferă aceleași drepturi constituie o categorie.

(2)   Capitalul se poate constitui numai din elemente de activ care pot fi evaluate economic. Părțile sociale ale membrilor nu pot fi emise în contrapartida angajamentelor privind execuția lucrărilor sau prestarea de servicii.

(3)   Părțile sociale sunt obligatoriu nominative. Valoarea lor nominală este identică pentru fiecare categorie de părți sociale. Aceasta se stabilește prin statut. Părțile sociale nu pot fi emise pentru un cuantum inferior valorii lor nominale.

(4)   Părțile sociale emise în contrapartida aporturilor în numerar se achită în ziua subscrierii, cu plata a cel puțin 25 % din valoarea lor nominală. Restul sumei se varsă într-un termen maxim de cinci ani, cu excepția cazului în care statutul prevede un termen mai scurt.

(5)   Părțile sociale emise în contrapartida aporturilor în natură se achită integral la subscriere.

(6)   Legislația aplicabilă societăților pe acțiuni în statul membru în care SCE își are sediul social, în ceea ce privește desemnarea experților și evaluarea aporturilor, altele decât cele în numerar, se aplică prin analogie SCE.

(7)   Statutul stabilește numărul minim de părți sociale care trebuie subscrise pentru a obține calitatea de membru. În cazul în care statutul prevede că majoritatea în adunările generale este rezervată persoanelor fizice membre și în cazul în care conține o obligație de subscriere legată de participarea membrilor la activitatea SCE, acesta nu poate impune subscrierea a mai mult de o parte socială pentru dobândirea calității de membru.

(8)   O rezoluție a adunării generale anuale privind conturile exercițiului financiar constată cuantumul de capital la închiderea exercițiului și variația acestuia față de exercițiul precedent.

La propunerea organului administrativ sau de conducere, capitalul subscris poate fi majorat prin incorporarea tuturor sau a unei părți din rezervele partajabile ca urmare a unei decizii a adunării generale, în conformitate cu cvorumul și majoritatea necesare pentru modificarea statutului. Părțile sociale noi revin membrilor în mod proporțional cu părțile sociale din capital de care dispuneau până atunci.

(9)   Valoarea nominală a părților sociale poate fi majorată prin regruparea părților emise. Atunci când o astfel de majorare necesită solicitarea de aporturi suplimentare la capitalul cooperativei din partea membrilor, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de statut, adunarea generală trebuie să decidă, cu respectarea condițiilor de cvorum și de majoritate necesare pentru modificarea statutului.

(10)   Valoarea nominală a părților sociale se poate reduce prin diviziunea părților emise.

(11)   În condițiile stabilite de statut și cu acordul adunării generale sau al organului de conducere sau administrativ, părțile sociale pot fi cesionate sau transferate în favoarea oricărui membru sau a oricărei persoane care dobândește calitatea de membru.

(12)   Sunt interzise subscrierea, achiziția și acceptarea în gaj de către SCE a propriilor sale părți sociale, direct sau prin intermediul unei persoane care acționează în nume propriu, dar pentru SCE.

Cu toate acestea, acceptarea în gaj este autorizată pentru operațiunile curente ale SCE de credit.

Articolul 5

Statutul

(1)   În sensul prezentului regulament, expresia „statutul SCE” desemnează atât actul constitutiv, cât și, în cazul în care face obiectul unui act separat, statutul propriu-zis al SCE.

(2)   Membrii fondatori elaborează statutul SCE, în conformitate cu dispozițiile prevăzute pentru constituirea cooperativelor prevăzute de legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE. Acesta se întocmește în scris și se semnează de către membrii fondatori.

(3)   Legislația aplicabilă în statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE, în sensul controlului preventiv al unei societăți pe acțiuni în timpul etapei de constituire, se aplică prin analogie controlului constituirii SCE.

(4)   Statutul SCE cuprinde cel puțin următoarele:

firma precedată sau urmată de sigla „SCE” și, după caz, de termenii „cu răspundere limitată”;

indicarea obiectului de activitate;

numele persoanelor fizice și firmei persoanelor juridice care sunt membri fondatori ai SCE, cu indicarea, în al doilea caz, a obiectului și sediului social al acestora;

adresa sediului social al SCE;

condițiile și procedurile aplicabile în cazul admiterii, excluderii și retragerii membrilor;

drepturile și obligațiile membrilor și, după caz, categoriile diferite de membri, precum și drepturile și obligațiile fiecărei categorii;

valoarea nominală a părților sociale subscrise, precum și cuantumul de capital subscris și indicarea variabilității capitalului;

normele specifice privind alocarea excedentelor care trebuie repartizate, după caz, pentru rezerva legală;

atribuțiile și competențele membrilor din fiecare organ de conducere;

condițiile pentru numirea și revocarea membrilor organelor de conducere;

cerințele cu privire la întrunirea majorității și a cvorumului;

durata societății, în cazul în care aceasta este limitată.

Articolul 6

Sediul social

Sediul social al SCE se situează în interiorul Comunității, în același stat membru pe al cărui teritoriu se află și administrația sa centrală. Un stat membru poate, de asemenea, să impună societăților înmatriculate pe teritoriul lui obligația de a avea administrația centrală și sediul social în același loc.

Articolul 7

Transferul sediului social

(1)   Sediul social al SCE poate fi transferat într-un alt stat membru în conformitate cu alineatele (2)-(16). Transferul nu atrage după sine nici dizolvarea, nici crearea unei persoane juridice noi.

(2)   Un proiect de transfer se întocmește de către organul administrativ sau de conducere și face obiectul publicității, în conformitate cu articolul 12, fără a aduce atingere formelor de publicitate suplimentare prevăzute de statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE. Acest proiect menționează firma, sediul social și numărul de înmatriculare actuale ale SCE și cuprinde următoarele:

(a)

sediul social propus pentru SCE;

(b)

statutul propus pentru SCE, inclusiv, după caz, noua sa firmă;

(c)

calendarul propus pentru transfer;

(d)

consecințele pe care transferul le poate avea asupra implicării lucrătorilor în SCE;

(e)

toate drepturile prevăzute în materie de protecție a membrilor, creditorilor și titularilor altor drepturi.

(3)   Organul administrativ sau de conducere întocmește un raport care explică și justifică aspectele juridice și economice ale transferului, precum și consecințele sale în materie de locuri de muncă, și explică consecințele transferului asupra membrilor, creditorilor, lucrătorilor și titularilor altor drepturi.

(4)   Membrii și creditorii SCE și titularii altor drepturi, precum și orice altă entitate îndreptățită în temeiul legislației interne să exercite un astfel de drept, au, cu cel puțin o lună înainte de adunarea generală care se reunește pentru a se pronunța asupra transferului, dreptul de a examina, la sediul SCE, propunerea de transfer și raportul întocmit în aplicarea alineatului (3) și de a obține gratuit, la cerere, copii ale acestor documente.

(5)   Orice membru care se opune deciziei de transfer în cadrul adunării generale sau în cadrul adunării generale de secțiune sau de filială își poate declara retragerea în termen de două luni de la decizia adunării generale. Calitatea de membru încetează la sfârșitul exercițiului financiar în cursul căruia s-a declarat retragerea; transferul nu are efect în privința membrului respectiv. Retragerea dă dreptul la rambursarea părților sociale în condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (4) și la articolul 16.

(6)   Decizia de transfer poate interveni numai în termen de două luni de la publicarea propunerii. Decizia trebuie luată în condițiile prevăzute la articolul 62 alineatul (4).

(7)   Înainte ca autoritatea competentă să elibereze certificatul prevăzut la alineatul (8), SCE trebuie să dovedească faptul că, în ceea ce privește creanțele apărute înainte de publicarea propunerii de transfer, interesele creditorilor și ale titularilor altor drepturi în legătură cu SCE (inclusiv cele ale unor entități publice) beneficiază de o protecție adecvată, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de statul membru în care SCE își avea sediul social înainte de transfer.

Un stat membru poate extinde aplicarea dispozițiilor primului paragraf la creanțele apărute sau care pot apărea înaintea transferului.

Primul și al doilea paragraf se aplică fără a aduce atingere aplicării la SCE a legislației interne a statelor membre în ceea ce privește efectuarea sau garantarea plăților în favoarea entităților publice.

(8)   În statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE, o instanță judecătorească, un notar sau o altă autoritate competentă eliberează un certificat care atestă în mod concludent întocmirea actelor și formalităților prealabile transferului.

(9)   Noua înmatriculare se poate efectua numai după prezentarea certificatului menționat la alineatul (8), precum și cu dovada îndeplinirii formalităților impuse pentru înmatricularea în țara pe al cărei teritoriu se află noul sediu social.

(10)   Transferul sediului SCE, precum și modificarea statutului care decurge din acesta, intră în vigoare la data la care SCE este înmatriculată în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) în registrul noului sediu.

(11)   Atunci când noua înmatriculare a SCE a fost efectuată, registrul care conține noua înmatriculare comunică acest fapt registrului care conține vechea înmatriculare. Radierea vechii înmatriculări se efectuează la primirea notificării, nu înainte de aceasta.

(12)   Noua înmatriculare și radierea vechii înmatriculări se publică în statele membre în cauză în conformitate cu articolul 12.

(13)   Publicarea noii înmatriculări a SCE face noul sediu opozabil terților. Cu toate acestea, atât timp cât nu a avut loc publicarea radierii înmatriculării din registrul precedentului sediu, terții pot continua să se prevaleze de vechiul sediu, cu excepția cazului în care SCE dovedește că terții au avut cunoștință de noul sediu.

(14)   Legislația unui stat membru poate prevedea, în ceea ce privește SCE înmatriculate în acesta, că un transfer al sediului, din care ar rezulta schimbarea legislației aplicabile, nu intră în vigoare în cazul în care, în termenul de două luni prevăzut la alineatul (6), o autoritate competentă a statului în cauză se opune acestui transfer. Această opoziție poate avea loc numai din motive de interes public.

Atunci când o SCE se supune controlului unei autorități naționale de supraveghere financiară în conformitate cu directivele comunitare, dreptul de a se opune transferului sediului social se aplică, de asemenea, respectivei autorități.

Recursul este posibil în fața unei autorități judiciare.

(15)   O SCE împotriva căreia a fost inițiată o procedură de dizolvare, de lichidare, inclusiv lichidarea voluntară, de insolvență, de suspendare a plăților sau alte proceduri similare nu își poate transfera sediul.

(16)   O SCE care și-a transferat sediul social într-un alt stat membru este considerată, în sensul oricărui litigiu care a apărut înaintea transferului, astfel cum se prevede la alineatul (10), ca având sediul social în statul membru în care SCE era înmatriculată înainte de transfer, chiar dacă o acțiune este intentată împotriva SCE după transfer.

Articolul 8

Legislația aplicabilă

(1)   SCE este reglementată:

(a)

de prezentul regulament;

(b)

atunci când prezentul regulament autorizează în mod expres, de dispozițiile statutului SCE;

(c)

în domeniile nereglementate de prezentul regulament sau, atunci când un domeniu este reglementat parțial, pentru aspectele neacoperite de prezentul regulament, de:

(i)

actele cu putere de lege adoptate de statele membre în aplicarea măsurilor comunitare care se referă în mod special la SCE;

(ii)

actele cu putere de lege statelor membre care se aplică unei societăți cooperative constituite în conformitate cu legislația statului membru pe al cărui teritoriu SCE își are sediul social;

(iii)

dispozițiile statutului SCE, în aceleași condiții care se aplică unei cooperative constituite în conformitate cu legislația statului membru în care SCE își are sediul social.

(2)   În cazul în care legislația internă prevede norme și/sau restricții speciale legate de natura activităților exercitate de o SCE sau o formă de control exercitat de o autoritate de supraveghere, legislația respectivă se aplică integral SCE.

Articolul 9

Principiul de nediscriminare

Sub rezerva prezentului regulament, o SCE este tratată în fiecare stat membru ca o cooperativă constituită în conformitate cu legislația statului membru pe al cărui teritoriu SCE își are sediul social.

Articolul 10

Mențiuni care trebuie să figureze în documente

(1)   Legislația aplicabilă, în statul membru pe al cărui teritoriu SCE își are sediul social, societăților pe acțiuni în privința conținutului scrisorilor și documentelor destinate unor terți se aplică prin analogie SCE. Firma este precedată sau urmată de sigla „SCE” și, după caz, de termenii „cu răspundere limitată”.

(2)   Numai SCE au dreptul de a include sigla „SCE” înainte sau după firma lor pentru a-și preciza forma juridică.

(3)   Cu toate acestea, societățile și celelalte entități juridice înmatriculate într-un stat membru înaintea datei de intrare în vigoare a prezentului regulament, în a căror firmă figurează sigla „SCE”, nu sunt obligate să-și modifice firma.

Articolul 11

Înmatricularea și conținutul publicității

(1)   Orice SCE se înmatriculează în statul membru pe al cărui teritoriu își are sediul social într-un registru desemnat de legislația statului membru în cauză în conformitate cu legislația aplicabilă societăților pe acțiuni.

(2)   O SCE se poate înmatricula numai dacă s-a încheiat un acord privind modalitățile de implicare a lucrătorilor în sensul articolului 4 din Directiva 2003/72/CE sau dacă s-a luat o decizie în temeiul articolului 3 alineatul (6) din directiva menționată anterior, sau dacă a expirat perioada prevăzută la articolul 5 din directiva respectivă pentru purtarea negocierilor, fără a se fi încheiat un acord.

(3)   Pentru ca o SCE constituită prin fuziune să poată fi înmatriculată într-un stat membru care a făcut uz de opțiunea prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2003/72/CE, trebuie ca un acord, în sensul articolului 4 din directiva menționată anterior, privind modalitățile de implicare a lucrătorilor, inclusiv participarea, să fie încheiat sau ca nici una dintre cooperativele participante să nu fie reglementată de normele de participare înainte de înmatricularea SCE.

(4)   Statutul SCE nu trebuie în nici un moment să intre în conflict cu modalitățile de implicare a lucrătorilor care au fost stabilite. În cazul în care modalități noi, stabilite în conformitate cu Directiva 2003/72/CE, intră în conflict cu statutul existent, acesta din urmă se modifică în măsura necesarului.

În astfel de cazuri, un stat membru poate prevedea ca organul administrativ sau de conducere al SCE să aibă dreptul să modifice statutul fără a fi necesară o nouă decizie a adunării generale a acționarilor.

(5)   Legislația aplicabilă, în statul membru pe al cărui teritoriu SCE își are sediul social, societăților pe acțiuni, în privința cerințelor în materie de publicitate a actelor și indicațiilor, se aplică, prin analogie, SCE.

Articolul 12

Publicitatea actelor în statele membre

(1)   Actele și indicațiile privind SCE care sunt supuse publicității prin prezentul regulament fac obiectul unei publicități efectuate în modul prevăzut de legislația privind societățile pe acțiuni a statului membru pe al cărui teritoriu SCE își are sediul social.

(2)   Dispozițiile interne adoptate în aplicarea Directivei 89/666/CEE se aplică sucursalelor SCE create într-un alt stat membru decât cel pe al cărui teritoriu își are sediul social. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă derogări de la dispozițiile interne de aplicare a directivei menționate anterior pentru a se ține seama de specificul cooperativelor.

Articolul 13

Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

(1)   Înmatricularea și radierea înmatriculării unei SCE fac obiectul unui aviz publicat spre informare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene după publicitatea efectuată în conformitate cu articolul 12. Acest aviz conține denumirea, numărul, data și locul de înmatriculare a SCE, data, locul și titlul publicației, precum și sediul social și sectorul de activitate.

(2)   Transferul sediului social al SCE în condițiile prevăzute la articolul 7 face obiectul unui aviz care conține indicațiile prevăzute la alineatul (1), precum și pe cele legate de noua înmatriculare.

(3)   Indicațiile prevăzute la alineatul (1) se comunică Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene în luna care urmează publicării prevăzute la articolul 12 alineatul (1).

Articolul 14

Dobândirea calității de membru

(1)   Fără a aduce atingere articolului 33 alineatul (1) litera (b), dobândirea calității de membru al SCE trebuie aprobată de organul administrativ sau de conducere. Deciziile de refuz pot face obiectul unei căi de atac în fața adunării generale organizate ca urmare a cererii de admitere.

Statutul poate prevedea că, atunci când legislația unui stat membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE permite acest lucru, persoanele care nu au vocație de utilizare sau de producție a bunurilor și serviciilor SCE pot fi admise în calitate de membri investitori (neutilizatori). În acest caz, dobândirea calității de membru este condiționată de aprobarea adunării generale sau a oricărui alt organ care este delegat printr-o decizie a adunării generale sau în temeiul statutului.

Membrii care sunt entități juridice sunt considerați utilizatori, deoarece își reprezintă proprii membri, cu condiția ca persoanele fizice care sunt membrii lor să aibă calitatea de utilizatori.

Cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în statut, calitatea de membru al unei SCE se poate dobândi de către persoane fizice sau de către entități juridice.

(2)   Statutul poate prevedea și alte condiții pentru admitere, în special:

subscrierea unui cuantum minim de capital;

condiții legate de obiectul activității SCE.

(3)   Atunci când statutul prevede astfel, se pot adresa membrilor cereri de participare suplimentară la capital.

(4)   La sediul SCE se păstrează un fișier în ordine alfabetică cu toți membrii, în care se menționează adresa, numărul și, după caz, categoria de părți sociale pe care le dețin. Orice persoană care are un interes legitim direct poate, la cerere, să ia cunoștință de fișierul respectiv și să obțină o copie integrală sau parțială a acestuia, la un preț care nu poate depăși costul administrativ.

(5)   Toate operațiunile care au ca efect modificarea atribuirii și repartizării capitalului, majorarea sau reducerea acestuia trebuie înscrise în fișierul membrilor, prevăzut la alineatul (4), în termen de cel mult o lună de la modificare.

(6)   Operațiunile prevăzute la alineatul (5) produc efecte în privința SCE și a terților care au un interes legitim direct de la data înscrierii lor în fișierul prevăzut la alineatul (4).

(7)   O atestare scrisă a înscrierii se eliberează, la cerere, membrului.

Articolul 15

Pierderea calității de membru

(1)   Calitatea de membru se pierde:

prin retragere;

prin excludere, atunci când membrul săvârșește o încălcare gravă a obligațiilor sale sau săvârșește acte contrare intereselor SCE;

atunci când acest lucru este permis de statut, prin cesiunea tuturor părților sociale deținute în favoarea unui membru sau a unei persoane fizice sau a unei entități juridice care dobândește calitatea de membru;

prin dizolvarea unui membru care nu are calitatea de persoană fizică;

prin faliment;

prin deces;

și în orice alt caz prevăzut de statut sau de legislația privind cooperativele din statul membru pe al cărui teritoriu are sediul SCE.

(2)   Orice membru minoritar care, în cadrul adunării generale, s-a opus unei modificări a statutului în conformitate cu care:

(i)

s-au instituit noi obligații în materie de vărsăminte sau de alte prestații sau

(ii)

s-au extins substanțial obligațiile existente ale membrilor, sau

(iii)

s-a extins termenul de preaviz pentru retragerea din SCE la o durată mai mare de cinci ani,

poate să-și declare retragerea în termen de două luni de la decizia adunării generale.

Calitatea de membru ia sfârșit la sfârșitul exercițiului financiar în curs în cazurile prevăzute la primul paragraf punctele (i) și (ii) și la sfârșitul termenului de preaviz în vigoare înainte de modificarea statutului în cazul prevăzut la primul paragraf punctul (iii). Modificarea statutului nu intră în vigoare în privința acestui membru. Retragerea dă dreptul la rambursarea părților sociale în condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (4) și la articolul 16.

(3)   Membrul este exclus prin decizia administrației sau a organului de conducere după ce a fost audiat. Membrul poate face apel împotriva acestei decizii în fața adunării generale.

Articolul 16

Drepturile pecuniare ale membrilor în caz de retragere sau de excludere

(1)   Cu excepția cazului de cesiune a părților sociale și sub rezerva articolului 3, pierderea calității de membru dă dreptul la rambursarea părții sale din capitalul subscris, redusă proporțional cu orice pierdere imputabilă asupra capitalului social al SCE.

(2)   Sumele scăzute în temeiul alineatului (1) se calculează în funcție de bilanțul exercițiului financiar în cursul căruia a rezultat dreptul la rambursare.

(3)   Statutul prevede procedura și condițiile de exercitare a dreptului de retragere și stabilesc termenul de cel mult trei ani, în care trebuie efectuată rambursarea. În orice caz, SCE nu este obligată să efectueze rambursarea înainte de șase luni de la aprobarea bilanțului efectuat după pierderea calității de membru.

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) se aplică, de asemenea, în caz de rambursare a unei părți din părțile sociale deținute de un singur membru.

CAPITOLUL II

CONSTITUIREA

Secțiunea 1

Generalități

Articolul 17

Legislația aplicabilă în timpul constituirii

(1)   Sub rezerva prezentului regulament, constituirea unei SCE este reglementată de legislația aplicabilă cooperativelor din statul membru pe al cărui teritoriu SCE își stabilește sediul social.

(2)   Înmatricularea unei SCE face obiectul unei publicități în conformitate cu articolul 12.

Articolul 18

Dobândirea personalității juridice

(1)   SCE dobândește personalitate juridică în ziua înmatriculării în statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social, în registrul desemnat de statul respectiv în conformitate cu articolul 11 alineatul (1).

(2)   În cazul în care s-au îndeplinit unele acte în numele SCE înainte de înmatricularea sa în conformitate cu articolul 11 și dacă SCE nu-și asumă, după înmatriculare, angajamentele care decurg din astfel de acte, persoanele fizice, societățile sau alte entități juridice care le-au realizat răspund solidar și nelimitat pentru acestea, cu excepția convențiilor contrare.

Secțiunea 2

Constituirea prin fuziune

Articolul 19

Procedurile de constituire prin fuziune

O SCE se poate constitui prin fuziune realizată:

fie în conformitate cu procedura de fuziune prin absorbție;

fie în conformitate cu procedura de fuziune prin constituirea unei noi persoane juridice.

În cazul fuziunii prin absorbție, cooperativa absorbantă ia forma de SCE odată cu fuziunea. În cazul fuziunii prin constituirea unei noi persoane juridice, aceasta din urmă ia forma unei SCE.

Articolul 20

Legislația aplicabilă în caz de fuziune

Pentru chestiunile care nu intră sub incidența prezentei secțiuni, îsau pentru partea din acestea care un intră sub incdența prezentei secțiuni, fiecare cooperativă care participă la constituirea unei SCE prin fuziune face obiectul dispozițiilor aplicabile fuziunii cooperativelor din legislația statului membru de care este guvernată și, în absența acestora, al dispozițiilor aplicabile fuziunilor interne ale societăților pe acțiuni din legislația statului respectiv.

Articolul 21

Motive de opoziție la o fuziune

Legislația unui stat membru poate prevedea că o societate cooperativă care este guvernată de legislația acelui stat membru nu poate participa la constituirea unei SCE prin fuziune, în cazul în care o autoritate competentă din statul membru respectiv se opune la aceasta înainte de eliberarea certificatului prevăzut la articolul 29 alineatul (2).

Această opoziție poate să aibă loc numai din motive de interes public. Recursul este posibil în fața unei autorități judiciare.

Articolul 22

Condițiile fuziunii

(1)   Organul de conducere sau administrativ al cooperativelor care fuzionează întocmește un proiect de fuziune. Acest proiect conține:

(a)

firma și sediul cooperativelor care fuzionează, precum și cele prevăzute pentru SCE;

(b)

raportul de schimb al părților sociale din capitalul subscris și cuantumul sumei compensate în bani. În cazul în care nu există părți sociale, repartizarea exactă a activelor și valoarea corespunzătoare în părți sociale;

(c)

modalitățile de remitere a părților sociale ale SCE;

(d)

data de la care acțiunile SCE dau dreptul de participare la rezultate, precum și orice modalitate specială legată de acest drept;

(e)

data de la care operațiunile cooperativelor care fuzionează se consideră din punct de vedere contabil ca îndeplinite în contul SCE;

(f)

modalitățile sau avantajele speciale privind obligațiunile sau alte titluri decât acțiunile, care, în temeiul articolului 66, nu conferă calitatea de membru;

(g)

drepturile asigurate de SCE pentru acționarii care au drepturi speciale și deținătorii de titluri, altele decât acțiunile, sau măsurile preconizate în privința acestora;

(h)

formele de protecție a drepturilor creditorilor din cooperativele care fuzionează;

(i)

toate avantajele speciale atribuite experților care examinează proiectul de fuziune, precum și membrilor organelor administrativ, de conducere, de supraveghere și de control ale cooperativelor care fuzionează;

(j)

statutul SCE;

(k)

informații privind procedurile în conformitate cu care se stabilesc modalitățile de implicare a lucrătorilor, în conformitate cu Directiva 2003/72/CE.

(2)   Cooperativele care fuzionează pot adăuga și alte elemente la proiectul de fuziune.

(3)   Legislația aplicabilă societăților pe acțiuni în ceea ce privește proiectele de fuziune se aplică prin analogie fuziunilor transfrontaliere ale cooperativelor în vederea creării unei SCE.

Articolul 23

Explicarea și justificarea proiectului de fuziune

Organele administrative sau de conducere ale fiecăreia dintre cooperativele care fuzionează întocmesc un raport scris detaliat, care să explice și să justifice din punct de vedere juridic și economic proiectul de fuziune și, în special, raportul de schimb al părților sociale. Raportul indică, de asemenea, orice dificultate specială în calea evaluării.

Articolul 24

Publicitatea

(1)   Legislația aplicabilă societăților pe acțiuni în ceea ce privește cerințele în materie de publicitate a proiectelor de fuziune se aplică prin analogie fiecăreia dintre cooperativele care fuzionează, sub rezerva cerințelor suplimentare impuse de statul membru sub incidența căruia intră cooperativa în cauză.

(2)   Publicarea proiectului în buletinul național include, cu toate acestea, pentru fiecare dintre cooperativele care fuzionează, următoarele indicații:

(a)

forma, firma și sediul social al cooperativei care fuzionează;

(b)

adresa locului sau a registrului la care au fost depuse statutul și toate celelalte acte și informații pentru fiecare dintre cooperativele care fuzionează, precum și numărul de înscriere din respectivul registru;

(c)

o indicare a modalităților de exercitare a drepturilor creditorilor cooperativei în cauză, în conformitate cu articolul 28, precum și adresa de unde se pot obține, gratuit, informații exhaustive privind aceste modalități;

(d)

o indicare a modalităților de exercitare a drepturilor membrilor cooperativei în cauză, stabilite în conformitate cu articolul 28, precum și adresa de unde se pot obține, gratuit, informații exhaustive privind aceste modalități;

(e)

firma și sediul preconizate pentru SCE;

(f)

condițiile care determină data la care fuziunea intră în vigoare în conformitate cu articolul 31.

Articolul 25

Cerințe în materie de informații

(1)   Orice membru are dreptul, cel puțin cu o lună înainte de data la care adunarea generală se reunește pentru a se pronunța în privința fuziunii, să consulte la sediul social următoarele documente:

(a)

proiectul de fuziune prevăzut la articolul 22;

(b)

conturile anuale și rapoartele de gestiune din ultimele trei exerciții financiare ale cooperativelor care fuzionează;

(c)

o situație contabilă, redactată în conformitate cu dispozițiile aplicabile fuziunilor interne ale societăților pe acțiuni, în măsura în care situația contabilă respectivă este impusă de dispozițiile menționate anterior;

(d)

raportul experților privind valoarea părților sociale care trebuie distribuite în schimbul activelor cooperativelor care au fuzionat sau raportul schimbului de părți sociale, prevăzut la articolul 26;

(e)

raportul organelor administrative sau de conducere ale cooperativei, prevăzut la articolul 23.

(2)   O copie integrală sau, dacă dorește, parțială a documentelor prevăzute la alineatul (1) poate fi obținută de orice membru, la cerere și gratuit.

Articolul 26

Raportul experților independenți

(1)   Pentru fiecare dintre cooperativele care fuzionează, unul sau mai mulți experți independenți, desemnat (desemnați) de cooperativele în cauză în conformitate cu articolul 4 alineatul (6), examinează proiectul de fuziune și întocmește (întocmesc) un raport scris destinat membrilor.

(2)   Se poate întocmi un raport unic pentru toate cooperativele care fuzionează, în cazul în care legislațiile statelor membre de care sunt guvernate cooperativele respective permit acest lucru.

(3)   Legislația aplicabilă fuziunilor societăților pe acțiuni în ceea ce privește drepturile și obligațiile experților este aplicabilă, prin analogie, fuziunilor de cooperative.

Articolul 27

Aprobarea proiectului de fuziune

(1)   Adunarea generală a fiecăreia dintre cooperativele care fuzionează aprobă proiectul de fuziune.

(2)   Implicarea lucrătorilor în SCE se decide în conformitate cu Directiva 2003/72/CE. Adunarea generală a fiecăreia dintre societățile care fuzionează poate condiționa dreptul la înmatriculare a SCE de ratificarea în mod expres a modalităților astfel decise.

Articolul 28

Legislația aplicabilă în caz de constituire prin fuziune

(1)   Legislația statului membru de care este guvernată fiecare dintre cooperativele care fuzionează se aplică la fel ca în cazul fuziunii societăților pe acțiuni, ținându-se seama de caracterul transfrontalier al fuziunii, în ceea ce privește protejarea intereselor:

creditorilor cooperativelor care fuzionează;

titularilor de obligațiuni ale cooperativelor care fuzionează.

(2)   Un stat membru poate să adopte, în ceea ce privește cooperativele care participă la fuziune și care sunt guvernate de legislația sa internă, dispoziții destinate asigurării unei protecții adecvate membrilor care s-au pronunțat împotriva fuziunii.

Articolul 29

Controlul procedurii de fuziune

(1)   Controlul legalității fuziunii se efectuează, în ceea ce privește partea procedurii legată de fiecare cooperativă care fuzionează, în conformitate cu legislația aplicabilă în statul sub incidența căruia intră în cazul fuziunii cooperativelor și, în absența acesteia, dispozițiilor aplicabile fuziunilor interne ale societăților pe acțiuni în termenii legislației statului respectiv.

(2)   În fiecare stat membru în cauză, instanța judecătorească, notarul sau o altă autoritate competentă eliberează un certificat care atestă întocmirea actelor și a formalităților prealabile fuziunii.

(3)   În cazul în care legislația unui stat membru de care este guvernată o cooperativă care fuzionează prevede o procedură care să permită analiza și modificarea raportului de schimb al acțiunilor sau o procedură de indemnizare a membrilor minoritari, fără a se împiedica înmatricularea fuziunii, aceste proceduri se aplică numai în cazul în care celelalte cooperative care fuzionează și care sunt situate într-un stat membru care nu prevede acest tip de proceduri, acceptă explicit, la aprobarea proiectului de fuziune în conformitate cu articolul 27 alineatul (1), posibilitatea oferită membrilor cooperativei care fuzionează de a recurge la procedurile menționate anterior. În acest caz, o instanță judecătorească, un notar sau o altă autoritate competentă eliberează certificatul prevăzut la alineatul (2), chiar dacă a fost inițiată o procedură de acest tip. Certificatul trebuie, cu toate acestea, să menționeze că procedura este în curs. Decizia luată la încheierea procedurii obligă cooperativa absorbantă și toți membrii săi.

Articolul 30

Controlul legalității unei fuziuni

(1)   Controlul legalității unei fuziuni se efectuează, în ceea ce privește procedura referitoare la realizarea fuziunii și constituirea SCE, de către instanța judecătorească, notarul sau o altă autoritate a statului membru pe al cărui teritoriu se va afla sediul social al SCE, care este competentă pentru controlul acestui aspect al legalității fuziunii cooperativelor și, în absența acestuia, al fuziunii societăților pe acțiuni.

(2)   În acest scop, fiecare cooperativă care fuzionează remite acestei autorități certificatul prevăzut la articolul 29 alineatul (2), în termen de șase luni de la eliberarea sa, precum și o copie a proiectului de fuziune aprobat de cooperativă.

(3)   Autoritatea prevăzută la alineatul (1) controlează în special dacă proiectul de fuziune a fost aprobat în aceiași termeni de cooperativele care fuzionează și dacă au fost stabilite modalitățile de implicare a lucrătorilor în conformitate cu dispozițiile Directivei 2003/72/CE.

(4)   Autoritatea menționată anterior controlează, de asemenea, îndeplinirea condițiilor stabilite de legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE, în ceea ce privește constituirea acesteia din urmă.

Articolul 31

Înmatricularea fuziunii

(1)   Fuziunea și constituirea simultană a SCE intră în vigoare la data la care SCE este înmatriculată, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1).

(2)   SCE poate fi înmatriculată numai după îndeplinirea tuturor formalităților prevăzute la articolele 29 și 30.

Articolul 32

Publicitate

Pentru fiecare dintre cooperativele care fuzionează, realizarea fuziunii face obiectul unei publicități efectuate în conformitate cu modalitățile prevăzute de legislația statului membru în cauză în conformitate cu legislația care reglementează fuziunea societăților pe acțiuni.

Articolul 33

Efectele unei fuziuni

(1)   Fuziunea realizată astfel cum se prevede la articolul 19 primul paragraf prima liniuță, are de drept și simultan următoarele efecte:

(a)

transmiterea universală către persoana juridică absorbantă a întregului patrimoniu activ și pasiv al fiecărei cooperative absorbite;

(b)

membrii fiecărei cooperative absorbite devin membri ai persoanei juridice absorbante;

(c)

cooperativele absorbite încetează să existe;

(d)

persoana juridică absorbantă ia forma unei SCE.

(2)   Fuziunea realizată astfel cum se prevede la articolul 19 primul paragraf a doua liniuță are de drept și simultan următoarele efecte:

(a)

transmiterea universală către SCE a întregului patrimoniu activ și pasiv al cooperativelor care fuzionează;

(b)

membrii cooperativelor care fuzionează devin membri ai SCE;

(c)

cooperativele care fuzionează încetează să existe.

(3)   În cazul în care, la producerea fuziunii cooperativelor, legislația unui stat membru impune formalități speciale pentru opozabilitatea față de terți a transferului anumitor bunuri, drepturi și obligații ale cooperativelor care fuzionează, aceste formalități se aplică și se îndeplinesc fie de către cooperativele care fuzionează, fie de către SCE, de la data înmatriculării.

(4)   Drepturile și obligațiile cooperativelor participante în materie de condiții de încadrare în muncă, atât individuale, cât și colective, care rezultă din legislație, din practică și din contractele de muncă individuale sau din raporturile de muncă la nivel național și care există la data înmatriculării se transferă asupra SCE prin înmatricularea acesteia.

Primul paragraf nu se aplică dreptului de a participa la adunările generale sau la adunările pe secțiuni sau pe filiale, pe care articolul 59 alineatul (4) îl conferă reprezentanților lucrătorilor.

(5)   După ce fuziunea a fost înmatriculată, SCE informează fără întârziere membrii cooperativei absorbite cu privire la înscrierea lor în fișierul membrilor, precum și cu privire la numărul părților lor sociale.

Articolul 34

Legalitatea fuziunii

(1)   Nulitatea unei fuziuni, în sensul articolului 2 alineatul (1) a patra liniuță, nu se mai poate pronunța după înmatricularea SCE.

(2)   Absența controlului legalității fuziunii în conformitate cu articolele 29 și 30 constituie una dintre cauzele de dizolvare a SCE, în conformitate cu articolul 74.

Secțiunea 3

Transformarea unei cooperative existente într-o SCE

Articolul 35

Proceduri de constituire prin transformare

(1)   Fără a aduce atingere articolului 11, transformarea unei cooperative în SCE nu atrage după sine nici dizolvarea cooperativei, nici crearea unei persoane juridice noi.

(2)   Cu ocazia transformării, sediul social nu poate fi transferat dintr-un stat membru în altul, în conformitate cu articolul 7.

(3)   Organul administrativ sau de conducere al cooperativei în cauză elaborează un proiect de transformare și un raport care explică și justifică aspectele juridice și economice ale transformării, precum și consecințele asupra locurilor de muncă, și precizează consecințele asupra membrilor și lucrătorilor ale adoptării formei juridice de SCE.

(4)   Proiectul de transformare face obiectul unei publicități efectuate în conformitate cu modalitățile prevăzute de legislația fiecărui stat membru, cel puțin cu o lună înaintea datei la care adunarea generală se reunește pentru a se pronunța asupra transformării.

(5)   Înaintea adunării generale prevăzute la alineatul (6), unul sau mai mulți experți independenți desemnați sau autorizați, în conformitate cu dispozițiile interne, de către o autoritate judiciară sau administrativă a statului membru sub incidența căruia intră cooperativa care se transformă în SCE, atestă, mutatis mutandis, că dispozițiile articolului 22 alineatul (1) litera (b) sunt respectate.

(6)   Adunarea generală a cooperativei în cauză aprobă proiectul de transformare și statutul SCE.

(7)   Statele membre pot condiționa o transformare de votul favorabil al unei majorități calificate sau al unanimității în cadrul organului de control al cooperativei care urmează să fie transformată și în cadrul căruia este prevăzută participarea lucrătorilor.

(8)   Drepturile și obligațiile cooperativei care se transformă în materie de condiții de încadrare în muncă, atât individuale, cât și colective, care rezultă din legislație, din practică și din contractele de muncă individuale sau din raporturile de muncă la nivel național și care există la data înmatriculării se transferă asupra SCE prin înmatricularea acesteia.

CAPITOLUL III

STRUCTURA SCE

Articolul 36

Structura organelor

În condițiile prevăzute de prezentul regulament, o SCE conține:

(a)

adunare generală;

(b)

fie un organ de supraveghere și un organ de conducere (sistem dualist), fie un organ administrativ (sistem monist) conform opțiunii menționate în statut.

Secțiunea 1

Sistemul dualist

Articolul 37

Funcțiunile organului de conducere și desemnarea membrilor

(1)   Organul de conducere este responsabil de gestiunea SCE și o reprezintă pe aceasta față de terți și în justiție. Un stat membru poate prevedea ca un director general să fie responsabil de gestiunea curentă în condiții identice cu cele pentru cooperativele care au sediul social pe teritoriul său.

(2)   Membrul sau membrii în organul de conducere sunt numiți și revocați de organul de supraveghere.

Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea sau oferi statutelor posibilitatea de a prevedea ca membrul sau membrii în organul de conducere să fie numiți de adunarea generală în condiții identice cu cele pentru cooperativele al căror sediu social se află pe teritoriul său.

(3)   Nimeni nu poate să exercite simultan funcția de membru în organul de conducere și cea de membru în organul de supraveghere a SCE. Cu toate acestea, organul de supraveghere poate, în cazul existenței unui loc vacant, să desemneze pe unul dintre membrii săi pentru a exercita funcțiile de membru al organului de conducere. În decursul acestei perioade, funcțiile persoanei în cauză în calitate de membru în organul de supraveghere se suspendă. Un stat membru poate prevedea ca această perioadă să fie limitată în timp.

(4)   Numărul de membri în organul de conducere sau normele de determinare se stabilesc în statutul SCE. Un stat membru poate, cu toate acestea, să stabilească un număr minim și/sau maxim de membri.

(5)   În absența unor dispoziții privind un sistem dualist în ceea ce privește cooperativele cu sediul social situat pe teritoriul său, un stat membru poate să adopte măsurile adecvate în privința SCE.

Articolul 38

Președinția și convocarea reuniunilor organelor de conducere

(1)   Organul de conducere își alege un președinte din rândul membrilor săi, în conformitate cu dispozițiile din statut.

(2)   Președintele convoacă o reuniune a organului de conducere în condițiile prevăzute de statut, din oficiu sau la cererea unui membru. O astfel de cerere indică motivele convocării. În cazul în care președintele nu a răspuns cererii în termen de cincisprezece zile, reuniunea organului de conducere poate fi convocată de membrul sau membrii care au făcut cererea.

Articolul 39

Funcțiile și desemnarea organului de supraveghere

(1)   Organul de supraveghere controlează gestiunea asigurată de organul de conducere. Organul de supraveghere nu poate exercita de unul singur gestiunea SCE. Organul de supraveghere nu poate reprezenta SCE față de terți. Organul de supraveghere reprezintă SCE față de organul de conducere sau față de membrii care îl compun, în caz de litigiu sau la încheierea de contracte.

(2)   Membrii organului de supraveghere sunt numiți și revocați de adunarea generală. Cu toate acestea, membrii primului organ de supraveghere pot fi desemnați prin statut. Prezenta dispoziție nu aduce atingere, după caz, modalităților de participare a lucrătorilor stabilite în conformitate cu Directiva 2003/72/CE.

(3)   Organul de supraveghere poate include în rândul membrilor săi membri neutilizatori, dar numai pentru un sfert dintre posturile disponibile.

(4)   Statutul stabilește numărul de membri în organul de supraveghere sau normele de determinare a acestuia. Un stat membru poate, cu toate acestea, să stabilească numărul de membri ai organului de supraveghere sau compoziția sa pentru SCE al căror sediu social se află pe teritoriul său sau un număr minim și/sau maxim de membri.

Articolul 40

Dreptul la informare

(1)   Organul de conducere informează organul de supraveghere, cel puțin o dată la trei luni, cu privire la mersul activităților SCE și cu privire la evoluția sa previzibilă, având în vedere informațiile privind întreprinderile controlate de SCE care pot avea un impact semnificativ asupra mersului activităților acesteia din urmă.

(2)   În afara informărilor periodice prevăzute la alineatul (1), organul de conducere comunică fără întârziere organului de supraveghere orice informație privind evenimente care pot avea repercusiuni importante asupra SCE.

(3)   Organul de supraveghere poate solicita organului de conducere să-i comunice informațiile de orice natură necesare pentru controlul pe care îl exercită în conformitate cu articolul 39 alineatul (1). Un stat membru poate prevedea că fiecare membru al organului de supraveghere poate beneficia, de asemenea, de această opțiune.

(4)   Organul de supraveghere poate efectua sau poate solicita efectuarea tuturor verificărilor necesare pentru realizarea misiunii sale.

(5)   Fiecare dintre membrii organului de supraveghere poate lua cunoștință de toate informațiile transmise acestuia din urmă.

Articolul 41

Președinția și convocarea reuniunilor organului de supraveghere

(1)   Organul de supraveghere își alege un președinte din rândul membrilor săi. În cazul în care jumătate dintre membri au fost desemnați de către lucrători, numai un membru desemnat de adunarea generală poate fi ales președinte.

(2)   Președintele convoacă o reuniune a organului de supraveghere în condițiile prevăzute de statut, din oficiu sau la cererea a cel puțin o treime dintre membrii săi sau la cererea organului de conducere. Cererea indică motivele convocării. În cazul în care președintele nu a răspuns cererii în termen de cincisprezece zile, organul de supraveghere poate fi convocat de cei care au făcut cererea.

Secțiunea 2

Sistemul monist

Articolul 42

Funcțiile și desemnarea organului administrativ

(1)   Organul administrativ asigură gestiunea SCE și o reprezintă pe aceasta față de terți și în justiție. Un stat membru poate prevedea ca un director general să fie responsabil de gestiunea curentă în condiții identice cu cele pentru cooperativele al căror sediu social se află pe teritoriul său.

(2)   Numărul de membri în organul administrativ sau normele de determinare a acestuia se stabilesc în statutul SCE. Un stat membru poate, cu toate acestea, să stabilească numărul minim și, după caz, numărul maxim de membri. Organul administrativ poate accepta în rândul membrilor săi membri neutilizatori, dar numai pentru un sfert dintre posturile disponibile.

Cu toate acestea, acest organ trebuie să fie compus din cel puțin trei membri, atunci când participarea lucrătorilor în cadrul SCE este organizată în conformitate cu Directiva 2003/72/CE.

(3)   Membrii organului administrativ, precum și, atunci când statutul prevede acest lucru, supleanții lor, sunt numiți de adunarea generală. Cu toate acestea, membrii primului organ administrativ pot fi desemnați prin statut. Prezenta dispoziție nu aduce atingere, după caz, modalităților de participare a lucrătorilor stabilite în conformitate cu Directiva 2003/72/CE.

(4)   În absența unor dispoziții privind un sistem monist în ceea ce privește cooperativele cu sediul social situat pe teritoriul său, un stat membru poate să adopte măsurile adecvate în privința SCE.

Articolul 43

Periodicitatea reuniunilor și dreptul la informare

(1)   Organul administrativ se reunește cel puțin o dată la trei luni, cu o periodicitate stabilită în statut, pentru a delibera cu privire la mersul activităților SCE și evoluția lor previzibilă, având în vedere, după caz, informațiile privind întreprinderile controlate de SCE care pot avea un impact semnificativ asupra mersului activităților acesteia din urmă.

(2)   Fiecare dintre membrii organului administrativ poate lua cunoștință de toate rapoartele, documentele și informațiile transmise acestuia.

Articolul 44

Președinția și convocarea reuniunilor organului administrativ

(1)   Organul administrativ își alege un președinte din rândul membrilor săi. În cazul în care jumătate dintre membri au fost desemnați de către lucrători, numai un membru desemnat de adunarea generală poate fi ales președinte.

(2)   Președintele convoacă organul administrativ în condițiile prevăzute de statut, din oficiu sau la cererea a cel puțin o treime dintre membrii săi. Cererea trebuie să indice motivele convocării. În cazul în care președintele nu a răspuns cererii în termen de cincisprezece zile, organul de supraveghere poate fi convocat de cei care au făcut cererea.

Secțiunea 3

Norme comune sistemului dualist și celui monist

Articolul 45

Durata mandatului

(1)   Membrii organelor SCE sunt numiți pe o perioadă stabilită în statut, care nu poate să depășească șase ani.

(2)   Cu excepția restricțiilor prevăzute de statut, membrii pot fi numiți pentru încă unul sau mai multe mandate pentru perioada stabilită în aplicarea alineatului (1).

Articolul 46

Condițiile eligibilității

(1)   Statutul SCE poate prevedea că o societate, în sensul articolului 48 din tratat, poate fi membră a unuia dintre organele sale, cu excepția cazului în care nu se prevede altfel în legea privind cooperativele din statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE.

Această societate desemnează o persoană fizică ca reprezentant pentru exercitarea competențelor în organul în cauză. Reprezentantul face obiectul acelorași condiții și obligații ca și cum ar fi personal membru al organului respectiv.

(2)   Nu pot fi membri ai unui anumit organ al SCE și nici reprezentanți ai unui membru în sensul alineatului (1) persoanele care:

nu pot face parte, în conformitate cu legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE, din organul corespunzător al unei cooperative care este guvernată de legislația statului respectiv sau

nu pot face parte din organul corespunzător al unei cooperative care este guvernată de legislația unui stat membru, din cauza unei decizii judiciare sau administrative adoptate în acest sens într-un stat membru.

(3)   Statutul SCE poate stabili, în conformitate cu dispozițiile legislației statului membru privind cooperativele, condiții speciale de eligibilitate pentru membrii care reprezintă organul administrativ.

Articolul 47

Competențe de reprezentare și responsabilitatea SCE

(1)   Atunci când exercitarea competențelor de reprezentare ale SCE față de terți, în conformitate cu articolul 37 alineatul (1) și articolul 42 alineatul (1), este încredințată mai multor membri, acești membri exercită împuternicirea respectivă cu titlu colectiv, cu excepția cazului în care legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE nu permite statutului să dispună altfel, caz în care această clauză poate fi opozabilă terților atunci când face obiectul unei publicități în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) și articolul 12.

(2)   SCE se angajează față de terți prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte nu intră sub incidența obiectului social al acestei societăți, cu condiția ca actele respective să nu depășească competențele pe care legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE le atribuie sau permite să le fie atribuite acestor organe.

Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă că SCE nu este angajată în cazul în care aceste acte depășesc limitele obiectului social al SCE, în cazul în care aceasta din urmă dovedește că terții știau că actul depășea obiectul respectiv sau nu puteau să nu cunoască acest fapt, având în vedere împrejurările, simpla publicare a statutului nefiind considerată suficientă pentru a constitui această dovadă.

(3)   Limitările puterilor organelor SCE care rezultă din statut sau dintr-o decizie a organelor competente nu sunt niciodată opozabile terților, chiar dacă sunt publicate.

(4)   Un stat membru poate prevedea că competența de reprezentare a SCE poate fi atribuită de statut unei singure persoane sau mai multor persoane care acționează în mod concertat. Legislația poate prevedea opozabilitatea acestei dispoziții din statut față de terți, cu condiția ca aceasta să se refere la competența generală de reprezentare. Opozabilitatea unei astfel de dispoziții față de terți sau lipsa sa este reglementată de articolul 12.

Articolul 48

Operațiuni supuse autorizării

(1)   Statutul SCE enumeră categoriile de operațiuni care necesită:

în sistemul dualist, o autorizare acordată organului de conducere de către organul de supraveghere sau de adunarea generală;

în sistemul monist, o decizie expresă adoptată de organul administrativ sau o autorizație acordată de adunarea generală.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere articolului 47.

(3)   Cu toate acestea, un stat membru poate să determine categoriile de operațiuni, precum și organul care acordă autorizarea, care trebuie, cel puțin, să fie menționate în statutele societăților cooperative europene înmatriculate pe teritoriul său și/sau să prevadă că, în sistemul dualist, organul de supraveghere poate să determine singur categoriile de operațiuni care trebuie supuse autorizării.

Articolul 49

Confidențialitate

Membrii organelor SCE sunt obligați să nu divulge, nici după încetarea funcțiilor lor, informațiile pe care le dețin despre SCE și a căror divulgare ar putea aduce atingere intereselor cooperativei sau ale membrilor acesteia, cu excepția cazurilor în care o astfel de divulgare este impusă sau admisă de dispozițiile legislației interne aplicabile cooperativelor sau societăților sau în interes public.

Articolul 50

Deliberarea organelor

(1)   Cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în prezentul regulament sau în statut, normele interne privind cvorumul și luarea de decizii a organelor SCE sunt următoarele:

(a)

cvorum: cel puțin jumătate dintre membrii cu drept de vot trebuie să fie prezenți sau reprezentați;

(b)

luarea de decizii: se face cu majoritatea membrilor cu drept de vot prezenți sau reprezentați.

Membrii absenți pot participa la luarea de decizii prin autorizarea unui alt membru al organului respectiv sau membrilor supleanți care au fost numiți în același timp pentru a-i reprezenta.

(2)   În absența unei dispoziții statutare în acest sens, votul președintelui fiecărui organ este decisiv în cazul voturilor egale. Cu toate acestea, nici o dispoziție statutară contrară nu este posibilă atunci când jumătate din organul de supraveghere este compusă din reprezentanți ai lucrătorilor.

(3)   Atunci când participarea lucrătorilor se organizează în conformitate cu Directiva 2003/72/CE, un stat membru poate prevedea că luarea de decizii și cvorumul organului de supraveghere sunt, prin derogare de la alineatele (1) și (2), supuse normelor aplicabile, în aceleași condiții, cooperativelor care sunt guvernate de legislația statului membru în cauză.

Articolul 51

Răspundere civilă

Membrii organului de conducere, de supraveghere sau administrativ răspund, în conformitate cu dispozițiile statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE aplicabile cooperativelor, pentru prejudiciul suferit de SCE ca urmare a încălcării de către aceștia a obligațiilor legale, statutare sau a altor obligații inerente funcțiilor lor.

Secțiunea 4

Adunarea generală

Articolul 52

Competență

Adunarea generală decide în chestiunile pentru care i se conferă o competență specială de către:

(a)

prezentul regulament sau

(b)

legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE, adoptată în temeiul Directivei 2003/72/CE.

De asemenea, adunarea generală decide în chestiunile pentru care se conferă competență adunării generale a unei societăți cooperative care este guvernată de legislația unui stat în care SCE își are sediul, fie de legislația statului respectiv, fie de statut, în conformitate cu aceeași legislație.

Articolul 53

Desfășurarea adunării generale

Fără a aduce atingere normelor prevăzute de prezenta secțiune, organizarea și desfășurarea adunării generale, precum și procedurile de vot sunt reglementate de legislația aplicabilă cooperativelor din statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE.

Articolul 54

Convocarea adunării generale

(1)   Adunarea generală are loc cel puțin o dată într-un an calendaristic, în cele șase luni de după încheierea exercițiului financiar, cu excepția cazului în care legislația aplicabilă cooperativelor care exercită activități similare cu ale SCE din statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al acesteia din urmă prevede o frecvență mai mare. Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea că prima adunare generală poate să aibă loc în următoarele optsprezece luni de la constituirea SCE.

(2)   Adunarea generală poate fi convocată în orice moment de către organul de conducere, organul administrativ, organul de supraveghere sau orice alt organ sau autoritate competentă în conformitate cu legislația aplicabilă cooperativelor din statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE. La cererea organului de supraveghere, organul de conducere este obligat să convoace adunarea.

(3)   În cazul adunării reunite după închiderea exercițiului financiar, ordinea de zi conține cel puțin aprobarea conturilor anuale și repartizarea profitului.

(4)   Adunarea generală poate, în timpul unei reuniuni, să decidă convocarea unei noi reuniuni și să stabilească data și ordinea de zi.

Articolul 55

Convocarea de către minoritatea membrilor

Membrii SCE care reprezintă împreună mai mult de 5 000 de persoane sau care dețin cel puțin 10 % din numărul total de voturi pot solicita SCE convocarea unei adunări generale și pot stabili ordinea de zi a acesteia. Cu toate acestea, statutul poate stabili praguri mai mici.

Articolul 56

Forma și termenul de convocare

(1)   Convocarea se face prin orice mijloc de comunicare scrisă, adresată oricărei persoane îndreptățite să participe la adunarea generală a SCE în conformitate cu articolul 58 alineatele (1) și (2) și în conformitate cu dispozițiile din statut. Convocarea se poate face prin inserarea unei notițe în publicația oficială internă a SCE.

(2)   Convocarea conține cel puțin următoarele mențiuni:

firma și sediul SCE;

locul, data și ora reuniunii;

după caz, natura adunării generale;

ordinea de zi, cu indicarea subiectelor care trebuie tratate, precum și a propunerilor de decizii.

(3)   Termenul între data trimiterii convocării prevăzute la alineatul (1) și data primei reuniuni a adunării generale trebuie să fie de cel puțin treizeci de zile. Cu toate acestea, termenul poate fi redus la cincisprezece zile, în caz de urgență. Atunci când dispozițiile articolului 61 alineatul (4) privind normele de cvorum se aplică, termenul între prima și a doua reuniune convocate pentru a examina aceeași ordine de zi se poate reduce în conformitate cu legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE.

Articolul 57

Înscrierea unor puncte noi pe ordinea de zi

Membrii SCE care reprezintă împreună mai mult de 5 000 de persoane sau care dețin cel puțin 10 % din numărul total de voturi pot solicita înscrierea unuia sau mai multor puncte noi pe ordinea de zi a oricărei adunări generale. Cu toate acestea, statutul poate stabili praguri mai mici.

Articolul 58

Participare și reprezentare

(1)   Toți membrii sunt îndreptățiți să participe la adunarea generală cu drept de a lua cuvântul și de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi.

(2)   Membrii organelor SCE și titularii de titluri, altele decât acțiunile și obligațiunile în sensul articolului 64, precum și, dacă statutul o permite, orice altă persoană abilitată de legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE, pot asista la adunarea generală fără drept de vot.

(3)   Persoanele care au drept de vot pot fi reprezentate la adunare de un mandatar în conformitate cu modalitățile prevăzute de statut.

Statutul stabilește numărul maxim de împuterniciri de reprezentare pe care le poate primi un mandatar.

(4)   Statutul poate admite votul prin corespondență sau votul electronic și stabilește modalitățile de desfășurare a acestora.

Articolul 59

Dreptul de vot

(1)   Fiecare membru al SCE dispune de un vot, indiferent de numărul de părți sociale pe care le deține.

(2)   Atunci când legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE permite acest lucru, statutul poate prevedea ca un membru să dispună de un număr de voturi determinat de participarea sa la activitățile cooperativei, în afară de participarea sub formă de contribuție la capital. Voturile astfel atribuite nu pot depăși numărul de cinci pe membru sau 30 % din totalul drepturilor de vot, reținându-se valoarea cea mai scăzută.

Atunci când legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE permite acest lucru, statutul SCE care participă la activități din domeniul financiar sau de asigurări poate prevedea că numărul de voturi este determinat de participarea membrului la activitățile cooperativei, inclusiv sub formă de participare la capitalul SCE. Voturile astfel atribuite nu pot depăși numărul de cinci pe membru sau 20 % din totalul drepturilor de vot, reținându-se valoarea cea mai scăzută.

Atunci când legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE permite acest lucru, statutul SCE ai cărei membri sunt în mod majoritar cooperative poate să prevedă că numărul de voturi este determinat de participarea membrilor la activitățile cooperativei, inclusiv sub formă de participare la capitalul SCE și/sau de numărul de membri din fiecare entitate constitutivă.

(3)   În ceea ce privește drepturile de vot pe care statutul le poate atribui membrilor (investitori) neutilizatori, SCE este reglementată de legislația statului membru pe al cărui teritoriu SCE își are sediul. Cu toate acestea, nu se pot atribui neutilizatorilor (investitorilor) mai mult de 25 % din totalul drepturilor de vot.

(4)   În cazul în care, la momentul intrării în vigoare a prezentului regulament, legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE permite acest lucru, statutul SCE menționate anterior poate prevedea participarea reprezentanților lucrătorilor la adunările generale sau la adunările pe secțiune sau pe filială, cu condiția ca, împreună, reprezentanții lucrătorilor să nu controleze mai mult de 15 % din totalul drepturilor de vot. Acest drept de participare încetează să mai fie aplicabil din momentul în care sediul SCE se transferă într-un stat membru a cărui legislație nu prevede participarea lucrătorilor.

Articolul 60

Dreptul la informare

(1)   Orice membru care formulează o cerere în cadrul adunării generale are dreptul de a obține, din partea organului de conducere sau a organului administrativ, informații despre activitățile SCE care au legătură cu subiectele în privința cărora adunarea generală poate lua o decizie în conformitate cu articolul 61 alineatul (1). În măsura posibilului, informațiile se furnizează în timpul adunării generale în cauză.

(2)   Organul de conducere sau organul administrativ poate refuza comunicarea unei informații numai în cazul în care:

aceasta poate aduce în mod grav atingere SCE;

aceasta este incompatibilă cu o obligație legală de confidențialitate.

(3)   În cazul în care informațiile sunt refuzate unui membru, acesta poate cere înscrierea în procesul-verbal al adunării generale a întrebării sale și a motivării refuzului.

(4)   În cele zece zile care preced adunarea generală chemată să se pronunțe în privința încheierii exercițiului financiar, membrii pot lua cunoștință de bilanț, de contul de profit și pierderi, de raportul de gestiune, de concluziile controlului conturilor efectuat de persoana însărcinată în acest sens, precum și, în cazul în care este vorba despre o societate-mamă în înțelsul Directivei 83/349/CEE, de conturile consolidate.

Articolul 61

Luarea deciziei

(1)   Adunarea generală poate adopta rezoluții privind punctele înscrise pe ordinea sa de zi. Adunarea generală poate, de asemenea, să delibereze și să ia decizii privind punctele înscrise pe ordinea de zi de o minoritate de membri, în conformitate cu articolul 57.

(2)   Adunarea generală hotărăște cu majoritatea voturilor valabil exprimate de membrii prezenți sau reprezentați.

(3)   Statutul prevede cerințele cu privire la cvorum și la majoritatea aplicabilă adunărilor generale.

Atunci când statutul prevede că SCE poate admite membri investitori (neutilizatori) sau atribui drepturile de vot în funcție de contribuția la capitalul acelor SCE care participă la activități din domeniul financiar sau al asigurărilor, statutul poate, de asemenea, să prevadă cerințe cu privire la cvorumul care trebuie întrunit de către membri, alții decât membrii investitori (neutilizatori) sau membrii care dețin drepturi de vot în funcție de contribuția la capitalul acelor SCE care participă la activități din domeniul financiar sau al asigurărilor. Statele membre sunt libere să stabilească un nivel minim al unor asemenea cerințe speciale privind cvorumul pentru acele SCE care și-au stabilit sediul social pe teritoriul lor.

(4)   Adunarea generală chemată să se pronunțe cu privire la o decizie care atrage după sine modificarea statutului deliberează valabil la prima convocare numai în cazul în care membrii prezenți sau reprezentați reprezintă cel puțin jumătate din numărul total al celor înscriși la data convocării; la a doua convocare privind aceeași ordine de zi, nu se impune nici o condiție de cvorum.

În cazurile prevăzute la primul paragraf, adunarea generală hotărăște cu majoritate de două treimi din voturile valabil exprimate, cu excepția cazurilor în care legislația aplicabilă cooperativelor în statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE impune o majoritate mai mare.

Articolul 62

Procesul-verbal

(1)   Se întocmește un proces-verbal al fiecărei reuniuni a adunării generale. Procesul-verbal conține cel puțin următoarele informații:

locul și data reuniunii;

obiectul deciziilor;

rezultatul voturilor.

(2)   La procesul-verbal se anexează foaia de prezență, documentele privind convocarea adunării generale, precum și rapoartele prezentate membrilor privind punctele de pe ordinea de zi.

(3)   Procesul-verbal, precum și documentele anexate, se păstrează timp de cel puțin cinci ani. Copii ale procesului-verbal, precum și ale documentelor anexate se pot obține de către orice membru la cerere în schimbul achitării costului administrativ.

(4)   Procesul-verbal se semnează de președintele adunării.

Articolul 63

Adunarea pe filială sau pe secțiune

(1)   Atunci când SCE exercită diferite activități sau își exercită activitățile în mai mult de o singură unitate teritorială sau are mai multe unități sau numărul membrilor săi este mai mare de cinci sute, statutul său prevede adunarea pe filială sau pe secțiune, în cazul în care legislația statului membru în cauză permite acest lucru. Statutul determină repartizarea în filiale sau secțiuni și numărul de delegați de care dispun acestea.

(2)   Adunările pe filiale sau pe secțiuni își aleg delegații pe o durată maximă de patru ani, cu excepția revocării anticipate. Delegații astfel aleși constituie adunarea generală a SCE și reprezintă în cadrul acesteia filiala sau secțiunea lor, pe care o informează cu privire la rezultatele adunării generale. Dispozițiile din secțiunea 4 a capitolului III se aplică funcționării adunărilor pe filiale sau pe secțiuni.

CAPITOLUL IV

EMISIUNEA DE TITLURI CU BENEFICII SPECIALE

Articolul 64

Titluri, altele decât acțiunile și obligațiunile, care conferă deținătorilor lor beneficii speciale

(1)   Statutul poate prevedea emisiunea de titluri, altele decât acțiunile și obligațiunile, ai căror deținători nu au drept de vot. Aceste valori mobiliare pot fi subscrise de membri sau de terți. Dobândirea lor nu conferă calitatea de membru. Statutul prevede, de asemenea, modalitățile de rambursare.

(2)   Deținătorii titlurilor sau obligațiunilor prevăzute la alineatul (1) pot beneficia de beneficii speciale în conformitate cu statutul sau cu condițiile stabilite la emisiunea acestor titluri sau obligațiuni.

(3)   Valoarea nominală totală a titlurilor sau a obligațiunilor prevăzute la alineatul (1), deținute astfel, nu poate depăși suma menționată în statut.

(4)   Fără a aduce atingere dreptului de a asista la adunarea generală, prevăzut la articolul 58 alineatul (2), statutul poate prevedea reuniunea deținătorilor de titluri sau de obligațiuni prevăzuți la alineatul (1) în adunare specială. Adunarea specială poate să emită un aviz înaintea oricărei decizii a adunării generale privind drepturile și interesele acestor deținători, iar acest aviz este adus de către mandatarii acestora la cunoștința acesteia din urmă.

Avizul prevăzut la primul paragraf face obiectul unei mențiuni în procesul-verbal al adunării generale.

CAPITOLUL V

REPARTIZAREA PROFITULUI

Articolul 65

Rezerva legală

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor obligatorii din legislația internă, statutul determină normele de repartizare a excedentului exercițiului financiar.

(2)   În caz de excedent, înaintea oricărei alte repartizări, statutul prevede constituirea unei rezerve legale prin reținere din acest excedent.

Câtă vreme această rezervă nu devine egală cu capitalul prevăzut la articolul 3 alineatul (2), reținerea aplicată pe profitul său nu poate fi mai mică de 15 % din excedentul pentru exercițiul financiar în cauză după deducerea pierderilor reportate.

(3)   Membrii care părăsesc SCE nu pot pretinde nici un drept asupra sumelor repartizate astfel pentru rezerva legală.

Articolul 66

Dividende

Statutul poate prevedea să se plătească dividende membrilor, proporțional cu operațiunile efectuate de aceștia cu SCE sau proporțional cu activitățile efectuate în favoarea acesteia.

Articolul 67

Repartizarea excedentului

(1)   Soldul excedentar, după reținerea pentru rezerva legală, eventual diminuat cu dividendele atribuite membrilor sau, după caz, majorat cu soldurile exercițiilor financiare anterioare și cu sumele transferate din rezerve sau diminuat cu pierderile reportate, constituie profitul care poate fi repartizat.

(2)   Adunarea generală chemată să hotărască în privința conturilor din exercițiul financiar are opțiunea de a repartiza profitul în ordinea și în proporția stabilite de statut, în special:

să reporteze;

să transfere către rezervele legale sau statutare;

să remunereze capitalurile vărsate și capitalurile asimilate, plata putând fi făcută în numerar sau prin atribuire de părți.

(3)   Statutul poate, de asemenea, să excludă orice distribuire.

CAPITOLUL VI

CONTURI ANUALE ȘI CONTURI CONSOLIDATE

Articolul 68

Întocmirea conturilor anuale și a celor consolidate

(1)   SCE se supune actelor cu putere de lege adoptate de statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE pentru a pune în aplicare Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE, în ceea ce privește întocmirea conturilor sale anuale și după caz, a celor consolidate, inclusiv a raportului de gestiune care le însoțește, controlul și publicitatea acestora. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă modificări ale dispozițiilor interne de aplicare a acestor directive pentru a se ține seama de specificul cooperativelor.

(2)   Atunci când SCE nu este supusă unei obligații de publicitate similare cu cea prevăzută la articolul 3 din Directiva 68/151/CEE de legislația statului membru în care își are sediul, SCE trebuie să facă disponibile publicului la sediul său cel puțin documentele legate de conturile anuale. Copiile unor astfel de documente trebuie să poată fi obținute printr-o simplă cerere. Prețul unei astfel de copii nu poate depăși costul său administrativ.

(3)   SCE întocmește conturile sale anuale și, după caz, conturile sale consolidate, în moneda națională. SCE al căror sediu se găsește în afara zonei euro pot, de asemenea, să-și întocmească conturile anuale și, după caz, conturile consolidate în euro. În acest caz, în anexă trebuie să se precizeze bazele de conversie utilizate pentru exprimarea în euro a elementelor conținute în conturile care sunt sau erau, inițial, exprimate într-o altă monedă.

Articolul 69

Conturile SCE care derulează activități de credit sau activități financiare

(1)   În cazul SCE care sunt instituții de credit sau instituții financiare, se aplică normele prevăzute de legislația internă a statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE pentru aplicarea directivelor privind accesul la activitatea societăților de credit și exercițiul financiar al acestora, în ceea ce privește întocmirea conturilor lor anuale și, după caz, a conturilor consolidate, inclusiv raportul de gestiune care le însoțește, controlul și publicitatea lor.

(2)   În cazul SCE care sunt întreprinderi de asigurare, se aplică normele prevăzute de legislația internă a statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE în conformitate cu directivele privind conturile anuale și conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare, în ceea ce privește stabilirea conturilor lor anuale și după caz, a conturilor consolidate, inclusiv raportul de gestiune care le însoțește, controlul și publicitatea lor.

Articolul 70

Controlul legal al conturilor

Controlul legal al conturilor anuale și, după caz, consolidate, ale SCE este efectuat de către una sau mai multe persoane autorizate în statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE în conformitate cu dispozițiile adoptate de acest stat pentru punerea în aplicare a Directivelor 84/253/CEE și 89/48/CEE.

Articolul 71

Sistemul de revizuire și control

Dacă legislația unui stat membru obligă toate societățile cooperative sau un anumit tip de societăți cooperative, care sunt guvernate de legislația sa, să adere la un organism exterior, abilitat legal, și să se supună unui mod special de revizuire și de control exercitat de acest organism, aceste dispoziții sunt de drept aplicabile SCE al cărei sediu social se află pe teritoriul acestui stat membru, cu condiția ca acest organism să îndeplinească criteriile menționate în Directiva 84/253/CEE.

CAPITOLUL VII

DIZOLVARE, LICHIDARE, INSOLVENȚĂ ȘI ÎNCETARE A PLĂȚILOR

Articolul 72

Dizolvare, insolvență și proceduri similare

În ceea ce privește dizolvarea, lichidarea, insolvența, încetarea plăților și alte proceduri similare, SCE face obiectul actelor cu putere de lege care se aplică unei cooperative constituite în conformitate cu legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE, inclusiv cele legate de luarea de decizii de către adunarea generală.

Articolul 73

Dizolvarea de către instanța judecătorească sau de către altă autoritate competentă a statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE

(1)   La cererea oricărei persoane care are un interes legitim sau a unei autorități competente, instanța judecătorească sau orice autoritate administrativă competentă din statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE pronunță dizolvarea acesteia din urmă, atunci când constată că nu au fost respectate dispozițiile articolului 2 alineatul (1) și/sau ale articolului 3 alineatul (2), precum și în cazurile prevăzute la articolul 34.

Instanța judecătorească sau autoritatea administrativă competentă pot să acorde un termen pentru ca SCE să-și regularizeze situația. În cazul în care regularizarea nu intervine în cursul acestui termen, instanța judecătorească sau autoritatea administrativă competentă pronunță dizolvarea.

(2)   Atunci când o SCE nu mai îndeplinește obligația prevăzută la articolul 6, statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE ia măsurile adecvate pentru a obliga SCE să-și regularizeze situația într-un termen determinat:

fie prin restabilirea administrației sale centrale în statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE,

fie prin transferul sediului social prin procedura prevăzută la articolul 7.

(3)   Statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE ia măsurile necesare pentru a garanta că o SCE care nu își regularizează situația în conformitate cu alineatul (2) intră în lichidare.

(4)   Statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE poate formula o cale de atac sau poate recurge la orice alt mijloc juridic adecvat, în caz de încălcare constatată a articolului 6. Această cale de atac are un efect de suspendare asupra procedurilor prevăzute la alineatele (2) și (3).

(5)   În cazul în care se constată, la inițiativa autorităților sau a oricărei părți interesate, că o SCE își are administrația centrală pe teritoriul unui stat membru cu nerespectarea articolului 6, autoritățile acestui stat membru informează fără întârziere statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE cu privire la aceasta.

Articolul 74

Publicitatea dizolvării

Deschiderea unei proceduri de dizolvare, inclusiv de dizolvare voluntară, de lichidare, de insolvabilitate, de încetare a plăților, precum și închiderea acesteia și decizia de a continua activitatea, fac obiectul unei publicități în conformitate cu articolul 12, fără a se aduce atingere dispozițiilor legislației interne care impun măsuri adiționale de publicitate.

Articolul 75

Distribuirea activelor

Activul net este distribuit în funcție de principiul transmiterii dezinteresate sau, în cazul în care legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE permite acest lucru, în conformitate cu alte modalități definite de statutul SCE. În sensul prezentului articol, activul net cuprinde activele reziduale, după plata tuturor sumelor datorate creditorilor și rambursarea către membri a contribuțiilor lor la capital.

Articolul 76

Transformarea în cooperativă

(1)   SCE se poate transforma într-o cooperativă care este guvernată de legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul său social. Decizia privind transformarea nu poate fi luată înainte de trecerea a doi ani de la înmatriculare și înainte de aprobarea primelor două conturi anuale.

(2)   Transformarea unei SCE în cooperativă nu provoacă nici dizolvarea sa, nici crearea unei noi persoane juridice.

(3)   Organul de conducere sau administrativ al SCE întocmește un proiect de transformare și un raport în care explică și justifică aspectele juridice și economice ale transformării, precum și consecințele acesteia asupra locurilor de muncă, și precizează consecințele adoptării formei de cooperativă pentru membrii și titularii de titluri prevăzuți la articolul 14, precum și pentru lucrători.

(4)   Proiectul de transformare face obiectul unei publicități efectuate în conformitate cu modalitatea prevăzută de legislația fiecărui stat membru, cu cel puțin o lună înainte de data reuniunii adunării generale chemate să se pronunțe asupra transformării.

(5)   Înainte de adunarea generală prevăzută la alineatul (6), unul sau mai mulți experți independenți desemnați sau autorizați, în conformitate cu dispozițiile interne, de către o autoritate judiciară sau administrativă a statului membru sub incidența căruia intră SCE care se transformă în cooperativă, atestă că aceasta din urmă dispune de active care, cel puțin, corespund capitalului.

(6)   Adunarea generală a SCE aprobă proiectul de transformare, precum și statutul cooperativei. Decizia adunării generale se ia conform condițiilor prevăzute de dispozițiile interne.

CAPITOLUL VIII

DISPOZIȚII SUPLIMENTARE ȘI TRANZITORII

Articolul 77

Uniunea economică și monetară

(1)   În cazul în care a treia etapă a Uniunii economice și monetare (UEM) nu se aplică unui stat membru și pe durata acestei situații, statul membru respectiv poate să aplice SCE care își au sediul social pe teritoriul său dispozițiile aplicabile cooperativelor sau societăților pe acțiuni care sunt guvernate de legislația sa în ceea ce privește exprimarea capitalului lor. De asemenea, SCE poate să-și exprime capitalul și în euro. În acest caz, nivelul de conversie între moneda națională și euro este cel din ultima zi a lunii care a precedat constituirea SCE.

(2)   În cazul în care a treia etapă a Uniunii economice și monetare (UEM) nu se aplică statului membru în care își are sediul social SCE și pe durata acestei situații, SCE respectivă poate să-și întocmească și să-și publice conturile anuale și, după caz, conturile consolidate în euro. Statul membru poate cere ca aceste conturi anuale și, după caz, conturile consolidate ale SCE să fie stabilite și publicate în moneda națională în condiții identice cu cele prevăzute pentru cooperativele sau societățile pe acțiuni care sunt guvernate de legislația acestui stat membru. Acest fapt nu aduce atingere posibilității suplimentare a SCE de a publica, în conformitate cu Directiva 90/604/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de modificare a Directivei 78/660/CEE privind conturile anuale și a Directivei 83/349/CEE privind conturile consolidate în ceea ce privește scutirile pentru întreprinderi mici și mijlocii și publicarea conturilor în ecu (20), conturile sale anuale și, după caz, conturile sale consolidate în euro.

CAPITOLUL IX

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 78

Dispoziții interne de aplicare

(1)   Statele membre iau toate dispozițiile adecvate pentru asigurarea punerii în aplicare efective a prezentului regulament.

(2)   Fiecare stat membru desemnează autoritățile competente în sensul articolelor 7, 21, 29, 30, 54 și 73. Statele membre informează Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta.

Articolul 79

Reexaminarea regulamentului

După cel mult cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament și, după caz, propuneri de modificare. Raportul examinează, în special, dacă este necesar:

(a)

să se permită unei SCE să aibă administrația centrală și sediul social în state membre diferite;

(b)

să se permită unui stat membru să autorizeze, în legislația pe care o adoptă în conformitate cu competențele conferite de prezentul regulament sau pentru a asigura aplicarea efectivă a prezentului regulament într-o SCE, dispoziții care fac derogare de la legislația menționată anterior sau care o completează, chiar dacă astfel de dispoziții nu sunt autorizate în statutul unei cooperative cu sediul în statul membru în cauză;

(c)

să se permită unui stat membru să adopte dispoziții care permit SCE să se scindeze în mai multe cooperative naționale;

(d)

să se permită unui stat membru să prevadă o cale de atac specială în caz de fraudă sau de eroare la înmatricularea unei SCE prin fuziune.

Articolul 80

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 18 august 2006.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 iulie 2003.

Pentru Consiliu

Președintele

G. ALEMANNO


(1)  JO C 99, 21.4.1992, p. 17 și JO C 236, 31.8.1993, p. 17.

(2)  JO C 42, 15.2.1993, p. 75 și avizul prezentat la 14 mai 2003 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 223, 31.8.1992, p. 42.

(4)  JO C 128, 16.5.1983, p. 51.

(5)  JO C 246, 14.9.1987, p. 94.

(6)  JO C 158, 26.6.1989, p. 380.

(7)  JO C 61, 28.2.1994, p. 231.

(8)  JO C 313, 12.10.1998, p. 234.

(9)  JO L 294, 10.11.2001, p. 1.

(10)  JO L 199, 31.7.1985, p. 1.

(11)  Rezoluție adoptată de Adunarea Generală în a optzeci și opta sesiune plenară a Organizației Națiunilor Unite din 19 decembrie 2001 (A/RES/56/114).

(12)  JO L 207, 18.8.2003, p. 25.

(13)  JO L 65, 14.3.1968, p. 8, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1994.

(14)  JO L 222, 14.8.1978, p. 11, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE (JO L 283, 27.10.2001, p. 28).

(15)  JO L 193, 18.7.1983, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE.

(16)  JO L 126, 12.5.1984, p. 20.

(17)  JO L 395, 30.12.1989, p. 36.

(18)  JO L 372, 31.12.1986, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/65/CE.

(19)  JO L 228, 11.8.1992, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/13/CE (JO L 77, 20.3.2002, p. 17).

(20)  JO L 317, 16.11.1990, p. 57.


Top