EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Competența judiciară în cauzele juridice care implică țări diferite ale UE

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 - competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul actualizează o lege anterioară a UE privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (cunoscută ca „Regulamentul Bruxelles I”). Obiectivul său este ca hotărârile în cauzele civile și comerciale să circule mai ușor și mai repede în cadrul UE, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce și cu liniile directoare cuprinse în Programul de la Stockholm.

ASPECTE-CHEIE

Regulamentul tratează cauzele civile și comerciale. Acesta nu tratează însă dreptul familiei, falimentul, chestiunile referitoare la moșteniri și alte aspecte specifice enumerate în regulament, cum ar fi securitatea socială sau arbitrajul.

În baza noului act legislativ a fost eliminată procedura deexequaturdin „Regulamentul Bruxelles I”. Acest lucru înseamnă că o hotărâre judecătorească pronunțată într-o țară a UE este recunoscută în celelalte țări ale UE fără să fie necesare proceduri speciale. Dacă hotărârea este executorie în țara de origine, ea este executorie și în celelalte țări ale UE fără a fi necesară o hotărâre de încuviințare a executării.

Persoana împotriva căreia se solicită executarea trebuie informată cu privire la aceasta printr-un certificat referitor la o hotărâre în materie civilă și comercială. Acesta se întocmește la cererea oricărei părți interesate (regulamentul include un model). Certificatul trebuie să fie însoțit de hotărâre (dacă aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată). Acesta trebuie notificat sau comunicat persoanei respective într-un termen rezonabil înainte de executarea hotărârii.

În anumite cazuri, persoana împotriva căreia se solicită executarea poate solicita refuzarea recunoașterii sau a executării hotărârii. Așa se întâmplă în cazul în care persoana respectivă consideră că se aplică unul dintre motivele de refuz al recunoașterii stipulate în regulament (de exemplu, dacă recunoașterea unei hotărâri este vădit contrară ordinii publice). Țările UE trebuie să informeze Comisia cu privire la instanțele competente cărora trebuie să le fie transmisă cererea.

Norme comune privind competența judiciară

Trebuie să existe o legătură între procedurile care intră sub incidența acestui act legislativ și teritoriul țărilor UE. În principiu, ar trebui să se aplice normele comune privind competența judiciară atunci când pârâtul are domiciliul pe teritoriul unei țări a UE. Un pârât care nu are domiciliul pe teritoriul unei țări a UE (adică nu locuiește permanent într-o țară a UE) ar trebui să intre sub incidența normelor naționale privind competența judiciară aplicabile pe teritoriul statului membru unde se află instanța sesizată (instanța în fața căreia este inițiată procedura).

Cu toate acestea, anumite norme de competență judiciară se aplică indiferent de domiciliul pârâtului, pentru

  • a asigura protecția consumatorilor și a angajaților;
  • a proteja competența instanțelor țărilor UE în situații în care dețin competență judiciară exclusivă;
  • a respecta autonomia părților.

Normele de competență judiciară se pot aplica, în anumite situații, și unor părți domiciliate în afara UE. Așa se întâmplă, de exemplu, în cazul în care părțile respective au convenit ca instanțele unei țări a UE să dețină competența judiciară.

Consolidarea respectării convențiilor de alegere a instanței

Actul legislativ sporește eficacitatea convențiilor de alegere a instanței în cazul în care părțile au desemnat una sau mai multe instanțe anume pentru rezolvarea litigiului lor. Actul acordă prioritate instanței alese pentru a decide cu privire la competența judiciară proprie, indiferent dacă aceasta a fost prima sau a doua sesizată. Orice altă instanță trebuie să își suspende procedura până când instanța aleasă își stabilește sau - în cazul în care acordul este nevalid - își declină competența judiciară.

Regatul Unit (1) și Irlanda au participat la adoptarea și aplicarea acestui regulament. Danemarca aplică regulamentul în conformitate cu acordul din 19 octombrie 2005 dintre Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială.

Aplicarea normelor Bruxelles I de către Curtea unică în materie de brevete și de către Curtea de Justiție din Benelux

Regulamentul (UE) nr. 542/2014 a introdus norme noi privind relația dintre acțiunile în fața anumitor instanțe care sunt comune mai multor țări ale UE (cum ar fi Curtea unică în materie de brevete și Curtea de Justiție din Benelux), pe de o parte, și instanțele țărilor UE în temeiul Regulamentului Bruxelles I, pe de altă parte. Drept urmare, hotărârile judecătorești pronunțate de aceste instanțe ar trebui recunoscute și executate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

Formulare pentru hotărârile judecătorești în materie civilă și comercială (Portalul european e-justiție)

ACT

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială („Bruxelles I”, reformare)

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012

09.1.2013 Aplicare din 10.1.2015

-

JO L 351 of 20.12.2012, pp. 1-32

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr. 542/2014

30.5.2014

-

JO L 163, 29.5.2014, pp. 1-4

Regulamentul (UE) 2015/281

26.2.2015

-

JO L 54, 25.2.2015, pp. 1-9

ACTE CONEXE

Acordul dintre Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială. (Jurnalul Oficial L 79, 21.3.2013, pp. 4-4)

Data ultimei actualizări: 24.09.2015



(1) Regatul Unit se retrage din Uniunea Europeană și, începând cu 1 februarie 2020, are statut de țară terță (țară din afara UE).

Top