This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32020D1195
Council Implementing Decision (CFSP) 2020/1195 of 12 August 2020 implementing Decision 2013/798/CFSP concerning restrictive measures against the Central African Republic
Decizia de punere în aplicare (PESC) 2020/1195 a Consiliului din 12 august 2020 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/798/PESC privind măsuri restrictive împotriva Republicii Centrafricane
Decizia de punere în aplicare (PESC) 2020/1195 a Consiliului din 12 august 2020 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/798/PESC privind măsuri restrictive împotriva Republicii Centrafricane
ST/10090/2020/INIT
JO L 266I, 13.8.2020, p. 4–6
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
13.8.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
LI 266/4 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (PESC) 2020/1195 A CONSILIULUI
din 12 august 2020
privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/798/PESC privind măsuri restrictive împotriva Republicii Centrafricane
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (2),
având în vedere Decizia 2013/798/PESC a Consiliului din 23 decembrie 2013 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Centrafricane (1), în special articolul 2c,
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
(1) |
La 23 decembrie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/798/PESC. |
(2) |
La 5 august 2020, Comitetul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) constituit în temeiul Rezoluției CSONU 2127 (2013) a adăugat o persoană pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive. |
(3) |
Prin urmare, anexa la Decizia 2013/798/PESC ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa la Decizia 2013/798/PESC se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 12 august 2020.
Pentru Consiliu
Președintele
M. ROTH
ANEXĂ
În lista prevăzută în partea A (Persoane) a anexei la Decizia 2013/798/PESC, se adaugă următoarea persoană:
A. Persoane
„ 14. Bi Sidi SOULEMAN [alias: (a) Sidiki; (b) «Generalul» Sidiki; (c) Sidiki Abbas; (d) Souleymane Bi Sidi; (e) Bi Sidi Soulemane]
Desemnare: Președinte și «general» autoproclamat al Retour, Réclamation et Réhabilitation (3R)
Data nașterii: 20 iulie 1962
Locul nașterii: Bocaranga, Republica Centrafricană
Cetățenia: Republica Centrafricană
Pașaport nr.: Permis de liberă trecere N°235/MISPAT/DIRCAB/DGPC/DGAEI/SI/SP, eliberat la 15 martie 2019 (emis de Ministerul de Interne al Republicii Centrafricane)
Adresa: Koui, prefectura Ouham-Pendé, Republica Centrafricană
Data desemnării de către ONU: 5 august 2020
Alte informații: Bi Sidi Souleman conduce gruparea de miliție cu sediul în Republica Centrafricană (RCA) Retour, Réclamation, Réhabilitation (3R), care a ucis, torturat, violat și strămutat civili și s-a angajat în traficul de arme, în activități fiscale ilegale și în război cu alte miliții de la crearea sa în 2015. Bi Sidi Souleman a participat, de asemenea, personal la tortură. La 6 februarie 2019, 3R a semnat Acordul politic pentru pace și reconciliere în RCA, însă s-a angajat în acte care încalcă acordul și care constituie o amenințare la adresa păcii, stabilității și securității Republicii Centrafricane. De exemplu, la 21 mai 2019, 3R a ucis 34 de civili neînarmați în trei sate, executând sumar bărbați adulți. Bi Sidi Souleman a confirmat în mod deschis unei entități ONU că a ordonat deplasarea unor elemente 3R la sate la data atacurilor, dar nu a recunoscut că a ordonat 3R să ucidă.
Informații din rezumatul motivelor includerii pe listă comunicat de Comitetul de sancțiuni:
Bi Sidi Souleman a fost inclus pe listă la 5 august 2020 în temeiul punctului 20 și al punctului 21 litera (b) din Rezoluția 2399 (2018), extins prin alineatul 5 din Rezoluția 2507 (2020), pentru implicarea în acte care subminează pacea, stabilitatea sau securitatea Republicii Centrafricane sau pentru furnizarea de sprijin pentru astfel de acte, inclusiv acte care amenință sau obstrucționează procesul de stabilizare și reconciliere sau care alimentează manifestările de violență și pentru implicarea în planificarea, conducerea sau comiterea în Republica Centrafricană a unor acte care încalcă dreptul internațional al drepturilor omului sau dreptul internațional umanitar, după caz, sau care constituie abuzuri ori încălcări ale drepturilor omului, inclusiv a unor acte care implică vizarea civililor, atacuri din motive etnice sau religioase, atacuri asupra unor obiective civile, inclusiv centre administrative, tribunale, școli și spitale, precum și răpiri și strămutări forțate.
Informații suplimentare:
Președinte și «general» autoproclamat al grupării armate Retour, Réclamation et Réhabilitation (3R), Bi Sidi Souleman s-a implicat în acte care amenință pacea, stabilitatea și securitatea RCA și, în special, amenință punerea în aplicare a Acordului politic pentru pace și reconciliere în RCA semnat la 6 februarie 2019 la Bangui.
El și luptătorii din subordinea sa au comis acte care constituie încălcări grave ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional umanitar. La 21 mai 2019, 3R a ucis 34 de civili neînarmați în trei sate (Koundjili, Lemouna și Bohong), executând sumar bărbați adulți.
Sub conducerea sa, elementele 3R au comis acte care implică violența sexuală și violența bazată pe gen. În septembrie 2017, în timpul unui atac împotriva localității Bocaranga, elemente 3R au violat mai multe femei și fete. În perioada martie-aprilie 2020, elemente 3R au fost implicate în șapte cazuri de violență sexuală în trei sate din prefectura Ouham-Pendé.
Sub conducerea sa, 3R a continuat să împiedice restabilirea autorității de stat în domeniile sale de activitate prin menținerea unor sisteme de impozitare ilegală, în special în ceea ce privește activitățile de transhumanță și călătorii, și a fost implicată în exploatarea ilegală a aurului în prefecturile Mambéré-Kadéï și Nana-Mambéré.
În 2019, sub conducerea sa, 3R a comis primele încălcări ale Acordului de pace. Bi Sidi Souleman a refuzat inițial să înceapă dezarmarea și demobilizarea luptătorilor 3R care ar fi trebuit să participe la prima unitate specială mixtă de securitate din vestul RCA și 3R a continuat, de asemenea, să își extindă controlul asupra teritoriilor, forțând MINUSCA să lanseze o operațiune în prefecturile Ouham-Pendé, Nana-Mambéré și Mambéré-Kadéï în septembrie 2019, precum și în traficul de arme pentru a-și consolida capacitățile militare și pentru a recruta combatanți din străinătate.
În 2020, sub conducerea sa, 3R a continuat să comită încălcări ale Acordului de pace și să-și extindă controlul asupra teritoriilor din vestul țării. În mai 2020, elemente 3R au ocupat jandarmeria Besson în prefectura Nana-Mambéré și foste elemente 3R au dezertat din USMS (unitatea specială mixtă de securitate) Bouar. La 5 iunie 2020, Bi Sidi Souleman a anunțat suspendarea participării 3R la mecanismele de monitorizare ale acordului până la noi dispoziții. La 9 iunie 2020, elemente presupuse ale 3R au atacat tabăra de antrenament a USMS Bouar, precum și un punct de control comun al MINUSCA și al forțelor naționale din Pougol. La 21 iunie 2020, elemente 3R au atacat o patrulă comună a MINUSCA și a forțelor naționale care patrula în apropierea localității Besson, ceea ce a dus la moartea a trei soldați centrafricani.”