Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32005D0169

    Decizia Consiliului din 24 februarie 2005 de modificare a Deciziei din 27 martie 2000 de autorizare a directorului Europol să inițieze negocieri cu privire la acordurile cu state terțe și organisme din afara Uniunii Europene

    JO L 56, 2.3.2005, p. 14–14 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
    JO L 159M, 13.6.2006, p. 163–163 (MT)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2009; abrogat prin 32009D0371

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2005/169/oj

    19/Volumul 07

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    141


    32005D0169


    L 056/14

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA CONSILIULUI

    din 24 februarie 2005

    de modificare a Deciziei din 27 martie 2000 de autorizare a directorului Europol să inițieze negocieri cu privire la acordurile cu state terțe și organisme din afara Uniunii Europene

    (2005/169/CE)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere articolul 42 alineatul (2), articolul 10 alineatul (4) și articolul 18 din Convenția privind înființarea unui Oficiu European de Poliție (Convenția Europol) (1),

    având în vedere Actul Consiliului din 3 noiembrie 1998 de stabilire a normelor privind relațiile externe ale Europol cu statele terțe și organismele din afara Uniunii Europene (2), în special articolul 2,

    având în vedere Actul Consiliului din 3 noiembrie 1998 de stabilire a normelor privind primirea de către Europol a unor informații provenite de la organismele terțe (3), în special articolul 2,

    având în vedere Actul Consiliului din 12 martie 1999 de adoptare a normelor privind transmiterea datelor cu caracter personal de către Europol unor state și organisme terțe (4), în special articolele 2 și 3,

    întrucât:

    (1)

    Cerințele operaționale și necesitatea de a lupta eficient împotriva formelor organizate ale criminalității prin intermediul Europol impun ca Israelul să fie adăugat pe lista statelor terțe cu care directorul Europol este autorizat să înceapă negocieri.

    (2)

    Prin urmare, Decizia Consiliului din 27 martie 2000 (5) ar trebui să fie modificată,

    DECIDE:

    Articolul 1

    Decizia Consiliului din 27 martie 2000 se modifică după cum urmează:

    La articolul 2 alineatul (1), sub titlul „Statele terțe”, următorul stat se adaugă pe lista alfabetică:

    „—

    Israel”.

    Articolul 2

    Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării sale.

    Adoptată la Bruxelles, 24 februarie 2005.

    Pentru Consiliu

    Președinte

    N. SCHMIT


    (1)  JO C 316, 27.11.1995, p. 2.

    (2)  JO C 26, 30.1.1999, p. 19.

    (3)  JO C 26, 30.1.1999, p. 17.

    (4)  JO C 88, 30.3.1999, p. 1.

    (5)  JO C 106, 13.4.2000, p. 1. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia din 2 decembrie 2004 (JO C 317, 22.12.2004, p. 1).


    Top