Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52010PC0194

    Propunere de decizie a Consiliului privind încheierea unui protocol la Acordul de parteneriat şi cooperare între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii Europene

    /* COM/2010/0194 final - NLE 2010/0102 */

    52010PC0194

    Propunere de decizie a Consiliului privind încheierea unui protocol la Acordul de parteneriat şi cooperare între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii Europene /* COM/2010/0194 final - NLE 2010/0102 */


    Bruxelles, 30.4.2010

    COM(2010)194 final

    2010/0102 (NLE)

    Propunere de

    DECIZIE A CONSILIULUI

    privind încheierea unui protocol la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii Europene

    (prezentată de Comisie)

    EXPUNERE DE MOTIVE

    În cadrul politicii europene de vecinătate, deschiderea progresivă a anumitor programe și agenții ale Uniunii către participarea țărilor partenere la politica europeană de vecinătate reprezintă una dintre numeroasele măsuri menite să promoveze reforma, modernizarea și tranziția în țările vecine Uniunii Europene. Acest aspect de politică este subliniat în Comunicarea Comisiei „privind abordarea generală care permite țărilor partenere la politica europeană de vecinătate să participe la activitatea agențiilor comunitare și la programele comunitare”[1].

    Consiliul a aprobat această abordare la 5 martie 2007[2].

    Pe baza comunicării și concluziilor menționate mai sus, la 18 iunie 2007, Consiliul a emis directive Comisiei în vederea negocierii de acorduri-cadru cu Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Egipt, Georgia, Israel, Iordania, Liban, Moldova, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Tunisia și Ucraina privind principiile generale care reglementează participarea acestora la programele Comunității[3].

    Consiliul European din iunie 2007[4] a reafirmat importanța capitală a politicii europene de vecinătate și a aprobat Raportul președinției privind progresele înregistrate[5] care a fost prezentat Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe (CAGRE) cu ocazia reuniunii acestuia din 18-19 iunie, precum și concluziile Consiliului pe această temă[6]. În acest raport, care menționează directivele Consiliului de negociere a protocoalelor adiționale relevante, se consideră că Israel, Maroc și Ucraina ar putea fi primele țări partenere care beneficiază de aceste măsuri. Negocierile cu Israel au fost încheiate în septembrie 2007 și au avut drept rezultat semnarea unui Protocol în aprilie 2008[7], iar negocierile cu Maroc sunt încheiate și cele cu Ucraina sunt în derulare.

    În martie 2008 s-a decis începerea negocierilor cu Republica Moldova. Între timp, negocierile cu Republica Moldova au fost încheiate, spre satisfacția Comisiei. Textul protocolului negociat cu Republica Moldova este anexat prezentei.

    Prin prezenta, Comisia prezintă o propunere de decizie a Consiliului privind încheierea protocolului. Acest protocol conține un acord-cadru privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii Europene. Protocolul prevede dispoziții standard destinate a fi aplicate tuturor țărilor partenere la politica europeană de vecinătate cu care urmează să fie încheiate astfel de protocoale. De asemenea, textul negociat prevede că părțile vor aplica cu titlu provizoriu dispozițiile acestui protocol, cu începere de la data semnării acestuia.

    În conformitate cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Parlamentului European i se adresează solicitarea de a aproba încheierea acestui protocol.

    În paralel, Comisia prezintă o propunere de decizie a Consiliului privind semnarea și punerea în aplicare cu titlu provizoriu a protocolului menționat.

    Consiliul este invitat să adopte următoarea propunere de decizie.

    2010/0102 (NLE)

    Propunere de

    DECIZIE A CONSILIULUI

    privind încheierea unui protocol la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii Europene

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    Având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 19, 114, 168, 169, 172, 173 alineatul (3), 188, 192, 352, coroborate cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) și cu articolul 218 alineatul (8) al doilea paragraf,

    Având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    Având în vedere aprobarea Parlamentului European,

    întrucât:

    1. Protocolul la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, a fost semnat în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre la data de [se introduce data semnării];

    2. În ceea ce privește anumite programe care intră sub incidența acordului, tratatul nu prevede alte competențe în afara celor prevăzute la articolul 352;

    3. Protocolul ar trebui încheiat,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Prin prezenta se aprobă, în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre, Protocolul la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii Europene.

    Textul protocolului se anexează la prezenta decizie.

    Articolul 2

    Președintele Consiliului procedează la notificarea prevăzută la articolul 10 din protocol.

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării acesteia. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

    Adoptată la Bruxelles,

    Pentru Consiliu

    Președintele

    PROTOCOL

    la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii Europene

    UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea”,

    pe de o parte,

    și

    Republica Moldova, denumită în continuare „Moldova”,

    pe de altă parte,

    întrucât:

    4. Moldova a încheiat un Acord de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Moldova, pe de altă parte, la 28 noiembrie 1994 ( Jurnalul Oficial al Comunităților Europene , L 181, 24 iunie 1998).

    5. Consiliul European de la Bruxelles din 17-18 iunie 2004 a salutat propunerile Comisiei referitoare la o politică europeană de vecinătate (PEV) și a aprobat concluziile Consiliului din 14 iunie 2004.

    6. În numeroase alte ocazii, Consiliul a adoptat concluzii în favoarea acestei politici.

    7. La 5 martie 2007, Consiliul și-a exprimat sprijinul privind abordarea generală și globală definită în Comunicarea Comisiei din 4 decembrie 2006, COM(2006) 724 final, de a permite partenerilor PEV să participe la activitățile agențiilor comunitare și la programele comunitare în funcție de meritul lor și atunci când temeiurile juridice permit acest lucru.

    8. Moldova și-a exprimat dorința de a participa la mai multe programe ale Uniunii.

    9. Termenii și condițiile specifice, inclusiv contribuția financiară și procedurile de raportare și de evaluare, privind participarea Moldovei la fiecare program în parte, ar trebui stabilite printr-un acord între Comisia Europeană, care acționează în numele Uniunii, și Moldova,

    CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

    Articolul 1

    Se permite participarea Moldovei la toate programele actuale și viitoare ale Uniunii deschise participării Moldovei în conformitate cu dispozițiile de adoptare a acestor programe.

    Articolul 2

    Moldova contribuie financiar la bugetul general al Uniunii Europene în funcție de programele specifice la care participă Moldova.

    Articolul 3

    Se permite participarea reprezentanților Moldovei, în calitate de observatori și în legătură cu aspectele de interes pentru Moldova, în cadrul comitetelor de gestionare responsabile de monitorizarea programelor la care Moldova contribuie financiar.

    Articolul 4

    Proiectele și inițiativele prezentate de către participanții din Moldova se supun, pe cât posibil, acelorași condiții, norme și proceduri caracteristice programelor în cauză, ca cele aplicate statelor membre.

    Articolul 5

    Termenii și condițiile specifice privind participarea Moldovei la fiecare program, în special contribuția financiară cuvenită și procedurile de raportare și de evaluare, vor fi stabilite de comun acord între Comisie, care acționează în numele Uniunii, și autoritățile competente din Moldova (memorandum de înțelegere).

    În cazul în care Moldova solicită asistența externă a Uniunii în vederea participării la un anumit program al Uniunii în baza dispozițiilor articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 1638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și de parteneriat sau în temeiul oricărui regulament similar, care poate fi adoptat ulterior și care prevede asistența externă a Uniunii acordată Moldovei, condițiile care reglementează utilizarea de către Moldova a asistenței Uniunii se stabilesc într-un acord de finanțare, cu respectarea, în special, a dispozițiilor articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 1638/2006.

    Articolul 6

    Fiecare memorandum de înțelegere încheiat în temeiul articolului 5 prevede, în conformitate cu Regulamentul financiar al Comunității, că auditurile sau controlul financiar sau alte verificări, inclusiv inspecțiile administrative vor fi întreprinse de către Comisia Europeană, Oficiul European de Luptă Antifraudă și Curtea de Conturi sau sub autoritatea acestora.

    Se prevăd dispoziții detaliate privind controlul financiar și auditul, măsurile administrative, sancțiunile și recuperarea, pe baza cărora Comisia Europeană, Oficiul European de Luptă Antifraudă și Curtea de Conturi dobândesc competențe echivalente cu competențele pe care le dețin în raport cu beneficiarii sau contractanții stabiliți în Uniune.

    Articolul 7

    Prezentul protocol privind acordul-cadru se aplică în perioada în care este în vigoare Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte.

    Prezentul protocol se semnează și se aprobă de Uniune și de Moldova în conformitate cu procedurile fiecărei părți.

    Fiecare dintre părțile contractante poate denunța prezentul protocol printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părți contractante. Prezentul protocol își încetează valabilitatea în termen de șase luni de la data respectivei notificări.

    Încetarea protocolului ca urmare a denunțării lui de către oricare dintre părți nu afectează verificările și controalele care vor fi efectuate în temeiul dispozițiilor prevăzute la articolele 5 și 6, după caz.

    Articolul 8

    În cel mult trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol și, în continuare, la fiecare trei ani, cele două părți contractante pot reexamina punerea în aplicare a protocolului din perspectiva participării reale a Republicii Moldova la unul sau mai multe programe ale Uniunii.

    Articolul 9

    Prezentul acord se aplică, pe de o parte, teritoriilor în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în condițiile prevăzute de aceste tratate și, pe de altă parte, teritoriului Republicii Moldova.

    Articolul 10

    Prezentul protocol intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care părțile își notifică reciproc, pe cale diplomatică, îndeplinirea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a protocolului.

    Până la intrarea acestuia în vigoare, părțile convin ca, fără a se aduce atingere încheierii procedurilor interne, să aplice, cu titlu provizoriu, dispozițiile prezentului protocol începând cu data semnării acestuia, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

    Articolul 11

    Prezentul protocol este redactat în dublu exemplar în versiunile lingvistice oficiale ale părților.

    Toate versiunile lingvistice ale acestui text sunt în mod egal autentice.

    Articolul 12

    Prezentul protocol face parte integrantă din Acordul de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte.

    Adoptată la Bruxelles, [data]

    Pentru Guvernul Republicii Moldova

    Pentru Uniunea Europeană

    [1] COM (2006) 724 final din 4 decembrie 2006.

    [2] Concluziile CAGRE din 5 martie 2007.

    [3] Decizia Consiliului (restricted) de autorizare a Comisiei să negocieze protocoale […], document 10412/07.

    [4] Concluziile președinției – Bruxelles, 21-22 iunie 2007, document 11177/07.

    [5] Raportul președinției privind progresele înregistrate în ceea ce privește „Consolidarea politicii europene de vecinătate”, document 10874/07.

    [6] Concluziile privind consolidarea politicii europene de vecinătate, adoptate de Consiliu (Afaceri Generale și Relații Externe) la 18 iunie 2007, document 11016/07.

    [7] JOUE L129/40-43, 17.5.2008.

    Top