Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32003E0735

    Poziția comună 2003/735/PESC a Consiliului din 13 octombrie 2003 de modificare a Poziției comune 2003/495/PESC cu privire la Irak

    JO L 264, 15.10.2003, p. 40–40 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/compos/2003/735/oj

    18/Volumul 02

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    108


    32003E0735


    L 264/40

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    POZIȚIA COMUNĂ 2003/735/PESC A CONSILIULUI

    din 13 octombrie 2003

    de modificare a Poziției comune 2003/495/PESC cu privire la Irak

    Consiliul Uniunii Europene,

    având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și, în special, articolul 15 al acestuia,

    întrucât:

    (1)

    La 7 iulie 2003, Consiliul a adoptat Poziția comună 2003/495/PESC cu privire la Irak (1) de punere în aplicare a Rezoluției 1483 (2003) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, conform căreia încetează să se aplice toate interdicțiile privind comerțul cu Irakul și aducerea în Irak de resurse financiare sau economice, impuse de Rezoluția 661 (1990) a Consiliului de Securitate și de rezoluțiile ulterioare relevante, inclusiv Rezoluția 778 (1992), cu excepția interdicțiilor referitoare la vânzarea sau furnizarea către Irak de arme și materiale conexe altele decât cele de care au nevoie Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în calitate de puteri de ocupație acționând sub un comandament unificat (denumit în continuare „Autoritatea”) și care impune noi măsuri.

    (2)

    Anumite dispoziții ale Poziției comune 2003/495/PESC trebuie clarificate.

    (3)

    Este necesară o acțiune din partea Comunității pentru punerea în aplicare a anumitor măsuri,

    ADOPTĂ PREZENTA POZIȚIE COMUNĂ:

    Articolul 1

    Articolul 2 din Poziția comună 2003/495/PESC se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 2

    Toate fondurile sau alte active financiare sau resurse economice:

    (a)

    ale guvernului irakian precedent sau ale organelor, întreprinderilor sau instituțiilor sale publice situate în afara Irakului la data de 22 mai 2003, desemnate de către comitetul instituit în temeiul Rezoluției 661 (1990) a Consiliului de Securitate sau

    (b)

    care au fost scoase din Irak sau dobândite de către Saddam Hussein sau de alți înalți oficiali ai fostului regim irakian sau de membri apropiați ai familiei acestora, inclusiv entitățile aparținând acestor persoane sau altor persoane acționând în numele acestora sau potrivit instrucțiunilor lor sau care se află sub controlul direct sau indirect al acestora, desemnați de către comitetul instituit în temeiul Rezoluției 661 (1990) a Consiliului de Securitate,

    sunt înghețate fără întârziere și, cu excepția cazului în care aceste fonduri sau alte active financiare sau resurse economice au făcut ele însele obiectul unei măsuri sau al unei decizii judiciare, administrative sau arbitrale, caz în care se poate face uz de acestea în vederea executării acestei măsuri sau decizii, statele membre le transferă de îndată Fondului de Dezvoltare pentru Irak, în conformitate cu condițiile stabilite de Rezoluția 1483 (2003) a Consiliului de Securitate.”

    Articolul 2

    Prezenta poziție comună produce efecte la data adoptării sale.

    Articolul 3

    Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Adoptată la Luxemburg, 13 octombrie 2003.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    F. FRATTINI


    (1)  JO L 169, 8.7.2003, p. 72.


    Top