—

pentru PAGO International GmbH, de C. Hauer, Rechtsanwalt;

—

pentru Tirolmilch registrierte Genossenschaft mbH, de G. Schönherr, Rechtsanwalt;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul W. Wils și de domnul H. Krämer, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146, denumit în continuare „regulamentul”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între PAGO International GmbH (denumită în continuare „PAGO”), pe de o parte, și Tirolmilch registrierte Genossenschaft mbH (denumită în continuare „Tirolmilch”), pe de altă parte, în legătură cu marca comunitară a cărei titulară este PAGO.

3

Articolul 1 alineatul (2) din regulament prevede:

„Marca comunitară are un caracter unitar. Produce aceleași efecte în întreaga Comunitate: nu poate fi înregistrată […], nu poate face obiectul […] unei decizii […] de anulare și utilizarea sa nu poate fi interzisă decât în cadrul Comunității. Acest principiu se aplică cu excepția cazului în care există dispoziții contrare prevăzute de prezentul regulament.”

4

Articolul 9 alineatul (1) litera (c) din regulament prevede:

„(1)   O marcă comunitară conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț:

[…]

5

Articolul 5 alineatul (2) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92, denumită în continuare „directiva”) are următorul cuprins:

„Orice stat membru poate, de asemenea, să prevadă că titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în comerț, orice semn identic sau similar mărcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrată, atunci când marca aceasta se bucură de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului [fără motive întemeiate] obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori aduce atingere acestora.”

6

Din 2001, PAGO este titulara unei mărci comunitare figurative în special pentru băuturi din fructe și sucuri de fructe. Elementul principal al mărcii este reprezentarea unei sticle de culoare verde care are o etichetă și un capac caracteristice. În acest tip de sticle, PAGO comercializează în Austria un suc de fructe sub denumirea „Pago”. Marca comunitară aparținând PAGO este foarte cunoscută în acest stat membru.

7

De asemenea, Tirolmilch comercializează în Austria o băutură din fructe cu zer sub denumirea „Lattella”. Inițial, această băutură a fost vândută în recipiente din carton. Ulterior, a fost îmbuteliată în sticle. Două dintre formele sticlelor se aseamănă în mai multe privințe cu marca comunitară aparținând PAGO. În publicitatea sa, Tirolmilch utilizează o reproducere care, asemenea mărcii comunitare aparținând PAGO, reprezintă o sticlă alături de un pahar plin.

8

PAGO a inițiat o procedură referitoare la măsurile provizorii în fața Handelsgericht Wien, prin care a solicitat să se interzică Tirolmilch promovarea, oferirea, comercializarea sau utilizarea în orice alt mod a băuturii sale în sticlele care fac obiectul litigiului și publicitatea prin utilizarea unei reproduceri a sticlelor alături de un pahar plin de suc de fructe.

9

Handelsgericht Wien a admis cererea. În apelul introdus împotriva ordonanței pronunțate, Oberlandesgericht Wien a respins cererea formulată de PAGO. Prin urmare, aceasta a formulat recurs la Oberster Gerichtshof.

10

Această instanță consideră că nu există un risc de confuzie între sticlele utilizate de Tirolmilch și marca comunitară aparținând PAGO, inclusiv pe baza unei examinări de ansamblu, în măsura în care etichetele aplicate pe sticlele în discuție conțin denumirile „Pago” și „Lattella”, ambele foarte cunoscute în Austria.

11

Cu toate acestea, având în vedere că PAGO susține că, potrivit articolului 9 alineatul (1) litera (c) din regulament, Tirolmilch obține foloase necuvenite fără motive întemeiate din caracterul distinctiv și din renumele, în Austria, ale mărcii comunitare aparținând PAGO, Oberster Gerichtshof ridică problema sensului sintagmei „se bucură de renume în Comunitate”, utilizată în dispoziția invocată din regulament.

12

Oberster Gerichtshof consideră că, prin analogie cu ceea ce a statuat Curtea în Hotărârea din 14 septembrie 1999, General Motors (C-375/97, Rec., p. I-5421) cu privire la expresia „renume în statul membru” de la articolul 5 alineatul (2) din directivă, este suficient ca marca comunitară să se bucure de renume într-o „parte substanțială” a Comunității.

13

Având în vedere că PAGO a solicitat o somație vizând încetarea utilizării în întreaga Comunitate și că marca sa este renumită numai în Austria, Oberster Gerichtshof ridică problema dacă se poate pronunța o interdicție totală, deși marca este renumită numai într-un singur stat membru sau, dacă, în cazul renumelui creat într-un singur stat membru, se poate pronunța o „interdicție” limitată la acest stat, în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c) din regulament.

14

În acest context, Oberster Gerichtshof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

15

Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, în acțiunea principală, marca comunitară a cărei titulară este PAGO acoperă băuturi din fructe și sucuri de fructe și că produsul comercializat de Tirolmilch este o băutură din fructe și zer.

16

Din decizia de trimitere nu rezultă că instanța națională ar fi apreciat deja caracterul similar sau nesimilar al produselor în cauză.

17

Pentru a da acestei instanțe un răspuns util în toate cazurile, trebuie să se sublinieze că, desigur, potrivit dispozițiilor sale, articolul 9 alineatul (1) litera (c) din regulament este prevăzut în beneficiul unei mărci comunitare pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată marca respectivă.

18

Totuși, în pofida modului său de redactare și în considerarea economiei generale și a obiectivelor sistemului în care se înscrie articolul 9 alineatul (1) litera (c) din regulament, protecția mărcilor comunitare de renume nu poate fi mai scăzută în cazul utilizării unui semn pentru produse sau servicii identice sau similare decât în cazul utilizării unui semn pentru produse sau servicii nesimilare [a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Davidoff, C-292/00, Rec., p. I-389, punctele 24 și 25, în ceea ce privește, în special, articolul 5 alineatul (2) din directivă].

19

Prin urmare, trebuie admis că articolul 9 alineatul (1) litera (c) din regulament este prevăzut și în beneficiul unei mărci comunitare de renume pentru produse sau servicii similare cu cele pentru care este înregistrată marca respectivă (aceeași hotărâre, prin analogie, punctul 30).

20

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, Curții, pe de o parte, să lămurească sensul expresiei „se bucură de renume în Comunitate”, prin care este prevăzută, la articolul 9 alineatul (1) litera (c) din regulament, una dintre cele două condiții pe care trebuie să le îndeplinească o marcă comunitară pentru a beneficia de protecția prevăzută de această dispoziție, și, pe de altă parte, să precizeze dacă această condiție este îndeplinită, în dimensiunea sa geografică, dacă marca comunitară nu se bucură de renume decât într-un stat membru.

21

Noțiunea „renume” presupune un anumit grad de cunoaștere de către publicul relevant.

22

Publicul relevant este cel vizat de marca comunitară, mai precis, în funcție de produsul sau de serviciul comercializat, fie publicul larg, fie un public mai specializat, de exemplu, un anumit mediu profesional [a se vedea, prin analogie, Hotărârea General Motors, citată anterior, punctul 24, în ceea ce privește articolul 5 alineatul (2) din directivă].

23

Nu se poate pretinde ca marca comunitară să fie cunoscută de un procentaj determinat al publicului definit astfel (aceeași hotărâre, prin analogie, punctul 25).

24

Gradul de cunoaștere necesar trebuie considerat atins dacă marca comunitară este cunoscută de o parte semnificativă a publicului vizat de produsele sau de serviciile acoperite de această marcă (aceeași hotărâre, prin analogie, punctul 26).

25

În examinarea acestei condiții, instanța națională trebuie să țină cont de toate elementele relevante ale cauzei, mai precis, în special cota de piață deținută de marcă, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării acestei mărci, precum și de importanța investițiilor realizate de întreprindere pentru a o promova (aceeași hotărâre, prin analogie, punctul 27).

26

Având în vedere elementele din litigiul principal, revine astfel instanței de trimitere să verifice dacă marca comunitară în cauză este cunoscută de o parte semnificativă a publicului vizat de produsele acoperite de această marcă.

27

În plan teritorial, condiția privind renumele trebuie considerată îndeplinită atunci când marca comunitară se bucură de renume pe o parte substanțială a teritoriului comunității (a se vedea, prin analogie, Hotărârea General Motors, citată anterior, punctul 28).

28

Trebuie amintit că Curtea s-a pronunțat deja că, în ceea ce privește o marcă Benelux, este suficient, în sensul obiectivelor articolului 5 alineatul (2) din directivă, ca renumele să existe pe o parte substanțială a teritoriului Benelux, care poate corespunde, eventual, unei părți din una dintre țările Benelux (Hotărârea General Motors, citată anterior, punctul 29).

29

În prezenta cauză fiind vorba despre o marcă comunitară al cărei renume există pe întregul teritoriu al unui stat membru, mai precis, teritoriul Austriei, se poate considera, având în vedere circumstanțele cauzei care formează obiectul acțiunii principale, că cerința teritorială impusă de articolul 9 alineatul (1) litera (c) din regulament este îndeplinită.

30

În consecință, trebuie să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 9 alineatul (1) litera (c) din regulament trebuie interpretat în sensul că, pentru a beneficia de protecția prevăzută de această dispoziție, o marcă comunitară trebuie să fie cunoscută de o parte semnificativă a publicului vizat de produsele sau de serviciile acoperite de ea, într-o parte substanțială a teritoriului Comunității, și că, având în vedere circumstanțele cauzei principale, se poate considera că teritoriul statului membru în cauză constituie o parte substanțială a teritoriului Comunității.

31

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare preliminară, precum și circumstanțele cauzei principale, nu este necesară pronunțarea cu privire la a doua întrebare.

32

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară trebuie interpretat în sensul că, pentru a beneficia de protecția prevăzută de această dispoziție, o marcă comunitară trebuie să fie cunoscută de o parte semnificativă a publicului vizat de produsele sau de serviciile acoperite de ea, într-o parte substanțială a teritoriului Comunității Europene, și că, având în vedere circumstanțele cauzei principale, se poate considera că teritoriul statului membru în cauză constituie o parte substanțială a teritoriului Comunității.