EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32005R0546

Regulamentul (CE) nr. 546/2005 al Comisiei din 8 aprilie 2005 de adaptare a Regulamentului (CE) nr. 437/2003 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește alocarea codurilor de raportare ale țărilor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1358/2003 al Comisiei în ceea ce privește actualizarea listei aeroporturilor comunitareText cu relevanță pentru SEE.

JO L 91, 9.4.2005, p. 5–9 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
JO L 338M, 17.12.2008, p. 202–209 (MT)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2005/546/oj

07/Volumul 15

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3


32005R0546


L 091/5

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 546/2005 AL COMISIEI

din 8 aprilie 2005

de adaptare a Regulamentului (CE) nr. 437/2003 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește alocarea codurilor de raportare ale țărilor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1358/2003 al Comisiei în ceea ce privește actualizarea listei aeroporturilor comunitare

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 437/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 februarie 2003 privind raportările statistice referitoare la transportul aerian de pasageri, mărfuri și poștă (1), în special articolul 10,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 437/2003, Comisiei i se cere să stabilească dispozițiile de adaptare a specificațiilor prevăzute în anexele la acesta.

(2)

Este necesară stabilirea listei aeroporturilor comunitare, cu excepția celor care au numai un trafic comercial ocazional și a derogărilor ce trebuie prevăzute pentru statele membre care aderă la Uniunea Europeană la 1 mai 2004. În plus, codurile noilor state membre trebuie să fie adăugate celor stabilite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1358/2003, care pune în aplicare Regulamentul (CE) nr. 437/2003 și adaptează anexele I și II la acesta.

(3)

Este necesară actualizarea listei aeroporturilor comunitare și a derogărilor prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1358/2003 în conformitate cu normele cuprinse în respectiva anexă.

(4)

Prin urmare, este necesar ca Regulamentele (CE) nr. 437/2003 și (CE) nr. 1358/2003 să fie modificate în consecință.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru programul statistic,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 437/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1358/2003, se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1358/2003 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 aprilie 2005.

Pentru Comisie

Joaquín ALMUNIA

Membru al Comisiei


(1)  JO L 66, 11.3.2003, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1358/2003 (JO L 194, 1.8.2003, p. 9).


ANEXA I

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 437/2003, astfel cum a fost modificată de anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1358/2003 se modifică după cum urmează:

 

La secțiunea „CODURI”, „1. Țara declarantă”, se adaugă următoarele coduri:

Republica Cehă

LK

Estonia

EE

Cipru

LC

Letonia

EV

Lituania

EY

Ungaria

LH

Malta

LM

Polonia

EP

Slovenia

LJ

Slovacia

LZ


ANEXA II

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1358/2003 se modifică după cum urmează:

(a)

la punctul III se adaugă următoarele tabele:

Republica Cehă: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

LKPR

Praha-Ruzyne

3

 

 

 

LKTB

Brno-Turany

2

 

 

 

LKMT

Ostrava-Mosnov

2

 

 

 

LKKV

Karlovy Vary

1

 

 

 

Estonia: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

EETN

Tallinn/Ülemiste

2

 

 

 

EECL

Tallinn/City Hall

1

 

 

 

Cipru: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

LCLK

Larnaka

3

 

 

 

LCPH

Pafos

3

 

 

 

Letonia: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

EVRA

Aeroportul Internațional Riga

2

 

 

 

Lituania: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

EYVI

Vilnius

2

2005

2005

2005P

EYKA

Kaunas

1

 

 

2005P

EYPA

Palanga

1

 

 

2005P

Tabelul C1: Derogările parțiale sunt aplicabile pentru câmpul „informații referitoare la transportatorul aerian”.

Ungaria: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

LHBP

Budapest/Ferihegy

3

 

 

 

Malta: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

LMML

Malta/Luqa

3

 

 

 

Polonia: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

EPWA

Warszawa-Okęcie

3

 

 

 

EPGD

Gdańsk-Trójmiasto

2

2005

2005

2005P

EPKK

Kraków-Balice

2

2005

2005

2005P

EPWR

Wrocław-Strachowice

2

2005

2005

2005P

EPPO

Poznań-Lawica

2

2005

2005

2005P

EPKT

Katowice-Pyrzowice

2

2005

2005

2005P

EPSC

Szczecin-Goleniów

1

 

 

2005

EPRZ

Rzeszów-Jasionka

1

 

 

2005

EPBG

Bydgoszcz

1

 

 

2005

Tabel C1: Derogările parțiale sunt aplicabile pentru câmpul „informații referitoare la transportatorul aerian”.

Slovenia: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

LJLJ

Ljubljana

2

 

 

 

Slovacia: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor

(1) Codul de aeroport OACI

(2) Numele aeroportului

(3) Categoria aeroportului în 2004

(4) Numai aeroporturi de categoria „1” și „2”:

Pentru fiecare tabel: ultimul an pentru care se solicită derogare („” sau „2004” sau „2005”)

(4.1) Tabelul A1

(4.2) Tabelul B1

(4.3) Tabelul C1

LZIB

Bratislava/Ivanka

2

 

 

 

LZKZ

Kosice

2

 

 

 

(b)

la punctul III, tabelul „Germania: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor” categoria aeroportului Augsburg (cod OACI: EDMA) se modifică din 2 în 1;

(c)

la punctul III, tabelul „Franța: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor” categoria aeroportului Limoges (cod OACI: LFBL) se modifică din 1 în 2;

(d)

la punctul III, tabelul „Franța: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor” se adaugă următoarele aeroporturi de categoria 1 și fără nici o derogare: Deauville St. Gatien (cod OACI: LFRG), Tours St Symphorien (cod OACI: LFOT) și Saint Pierre Pierrefonds (cod OACI: FMEP);

(e)

la punctul III, tabelul „Italia: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor” categoria aeroportului Forli (cod OACI: LIPK) se modifică din 1 în 2;

(f)

la punctul III, tabelul „Țările de Jos: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor” se elimină următorul aeroport: Deventer (cod OACI: EHTE);

(g)

la punctul III, tabelul „Regatul Unit: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor” categoria aeroportului Belfast City (cod OACI: EGAC) se modifică din 2 în 3;

(h)

la punctul III, tabelul „Regatul Unit: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor” următoarele aeroporturi se elimină: Sheffield (cod OACI: EGSY) și Cambridge (cod OACI: EGSC);

(i)

la punctul III, tabelul „Regatul Unit: Lista aeroporturilor comunitare și a derogărilor” se acordă o derogare pentru tabelul C1 până în 2005 pentru aeroportul Swansea (cod OACI: EGFH).


Top