EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32012R0524

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 524/2012 al Comisiei din 20 iunie 2012 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune

JO L 160, 21.6.2012, p. 13–13 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013; abrogat prin 32013R1307

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2012/524/oj

21.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 160/13


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 524/2012 AL COMISIEI

din 20 iunie 2012

de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (1), în special articolul 142 litera (i),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 stabilește lista schemelor de sprijin care dau dreptul la o plată directă în temeiul regulamentului respectiv.

(2)

Articolul 129 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 oferă noilor state membre care aplică schema de plată unică pe suprafață posibilitatea de a acorda, începând cu 2012, o plată separată pentru fructele de tip bacă. Bulgaria, Ungaria și Polonia au hotărât să folosească această posibilitate.

(3)

Plata separată pentru fructele de tip bacă nu este menționată în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009. Cu toate acestea, prin însăși natura sa, această plată ar trebui să fie considerată o plată directă, așa cum este definită la articolul 2 litera (d) din regulamentul respectiv, deoarece înlocuiește, începând cu anul calendaristic 2012, plata tranzitorie pentru fructele de tip bacă acordată în temeiul articolului 98 din regulamentul respectiv, care este menționată în anexa I la regulamentul citat ca o plată directă. În plus, în conformitate cu articolul 129 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, plata separată pentru fructe de tip bacă se va acorda în limitele sumelor prevăzute la anexa XII la regulamentul respectiv, corespunzătoare plății pentru fructe de tip bacă.

(4)

Din acest motiv, neincluderea plății separate pentru fructele de tip bacă în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 reprezintă o omisiune care trebuie să fie remediată.

(5)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 trebuie modificată în consecință.

(6)

Deoarece plata separată pentru fructele de tip bacă se poate acorda începând cu 2012, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2012.

(7)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a plăților directe,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În anexa I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009, după rubrica „Fructe și legume”, se introduce următoarea rubrică:

„Fructe și legume

Articolul 129 alineatul (1) din prezentul regulament

Plata separată pentru fructe de tip bacă”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2012.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 iunie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 30, 31.1.2009, p. 16.


Top